“Can’t stop loving you…” by Mela

De pe terasa zaream marea linistita. Ti-ai turnat un pahar de Bordeaux rosu, ceea ce nu obisnuiai, dupa ce-mi spusesei:”N-am gasit champagne, mon amour!” Mi-ai propus doua patratzele de ciocolata amaruie din tableta deja inceputa. Am avut impresia ca si noaptea asculta linistea marii. Mi-ai spus ca ti-e foame. De mine. Cum uitasem fereastra deschisa, mireasma azaleelor se instalase in camera, dupa capriciile vantului. Lumina era stinsa, paharul tau stralucea, asteptandu-te sa-l golesti. Te-am privit fix, gandindu-ma la savoarea nimicitoare a buzelor tale si la gustul porilor tai. Ai facut cativa pasi prin camera. Ti-ai amintit de plimbarea noastra pe plaja cu dune ce pleaca, revin, ca nisipul din clepsidra, pana ajung la tzarm. Si-acolo se culca si dorm pana in zori. Mareele sosesc incet, dar sigur si le darama.

Te-ai asezat la fereastra, ai zambit si m-ai strigat. M-am apropiat de tine, mi-ai dat la o parte o suvitza rebela de pe frunte:”ai vazut unde e Luna la ora-asta?…” Nu ti-am raspuns. Mana ti s-a desprins de pe umarul meu stang si a poposit pe ceafa. Am tresarit, ca o floare ale carei petale netede atinse simte ca se rupe. Mi-am zis ca trebuie sa-mi pastrez inca atitudinea retinuta, desi atat de iluzorie. Ti-ai dat seama, te-ai “imbatat” cu iluzia impudica a marturisirii mele. Privirea ti-a devenit insistenta, ti-ai terminat paharul de Bordeaux si m-ai indemnat sa nu uit ciocolata. M-am “executat”.

Luna devenise rece si tarzie. Ti-era frig si m-ai strans in brate. Gura si trupul ti-erau “chinuite” de foamea de mine. Mi-ai soptit ca nimic n-o mai poate potoli. O melodie de-a lui Phil Collins te “obseda”:”Can’t stop loving you”. N-o puteai fredona. O auzisei inainte de-a sosi. Ti-am atins pieptul cu varful degetelor si ti-am susurat numele. Pe pleoapele-ti inchise se-asternuse briza sarata. Valuri impalpabile si puternice imi loveau sufletul. Mireasma azaleelor era atat de patrunzatoare. Am observat ca-ti ramasese o picatura de vin.
Am intors paharul si-am lasat-o sa mi se prelinga intre sani. Te-am simtit infrigurat, buzele-ti intre-deschise m-au chemat din nou. Ti-am mangaiat tamplele si ochii, dupa ce mi-ai baut insetat acea picatura de vin.
Ne-am transformat intr-un vis bland, o magica adiere cuprinse in cateva clipe de eternitate…

A doua zi, te-am condus la aeroport. In terminal, ti-am înmanat “Je l’aimais”(“O iubeam”) de Anna Gavalda. Aveam impresia si senzatia ca eram singuri pe-o insula pustie, izolati de restul lumii, ca timpul se oprise. Hotararea ta de a pleca spre alte orizonturi pentru o perioada nedefinita era un amestec de vitalitate si de tandrete obsedanta. Ai închis ochii pentru o secunda, am fost tentata sa te sarut, dar mi-ai facut un semn discret: era deja momentul despartirii.

“Cantecul lebedei” îmi inunda timpanele. Nu sunt superstitioasa. Era o vineri 13 si ne-am îndreptat spre poarta 13! Am ramas la un pas în spatele tau. Ai disparut fara sa te uiti înapoi. Ce mult as fi dorit sa-ti intersectez privirea acelui moment precis, suspendat în secundele dorului! Ar fi fost pentru mine ceva concret, material, constant. Am respirat adanc. Apoi am început sa ma rog în gand sa NU poti trai fara mine, sa-mi revii si sa ne regasim tot aici, în acest aeroport, unde numai timpul nostru s-a oprit, nu si magia iubirii noastre. Stiu si simt ca vei reveni, caci distanta care ne separa este temporara, pe cand ceea ce ne “leaga” este mult mai solid si mai trainic, ca Zidul Chinezesc… M-am trezit fredonand aceeasi melodie ce te obsedase:

“Got your ticket
Got your suitcase
Got your leaving smile
I could say that’s the way it goes
And I could pretend and you won’t know
That I was lying…
‘Cause I Can’t Stop Loving You
No I Can’t Stop Loving You
No I won’t stop loving you
Why should I?…”