h1

„Nunta mută”- românii între tragic şi burlesc

28/06/2009


– „D’le ştii..eu n-am prea înţeles… Ce-i Paramedia asta?”
– Facem filme cu chestii balcanice şi le vindem la cine dă mai mult ….interes, zâmbete şi cinefilie pentru o poveste despre România.
Chestiile balcanice le strânge Horaţiu Mălăele într-o odisee românească numită „Nunta mută”. Cât de mută e nunta sau cât de „paranormală” trebuie să experimentaţi pe pielea voastră, pe pupila vostră aş zice. Eu una am avut aceeaşi senzaţie ca atunci când am văzut primul Kusturica, care se nimerise a fi „Underground”. O suită de personaje demne să stârnească zâmbete şi compasiune în acelaşi timp, ironie şi sarcasm din plin, comic de situaţie, dar şi exagerări în planuri diferite: sexual, familial, politic, numai bune de conturat atmosfera anilor ‘50.

Un cuplu de tineri forţaţi, de părinţii nemulţumiţi de „imoralitatea lor”, să facă nuntă, se confruntă cu o situaţie neobişnuită, în ziua nunţii tocmai murise „părintele popoarelor”, tovarăşul Stalin, ca urmare sunt interzise orice fel de manifestări menite să perturbe liniştea necesară doliului internaţional promovat de ruşi.

În ciuda ameninţării nunta are loc în linişte, linişte în care nici musca nu e voie să se audă, copiii sunt legaţi la gură, paharele sunt învelite în şervete, se înlătură tacâmurile şi toată lumea măncă cu mâna, până şi ceasului i se rupe cucul, ţiganii mimează cântece pe care se mai şi dansează, iar replica dintre naş şi mire se transmite din gură-n gură tip telefonul fără fir.

Situaţia amuzantă la început, se transformă în tristeţe datorită durerii miresei pusă în faţa faptului împlinit: cea mai frumoasă zi din viaţa sa pare o mimă forţată. Astfel socrul mic ia hotărârea odată cu tunetul ploii să spargă liniştea de mormânt:”Nuntă băiiiiiiiii!”

Fatala decizie aduce după sine ditamai tancul ruşilor în mijlocul încăperii. De aici situaţia se transformă în dezastru, socrul mic e omorât pe loc, iar ceilalţi bărbaţi închişi în camioane şi pedepsiţi cu „pedeapsa capitală”. Sătucul se transformă într-un cuib al văduvelor condus de un primar, singurul vlăstar masculin rămas în viaţă, copilul preşedintelui de partid la vremea respectivă.
Asta e povestea pentru care Paramedia un trust în căutare de subiecte interesante ajunge în satul cu pricina şi se trezeşte faţă în faţă cu mireasa din nunta mută.
Modul de abordare al lui Mălăele se apropie într-adevăr de cel al lui Kusturica,chiar şi subiectul se apropie de cel din „Underground”, cu diferenţele de rigoare şi mult mai profund decât pare la prima vedere. Treceri de la politica de asuprire comunistă de sorginte rusă, la balcanismul românesc se face la mai multe nivele. Personaje ca Moromete (vezi discuţia din cârciumă), Chaplin ( vezi proiecţia filmului), participanţii la nunta din „Undergorund”, ielele ( vezi Smaranda) îşi fac simţită prezenţa. Pe tot parcursul fimului am simţit în umbră spiritul lui Preda, Caragiale şi Ionesco pe lângă cel al lui Kusturica. Lumea satului este una a absurdului evidenţiat cel mai bine în momentul circului, un spaţiu edenic, al „gurii de rai” in care se traieşte cu ajutorul umorului. Nunaţele politice ale filmului sunt un fel de semnale de alarmă, primarul spune la un moment dat: „ lumina vine de la răsărit, ne-o dau ei când vor”, pentru că pe tot parcursul filmului se subliniază lipsa electricităţii şi a uleiului de lampă. Ca să se ajungă la sfârşit să se dovedească exact opusul, de la răsărit vine întunericul. Satul încearcă să-şi păstreze unitatea prin umor, umor care pendulează între cel de situaţii, cel artistic, cel verbal şi cel negru.
Nunta mută este o tragedie tonică, iar Horaţiu Mălăele reuşeşte să facă trecerea între planul burlesc şi cel dramatic într-o asemenea măsură încât nu ne distrage din faţa ecranului, suntem dintr-o dată serioşi pe cât de amuzaţi eram o secundă înainte.
Personaje dintre cele mai diverse: intelectualul Corioloan ( profesorul inventator care joaca rolul nebunului, dar devine inger), prostituata Marilena, care are un umor de atitudine, Grigore tipul bărbatului care „mână boii”, Gogonea comunistul prost şi slugarnic, Mara şi Iancu amorezii miri, alienata Smaranda, bunicii spectatori, sunt jucate de actori de valoare: Alexandru Potocean (Iancu), Meda Andreea Victor (Mara), Valentin Teodosiu (Grigore Aşchie), Luminita Gheorghiu (Fira), Tudorel Filimon (Haralamb Vrabie), Alexandru Bindea (Voicu Gogonea), Doru Ana (Cârnu), Ioana Anastasia Anton(Smaranda), Victor Rebengiuc (bunicul), Tamara Buciuceanu (bunica), Ovidiu Niculescu (reporter), Simona Stoicescu (Marinela), Dan Condurache, George Mihăiţă .
Nunta mută vorbeşte despre ce înseamnă a fi român: tragedie şi umor. „Fără râs, fără meciuri de fotbal, fără nunţi şi fără înmormântări” decretează căpitanul rus, interdicţii pe care românul le respectă la suprafaţă cu sfinţenie până i se umple paharul, atunci îşi asumă orice risc pentru libertatea de a fi el însuşi. Iar Mara, mireasa este fitilul acestei răzvrătiri cum este şi centrul odiseei, ne-o spune chiar stigmatul pe care îl poartă: un semn pe gât cu forma hărţii României.

Un film plin de simboluri, un film balcanic despre noi românii, care ne încadrăm perfect toposului, despre destinul şi istoria noastră, o viaţă în văduvie pe care o privim cu durere cei care am simţit-o sau la care aleargă amuzaţi, cei care se află acum în faţa urmelor lăsate de trecut, în căutare de „ fenomene paranormale”, ei sunt Paramedia veniţi să ia un interviu.
„- Ce să ne mai luaţi?” replica Marei văduvă şi îmbătrânită, cu stigmatul în acelaşi loc face trecerea peste ani, un fel de „toate-s vechi şi nouă toate”

10 comentarii

  1. Servus…
    Un film remarcabil, pentru un Horaţiu Mălăele care trebuie să înfrunte prejudecata „debutantului” ca regizor. L-am văzut şi îl recomand. E de vazut. Chiar şi a doua oară.🙂
    Toate cele bune!


  2. Paralela cu filmele lui Kusturica m-a convins.🙂 Pana la urma filmul meu preferat e de Kusturica. Daca Nunta muta seamana, astept sa il vade!🙂


  3. flavius
    eu tocmai l-am revazut🙂 si l-as mai vedea o data desi de trei ori pe zi e cam grav🙂
    florin
    raportarea la underground mi-a fugit inainte sa pot sa-mi conturez tot filmul, deja din primele imagini
    astept parerea ta dupa vizionare

    sa ma iertati daca uneori raspund tarziu la commuri, sau la postarile voastre, sunt intr-o oarescare criza de timp in momentul de fata, dar recuperez cand pot


  4. mi-a placut foarte foarte mult!


  5. mie nu prea mi-a placut🙂
    am scris aici de ce…
    http://pantacruel.blogspot.com/2008/11/nunta-mut-mai-mult-chioar-dect-surd.html


  6. N-am vazut filmul, am citit mai multe cronici. Nu pare a fi prea departe de o realitate aflata la limita dintre comic si tragic , asha cum suntem noi, de nu putzina vreme.. ma duce cu gandul la cartea lui Petre Salcudeanu”Nunta cu garoafe mov”..


  7. Am văzut filmul. De două ori. De fiecare dată am avut aceeaşi concluzie de tras – remarcabil…


  8. Da, bun film, si foarte bun review😉
    Mie filmul mi-a amintit de satul bunicilor din partea mamei, in care domnea atmosfera asta campeneasca de tzaran get beget.
    Mi-ai redeschis gustul pentru filmul asta, si pentru Underground, pe care l-am vazut acum foarte mult timp. Cred ca o sa le revad pe amandoua.
    Iar tu sa te uiti la Misterious Skin, si sa impartasesti impresii. De-abia astept sa-ti aud parerea.


  9. gala, orice recomandare de la tine e binevenita


  10. HAINE UNICAT RETRO ȘI VINTAGE LA CELE MAI MICI PREȚURI
    ARUNCA O PRIVIRE AICI : http://vintagedresser.wordpress.com



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • cadran

    Iunie 2009
    L M M M V S D
    « Mai   Iul »
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    2930  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Iunie 2009
    L M M M V S D
    « Mai   Iul »
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    2930  
  • %d blogeri au apreciat asta: