h1

de mână cu tăcerea

20/03/2009

Despre tăcere s-ar putea vorbi la nesfârşit, iată paradoxul: tăcerea este linişte, dar o putem transforma într-o adunare de zgomote, de cuvinte….
De la a ne întreba despre rostul ei până la o aduce la stadiul proverbial de aur sunt drumuri de parcurs, un drum artistic, unul sentimental şi de ce nu unul cerebral.
Mă gândesc cum ar fi să vorbim despre tăcere în tăcere, este posibil oare?

lebede gheaţă si versailles

lebede gheaţă si versailles


Lebăda cred că ştie cel mai bine cât de preţioasă e tăcerea şi totuşi cum merită să mori doar pentru a o sparge, pentru a da valoare cântecului.Lebăda moare cântând şi cântă murind, ea devine simbolul dorinţei, al cuvintelor care dau sens tăcerii şi a tăcerii care e învinsă de vers.Am avut un schimb de replici lirice cu Angela pe această temă, pendularea între tăcere şi poezie, între cuvânt şi cântec m-a făcut să-mi doresc să merg mai departe , să păşesc cu grijă în tăcere prin cuvintele şi imaginile celor născuţi în data de 20 martie: Gogol, Ovidius Nasso, Holderlin, Ibsen, Holly Hunter.
Iată şi o posibilă clasificare a tăcerilor de astăzi:
1) Sufletele moarte nu pot să vorbească
Sufletele lui Gogol creează în jurul lor o adevărată intrigă, cei ce aţi citit ” Suflete moarte” vă amintiţi de Cicikov şi meschinăriile lui, dorinţa lui de a cumpăra tăcere pe care să o transforme în avere…iată şi un mic fragment care să vă reamintească de aceste suflete:
„Dar Cicikov se prefăcu că n-a auzit despre ce era vorba şi zise, parcă amintindu-şi ceva:
— A, să nu uit: am o mică rugăminte.
— Anume?
— întîi dă-mi cuvîntul că mi-o îndeplineşti.
— Dar care-i rugămintea?
— Dă-mi cuvîntul tău!
— Poftim.
— Cuvîntul tău de onoare?
— Cuvîntul meu de onoare.
— Uite care-i rugămintea: îmi închipui că ai mulţi ţărani morţi, care n-au fost încă şterşi din formularul de recensămînt.
— Da, am. Dar de ce întrebi?
— Să-i treci pe numele meu.
— Dar pentru ce?
— Păi, îmi trebuiesc mie.
— Dar pentru ce?
— Păi, pentru că-mi trebuiesc… E treaba mea. Scurt: îmi trebuie.
— Ai pus ceva la cale, probabil. Mărturiseşte: ce anume?
— Ce să pun la cale? Cu un lucru de nimic ca ăsta n-ai ce să pui la cale.
— Dar ce faci cu ei?
— Da curios mai eşti! Toate vrei să le pipăi şi să le miroşi
— Şi de ce nu vrei să-mi spui?
— Şi ce-ai cîştiga dacă ai afla? Pur şi simplu mi-a venit,
aşa, o trăsnaie.
— Ei, dacă-i aşa, pînă nu-mi spui, nu fac nimic!
— Păi vezi, ăsta nu-i lucru cinstit: mi-ai dat cuvîntul şi
acum îl iei înapoi.
— Zi ce vrei, eu nu fac nimic pînă nu-mi spui.
,,Ce să-i spui V se gîndea Cicikov şi, după o clipă, îi răspunse că-i trebuiesc sufletele moarte ca să capete greutate în societate, că, neavînd cine ştie ce moşii, să aibă, pînă una-alta,
cel puţin suflete.
— Minţi! Minţi! izbucni Nozdriov, nelăsîndu-l să isprăvească. Minţi!;
Cicikov îşi dete şi el seama că născocirea nu era prea dibace şi că pretextul era destul de slab.
–-Bine, atunci o să-ţi spui drept, zise el, căutînd s-o dreagă,
dar te rog să nu sufli o vorbă! Am de gînd să mă însor. Trebuie să ştii însă că tatăl şi mama logodnicei mele sînt oameni din cale-afară de ambiţioşi. Dandana mare: îmi pare rău că m-am încurcat cu ei, căci ţin cu tot dinadinsul ca logodnicul să aibă cel puţin trei sute de suflete. întrucît îmi lipsesc aproape o sută cincizeci de ţărani, înţelegi…
— Iar minţi! Minţi! strigă din nou Nozdriov.
— Uite, de data asta nu te-am minţit nici cu atîtica, zise Cicikov, arătînd cu degetul mare vîrful degetului mic.
— îmi dau capul că minţi!
— Să ştii că mă supăr! Da ce-s eu?! De ce ar trebui
neapărat să mint?
— Las că te cunosc eu: eşti un mare coţcar, dă-mi voie să ţi-o spun prieteneşte! Dacă aş fi fost şeful tău, te-aş fi spîn-zurat de primul copac.
Cicikov se simţi tare jignit de aceste cuvinte. Nu-i plăceau.. vorbele grosolane sau care ştirbeau buna-cuviinţă. Nu-i plăcea să-şi permită cineva nici familiarităţi cu el, afară de cazul vreunei persoane prea sus-puse. Şi de aceea se supărase de-a
binelea.
— Zău că te-aş fi spînzurat, zise iarăşi Nozdriov, ţi-o spun
sincer, nu ca să te jignesc, ci aşa, din prietenie. {
— Totul are o margine, răspunse Cicikov cu demnitate. Dacă-ţii aşa mult să dai drumul la asemenea vorbe, du-te la cazarmă. Şi adause: Dacă nu vrei să mi le dăruieşti, atunci să mi le-
vinzi.
— Să ţi le vînd? Dacă nu te-aş cunoaşte! Eşti un ticălos,
n-ai să-mi dai mult pe ele. 68
— Ştii că-mi placi? Nu cumva-s briliante?
— Ei, ce ţi-am spus? Te cunosc!
— Ascultă, frate, ce sînt apucăturile astea negustoreşti î Ar fi trebuit pur şi simplu să mi le dăruieşti.”
(Gogol
„SUFLETE MOARTE”, Bucureşti, 1963
EDITURA PENTRU LITERATURA UNIVERSALA, Traducere de Acad. Tudor Argkezi, Ionel Ţăranu,
Iancu Linde şi Ion Popov.) şi o bucăţică din fimul făcut după romanul-poem al lui Gogol pentru cei ce au acces la limba rusă:

2) Tăcerea nu poate acoperi durerea
Îmi aduc aminte de Filomela din „Metamorfozele” lui Ovidius, fiica lui Pandion, este violată de Tereus (soţul surorii sale Procne), care îi taie
limba. Filomela îsi ţese povestea pe o tapiserie pentru a descoperi adevărul, se răzbună pe Tereus apoi este transformată într-o privighetoare.
„Terminaseră drumul şi coborîseră pe ţărmul lor din corăbiile cu vîslaşii obosiţi, cînd regele tîrăşte pe fiica lui Pandion într-o colibă întunecoasă în fundul unei păduri străvechi şi o închide aci. Ea se făcuse palidă, tremura, se temea de orice şi îl întreba cu lacrimi unde este sora ei. Mărturisindu-şi intenţia nelegiuită, el biruie cu puterea pe cea care era singură şi fecioară şi striga zadarnic cînd pe tatăl său, cînd pe soră, şi mai presus de toate pe zeii cei mari. Tremură Filomela ca o mioară fricoasă care, rănită, smulsă de cîini din gura lupului, încă nu se vede în siguranţă, sau ca o porumbiţă cu penele pătate de sîngele său, care este încă îngrozită şi se teme de unghiile lacome ce au înhăţat-o. îndată ce şi-a venit în fire, smulgîndu-şi părul despletit ca o bocitoare şi bătîndu-se cu pumnii în piept, a zis: „Oh, barbare, oh, crudule, ce fapte nelegiuite ai făcut? Nu te-au mişcat nici rugăminţile cu lacrimi de dragoste ale tatei, nici grija de sora mea, nici fecioria mea, nici datoriile de soţ. Toate le-ai pîngărit. Eu am devenit o rivală a sorei mele, tu, cu două soţii. Nu meritam această soartă. De ce nu-mi smulgi şi acest suflet, vicleanule, ca să nu-ţi rămînă vreo crimă neînfăptuită? O, de ai fi făcut aceasta înainte de mîrşavul incest, aş fi mers în împărăţia umbrelor nepătată de crimă. Dacă totuşi aces¬tea le văd cei de sus, dacă înseamnă ceva puterile zeilor, dacă n-au pierit toate o dată cu mine, odată şi odată ai să-ţi iei pedeapsa. Eu însămi voi spune faptele tale, lepădînd ruşinea. Dacă voi putea, voi merge şi le voi spune lumii întregi. Dacă voi fi ţinută închisă în mij¬locul pădurilor, voi umple pădurile şi voi spune şi pie¬trelor, care-mi cunosc nenorocirea. Să audă acest văzduh şi vreun zeu, dacă este în el”.,
Mînia sălbaticului tiran este aţîţată de astfel de cuvinte si teama nu-i este mai mică. Intărîtat şi de una şi de alta, scoate din teacă sabia cu care era încins, apucă pe Filomela de păr, o leagă cu mîinile la spate şi o pune în lanţuri. Ea îşi pregătea gîtul şi la vederea săbiei avea nădejdea morţii. Pe cînd, dispreţuitoare, striga mereu numele tatălui său şi se lupta să vorbească, el îi apucă limba cu un cleşte şi i-o taie din rădăcină. Limba cade jos şi, tremurînd, parcă murmură pe pă-mîntul negru, asemenea cozii unui şarpe, care, retezată, sare, palpită şi, murind, caută urmele stăpînului din care a fost ruptă. Se spune că şi după această crimă, — abia aş îndrăzni să cred — adesea s-a apropiat cu poftele sale de trupul rănit.
După asemenea fapte a putut totuşi să se întoarcă la Procne. Aceasta, văzîndu-şi soţul, întreabă de sora ei. Dar el scoate gemete prefăcute şi povesteşte o moarte ticluită. Lacrimile au făcut să fie crezut. Procne şi-a smuls de pe umeri haina ce strălucea, cu tivuri de aur, şi a îmbrăcat haine negre de doliu. A făcut un mormînt gol şi a dus manilor surorii, pe care o credea moartă, daruri de înmormîntare, plîngînd destinele sorei sale, care nu trebuia să fie astfel plînsă.
Trecînd prin douăsprezece zodii, zeul luminător al zilei terminase un an întreg. Ce să facă Filomela? Paza îi împiedică fuga. Zidurile locuinţei se înalţă puternice din piatră tare. Gura sa mută nu poate da pe faţă fapta. Mare este geniul durerii şi priceperea răsare în împre¬jurări grele. Pe o pînză ţesută după meşteşugul locului ea coase cu iscusinţă, amestecînd fire de purpură şi fire albe, motive ce arată crima şi după ce termină cusătura o încredinţează unui sclav pe care-l roagă prin semne s-o ducă reginei. El duce ţesătura lui Procne fără să ştie ce duce în acea ţesătură. Soţia sălbaticului rege desface pînza şi citeşte povestea nenorocită a surorii sale. Şi — de mirare cum s-a putut stăpîni — tace. Durerea i-a închis gura şi limba, oricît a căutat, n-a găsit cuvinte destul de pline de mînie. Nu se mulţu¬meşte cu plînsul, ci e pornită să facă orice, legiuit sau nelegiuit, şi în întregime este preocupată de gîndul răzbunării.
Era timpul in care femeile sithoniene obişnuiesc să celebreze misterele trieterice ale lui Bacchus. Noaptea este martoră a acestor mistere. Noaptea vuieşte Rhodope de sunetul ascuţit de aramă. Noaptea a ieşit din casă regina şi s-a pregătit după ritualul zeului, primind armele de bacantă: capul îi e acoperit cu viţă, pe partea stingă îi atîrnă o piele de cerb, pe umăr îi stă o suliţă uşoară. Plină de furii, însoţind-o prin păduri mulţime de tova¬răşe, Procne înfioarătoare şi mînată de întărîtările durerii imită, Bacchus, pe preotesele tale. Ajunge în sfîrşit la locul unde e ţinută ascunsă Filomela; urlă, strigă „Evoe!”
sfărîmă porţile, o răpeşte pe soră, o îmbracă în ţinuta sărbătorii lui Bacchus, îi ascunde cu frunze de iederă faţa înmărmurită şi o duce cu sine în palat.
Cînd Filomela a simţit că a atins pragul casei nenorocite, s-a îngrozit, nefericita, şi toată faţa i s-a făcut palidă. Ducînd-o într-un loc retras, Procne îi scoate gătelile bacchice şi descoperă faţa ruşinată a nenorocitei sale surori. Vrea s-o îmbrăţişeze, dar aceasta nu îndrăz¬neşte să ridice ochii la ea, i se pare că este rivala surorii sale. Ducînd faţa la pămînt, voind să jure şi să ia martori pe zei că prin forţă i s-a pricinuit acea ruşine, mîna îi ţine loc de voce. Arzînd de mînie, Procne nu se mai poate stăpîni şi, întrerupînd plînsul surorii sale, zice: „Nu este timpul pentru plîns acum, ci pentru pumnal, sau poate ai ceva care să fie mai tare decît pumnalul. In ce mă priveşte, eu m-am pregătit, sora mea, pentru orice crimă. Fie că după ce voi da foc palatului regal cu torţele voi arunca pe vicleanul Tereus în mijlocul flăcărilor, fie că îi voi smulge cu fierul limba, sau ochii, sau membrele care ţi-au răpit ţie pudoarea, fie că îi voi alunga prin mii de răni sufletul vinovat, eu m-am pregătit pentru o faptă oricît de mare; deocamdată nu ştiu bine ce va fi”.(OVIDIU
METAMORFOZE, EDITURA ŞTIINŢIFICĂ Bucureşti — 1359
Traducere, studiu introductiv şi note de DAVID POPESCU)

3) Tăcerea de păpuşă
Nora din „Casa păpuşilor” a lui aIbsen ascunde sub tăcere o capacitate de iubire incomesurabilă, dar şi o personalitate puternică vizibilă în momentul în care prinde curaj şi o scoate la iveală :
„NORA : Poate. Dar tu nici nu gîndeşti, nici nu vorbeşti ca un om alături de care să pot trăi. După ce ţi-a trecut spaima —- ai fost speriat nu pentru că primejdia mă ame¬ninţa pe mine, ci fiindcă tu însuţi erai expus — ai socotit că pentru tine nu s-a schimbat nimic. Eu eram, exact ca mai înainte, păsărică ta încîntătoare, păpuşa ta, pe care de acum înainte trebuia s-o ţii în braţe cu atenţie dublă, pen¬tru că e atît de fragilă şi de slabă. (Ridicîndu-se) Torvald, în clipa asta mi se pare că am trăit opt ani cu un străin ; că am avut trei copii cu un străin. Nici nu pot suporta să mă mai gîndesc ! îmi vine să-mi sfîşii carnea de pe mine.
HELMER (întunecat) : Da. Fără îndoială s-a săpat o prăpastie între noi. Dar, Nora, n-am putea oare arunca o punte peste ea ?
NORA : Nu. Nu mă mai simt soţia ta.
HELMER : Mă simt în stare să devin alt om.
NORA : Poate .. . fiindcă ţi se ia păpuşa.
HELMER : Să mă despart… să mă despart de tine ? Nu, Nora, e un gînd pe care nu-1 pot suporta.
NORA (mergînd spre uşa din dreapta) : Şi totuşi, tre¬buie să ne despărţim.
(Se întoarce cu paltonul etc. şi cu un mic sac de voiaj pe care-1 pune pe scaun, lîngă masă.)
HELMER : Nora, Nora, nu acum ! Aşteaptă pînă mîine. NORA (punîndu-şi paltonul) : Nu pot să rămîn noaptea în locuinţa unui străin.
HELMER : Dar n-ar îi posibil să trăim aici ca frate şi
soră ?
NORA (punîndu-şi pălăria) : Ştii prea bine că asta n-ar putea să dureze. (Aruncîndu-si şalul pe umeri.) Adio, Torvald. Nu vreau să văd copiii. Ştiu că sînt în mîini mai bune decît ale mele. Aşa cum sînt eu acum, nu mai pot face nimic pentru ei.
HELMER : Dar într-o zi. Nora . . . într-o zi…
NORA : De unde să ştiu eu ce voi deveni şi ce voi simţi
în viitor ?
HELMER : Dar tu rămîi soţia mea, orice-ai simţi şi
orice ai deveni.
NORA : Ascultă, Torvald . . . cînd o soţie părăseşte casa bărbat^ui, cum fac eu acuma, am auzit că legea îl dezleagă de orice obligaţie. Nu trebuie să te simţi legat de ceva. după cum nici eu nu vreau să mă simt legată. Să existe libertate deplină pentru amîndoi. Uite verigheta ta. Dă-mi-o înapoi pe a mea.
HELMER : Şi asta ?
NORA : Şi asta.
HELMER : Iat-o.
NORA : Aşa. Acum totul s-a sfîrşit. Aici sînt cheile. Cît priveşte menajul, ştiu femeile de serviciu mai bine de¬cît mine. Mîine după plecarea mea, va veni Kristine’aici
să împacheteze toate lucrurile pe care le-am adus cu mine de acasă. Vreau să-mi fie expediate.
HELMER : S-a sfîrşit ! S-a sfîrşit ! Nora, n-ai să te mai gîndeşti niciodată la mine ?
NORA : Am să mă gîndesc deseori la tine, şi la copii, şi la casă.
HELMER : Pot să-ţi scriu. Nora ?
NORA : Nu .. . niciodată. N-ai voie.
HELMER : Dar pot cel puţin să-ţi trimit. . .
NORA : Nimic, nimic.
HELMER : … să te ajut dacă ai nevoie.
NORA : Nu. îţi repet. Nu accept nimic de la străini.
HELMER : Nora. .. n-am să fiu niciodată decît un străin pentru tine ?
NORA (luîndu-şi sacul) : O, Torvald. ca să fie altfel, ar trebui să se întîmple cea mai mare dintre minuni !
HELMER : Spune-mi-o şi mie.
NORA ; Ar trebui ca şi tu şi cu mine să ne transformăm în aşa măsură incit… Dar. Torvald, nu mai cred în minuni.
HELMER : Eu însă vreau să cred. Explică-te ! Să ne transformăm în aşa măsură încît. . .
NORA : încît viaţa noastră comună să devină o căsni¬cie. Adio ! (Iese pe uşa dinspre vestibul.)
HELMER (se prăbuşeşte pe scaun lîngă uşă, ascunzîn-du-şi faţa în mîini) : Nora , Nora ! (Priveşte în jurul său şi se ridică.) Gol. Nu mai e aici. (O speranţă încolţeşte în el.) Cea mai mare dintre minuni ? (De afară, de jos, se aude zgomotul unei porţi trîntite.)” (HENRIK IBSEN
O CASĂ DE PĂPUŞI
PIESA IN TREI ACTE (1879)
în româneşte de RADU POLIZU-MICŞUNEŞTI şi FLORIN MURGESCU)

4) Tăcerea lirică
Friedrich Hölderlin conturează în poemul său o linişte lirică în contradicţie cu zbuciumul interior care vine să contureze perfecţiunea umană:
To the Fates
„Grant me just one summer, powerful ones,
And just one autumn for ripe songs,
That my heart, filled with that sweet
Music, may more willingly die within me.
The soul, denied its divine heritage in life,
Won’t find rest down in Hades either.
But if what is holy to me, the poem
That rests in my heart, succeeds —
Then welcome, silent world of shadows!
I’ll be content, even though it’s not my own lyre
That leads me downwards. Once I’ll have
Lived like the gods, and more isn’t necessary.” (Friedrich Hölderlin
SELECTED POEMS )
5) Tăcerea care se transformă în cântec
Mă întorc la mitul lebedei cu două imagini de cinematografie: Holly Hunter în „The piano”

aici tăcerea şi muzica sunt instrumente ale comunicării, ale unei lumi superioare realităţii
sau

unde întâlnim tăcerea ca sacrificiu ca ultimă cale de ieşire dintr-un cerc vicios, ca simbol al împlinirii, lebăda şi cântul ei ne vorbesc despre …dragoste

lebede şi depărtare

lebede şi depărtare


Sunt doar semne ale tăcerii, nu mi-am propus să rezolv mistere, nici să decid de care parte a cuvântului să mă aşez, am vrut doar să transform litera în zbor şi penele în cântec.
Poate voi mergeţi mai departe şi desluşiţi tainele tăcerii …eu mă limitez la a-i cere inimii să tacă, atunci când doare:

14 comentarii

  1. tacerea m-a fascinat intotdeauna ca si categorie pur umana.
    sa taci despre ceva cu adevarat este o arta, ca si sa stii sa vorbesti despre ea in liniste.
    tacerea poate fi de multe tipuri, gala
    cea pe care ai postat-o aici miroase a suflet artistic🙂

    tacerea mea a ucis de multe ori.
    si am decis sa o las in poezie
    si apoi am ucis cu cuvintele…
    aristotel avea dreptate. mijlocul de aur e cel mai greu de respectat.

    multumesc


  2. angelita
    din unduirea parului
    am inteles tacerea
    tacerea firului alb
    tacerea firului senzual
    tacerea firului pur si simplu
    The piano si ultimul videoclip ma duc oarecum in lumea ta
    lorelei iti multumeste ca-i lasat-o in tacerile tale🙂
    o seara frumoasa


  3. Nu voi putea sa ma impac cu lucrurile , chiar de-ar fi ca fiecare clipa sa se smulga afata din timp pentru a-mi da o sarutare . De la piatra am invatat tacerea .
    zi buna Fr🙂
    xxx,j


  4. nb gala
    revin maine odihnita🙂


  5. …aici imi vine sa fac exact asta: sa tac, ca sa nu tulbur… tacerea.
    … uneori tacerea imi pare un paradis pierdut.
    shhhhhhhhh…


  6. Tacerea poate spune uneori mai multe lucruri decat 1000 de cuvinte. No comment cu privire la asta. Si iar incep sa ma enervez ca tu te plimbi mereu prin uviversul parizian si noi stam si adulmecam miros de Salajan😦


  7. lumsa101
    nu tulburam tacerile prin cuvinte calde. o amplificam aici la Gala si ea ne ofera in loc
    frumusete🙂


  8. Tacerile sunt fake-uri.
    In tacere se dau cele mai mari razboaie. Prea putine ajung la suprafata.

    Tacerea ca si liniste interioara, exista. Dar ca,… am o mica curiozitate: câti din voi ati atins acel moment? Eu n-am ajuns acolo. Am lupte interioare ce se macina mocnit in mine, in liniste in aparenta tacere.

    Se zice „apele linistite sunt adânci si negre” – asa este! Asta e imaginea tacerii… pentru mine

    … poate sunt si alte forme de tacere. Sper sa ajung si acolo cândva… macar o zi, un ceas, o secunda.


  9. pe firul tacerii… m-am intors… sa rup tacerea.🙂 mi-a placut ce-ati scris… si am si timp… si mi-a revenit si vocea…

    angela,🙂 ieri, gala s-a depasit pe sine insasi… sau asteptarile mele… deoarece, dupa ce i-am citit postul mi s-a facut dor, dor, dor, de tacere… de LINISTE, dupa care tanjesc adesea. de aceea imi plac noptile foarte mult… atunci tace vacarmul. sunt aproape convinsa insa ca am fost printre putinii coplesiti de nevoia de a tacea… in public… aici…
    intre noi fiind vorba, eu cred ca gala ar fi buna si la hipnoza…🙂

    manon,🙂 este un exercitiu de yoga care reuseste doar dupa o indelunga practica si autocontrol… sa obtii linistea „mintii”, s-o faci sa taca. ea toaca incontinuu… totusi, linistea exterioara ajuta uneori. cred ca este chiar terapeutica…
    eu, ca tot ai intrebat, nu mi-am „tacut” mintea de cand m-am nascut…🙂
    cum zicea si valecano, tacerea poate avea o multitudine de intelesuri. eu o percep uneori ca pe o capitulare in fata… cuvantului, in fata intelesului sau sec si limitat…

    🙂


  10. da un ultim comentariu pe acest blog, dar nu si ultima vizita [ sunt sigura ca intelegi dece….] iti las si eu citeva versuri dragi, f dragi mie… [ doar cind evorba de poezie nu ‘aberez’ !]

    ” Te implor , hai sa tacem natura !
    pe tine insati eu te te rog sa taci .
    Hai, tace rindurile , tu
    esti milt mai frumoasa decit ti-apare ca te vede fata lor
    cea vorbitoare .
    Si totusi , te implor ,
    hai , sa tacem natura. ”
    (Nichita -Scrisori)
    si
    iti simt vibratia printretrestii – esti cintecul esential :

    „El n-a fost cintat deocamdata
    e verde ca iaba crescind
    da’n muzica lui luminata se-seaza cuvintele-n rind .
    ––––––
    Pe o margine de lume , cuvinte si taceri ingemanate intr-un cintec esential/primordial
    in care ramine ceva : ceva nespus de tot .
    (Bulat Okudyava -Cintecul esential)


  11. intai am vrut sa tac…sa respect linistea si sa ascult tacerea lebedelor, a ghetii si sa ma inchin in fata sufletului tau minunat…
    insa ieri, citind in autobuz, am gasit ceva care m-a facut sa ma gandesc la tine:
    „Sufletul omului nu este in cuvinte.(…)In sufletul tau si in sufletul meu exista sentimente care au nevoie sa se intalneasca. Si daca vreodata viata ne-ar desparti, cu timpul sufletele noastre poate s-ar cicatriza, dar ar ramane inferioare.Da, tu ma faci sa gust lucruri pe care putini oameni au privilegiul sa le guste, si pe care marea majoritate le ignora. Si dupa sufletul mintii mele, tu esti sufletul vietii mele(…) Fii linistita, fii tacuta daca tacerea iti face placere; noi ne iubim mai bine atunci cand nu scriem deoarece fiecare cuvant e o minciuna. Cand vorbim, ne tradam sufletul. Ar fi de ajuns doar sa ne privim. Se simt multe lucruri, insa efortul pe care il facem pentru a le exprima e tradare.” (scrisoarea lui Antonin Artaud catre actrita Génica Athanasiou 17 august 1922 – traducerea este a mea)


  12. Sa nu uitam un lucru: tacerea lui Holly Hunter este redata de notele gratioase ale lui Michael Nyman. Si cind ma gindesc ca ascultam soundtrack-ul cu atita placere. La 3 ani dupa ascultarea si, in fond, indragostirea de acel soundtrack am vazut filmul. Bucuria a fost cu atit mai mare.🙂


  13. Intrebat cum de reuseste sa compuna o muzica asa de… ciudata, (Anton) Rubinstein a spus: Notele nu au nici o importanta. Totul sta in spatiul dintre ele, in pauze. Sa luam acest fapt ca un omagiu adus tacerii.


  14. buna seara dragii mei🙂
    imi cer scuze de intarziere, dar primavara pariziana m-a transformat in „mama eroina umblatoare prin parcuri”
    se pare ca am raspun cu tacere, pana acum cand dau drumul cuvintelor in cantece
    WINDY
    bine ai revenit, tacerea si piatra ma duce in sculptura si acolo tacerea e chiar de diamant🙂
    LUMSA
    cred ca pt toti tacerea e un paradis pierdut pentru un moment apoi o regasim si dupa un moment vrem sa uitam de ea
    viata e o pendulare intre cantece si taceri
    e si asta un fel de hipnoza oare?
    ANGELA
    asa imi amplifici tacerea facandu-ma sa rosesc😉
    frumusetea e in spatele lucrurilor pe care le dezscopar si vreau sa o impartasesc cu voi
    VALECANO
    daca ai stii tu cat te invidiez uneori ca esti in bucurestiul de car mie imi e dor😦
    MANON
    tacerea poate fii si fake dar eu vorbeam de cea adevarata
    cred ca linistea aceea pe care o cauti nu se ascunde in tacere ci tacerea ascunde linistea, daca taci cu tine insati poate te linisteti cu tine insati cred ca e un drum al cunoasterii
    ANA
    m-ai lovit cu nichita drept in tacerea inimii
    cuvintele si tacerile ingemanate in cantecul acela primordial ma atrag inspre creatie de orice natura ar fi ea si-mi alinta bucuria
    cat despre ultimul comentariu sper ca spuneai la acest post, sunt sigura ca spuneai la acest post, vreau sa cred si cred ca spuneai ca e ultimul comm la acest post la tacere
    ANNA
    ce bine se potriveste bucatica de scrisoare de dragoste cu silence-ul musical
    ma inclin in fata alegerii tale de a sparge ghaeta tacerii🙂, multumesc
    PROSPERO
    bine te-ai intors🙂
    bucuroasa de prezenta si completarea ta
    the piano m-a cucerit din toate punctele de vederea iar muzica a fost cireasa de pe tort
    cat despre Rubinstein aduc un fragment aici http://www.youtube.com/watch?v=wNhX01wHcBg
    TUTUROR
    va multumesc pentru ajutor si completari, intotdeauna ma bucur sa va vad alaturi caci eu ma constrang singura in calendarul zile astfel incat raman multe lucreuri nespuse nescrise aici intervine rolul vostru si va multumesc inca o data tuturor
    o seara frumoasa va doresc



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • cadran

    Martie 2009
    L M M M V S D
    « Feb   Apr »
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Martie 2009
    L M M M V S D
    « Feb   Apr »
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • %d blogeri au apreciat asta: