cutremurul din 4 martie 1977 şi artiştii noştri de “dincolo”

Poate unii vă aduceţi aminte, alţii poate ştiţi de la cei care au trecut prin acele spaime, în data de 4 martie 1977, la ora 21 şi 21 de minute, România a fost zguduită de un cutremur cu intensitatea de 7,3 grade pe scara Richter, care în mai puţin de un minut a facut 1.500 de victime, dintre care 1.200 numai în Bucureşti şi aproximativ 11.000 de răniţi în toată ţara.

cutremur-1977

Printre cei care au pierit în cutremurul din 77 se află nume mari ale artei româneşti:
Toma Caragiu

A. E. Baconski
Imn catre necunoscuti

Am trait intotdeuna printre oameni umili,
Necunoscuti si mereu contopiti in multime,
Mari si mici, veseli si tristi, urati si frumosi,
Cutezatori si vesnic nelinistiti ca plopii,
Cu pieptul larg intampinand furtunile,
Sau melancolici visand la pierdutele umbre,
Dormitand intre vaga parere de rau
Pentru cele ce n-au fost sa fie
Si calmele sperante viitoare.
Lor le-am fost flaut deznadajduit,
Tulnic de seara lina si fluiera nebuna ;
Razand si plangand, asteptand primavara,
Ghicind ziua dupa formele norilor,
Intorcandu-ma in amurg pe stradute obscure,
Din anii mei o parte i-am petrecut cantand
Imnuri domoale de slava.

Am trait intotdeuna printre oameni umili,
Cei care-nalta orase si schimba temeliile lumii –
Dupa ei vesnic umbla vantul si ploaia
Sarutandu-le urmele. Cu funtea inclinata,
In fata lor marturisindu-mi darul,
Nu strig cuvinte goale, ci-as vrea sa-i simt trecand
Prin visul meu ca printr-un camp deschis
Cu neinsalatoare orizonturi,
Sa treaca mereu chiar daca nu-si vor da seama
Ca merg printr-un tinut ce le apartine.
Numele meu sa treaca intreg asupra lor,
Sa raman ca fantana pierduta in ses,
Pe care nu stii niciodata cine-a zidit-o,
Singura intre cativa ulmi ori salcami,
La rascrucile vremii.
Temei de plans sa nu-i fiu nimaniu,
Ci pururi sa fiu unde sunt – unde-am fost totdeuna,
Prin lume cantaret ratacitor.

Inainte de vreme carunt ca o salcie,
Stau in amiaza zilei uimit de-atata soare,
Si ma intorc mereu pe unde-am fost,
Printre cei fara nume,
Si singur ma confund cu fiecare.
Doina Badea
Al. Ivasiuc, Corneliu M Popescu, Mihaela Mărăcineanu
Alexandru Bocăneţ

Daniela Caurea
XX
poezie [ ]
Volumul “Adalbert Ignotus”, Junimea,1977

Don Quijote, călare pe-o singură
frunză, cutreieră anotimpul,
jurând că nu se mai împarte
cu nici o femeie, se biciuie seara
cu iasomie şi cu fier îndulcit
cu ienupăr, lecuindu-şi în ciubere
cu lapte superbele-i picioare de sticlă. I se urcă racii pe unghii,
în sânge, şi el jură
mai departe castitatea cuibului
său cu paie ferecate-n lacrimă
de nesomn. Curetzane spăşite
vin să-i cureţe aerul şi vântul
de orice fir de aripă, ce-ar putea
să-i rupă plămânii, luminându-i
auzul şi mersul cu neînflorită
goliciunea lor şi cutreierând
câmpiile cu mult prea verde
senin, cântându-i poemele lui
de poet androgin.
În seara aceasta aş vrea să ne gândim cu toţii la ei un minut, în semn de dragoste faţă de ceea ce au lăsat în urma lor, de tristeţe că nu mai sunt aici să ne bucure ochii cu alte diamante…cuvintele sunt de prisos

cutremurul din 1977 arhiva tvr