h1

Frida -pasiune şi podul dintre inimi

26/07/2009

Frida Kahlo, importantă pictoriţă mexicană, soţia lui Diego Riviera, unul dintre cei mai celebri artişti ai Mexicului, comunist apropiat de Trotski (a cărui amantă a fost Frida ), rănită în urma unui accident la 18 ani, a rămas cu sechele în tot corpul care au durat toată viaţa şi pe care le-a înlăturat-o doar cu tablourile sale pline de durere şi oroare, adesea confundate cu umorul negru, prin viaţa şi atitudinea sa ea este unul dintre cele mai interesante personaje de roman sau de film.

Frida era doar o biografie, trebuia să prindă viaţă. Se simţea necesitatea integrării sale într-un film în care realitatea istorică şi psihologică să urmărească un scenariu mai puţin academic, o poveste care să reflecte pasiunea şi dinamismul care o caracterizau pe Frida. Şi iată momentul, Salma Hayek se zbate pentru un film omagiu în cinstea compatrioatei sale, o adaptare a cărţii „Frida” de Hayden Herrera Scenariul a fost rescris de Edward Norton, iar Julie Taymor (cunoscută ca regizor în „Titus”, 1999) a semnat regia filmului.
Frida e conturată ca o femeie a secolului său, pictoriţă implicată artistic, politic, sentimental, un simbol perfect al Mexicului anilor ’30, fiica unui fotograf germano-maghiar şi a unei metise, cunoscută ca fiind femeia cu sprâncenele groase şi apropiate, cu urme de mustaţă, cu o coloană vertebrală ruptă şi încorsetată, dar cu sufletul fierbinte care se apropie de realitate prin picturile sale. Ele sunt cele care vorbesc despre ea, pentru a înţelege-o pe Frida trebuie să-i privim opera, în special cele 70 de autoportrete. Reprezentările fiecărei părţi din corpul său vorbesc despre violenţă, despre onirism, despre masochism şi narcisism totodată. Frida a fost o rebelă, dar înainte de toate a fost o femeie frumoasă şi indestructibilă care prin arta ei ne-a dezvăluit parcă reţeta supravieţuirii şi a depăşirii realităţii prin vis, prin artă cu o sinceritate tranşantă, dar şi intimă fapt care ne-o apropie şi mai mult.
Frida spune desprea ea, confesându-se lui Trotski: „sunt un mozaic”, şi într-adevăr aceasta este esenţa filmului şi a adevăratei Fridei Kahlo, Frida e un mozaic, picturile sale, autoportretele, viaţa, pasiunile aşezate bucată cu bucată ne conturează interiorul ei.Ba chiar aş merge mai departe să spun că Frida este un mozaic al paşilor de dans, că este un tango senzual, năvalnic, impertinetm dar ireproşabil, dramatic, dar învingător.

Salma Hayek reuşeşte să încarneze o adevărată Frida Kahlo, ea este cea care se transformă într-un Atlas în acest film şi-l poartă pe umeri, ea este cea care îi dă carne şi sânge trupului Fridei conturat până acum doar în culori şi cuvinte, nu e de neglijat nici rolul lui Alfredo Molina, perfect în pielea lui Diego Rivera, artistul preferat al regimului, dar comunist convins şi rebel, pictează la comanda fiului lui Rockefeller o frescă murală pe care o împodobeşte cu portretele lui Lenin, Marx şi Engels, îndrăgostit de Frida la nebunie, cu toată ca a înşelat-o tot timpul. Sunt sigură că oricine a văzut filmul n-a ignorat scena primului sărut dintre cei doi care îşi jurau prietenie pe viaţă fără implicaţii sexuale .

Diego, o întâlneşte pe Frida în 1928, trei ani după accident, avea 42 de ani, iar ea 21, însă o atracţie irezistibilă se iscă între ei şi pasiunea amândurora pentru viaţă îi uneşte. Cei doi se căsătoresc căzând de acord asupra infidelităţii lui Diego, cu condiţia păstrării loialităţii pentru Frida. De altfel şi Frida are reputate relaţii extramaritale cu Josephine Baker şi Leon Trotski, refugiat în Mexic şi găzduit de familia Kahlo…
Legătura dintre cei doi (Frida – Trotski ) este de altfel foarte bine redată în film, fără a insista psihologic asupra ei, cum nu se insistă nici asupra procesului creaţiei, asupra trăirilor care duc la săvârşirea tablourilor sale sau asupra convingerilor politice.
Filmul înainte de toate ne înfăţişează viaţa care era în Frida, în opoziţie cu tablourile sale dureroase şi cu aluzie la moarte. Frida, femeia puternică plină de poftă de viaţă, Frida cea capabilă de dragoste, Frida amanta, Frida dansând, Frida tânjind după Mexic, iată Frida cu care ne întâlnim în film. Renumite sunt sceneele care o înfăţişează vivace, scena tangoului, scena de dragoste cu Trotski, scena tăierii părului. Frida din acest film ne insuflă forţă, feminitate, dăruire, sacrificiu.

Dincolo de prestaţia Salmei Hayek am rămas după film cu superbele peisaje mexicane, printre care şi scena de la piramidele de la Teotihuacan, unde Trotski se bucură de simplul fapt că se află acolo, precum şi de lirismul muzical al peliculei.

Dincolo de toate aş fi dansat în continuu şi aş fi pus mâna pe o pensulă să o pictez pe Frida, vrei nu vrei te îndrăgosteşti de ea după acest film.

Şi pentru că data trecută când am vorbit de Frida, aici am lăsat un tablou drag mie, am să vă spun că filmul se încheie cu o disoluţie a acestui tablou în cer/vis , tabloul ia foc, simbol al morţii Fridei care afirma în 1946:” I hope the exit is joyful and I hope never to return.”
Şi mi-a mai rămas îm minte dialogul Fridei despre relaţia sa cu Diego:
“-Frida, why do you and Diego have separate houses?

-Because we are two different people, but our love makes us into one.
That’s why we have the bridge.

-So, you mean, the bridge is your love?

-Yeah. That’s a good way to put it.

-Then why is it such a small bridge?”

Asta aşa ca să vă dau de gândit la inima Fridei : “ Să fie oare dragostea într-adevăr o punte sau un drum de pietre?”

14 comentarii

  1. Extrem de interesantă povestea acestei femei… Filmul mi-a plăcut foarte mult, iar Salma rămâne printre preferatele mele la capitolul „actriţe”… O duminică plăcută îţi doresc!


  2. Mersi mult, mi-am luat portia de nou si astazi… Felicitari si sarutari de maini…


  3. Frida… Viva la vida! Pasiune, extaz, durere… si vice-versa. Descrierea facuta de André Breton i se potriveste:”Un ruban autour d’une bombe”…
    Si-a pictat propria realitate…

    „Voi fi deci prietena numai cu cei care ma accepta, ma iubesc asa cum sunt”… tablourile, subiectele si culorile o descriu perfect:

    Am o prietena venezueliana care s-a apucat de pictura, influentzata, inspirata de Frida…

    Cat despre Salma… SHE is Frida, metamorfoza, mimetism quasi-perfect si talent incontestabil.

    Ah, Valentina, fiica ei îi seamna leit, mai mult decat tatalui, Mr Pinault, et tant mieux!🙂

    @”Cei doi se căsătoresc căzând de acord asupra infidelităţii lui Diego, cu condiţia păstrării loialităţii pentru Frida.”

    Adevarata infidelitate e de-a se indragosti de altcineva… Fidelitatea e considerata o valoare, nu neaparat si din pdv sexual si nici in sensul de angajament pe viata. Daca fidelitatea e inca o valoare, e pentru ca sensul e diferit in ultimii 15-20 de ani.

    Traim intr-o lume si-o societate din ce in ce mai nesigura, mai fragila… Asteptam, speram ca partenerul nostru de viata sa ne-asigure un confort decent si o sigurantza. Intr-un cuplu, calitatile „relationale” sunt extrem de importante, ceea ce nu inseamna ca infidelitatea sexuala e ceva banal, DAR ea nu se mai afla in centrul definitei cuplului contemporan…

    NU poate fi vorba de-o viata de cuplu fara respect ABSOLUT al identitatii fiecaruia… Cred ca cea mai grava infidelitate intr-un cuplu e aceea de-a impartasi cu o alta persoana amintirile comune pe care le ai cu partenerul tau… Aceasta e ca o tradare.

    Deci fidelitatea si infidelitatea sexuala sunt mai putin grave decat lipsa de respect pentru partener(a) si relatia cu el(ea). A avea fantezii nu constituie o infidelitate… Toti avem o imaginatie, mai mult sau mai putin bogata. Dragostea-insasi se desfasoara in imaginatia noastra, limitata de realitate, bariere socio-culturale, obstacole diverse…

    Expresia „dragostea are nevoie de dovezi…” nu inseamna a trece de la fantezii la act, daca doresti sa-ti respecti partenerul si propria-persoana…


  4. Fascinantă povestea Fridei. Cred că Selma Hayek a făcut foarte mult pentru memoria ei, fiindcă, iată, ne aflăm într-o epocă în care tot mai putini „au citit cartea”…


  5. buuuunnnn🙂
    revenim pe pasiuni si pe iubire si pe FRIDA

    pentru mine Frida inseamna inainte de toate libertatea de a iubi si de a fi acceptat asa cum esti.

    Melanie
    de acord cu tine. adevarata infidelitate inseamna nu aventura sexuala pe care oricine o poate avea, pentru ca iubirea este mai mult decat corpul. mult mai mult.
    totusi, in iubire chiar nu putem vorbi despre infidelitate. de ce?
    in momentul in care ma idragostesc de altcineva, iubirea veche se sedimenteaza undeva. mai mult, nu depinde de noi, stii tu, sa ne indragostim sau nu. daca o dirijam, deja nu mai este sentimentul primar, care ne invata ca suntem oameni, ca suntem parte din dumnezeu. deci, nu putem fi infideli in iubire. putem insa minti. si aici e grav. deschiderea in iubire este esentiala. daca ma indragostesc sau se indragosteste de altcineva este important ca sa avem destula onestitate sii sa recunoasem, nu?


  6. angelita,
    bun iubirile se sedimenteaza, de acord in ideea in care puterea iubirii se sedimenteaza fara legatura cu iubirile trecute, incet incet acesta e drumul spre muntele de iubire
    si mai departe infidelitatea in iubire, este o infidelitate fata de tine insati, a recunoaste ca nu mai iubesti inseamna a-ti ramane fidela tie insati

    mela,
    despre frida am putea vorbi o eternitate, m-a socat puterea ei de a iubi si puterea de a fixa granitele fidelitatii
    a avea fantezii poate fi o infidelitate zic eu, daca fantezia nu tine cont de iubirea in sine,
    avem o imaginatie care poate uimi, si careia ii putem fi recunoscatori, imaginatia poate contribui la sporirea dragostei, a fidelitatii fata de iubire
    insa o poate si distruge
    evident ca exista mai multe tipuri de fidelitati si infidelitati, evident ca viata cuplului depinde de respect, ca notiunea de fidelitate nu mai e aceeasi ca cea din anii 30, aparentele oricum nu conteaza, importanta e prezervarea fidelitatii in suflet, uite-l pe diego riviera din film, un infidel in toata puterea cuvantului, dar care a iubit-o pe frida la nebunie, aceasta e fidelitatea


  7. calin,
    am cautat cartea inca n-am gasit-o sper sa dau de ea in curand si revin cu precizari
    paul,
    adica paharul cu amor a fost pe placul dvs, ma inclin alegerii facute si multumesc de sarutari de manusite, strasnica sambata in blogosfera ro
    cristian,
    salma merita toata atentia, are o senzualitate debordanta, imi amintesc de ea in desperados


  8. Gala, ai vazut picturile Séraphinei Louis(Séraphine de Senlis)?… Seamana étrangement cu cele ale Fridei… Iar filmul ce i-a fost dedicat cu Yolande Moreau in rolul Séraphinei a fost „cesarizat”(sic!) in feb-trecut…


  9. Sacré Diego, care nu credea in Dumnezeu, dar credea in… Picasso!😀

    Cat despre iubirea lui pentru Frida, cred ca era un fel de „je t’aime, moi non plus!”(amour-vache?!), nici cu tine, nici fara tine… Iata de ce:

    „De cate ori am iubit o femeie, cu cat o iubeam mai mult, cu atat vroiam s-o ranesc, sa-i fac rau, iar Frida va fi fost cea mai evidenta victima a caracterului meu mizerabil, dezgustator…”

    Si dupa moartea Fridei:”Am realizat prea tarziu ca cea mai minunata parte din viata mea va fi fost iubirea mea pentru Frida…”

    Regrete, remuscari inutile…


  10. mela,
    am vazut si „Seraphine”, am scris ceva cred cand s-au decernat cesarurile, au ceva in comun, n-as zice ca seamana fiindca Seraphine a insistat asupra naturii, insa in culorile si in zbaterea aromei interioare putem gasi convergente cu Frida, uite si unul dintre cele dragi mie, „l’arbre de vie”,

    oricum si pictorita si filmul merita o atentie aparte, iar Yolande Moreau si-a meritat cesarul din plin

    cat despre Diego, a-l avea Dumnezeu pe Picasso c’est pas facile,asta implica si dragoste si daruire cubista(sic!)
    exista iubiri pe care le constientizam doar cand le pierdem, insa sentimentul e mereu acolo in suflet, ciudate sunt si caile iubirii, „je t’aime moi non plus” poate fi atat de incitant incat sa mentina un cuplu ca frida-diego o viata sau va sfarsi ca

    (inca un cuplu care m-a fascinat) ( clin d’oeil)?


  11. Aaaa, Serge & Jane… melodia fusese compusa pentru BB, stii…

    Un autre clin d’oeil magnifique:

    Serge Gainsbourg – Je suis venu te dire que je m’en vais…


  12. Da, intr-adevar bun film. Cartea, despre care mentiona cineva mai sus, m-a dezamagit, insa. Nu confera tot atata tarie personalitatii Fridei.


  13. afreuda,
    cred ca aici e si contribuitia salmei, poate daca juca altcineva nu ar fi iesit o frida atat de puternica


  14. Da, cred ca ai dreptate. Salma e nepretuita. Imi place foarte mult de ea. Este un soi de rara avis. Foc de frumoasa si face niste roluri excelente. Mai ales in Frida.

    Si mi-a placut si de actorul care-l joaca pe Diego, nu mai stiu cum il cheama. Seamana leit cu cineva care mi-e cunoscut si teribil de simpatic🙂



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • cadran

    Iulie 2009
    L M M M V S D
    « Iun   Aug »
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    2728293031  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Iulie 2009
    L M M M V S D
    « Iun   Aug »
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    2728293031  
  • %d blogeri au apreciat asta: