h1

Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe Anul 2008

19/06/2009

Juriul Uniunii Scriitorilor, alcătuit din Gabriel Dimisianu (preşedinte), Daniel Cristea-Enache, Mircea A. Diaconu, Dan C. Mihăilescu şi Cornel Ungureanu (membri), întrunit în şedinţa din 18 iunie a.c., a stabilit prin vot următoarele premii pentru volume apărute în 2008 şi Premiul Naţional de literatură. Premiile au fost decernate într-o ceremonie care a avut loc la sediul Uniunii şi a fost prezidată de domnul Nicolae Manolescu, preşedintele U.S..R.

Proză

Doina Ruşti, Fantoma din moară. Editura Polirom

Poezie

Andrei Bodiu, Oameni obosiţi, Editura Paralela 45

Critică literară/ Eseu/ Istorie literară

Ilina Gregori, Ştim noi cine a fost Eminescu?, Editura Art

Traduceri din literatura universală şi Premiul „Andrei Bantaş”

Anamaria Pop – Péter Esterházy, Harmonia caelestis, Editura Curtea Veche
Şi respectiv
George Volceanov – John Updike, Întoarcerea lui Rabitt, Editura Humanitas Fiction

Debut

Svetlana Cârstean, Floarea de menghină, Editura Cartea Românească – poezie
Simona Sora, Regăsirea intimităţii, Editura Cartea Românească – critică literară

Premii speciale

Valeriu Anania, Memorii, Editura Polirom
Ion Iovan, Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale însoţite de un inedit epistolar precum şi de indexul fiinţelor, lucrurilor şi întâmplărilor/ în prezentarea lui Ion Iovan, Editura Curtea Veche

Literatură în limbile minorităţilor

Nikola Korsiuk, Nici Dumnezeu, nici om, Editura RCR – proză în limba ucraineană

Premiul Naţional de Literatură a fost acordat romnacierului şi dramaturgului Dumitru Radu Popescu.

Sursa http://www.uniuneascriitorilor.ro/

2 comentarii

  1. Mulţumesc pentru informaţii, Gala, nu ştiam care au fost volumele premiate… Îmi propun să caut câteva dintre aceste volume… Îţi doresc un sfârşit de săptămână cât mai plăcut!


  2. cristian
    si eu mi-am facut lista
    deocamdata am numai memoriile lui Valeriu Anania din care am citit fragmente fiindca a ramas in tara la insistentele bunicii mele🙂



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • cadran

    Iunie 2009
    L M M M V S D
    « Mai   Iul »
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    2930  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Iunie 2009
    L M M M V S D
    « Mai   Iul »
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    2930  
  • %d blogeri au apreciat asta: