h1

drumuri şi căderi

18/05/2009

De undeva dintre norii mult prea trişti să mai poată fi numiți zăpadă, în lumea piticilor, mi-am îndreptat privirile spre la terre ferme şi o bucată de fier mi-a lovit pupilele, atât de familiară şi totuşi prea rece să-mi emoţioneze dorurile.te bw Credeam cu nepăsare metalică într-o prăbuşire a păsării din adâncul fiinţei mele în atmosfera de home sweet home, care îmi va reîmprospăta respiraţia de zburătoare pariziană de la Tour Eiffel la Quais de la Seine şi care mă va făcea să uit gurile de rai şi picioarele de plai, însă efectul Eiffel a fost la fel de cald precum materia sa.
Călcând pămantul de acasă îmi doream să-l văd surpându-se, alunecând cu zgomot asurzitor spre tunelul minunilor Alicei, în lumea căreia aş putea găsi labirinturi şi treceri secrete spre Apuseni.
Îmi imaginam în jurul meu maşinării precum un cub rubik care mai de care mai colorate care ştiau să cutremure pământul şi să scoată la iveală portiţe din ce în ce mai mici şi mai ascunse care să mă ducă înapoi, departe de luminile şi formele cu sentimente demne de modele de feronerie.prabusire
Apoi mi s-a făcut teamă, imaginaţia mea a prins forme reale în apropiere, clădirea de vis a vis a îmbătrânit, cei o sută de ani ai pietrei care se lăsa atinsă de mii de paşi au răbufnit,clădirea dădea semne de trecere în neant.
S-a prăbuşit casa scărilor şi plafonul de la primul etaj, pompierii au evacuat clădirea, oamenii ieşeau pe geamul locatarilor de la parter,visul meu s-a transformat într-o catastrofă, betoanele s-au surpat cu zgomot de maşinării necruţătoare, şi nici urmă de tuneluri ascunse care să ducă în lumea minunăţiilor, doar lacrimi şi disperare, începuturi de drumuri care dor, călătorii spre niciunde, case fără de suflet, praf de fier şi cărămidă care mirosea a durere şi a carne plânsă, a oameni fără de casă…Photo0613
Trezită din visul meu şi din călătorie, m-am bucurat să fiu acasă, am îndepărtat cu dosul palmei gândul de ducă şi joaca de-a Alice, şi am respirat uşurată home sweet home, Rubik a mai mişcat o piesă şi faţeta verde era completă acum.
Scara care trecea visul în realitate era plină de culoare şi caldă, net diferită de cea salvatoare parcă desprinsă din doamna de fier a Parisului.

9 comentarii

  1. si bun venit Gala,
    te-am tot asteptat🙂
    acum, ca scara te-a adus inapoi
    sa inceapa jocul !!!!

    cu drag
    io


  2. angela
    bine te-am regăsit
    scările şi jocul pot fi uneori periculoase, sper să le ştiu învârti pe degete şi să le dau formă de pâine caldă🙂


  3. Servus Gala…
    Iata cum feţele Rubik-ului pot deveni o altfel de trecere a Rubiconului. Fericită, sper…
    Toate cele bune


  4. bine-ai venit🙂 mi-a fost dor de tine


  5. scarile, si mai ales palierele, sunt intotdeauna noi deschideri… azi a fost vreme buna peste tot.

    Ti-am cam dus dorul, sa stii,
    … chiar lasa-si aici un gol pe care nu l-a mai acoperit nimeni. Dar totul e bine cind se termina cu bine.🙂


  6. nu mai corectez!
    Intotdeauna cind scriu cu entuziasm scriu grotesc.😀


  7. Bine ai revenit, Gala!
    Simt in vorbele tale dor si duioshie pentru plaiul de acasa..m-am emotzionat si eu, incercand sa-mi inchipui cum vezi tu cu ochiul sufletului doua locuri deodata sau unul langa celalalt.
    mereu ne cheama drumurile..
    Sa ai o seara senina!


  8. iata ca ma bucur inca o data si scriu : bun revenit🙂
    si ce bine e cand poti gasi in suflet o scara (plina de culoare )


  9. drumuri si..caderi ahhh ce mi se mai potriveste….



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • cadran

    Mai 2009
    L M M M V S D
    « Apr   Iun »
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Mai 2009
    L M M M V S D
    « Apr   Iun »
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • %d blogeri au apreciat asta: