Lifting la 120 de ani

Astăzi doamna Eiffel împlineşte 120 de ani, cadoul pe care l-a primit din partea statului francez a fost un lifting după unii sau o nouă rochie după alţii este vorba de fapt despre a 19-a campanie de înnoire a feţei/corpului turnului Eiffel campanie care începe astăzi şi la care vor contribui 25 de oameni şi aproximativ 60 de tone de vopsea, timp de 18 luni. Turnul este protejat de oxidare de mai multe starturi de vopsea, pe parcursul anilor s-a schimbat de mai multe ori culoarea sa de la maro-roşiatic la galben ocru până la bronzul de astăzi care se numeşte „maron de turn Eiffel”, o combinaţie între culorile pământului şi ale apei care se asortează cu toate clădire şi cu cerul Parisului după cum subliniază Yves Camaret, director tehnic al monumentului
Turnul Eiffel a fost inaugurat în urmă cu 120 de ani cu ocazia expoziţiei universale de la Paris, pentru a celebra centenarul revoluţiei franceze, creatorul său este Gustave Eiffel, iar construcţia a durat 2 ani, 2 luni şi 5 zile. Înălţimea turnului a evoluat de la 312,27 m în 1889 cu un drapel până la 324 m în 2000 cu antenă. pentru mai multe detalii tehnice click aici
Turnul Eiffel este cel mai vizitant monument dintre cele care au intrarea cu plată din întrega lume, se pare că în 2008 a bătut recordul de frecvenţă ajungând la 6,9 milioane de vizitatori.
In plus de toate acestea s-a dovedit cel mai interesant şi inspirant model:
Robert Doisneau o vede aşa trambulina Parisului:

sau câmpul de biciclete

La Cavalerie du Champs de Mars

Marc Riboud găseşte un punct de echilibristică

André Boulze şi rochia de seară

Frank Horvat şi pantoful cu toc pregătit pentru doamnă

Jean-Michel Berts şi răscrucea de gânduri

iar eu l-am văzut aşa stând drept pe corpul hidrei

şi cu capul în nori

Iar Gina a văzut-o pe doamnă “Vedeta de la nastere! “
Şi am să închei cu o melodie să ne plimbe prin Paris, cât mai aproape de “la dame de fer fidèle”

31 martie în necuvinte

Astăzi e o zi pe care calendarul nu o poate duce, plină de galateni dragi, cel mai iubit şi mai iubit dintre ei Nichita Stănescu are o pagină specială aici.
Aşadar am să-i iau pe rând pe ceilalţi unindu-i în gând prin necuvintele lui Nichita.
“Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am ramas un pom singur.
El
un om singur.”
Şi fiecare trece prin celălalt, rămânând singuri şi totuşi împreună în sufletele noastre, prinzând rădăcini de copaci cu inimi.
Rene Descartes, născut în 31 martie 1596, ne-a lăsat moştenire reflecţia carteziană şi al său “Cogito ergo sum” care se transformă în reţeta cunoaşterii universale .Un fragment din Discurs asupra metodei în franceză găsiţi aici
« Prêtez-moi seulement votre attention ; je vais vous conduire plus loin que vous ne pensez. En effet, c’est de ce doute universel que, comme d’un point fixe et immuable, j’ai résolu de dériver la connaissance de Dieu, de vous-même, et de tout ce que renferme le monde. » (Recherche de la vérité par les lumières naturelles)
Tot astăzi s-a născut Franz Joseph Haydn, anul acesta este important în ceea ce-l priveşte fiindcă pe 31 mai aniversăm bicentenarul morţii sale.
Un fragment din Adagio du trio n°114 de Haydn pune necuvintele în armonii melodice şi forme de baryton.

În 1926 se năştea John Robert Fowles, unul dintre postmoderniştii englezi pe lângă care nu putem trece indiferenţi.Un fragment din Iubita locotenentului francezaici, un roman care se desfăşoară în Anglia secolului al xix-lea în jurul personajului Sarah Woodruff, o tânără abuzată de un marinar francez Varguennes, care apoi a părasit-o şi s-a întors în Franţa unde era căsătorit deja. Sarah rămâne un personaj ambiguu despre care ne întrebăm dacă a fost victimă cu adevărat sau povestea ei este creată special pentru a-l manipula pe Charles Smithson, cel care se dovedeşte a fi protectorul şi amantul său? Inedită la Fowles este continuarea, fiindcă ne propune trei deznodăminte diferite
lăsându-ne impresia că putem decide finalul romanului, dându-ne pentru un moment rolul de narator.
Aşa reuşim în cuvintele lui Fowles să îmbrăţişăm necuvintele noastre.
În 1885 în Bulgaria se năştea Julius Mordecai Pincas supranumit Jules Pascin, pictor şi caricaturist bulgar a trăit cu precădere la Paris şi cunoscut pentru expresivitatea picturilor sale erotice atât de aproape de real dar melancolice în acelaşi timp.

Hermine_in_bed

Necuvintele lui Pascin sunt imagini, culori şi melancolii din lumea ascunsă a femeii de noapte.
Tot astăzi în calendarul pe stil vechi îl găsim pe Johann Sebastian Bach ( născut 21 sau 31 martie în 1685) am să vă las o metamorfoză a necuvintelor lui Bach
din Prelude No. 6 in D Minor în interpretarea lui Edwin Fischer.

O altă schimbare ne-o propune Felice Leonardo Buscaglia, (născut în 31 martie 1924 ) autor şi “motivational speaker”, fost profesor la University of Southern California.
Leo Buscaglia a avut o contribuţie activă în ridicarea barierelor sociale şi mentale care inhibă exteriorizarea dragostei între oameni fie ea cea dintr-o familie, fie cea între necunoscuţi. Iată un fragment dintr-un discurs motivaţional al lui Buscaglia:

Metoda lui de a privi şi trăi dragostea este tot o metodă de a privi necuvintele, de a te îmbogăţi şi de a învăţa să iubeşti.
Tot despre metamorfozarea dragostei şi de necuvintele din sacrificiul dragostei e vorba şi în Shogun, fimul lui în care rolul John Blackthorne (Anjin-san) îi este atribuit lui Richard Chamberlain un alt sărbătorit al zilei ( născut în 1934)

La 31 martie 1891 s-a născut şi Ion Pillat, din a cărui poezie tradiţionalistă amintesc:

Călătorire

Un călător grăbit cum se deşteaptă
Nedumerit, pe-a visurilor treaptă,
De care ţara astăzi are parte;
Şi stă buimac, şi nu mai ştie unde
A mai zărit odaie, jâlţ şi masă;
Şi, dureros, chiniutor l-apasă
Străinul ce-n oglinda lui pătrunde.
Aude-n gară trenurile grele,
Şi tot se-ntreabă cine o să plece.
Se pipăie, şi mâna lui e rece,
Şi calendaru-n zid îşi uită anul…
Şi tot mai dorm în miezul vieţii mele.
şi un Cântec de leagăn pe muzica Alinei Covaci :

La 31 martie 1914 se năştea poetul şi eseistul mexican, laureat al premiului Nobel în literatură din 1990, Octavio Paz.

Iată drept exemplu poezia sa Piedra del sol aici evocată ca poezie suprarealistă în discursul de prezentare al scriitorului la decernarea premiului Nobel sau o poezie de dragoste :

Îndrăgostiţii

Ei stau culcaţi în iarbă
un bărbat şi o fată
Mănâncă portocale, schimbă săruturi
aşa cum valurile schimbă spuma-ntre ele.

Ei stau culcaţi pe plajă
un bărbat şi o fată
Mănâncă lămâi, schimbă săruturi
aşa cum norii între ei îşi schimbă conturul.

Ei stau culcaţi în pământ
un bărbat şi o fată
Nu spun nimic şi nu se sărută
schimbă tăceri să rămână-n tăcere.

În toate exemplele de mai sus am simţit “necuvintele” sub o formă sau alta, forma de comunicare de dincolo de cuvinte, mai presus de cuvinte, care rămân ca rădăcinile unui copac înfipte în interiorul nostru şi care fac să crească în timp roadele.