despre a îndrăzni în culori: alb, roşu sau verde

Astăzi putem să-i urăm « La mulţi ani ! » lui Orhan Pamuk, laureat al premiului Nobel în literatură în anul 2006. Autor contestat în Turcia, primul scriitor care a condamnat public fatwa islamică lansată contra lui Salman Rushdie în 1989 şi cel care a recunoscut culpabilitatea Turciei în genocidele kurde şi armeniene. Pentru declaraţiile sale şi în special pentru romanul« Mă numesc Roşu», a primit nenumărate ameninţări cu moartea şi a fost chemat în faţa tribunalului în 2005, acţiuni care s-au reluat şi în anul în curs de către Înalta Curte de Appel.

Orhan Pamuk crează în „Zăpada” un personaj central interesant, Ka, un joc de litere între kar ( zăpadă în limba turcă) şi Kars oraşul din roman. Ka este un martor unei drame, un antieror de tpi kafkian care sperând că regăseşte drumurile creaţiei şi ale dragostei se trezeşte aruncat în abis de către viaţa sa de exil. Ka îşi trăieşte dramatismul făcând dragoste cu İpek sau apropiându-se de o trăire mistică aparte prin redactarea poemelor sale în timpul meditaţiei asupra simbolului fulgului de nea. Personajul ne rămâne în memorie datorită căii sale interioare dificile, satisfacţiilor de poet şi îndrăgostit dar şi prin imposibilitatea de a acţiona, prin destinul său tragic.Dar am să revin asupra acestui personaj cu o recenzie despre întreg romanul.
Paul Gauguin este născut şi el în data de 7 iunie 1848, alături de Paul Cézanne şi Vincent Van Gogh, se înscrie printre pictorii sfârşitului de secol XIX cu cea mai mare influenţă în secolul XX. Gauguin afirma « Vous connaissez depuis longtemps ce que j’ai voulu établir : le droit de tout oser.» iar coloristica sa este una îndrăzneaţă, temele sale sunt şi ele îndrăzneţe, a îmbinat misticismul cu creaţia cu îndrăznealăm culorile sale vii şi modelele tahitiene se vor impregna şi pe inima şi ochiul nostru cu o întrebare : care este culoarea misterului ? În Ta Matete( Azi nu vom merge la piaţă) întâlnim un Gauguin care se împotriveşte colonizării, care înfăţişează realitatea socială contemporană, un grup de prostituate înşirate ca la piaţă în stilul unei frize egiptene, dar care par a nu fi disponibile,aşezate ca într-un dans javanez, contrar obiceiurilor colonizatorilor care descurajau dansul şi încurajau vânzarea de orice natură
De la albul zăpezii lui Pamuk la roşul şi galbenul lui Paul Gauguin îndrăzneala se ascunde într-un mister pe care mulţi dintre noi nu-l putem dezlega. Cât de mult să îndrăznim, la ce putem renunţa de dragul îndrăznelii?
Este şi capacitatea aceasta de a te avânta îmbibată într-un sânge de kamikaze. Mulţi dintre noi sunt în stare de sacrificii şi de despărţiri de dragul unui vis. Pamuk a părasit Turcia, este în Statele Unite, Gauguin e înmormântat în Insulele Marchize la Atuona. Îndrăzneala lor a însemnat îndepărtarea de casă, de ţară, aproprierea unui alt spaţiu, a unei alte culturi.
Despre acasă ne vorbeşte însă un alt aniversat al zilei Tom Jones (născut în 1952,la 7 iunie) în « Green green grass off home »

Ş-atunci unde să ne oprim acasă, unde iarba e încă verde sau pe tărâmuri visate unde putem îndrăzni în roşu, în alb?
Pentru că întrebarea este destul de subiectivă am să mă opresc aici, dar vă aştept pe voi să ne spuneţi:” cum vedeţi îndrăzneala? , cât se poate încerca în viaţă, în cultură ? şi dacă îndrăzneala are vreo legătură cu spaţiul locuit…”
.