Archive for Octombrie 2009

h1

30 octombrie- 1 noiembrie – Ezra Pound si tacerea venetiana in pasi de dans

30/10/2009

ezra pound by richard avedon
La 30 octombrie 1885 se nastea poetul Ezra Weston Loomis Pound, unul dintre promotorii modernismului in poezie si initiatorul imagismului, pentru a ne alatura stilului sau de viata din ultimii 11 ani, petrecuti sub juramantul tacerii la Venetia, am ales una din poeziile sale in care miscarea, dansul si imaginea iubitei vorbesc in numele sau. Putem sa-l celebram pe Pound timp de trei zile, fiindca la 1 noiembrie se implinesc 37 de ani de la trecerea sa in nefiinta. Haideti sa-l celebram in tacere, in dans, in poezie:

Mişcare de dans

de Ezra Pound
Ochi negri,
O, doamnă din visu-mi,
În sandale de fildeş,
Pereche nu ai între dănţuitoare,
Nu-s glezne mai iuţi.

Nu te-am aflat în corturi
Prin pestriţ întuneric
Şi nici la izvoare
Printre femei cu ulcioare
Braţele tale-lujeri sub coajă;
Chipul tău-râu de lumini.

Albi ca migdalele umerii tăi;
Crude, cojite, migdale.
Nu te păzesc eunuci;
Nici gratii de-aramă.

Peruzele-aurite şi-argint la tine-n culcuş.
Înfăşuratu-ţi-ai negru veşmânt cu altiţe de aur
O, Nathat-Ikanaie, „Trei-lângă-râu”.

Şipot prin trestii sânt mâinile tale asupră-mi;
Degetul, râu de răcoare.
Slugile tale-s albe ca prundul;
Alături ţi-e cântecul lor!

Pereche n-ai între dănţuitoare;
Nu-s glezne mai iuţi.

Dance Figure
by Ezra Pound

For the Marriage in Cana of Galilee

Dark-eyed,
O woman of my dreams,
Ivory sandalled,
There is none like thee among the dancers,
None with swift feet.
I have not found thee in the tents,
In the broken darkness.
I have not found thee at the well-head
Among the women with pitchers.
Thine arms are as a young sapling under the bark;
Thy face as a river with lights.

White as an almond are thy shoulders;
As new almonds stripped from the husk.
They guard thee not with eunuchs;
Not with bars of copper.

Gilt turquoise and silver are in the place of thy rest.
A brown robe, with threads of gold woven in
patterns, hast thou gathered about thee,
O Nathat-Ikanaie, ‘Tree-at-the-river’.

As a rillet among the sedge are thy hands upon me;
Thy fingers a frosted stream.

Thy maidens are white like pebbles;
Their music about thee!

There is none like thee among the dancers;
None with swift feet.

Si pentru ca Venetia e un poem al sufletului meu, adaug un mic fragment cu Ezra Pound in orasul gondolelor si al tacerilor care sa ne apropie universul sau liric

h1

Parfait d’amour

26/10/2009

Parfait d’amour e un lichior, un lichior violet cu aroma de petale de trandafiri, coaja de portocale, vanilie migdale si un strop de curacao, lichiorul din coji uscate de laraha( planta dezvoltata din portocala dulce adusa din Valencia in Caraibe, care nu s/a adaptat solului arid dand nastere unui fruct amarui cu cu aspect de portocala)
De ce vorbesc despre laraha? De ce as vorbi despre lichioruri? Candva credeam ca dragostea nu se poate asemana cu nimic. Candva credeam ca dragostea are un gust aparte, de nedefinit si mult prea perfect pentru a fi comparat sau etichetat. Tot francezii m/au luminat. Dragostea e ca un lichior, nu oricare, unul care are nume predestinat „parfait d’amour”. Oare?
Violete c’est la culeur, desi pentru mine uneori dragostea a fost verde proaspata si nebuna ca padurea in timpul furtunii, violetul defineste cel mai bine noptile dezlantuite, perversitatea , placerea si durerea, pofta de dincolo de cuvinte si turbulentele sentimentelor care biciuiesc trupul infierbantat si inimile de gheata. Paturile cu baldachine nu pot fi altfel decat violete, ultima culoare, un fel de cantec de lebada inaintea infinitului. Si dincolo de culoare si sunet , aripi care stiu sa zboare singure si sa caute alte ceruri, dincolo de culoare nu mai conteaza cuvantul, dincolo de culoare nu mai are forma spatiul, dincolo de culoare numai gustul si mirosul stiu sa patrunda si sa defineasca dragostea.
Cand gustul prinde sens in cojile de laraha, amaruiul are forma, un fel de fereastra intredeschisa la mansardele invechite prin care patrunde o raza dintr-un soare oceanic odata cu mirosul de lemn si parfumul de femeie prinsa intr/o cascada de stari de gratie, ca o baie cu petale de trandafiri ( remember American beauty?).
Parfait d’amour e o levitatie. Ametim in vartejul sau si ne trezim la viata papilele gustative, inmarmurindu/ne trupul cu un cocktail de stari senzitive, tactile, olfactive , in momentul in care gustam din lichior nu ne punem intrebarea ce va urma, nici ce a fost, important e ca paharul respectiv contine licoarea perfecta.
La fel intram in dragoste, crezand in parfait d’amour. Gustam, ametim, credem ca lichidele sunt facute sa curga la infinit si sa amestece in ele sentimente si simtiri.

Orice lichid infierbantat se evapora, parfait d’amour amesteca totul intr-un jeu de feux care se stinge incet incet cand umbrele devin forme clare si violetul isi pierde din intensitate. Totul se topeste, totul se evapora, simtul are si el un viitor sortit evaporarii, pana la urma tot sentimentul este cel care stapaneste culorile, formele, gusturile si mirosurile, atingerile si sunetele.
Cojile de laraha, raman amintirea unui fruct oprit, violetul este doar o culoare pe care n/o port si cocktailurile sunt sortite noptilor din baldachin. Cand ma trezesc din reverie, vad viata din nou in verde. Parfait d’amour nu exista, insa undeva sentimentele verzi isi gasesc calea spre infinit. Oceania este imaginara si plina de cocktailuri de o noapte, violeta si perversa, un vis in care trupul isi uita samburele. Greenland e departe de noapte, dar are fosnet de iele si cantec de sanzaiana, are tandrete si zambet de copil, green land nu se evapora. Greenland nu e perfecta, e o aripa care stie sa zboare , nu doar sa leviteze, Greenland se rontaie pe masele, se muleaza perfect pe cerul gurii si miroase a mar verde, crud. Greenland e un sentiment, Parfait d’amour e o stare.
Nu sunt complementare, nu se aseamana, nu se ating. Si totusi din verde putem face violet, din violet verde niciodata.
Verdele se transforma, violetul se evapora.
E doar o disertatie despre culori, o definite a dragostei perfecte sau a amorului de o noapte,? Nimic din toate acestea, e un jurnal de bord, scos din cutia neagra a zborului galactic.
Sa bem? Sau sa muscam din mar?

h1

„La multi ani, Elfriede Jelinek!” – “Pianista” – amprenta lui Schubert şi iniţiere

20/10/2009

pianista
Pentru ca astazi Elfriede Jelinek implineste 65 de ani, revin cu recenzia la „Pianista”, pentru a va motiva sa o cititi/recititi.

Laureată a premiului Nobel în literaură din anul 2004, Elfriede Jelinek este cunoscută în tagma scriitorilor LGBT şi de partea politicienilor austrieci de stânga şi provine dintr-o familie în care tatăl era ceh şi mama avea rădăcini româneşti şi germane.
La noi au apărut târziu romanele ei şi atunci graţiei traducerii de valoare făcută de Nora Iuga. Unul dintre cele mai importante romane este „Pianista”, ecranizată în 2001 de către Michael Hanecke, cu Isabelle Huppert în rolul principal .

Erika Kohut e o tânără (36 de ani) profesoară de pian la Conservatorul din Viena care duce o viaţă puritană, dedicată artei, pianului în special, sub auspiciile unei dictaturi matriarhale. Mama sa este cea care i-a ales drumul vieţii şi chiar dacă Erika n-a excelat în interpretare şi a ajuns doar o pianistă de valoare medie angajată ca profesoară, tot trebuie să se dedice artei, pentru aceasta făcând sacrificii după bunul plac al mamei. Viaţa pe care i-o impune înseamnă lipsa unei companii, lipsa oricărei plăceri, fără sex, fără modă, fără prietenie, doar pian şi dragoste maternă.
Oprimată de către propria-i mamă şi de lipsa de talent, profesoara se dovedeşte a fi călăul ascuns, ea fiind cea care punea în buzunarele elevilor talentaţi, sticlă pisată spre a le înlătura orice şansă de a reuşi ca muzicieni.
Erika duce o viaţă dublă şi nu în puţin timp ne vom pune problema dacă nu cumva este vorba de un borderline în acest roman. Între profesoara sobră, rece chiar, singură, îmbrăcată cu haine care să-i evidenţieze cât mai puţin apartenenţa la sexul frumos, şi voyeurista care după cursuri intra la peepshow sau la drive in X pentru a observa cuplurile sau fetele pline de senzualitate care îşi exhibau simţirile trupeşti este o diferenţă imensă, dar ele sunt porniri ale aceluiaşi personaj. Nu încetăm să ne întrebăm de unde provine această diferenţă şi unde va duce.
« O femeie nu vine aproape niciodată pe aici, dar Erika vrea să fie mereu un unicat…Doar în felul acesta poate ieşi în evidenţă . »

În ceea ce priveşte viitorul răspunsul, acesta vine prin intermediul unui elev care se îndrăgosteşte de ea, Walter Klemmer, un tânăr iubitor de muzică şi caiac, care nu ştie să piardă. Însă cu care Erika începe o relaţie întâi controlată în totalitate de ea, bazată pe voyeurism şi sadomasochism şi care reproduce la altă scală tipul de relaţie fiică- mamă dictator din casa Kohut. Mai apoi relaţia se transformă, dacă primul raport trupesc între cei doi s-a finalizat cu un viol psihic din partea Erikăi, un al treilea raport va fi de fapt un real viol din partea lui Walter, cel busculat de atitudinea morbidă a Erikăi şi de dorinţa ei de a fi torturată redată în scrisorile pline de fantezii sexuale cât mai masochiste, atfel situaţia ia o turnură tragică, Erika şi mama ei fiind tratate cu bestialitate. O ultimă scenă ne-o înfăţişează pe Erika confuză întâlnindu-se din întâmplare în public cu Walter şi reacţionând la indiferenţa lui cu o tentativă de sinucidere soldată cu o pată de sânge în dreptul inimii.

« Erika se înţeapă în umăr.Sângele ţâşneşte imediat…Cuţitul e vârât înapoi în poşetă…Din ea se prelinge sângele.Oamenii se uită la ea ….Erika ştie direcţia în care trebuie s-o ia.Merge acasă. »

Oare putem vorbi de un roman iniţiatic ? O iniţiere prin care un tânăr se serveşte de o formă incestuoasă de dragoste, cea a unui elev faţă de profesorul său, o dragoste imposibilă între două persoane de vârste diferite, în care elevul este atras de inaccesibilitatea profesoarei, de singurătatea sa, de autoritatea sa,
de îmbătrânirea ei precoce, de puritanismul ei, de începutul degradării sale.

« Are convingerea intimă că domnişoara Kohut este acea femeie pe care şi-o doreşte un tânăr pentru a fi iniţiat în viaţă »
« Erika se încovoaie, sângerând un pic, într-o poziţie embrionară şi opera de distrugere continuă…..Ea însăşi a vrut-o, atunci când şi-a dorit să devină stăpână pe el şi pe pasiunea lui. »

Dacă ar fi să privim romanul din punct de vedere al personajului masculin, lucrurile pot fi văzute astfel.
Erika nu este oare reprezentarea mamei lui Walter ? Cea care dă ordine şi
face caracterizări, cea care îşi impune autoritatea, să nu uităm că Walter nu este decât un adolescent care vrea să-şi facă intrarea în viaţa de adult. Pentru el subjugarea femeii autoritare nu înseamnă decât iniţierea în viaţa bărbatului, pentru el dragostea poate lua orice forme, dar poate fi ieşirea de sub auspiciul adolescenţei. Maltratând-o pe Erika, îşi maltratează de fapt slăbiciunea, recunoscând-o ca abjectă, alienată şi oribilă, rupe de fapt legătura pe care o avea cu figura maternă. Putem vorbi de tăierea cordonului ombilical pentru a doua oară, Walter intră în viaţa de bărbat călcând peste copilărie şi peste reguli.
E vorba de două atitudini diferite de percepere a universului matricial, cea a Erikăi care se întoarce la protecţia maternă şi cea a lui Walter care o distruge.
Pentru Walter parcursul Erikăi este cel al mamei, care este personajul feminin ideal al copilăriei, dar pe parcursul adolescenţei se dovedeşte a fi cea care ştie totul , cea care impune reguli, personaj feminin totalitar care se alterează , care se autodistruge sau se lasă distrusă. Parcursul Erikăi este unul de acest gen, iar Erika, o extensie a mamei, afişează dorinţa de a se lăsa distrusă pentru a elibera tânărul de sub egida matriarhală şi pentru a-i da satisfacţia de creator proprie vieţii adulte.

« O s-o înveţe să-şi iubească trupul, pe care acum şi-l neagă, sau măcar să şi-l accepte. O să-i arate plin de atenţie , tot ce-i trebuie pentru dragoste, iar la sfârşit, va trece la obiective şi probleme mai dificile, referitoare la enigma femeii. Eterna enigmă. Atunci va deveni el profesorul ei…şi când ea o să ştie exact cât e de tânără o va părăsi de dragul uneia şi mai tinere »

Într-o altă viziune, ar trebui să ţinem cont de personajul Erika. Un personaj extremist, pentru care excesele sunt sau metode de coerciţie exercitate de mama sa dictator, sau metode de dezlipire de universul matern, o curăţire ritualică dacă e să ţinem seama de automutilările pe care şi le provoacă .
« Când nu e nimeni acasă se taie singură intenţionat…Cu puţinele cunoştiinţe de anatomie şi cu mai puţin noroc, oţelul rece est aplicat acolo unde bănuieşte că trebuie să apară o gaură, şi împins înauntru. Acum se despică, transformarea o sperie şi sângele se prelinge. Nu simte nimic.O clipă, cele două jumătăţi de carne tăiată se privesc încremenite……de atâta sânge nu vede ce a tăiat de fapt. Era propriul ei trup, dar îi este înspăimântător de străin. »
Şi apoi mai e Schubert, cei ce au făcut pian, au simţit pe propria piele, realitatea sa muzicală ne confruntă cu abisul, cu absolutul. Un absolut după care Erika tânjeşte.
« Câtă nedreptate că acest Klemmer trăieşte şi nu studiază destul, în timp ce Schubert e mort. »
Erika se complace în abisurile sufletului său şi ale disciplinei germanice, (Mama i-a ordonat : Fără jumătăţi de măsură.Fără aproximaţii.) adesea la ea plăcerea şi necesitatea se confundă una cu alta, cântă la pian D960 a lui Schubert cu aceeaşi plăcere cu care merge la peepshow, între virtute şi perversiune, ea nu lasă loc decât corpului şi plăcerii .
Voyeurismul poate fi văzut ca urmare a intimităţii între pianist şi Schubert, ca o modalitate de a intra în sufletul compozitorului. Până la urmă pentru a înţelege pianista, trabuie să-l înţelegem pe Schubert, şi nu e singurul caz care se raportează la violenţe pe muzica lui Schubert, la fel e filmul „Death and the Maiden” de Roman Polanski, toate pornind probabil de la cvartetul D 810 Fata şi moartea scris de Schubert în 1824 .
« Nici Erika nu vrea decât să privească.Aici în această cabină cu ea nu se va întâmpla nimic. Nimic nu i se potriveşte dar ea se potriveşte perfect în această chilie.Erika este un aparat compact cu formă umană
….Erika priveşte cu atenţie.Nu ca să înveţe. În ea oricum nu se mişcă nimic.Cu toate astea, trebuie să se uite. Pentru plăcerea ei personală. »

La fel se întâmplă cu Schubert, cei care îl interpretează ştiu că există o intimitate profundă între pianist şi piesă, Schubert lasă impresia unui personaj care necesită protecţie, dragoste intimă. Am cunoscut o pianistă care spunea că nu poate interpreta Schubert decât în singurătate fiindcă el se ascunde într-un colţ al sufletului său foarte ascuns şi nu iese la iveală decât în intimitate, iar partitura fără prezenţa lui nu-i spune nimic, îi dă doar o dorinţă acerbă de a privi în chilia interioară.
Sado-masochismul poate oare fi legat de Schubert ? Adevărul e că Schubert ascunde o durere pe care pentru a o exprima, trebuie să o fi simţit sau să o simţi în momentul interpretării. Durerea aceasta poate fi una purificatoare, pianista lui Jelinek uneori îşi petrece timpul alături de lama de ras care atinge cele mai ascunse părţi ale corpului, tăiând în carne vie, la fel durerea ascunsă care trebuie simţită cântându-l pe Schubert elimină suferinţa .

« A doua zi îi mărturiseşte profesoarei că doar cel mai trist ciclu de lieduri al lui Schubert a reuşit să-i îndulcească starea în care căzusem iar, din cauza dumneavoastră, Erika.Ceva în sufletul meu vibra împreună cu Schubert, care atunci când a compus « Singurătate » trebuie să se fi simţit ca mine ieri.Am suferit, dacă pot spune astfel, în acelaşi ritm , Schubert şi puţinătatea mea. »
Dacă sunteţi pregătiţi să înfruntaţi o atmosferă care degajă o sexualitate perturbată, un regim dictatorial matern şi mult Schubert, vă invit să citiţi cartea, vă veţi convinge că Jelinek şi-a meritat Nobelul şi numai prin faptul că reuşeşte să contureze personaje puternice în situaţii deviante. Apoi aştept să-mi spuneţi pe care pistă porniţi feedback-ul lecturii: pe cel al muzicii sau cel al violenţei.

h1

BB by Mela

05/10/2009


Bon anniversaire, Brigitte!
Motto:”La France, c’est Brigitte Bardot, aussi…”

Brigitte Bardot…
O legenda franceza vie, un mit universal.

Generalul de Gaulle, cunoscut pentru seriozitate si lipsa de cel mai vag romantism, a afirmat ca BB a adus Frantei mai multa valuta decat celebra marca-auto „Renault”.

Sociologii sustin ca BB a bulversat, a rasturnat pur si simplu moravurile, obiceiurile, traditiile, mentalitatile si conceptiile franceze post-belice!
Considerata cea mai frumoasa femeie din lume, dupa disparitia altor 2 initiale celebre MM=Marilyn Monroe, BB va fi ramas un „sex-simbol” de-a lungul deceniilor. Pe 28/9/09, BB a implinit 75 ani si o expozitie i-a fost dedicata in regiunea pariziana, la Boulogne-Billancourt.

Peste 1000 fotografii, afise, secvente din filme si obiecte personale ce relateaza cariera acestei femeie libere sau „adorabila idioata”, potrivit unora… BB a pus o cruce definitiva pe cuvantul „cinema” si pe cariera ei la numai 39 ani, pentru a se consacra adevaratei, autenticei sale pasiuni: animalele. Nu ma voi eterniza asupra carierei sale cinematografice. A declarat ca „Ursul si papusa” ramane filmul ei preferat; turnat in 1969, cand avea deci 35 ani, rolul Féliciei(cea fericita!) i s-a parut cel mai apropiat de… Brigitte Bardot cea reala!

BB a inventat si un stil muzical, cu vocea-i inconfundabila, sexy, ca un murmur sau un suspin, ce e inca la moda…(ma gandesc la Vanessa Paradis). Prima melodie cantata de Brigitte se numea „Sidonie” si a fost banda originala a filmului „Vie privée”, in regia regretatului Louis Malle.

Dupa plaje de vis, scoici, crustacee, Harley, St-Tropez, Roger Vadim si Günther Sachs, dispret, presa si „paparazzi”, Dumnezeu-Vadim a creat FEMEIA, iar BB mitul unei „Galatee” moderne, bomba blonda, cu parul in vant, goala pe nisip, mangaiata de razele soarelui, exprimandu-si bucuria si placerea de-a trai fiecare clipa, intre scandal si candoare…

Din pdv muzical, BB ar fi putut ramane o simpla interpreta de melodii estivale, ce nu dureaza dacat o vara, DACA providentza nu i-ar fi scos in cale un genial muzician si „pygmalion”: Serge Gainsbourg, cel care a transformat-o intr-o icoana (quasi) rock’n roll, cu cizme pana la coapse, calarind acea motocicleta legendara-HD…

Datorita lui Serge, amazoana-BB va fi inregistrat cele mai minunate melodii, un sirag de perle pretioase, unele pe fond de „British pop”, ca: Bonnie and Clyde & Comic Strip.

DAR a refuzat categoric aparitia celebrului „je t’aime, moi non plus!” in versiunea sa originala, caci BB a trait o scurta si puternica pasiune cu Gainsbourg… Se zice ca povestile de dragoste-pasiune viscerala sunt sortite esecului si se termina adesea, lasand loc unei tristeti, unei nostalgii durabile. Va fi fost cazul lui Serge, care i-a dedicat:”Initials BB”, un fel de requiem pentru o iubire pierduta si… o epoca deja depasita.

La multi ani, Brigitte!

articol scris de Melanie

h1

Melo de duminica- per averti

04/10/2009


Girasoli a testa in giù
avviliti come me
come posso immaginare
tutta la vita senza te

per averti
farei di tutto
tranne perdere la stima di me stesso
e se è questo
che tu mi chiedi
io ti perdo ma stavolta resto in piedi
anche se qui dentro me qualcosa muore

si per averti – per averti
farei di tutto
ma rinuncio con dolore
si per averti – farei di tutto
ma non ti voglio, non ti voglio
senza amore.

Tu due cuori non li hai
e a me non basta la metà
se tu scegliere non sai
scelgo io che male fa…

Ma senza voglia
e senza futuro
vado incontro tutto solo a un cielo nero.

Io non mi vendo
ma sto morendo
morsicato da un serpente e senza siero
disperato ma però un uomo vero.

Si per averti farei di tutto
ma non voglio avere un animo più brutto
si per averti farei di tutto
tranne perdere la stima di me stesso

per averti
farei di tutto
tranne perdere la stima di me stesso
e se è questo
che tu mi chiedi
io ti perdo ma stavolta resto in piedi
anche se qui dentro me qualcosa muore

si per averti – per averti
farei di tutto
ma rinuncio con dolore
si per averti – farei di tutto
ma non ti voglio, non ti voglio
senza amore.

si per averti farei di tutto

h1

America Melei

03/10/2009

Yellowstone, cel mai fascinant parc national-US

116-1692_IMG116-1689_IMGAmerican Safari si cultul naturii-mama…

In ultimul an petrecut in USA, vizitasem deja majoritatea parcurilor nationale arhi-cunoscute, inclusiv Hawai‘i Volcanoes National Park. Inainte de reintoarcerea definitiva in Franta, am strabatut timp de o saptamana cel mai fascinant parc national-US, care e si cel mai vechi din lume: Yellowstone. 116-1690_IMG

Desi strabatusem cele mai cunoscute parcuri nationale-US , „Roca Galbena” mi-a ramas pe retina ochilor si-a sufletului. Experientza de 7 zile traita la Yellowstone va fi fost unica: pitorescul, frumusetea, salbaticia, peisajele majestuoase ale acestui loc m-au transpus intr-o epoca indepartata, un fel de calatorie spre originea planetei noastre… Yellowstone e greu de descris in fraze si imagini, TREBUIE sa vezi si sa calci acest tinut magic, dar si privilegiat pentru studiul si intelegerea evolutiei Pamantului.116-1691_IMG

Situat in N-V statului Wyoming, o parte din parc se intinde pana in Idaho si Montana, 2 state pitoresti prin excelentza, unde ai impresia ca participi la turnajul unui western. Pentru europeni, Yellowstone pare imens, ca termen de comparatie: e mai vast decat Corsica. Aceasta minune naturala atrage, impresioneaza, uimeste, fascineaza.116-1687_IMG
116-1681_IMG

Yellowstone e si o padure naturala cu peste 10 000 de izvoare geotermale, unde au loc peste 1/2 din fenomenele geotermice de pe suprafatza terestra, identice celor din Islanda. O parte dintre padurile parcului ard periodic, incendiile fiind provocate de catre fulgere, insa… aceste NU sunt stinse INTENTIONAT, pentru a permite vegetatiei parcului sa beneficieze si sa profite din plin de efectele naturale ale focului. De fapt, influentza umana asupra acestui eco-sistem e practic absenta sau limitata la max.117-1704_IMG

Parcul poseda cea mai bogata „colectie” mondiala de geysere: circa 300, ceea ce reprezinta cam 2/3 din cele existente pe glob. Aceasta comoara ecologica inestimabila, salbateca si ocrotita e singura din zona temperata a emisferei nordice. Sub Yellowstone se afla cea mai mare „caldeira” din lume, 45×75 kms, adica un sol vulcanic, rezultatul unor eruptii extrem de violente, petrecute cu sute de mii de ani in urma. Cu alte cuvinte, parcul e un enorm vulcan stins, ce continua sa fumege, de unde si denumirea parcului de „super-vulcan”!116-1694_IMG

Nu stii ce sa admiri si ce sa fotografiezi, indiferent unde te-ai afla: lacuri cristaline, geysere, cascade asurzitoare, canyoane de culoarea turtei dulci… Din cand in cand, zaresti „locuitorii” acestui sanctuar care traiesc intr-o libertate totala: bisoni, sacali, lupi, elani(wapiti), pume, castori, coyoti, ursi, pelicani, pasari rapitoare multicolore(de zi si de noapte): toti pot fi observati, priviti, admirati ca un spectacol de moment.117-1759_IMG
117-1739_IMG
117-1735_IMG
117-1761_IMG

Pentru cei interesati de-a vizita Yellowstone, v-as recomanda cel putin 4-5 zile. Parcul se poate vizita tot anul, insa perioadele cele mai propice sunt lunile de vara; eu am fost in iunie, temperatura medie fiind de 20°C ziua, dar… noaptea poate cobori uneori sub 0°C! Septembrie si chiar prima jumatate a lui octombrie pot fi „veri indiene”, uscate, cu temperaturi destul de blande. In schimb, iernile sunt „clasice”, nord-americane, deci foarte reci si aspre. Unele drumuri si birouri de turism sunt inchise din noiembrie pana in aprilie. Peste 3 000 000 de turisti viziteaza anual Yellowstone, asa ca rezervarile de cazare pentru cele 3 luni de vara se fac deja in ianuarie-februarie!118-1806_IMG118-1801_IMG117-1784_IMG118-1814_IMG

118-1887_IMG118-1891_IMG115-1570_IMG115-1571_IMGMust-see-uri absolute:

– geyserele si „cazanele” de namol;
– Grand Canyon al raului Yellowstone si impresionantele sale cascade; rocile galbene ale canyonului sunt la originea numelui parcului.
– Lacul Yellowstone, cel mai mare lac de altitudine din USA; aceasta enorma densitate acvatica ce umple de fapt un adanc crater vulcanic isi creaza propriul micro-climat: nori si ploaie.
– Flora si fauna sunt exceptionale, rare: s-au descoperit peste 150 specii de plante fosile, de la ferigi la milenarii sequoia.

Soseaua principala ce traverseaza parcul are forma unui mare 8 si aprox 250kms; exista 5 intrari-iesiri (d)in parc, care comunica intre ele.
Rangers-ii, padurarii parcului sunt prezenti peste tot, 24/24: amabili, disponibili, serviabili, pentru a informa, indruma, sugera, indica itinerarii sau locuri ce nu figureaza in vreun ghid turistic.
119-1949_IMG119-1945_IMG119-1938_IMG

Mi-amintesc o halta „fortzata”(vorba-vine!) pe soseaua parcului, dupa ce intrasem pe teritoriul ursilor grizzly. Rangers-ii oprisera circulatia pentru ca o ursoaica si cei 2 pui, adevarati si simpatici „teddybears” sa poata traversa linistiti. Aceasta imagine observata de la distantza mi-a revenit perfect, cu-aceeasi exactitudine si duiosie, ca si cum as fi avut-o din nou in fatza… 118-1886_IMG

Acum cand scriu fredonez cu Elvis:”let me be your teddybear…”:

h1

PDS XII- omul suspendat

03/10/2009

Omul suspendat

de Cassian Maria Spiridon

îşi numără degetele
împarte firele calde de păr
numără partea de viaţă
în care se leagănă
socoteşte rezistenţa la rupere a lanţului
prea subţire pentru carnea şi oasele trupului
secătuieşte gura speranţei

omul suspendat
asumând existenţa
calculează următorul pas
în despovărare

prin miulţimea de fapte
ca-ntotdeauna absolut oarecare
se desprinde aerul greu al deriziunii
în care vorbele nu-şi mai au căutare
nu-şi mai au înţeles

numără, împarte
omul golit de cuvinte
se numără

din volumul Arta nostalgiei (Poeme cuantice) Cartea Românească 1997

  • cadran

    Octombrie 2009
    L M M M V S D
    « Sep   Noi »
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    262728293031  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Octombrie 2009
    L M M M V S D
    « Sep   Noi »
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    262728293031