h1

Anna Gavalda « O iubeam » sau « dialogul dintre un bărbat laş şi o femeie părăsită »

13/09/2009

Comercială şi romanţioasă cartea Annei Gavalda poate convinge amatoarele de telenovelă, nu şi pe mine.
Dincolo de orice m-a frapat dialogul în sine, Pierre Dippel, avocatul diavolului o duce pe Chloe, nora sa într-o excursie la casa de la ţară, după ce aceasta s-a trezit peste noapte părăsită de soţul său, aka Adrien Dippel, fiul sus numitului, pentru o femeie mai tânără. Excursia pare a fi o metodă de răscumpărare a greşelii fiului risipitor sau o metodă de convingere, Chloe merită mai mult, de asta nu mă îndoiesc. Dar oare ce i se va oferi ? Un cadou care îi cumpără tăcerea, lacrimile, singurătatea sau care îi deschide ochii să vadă că ce iese din pisică şoarece mănâncă numai sub forme diferite.

Proza în sine e uşoară, nu ne pune la încercarea nici inteligenţa, nici cultura, poate doar răbdarea, răbdarea de a afla până unde se duce tata socru în discursul său.

Pierre începe prin a încerca să o cucerească pe nora sa cu atenţia acordată nepoatelor sale, printr-o cină perfectă, printr-o grijă exacerbată faţă de psihicul nurorii sale, dar cel ce pare a fi bunul samaritean se transformă într-o incursiune pe care nu ştiu care femeie ar aprecia-o. Indirect Pierre este de partea fiului său pentru alegerea făcută. Pentru prima dată în viaţă îşi joacă rolul de tată cu ardoare şi se « mândreşte » cu faptul că fiul său a dat formă dorinţelor sale din tinereţe, acelea de a urma calea dragostei şi de a nu se complace într-o căsnicie fără sentimente din care vor avea de suferit toţi.

Bun, îmi veţi spune că e absolut uman şi că tatăl avea acest drept, de a-şi susţine fiul în alegerea făcută, că până una alta şi fiul a ales calea cea « dreaptă » alegând să facă o victimă şi nu patru, toate bune, dar de aici până la a te posta în faţa unei femei rănite şi umilite, a încerca să o « seduci » cu farmecele tale de bunic iubitor şi de tată socru amical, pentru a o transforma într-un confesional, e cale lungă.
Vreau să văd femeia care atunci când suferă fiindcă e părăsită va asculta polologhia unui socru care îşi plânge tinereţea şi iubirea sacrificată de dragul familiei. Asta face de fapt Pierre, o vrăjeşte pe Chloe pentru a-şi vărsa năduful alegerii făcute de el la 50 de ani, aceea de a o neglija şi părăsi pe Mathilde amanta şi iubirea sa cea scumpă de dragul copiilor şi al comodităţii soţiei.

Cei ce au citit şi apreciat cartea au aplicat-o oarecum la cazuri cunoscute şi au fost profund emoţionaţi. Nu sunt de piatră nici eu, nu m-a lăsat rece povestea de dragoste a cuplului Pierre-Mathilde care chiar dacă ocupă o mică parte din sfârşitul cărţii este şi cea mai puternică parte, restul se reduce la o strategie, strategia păcătosului în drumul său spre spovedanie. Pierre simte nevoia să se confeseze şi nu are cui, aşa că pentru el suferinţa Chloei devine ocazie de mărturisire.O face părtaşă pe Chloe secretului lui, pentru a se debarasa de durerea şi sentimentul său de vinovăţie. N-ar fi nimic grav în toate acestea dacă Chloe n-ar suferi, dar Pierre în loc să-şi aroge rol de doctor, devine psihanalizatul în toată povestea aceasta. Îşi spune păcatul tinereţii şi aşteaptă oarecum să-i fie iertate de Chloe şi nu oricum, ci acceptând răsfrângerea păcatului asupra progeniturilor sale. Greşala lui Adrien devine mântuirea laşităţii lui, iar Chloe un fel de divinitate supremă care trebuie să le accepte.

Anna Gavalda vorbeşte şi scrie ca un bărbat sau poate ca un copil. Care femeie nu va pactiza cu o femeie părăsită ? Anna Gavalda ! Sunt dură, ştiu, însă autoarea uită de Chloe în acesată povestioară. Chloe e doar urechea menită să asculte, un confesional, care poate spune doar da şi nu, iertate-ţi sunt greşelile tale şi care trebuie să uite de propria sa greutate pe timpul acestei confesiuni.

Tematica ea însăşi poate fi atractivă, puterea bărbaţilor de a-şi urma dragostea vieţii, ideea în sine poate da naştere unor lupte interioare foarte tentante din punct de vedere al lectorului, însă modul în care a abordat-o Anna Gavalda, care e de-a dreptul jignitor. Chloe e o păpuşă pe post de personaj principal, Chloe se reduce la o ureche menită să asculte, sufletul ei nu mai cântăreşte nimic în ecuaţia iubirii.

Acestea fiind spusem uităm de victimă şi ajungem la călău sau mă rog, la tatăl călăului, care ce face ? Ia cuţitul înfipt de Adrien în inima soţiei sale şi-l răsuceşte în rană afirmând în acelaşi timp cât de mândru este de faptul că sânge din sângele lui a avut curajul să rănească, depăşindu-l cu brio prin faptele sale de vitejie.
Evident că tot ce am spus mai sus e metaforă şi exagerare, însă povestea de dragoste din tinereţe, pe care o etalează Pierre este nefastă pentru Chloe. Chloe nu va suferi mai puţin ştiind că Pierre a iubit, a avut o amantă pe care nu a urmat-o din raţiuni familiale şi că a devenit un taciturn şi un tată, un socru. Un bunic retras în lumea sa şi care participa doar cu privirea la viaţa care se derula în faţa sa. Că vrea să-i dea o lecţie de viaţă nu mă îndoiesc, că vrea să-i arate Chloei că o situaţie în care Adrien ar fi rămas alături de ea, s-ar fi putut sfârşi în aceleaşi condiţii în care îl vedem pe el, un « bătrân prost la 65 de ani » privit ca un « stranger » de familie, dar felul în care o face e neconvingător.

Aş rupe povestea în două şi aş lua istoria cuplului ilegal din context, aş spune-o ca pe una dintre poveştile Sheherezadei. Deşi oarecum romanţioasă istoria celor doi e partea profundă a Annei Gavalda şi aici o apreciez pentru justeşea redării sentimentelor, dar şi a laşităţii masculine. Pierre este de fapt un laş care s-a îndrăgostit nebuneşte, dar care preferă să renunţe la iubirea vieţii lui, pentru comoditatea unei vieţi de familie deja zgâriate, o spune el singur că şi-a părăsit iubirea pentru o nevastă care era obişnuită cu brutarul şi măcelarul de toată ziua, cu tabieturile şi enviromenturile de zi cu zi.

Veţi spune că mă contrazic, mai sus îl făceam călău pe Adrien care o părăsise pe Chloe şi acum îl condamn pe Pierre că nu şi-a părăsit soţia. Nu, problema nu se pune aşa. Indiferent de decizia pe care o iei la un moment dat în viaţă, important e să trăieşti senin cu decizia pe care ai luat-o şi să trăieşti viaţa pe care ai ales-o. Pentru Chloe evident gestul lui Adrien e monstruos, pentru Pierre în schimb e alegerea perfectă, dar asta nu i-o spunem celei care suferă, Chloe are nevoie să-i fie oblojite rănile nu să i se pună sare pe ele.

Revenind la Pierre, cunoscând-o pe Mathilde cu ocazia unei tranzacţii profesionale, aceasta având rolul de translator între el şi partenerul său de afcer Singh, Pierre se îndrăgosteşte, îşi aprofundează sentimentele când acestea devin reciproce, iar cei doi încep un fel de realaţie ilegală, în care se implică amândoi, însă fiecare cu măsura de care e capabil.
Mathilde o boemă, stă la bunul plac al lui Pierre, bărbat însurat, tată a doi copii, nu ca o amantă obişnuită, dar totuşi subjugată sentimental, întâlnirile lor au loc în Paris la început, hoţeşte şi limitate, în funcţie de viaţa lui Pierre, până când Mathilde rănită pune piciorul în prag şi hotărăşte : « nu mai vreau să mă întind cu tine într-o cameră de hotel şi pe urmă să te văd plecând ….Deci te mai întreb acum, şi pentru ultima dată poate, ce ai de gând să faci cu mine ?» Răspunsul lui Pierre e o promisiune, nu, nu o promisiune, o amăgire lirică, îi promite să o iubească şi îi cere să aibă încredere. Atunci se produce prima ruptură. Dar Pierre revine, imploră, plânge şi o convinge să se întoarcă, ea îşi face simţită prezenţa în lumea sa confortabilă doar atunci când el o cheamă. Mathilde se răzvrăteşte mai pe urmă şi decide o altă formă de relaţie ceva mai boemă e drept, dar care pare să-i confere ei mai puţină durere :
« M-am gândit, nu-mi fac iluzii, te iubesc, dar n-am încredere în tine. Pentru că ceea ce trăim noi nu e real, înseamnă că e un joc. Pentru că e un joc, trebuie şi reguli. Nu vreau să te mai văd la Paris…Când sunt cu tine vreau să pot să-ţi dau mâna pe stradă şi să te sărut în restaurante…Nu mai am vârsta să mă joc de-a prinselea. Deci o să ne vedem în alte ţări…Nu căuta să mă chemi sau să afli unde sunt….am să fac ca tine, să-mi trăiesc viaţa, iubindu-te mult, dar de la distanţă….Ce am de pierdut la urma urmei? Un bărbat laş? Şi de câştigat? Plăcerea de a dormi în braţele tale câteodată….m-am gândit, vreau să încerc. Nu ai de ales..“, îi spunea Mathilde într-o scrisoare, după care întlnirile lor au loc în diferite părţi de pe mapamond, fugar dar intens, se jucau, sufereau şi se iubeau în acelaşi timp până într-un moment când Pierre o surprinde scrriind ceva, o listă a lucrurilor pe care ea şi-ar dori să le facă împreună ( „să te împing când te lăfăi în tot patul, să stau îmbufnată, să cânt în ploaie, să-ţi povestesc despre copilăria mea din Bahrein…“) lectură la care Pierre rămâne inert şi care îi îndepărtează.

Aventura ia sfârşit odată cu apariţia unei sarcini neprevăzute. Mathilde vine la Paris să-l anunţe despre acest fapt, iar Pierre îi dă un răspuns pe măsura laşităţii lui ( „Cu cine?“), astfel încât ea va pleca definitiv, nu înainte de a-i preciza :
« Am avut ce am vrut. Nu reuşeam să te părăsesc. Nu pot să-mi petrec viaţa aşteptându-te, dar …Nimic.Trebuia să aud cuvintele astea două.Trebuia să-ţi văd laşitatea. S-o pipăi cu degetele mele, înţelegi ?..Nu te mişca! Acum trebuie să plec. Sunt atâţ de obosită…Pierre…Eu…nu mai pot”
Cum se sfârşeşte această poveste de dragoste? Cu Pierre care face o hepatită, Mathilde un copil, iar Chloe rănită de povestea şi mai ales de concluzia lui Pierre îl opreşte din discurs :
« Hai ! Du-te acum. Lasa-mă. Nu mai pot să-ţi support bunele sentimente… Mi-a ajuns până-n gât, domnule Jupuit de viu…. »

Concluzia, vă las să o trageţi singuri. Anna Gavalda insistă asupra faptul că un tată fericit poate îmbunătăţi viaţa întregii familii, pe când unul neîmplinit şi morocănos chiar prezent fiind în viaţa copiiilor săi este absent şi nu înfrumuseţează viaţa copiiilor săi, un fel de « caută fericirea personală şi vei avea ce să împărtăşeşti şi celor din jur », însă în acelaşi timp autoarea se contrazice creând un personaj lipsit de empatie reală.

« Le Parisien » preciza că : « Anna Gavalda ne înfăţişează viaţa aşa cum este, cu întrebările şi impasurile ei – o sală plină cu oglinzi înşelătoare », poate aşa este, o carte plină de oglinzi înşelătoare, o incursiune într-un dialog, din care ne aşteptăm să se ivească un portret clar al iubirii şi al demnităţii şi de fapt ne trezim faţă îm faţă cu umbre şi jocuri de lumini care lasă să se întrevadă posibila proiecţie a unei iubiri mereu deformată de ochiul social şi al unui caracter lipsit de forţă care se pliază pe regulile realităţii şi îşi abandonează sentimentul.
Pierre uită de sine, de sinele sentimental, îşi vinde sufletul eticii ( ?) şi devine un Faust care regretă alegerea făcută sau un avocat al iubirii pierdute , al diavolului legăturilor extramaritale care îşi ţine pledoaria în faţa unui auditoriu bolnav de dragoste şi chinuit de efectele zborului acestui demon.

Există două soluţii, exorcizarea prin mărturisire sau demonizarea prin audiţie. Care din cele două metode vor da roade ? Totul depinde de cititor. De partea cui suntem noi oare ?

12 comentarii

  1. Gala,

    Asa cum spui in recenzie, e genul de carte care iti solicita in primul rand rabdarea…atmosfera ma duce cu gandul la „fucking bourgeois”, nuvela lui monique proulx, mult mai usor de parcurs si care lasa mai repede sa fie detectata psihologia acestor tipuri de personaje…nimic de ascuns, nimic de descoperit – e mai sanatos ca pana la urma cartile sa fie puse toate pe masa si totul sa fie la vedere – multe frustrari, nevoi instinctive, debuseuri, rascumparari sentimentale…nu intotdeauna educatia slefuieste caracterele…de altfel recenzia este foarte buna.


  2. Gala,

    felicitari pentru excelenta recenzie, deci a fost tradus (si) in româneste. Anna Gavalda a afirmat:”J’aime ce livre, j’en suis fière!”

    L-am citit in avion, dupa ce l-am cumparat in aeroport la CdG. Desi scurt, simplu si usor de parcurs, mi-a placut umbra de nostalgie…
    si stilul gratios, rafinat al scriitoarei-ziarista, degaja un farmec dureros, dar optimist in final: unii pot fi considerati curajosi pentru ca pleaca, altii lasi pentru ca raman sa infrunte „eroismul” cotidianului ce ne depaseste pe toti la un moment-dat…

    fraze si cuvinte simple, la locul lor, ca notele muzicale, ce exprima lucruri, stari, situatii complexe si adanci. Se pare ca filmul turnat de Zabou reda fidel atmosfera cartii ca nocturna de Chopin ascultata in fatza focului din semineu…
    parca o zaresti pe Chloe, cu lacrimi calde ce i se preling pe obraji, dupa ce si-a culcat cele 2 fiice in camera neincalzita. Undeva, in intuneric, socrul ei, un barbat de 65 ani care se prabuseste in tacerea unei nopti reci, fara luna…

    Te citez:”o felie de viata”, cu bucurie si tristetze, o poveste de iubire pierduta, relatata cu fraze delicate ce impresioneaza… conversatia dintre Chloe si Pierre care nu si-a trait iubirea pana la capat e o lectie de libertate si sperantza, in acelasi timp.

    Anna Gavalda ni se adreseaza subtil, ce-i drept, re-amintindu-ne esecuri, ezitari, lasitati, renuntari, resemnari… „a avea curajul de-a fi noi-insine”.

    „Au bout de combien de temps oublie-t-on l’odeur de celui qui vous a aimée ? Et quand cesse-t-on d’aimer à son tour?”

    „Alors c’est une connerie l’amour? C’est ça? Ça ne marche jamais?
    – Si, ça marche. Mais il faut se battre…
    – Se battre comment?
    – Se battre un petit peu. Un petit peu chaque jour, avoir le courage d’être soi-même, décider d’être heureux…
    – Oh! Comme c’est beau ce que vous dites là! On dirait du Paulo Coelho…
    – Moque-toi, moque-toi…
    – Etre soi-même, ça veut dire planter sa femme et ses gosses?”

    Nu stiu daca „Ensemble, c’est tout” & „la Consolante” au fost traduse in româneste?…


  3. Mie mi-a placut cartea. Pu si simplu. Fara sa simt nicio nevoie de a judeca personajele sau de a cauta calai si victime. Se ocupa tribunalele de culpa si pedeapsa, literatura doar ne face partasi la agonia sau extazul eroilor si eroinelor. Si nu mi se pare potrivita comparatia cu telenovelele, asa putem spune ca si Lolita lui Nabokov este un caz de stirile ProTv de la ora 5.


  4. off-topic, dar tot o poveste de iubire, in final:

    Patrick Swayze a pierdut ultima lupta cu viata…😦

    Un Texan de calitate a plecat definitiv, la 57 ani… In “Ghost” revenise din neant pentru Demi Moore… de data-asta nu va reveni langa Lisa, sotia sa iubita si devotata de peste 30 ani… Dupa ce-a dansat atat de minunat in “Dirty Dancing”, a plecat sa danseze cu stelele, in eternitatea galaxiei… Salut l’artiste! RIP, Pat!

    “Now I’ve had the time of my life
    No I never felt like this before
    Yes I swear it’s the truth
    and I owe it all to you…”


  5. Dumnezeu sa-l odihneasca! Mi-a placut si mie in „Ghost” si in „Dirty dancing”… ma bucur sa aflu ca a avut parte de o poveste frumoasa de iubire si in realitate…


  6. Eu nu cred ca postul e de vina sau titlul cartii. Sa nu fie mustele lui Sartre…dar nu cred sa avem pacate asa de multe si de mari sa ne urmeze chiar peste tot…


  7. las si eu o melodie funny ca sa va salut😉


  8. Gala
    singura expresie pe care mi-o mai amintesc din carte era „mana mea mare de mama”.
    deci
    frumos dar atat. nu sublim. cum ar zice Kant. nu as cumpara-o. dar, daca as fi foarte obosita, asa cum sunt de o vreme, si as merge la cineva acasa si as vedea-o pe raft, as cere-o cu imprumut.
    asta e cartea


  9. Mi-am printat această recenzie ca s-o citesc în metrou. Va fi o călătorie plăcută. Multumesc.


  10. caut sa cotesc, incerc sa inteleg si revin…

    🙂🙂


  11. hello Gala,
    I read ” I wish someone were waiting for me somewhere „…. AG is not one of my fav 😦
    Though this book certainly touches on various emotions, I would hardly call this book entertaining. Most of the short stories in this book are unsettling/disturbing, & quite depressing. AG does have a unique style that keeps the reader wanting to read on but, most likely, in hopes of finding a happier ending. Perhaps there is a cultural variable that causes this book to be viewed and appreciated differently by people from different parts of the world.
    MHO , j.


  12. If only more people could hear about this..



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • cadran

    Septembrie 2009
    L M M M V S D
    « Aug   Oct »
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    282930  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Septembrie 2009
    L M M M V S D
    « Aug   Oct »
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    282930  
  • %d blogeri au apreciat asta: