h1

Felix Nicolau- „Tandru şi rece” , turbionul duce toate iolele spre parodie

21/06/2009

V-aţi gândit vreodată cum ar fi să fiţi purtaţi de un turbion? Şi nu mă gândesc la un vârtej de apă sau de aer, tip furtună sau taifun, ci la unul literar, în care cuvintele şi naraţiunea să vă învârtă de la stânga la dreapta, curentul să vă tragă în sus şi-n jos în căutarea identităţii personajului, cu scopul evidenţierii unui mister al identităţii care se dezvăluie şi se ascunde pe parcursul romanului. Cam un astefel de turbion ar fi „Tandru şi rece” al lui Felix Nicolau.

E povestea unui profesor de engleză în România anilor ’90 („La Sfântul Pantelimon predam engleza cu aerul unui impresar de vedete maneliste.Obţinusem postul după cinşpe zile de stat la coadă pe holurile Inspectoratulzui de Limbi Străine.”) care trece prin căutări sentimentale, literare, politice şi citadine, care se dedublează şi se defineşte prin personajele din mediul familial şi convivial, care se formează şi se autodistruge prin visele, paginile de jurnal, lecturile şi acţiunile sale. „Jurnalul lui Leo conţinea şi înregistrarea viselor sale mai spectaculoase, vise care trădau o disponibilitate cronică spre deghizare şi senzaţional. Asta, bineînţeles, dacă fragmentele în cauză erau autentice, dacă nu le interpolase cineva pentru a sugera că autorul lor ar fi fost un personaj cu personalitate schizoidă şi fracturată, deviind de la realitate cu ajutorul a tot felul de travestiuri, unele chiar în acea stare de dereglare cerebrală numită somn.”

Lonard Tupilat, „o fiinţă cu două mâini stângi şi cam ezitantă”, centrul poveştii, reuneşte în jurul său universuri contrare care se atrag şi completează reciproc, un yin şi yang necesar vieţii contemporane, un fel de compromis făcut, de cel care în căutarea identităţii sale se loveşte de opoziţii complementare, cu viaţa însăşi.

Avem de-a face cu personaje care frizează schizofrenia, Leonard Tupilat, Cosmin, Sabina, care dau naştere unui trio în care fiecare se confundă unul cu altul deşi se deosebesc, poate asemănător cu ceea ce ne povesteşte Cosmin despre cărămida cumpărată de la ţigani:
„O clipă rămase cu cataroiul în mână, într-o poziţie banală destul de stupidă. Apoi realiză că nu era un banal cataroi, ci o cărămidă, acea îmbinare de argilă, apă şi foc pe care Sfinţii Părinţi o foloseau în demonstraţiile lor când voiau să explice natura Sfintei Treimi”.

Un alt triunghi e cel format de Adelina-Leo-Sabina acest triunghi mă duce cu gândul la Ulise- Penelopa- Circe. Şi pentru ca amestecul să fie şi mai palpabil se aduc aluzii la androgin, întâi prin dorinţa de unire perfectă a cuplului Leo-Sabina până la asemănare, („fiică-sa a început să semene prea mult cu mine. ..Oamenii care se iubesc şi stau împreună ajung să semene.”), apoi prin episodul cu savantul Beligrad, care în delirul său evoluţionist susţine : „Cercetările mele m-au îndreptat către concluzia că femeia este o derivaţie a separării androgine. De fapt o reformulare inferioară a rasei umane. Anumiţi androgini, pierzându-şi vitalitatea, din motive încă neclare, au devenit victimele exacerbării feminine.”
şi în cele din urmă prin momentul în care Cosmin coase un goblen cu un androgin:” pe pânză prindea contur o formă umană neobişnuită, un soi de hermafrodit ce-şi purta ambele sexe, atât cel masculin, cât şi cel feminin…Capul era prevăzut cu două feţe: una delicată…cealaltă mai aspră.Oricum păreau să semene ca doi gemeni.Un hermafrodit cu cap de androgin.”

„Tandru şi rece” este totodată un roman iniţiatic în care Leonard Tupilat sau personajele din jurul său caută Graalul interior, nimic altceva decât identitatea, pe sine însuşi, respectiv ele însele, reuşind să creioneze portretul lui Leo, un portret care îi garantează nemurirea, dar şi declinul, o trimitere la „Portretul lui Dorian Grey” al lui Oscar Wilde.
„Unul dintre noi trebuie să moară- să rămână un singur sâmbure.
Îmi răspunse smulgându-se din rădăcinile cu care îi invadasem interiorul. Pentru ultima oară.
Tu nu vei muri.
De unde ştii? Ce poţi tu să mai ştii?
Ştiu pentru că te-am desenat! Ţi-am desenat privirea, însă ochii tăi, ce straniu, îmi ieşeau din ce în ce mai negri, mai încordaţi. Ţi-am desenat cuvintele şi ele mi-au ros foaia pe care le închegasem. E drept, mi-ai mâncat voinţa pas cu pas, dar neînţelegerea nu mi-o poţi lua. Tu nu vei muri fiindcă nu ştii încă să mori. Am cerut asta pentru tine.”
ne redă fragmentul din mail-ul primit de Cosmin de la Şerban, fostul coleg de facultate al lui Leo, un fel de „exerciţiu de visare în stare de veghe”.

Căutările sunt un fel de călătorii, parodia unor călătorii mitologice, parodia unei odisee româneşti, a unui drum spre Itaca menit să descopere personalitatea lui Leo. Ajung la Ulise din varii motive. În primul rând pentru că e vorba de un roman iniţiatic, în al doilea rând pentru că e vorba de căutarea identităţii găsită şi de eroul mitologic doar acasă în Itaca, apoi pentru împletirea dintre real şi ficţional şi pentru momentele în care Leo citeşte Joyce. Mulţimea de personaje unite să-l ajute pe Cosmin să descopere misterul lui Leo pare a fi calul troian care complotează spre dărâmarea zidurilor cetăţii, un alt indiciu ar fi apropierea dintre numele lui Leo şi cel al eroului lui Joyce din Ulysse, Leopold Bloom: totul poate fi un joc de cuvinte: Leonard şi Leopold se pot reduce la acelaşi apelativ Leo iar Bloom (care înseamnă în floare în engleză) poate să se asemene cu tulip (lalea în engleză), tulip si tupilat fiind foarte asemănătoare ca formă, iar tupilat el însuşi (cuvânt echivalent lui pitulat (ascuns) ) ne arată natura personajului. Iar dacă tot vorbim de nume, doctorul Ulise Iolescu ne dă de înţeles cine este cel care conduce expediţia aceasta de câteva săptămâni extinsă totuşi pe o perioadă de câţiva ani buni (încă un punct asemănător Odiseei lui Homer). Cosmin e o Penelopă care îşi ţese pânza virtual în aşteptarea, căutarea lui Leo, în ideea descoperirii unui mister, cel al dispariţiei lui Leo şi/sau cel al amneziei sale.

Ne vom trezi într-o incursiune în toate obiceiurile şi evenimentele anilor ’90 din România: mineriada, caritasul, transporturile în comun cu furturile de la metrou şi autobuze care închid uşi peste oameni, interminabile înghesuieli şi aşteptări pentru obţinerea unui post de profesor, atitudinea elevilor faţă de un profesor nou şi tânăr, intruziunea afaceriştilor italieni care tentează româncele, viaţa de la marginea Bucureştiului, diferenţe de grai la nivel naţional, mătuşi matusalemice cu obiceiuri şi cuvinte francofone, lecturi de calitate ( Joyce, Wilde, Sterne, Kafka, Queneau) şi lecturi de gen Coehlo şi Brown, muzica pendulează şi ea între Queen, Verdi, Mendelssohn, Celentano, Judas Priest şi lumea manelelor, spitale psihiatrice, insignele secolului se perindă de la Gică Petrescu la Pamela Anderson, emigranţi, flămânzi de diplome, Casa Poporului, savanţi evoluţionisti, mainstream, mailuri, jocuri pe calculator, schimbări de sex, mărci de parfumuri Guerlain şi Givanchy, personaje politice actuale de la Ilici Piele- Roşie şi Petre Gât- Scurt la magnatul din Pipera cu miile de oi , sex virtual, canibalism, telenovele, manele, personaje gen Chivu, Mircea Badea, Brigitte Bardot şi Mutu, într-un cuvânt o călătorie fictivă într-un plan fictiv, dar împânzit de personaje desprinse din realitate.

Autorul se dovedeşte un bun observator, un excelent acrobat şi jongleur. Se perindă prin faţa ochilor noştri referenţe autobiografice precum: volume publicate, oraşul, familia, site-uri literare, care pot să ne ducă pe o pistă falsă de altfel, aceea a unui roman jurnal. Romanul este atât de real încât majoritatea evenimentelor din firului narativ pot fi regăsite în realitate. Planul fictiv este greu de deosebit la început şi foarte uşor în final, final care rupe magia acestui plan real, dar tind să cred că acesta a fost şi scopul cu care autorul, un bun teoretician şi critic literar l-a gândit astfel. Coborârea din planul real în cel ficţional coincide cu ajungerea in Itaca, cu demistificarea identităţilor atât de suprapuse şi distincte totodată, desprinse din triunghiul magic.

Felix Nicolau construieşte universuri pe care mai apoi le distruge, ne obligă sa fim mici detectivi intertextuali într-un aparent jurnal, în vise, povestiri, întâmplări şi reacţii ale participanţilor la acţiune, dacă Leo pare buricul pământului şi acţiunea se învârte în jurul lui, tot el este distrus de celelalte personaje, încât toata acţiunea pare o conspiraţie împotriva lui. Aşa se construiesc universurile parodice care poartă ştampila unui « taijitu » deasupra : tandru şi rece, feminin şi masculin, cultură şi kitch care coexistă toate în universul pestriţ românesc din anii ‘90 – 2000. Pentru ca aceasta parodie să fie completă Felix Nicolau îi adaugă un final abrupt şi distruge toată atmosfera de bucată ruptă din realitate pe care am înghiţit-o până acum. Se distruge şi odiseea şi jurnalul şi romanul citadin şi intertextualitatea, până şi căutarea identităţii, dar se finalizează construcţia parodică, ba chiar ajunge la apogeu, turbionul a adus toate iolele în parodie.

Nu am fost foarte explicită, nu am intenţionat să vă povestesc romanul, nici nu este o recenzie completă, e mai mult o provocare fiindcă acest roman trebuie citit şi chiar recitit, aş putea spune trebuie văzut ca un film de genul Natural Born Killers al lui Oliver Stone, care necesită mai multe vizionări pentru atingerea tuturor nivelelelor parodice şi intertextuale, cred că aceasta a fost şi intenţia autorului, să joace rolul pe care Joyce l-a jucat în faţa criticii cu Ulysse, şi anume să creeze nenumărate piste de interpretare şi labirinturi intertextuale încât critica să aibă material de decriptat pe o perioadă lungă.

Am încercat doar să vă introduc în atmosfera cărţii, să vă atrag înspre ea şi să vă fac poftă cu un text marca Felix Nicolau, care pe mine m-a convins că autorul, deşi e la prima lansare pe tărâmul prozaic, după o trecere marcantă în poezie şi în critică literară, promite foarte mult şi chiar aştept un nou roman la fel de pestriţ şi provocator, în care să mai descoperim un Graal cu ajutorul umorului atât de necesar, după cum ne sugerează autorul în finalul romanului:
„Ca să descopere Graalul pur şi simplu nu avea destul umor, nu ştia să râdă dumnezeieşte. Or ca să poţi râde dumnezeieşte trebuie să fi trecut prin iadul iubirii şi al deznădejdii. Sanatoriul era doar iadul birocratic, cu un rai de plastic deasupra, ca un tavan fals”

5 comentarii

  1. Am citit cartea şi trebuie să spun că am rămas cu o impresie extrem de plăcută. Felul în care ai prezentat-o este ca de fiecare dată mai mult decât incitant, iar cei interesaţi vor trebui să-şi satisfacă neapărat curiozitatea…


  2. Gala mea draga, n-am citit cartea; am parcurs, in fuga, prezentarea si-mi exprim incantarea pentru felul tau de a privi eroii si drumurile lor.
    Acum alerg la tzara, sa culeg vishine. Va aduc si voua cate un coshuletz. Daca o gasesc pe Angela, o iau cu mine, altfel, tre’sa-i las o craca .
    Zile frumoase!


  3. de acord cu ceilalti doi comentatori dinaintea mea🙂

    1. felul in care ai prezentat cartea e incitant (insa nu cred ca am s-o citesc in viitorul apropiat!), mai am o mica rezerva de carti si maine dau o fuga la targ pt noi achizitii
    2. la visine merge si sotioara mea, maine, sa imi aduca o galeata de ‘acrisoare’, in timp ce eu imi voi face de cap la bookfest :p


  4. Bună Gala…
    Chiar interesant turbionul literar în care ne inviţi. Fragmentele de memorie către care mă îndreptă cartea asta m-au făcut curios să o caut. Toate cele bune!


  5. e cea mai desteapta cronica la romanul meu! si nu shuguiesc deloc cand zic asta. cred ca doar sagetile la sterne au ramas neluate in calcul. in rest, ai observat bine si ca finalul a fost o brusca scoatere din priza. multi din cei cu galoane critice nu s au prins. jos palaria!



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • cadran

    Iunie 2009
    L M M M V S D
    « Mai   Iul »
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    2930  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Iunie 2009
    L M M M V S D
    « Mai   Iul »
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    2930  
  • %d blogeri au apreciat asta: