dedublări şi pregătiri de carnaval

De multe ori mi se întâmplă să adun coincidenţele lalolaltă ca
într-un dicteu automat şi să-mi construiesc ziua pe baza lor, de aici şi revenirea la aniversarea zilei, de aici unele poeme „suprarealiste”, de aici starea mea de spirit. Poate că sună ciudat pentru unii, poate par scăpată din altă epocă pentru alţii, dar nu-mi place să programez nici ceea ce scriu seara, nici ceea ce voi face mâine, cu mici excepţii în ceea ce priveşte programul cotidian, că doar nici Gala nu e numai Gala şi uneori mama eroină intră pe făgaş şi dictează ordinea de zi, alteori alte personaje închise în pielea de nonpământeană îşi fac simţită prezenţa( după aceste dezvăluiri nu mai par scăpată din altă epocă, ci direct de la spitalul Voila şi reiese clar că nu mă înţeleg cu dedublările mele), cel mai bine vă explică poetul Dan Mircea Cipariu care e situaţia cu dedublările, nu ale Galei, ci ale Mariei în a sa „sunt eu maria petrarca rilke. adevarata biografie a mariei dante spinoza” carte apărută în urma experimentului de scriere creativă şi art-therapy de la Spitalul de Psihiatrie-Voila pe care v-o recomand cu mare tremur liric ca find una din experienţele lirice capabile să te facă să zbori din literatură în prezent, din prezent în psihologie, din psihologie în grafică, datorită lucrărilor de artă ale lui lui Mihai Zgondoiu în colaborare cu locuitorii “biografiei subiective”), încă un semn de deviant-speech din partea mea, dar o recomandare nu strică niciodată.
Înapoi la oile mele… şirul coincidenţelor zilei de azi (9 februarie ) a început cu un cadou livresc şi a sfârşit-o tot cu un cadou, meloman de astă dată.
O persoană dragă mie m-a fericit astăzi cu L’idiot de Dostoievsky

idiotul

tocmai bine fiindcă nu l-am citit în altă limbă decât cea în care ştiu să mă afund cel mai bine şi să ies la suprafaţă ca un scafandru împlinit şi împăcat cu sine după scufundările în Marea Roşie

thewalk

(îmi spunea mie cineva, căci eu nu mă îndeletnicesc cu sea diving, despre scufundările în această mare, că marchează pe viaţă şi îţi dau sentimentul că l-ai prins de-un picior pe Dumnezeu, iarăşi deviază Gala… cineva să o tragă înapoi !)
Pe când mă bucuram eu de Dostoievsky al meu,

dostoievsky

violet şi antic şi mă gândeam la cum vor suna cuvintele şi tăcerile lui Mişkin în franceză, realizez că tocmai se împlinesc (faceţi calculul din 1881 până azi ) atâţia ani de la moartea marelui D. Şi asta nu e suficient, vrând să pun cartea în bibliotecă (căci Gala-gazdă nu-mi permitea să citesc) văd că nimeresc lângă Les aventures de Mr Pickwick de Charles Dickens

dickens

a cărui aniversare ar fi fost acu două zile, doar că atunci nu scrisem nici un articol, deci bun moment să-l omagiez aici alături de Dostoievsky, mai ales că Mişkin şi Pickwick sunt două caractere hristice, aş zice, care se aseamănă şi completează prin încercare de a-l continua pe Don Quijote şi de a contura înfăţişarea omului sublim.
Din opoziţia lui Mişkin faţă de lume şi din tăcerile sale am desprins şi eu învăţătura care se cade : aceea de a nu răspunde uneori spre a nu fi părtaş la relele lumii, dacă reuşesc sau nu asta numai “Gospodi” o ştie. Cert este că ieri am jucat rolul celei care nu cuvântă, cu mască şi fără mască.
De ce cu mască ? Cei ce aţi citit lista de dorinţe a Galei ştiţi că vrea la carnavalul de la Veneţia ( din păcate cred că se va transfera pe wishlist-ul de anul viitor din cauze de criză şi conflicte cu Gala-mama eroină) acum chiar râdeţi…. ştiu că am plecat de la cadou şi am ajuns la carnaval dar sincer au legătură între ele…cel puţin în delirul galactic .
Ultimul cadou de care am avut parte a fost un recital la pianina

pianina

proprietatea familionului, achiziţionată la insistenţele Galei din brocantele parisiene şi care şi-a găsit un loc de cinste în restaurant.
Am avut o pianistă care ne-a delectat cum a ştiut ea mai bine şi chiar dacă pianina e cu dichis, a ieşit un moment meloman foarte plăcut, pentru Gala a făcut trecerea de la muzical la “onirical”, căci imediat mi-a zburat gândul la măşti şi la Veneţia.
Am ascultat Kreisleriana lui Schumannşi mi-am regăsit muţenia căci m-am gândit la Moreta,

la moreta

masca mută foarte dragă mie, o mască ovală de velur purtată de femei, în special în vizitele la mănăstire şi care se ţinea cu ajutorul dinţilor.

A urmat apoi Schubert cu serenada sa, care mie îmi povestea despre La Bauta,

La bauta

masca albă pentru ieşirile la teatru şi care modifica tonul vocii făcând imposibilă identificarea purtătorului.

La cererea mea am avut şi Mozart Rondo alla turca care pentru mine a fost sunetul corespunzător cu Il Pantalone

Il pantalone

masca neagră a neguţătorului nervos şi agitat în continuă mişcare.

Piano concerto no 2 Rachmaninov-Kissin mi-a desenat Brighella,

brighella

masca de culoare cărămizie reprezentând carecterul cel mai problematic din comedia
dell’ arte, cel capabil de orice pentru a-şi procura bani, cinic şi dulceag totodată.

Iar Libiamo din Traviata lui Verdi mi-a povestit despre Arlechino/ Arlechina

arlecchino

măşti negre alăturate unor costume foarte colorate, vesele şi înşelătoare în acelaşi timp.

Asta a fost călătoria mea reverică spre carnaval şi împlinirea zilei, toate coincidenţele s-au unit : Idiotul cu tăcerea lui şi fuga de năravurile lumii găsindu-şi locul în pianul cu măşti din lumea Galei, iar dedublările Mariei s-au aciuiat pe rând în îmbinarea viselor galice.
De tristeţe că nu merg la Veneţia s-ar putea să organizez un carnaval parizian la mine în bătătură, sper să nu îmi fie stelele potrivnice, dacă nu, poate organizăm un carnaval bloggăresc ce ziceţi vă tentează ?
Între timp vă lansez o provocare:
încercaţi un dicteu automat să zicem de 15
rânduri /gânduri care să vă contureze propriul delir.
Trimit provocarea pe post de leapşă la Andi, Corina, Angela, Cristinutza, v2v, Lorin şi cine se mai învârte pe aici şi e tentat; aştept cu nerăbdare reacţiile voastre poate facem primul pas spre carnavalul delirurilor .