h1

„Totus mundus agit histrionem”

27/05/2009

„Totus mundus agit histrionem” scria pe frontispiciul faimosului Globe Theatre, toată lumea joacă teatru sau lumea e o scenă ( „the world is a stage” cum avea să preia expresia Shakespeare, în As you like it sau „mundus est fabula” în cuvintele lui Descartes ).
După joaca stârnită de leapşa Ginei prin care pe rând ne-am făcut intrarea pe scenă şi ne-am asumat diferite roluri, mă gândeam să continuăm seria cu mască şi fără mască, începută la carnavalul din februarie printr-un festival liric al identităţilor. Şi v-aş propune să alegem fiecare răspunsurile altcuiva la această leapşă şi să încercăm să ne identificăm cu persoana, asta în ideea de mai sus că lumea e o scenă iar noi suntem actorii.
Vă las să alegeţi tipul spectacolului în care se integrează poemul identităţii dintre scenele aniversaţilor zilei, astfel revin la un obicei mai vechi, calendarul Galei.
În plan pictural, la 27 mai 1871 se năştea George Rouault unul dintre pictorii destul de greu de încadrat într-un curent. Nici fovist, nici cubist, refuză să se considere expresionist deşi culorile sale vii încadrate de contururi pronunţate şi sumbre ne îndreaptă spre expresionism, Rouault a abordat condiţia umană. Circul, des întâlnit în pânzele sale, este o alegorie a existenţei umane care se desfăşoară între tragic şi grotesc- burlesc şi desuet. le_vieux_clown_au_chien_popup_288by450
Portretele clownilor pictaţi de Rouault sunt pe de-o parte autoportrete, pe de altă parte sunt mici caracterizări care se potrivesc omenirii întregi.
Rouault de fapt se identifică cu acest reprezentant al circului afirmând: „…am văzut că bufonul sunt eu, suntem noi…” şi plasându-se între materie şi spirit ca un simbol al suferinţei, urmând ideea lui Pascal conform căruia divertismentul nu furnizează decât o satisfacţie trecătoare, fiind de fapt iluzia fericirii.
Astfel travestierea, masca sunt necesare pentru asumarea veridicităţii şi a sinelui.petite_magicienne-rouault
Un al doilea plan este cel coregrafic, reprezentat de Isadora Duncan , născută la 27 mai 1877, isadora duncan care de copil şi-a arătat dispreţul faţă de realitate şi dragostea pentru poezie şi dans.
Reformatoare a universului dansului, Isadora Duncan a transformat scena în viaţă, în dansul său nonconformist reprezenta Grecia antică, mişcările ei fiind de o naturaleţe şi simplitate uneori dispreţuite de spectatori, dar care i-au transformat dansul în transă. A dansat pe Chopin „Marş funebru”, simfonia a ix-a şi a cucerit Berlinul, Parisul, Londra şi Viena.
Iar dansul său a fost o viaţă dusă în paralel cu cea lumească sau scena a fost substituat al lumii, o lume în care putea să fie ea însăşi.
Cea de-a treia scenă e cinematografia, astăzi sărbătorindu-l pe Giusseppe Tornatore amintesc de „Cinema paradiso” care este cred cel mai potrivit film să vorbeascaă despre scena vieţii ca despre un ecran de cinema, despre regizori şi actori ca despre omenire.Acţiunea se petrece în anii 40 într-un orăşel sicilian, în care Salvatore, viitorul regizor de mare notoriate venit la înmormântarea idolui copilăriei sale, Alfredo, îşi trăieşte copilăria sub fascinaţia cabinei de proiecţie din Cinema Paradiso, singura modalitate de distracţie a locuitorilor.
Filmul, un omagiu adus celei de-a şaptea arte, este plin de tandreţe şi emoţie accentuate şi de muzica scrisă de Ennio Morricone.
Tornatore îmbină realitatea şi imaginaţia, scena şi viaţa, încât pentru a-şi afirma identitatea Salvatore e obligat să recurgă la cinematografie .

Acestea fiind spuse aştept să alegeţi una din pseudo-scenele vieţii şi să daţi formă poemului identităţii creat din măştile prietenilor .

8 comentarii

  1. mi-ar placea enorm sa gasesc pe cineva capabil sa picteze bufonul din mine…cunosti pe cineva?


  2. personajele sunt dar sarbatoritii zilei de ieri/astzai (27/28 mai )?


  3. nu stiu daca am inteles bine sau nu, dar icer pt ultima dara, iin aceasta sesiue a sederii mele in blogosfera

    sunt Isadora Duncan si il intreb pe Serioja daca mi-a prins esarfa intr-un vers, sau el si-a intins bratul care mi-a prins esarfa sub rotile masinii


  4. paul
    ce-ai zice daca ai incerca tu insuti?
    cred ca un autoportret in cuvinte ar scoate capul bufonului la iveala
    ana
    personajele sunt cele pe care le alegi
    eu ma gandeam la o imbinare a personajelor din raspunsurile noastre la leapsa ginei
    eu as putea fi ecaterina manon don quijote tu cleopatra gina contesa de bathory si angela Diana de Poitiers….🙂 era doar un exemplu aleatoriu de schimb de identitati, poate fi si isadora duncan🙂 pe cei de azi i-am dat exemplu pentru spatiul de desfasurare: cinema, dans, pictura
    nimic nu e fix chiar si ideea mea e maleabila🙂
    cred ca am scoate un joc frumos un nou carnaval din leapsa pentru ca exista puncte comune in raspunsurile noastre si diferente enorme; o suma in versuri ar face cat o istorie a sinelui


  5. „Eu sunt un clovn care-a uitat să râdă” – scriam odată. Şi spun şi eu precum Paul (iată doi bufoni pe-aici, simpatici de altfel, dacă nu exagerez cumva) – poate se mai găseşte şi pentru mine vopsea…


  6. Intre materie si spirit, printre mashti,cu tandretze si emotzie..contesa de Bathory


  7. pentru ca Gina e astazi contesa de Bathory, o sa aleg sa fie eu insami, dar cu masca teatrului pe inima: o parte rade, alta plange. sunt oameni care le vad pe ambele, sunt cei care intra in jocul ochilor deschisi si a veseliei si sunt foarte putini care vad tristetea cum se scurge printre degetele mele filosofic-consilieristice.
    deci – eu, in toata splendoarea – sunt nevazuta, observ, urmaresc si numai hohotele bufonilor ma fac sa dansez.
    lumea exista🙂


  8. @gala tocmai ce m-ai vazut – sunt Don Quijote de prea mult timp… de-atit de mult timp ca il uitasem… de fapt nu… pentru mine Don Quijote nu e personal fictiv, e mult prea real.
    ––––––––-

    Dar revenind la a ma îmbraca cu identitatea altcuiva, o zi, o clipa, un moment – adica teatrul efemer – aici la tine, fara nici o ezitare, as alege sa traiesc persoana ta, prin – PICTURA – pictura impresionista, mai precis Claude Monet. As putea chiar sa aleg si o imagine „Woman with a Parasol”, 1875. http://www.monetpainting.net/paintings/images/parasol_a.jpg



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • cadran

    Mai 2009
    L M M M V S D
    « Apr   Iun »
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Mai 2009
    L M M M V S D
    « Apr   Iun »
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • %d blogeri au apreciat asta: