h1

„Catilinarele” de Amelie Nothomb – imposibilitatea cunoaşterii de sine, infernul pot fi eu

01/06/2009

Juliette şi soţul său Emile, căsătoriţi încă „de la vârsta de 6 ani” hotărăsc să se retragă departe de lumea dezlănţuită. El profesor de latină aflat la vârsta pensionării nutrea pentru ea o dragoste la fel de puternică şi sinceră ca-n prima zi când s-au văzut. Pentru a profita din plin unul de altul şi pentru a putea trăi dragostea la maxim, fără piedicile exterioare de natură profesională sau socială, decid să se retragă din spaţiul citadin în căsuţa mult visată aflată la câţiva kilometri de oraş şi la 30 de metri de o altă casă locuită de un doctor.
La puţin timp după ce se instalează în acest spaţiu edenic, le bate la uşă vecinul lor, domnul Palamede Bernardin, crezând că e vorba de o vizită de curtoazie cei doi îl invită la o ceaşcă de cafea.
A doua zi la aceeaşi oră, 4: P.M., domnul Bernardin revine în vizită, va petrece două ore răspunzând cu da şi nu la întrebările pe care gazdele le pun din obligaţie şi din încercarea de a face conversaţie.
Zilele trec şi vecinul îşi face un obicei din a-şi petrece două ore pe zi la eroii noştri. În pofida atitudinii sale austere şi a lipsei de convivialitate, gazdele se trezesc în imposibilitatea de a-l da afară pe motiv de politeţe şi bună creştere. Astfel, încet încet, viaţa lor tihnită la care visau se transformă într-un coşmar.
Diversele tenative de a-l face pe vizitator să se simtă prost şi de a-l determina să nu-şi repete vizitele eşuează una după alta. Aceste încercări fac deliciul lecturii, de altfel şi notă concordantă cu titlul, „Catilinarele” fiind denumirea celor patru discursuri ţinute de Cicero în faţa Senatului roman pentru defăimarea lui Lucius Catilina, cel care punea la cale distrugerea guvernării romane din acele vremuri, discursuri soldate cu o bine meritată faimă pentru Cicero şi cu moartea lui Catilina.
Dacă aceste discursuri sunt considerate drept o culme a oratoriei, tentativele de îndepăratere ale intrusului Bernardin încearcă să se ridice la aceeaşi valoare. Luăm parte la discursuri academice, conversaţii filosofice, taclale ce abordează toate tematicile de la panseuri erudite la vorbe despre plante şi mâncăruri, de la sărbători la starea vremii. Nu erau de fapt conversaţii, vizitatorul insistent şi de neclintit mulţumindu-se să asculte monologul lui Emile şi să pronunţe răspunsuri telegrafice şi acelea parcă scoase cu cleştele.
Şirul acesta ia sfârşit doar în momentul în care, după vizita unei foste eleve foarte dragi şi apropiate profesorului, Emile, sensibil la faptul că tânăra şi-a scurtat popasul amical ca urmare a apariţiei lui Bernardin, ia decizia de a nu-l mai primi şi-l repede enervat:”cară-te
de-aici şi să nu te mai văd!”
Acesta este începutul coşmarului, vizitele antecedente fiind doar un motiv de amuzament şi încercări de ieşire dintr-o situaţie neplăcută (laitmotiv al cărţilor semnate Amelie Nothomb), precum şi o modalitate de a-şi expune erudiţia cu o logoree demnă de orator roman. De acum înainte faptele se vor mula pe paragraful introductiv al romanului:
„Nu stim nimic despre noi.Credem că ne deprindem sa fim ceea ce suntem, dar e chiar dimpotrivă. Cu cât trec anii, cu atât înţelegem mai puţin cine este fiinţa aceasta în numele căreia spunem şi facem o gramadă de lucruri.”
Profesorul enervat devine salvatorul torţionarului, fiind singurul care-i împiedică sinuciderea şi ptotectorul soţiei acestuia Bernardette, care din cauza obezităţii acerbe nu se putea îngriji de una singură. Rolurile se schimbă pentru o bucată de timp, iar cuplul nostru se infiltrează în viaţa familiei Bernardin, până când Palamede decide să le închidă uşa. Finalul ne înfăţişează frământările interioare ale lui Emile care încearcă să înţeleagă caracterul şi intenţiile lui Palamede şi care sfârşeşte prin a se confrunta cu un alter ego inimaginabil.
N-am să vă dezvălui finalul sperând să vă angrenez în lectură care este delicioasă pentru amatorii de umor negru şi plăcută ca partener de conversaţie în mijloacele de transport în comun.
Deşi nu iese din registrul obişnuit, autoarea ne poate surprinde cu acest roman, nu atât prin finalul mult prea exagerat pentru un public obişnuit să se regăsească drept simbol social, zic eu, cât prin fluiditatea gândului şi prin satira împinsă la apogeu care apar într-un spaţiu tabu (familia de pensionari, bine educaţi cu intenţii de tihnă socială) şi în acelaşi timp prin portretele fizice şi psihologice bine creionate,poate chiar prea perfecte: astfel este Juliette care se dovedeşte iubita model ( frumoasă, inteligentă, răbdătoare şi cu suflet mare ), Emile eruditul prin excelenţă, Palamede torţionarul tipic, iar Bernadette „chistul”, leguma, parazitul .
Drept este că Amelie Nothomb are acest talent de a descrie natura umană, de a o încadra în tipare specifice, din păcate însă, multe din portretele personajelor sale se aseamănă şi nu ar fi foarte dificil să luăm un personaj dintr-un roman al său şi să-l inserăm în altul.
Personajele sunt majoritatea fidele primei descrieri, în general nu suferă schimbări drastice pe parcursul naraţiunii, evenimentele fiind cele care atrag ochiul cititorului. Dar de această dată personajul Emile susţine ipoteza unei imposibilităţi a cunoaşterii de sine fapt ce este subliniat tocmai prin schimbarea sa radicală. Emile se transformă din profesorul perfect, întruchipare a umanului în ucigaşul lipsit de scrupule. Această transformare m-a făcut să vă recomand cartea, aici e diferenţierea faţă de alte romanele marca Nothomb, straniul nu mai este unul de situaţie, ci unul psihologic.
Morala din această carte nu mai e una de natură socială, de data aceasta se intră adânc pe teritoriul psihologic şi filosofic. Iar când închidem cartea nu conchidem doar : « de azi înainte nu mai deschid celor care îmi sună la uşă sau nu mai fac compromisuri fără bătaie lungă » ( poate fi şi aceasta o morală, dacă analizăm bine câţi dintre noi nu ştim să ne apărăm dreptul la intimitate şi liberatate din cauza politeţii; dar este una superficială), ci ne întrebăm: « oare suntem într-adevăr ceea ce părem a fi?, oare ne mai putem surprinde pe noi înşine?, oare mă cunosc cu adevărat? ». Prin îndemnul la morala descartiană, Nothomb ridică acest roman cu cel puţin un nivel deasupra celorlalte.
În concluzie „Catilinarele” se doreşte a fi un roman de suspans psihologic, o satiră la adresa cunoaşterii de sine şi o pagină de umor negru, amprentă marca Nothomb, asupra politeţii care se poate adresa atât unui public avizat şi obişnuit cu romanele autoarei belgiene, cât şi unui neofit care vrea să guste umorul special.
Lansez o provocare celor care au citit şi citesc Amelie Nothomb, cu plăcere sau fără, un fel de joc al comparaţiilor: să găsim sursa inspiraţiei în fiecare din romanele sale. „Catilinarele” părerea mea este că porneşte de la piesa lui Sartre „ Cu uşile închise”, mai precis de la afirmaţia lui Garcin, în momentul în care se vede în imposibiliatea de a-şi convinge acuzatoarea de lipsă de laşitate şi de neputiinţa de a ieşi din cameră : „Infernul sunt ceilalţi.”. Amelie porneşte de la Sartre, trece personajul Emile prin situaţii demne de stârnit remarca „Infernul sunt ceilalţi.” iar apoi îl aduce în faţa obligativităţii de a recunoaşte: „ infernul sunt eu”.

21 comentarii

  1. Rămân realmente impresionat de modul mai mult decât literar în care realizezi aceste recenzii… Respectele mele!


  2. Tzi-am tot promis nishte recenzii; Ma tzin de promisiuni. Trebuie doar sa gasesc momentul. Saptamana asta este a mea. A mea ca suflet.
    Mi-a placut mult felul in care (sur)prinzi fluxul epic. Ai o anume poezie in a citi si a povesti , mai ales. Iar cartea pare un film prezent al realitatzii.Frumos, captivant si meditativ.
    Mutzumesc mult!


  3. Gala,
    incerc sa o gasesc, o citesc si discutam dupa
    Infernul sunt ceilalti, ha?
    revin dupa lectura aici. de fapt, revin tot timpul.
    de ieri sunt libera!!!


  4. cristian
    merci, nu conteaza recenzia, mai mult conteaza cartea sunt curioasa daca te-a invitat la lectura
    gina
    te astept cu recenzii poate citesti si tu catilinarele si-mi spui ce crezi
    angelita
    am s-o caut online daca e mai usor pentru tine
    te astept cu libertatea ta cu tot🙂


  5. da, buna recenzie. Am citit si eu cartea, mai demult, si m-a stimulat. Si intr-adevar, pune niste probleme filozofice legate de ce inseamna ‘a salva pe cineva’, legate de eutanasiere si, cum ai spus si tu, de cunoasterea de sine. Pana unde suntem in stare sa mergem in actiunile pe care le intreprindem?


  6. Voi căuta cartea, n-am citit-o. Multumesc frumos pentru recenzie!


  7. Da, m-a invitat la lectură, este pe lista mea cu volume care trebuie parcurse. Din păcate, timpul presează şi nu avem întotdeauna răgazul de a ne apleca ochii către tot ceea ce am vrea să citim. Şi acum citesc vreo patru cărţi în acelaşi timp, mai mult seara, înainte de culcare… O zi excelentă îţi doresc!


  8. Servus…
    frumoasă provocare… apoi să recunoaştem că infernul suntem noi şi nu ceilalţi… cred că asta va rămîne numai între coperţile unei cărţi…
    toate cele bune


  9. Fascinanta recenzia ta.🙂 Nu am citit pana acum Amelie Nothomb dar m-ai facut curios.


  10. Gala eu trebuie sa deschid o lista – carti de cautat, cumparat, citit. Nu am nici una din cartile prezentate de tine.

    Povestea de mai sus parca vorbea de mine si omul meu… asa suntem noi. Omul al treilea ce a intervenit rasturnând echilibru cu nesimtire si etc… l-am trait pe pielea mea. Sunt oameni de acest gen. Nu mai sti cum sa-i iei sa înteleaga ca ora 12 noaptea pt. tine, poate inseamna somn… :)… Desigur, sunt convinsa ca in carte, discutiile ating niste aspecte psihologice, filozofice mai interesante. De aceia trebuie citita.
    Facem lista :)… s-ar putea chiar sa dau de ea în librarie.


  11. Si eu o sa ma chinui sa o gasesc prin vreo librarie pierduta pe aici ca si eu am cunoscut unul care nu mai termina cu vizitele la ore nepotrivite. Sa vedem daca se termina la fel povestea, ca descrierea m-a facut foarte curioasa. Trebuie sa o am.


  12. Buna Gala,

    Trebuie sa iti marturisesc : eu am citit cartea si mi-a placut la nebunie. O recomand – dar nu spun cum se termina🙂 curiosii sa o citeasca😛


  13. afreuda

    bun venit in lumea galei
    intr-adevar daca extrapolam, suferinta lui palamede e una de natura psihica, interioara, poate fi vorba si de eutanasiere si de limitele „bunei initiative” pana la urma si iadul e pavat cu intentii bune

    calinhera

    bine ai venit printre noi, bucuroasa de oaspeti care sunt interesati de lectura

    cristian

    timpul ne este dusman; as avea nevoie de 100 de minute pe ora
    asta cu cititul in paralel o practic si eu; universuri diferite pentru perceptii diferite, si de fiecare data se intampla ca una sa fie apreciata mai bine decat celelalte😉

    flavius

    sunt totusi si oameni care pot face asta in real, putini dar sunt si poate fi un ideal sa incercam sa ne vedem greselile noastre inaintea paielor, astept reactii la provocare🙂

    florin

    sa-ti spun spor la citit atunci? de astept si dupa lectura cu impresii

    manon

    interesanta potrivire poate ne aduci o istorisire bloggereasca a inoportunatului🙂

    ana maria

    in varianta italiana n-am citit dar poate ne consultam asupra celei frantuzesti

    adnana

    dezvaluie numai episodul favorit;)


  14. Vezi, Gala, daca ar fi sa punem o linioara de unire intre tema ta si cea lui Manon, am ajunge la concluzia ca lumea este croita in fel si chip- cu garduri, cu portzi larg deschise….
    Sarim gardul in sufletul omului, dam buzna si uitam sa plecam , ii luam libertatea, ii strivim intimitatea?
    Dar daca are nevoie sa ramai , sa-i tzii de urat, sa-i dai shasa de a spera ca nu este singur..
    Cine mai shie? este atat de complicat totul..


  15. Gina
    poate sa fie un defect al nostru al oamenilor, nu avem masura lucrurilor, unde sa ne oprim? cat de mult sa trecem gardul, cat timp si pana unde?
    vrem liberate si ajungem sa furam libertati cu bune intentii, vrem intimitate si ne trezim „ocupati” de oameni pe care nu stim sa-i inseram in universul nostru ; sau poate nu putem; aici era si problema catilinarelor, cat la suta infernul e creat de ceilalti si cat la suta de noi? nu crezi ca pana la urma totul se reduce la toleranta si dragoste? ma intreb si eu….


  16. Exact, aceasta este concluzia la care am ajuns şi eu. 100 de minune într-o oră? Unde trebuie să mergem ca să propunem aşa ceva? Ar fi o desfătare…


  17. da… gardurile la suflet sa fie mici… sa lasam uman din noi vizibil, acolo ma oprisem si eu ieri la concluzia postului.
    Azi ajung in centru si cunosc niste librarii jumate anticariate mai retrase unde s-ar putea sa gasesc cele 2 carti ale lui Amelie.


  18. cristian
    mergem la regele timpului🙂 intai trebuie sa-l inventam, cu un strop de lectura cred ca il putem demitologiza si naturaliza
    manon
    gardurile buna punte catre amelie, acu doua luni erau la libraria universitatii ambele carti, incearca vezi


  19. Frumos..chiar m-ai facut curioasa..provocarea lansata de tine a fost cu succes in cazul meu.N-am citit Amelie Nothomb, dar niciodata nu e prea tarziu..asa ca ma pun pe treaba🙂 tine-o tot asa si astept si alte provocari.


  20. „Catilinarele” ahhh acesta carte mi-a fost recomandata de o prietena in momentul in care am avut si eu neplacuta ocazie sa am o vecina in genul domnului Bernardin.. ingrozitor.Unele persoane uita de bunele maniere. Carte este fascinanta, o recomand si eu.


  21. closetomatei
    chiar nu e tarziu sa incepi nothomb, incepe cu uimire si cutremur, cred ca partea de civilizatie japoneza te atrage
    stanca
    sper ca n-ai reactionat precum emile🙂



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • cadran

    Iunie 2009
    L M M M V S D
    « Mai   Iul »
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    2930  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Iunie 2009
    L M M M V S D
    « Mai   Iul »
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    2930  
  • %d blogeri au apreciat asta: