Anais Nin şi cunoaşterea sinelui -”Senzualitatea este o forţă secretă a corpului meu”

Dacă vreţi să vă descoperiţi citiţi-o pe Anais Nin . Dacă vreţi să redescoperiţi Femeia citiţi-o pe Anais Nin…..

Jurnalele lui Anais Nin au făcut obiectul diferitor rumori şi speculaţii.
Henry Miller afirma că jurnalele ei îşi pot găsi locul alături de scrierile lui Proust, Sfantul Augustin sau Abelard
Vis –a – vis de acestea Anais Nin declara „ mon discours dans le journal est naturel…ce que je produis aileurs est un condense, le mythe, le poeme”

Jurnalul lui Nin nu este un simplu jurnal, este o călătorie în viaţa de zi cu zi în căutarea Femeii, a femeii simbolice şi a celei reale, una care oscilează între acţiune şi contemplare, angajamente şi grijă de sine, sentiment şi raţiune, vis şi realitate.

Anais se declară sensibilă la spirit şi calităţi umane, la nevoile pe care le poate satisface.
Asemeni personajelor sale ( vezi Sabina din „Une espionne dans la maison damour”), Anais se dedică în întregime rolurilor,celor pe care crede că ceilalţi le aşteaptă din partea ei: fiica, soţia, artista, femeia boemă, prietena, protectoarea etc.O mărturie a sa vine în sprijinul acestei afirmaţii:
„Il y eut toujours en moi deux femmes, au moins, un femme perdue et desesperee qui sentait qu’elle se noyait, une autre qui entrait dans une situation comme elle serait montee sur scene, dissimulant ses vraies emotions parce qu’elles n’etaient que faiblesse, impuissance, desespoir, pour presenter au monde un sourire, de l’ardeur, de la curiosite, de l’enthousiasme, de l’interet.”
Astfel că în timp ce lumea era fascinata de o Anais veselă, inteligentă, misterioasă, cealaltă Anais timidă, nesigură, detaşată şi naivă se ascundea şi striga în paginile jurnalului, devenit un drog, o posibilitate de vis, un talisman.

„Henry şi June” este un colaj de fragmente din jurnalele autoarei, referitoare la momentul cunoaşterii lui Henry Miller, moment care înseamnă totodată descoperirea erotismului său , a unei psihologiii sexuale şi de amor care va fi de altfel şi atracţia principală a scrierilor sale şi forţa care o va afirma ca scriitoare, dar şi ca femeie.

Anais porneşte de la afirmaţia:”Senzualitatea este o forţă secretă a corpului meu.” care o va ghida de-a lungul vieţii, a jurnalului său şi al afirmării literare şi în special în relaţia cu Henry Miller şi construieşte o poveste de dragoste şi o psihologie de viaţă foarte nebişnuită anilor ’30, dar care a influenţat apoi generaţii întregi de femei .

“Henry şi June” este în primul rând o carte pentru cei care îl citesc pe Miller, sunt captivaţi de forţa sa creatoare, de pofta de viaţă şi de sinceritatea crudă, pentru cei care sunt cuceriţi de senzualitatea lui Nin, de feminitatea sa debordantă amestecată cu o forţă sexuală inimaginabilă cu 70 de ani în urmă dar şi pentru cei care n-au citit încă nici Miller, nici Nin, dar care vor citi cu siguranţă după acest intro în viaţa şi scrierile lor.

Povestea lor de dragoste se desfăşoară în paralel cu descoperirea senzualităţii lui Nin şi a tandreţii lui Miller, a capacităţii lor de a se iubi, a face dragoste şi literatură în acelaşi timp.
Momentul în care se întâlnesc cei doi este de fapt momentul în care două imaginaţii se vor intersecta, două forţe care pot prefigura Bărbatul perfect şi Femeia perfectă:
„L-am cunoscut pe Henry Miller…am văzut un bărbat care îmi plăcea. În scrierile sale este flamboiant, viril, animalic, magnific. E un bărbat pe care viaţa îl îmbată. E ca mine
Are un cap interesant cu accente puternice date de ochii negri, părul negru, pielea măslinie, gura şi nările senzuale, un profil frumos.Arată ca un spaniol…Pare sensibil, uşor de rănit”

Anais e cucerita de literatura lui Miller şi încet va fi cucerită de personalitatea şi virilitatea sa:„Mă aţâţă. Mă muşcă de ureche şi mă sărută, îmi place ferocitatea lui.Mă aruncă pe pricepută a braţelor, dar dorinţa lui mă sperie, mă respinge
….
Răspund imaginaţiei sale cu a mea
…..
Îmi place forţa lui, forţa lui întunecată, distrugătoare, neînfricată, cathartică”

În acelaşi timp însă va fi cucerită de soţia acestuia June Mainsfield, a cărei apariţie, îi stârneşte porniri lesbiene, dar mai presus personalitaea sa protectoare:„O faţă izbitor de albă, ochi arzători. June Mansfield…cea mai frumoasă femeie din lume. Frumuseţea ei îi aducea pe tavă dramele şi evenimentele. Iubeam delicateţea care îmi apăruse în vorbele ei mândria disproporţionată. Îi lipseşte sâmburele siguranţei de sine, tânjeşte cu nesaţ după admiraţie…Păr blond, faţa palidă, sprâncene demonic arcuite, un surâs crud şi o gropiţă dezarmantă. Perfidă, infinit dezirabilă, atrăgându-mă spre ea ca spre moarte.”

Anais se va lupta interior cu dragostea sa pentru Henry şi cea pentru June, ele iubirile se vor lupta între ele, vor încerca să se detroneze, să se stăpânească, ajungând într-un final să se completeze:
„Henry nu mă poate face s-o iubesc mai puţin, dar mă poate chinui, făcând-o pe ea să pară mai ireală, mai imaterială, demonstrând că nu există June, ci doar o imagine inventată de noi, de mintea lui Henry şi poezia mea”

Completările acestea sunt posibile atât în jurnal cât şi în psihanaliză. Cele două fiinţe ale lui Anais îşi fac pe rând dreptate cu ajutorul instinctelor dezvăluite în scriere şi şedinţe de terapie:
„Scriitorii fac dragoste cu orice vor
Adevărul este că numai aşa pot trăi în două direcţii diferite. Am nevoie de două vieţi. Am două fiinţe
Henry mi-a trezit adevăratele instincte”
Iar momentul culminat când „Muntele de cuvinte s-a predat… literatura a căzut” şi Henry este cucerit coincide cu descoperirea femeii Anais. Iese la iveală Femeia ca principiu, femeia puternică, deşi în aparenţă fragilă, frivolă şi instinctuală. Femeia aceasta este cea care se cunoaşte pe sine, îşi cunoaşte dorinţele, senzualitaea şi dă frâu liber imaginaţiei, puterii sexuale şi iubirilor.
„Ne gustăm unul altuia pielea.cadem împreună în lumea noastră sălbatică. Mă muşcă.Îmi face oasele să trosnească…Dorinţele noastre se dezlănţuie.Trupurile sunt în convulsii
Trupul lui are un fel anume de a-l excita pe-al meu de a-i raspunde. Când mă gândesc la el îmi vine să îmi desfac picioarele.”

Anais este capabilă să iubească, descoperindu-şi dorinţele şi forţa de dăruire, descoperă totodată şi un anume haos interior, o prăpastie între puterea de a iubi şi cea de a se iubi pe sine, de a se lăsa iubită. Are nevoie să iubească, dar necesităţile sexuale nu-i permit să urmeze un singur drum.
„Nu m-am dăruit niciodată întru totul, dar asta mi se pare imposibil când văd cum mă supun nobleţei şi perfecţiunii lui Hugo, senzualităţii lui Henry, frumuseţii lui Eduardo
Sentimentele mele sunt într-un haos pe care nu-l pot limpezi
Vreau să fiu iubită…”
Ceea ce îi descoperă Henry Miller o „orgie literară”, este o modalitate de a împăca femeile, cele două femei din interiorul lui Anais , o mulţumeşte şi pe Anais senzuala şi pe Anais scriitoarea.
Discuţiile noastre sunt minunate intermezzouri, nu dueluri, ci rapide iluminari reciproce:”Eu ştiu să dau sens gândurilor lui vagi.El le dezvoltă pe ale mele.Îl aprind. El mă face să curg”

Şi totuşi Anais nu se simte atât de împlinită de această relaţie, chiar dacă i se dedică aproape în totalitate, există un minus:
„E în Henry o lipsă de sentiment care se trădează prin accentul pe care îl pune pe sex şi discuţii” şi care o va îndemna să se orinteze şi spre alte descoperiri: spre tandreţea lui Hugo, frumuseţea lui Eduardo şi ajutorul psihologului Allendy ţinând seama de faptul că
„Ceea ce vrea un bărbat e să creadă că o femeie îl poate iubi atât de mult încât n-o va interesa nici un alt bărbat”şi realizând că împlinirea poate s-o simtă doar alături de toţi, pentru ca ei să-i satisfacă personalităţile fiecare în parte „Mi se pare că în momentul ăsta sunt binecuvântată cu trei bărbaţi minunaţi şi absolut capabilă să-i iubesc pe toţi trei”

Dragostea, sexul sunt pentru Anais cunoaştere de sine, a-şi descoperi personalităţile, interesele sexuale, senzualitatea, capacitatea de iubire şi dăruire, puterea de a-i atrage pe ceilalţi, de a-i subjuga şi îmbrăţişa cu sufletul şi trupul ei înseamnă pentru Anais o călătorie spre noi universuri, un voaiaj mult mai valoros decât cel de pe lună chiar, fiindcă sinele este un labirint pe culoarele căruia întâlnim şi minotauri şi tezei interiori capabili să ne uimească, să ne extazieze în faţa unei dintre cele mai râvnite comori : eul interior.
„Nous allons sur la lune.C’est ne pas tres loin.L’homme peut aller tellment loin en lui-meme”

Povestea triunghiului Anais, Henry şi June a fost ecranizată în regia lui Phillip Kaufman, cu Fred Ward, Maria de Medeiros şi Uma Thurman în distribuţia principală, în 1990, un film în care imaginea vine să completeze aportul lui Anais Nin în emanciparea femeii, un film cu raiting special NC 17 un fel de inlocuitor al R-ului acordat filmelor cu scene explicite şi sau violenţă, raiting care vine să sublinieze diferenţa între un film erotic şi unul al cărui scop principal nu este atracţia erotică, ci erotismul este doar un prilej de autodescoperire.

Şi pentru a intra şi mai mult în sufletul lui Anais Nin vă propun să ascultaţi o melo dragă mie şi care vorbeşte despre relaţia dintre Anais şi Henry în Parisul anilor 30 la Clichy

„Paris Quatorze avril
Ma vie Est un exil
J’envie tes jours tranquilles
A Clichy

Henry Volcan velours
Bandit Au souffle court
J’écris La nuit, le jour
Tout mon amour Mon amour
Là dans mon journal

Anaïs Nin
A le diable au cœur
La douleur assassine
Anaïs Nin Anaïs
Infiniment féminine

Anaïs Nin
A le diable au cœur
La douleur assassine
Anaïs Nin Anaïs
Miller

J’ai fui Le bruit des villes
La pluie Est un exil
Elle coule des jours tranquilles
A Clichy

Henry J’ai le cœur lourd
Du gris Qui nous entoure
Je crie Depuis toujours
Tout mon amour Mon amour
Là dans mon journal

R

J’ai froid Le temps d’un taxi
Et me voilà Contre toi
Henry Attends-moi
Je te suis
Peu m’importe si Parfois
La nuit nous trahit
Enfer ou paradis
Apprends-moi l’interdit L’interdit

R…»

Femeilor Anais le sugerează să o citească cu sufletul şi trupul, « puneţi-vă o mască, masca de feminitate primordială, de Femeie la modul absolut, trăiţi-i senzualitatea pe scoarţă de jurnal, pe cord de amor, pe trup fierbinte, vă veţi descoperi voi înşivă, fantasmele voastre, dragostea care musteşte în voi pentru viaţă, faţă de voi înşivă, vă veţi lăsa purtate de eul vostru eliberat undeva spre ţara interzisă descoperind că adevărata voastră vocaţie este aceea de a vă cunoaşte. « Cognosce te ipsum » va deveni un fel de cheie care deschide porţile templului spre orgasmului interior ( intelectual, sexual şi sufletesc). », pare a spune Anais
Iar bărbaţilor le impune un fel de motto: « eliberaţi femeia şi ea vi se va dărui întru totul » asemeni Phytiei.
Anais Nin ne descoperă că adevărata cunoaştere de sine ne transformă în preotese în templul lui Appolon. Suntem toate nişte Phytii râvnite şi adulate, suntem templul din Delphi el însuşi, centrul universului prin revelaţia sinelui .

“Can’t stop loving you…” by Mela

De pe terasa zaream marea linistita. Ti-ai turnat un pahar de Bordeaux rosu, ceea ce nu obisnuiai, dupa ce-mi spusesei:”N-am gasit champagne, mon amour!” Mi-ai propus doua patratzele de ciocolata amaruie din tableta deja inceputa. Am avut impresia ca si noaptea asculta linistea marii. Mi-ai spus ca ti-e foame. De mine. Cum uitasem fereastra deschisa, mireasma azaleelor se instalase in camera, dupa capriciile vantului. Lumina era stinsa, paharul tau stralucea, asteptandu-te sa-l golesti. Te-am privit fix, gandindu-ma la savoarea nimicitoare a buzelor tale si la gustul porilor tai. Ai facut cativa pasi prin camera. Ti-ai amintit de plimbarea noastra pe plaja cu dune ce pleaca, revin, ca nisipul din clepsidra, pana ajung la tzarm. Si-acolo se culca si dorm pana in zori. Mareele sosesc incet, dar sigur si le darama.

Te-ai asezat la fereastra, ai zambit si m-ai strigat. M-am apropiat de tine, mi-ai dat la o parte o suvitza rebela de pe frunte:”ai vazut unde e Luna la ora-asta?…” Nu ti-am raspuns. Mana ti s-a desprins de pe umarul meu stang si a poposit pe ceafa. Am tresarit, ca o floare ale carei petale netede atinse simte ca se rupe. Mi-am zis ca trebuie sa-mi pastrez inca atitudinea retinuta, desi atat de iluzorie. Ti-ai dat seama, te-ai “imbatat” cu iluzia impudica a marturisirii mele. Privirea ti-a devenit insistenta, ti-ai terminat paharul de Bordeaux si m-ai indemnat sa nu uit ciocolata. M-am “executat”.

Luna devenise rece si tarzie. Ti-era frig si m-ai strans in brate. Gura si trupul ti-erau “chinuite” de foamea de mine. Mi-ai soptit ca nimic n-o mai poate potoli. O melodie de-a lui Phil Collins te “obseda”:”Can’t stop loving you”. N-o puteai fredona. O auzisei inainte de-a sosi. Ti-am atins pieptul cu varful degetelor si ti-am susurat numele. Pe pleoapele-ti inchise se-asternuse briza sarata. Valuri impalpabile si puternice imi loveau sufletul. Mireasma azaleelor era atat de patrunzatoare. Am observat ca-ti ramasese o picatura de vin.
Am intors paharul si-am lasat-o sa mi se prelinga intre sani. Te-am simtit infrigurat, buzele-ti intre-deschise m-au chemat din nou. Ti-am mangaiat tamplele si ochii, dupa ce mi-ai baut insetat acea picatura de vin.
Ne-am transformat intr-un vis bland, o magica adiere cuprinse in cateva clipe de eternitate…

A doua zi, te-am condus la aeroport. In terminal, ti-am înmanat “Je l’aimais”(“O iubeam”) de Anna Gavalda. Aveam impresia si senzatia ca eram singuri pe-o insula pustie, izolati de restul lumii, ca timpul se oprise. Hotararea ta de a pleca spre alte orizonturi pentru o perioada nedefinita era un amestec de vitalitate si de tandrete obsedanta. Ai închis ochii pentru o secunda, am fost tentata sa te sarut, dar mi-ai facut un semn discret: era deja momentul despartirii.

“Cantecul lebedei” îmi inunda timpanele. Nu sunt superstitioasa. Era o vineri 13 si ne-am îndreptat spre poarta 13! Am ramas la un pas în spatele tau. Ai disparut fara sa te uiti înapoi. Ce mult as fi dorit sa-ti intersectez privirea acelui moment precis, suspendat în secundele dorului! Ar fi fost pentru mine ceva concret, material, constant. Am respirat adanc. Apoi am început sa ma rog în gand sa NU poti trai fara mine, sa-mi revii si sa ne regasim tot aici, în acest aeroport, unde numai timpul nostru s-a oprit, nu si magia iubirii noastre. Stiu si simt ca vei reveni, caci distanta care ne separa este temporara, pe cand ceea ce ne “leaga” este mult mai solid si mai trainic, ca Zidul Chinezesc… M-am trezit fredonand aceeasi melodie ce te obsedase:

“Got your ticket
Got your suitcase
Got your leaving smile
I could say that’s the way it goes
And I could pretend and you won’t know
That I was lying…
‘Cause I Can’t Stop Loving You
No I Can’t Stop Loving You
No I won’t stop loving you
Why should I?…”

Atractie magnetica si culpabilitate, implicatii si complicatii… by Mela

Motto:”Je résiste à tout sauf à la tentation; le seul moyen de se délivrer d’une tentation, c’est d’y céder…”(L’Eventail de Lady Windermere – Oscar Wilde)

Ce conteaza mai mult: sentimentele sau faptele?…
“Carpe diem!” sau consecintzele?!…
Ispita ne poate “arunca” intr-o pasiune, sentiment atat de UMAN, obisnuit?…

Spre sfarsitul lui octombrie, amica mea Florence, un amestec reusit de Dido si Sophie Marceau, m-a sunat sa m-anunte ca va trece pe la mine pentru a-mi povesti “ceva”. A sosit dupa vreo 1/2h si-a intrat direct in subiect:
“N-as fi crezut, nu mi-as fi imaginat vreodata ca as putea iubi doi barbati in acelasi timp! Imposibil! E prima-data, NU pot crede ca-i vorba despre mine…” Îi amintesc zicala:”ça n’arrive pas qu’aux autres!” Adica oricui i se poate intampla orice, inclusiv noua-insine, nu numai altora!

Woman in love:

sau femme amoureuse:

O cunosc pe Florence de niste ani si nu mi-o imaginez in aceasta situatie, nu-i genul de “Madonna”, care sa raspunda la complimentele si avansurile masculine, nici sa aterizeze in bratele primului barbat care o atrage. Imi spune ca se simte vinovata, se-ntreaba daca va fi fost ispititoare, provocatoare?… Nu i se potriveste! Si-apoi verbul “a insela” e sinonim pentru ea cu “a trada”. Eventuala, posibila transpunere in practica inseamna a comite ireparabilul! Ideea o oripileaza, pur si simplu! Detesta aceste verbe “urâte”, asa cum are oroare de: rautate, prostie, ipocrizie, minciuna.

Mentioneaza cuvantul “dragoste”(amour) si privirea i se aprinde: se simte vinovata! DE CE? N-ar avea motiv, din moment ce NU a programat, nu a vrut, nu a cerut nimic. Asta e situatia in care se afla in prezent. Putem oare sa ne controlam sentimentele, inclusiv dragostea?… Imi repeta ca iubeste doi barbati: pe sotul ei si pe “celalalt”, cel care nu era “programat” sa-i apara-n calea vietii… A incercat sa-l “deprogrameze”, in zadar! Cu cat apasa mai mult pe butonul imaginar “sterge”, cu atat mai tare “ceva”(cineva?!) îi repeta sacadat:”sistem eronat!” Si uite-asa, s-a hotarat sa accepte acest nou “program” devenit gradina ei secreta.

Tim McGraw & Faith Hill – Crush

“Do you ever think, when you’re all alone, all that we can be, where this thing can go?…
Am I crazy or falling in love, is it really just another crush?…
Do you catch a breath, when I look at you, are you holding back, like the way I do?…
‘Cause I’m tryin’, tryin’ to walk away…
But I know this crush ain’t goin’ away, goin’ away…”

Sotul ei nu va sti nimic. Deci Florence a pastrat “programul”, pe care inca nu l-a testat, “consumat”… Pentru moment. Motivul: nu vrea ca sotul ei, tatal celor doi copii, sa sufere inutil. Imi reconfirma ca-si iubeste si ca-si respecta sotul profund, sincer, ca uneori chiar se simte indragostita de el… Pana aici, am ascultat-o fara sa intervin. O intreb:”Cum adica, uneori esti indragostita de sot?…” Tresare si-mi raspunde imediat:”da, uneori, rareori, caci pasiunea initiala s-a ofilit dupa atatia ani! Sunt patetica, nu-i asa?!” O asigur pe un ton mucalit:”Nu esti patetica, cred ca e vorba de-o criza trecatoare… sexologii si sociologii sustin ca dragostea-pasiune dureaza 3 ani-max!”

Povestea ei e de fapt banala, un cliché-u ce-mi-aminteste de-un articol citit intr-un “ELLE”, al carui titlu suna cam asa:”mi-am inselat sotul si regret!”
Pragmatismul si exemplul meu o fac sa zambeasca. Isi analizeaza sentimentele: isi iubeste sotul, solid ancorat(o citez!) in realitate, dar si-n rutina zilnica, aceeasi “muzica” al carui ton nu-l mai fredoneaza impreuna…

“Celalalt”… cine e, ce stie despre el? Nu mare-lucru. Locuieste la sute de kms, s-au intalnit recent la un colocviu national si de-atunci a intervenit aceasta atractie inexplicabila, puternica, magnetica, reciproca, imposibil de a o ignora sau respinge… Ce sa faca?! Sa schimbe “muzica” rutiniera din cuplul ei? De la “zumzaitul” obisnuit sa treaca la rock’n roll?! Nici macar nu-i place rockul! Atunci un proiect comun, o dorintza comuna? Un al-3-lea copil?… Ah, nu in nici-un caz, ar fi prea egoist din partea lor. Si-apoi, n-are chef sa ia niste kgs in plus, cand “celalalt” i-a spus ca e super-sexy si atragatoare…”

Aerosmith – Cryin’

“All I want is someone I can’t resist
I know all I need to know
By the way that I got kissed…”
—
[http://www.youtube.com/watch?v=adtx2PHLQy4]
Michel Polnareff – L’amour avec toi…

“Il est des mots qu’on peut penser
Mais à pas dire en société.
Moi je me fous de la société
Et de sa prétendue moralité…
J’aim’rais simplement faire l’amour avec toi…”
—
Hey, Florence, trezestet-te din delirul asta: ori termini, ori “consumi” cu “celalalt”!!! Fara sa se victimizeze, imi marturiseste ca e “pierduta”, ca nu stie ce sa faca… Naivitatea ei ma induioseaza:”chère amie, welcome to real life.com! TU decizi, sa fie clar!” Ma priveste emotionata, se gandeste la copii, la familie, incearca sa gaseasca o solutie… Insista sa-i dau un sfat, o parere, ca si cum ar fi vorba de-o rochie sau de-o pereche de pantofi! Ii lansez o butada:”O.K. daca “celalalt” te-atrage atat de mult, go, dar sa NU afle sotul tau! Simte-te bine, profita de fiecare clipa cu el, fara sa te indragostesti, viva la vida loca!”

O ascult, fara s-o judec, s-o condamn, adaug:”mai gandeste-te, totusi, inainte de-a concretiza, de-a consuma… asigura-te ca nu vei regreta nimic INAINTE de-a te-a arunca in alte bratze… esti sigura de tine, vei putea asuma o viata dubla?… iti dai seama ca poti pierde tot-tot?!” Raspunsul e rapid:”nu sunt sigura de nimic, doar ca sunt indragostita si parca plutesc!”

Faith Hill et Tim mcGraw – Let’s make love

“Do you know what you do to me
Everything inside of me
Is wanting you
And needing you
I’m so in love with you
Look in my eyes
Let’s get lost tonight
In each other…”
—
Realizez ca orice i-as spune, alegerea, hotararea îi (va) apartine, in intregime. Si-apoi, evit sa dau sfaturi, chiar solicitate cand e vorba de viata personala, intima… O vad ca e atat de entuziasmata, incat orice sugestie ar fi de prisos. Inainte de-a pleca, i-am zis:”nu exista cale de mijloc: ori cedezi ispitei ori inchei capitolul, definitiv!” La plecare mi-a “reprosat” amical:”ce-ti pasa, nu esti indragostita ca mine!” N-am contrazis-o, am zambit si i-am urat:”bon courage&bonne chance!”

VOI, ce-ati face si ce i-ati sugera?…

The Clash – Should I stay or should I go?

stele patrate a la cluj in 10 pasi

Aseara am invatat sa fac stele patrate. Am invatat sa le ascult, sa le mangai poezia, sa le strang in bratele ahtiate dupa iubire si lirica. A face stele patrate inseamna a te simti mai frumos, a iubi mai mult, a-ti alinta simturile si a-ti da inima bucatele de la stanga la dreapta si de sus in jos , vers cu vers, accord cu accord, rasuflare cu rasuflare.
Sunt sigura ca muriti de curiozitate sa aflati reteta. La voila:
1.Se ia o “crème de la crème ‘” de folk, varianta 3 in 1

Alina Manole , Adi Cristescu (pian) şi Tudor Olaru (chitară bass)
2.Se aseaza cu grija pe o “luna patrata”

3.apoi incep a se scoate la iveala minunatiile ascunse in cutia pandorei

4- Un pitic

5- Un prieten invizibil

6- Sirene

7- Fara sa uitam carabusi, greieri si copacei

http://www.trilulilu.ro/AliaX/33e6dd134cee44

8- Si se fac declaratii de dragoste cam asa

9- Oricare ar fi epoca

10 sau stilul

Asa se deseneaza o melodie, 3 intr-un folk , dulce amaruie, cu o voce calda, tandra, cu lacrimi de dragoste, cu “soarele-n pantof”, cu “mintile-n batista” , vitralii care ne fac sa cantam si sa iubim odata cu Alina Manole in detalii

Cam asa a fost aseara in “Refresh” la concertul Alinei care ne-a marturisit ca unul dintre piticii ei era acest moment de spectacol a la Cluj. Bucuria noastra, imbratisam acest pitic si il iubim, altfel n-am fi aflat reteta stelelor patrate.
Recunosc, stelele patrate dau dependenta, n-am sa scap repede de ele si nici n-am de gand, veti vedea , gustati din ele si nu va veti mai dori alte stele si asta pentru ca stelele patrate sunt stele care stiu sa ne vibreze in suflet cu emotia celor care le-au inventat .

Taiwan-Formosa…”Insula cea frumoasa” by Mela

Insula Taïwan e situata in Pacificul de vest, la aprox 160kms de tarmurile Chinei continentale(Mainland China). Isi merita pe deplin numele de “Ilha Formosa”(Insula cea frumoasa) dat de catre portughezi, dupa ce-au debarcat pe tarmurile sale muntoase acum vreo 300 ani.

Am avut sansa de-a de-a “debarca”(ateriza, de fapt!) in Taiwan de 3 ori. Taiata-n doua de catre Tropicul Racului, putina lume isi imagineaza ca poate fi si o destinatie turistica ce seamana enorm cu… Hawaii! Deja au aceeasi origine vulcanica, plus SAFE, esti in sigurantza peste tot. Cei care n-au pus piciorul pe-acest meleag, isi imagineaza ca Taiwan e numai o alta “Silicon Valley” asiatica, cand in realitate, insula e acel “spin”, acea provincie renegata a Chinei comuniste. Putini stiu ca aceasta insula este o republica democrata: Republic of China=ROC, a NU se confunda cu Republica Populara Chineza(mainland China)!

Pe o suprafatza minuscula de 35 000 km2 traiesc circa 23 000 000 locuitori, dintre care 470 000 aborigeni. Ca turist, poti descoperi farmecul extrem-oriental, natura subtropicala, cultura chineza cu religiile sale, masajele, acupunctura, gastronomia rafinata… Peisaje minunate de-o frumusete si-un pitoresc extraordinar: paduri tropicale luxuriante, munti ale caror culmi ating 3900m, tzarmuri abrupte, mici insule coraliene, salbatice, cu plaje de nisip alb, magice, paradisiace, fascinante si lagune bleu-turquoise, dintre care: Penghu (Pescadores), Orchid si Green Island (cu surse de apa calda sarata!).

Insula a fost nitial locuita de triburi aborigene, iar populatia actuala e un amestec de chinezi, aborigeni si japonezi, care vorbesc chineza mandarina-limba oficiala si dialecte taiwaneze. Taiwanezii in vârsta vorbesc si japoneza intre ei, reminiscentze ale ocupatiei japoneze: Taiwan-ul a apartinut Japoniei pâna in 1945. Nu-i de mirare ca insula va fi devenit un punct geografic interesant din pdv economic si comercial, pe axa: Tokyo-Hong-Kong-Singapore.

Taipei e situat in nordul insulei, dominat de cativa ani de catre celebrul “Taipei-101″, un zgarie-nori de 508m! Capitala efervescenta, ce freamata 24/24, unde vechile traditii, obiceiuri, sarbatori, arta locala si gastronomie delicioasa se impletesc cu viata moderna, cu sec XXI. Taiwanezii sunt cordiali, serviabili, amicali, chiar daca nu vorbesc, nu inteleg engleza, mai primitori decat “vecinii” japonezi…

—
Parcul national Taroko si cheile sale de 19kms sunt un must-see absolut, atractia naturala cea mai vizitata in Taiwan…

Acest parc splendid si cheile sale adanci sunt o adevarata minune! Râul Taroko si albia sa reusesc sa-si faca loc printre stancile de marmura si granit. O spectaculara poteca ca o serpentina se fofileaza printre muntii abruptzi, drepti ca sentinelele, impaduriti de vegetatia tropicala densa. La poalele lor, râul se zbate, urla, continuindu-si cursul printre gigantzii nepasatori… Casute, pagode, temple ce dau impresia ca sunt agatzate de versantzii ale caror culmi sunt deja in ceatza… Cascade asurzitoare, cristaline tzâsnesc grabite din peretii rocilor de granit, zeci de tunele, puntzi suspendate, cu o panorama unica, de unde admiri pitorestile chei… Peisaje de neuitat! La Tienhsiang, am traversat un podetz suspendat, deasupra unui abis infricosator pentru a ajunge la un templu si o pagoda panoramica, ambele cuibarite, lipite de-un versant opus. Imagini de neuitat ce-ti taie respiratia pentru cateva secunde…



Taiwan did touch my heart… asa cum canta A-mei, frumoasa aborigena, THE Taiwanese star:

best music original score- ennio morricone

Pentru ca astazi Ennio Morricone implineste 81 de ani, pentru ca este compozitorul de muzica de film cel mai galactic , alegeti dupa pofta inimii dintre temele mele preferate si acordati un Oscar din suflet piesei care va incanta auzul si simturile…

Novecento -Bernardo Bertolucci

Chi Mai din Le Professionnel -Georges Lautner,

Mission To Mars -Brian de Palma
The Untouchables” Brian de Palma

Sacco & Vanzetti – Giuliano Montaldo

U-Turn Oliver Stone

The Good The Bad and The Ugly -Sergio Leone
A Fistful of Dollars – Sergio Leone

Once upon a time in the West- Sergio Leone

Cinema paradiso- Giuseppe Tornatore
The Legend of 1900- Giuseppe Tornatore

Once Upon a Time in America – Giuseppe Tornatore

Malena- Giuseppe Tornatore

Kill Bill Vol. 2 – Quentin Tarantino

Inglourious Basterds -Quentin Tarantino

cu masca si fara masca….

Cine e oare sarbatoritul zilei?

Zorro

Rocco

BB

Dalida

Romy

Sherley

Lola

Letitia

Monica

Simone

Cathrine

Nathalie

Mireille

Casanova

si fotografia preferata

Glenn Frey – faţă verso

Glenn Frey, unul dintre fondatorii grupului The Eagles implineste azi 61 de ani, mi-l amintesc asa

On a dark desert highway, cool wind in my hair
Warm smell of colitas, rising up through the air
Up ahead in the distance, I saw a shimmering light
My head grew heavy and my sight grew dim
I had to stop for the night
There she stood in the doorway;
I heard the mission bell
And I was thinking to myself,
?this could be heaven or this could be hell?
Then she lit up a candle and she showed me the way
There were voices down the corridor,
I thought I heard them say…

Welcome to the hotel california
Such a lovely place
Such a lovely face
Plenty of room at the hotel california
Any time of year, you can find it here

Her mind is tiffany-twisted, she got the mercedes bends
She got a lot of pretty, pretty boys, that she calls friends
How they dance in the courtyard, sweet summer sweat.
Some dance to remember, some dance to forget

So I called up the captain,
?please bring me my wine?
He said, ?we haven?t had that spirit here since nineteen sixty nine?
And still those voices are calling from far away,
Wake you up in the middle of the night
Just to hear them say…

Welcome to the hotel california
Such a lovely place
Such a lovely face
They livin? it up at the hotel california
What a nice surprise, bring your alibis

Mirrors on the ceiling,
The pink champagne on ice
And she said ?we are all just prisoners here, of our own device?
And in the master?s chambers,
They gathered for the feast
The stab it with their steely knives,
But they just can?t kill the beast

Last thing I remember, I was
Running for the door
I had to find the passage back
To the place I was before
?relax,? said the night man,
We are programmed to receive.
You can checkout any time you like,
But you can never leave!

sau asa

I felt it when the sun came up this morning
I knew I could not wait another day
Darling, there is something I must tell you
A distant voice is calling me away

Until we find a bridge across forever
Until this grand illusion brings us home
You and I will always be together
From this day on you`ll never walk alone

You`re a part of me, I`m a part of you
Wherever we may travel
Whatever we go through
Whatever time may take away
It cannot change the way we feel today
So hold me close and say you feel it too
You`re a part of me, and I`m a part of you

I can hear it when I stand beside the river
I can see it when I look up in the sky
I can feel it when I hear that lonesome highway
So many miles to go before I die

We can never know about tomorrow
Still we have to choose which way to go
You and I are standing at the crossroads
Darling, there is one thing you should know….

You`re a part of me, I`m a part of you
Wherever we may travel
Whatever we go through
Whatever time may take away
It cannot change the way we feel today
So hold me close and say you feel it too
You`re part of me, and I`m a part of you

I look at you your whole life stands before you
I look at me and I`m running out of time
Time has brought us here to share these moments
To look for something we may never find
Until we find a bridge across forever
Until this grand illusion brings us home
You and I will always be together
From this day on you`ll never walk alone

You`re a part of me, I`m a part of you
Wherever we may travel
Whatever we go through
Whatever time may take away
It cannot change the way we feel today
So hold me close and say you feel it too
You`re a part of me, and I`m a part of you

Voi, cum il preferati?

Adela Greceanu “Mireasa cu şosete roşii”- un acrobat al cuvintelor

E greu de vorbit despre Adela Greceanu cum e greu de vorbit despre mirese mai ales despre cele cu şosete roşii. Poate tocmai pentru ca ea scrie atât de bine despre ea, despre universul ei interior şi despre trăirile ei/ale domnişoarei Cvasi încât ne e imposibil să ne ridicăm la nivelul ei şi să reuşim să vorbim despre ea , despre o “cvasi necunoscută” (cum se autointitulează), o “cvasi necunoscută” cu adevarată valoare literară.

Alături de Nora Iuga, “cvasi literatura” ei se înscrie printre textele pe care le citesc cu mare drag. Intimismul degajat de aceasta mă fac să mă cred într-un jurnal poetic în care nu pot să analizez şi să definesc nimic, doar să încerc să redau atmosfera de basm prin simboluri, citate şi impresii de lectură.

Domnişoara Cvasi e un Greuceanu care ne acaparează în universul de poveste lirică şi ne perindă prin zilele sale pline de jeratic şi mere de aur.

Putem desprinde atmosfera perfectă din ziua care precede nunta: un prilej de taclale, o punte între două modalităţi de viaţă pe care se perindă femei şi bărbaţi, pisici şi miei, poveşti şi cântece, pregatiri fizice şi sufleteşti, toate trăite pasional şi redate cu accent ardelenesc, toate în roşu .

Roşu, e al şosetelor, şosetele miresii, o mireasă cu o capacitate de introspecţie ieşită din comun. O mireasă încercuită de patru femei şi tot atâţi bărbaţi, “care există şi totuşi nu mai sunt “, plus mirele care va trebui să vină dimineaţa. O mireasă care înaintea nunţii face ceea ce făcuse matuşa Zizi înaintea morţii, are grijă să îşi hrănescă sufletul(aka iubirile trecute cu lacrimi la fel cum tanti Zizi îşi hrănise la propiu pisicile).

Să fie nunta privită ca o trecere în nefiinţă? Nunta, momentul în care femeia se rupe de viaţa premaritală, trebuie preagatită în prealabil printr-o trecere în revistă a iubirilor trecute , printr-o curătire de sentimente. Ca mai apoi cu sufletul pur sa intre în noua fiinţă, cea de mireasă, cea care îi va deschide calea spre mântuire.

Se conturează povestiri în ramă, o noapte în care fiecare dintre femei îşi înşiruie amintirile despre iubiri sau despre sine.Povestirile sunt provocate de plânsul cathartic al miresei, de pendularea ei între viaţă şi moarte, între iubire şi uitare, între animus şi anima.

Pendularea aceasta de la un pol la altul, de la un fapt la contrariul său este o îmbinare de caractere, atitudini şi stări care duc cu gândul la coincidentia oppositorium şi la atracţia magnetica dintre ele.
Însăsi cartea este construită pe un astfel de model: partea I un dialog preţ de o noapte între cinci personaje , iar partea a II-a un jurnal al tăcerii, al izolarii, un monolog liric despre iubiri şi singurătăţi.

Autoarea parcă se priveşte în oglindă, e propriul spectator al actelor sale, urmăreşte cum se fereşte de lume, cum răspunde sau nu la telefon, cum priveşte telenovele, se vede pe sine scriind, stând pe laptop, între google şi messenger, ferindu-se de companii nedorite şi amintindu-şi iubiţii “ bărbaţii aceia pe care i-am iubit, niciunul nu e cu mine, dar niciunul nu a plecat de tot”.
Mireasa din prima parte îi plângea ca să-si cureţe sufletul de iubirile trecute, “mai întâi trebuie să-mi iau rămas-bun de la iubiţii mei. Că uite acuşi vin zorile , acuşi terminaţi de împletit părul meu şi eu nu mi-am plâns iubiţii”, scriitoarea din a doua parte se descalţă de şosetele roşii, îi aminteşte, se mai întâlneşte cu ei, mai vorbeşte la telefon, îi aduce în prezent. Acest periplu sentimental face uniunea dintre sufletul autoarei şi cel al iubirilor, dintre animus şi anima. Mireasa are în ea un suflet de bărbat, care îi reflectă pe cei reali, iubiţi, după cum precizează tanti Sofica: “intuiţia îmi spune că toţi bărbaţii pe care i-ai iubit poartă amprenta unui model pe care-l ai în tine” şi după cum subliniază şi autoarea “nici un miel batran, nici un vlăjgan sinucigaş, nici un prieten ca un arbore frumos, nici dragul meu, zice mireasa .Am în mine un barbat cât Empire State Building. Şi niciunul dintre toţi ăştia nu i-a făcut faţă. Numai cu mirele care va veni dimineaţă ca un miel, bărbatul din mine a dat mâna, de parcă s-ar fi regăsit doi vechi tovarăşi de arme”.

Mireasa şi cele patru femei care stau la “bocitul” foştilor pretendenţi, tanti Sofica, tanti Zizi, naşa Lena şi verişoara Pulheria conturează un cerc magic, cinci femei analizând viaţa şi iubirea şi pe cei cinci iubiţi ai miresei.

Cinci, pentru ca cinci este o cifră magică, număr nupţial, semn al unirii, număr al centrului, armoniei si echilibrului, cifră hierogamică, însoţirea principiului ceresc cu cel pământesc.
Cinci este şi simbolul omului, al universului, cinci simţuri, cinci forme sensibile ale materiei . În simbolismul hindus cinci este conjuncţia dintre doi(număr feminin) şi trei ( număr masculin). Pentagrama e şi emblema macrocosmosului şi a androginului.

Androginia este un semn al totalităţii, al începutului şi sfârşitului, o metanoia, taina căsătoriei evocă acelaşi lucru, o stare de mântuire în care separarea sexelor se anulează, iată de ce mireasa are nevoie să-şi plângă iubiţii, pentru a putea să se uneasca cu “mielul” mire, cel care se regăseşte în animusul ei şi care poate să unească anima si animus într-o fiinţă, mireasă+mire, un androgin care sunt sigură că trebuie să aibe culoarea roşie.

Roşu precum şosetele miresei, roşu pentru că roşul este culoare ambivalentă. Roşul deschis centrufug este diurn, masculin, tonic şi îndeamnă la acţiune. Roşul închis este centripet, nocturn, tainic şi feminin.
Roşul nocturn este culoarea focului central al omului şi pământului, care vorbeşte de creaţie, dar poate fi şi funerar. Roşul viu, diurn, înseamnă înflăcărare, frumuseţe, bogăţie şi eros. Cele două poartă în miez cele mai adânci simbolistici umane : acţiunea şi pasiunea, erosul şi tanatosul, creaţia şi distrugerea.Astfel se creează armonia, exact cum afirma tanti Sofica: “ca să ajungi la armonie cu tine trebuie să-şi refaci unitatea dintre animus şi anima”.

Prin extindere, în spaţiul perfect :“Şi ceasurile au fost numărate, şi voi aţi fost numărate ca până în zori când va veni mirele ca un miel, să am gata dantela din păr”, mireasa, “mireasa cu şosete roşii n-are defecte …Este egocentrică, orgolioasă, arogantă uneori”, scrie , scrie pentru a atinge starea de metanoia, pentru a-şi depăşi temerile “mi-e frică de viaţă .De asta scriu. Dar mi-e frică şi de moarte. Şi când scrii, e ca atunci când dormi. Stai pe graniţe.” şi pentru a se integra în universul real, pentru a transpune omul, dragostea în scris şi scrisul în mireasă cu şosete roşii: “Distanţa dintre mine şi lume este egală cu distanţa dintre mine şi bărbatul iubit…..scrisul mă face să parcurg distanţa dintre mine şi lume…scriind despre el îl privesc cu alţi ochi…deşi nu sunt sigură dacă îl iubesc pe omul acela sau iubesc felul în care îl pun în cuvinte” .

Povestea se derulează la îndemnul mătuşii Zizi :“scumpete povesteşte mai departe, că până dimineaţă mai e foarte puţin” şi sub paşii tăcuţi ai felinei miresei, pisica mătuşii Zizi , Ursulina Păpuşescu.

Îmbinarea dintre real şi poveste, dintre moarte şi nuntă, dintre poezie şi proză se aseamănă mersului unui acrobat pe sfoară, un acrobat în şosete roşii evident, care ne ţine cu sufletul la gură, ne dă emoţii şi ne face să ne întrebăm dacă se afla pe pragul agoniei sau pe cel al extazului, dacă următorul său pas este unul artistic sau unul real, dacă curajul său este un gest de frondă sau o calitate reală. Oricum ar fi suntem spectatori şi participanţi la viaţa acrobatică, iar şosetele roşii ne îndeamnă la poveste, la a ne asuma riscul de a istorisi la rândul nostru de la fantasmă la jurnal intim aventurile miresei cvasiacrobat, cvasiandrogin, dar cu adevărat un Greuceanu al cuvintelor, atât cele din „viset „ cum intitulează Adela Greceanu starea de reverie, cât şi cele din realitate.

“Lady Chatterley” by Mela

Am revazut recent “Lady Chatterley” realizat acum 3 ani de catre Pascale Ferran, cu: Marina Hands, Jean-Louis Coulloc’h si Hippolyte Girardot.

Un film ce mi s-a parut de data-asta fermecator, quasi-perfect. De ce? Datorita subiectului, inspirat din celebrul roman al lui D-H Lawrence, pe care l-am citit in liceu si pe care-l voi reciti cât de curând posibil pentru placerea de-a-mi reaminti ambiantza acestui film…

In fond, ce conteaza daca filmul va fi fost sau nu fidel romanului, din moment ce spiritul autorului va fi fost respectat? Acel spirit exista, pluteste deasupra fiecarei imagini si replici.

André Malraux a afirmat despre roman:”ce n’est pas par la conscience de ce qu’il a de particulier que l’individu s’atteint, c’est par la conscience de ce qu’il a de plus commun avec tant d’autres: son sexe… Lawrence ne veut être ni heureux ni grand, il veut ETRE.”

“Lady Chatterley” ne expune dragostea in sensul cel mai universal al cuvântului, ca cel mai universal sentiment. Nu exista criterii ce-o pot defini, determina, reduce la o simpla si banala atractie fizica, irationala, la o alchimie misterioasa, inteleasa de fiecare dintre noi in mod diferit, atunci când dragostea ne “subjuga”… Si-atunci, nu-i suficient sa ne lasam subjugati, sa uitam de noi-insine si sa profitam de situatie!

Constance e atrasa, fermecata, subjugata de la inceput de Parkin; accepta sa se “deschida”, deci sa se expuna total, complet, treptat. Tocmai aceasta progresie sublima a fost interesanta pentru Pascale Ferran. Personal, mi-a placut asocierea pe care a facut-o intre anotimpurile succesive si evolutia sentimentelor: trezirea lor primavara, urmata de entuziasmul si exuberantza verii, urmata la rândul ei de “recolta” toamnei…

Cei doi amanti sunt intr-o deplina si constanta armonie cu natura, iar imaginile filmului sunt atât de reale, de tangibile, aproape in 3D. Intimitatea progresiva a personajelor si libertatea ce si-o acorda incet, dar sigur , sunt filmate cu o finetze, un rafinament, o îndrazneala si un curaj… tipic feminin! Fiecare amanunt e vizibil, adecvat, sincer, autentic, fara ca vreo imagine sa socheze, sa fie vulgara sau excesiva. Lawrence avea dreptate:”Obscenitatea intervine atunci când mintea noastra sfideaza trupul si se teme de el, daca trupul uraste sufletul si incearca sa-i reziste…”

Evident ca erotismul torid al celor doua personaje e stimulant pentru noi, spectatorii, caci ne putem identifica destul de usor cu cei doi amanti, fara vreo retinere, fara cea mai vaga urma de culpabilitate… Relatia lor “curge” pur si simplu, ca acel pârâias ce strabate parcul conacului, din care Constance bea.

Nu ma voi referi la diferentzele sociale dintre cei doi, ce ramân de-actualitate si-n 2009, mai mult decât ne-am imagina…

Pascale Ferran a lasat de-o parte acel estetism excesiv, a optat pentru actori exceptionali care s-au transpus cu brio in personaje destul de banale, pentru a fi universale.

Constance(superba Marina Hands) evolueaza imagine dupa imagine, devine din ce in ce mai splendida, fara sa-si piarda personalitatea initiala, nici simplicitatea, nici autenticitatea. Jos palaria pentru Hippolyte Girardot(Sir Clifford) care e perfect in acest rol. Dialogurile dintre sotii Chatterley sunt amestecate si presarate de: finetze, retinere, indrazneala, fara “bla-bla-uri” inutile, esentza lor spune tot…

Un film interesant de vazut si de revazut, ce mi se pare deja o referintza cinematografica, deoarece putine filme din ultimii zece ani vor fi tratat dragostea cu atâta acuratetze si realism. Filmul da impresia ca ofera noi domenii de explorare a dragostei, fara sa ne dea lectii: cum incepe si cum se “incheaga” o noua relatie, o noua intimitate, cum se cladeste încrederea reciproca intre 2 amanti, cum emotiile si fiorii trupului devin indisociabili de cei ai inimii…

Un personaj Bergmanian din “Scènes de la vie conjugale”(Scene din viata conjugala) afirma ca cele doua conditii “sine quo non” indispensabile unui cuplu durabil sunt:”o buna camaraderie si o solida potrivire sexuala…” Exact, adevarat, logic. Partenerul/partenera ideal(a) e cel/cea care va fi reusit sa compenseze lipsurile, slabiciunile, golurile(afective, in general!) ale celuilat/celeilalte, care e capabil(a) sa te stimuleze, sa te trezeasca la viata, sa-ti inspire dorintza si-n final pofta de dragoste, de-a trai din plin…

Concluzia autorului:”dragostea nu-i decât o forma de conversatie, in cel mai fericit caz de dialog, unde cuvintele intra in actiune in loc de-a fi rostite…”(D-H Lawrence)

articol scris de Mela