h1

ridicolul intre viata si carte

16/01/2010

O sa ma opresc in cazul de fata doar la „Uimire si cutremur”, un roman autobiografic in care amelie povesteste experienta ei ca angajata a unei companii nipone. romanul se deruleaza ca un jurnal al anului in care indragostita de spatiul nipon, se confrunta cu diferentele de cultura si mentalitate care nu-i inhiba gustul pentru tara soarelui rasare, doar o ajuta sa-si perceapa degradarea pas cu pas si s-o transforme.
cartea incepe prin a ne introduce in atmosfera de societate cu o scara ierarhica bine definita , autoarea subliniind latura pe care se va contura atmosfera de subordonare fizica si intelectuala, psihologica si etnica:
„Domnul Haneda era şeful domnului Omochi, care era şeful domnului Saito, care era şeful domnişoarei Mori, care era şefa mea. Iar eu nu eram şefa nimănui.
Am putea spune lucrurile şi altfel. Eram la ordinele domnişoarei Mori, care era la ordinele domnului Saito, şi aşa mai departe, cu precizarea că, în aval, ordinele puteau sări peste treptele ierarhice.
Aşadar, în compania Yumimoto, eram la ordinele tuturor.”
AN recunoste coborarea pe care o face in acest zigurat lipsist de valori proprii si initiative libere,unde nu mai conteaza cu adevarat capacitatea fiecaruia, ci doar puterea sclavului de a sa adapta calaului, fara prea mari decaderi psihologico-sentimentale.
astfel amelie-san isi recunoaste declinul:””Copil fiind, voiam sa devin Dumnezeu. Foarte repede, am inteles ca ceream prea mult… …Am fost atunci investita cu misiunea finala: curatarea budelor.”
singura portita de scapare in acest univers decadential este capacitatea ei de a se transpune dincolo de ritmul cotidian al imposibilitatii de a-si evidentia capacitatile lingvistice si intelectuale, de a se afirma ca entitate demna de respect, dincolo de mentalitatea occidentala care in mod normal ar rectiona revoltator de drastic la un tratament de o asemenea anvergura, dar si dincolo de comportamentul nipon de a accepta in tacere regulile care vin de la conducere concernului, printr-o atitudine onirica : „chiar lîngă uşa liftului era un imens perete de sticlă. mă jucam, în acele clipe, „de-a saltul în peisaj”.
imi lipeam nasul de fereastră şi, mental, mă lăsam să cad. Oraşul era atît de departe dedesubtul meu: pînă să mă strivesc de sol, mi-era îngăduit să privesc o grămadă de lucruri.”
astfel trece amelie-san de la ochakumi ( activitea de a servi ceaiul colegilor si care aduce aminte de tacerea in care se celebreaza ceremonia ceaiului), la distribuirea corespondentei, la clasarea datelor contabile („Numeam asta seninătate facturieră”), pana la „înaintătoare-întorcătoare de calendare”.pe tot acest parcurs amelie isi invinge temerile umane: „Ce bine era să trăieşti fără orgoliu şi fară inteligenţă! Hibernam.”, complacandu-se intr-o stare de dolce far niente care o amuza adeseori si-i intareste capacitatea psihica. chiar daca recunoaste „am devenit contabilă la Yumimoto. Şi cred că mai jos de-atît nu puteam coborî” masura de acceptare a ridiculitatii maxime nu a fost atinsa. Ca urmare a caracterului si educatiei occidentale, amelie, dupa ce asista la injosirea publica a sefei ei Fubuki, fata de care in pofida tuturor conflictelor, avea o admiratie de netagaduit, incearca sa o consoleze surprinzand-o in timp ce-si varsa lacrimile departe de ochii lumii, intr-un cuvant ii observa flebetea si umilinta mult mai mult decat este permis intr-un mediu nipon, fapt care ii atrage ura acestei din urma:
” Se îndreptă spre mine, cu Hiroshima sticlindu-i într-un ochi şi Nagasaki în celălalt” si ca atare pedeapsa ultima, ridiculizarea si coborarea pe ultima treapta ierarhica, cea mai injositoare de altfel „misiunea finală: curăţarea budelor „, chiar in fata acestei degradari sociale autoarea reactioneaza cu haz si autoironie fina: „îmi permit să subliniez gama extraordinar de largă a talentelor mele, capabile să cînte în orice registru, de la Dumnezeu pînă la madam Pipi.” si dorinta ei de a deveni nipona o face sa nu decada in reactii occidentale cum ar fi aceea de a demisiona, se incurajeaza pe sine: „o să rezist. o să mă comport ca o niponă.”, dar exutoarul acestei rezistente este inca o data „exercitiul defenstrarii” :
„Toaleta pentru doamne a companiei era minunată, căci lumina venea printr-un perete de sticlă, In universul meu, acesta căpătase o importanţă colosală: petreceam
ore-n şir în picioare, cu fruntea lipită de sticlă, jucîndu-mă de-a saltul în gol. îmi vedeam corpul căzînd, mă afundam în căderea asta vertiginoasă pînă ameţeam. Din acest motiv, afirm că nu m-am plictisit la postul meu nici măcar o clipă.”
amelie conchide cu dragostea ei fata de expresia japoneza „uimire si cutremur” (” în vechiul protocol imperial nipon, se stipula că împăratului trebuie să i te adresezi cu „uimire şi cutremur””) fiind un fel de justificare a atitudinii ei, respect imparatul si la masa lui joc asa cum imi canta, dar asta fara a ma injosi in proprii mei ochi, caci dincolo de pseudo-umilinta exista o fereastra eliberatoare : „Fereastra era frontiera dintre lumina oribilă şi minunatul întuneric, dintre toaletă şi infinit, dintre igienic şi imposibil de spălat, dintre apa pe care-o tragi şi cer. Cîtă vreme vor mai exista ferestre, pînă si cea mai măruntă fiinţă omenească de pe pămînt îşi va avea partea sa de libertate.”
revin la intro-ul acestei invitatii la lectura, citind-o pe andi am realizat cati dintre noi trecem prin momente in viata de care vrem sa uitam, momente care ne pun in inferioritate si in imposibilitatea de a ne arata adevarata valoare, dar cati dintre noi reusim sa depasim acest moment si sa dam o alta valoare experientei negative, ca vorba aceea „in tot raul e si un bine” sau „ceea ce nu ne omoara ne face mai puternici” (Friedrich Nietzsche ), daca am reusi sa depasim piedicile capcanele pe care ni le intindem cu sau fara voia noastra, sa trecem muntii cu autoironia si hazul de necaz cred ca am ridica stacheta intelectuala si psihologica a eu-lui nostru occidental cel putin cu un munte peste medie.
suntem cu atat mai liberi cu cat suntem mai mult noi insine in interiorul nostru si cu cat reusim sa ne transformam decaderile intr-o oaza de inspiratie sau in puterea de a fi liber interior si sincer pana in maduva oaselor cu eu-l propriu

10 comentarii

  1. am citit cartea cu fata in firma japoneza …cu sufletul la gură, pentru ca am avut si eu o tentativa de a deveni corporatistă. am scris o povestire…cu atata am ramas. inafara de multa umilinta, desigur.

    NB


  2. povestirea cu care ai ramas e masura ta de libertate, cu care ai depasita umilinta, poate ne-o impartasesti si noua candva andi
    multumesc de trecere
    noapte buna


  3. o sa-mi iau inima in dinti si o postez. am rezistat 40 de zile in firma🙂 s-o mai dezpăduchez un pic de emotiile negative&resentimente si o atârn in streang pe blog…


  4. autoironie si haz de necaz si partea plina a paharului
    eu eu
    NB


  5. andi buna idee http://andibob.wordpress.com/2009/01/18/va-cuceri-amelie-nothcomb-america/#comments
    asteptam continuarea🙂
    cristinutza scrie-ne despre cah-ul acela🙂 sa vedem si noi hazul de necaz
    noapte buna fetelor


  6. amelie nothomb
    pentru toti cei care vor sa o vada dand autografe, eu imi imaginam cum ar fi sa stau ascunsa in „jobenul” ei sa astept sa prind cate-o idee sau cate un personaj dintr-o carte viitoare🙂
    http://fr.youtube.com/watch?v=P6W-Bmi-bWQ&feature=related


  7. Nici nu merita amintit, numai munca si nervi si neputinta de a fi prins intr-un sistem care se misca cu incetinitorul. Cu prima ocazie ivita i-am salutat din mers si am nimerit „din lac in put” intr-o firma mica cu un „guru” pe post de sef, cand mi-a cerut sa renunt la programul meu de teatru de sambata seara pentru un moft al lui de a ne duce la o tampenie „transformatoare” mi-am dat demisia. Si n-o sa incetez niciodata sa-i multumesc lui Marius pentru asta, pentru ca datorita lui l-am cunoscut pe Florin Chilian si melodia lui care m-a inspirat atat de mult:

    e a doua melodie, dar nici prima nu-i de lepadat, mai ales lunea😀😉


  8. cristinutza nice choice , pasaportul pentru teatru este elementul salvator🙂


  9. Stranie coincidentza, Gala…

    Nu citisem acest text postat acum un an, in schimb am revazut recent filmul inspirat de „patzaniile” Améliei in Nihon(Japonia), cu excelenta Sylvie Testud:
    „Stupeur et tremblements”(Alain Corneau), un talent extraordinar de-a se transpune in pielea personajului real. Acum doi ani a interpretat-o pe Françoise Sagan, cu aceeasi maiestrie, pâna si asemnarea fizica e(ra) frapanata…


  10. Eric Segal, autorul celebrului “Love Story” a plecat in eternitate, la 72 ani, RIP. Poate c-acolo o va intâlni pe Jenny, celebrul sau personaj, iubita de Oliver…



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • cadran

    Ianuarie 2010
    L M M M V S D
    « Dec   Feb »
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Ianuarie 2010
    L M M M V S D
    « Dec   Feb »
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • %d blogeri au apreciat asta: