h1

Alexandru Vakulovski – PIZDEŢ

PIZDET
r o m a n

Se dedica tuturor prietenilor mei, tuturor celor care au trecut peste aceasta realitate (unii nu s-au mai intors) – din disperare, din sila, din nemultumire, de asemenea tuturor celor care vor citi aceasta carte pana la capat.

1. Exit

Cum dupa primavara vine iarna cum iarba incepe sa inghete vrabiile sa cada din copaci ca merele rascoapte cum eu m-am saturat de toate astea si am hotarat sa fug sa fug pana cand transpiratia ma va slefui din nou pana cand rosiile se vor coace si viermisorii se vor satura. Mai incearca o data baiete mai incearca cine stie.

1. de cumparat bilet pentru Cluj – Bucuresti. De facut 1 litru de cafea sau de ceai negru. Cand nimeni nu-i acasa de strans lucrurile care vor trebui sigur, nimic in plus.
2. de iesit in coridor, luat liftul, coborat parter, trecut pe langa cinematograful Marasti, urcat in troleul nr.4.
3. coborat la gara, urcat in tren.
4. pa si pusi oras minunat si imputit.

Asa se fuge de undeva, asa am fugit eu din orasul de care nu credeam ca voi mai putea scapa. Un oras cu amintirile mele bolnave, cu multa mizerie si aer statut. Ca ultima dorinta, la plecare, as arunca o bomba atomica, asa, ca sa fie, la poalele rochitei tarfei acesteia care se incadreaza integral ca o papusa ruseasca in alta tarfa s.a.m.d.

Uite-asa. Afara e noapte, se vad ceva umbre, nu stiu daca sunt munti sau nori. Dimineata un soare ca un ochi rosu obosit ne va saluta cu scarba. E cel mai minunat moment al zilei. Dup’aia poti sa dormi, cu siguranta va fi mai interesant decat in realitate. Chiar daca nu vei visa nimic.

Ma asez pe locul meu desi nu am bilet cu loc, beau o gura de ceai si mi se face greata. E prea tare. Din coridor se aud baietii cantand: La Familia, Metadon, Mafia. Asculta, astea-s versuri adevarate – zice unu’, poezia care exprima realitatea.

Inchid ochii. Stiu ca nu voi putea adormi. E greu sa nu faci nimic, sa fugi si sa dormi. Starea de oboseala imi trimite visuri. Niste pete rosii care se tot misca, mai pierd din culoare, incepe sa apara de sub ele un alb, dup’aia albul ocupa tot spatiul. E un alb auriu si are o viteza extraordinara. Incep sa ametesc dar nu deschid ochii. Simt ca albul e in stare sa ma orbeasca. Brusc se loveste de ceva si se opreste. Mii de ganganii negre se misca in toate directiile. Incerc sa ma concentrez asupra uneia. Totul devine limpede. Le descopar ordinea, le urmaresc cum curg incet mai departe, cum litera se lipeste de litera formand un cuvant ce se uneste cu alt cuvant permitand textului sa traiasca, sa-si simta puterea in sangele care circula. Ma las in voia lui. Citesc in adormire. Doamne, numai sa nu uit, numai sa nu uit atunci cand ma trezesc.

2. Trip

Daca stau si ma gandesc bine, altfel nici nu putea fi. M-am nascut intr-o familie de genii: tata poponar betiv si mama curva. Ideal pentru un fiu narcoman. Scenele din copilarie pe care mi le amintesc sunt pitoresti: mama facand sex in bucatarie cu dracu’ stie cine – vecini, turisti, instalatori, profesori, colegi de serviciu etc. si tata in alta camera cu prieteni homalai band tuica si lingandu-se. Probabil aveau mustrari de constiinta si de-aia incercau sa ma educe bine, ca sa li se ierte scarnavia lor de viata. Tata ma lua in brate si imi vorbea rar si explicandu-mi ca trebuie sa fiu bun, sa le sparg moacele colegilor daca nu se poarta frumos si ma-ta-i curva, scarba dracului, tampenia etc. Mama ma mangaia pe cap si imi zicea sa nu supar fetitele sa-mi fac temele sa nu beau niciodata ca tat-to betivanu’ dracului, pidarul, umflatura, cretinu’, idiotu’ etc. O copilarie de vis. Seara se termina intotdeauna cu o mica cearta intre parinti. Pumni in bot, geamuri, farfurii sparte, tigai in cap si la urma tranta libera. Am avut gratis zilnic un program intreg de divertisment. In felul lor, babacii erau simpatici, isi vedeau de treaba lor, ma mai bateau pe mine la cap un pic, porneau remuscarile si treaba asta se termina cu o lupta fara reguli de toata frumusetea. Inainte de a fi botezat de strada am fost botezat ca orice copil intr-o atmosfera de caldura familiala.

De fiecare data cand imi amintesc de copilarie ma induiosez. E ca si cum mi-as aminti un film vechi care m-a impresionat. Memoria falsifica, dar oricum sunt sigur ca atmosfera familiei acesteia, a familiei mele, imi va ramane intiparita in cap pentru totdeauna, pana am sa innebunesc sau poate si dupa, ma intelegi? Nici pe departe nu vreau sa-i condamn, nu, sunt parintii mei si nu ca i-as iubi, era prea multa iubire oricum, dar mi se rupe, intelegi, mi se rupe de tot ce s-a intamplat si se intampla.

Nu pot sa zic ca nu mi-a placut, eu eram regele casei aleia plina de poponari si betivi de pe Valea Dicescu, langa Lacul Komsomolist. Aveam libertatea sa cutreier dintr-o camera in alta invaluit si pazit de fum si de alcoolul ce le tulbura privirea la toti cretinii care veneau pe acolo. Daca atunci as fi avut putere, ii omoram pe toti dracului, dar a fost bine ca nu aveam, numai asa am fost in stare sa vad si pe cat e posibil sa inteleg o astfel de viata de cacat careia parca ii eram predestinat, daca boala mea nu ma salva, daca nervii mei slabiti nu ma fac de fiecare data sa cedez, sa incep sa turb, sa stric totul, nu, nu, nu suport oamenii, mi-e sila sa-i ating, doar obiecte, tre’ sa simti ceva fata de obiectul pe care il spargi si care te elibereaza, e un fel de jertfa pentru linistea ta, tu ar trebui sa stii mai bine, nu? Ai citit rahaturi de carti despre.

Carti prafuite aruncate peste tot, ziare, paianjeni, chiloti, sutiene, lucrurile cele mai neasteptate te puteau impiedica in casa copilariei mele. Printre aceste lucruri mama si tata. Si eu – cel mai lucid personaj din toata povestea asta. Restul – amortiti de bautura, de inchiderea fortata a ochilor si a mintii. Am sa-i ucid odata pe toti, imi repetam zilnic inainte de somn. Urmau visuri frumoase cu crime, cum imi impuscam, otraveam, taiam victimele. Partea cea mai frumoasa a vietii mele e atunci cand dorm. Fiindca am urat intotdeauna, visele mele sunt pline de sange si crime. Iata un vis din copilarie in care eu eram spectator: ma intorc acasa de la scoala, intru si intr-o camera ii gasesc pe toti spanzurati. Sau personaj activ: ma trezesc din somn noaptea, ies din casa, ud cu benzina usile, ferestrele si le dau foc. Chiar daca iti povestesc acum toate astea, nu cred ca iti pot transmite ceea ce am simtit si simt. Trebuie sa vezi flacarile alea nebune, jucause, mainile si hainele imbibate cu benzina si apoi tipete si o mie de oameni, de fapt creaturi ale iadului, iesind din casa, fiind in flacari, alergand si apoi cazand, zbatandu-se la pamant si explodand. Si eu dintr-un unghi potrivit privind toate astea cu gura deschisa si asteptand sa mai cada unul si inca unul. O armonie a focului. In vis, cu cat ardea mai mult, cu atat simteam ca ma eliberez, ma purific, as fi ars tot pamantul. Uram tot. O ura care era normala, era prisma prin care simteam eu si trebuie sa-ti spun ca simteam foarte bine.

Vrei sa stii cu ce s-a terminat? Cu cel mai simplu lucru si cel mai nevinovat: am dat foc la casa. Dracului. Sa se stearga tot. Asa ca-n visele mele. Cat e ceasul, mai am?
O.K. Trec peste vreo saptamana, mai repede nu pot. Pa
. Chisinau

Educatia propriu-zisa mi-a adus-o strada. Ca si prietenilor mei si generatiei mele. Ceea ce ne trebuia, nu ni se dadea. Si atunci ne luam singuri. Pipi, Sobo, F – cativa prieteni de-ai mei. Esti sigura ca vrei sa ma asculti? Bine.

Pentru a avea bani de o cola, apoi o bere, tigari, vodca, eram nevoiti sa facem tot felul de rahaturi. Descarcat masini, furt, batut, menti. Toate astea au fost bratele deschise ale vietii ce ne zicea printre dintii ei stirbi si murdari: ghini at vinit, blea.
A trecut destul de repede. Cu cateva fracturi, cu ura partial transformata in scarba. Chiar te intereseaza cum? Simplu. Cumparat foarte ieftin de prin sate automate Kalasnikov si apoi vandut baietilor care le duceau in Romania sau altundeva. Uite exemplu. Cacat.
Ceea ce a fost misto a fost prietenia. O prietenie de multe ori dubioasa, dar prietenii adevarati fac sa se uite toate cazurile cand prietenia cu cineva te duce direct cu capul in gard. E interesant ca pe majoritatea prietenilor mi i-am facut la universitate. Cursurile plictisitoare, profesorii imbecili de la Litere, te trimiteau direct la Decanat – beraria un pic mai jos de sediul facultatii, pe strada Puskin, chiar langa statia lui 10 si 3. Bere ieftina si taranca. Cu incetul ne-am mutat si mai la vale – Casa Presei cu scarile ei laturalnice, numai bune sa te faci varza, sa borasti, sa dormi, la urma urmei, daca nu te mai poti cara. Aici am inceput sa fumez travca. Eram de fiecare data atat de crita de bautura, incat vreun an, tot curnind aproape regulat, mi se parea ca nu are nici un efect asupra mea.

Femeile de atunci cum ma suportau? Erau cam toate curve. imi placeau curvele. Totul frumos, fara complicatii. De obicei. Nici o vorba de rautate cand esti clei, ca si cum totul este normal. Pentru baietii si fetele din generatia mea, generatia O, foarte multe lucruri par normale. Altfel te rupi in doua si te duci la fund. Foamea, durerea, umilinta, crima ne definesc pe toti. Numai crima poate sterge deseurile ramase mostenire de la utopia URSS. Stii ce-i URSS? E ursul de pe sticla Ursus, de altfel e rosu, la fel de utopic, frumos ca o utopie. Taie un U de pe Ursus.

Scarba si ura. Avem sadite in noi scarba si ura. Noi nu mai vrem sa fim ratati ca parintii nostri, nu vrem sa zambim frumos cand cineva ne fute. Trebuie sa starpim odata pentru totdeauna resturile mucegaite cu viata lunga. Rahaturi mobile. Peste tot. in scaunele presedintilor de tara, la catedra, in trolee. OOOOOOOOOO sasi hui, sau pre romaneste – sugi pula, zicem noi scumpilor nostri din secolul 15 i.d.H. care au uitat sa moara. Mori odata ca pute a hoit! Fuck off!

Uite ca e 2 si 54. Somnul a fugit de aici. Nu ti-e somn? Bine, daca vrei. A, era pizdos. Prima oara cand mi-am dat seama de efect, tocmai fumasem pe scarile din Casa Presei si mergeam la mine cu Sobo si Ki. Am ras bine pe drum, apoi picioarele mi s-au inmuiat, capul mi s-a facut greu si fara ganduri, cand am ajuns acasa nu mai eram in stare sa vorbesc si aproape nu ma mai puteam misca, asa ca Sobo si Ki au fost nevoiti sa ma care si sa ma lase in pat. in timp ce creierasul meu se rotea printre galactici indepartate. Prin creieras se plimba un greieras. A doua zi m-am gandit un pic cat a fost din cauza vodcii si cat din cauza stricaciunii.

O tigara buna costa cinci lei, tot atata cat o vodca. Minimum cinci persoane evadau din realitate cu o tigara. A fost o vreme cand Pipi, eu si Sobo nu ramaneam nici o zi cu capul limpede. Tu ai capu’ ca curu, da’ tu ai nasu’ ca pula – se amuza atunci Sobo hlizindu-se. O parafrazare dupa o piesa din Ruts de Sepultura. Zilnic, aproximativ pe la ora cinci, ieseam din sediul firmei la care lucram toti, cu sticle in buzunarele scurtelor, uneori si cu cate o tigara, si mergeam in blocul de vizavi unde ne faceam varza. Era momentul cel mai fericit al zilei. Tineri, frumosi si voiosi. Trimitand realitatea in pula. Dup’aia ne intorceam deseori la birou, spre exasperarea colegilor. Adevarul e ca Pipi lucra mai bine la computer cand era muci. Ziceai ca mainile lui sunt prelungiri ale tastaturii. in timp ce capul ca o carpa se balambanea dintr-o parte in alta ranjind. in fiecare dimineata Sobo scotea un pistol dintr-un sertar de la serviciu si si-l ducea la cap. Chiar daca zambea, nu arata tocmai vesel. intr-o zi asa am sa-mi scot chefirul din cap, zicea. Cred ca asa si ar fi facut daca sefu’ nu era mai prevazator si nu ascundea pistolul. Cel mai nasol era din cauza politailor care beti vafli cutreierau si mai cutreiera si acum Chisinaul, impartind bastoane in stanga si-n dreapta. Criminalii cei mai periculosi din Chis sunt gaborii.

Cacat. Pizda ma-sii. Cum de-a explodat odata tot cacatul asta istoric? Sau va fi si mai mult cacat de la imprastierea lui? Nu sunt decat niste intrebari retorice. Nu sunt decat niste furnici pe spinarea mea si incerc sa scad efectul mancarimii. Unde este ura? Unde este salvatoarea ura? De ce am obosit sa urasc, sa fiu crud? Mi-e sila, o ingrozitoare sila de tot. O scarba ce imi leaga mainile, ma neutralizeaza. Nu mai sunt bun de nimic. Time-out. Sunt un cretin in stare de amorteala. Stiu ca trebuie sa fac sau sa nu fac ceva. De fapt nu stiu nimic. Nu stiu daca trebuie sa ma sinucid sau nu. in adolescenta am incercat de cateva ori si acum mi s-a facut sila si de sinucigasi, si de sinucidere. Daca am sa ma sinucid, data viitoare va fi sigur. Nu ma voi trezi cu mainile amortite de la taieturi. Dar mi-e sila. Cum zicea Fane Babanu: sunt plictisit, sunt zaibit de moarte. El isi gasea macar refugiu in internet si alcool. Mie mi-e sila de toate. De viata, de vis, de moarte. i-as trage cuiva un sut in fund, asa ca sa fie, dar de ce? Mi-as trage mie un sut in fund. Sau in cap. i-as omori pe toti. Dar e risipa de timp si efort. Merita? Ce merita, Doamne? Astept raspuns.

Ce-am simtit atunci cand am fost lovit cu sticla in cap si ca-n filme am aterizat gratios pe asfalt si sangele s-a imprastiat pe fata transmitandu-mi caldura, incercand sa ma apere cand mintea, memoria, instinctul se dusesera dracu’ stie unde. Cand devenisem niste carne calda, o absenta incalzita de sangele meu. Sangele ce imi roia atunci pe nas, pe gura, din rani era constienta mea care incerca sa ma apere atunci cand eu ma pierdeam, ma duceam departe, cuprinzand totul si nefiind nimic. Nirvana. Este locul inexistent care cuprinde tot, care de atatea ori m-a ademenit, mi-a dat cel mai mult, ce-i mai bun, ce nu poate fi exprimat prin cuvinte, actiuni, ganduri si simturi, intelegi? Mi-a fost intotdeauna greu sa-mi revin din aceasta stare, provocata de droguri, dar si de durere, de agonie, boala, de comotie, cum a fost atunci, cand incet incepusem sa-mi revin, mi-am sters fata cu mainile si am observat sangele care ma invelea, care incepuse sa se inchege, l-am privit dar nu intelegeam nimic, l-am privit pe F care era alaturi vorbea ceva dar eu nu intelegeam nimic, simteam doar acea caldura a sangelui care ca o funie m-a tras inapoi, eram mirat, mirat fara indignare, fara ganduri, caci nu aveam atunci, priveam sangele si priveam in jur si nu intelegeam nimic, absolut nimic, nu stiam nimic, nu stiam de mine, totul era ca o mare de gelatina, de imagini care inoata lent si se suprapun, ma leagana, de fapt nu ma leagana, dracu’ stie cum era, daca era, caci nu ma simteam pe mine si atunci am auzit glasul lui F care vorbea ceva, se uita la mine si atunci am inceput sa ma intorc, eram foarte confuz, am vrut sa-i zic ceva dar uitasem, uitasem tot, ma uitam la F si nu stiam cine e, incerca sa ma trezeasca, sa-i vorbesc, dar eu uitasem tot, Yo, imi zicea el, ce-i cu tine, vorbeste-mi, nu mai tacea, dar eu eram undeva departe, uitasem tot si nu intelegeam nimic, il priveam pe F, imi transmitea caldura, dar nu stiam cine e, unde sunt, cine sunt, apoi sangele, l-am privit iarasi mirat si m-a tras iarasi inapoi, Yoooooooo! ma chema F, dar eu taceam privindu-l, apoi m-am ridicat, am privit in oglinda, era cineva murdar tot de sange, nu stiam ce cauta el acolo si eu ma simteam undeva la mijloc, in aer, apoi am inteles ca eu sunt ala din oglinda, am cascat gura mirat si l-am privit iar pe F, si iar in oglinda, uitasem tot si cumva mi-am dat seama ca ala eram eu si nu intelegeam cum putea fi asta, cum eu sa fiu, eu sa fiu ala? ti-ai revenit intreba F, si eu il privesc neintelegand nimic, cine e F, cine e ala din oglinda? Unde e aici? Hai sa mergem la mine, a zis F, m-a ajutat sa ma ridic, am iesit, mi-a luat cheile, a incuiat si am pornit undeva.

Chisinau. Zile frumoase si confuze. Zile colorate si nopti cu multa cafea, plimbari pe strazile intunecate si intortochiate ale orasului. Carti citite pana dimineata. Asteptarea punctului aluia rosu de pe cer ce se ridica repede schimbandu-si culorile.

Noapte buna, paplu’, ce bine-i langa sangele tau, incalzeste-mi hoitul, te rog, cat sunt langa tine. Dracu’ stie ce va fi maine. Daca…
. Music Pub

Stii, noaptea trecuta l-am visat pe Satana. Am visat toata noaptea. Era foarte frumos si destept. Era blond, tuns scurt, tanar. Straniu, nu? Ni-l imaginam intotdeauna pe Dumnezeu batran, pletos si barbos. O imagine a cuiva obosit, imbatranit, niciodata vesel sau macar zambitor. E o erezie sa ti-l imaginezi pe Domnul Dumnezeu reprezentat prin Tatal, Sfantul Duh si Fiul, zambind. inchid ochii si-mi imaginez. Misto. incearca si tu. Sau in pantaloni largi, tuns scurt, cu sapca, cu walkman. Cu tricou cu poza lui Marilyn Manson. Da, si cu un telefon mobil la care discuta cu Jim Morrison. Apropie-te de telefonul lui sa-i vezi numarul. L-ai vazut? E un tip tare, nu? Un Dumnezeu de care ai nevoie. Suna a publicitate pentru campania prezidentiala. Asta e. Avem nevoie de un Dumnezeu. Un Dumnezeu pentru generatia Nirvana, generatia 0. Generatia Limp Bizkit, Sepultura, Cypress Hill, Aquarium, Marilyn Manson, Zdob si Zdub, Eminem, Radiohead, Salman Rushdie, Dostoievski, Jean Michel Bosquait, Hagi, Federman, Maradona, Henry Miller, Nabokov, ionesco, Tzara, Urmuz, Bitov… Sunt de-ai nostri, pe-ai vostri tineti-vi-i voua, ca noua nu ne trebuie! Cu Dumnezeu inainte! Dumnezeul nostru in tricou, nu ala din injuraturi. Ala e al vostru.

Da, ziceam de visul meu. Satana era extraordinar de destept. Am discutat despre ceva, de fapt el ma acuza de ceva si eu incercam sa-l contrazic. Stiu ca a vrut sa ma ia. Nu mai tin minte cuvintele, am ramas numai cu impresia din acel vis. O impresie de cosmar, de durere cruda. Avea niste ochi albi, intelegi, ochi albi dar cu multe linioare, de asemenea albe-transparente. Ochi exact ca ai oamenilor, pupila, tot, numai ca albi-transparenti. Fumasem un joint inainte de somn. M-am trezit speriat, apoi fericit ca sunt viu, aici. Dar stiu ca am un timp limita. Nu stiu, nu tin minte sa ma fi iertat in vis. insa stiu ca ceva se va schimba, ori se va intampla un miracol, ori ma voi duce la fund. Asta am simtit dimineata. Asta simt si acum. Stiu ca in vis Satana mi s-a parut corect, desi crud. Nu stiu daca ma intelegi. E greu de transmis ceea ce am simtit. De-aia nici nu am memorizat cuvintele, ele erau o punte doar, o arunci in aer dupa ce ai trecut-o. Asa, sa fie mai vesel. Mai pricolino.

Vrei un ceai sau o cafea? Faine ceaiuri fac acuma in pub. Stii, si eu am avut zilele astea un vis asemanator. Cu dracu’, numai ca nu e chiar asa simpatic ca in visul tau. Visul meu a fost groaznic. Am fost vanat de dracu’. De fapt, cand m-am trezit eram sigur ca nu am visat, daca e sa fiu sincer, nici acum nu stiu ce-a fost. Stiu ca mergeam pe strada si trebuia sa salvez un batran care se scufunda intr-un butoi. Dar nu stiu de ce nu puteam face treaba asta singur. Eram sigur de asta. Trebuia sa conving un baietel de pe strada sa ma ajute, altfel nu reuseam. Dar baietelul nu vroia sa mearga, era foarte urat si imi zicea ca nu poate nimic, dar eu eram sigur ca ma minte, ca-i smecher. Apoi stiu ca eram in camera mea. Baietelul se transformase in fetita. O fetita foarte urata, apoi doua, trei, patru cinci sase sapte… toate m-au inconjurat si hohoteau. innebuneam. Nu mai puteam sa mai aud hohotele lor si sa le mai vad. Stateam cu capul intre picioare, cu palmele la urechi, dar degeaba. Apoi au aparut multi draci ce roiau in jurul meu si vroiau sa ma minta. Se transformau continuu in baietei, fetite, obiecte, numai sa ma insele. Dupa asta m-am trezit. imi era frica, desi parca stiam ca a fost doar un vis. Cand am adormit din nou, stiu ca cineva sunase la usa mea, am mers si am deschis, era o femeie foarte frumoasa, am lasat-o sa intre. Ea s-a dezbracat si m-a tras in pat. La sfarsit, dupa ce facusem sex, cand eram obosit si multumit, un ras ingrozitor m-a trezit. Femeia se transformase intr-o baba hidoasa care imi zicea tot timpul: te-am futut, te-am prins pana la urma, te-am futut, te-am prins, te-am futut, te-am prins pana la urma, te-am futut, te-am prins… Ma simteam terminat, de nimic, roiuri de draci-hidosi-parosi-copii-foarte-urati-babe-carbonizate-puturoase-fetite-si-obiecte, toate sau totul roia in jurul meu. Dracul castigase partida, eram prins, nu mai puteam face nimic.

This is the end, beautiful friend.
This is the end, my only friend, the end
of our elaborate plans, the end
of everything that stands, the end,
no safety or surprise, the end. – suna in capul meu.

…cand m-am trezit nu eram sigur daca chiar s-a intamplat sau nu, din cauza ceasului. In vis el ticaia foarte tare. Il duceam la bucatarie, dar el aparea inapoi. Cand m-am trezit, ceasul ma privea si facea un zgomot de parca ma scuipa. Nu stiu ce se intampla cu mine, cred ca innebunesc, cred ca ma las de fumat iarba, ma doare ingrozitor capul. Music Pub-ul se umple de fum. Ne acopera si noua capetele. Abia imi vad prietenul. Scoate un joint si il aprinde. E bun. iarba noastra cea de toate zilele. Muzica buna ne duce in starea de euforie. Buru zice ca se simte foarte bine. Si eu. ii zic bancul cu expozitia de pictura cand vizitatorilor li se spune ca tabloul in care se fut doi poponari, pidari – ca suna mai bine – are ca denumire orice titlu de ziar. Scot o revista si ii citesc titlurile: se toarna ciment, “curatenia” continua, singurul ziar gratuit pentru capitala, Mitrea protesteaza in varful macaralei, festivalul trabucurilor, suspendarea vizelor depinde de guvernul roman, cea mai moderna parcare din tara, bomba la justitie, vrei sa fii model?, invatati limbi straine!, pretul unei cafele pentru Tom Hanks, ce drepturi au consumatorii?, loteria romana te saluta, eu am construit roata mare! etc., etc. Moare de ras. Totul se sterge de pe creier. Norii de fum ne fac sa ne simtim sus-sus. Bem cola si simtim fiecare gaz al sucului. Ne zgaraie usor gaturile.

In ochi culorile sunt foarte vii, muzica trece prin urechile noastre. Buru incepe sa deseneze. Rupe desen dupa desen, desi mie mi-au placut toate. Sa cante Triky, zice el, si canta Triky. O bere, strig eu, si chelnerita imi aduce o bere.
5. Stele pe cerul rosu

Draga Pipi, nu ti-am mai scris demult si ma bucur ca tu ti-ai amintit de mine. Aceste zile se aseamana mult cu cerul rosu cu stele albe din terasa de la Casa Presei. M-am bucurat ca Sobo a iesit bine din povestea aia murdara. Mai picteaza, scrie sau canta? Arta si drogurile sunt intotdeauna o alternativa. inainte as fi adaugat crima si alcoolul, dar acum mi se face sila de chestiile alea si cred ca sunt o alegere cam proasta, te ridica, iti dau impresia de eliberare si apoi te fut in cur. Sau in gura. Arta si drogurile, da, e alta treaba, e pentru aristocrati, cum zicea un prieten, nu stiu daca la concluzia asta a ajuns singur sau cu ajutorul mult stimatului domn Boris Grebenscikov.

Am auzit ca te-ai mai casatorit de cateva ori, ca mai ai cativa copii. Bravo, domnule. Numai sa-i poti numara. Sau sa le poti numara. De fapt, ce conteaza? E si asta ceva. Sa te imbraci si sa te dezbraci de o femeie. in ultima vreme eu sunt ala care sunt imbracat si dezbracat de femeie. Femei. Sunt tot timpul drogat, nu ma intereseaza absolut deloc sexul, nu sunt agresiv si daca o femeie vede ca nu opun rezistenta, daca ii place, se culca cu mine. Nu stiu daca ma exprim corect. Cu mine? Cand eu sunt undeva departe, in nori, soare, munti, iar cineva imi trage blugii, chilotii si se asaza pe pula mea. Nu zic ca e rau. Asta inseamna ca sunt o curva, nu? Ce zici, Pipi? Tu chiar te indragostesti si te casatoresti, sau si tu esti casatorit, te casatoresc, am vrut sa zic, si pe tine nu te intereseaza cine si cum te duce, ce face cu tine? Mai curnesti? 5 lei tigara. 5 lei vodca. Stiu ca iti placea mai mult varianta a doua. Da-mi 5 lei, si imediat se oferea cineva cu dureri viscerale care sa dea o suta, doua, trei etc. Numai sa-i asculti istoria lui de cacat, sa zici da, da, domnule, ce te-a mai futut mizeria, sa compatimesti omu’, ce, nu merita daca face o suta, sau asa, cum suntem noi mai cretini, sa ne batem joc de cel care face cinste, daca e magar de masochist, daca ii place, curva dracului. Oamenii si sentimentele, asteptarile, sperantele lor sunt ca si cacatul lor – diversi, fiecare cu culoarea, putoarea, grandoarea sa. Ce mai, cacat, bai Pipi. Eu prefer sa mai trag un fum, sa ma transform dracului in fum, nu in cacat, sau voma cu cacat combinate de la alcool. Fumul ma ridica la cer, fie si el de cacat. Uite ca poate am sa ma gruzesc cu asta, blea. Dar nu, n-am sa ma gruzesc ca toti bacii care se drogheaza numai asa ca sa fie, dupa care se simt ca pula, se gruzesc, fiindca nu stiu sa se pricaleasca, nu inteleg nimic, nu se pot ridica la cer, nu pot intra in muzica, literatura si culori, viteza, Doamne, innebunesc cand ma gandesc cat de sus te ridica iarba asta crescuta prin gradini, rape, paduri, si se gasesc imbecili care se drogheaza si nu stiu ce sa faca, au dileme, Pipi, nu-s cretini astia? Da bacule travca, kiful incoa’ si te duce badea la film. Nu iti vine sa mori de ras cand vezi filme despre narcomani cretini, borati, care vor sa lase impresia ca toti sunt asa? Lasati-o, bacilor, balta, de Mick Jagger ce spuneti, de Bulgakov, dom’le, de Dinamo Kiev etc., etc. Si drogatul este o arta , nu? Pipi, tre’ sa stii s-o faci, nu te apuci ca blegul de pictat daca habar n-ai cum se tine creionul. Sa si-l bage in cur aia care nu stiu, pe mine ce ma intereseaza?

Maradona. Fumand marijuana cu Castro, Pipi, crezi ca Fidel Castro stie sa se drogheze? Sincer sa fiu, nu stiu ce sa cred. Daca Maradona, daca Gabriel Garcia Marquez, daca… cu toate ca intr-un fel mi-e simpatic si mie, dar agresivitatea si cruzimea lui uneori imi amintesc de babacul Stalin, care tragea o pipa, devenea fricos si banuitor pe toata lumea si o baga pe toata in Siberia. Mie de Shakespeare imi place, trage un fum, scrie un sonet, mai trage o pipa, scrie Romeo & Julieta. Arta, nu cacat de politica care e pentru alcoolici, pentru cufuriti ce sufera de diaree si hai sa mai fac un bine Patriei, daca oricum tot timpul mi-a caca. Auzi, Pipi, ai curni o data cu Maradona? E haios tipu’, si Cuba e un loc fain, in orice caz mai bine-n Cuba decat in Romania, cum canta Mihnea. insula, in jur oceanul, banane, portocale, nisip, stai pe mal si te gandesti cu drag la Romania, Republica Moldova, ii povestesti lui nenea Maradona despre Hagi, despre Sinaia, Sighisoara, Sovata. Despre Marea Neagra, despre Carpati. Despre cum ne gandeam la Cuba. Mai tragem un fum si ii povestim si despre Lacul Komsomolist, cartierul Botanica, gagicile din Chis. Dup’ aia el iti povesteste de Argentina, despre fotbal, despre liniste. Te intreaba daca nu cumva ai vazut meciul ala. Cum sa nu? E bucuros. Mai trage un fum. Zice ca scrie. Sonete si un roman. Despre liniste, despre Cuba, despre cum e sa fii futut de toata lumea doar pentru ca ai fost fotbalistul lumii si cum iti cauti linistea, dar lumea nu te lasa in pace, ea vrea drame, accidente, violuri, partide, cacat, zice Maradona, mai bine-n Cuba, Fidel ma lasa in pace, Fidel e mai intelegator decat ziaristii si, cum sa-ti spun, eu nu ma bag in oala lui si nici el in a mea. De-aia am venit in Cuba. Hai sa intram in mare, dar inainte de asta, hai sa mai tragem un fum pentru Argentina, Republica Moldova si Romania.
Imi amintesc, draga Pi, de discutiile noastre vechi despre Dumnezeu. imi spuneai ca Dumnezeu nu poate sa nu existe, iar eu iti spuneam ca Dumnezeu nu poate sa existe in aceasta lume. Acum cred ca avem ambii dreptate: Dumnezeu exista si nu exista in aceasta lume. Sunt cateva lumi suprapuse si nu fiecare il poate simti pe Dumnezeu. El exista si nu exista. Nu trebuie sa-l cautam, Dumnezeu nu poate fi vanat. Nu e o pasare, desi ni-l imaginam in ceruri, nu e nici un pensionar, asa cum si-l imagineaza pensionarii din cauza pacatelor, a fricii, si atunci cum poate aparea mai potrivit pentru mintile lor incetosate, opace, decat ca un mos suparat in asteptarea pensiei? Nu, Dumnezeu nu asteapta pensia, nu, Dumnezeu nu e suparat, nu e vesel si nu e trist. Te poti gandi la el cu frica, cu bucurie, cu tristete, cu scarba, te poti gandi la el oricum, dar ce treaba are Dumnezeu cu tine, cu gandurile tale, cu cacatul tau si cu menstruatia ta? El nu vine cu foamea, cu frica, cu injuraturile tale. El nu vine. El nu traieste pentru tine, cum crezi tu. El nu traieste. Draga Pipi, eu l-am simtit pe Dumnezeu, nu stiu cum ti-as putea explica cu niste simple cuvinte. Sunt multe incercari de a-l gasi pe Dumnezeu cu ajutorul cuvintelor si uneori ai senzatia ca l-ai prins, dar totusi scapa, de-aia ard cartile. E mai degraba in fum, in fumul unei carti arse sau in fumul de marijuana. Care ne ajuta sa simtim dumnezeirea, frumosul, jocul, dar pana la urma oricum cobori in glod, te innamolesti si poate de la acea cadere nu te vei mai vindeca niciodata. E usor sa spui ca l-ai gasit pe Dumnezeu, il poti gasi oriunde, cu orice, cu stupefiante, cu durere, in clipe de fericire si bucurie. in moarte. Sau in viata. il poti vedea in lumina, in muzica, literatura, contrabas, boscheti, lege, in orice, absolut orice. Dar in acelasi timp il pierdem mereu. Fiindca nu-l putem identifica cu nimic, cu absolut nimic, nici macar cu o supradoza. Fericit e ala care crede ca va muri si va ajunge in rai sa povesteasca cu bunul nostru Dumnezeu. Care jertfeste tot crezand ca l-a prins, ca fericirea e a lui, sfintenia e a lui. De ce sa-ti dea Dumnezeu pensia, ba? Ce, el te-a angajat, ai facut contract cu el? Ti-e nevasta pe care o poti obliga sa se culce cu tine, sa o bati si sa stai la povesti cu ea? Dumnezeu ti-a dat multe, e treaba ta daca il refuzi, si esti un cretin daca te crezi mare ascet. Daca privesti la ceilalti cu scarba din cauza ca tu esti popa, te crezi ales, inseamna ca nu esti decat un cretin si un idiot. Nu stiu Pipi, cred ca vor mai trece ani buni pana cand am sa cred sau nu am sa cred in Dumnezeu. Pentru mine el este absenta sa. Dumnezeu e cu noi – vorba cantecului.

Mai tii minte cum m-am drogat prima oara? De fapt, cum am recunoscut ca da, a fost altceva decat alcoolul, da, am fost drogat. Cum am stat la un suc pe terasa de la Casa Presei, cum a inceput sa ploua, toti au intrat in bar, noi am ramas pe terasa, am tras doar umbrela mai jos, apoi a aparut Mandarin, a scos o tigara lunga de hasis si am tras toti in afara de gagici. Cand din tigara nu a ramas decat scrum m-am ridicat sa plec. Stai sa culegem roada, ai zis, si eu ti-am raspuns care roada, ba, ca doar stii ca pe mine nu ma ia. Tu nu vroiai sa plec, dar m-am ridicat, am privit palarioara rosie de Coca-Cola si am vazut stelute pe ea. Pi, ti-am zis atunci, uite, parca e cerul cu stele, iar tu te tineai de burta de ras. Am iesit cu Drama, pe drum am mai intalnit pe cineva si mi-am dat seama ca-s varza, ca-s rupt, ca de-abia ma misc, fiecare privire mi se parea ingrozitor de grea, ma simteam robot, in fine, am mai stat la o cafea. Ala cu care ne-am intalnit atunci incepuse sa vorbeasca ceva despre crimele de razboi din Transnistria, despre ce trebuie facut… ce nu trebuie… ce au gresit politicienii… stii, toata lumea vorbea atunci ca sa nu taca, eu nu mai puteam rezista la asa ceva, mi se parea extrem de banal, desi tipul punea suflet in ceea ce spunea si, in fine, am izbucnit in ras in asa hal ca nu ma mai puteam opri, radeam tot timpul, cu lacrimi, tipul incerca sa mai spuna ceva, eu iarasi hohoteam, in sfarsit si-a cerut scuze si a plecat. Drama se gruzise, desi nu fumase, dar palarioara, cerul rosul cu stele albe tras pana deasupra capului, cerul se umpluse cu fum de hasis, asa ca si ea respirase o doza buna de fum.

M-am ridicat de la masa extrem de greu, clatinandu-ma. Credeam ca n-am sa reusesc. Mi se parea ca trupul meu e facut din miliarde de bucatele, pentru o mica miscare trebuia un efort maxim. Am urcat in troleu, am coborat la Gaudeamus, am mers acasa, in timp ce Drama se ducea mai departe. Am intrat in bucatarie si am stat la acea fantastica fereastra pana pe la 12, adica nu mai putin de vreo opt ore, privind gradina, copacii, tufele de zmeura, capsunile, gutuii, merele. Simteam ca partea de sus a craniului s-a deschis, s-a golit, si din mine ramasese doar acea privire care cu venirea serii s-a intunecat, apoi cu venirea noptii s-a innegrit cu totul. Cerul era negru, nu rosu, iar pe el nici o stea. M-a trezit din acea stare Ski, care se ingrijorase din cauza modului cum aratam. L-am convins ca-s doar foarte obosit.

Mai scrie-mi, Pipi, poate mai trec si eu prin Chau candva, poate anul asta. Salutari noii tale sotii, daca te-ai casatorit cumva inca o data intre timp, felicitari si salutari pentru noua ta sotie. Nu fuma chestii de cacat, mai bine ceva mai bun. Si vodca e de cacat, da’ daca-ti place, treaba ta, doar ca te porceste, stii tu, vorbesc in general, nu iti tin lectii, toti alcoolicii sunt porcine.

Poate ne intalnim in Cuba, ce zici? Mai stam de vorba cu nea Maradona, poate scriem si noi romane si sonete. Poate intram si noi sub cerul rosu cu stele albe stralucitoare. Poate tragem de acolo un fum pentru Romania si Republica Moldova. Pana atunci, vise fericite alaturi de noile tale sotii, noii tai copii. Te salut.
6. Sobo pleaca-n Est

Sobo isi pregateste bagajele. De fapt, isi scoate tot ce nu-i trebuie din geanta pe care i-a pregatit-o sotia. Isi lasa doar ceva mancare, tigari, casete, un tricou si o revista. Gata. Se asaza pe pat, scoate o tigara, o aprinde si inspira profund. inspiratia – gandeste Sobo, a venit matusica inspiratie la mujiciocul ei batran. Expira. Da, e ceva. Mai inspira. inchide ochii si se lasa pe spate. isi simte creierul gadilat. Pizdos, gandeste Sobo. A ramas singur in aceasta camera si peste putin timp trebuie sa plece si el. Fiecare dimineata incepe cu inspiratia, zice el cu glas tare, se ridica, ia chitara si incepe sa cante incet cu ochii inchisi. isi strange chitara la piept si mai inspira o data. Poate prea mult pentru inceputul calatoriei, gandeste, dar se linisteste, lasa, o sa fie ca in alta galactica. Trebuie tinuta tot timpul legatura cu cosmosul, altfel ne pierdem in spatiu.

Sobo isi mangaie chitara, o asaza cu drag pe pat. Pa. Ne vedem peste cateva zile, poate o saptamana. Ai grija de tine, nimeni sa nu mi te fure. isi trece degetele peste corzile ce zumzaie usor. Asa. Pa. Sobo isi ia geanta, iese, incuie. Afara e un soare nebun. Sobo isi ridica palmele la ochi. isi simte pachetul destul de voluminos in buzunar. Maine va fi si mai soare, gandeste.

Toti asteapta langa autobuz, Sobo se tine de burta de atata ras. Patani, zice, sa nu spuneti atatea glume la vama ca am belit-o, ne ia mentura pe toti, si rade si mai tare. in sfarsit autobuzul porneste. Ochii rosii ai lui Sobo privesc pe geam. ii place. inchide ochii: mama, eu am plecat in cosmos, ma intorc maine. Soarele ii trece prin pleoape, ochii lui vad niste imagini pe care ar da orice ca sa le poata inregistra. Un rosu intens, un galben ce apare si dispare, verdele ce alearga. Se lasa purtat de culori. intr-o zi poate am sa reusesc, da’ nu conteaza, acum nimic nu mai conteaza. Se simte alergand printre aceste culori care sunt vii, dar care nu se misca, are senzatia ca el se plimba printre ele si nu ele se plimba pe ochii lui. Emana o muzica pe care niciodata nu ai putea-o inregistra pe hartie, niciodata nu o vei putea canta de doua ori, Sobo simte asta, nu mai gandeste, ar fi prea stresant si obositor sa gandesti cand simti dintr-odata atatea. Soarele se face mai palid, dar nu mai conteaza. Culorile se transforma si ele. Acum sunt calme, lente. Muzica e si ea mai domoala. Sobo se viseaza plimbandu-se cu bicicleta pe strazile Chisului. Cu o viteza maxima. Ajunge o masina, o depaseste, o motocicleta, un camion… ha, ha, ha, face Sobo simtind ca incepe sa se ridice usor de la pamant. Zbor, zbor, tipa el, pana ajunge in nori, simte racoarea lor, frumusetea culorii lor vii, dar zboara mai departe, zboara, ochii incep sa-l doara de atata lumina si Sobo trece prin soare ca printr-o oglinda si se trezeste: Pregatiti-va actele si bagajele pentru control. E noapte. Cineva a aprins lumina in autobuz. Pe Sobo il ustura ochii. isi scoate buletinul si desface geanta. Un vames trece si le controleaza buletinele. Priveste pe So, apoi poza. So ii zambeste. Ce-s astea, intreaba al doilea vames simtind ceva la fundul gentii lui Sobo, bombe, ii raspunde el, a, am crezut ca-s pachete de tigari, da’ nu mai glumi cu mine, il avertizeaza vamesul si trece la urmatorul. Pidarazul, gandeste So. ‘Te-n chizda ma-tii, gavniucule – mai gandeste. Se amuza singur de gandurile lui si se simte pe deplin multumit. Autobuzul porneste cu lumina aprinsa inauntru caci imediat e vama republicii surori.

Coborati toti din autobuz cu actele si bagajele pregatite. Cate unul trece prin fata vamesilor care ii controleaza. Ajunge si Sobo. Vamesul se uita banuitor la el, apoi la buletin, ce ai in geanta? Chiloti si ciorapi murdari si cateva ziare porno, ii raspunde So si ii zambeste. in buzunare? Tigari, capici, pistol. Vamesul ii intoarce buzunarele din care cad un pachet de tigari, bilete de troleu compostate, o batista, un pix, o poza, un bisturiu si o pungulita in care-i un pachet cu ceva invelit in ziar. Esti medic deci? Da, in timpul liber. Ce ai in punga? Ceai. Aha, ceai, ia sa vada si tata ce fel de ceai bea fiul! De ment, suca – reuseste sa gandeasca So inainte de a-si simti mainile intoarse la spate, si un bulan pe ceafa. Hai ca o sa-ti iei ceaiul la noi – mai aude.

Sobo in camera umeda incercand sa faca ceva ca sa nu innebuneasca. Ora interogatoriului se apropie. Mi-a trebuit bicicleta – gandeste. Pidarii. Il dor talpile, coastele, ceafa. E ca-n filme – gandeste. Si-s prosti, mai ceva ca-n filme, caziolii, o sa ma termine. Se gandeste la sotie, copii, parinti. Nu, mai bine ma gandesc la prieteni. Ce o sa se mai amuze si ce o sa se mai sperie. Cred ca acum, cand curnesc, daca au aflat, se gruzesc. Si eu ma gruzesc, patani, numai ca mie nu-mi da nimeni de curnit si chiar daca mi-ar da, cred ca nu prea as avea cu ce ma pricali. Nu chiar pricalisti mentii, blea. Sobo, So – unde ai ajuns, daca esti tormoz, pe bicicleta, blea.
Hai, ridica-te. Te asteapta. Daca nu vorbesti ca lumea te pizdim de nu mai canti in viata asta la chitara. L-am adus. Asaza-te. Deci unde am ramas ieri, il intreba anchetatorul. Nu mai tin minte, ca ma cam doare bostanul. Mi-ar trebui o tableta. iti dam noi imediat una daca nu vorbesti. Deci de unde ai iarba? De la un tigan, care mi-a vandut-o in Chisinau. il cunosti? Nu, v-am mai spus. Si atunci cum ti-a vandut-o? Ma plimbam prin parc, m-a intrebat daca vreau, i-am zis ca da si vseo. Cum vseo, bai cacatule, cum vseo, bai gadina?

So simti latul palmei unui politai peste fata sa. ii izbucni sangele pe nas. Si acum povesteste mai departe, da’ nu spune povesti, ca ai belit-o. Cui o duceai? Mie. Eu o fumez. Atata, ba? Da, ca-mi place. Mai simti un bulan in ceafa, apoi inca unul, apoi podeaua.

Sfarsit fericit: peste vreo doua luni Sobo a fost eliberat cu ajutorul unui certificat, care demonstra ca e narcoman, ca are nevoie de droguri pentru psihicul lui, fiind foarte nesanatos la cap. Se mai spunea acolo ca acum e bine fata de inainte, cand se injecta zilnic si era terminat, ca a stat in cateva clinici vestite de dezintoxicare si ca trecerea la marijuana este o etapa buna pentru el, dar fara marijuana ar fi in stare sa innebuneasca cu totul.

Pidarii, mi-au luat bicicleta, gandi So iesind. Imi iau eu una noua. Da’ acum ma duc la contart, blea.

. O perspectiva din parcul Cetatuia

Prof ne-a trezit chiar de dimineata. Adica pe la 10. Haideti sa facem ceva, hai sa ne miscam cururile din acest camin jegos. Afara e foarte pizdos, a venit primavara! Prof parea fericit, pletele i se urcau si coborau dupa rasul si gesturile lui, gesticulatia unui om care simte ca imediat va face un lucru mare. Nu stiu de ce am inceput sa-ti povestesc de aici, in fine, nu are nici o importanta pentru poporul roman, vorba lui p. Eu si Allbe ne-am imbracat injurandu-l pe Prof, am deschis fereastra si da, ba pula, chiar a venit primavara. Am baut un ceai negru (ca aristocratii) si am inceput sa coboram alene scarile caminului XVi, complexul studentesc Hasdeu, care prin zona se mai scrie si Hasdeu sau Hajdeu, plus o multime de variante a diverselor nationalitati gazate aici, plus variantele de ocazie. As putea sa-ti povestesc o gramada de intamplari despre traseul de 10 etaje al acestui scump camin. Imi amintesc acum fata mirata a administratoarei cand imi predam prin noiembrie lenjeria si ii spuneam ca n-o sa mai stau acolo. De ce plecati, bai baieti, de aici, nu va place ceva? Acest traseu era imposibil de efectuat fara sa intalnesti un om beat in cale. Zic un om asa ca sa nu para ca exagerez, nu zic de anumite zile (ale saptamanii) cand toti, absolut toti erau crita, vafli sau varza – ziceti-i cum vreti, ca mie mi-i pohui. Acest camin cu peretii crapati, daca iesi in coridor la fumat tot fumul intra in camera, daca asculti radioul sau casetofonul inseamna ca inca vreo cateva camere asculta din cauza ta, daca te basesti la 10, te vor auzi portarul si administratoarea de la parter. Acest camin cu budele tot timpul infundate, cu baltoace preistorice de pisat, cu apa pana la genunchi la dusuri, cu o gramada de doi metri de gunoi, cu liftul stricat blocat la 7, unde amicii mei obisnuiau sa se pise, cu sticle sparte peste tot, cu peretii tot timpul murdari (inclusiv de cacat omenesc), oricat de recent ar fi fost zugraviti, cu tot felul de inscriptii ( muie rapid, muie steaua, muie portarului, muie ceahlau, muie rocar, administratoarea ia muie, administratoarea ia mita, loc de dat cu capul, dan suge pula, hai rapid, Basarabia go home, hai steaua, hai ceahlau, hai dinamo, gagicile-s curve, mafia, familia, parazitii, Hagi presedinte, afara cu ungurii, romanii sunt cretini fraiere, o fut pe ma-ta cretin de ungur, sa-mi sugi pula tiganule, profesorii sunt cufuriti, etc., etc) si desene, acest camin te facea sa vrei sa iesi la plimbare, la o bere jos pe Piezisa unde tot timpul era plin, oriunde altundeva decat in maruntaiele lui de cacat.

Unde mergem Profule? Pai nu vreti sa mergem pana la Cetatuia, la Belvedere, merita sa fim deasupra Clujului in aceasta zi plina de soare. O.K. Un drum plin de bancuri, de glume mai mult sau mai putin stupide. Urcam scarile. Soarele ne bate in ochi, dar radiem de bucurie, lumina ne da o senzatie de fericire. Tre’ sa fim azi la inaltime, spune Profu. ihi, confirmam si noi. Picioarele incep sa ne doara, dar nu mai avem mult, deja vedem Marastiul, Centrul, Manasturul, Hasdeul… am ajuns sus. Suntem la inaltime. Ne oprim, fumam incet cate o tigara. Fumul mangaie plamanii obositi. E mai cald decat ne asteptam. O scoatem acum sau mai asteptam? O intrebare la care toti zambim. Scoatem o tigara de hasis si cu picioarele atarnand in aer o inspiram pe rand. Fericirea intra in piept. Facem o poza. Toti trei imbratisati. Cuprinsi de soare. Nu ne deosebim deloc de ceilalti urcati aici, toti radiaza de bucurie si fericire. Poate toata lumea s-a drogat si a urcat aici, primavara vine-n cap, vorba poetului de la Zdob si Zdub. Poate ca noi suntem ca toata lumea. Drogati. La picioarele noastre se intinde Clujul. Profu zice sa mai tragem una si sa zburam. O.K.

. Doar Oaia mi-a zis

Oaia mi-a zis ca istvan si ion o sa ma toarne. Mi-a zis ea ca sunt turnatori, ca numai se fac ca sunt baieti de treaba, fumeaza, beau, se distreaza cu noi, da’ de fapt sunt niste turnatori ordinari, ca imediat ce vom face un pas gresit vom fi pierduti. Nu se poate, ii spuneam eu Oii si imi mai faceam o tigara. Vrei un fum? Hai, unu.

Cand ma simteam nasol veneam la Oaia unde mai mancam ceva, ea imi spunea cat de destept sunt eu, cat de cultivat, frumos si asa mai departe. Trebuie sa recunosc ca imi ridica moralul. Ieseam de la ea alt om. Doar cu putine remuscari, de ce n-o las odata pe Oaie, de ce n-o ascult niciodata. Oaia imi era draga. Era desteapta parca, dar nu pun mana in foc, ca o ascultam doar rupt, atunci cand ea imi spunea povesti. Spunea ca ma iubeste si ca nu-i trebuie altcineva si ca spera ca odata si-odata am sa ies din drumul asta gresit al meu si poate ca o sa-i fiu recunoscator. Cateodata ma simteam prost in fata Oii. Era de treaba Oaia, degeaba n-o ascultam. Cine stie cate sfaturi bune mi-a dat, da’ parca vorbea o limba minunata, asa ca eu ii ascultam doar melodia. Scumpa a fost Oaia, trebuia s-o ascult.

Oaia mi-a zis ca istvan si ion o sa ma toarne, dar a trebuit sa repete de multe ori pana sa inteleg ce vrea sa spuna. Eram la buda si boram, ma simteam tare naspa, Oaia ma tinea de umeri si atunci mi-a mai spus inca o data: istvan si ion au sa te toarne. A mai iesit din mine un val de boratura si am inteles. Oaia, i-am zis, nu vorbi asa despre prietenii mei, ca ma supar si nu mai vin pe la tine. Nu fi prost, ba, mi-a zis, o sa te futa astia de n-o sa fii bucuros dup’-aia. iti zic ca stiu, stiu sigur ca astia-s turnatori si dupa cum i-au turnat pe altii, asa au sa te toarne si pe tine. Oaia, calmeaza-te, ce tot vorbesti? Ma faci prost, fraier. Eu stiu cu cine ce fac, cu cine fumez – nu ma toarna. Ba o sa te toarne, cand ai fost ultima oara in stare normala? Iti mai dai seama ce se intampla in jurul tau, stii cum ma cheama? Oaia te cheama si asta e realitatea mea, alta nu-mi trebuie, sa stii, nu fi proasta.

M-a dus in camera si s-a culcat alaturi de mine. Nu Oaia ma chema, tu esti oaie, daca nu o sa ma asculti pe mine. M-a dezbracat, s-a dezbracat si ea si s-a catarat pe mine. Asa sa fii totdeauna, daca ai fi asa nu s-ar intampla cu tine atatea tampenii. Si-a dat capul pe spate si eu am inotat undeva departe, unde nu calcase picior de om, unde nu trebuia sa gandesti si sa actionezi.

A doua zi m-am intalnit cu Istvan si Ion. Hai sa tragem ceva, mi-au zis. Am intrat intr-un bar, au scos un pachet de tigari din care au luat una de hasis si am fumat-o. Vii cu noi sa aducem niste iarba de la tara? O.K., am zis. Vin. Hai ca peste cateva zile trecem pe la tine si mergem. Muzica era prea tare si proasta, asa cum numai in Nico poate fi, am baut pe ascultate cateva beri, am ras si am plecat. Tineam minte de data aceasta ce mi-a zis Oaia, asa ca am mers la ea.

Oaie, m-am intalnit cu Istvan si Ion, m-au chemat sa mergem in munti dupa iarba. Am zis ca ma duc. M-am gandit la ce mi-ai zis, nu stiu ce sa spun. Sunt prietenii mei. Prieteni o pula, imi raspunde suparata Oaia. Ai sa vezi, daca ai sa ramai asa prost. Du-te dupa iarba, nimeni nu o sa poata sa te mai scoata din rahat. Bine. Fumezi? Am sa fiu mai atent. Daca se intampla cu mine ceva, suna-l pe Nash si spune-i ca m-am casatorit, iar istvan cu ion vor fi vornicei. Bine?

Peste cateva zile am fost cu Istvan si Ion dupa iarba. Totul a fost bine, dar la intoarcere Ion mi-a zis sa tin iarba la mine un timp. Am luat-o, m-am dus in caminul XVI, era vineri, deci pana luni nici vorba de curatenie, asa ca am aruncat-o la marginea gramezii de gunoi de langa baie. Nici dracu’ nu s-ar fi bagat acolo. Am mers in camera si am curatat tot ce ar avea vreo legatura cu drogurile: pipe, bulibuleatore, ramasite de travca, chistoace ramase dupa fumat etc. Dupa care o curatenie obisnuita. Am mers la Oaia si ea, desi ingrijorata, a fost foarte bucuroasa sa ma vada. Inca nimic, totul e in regula? Da, scumpa Oaie, ‘n-regula.

Hai sa bem undeva, i-am zis. A, esti mai prevazator, totusi? Bine, daca vrei tu. Am mers pana in Pub, unde era concert cu Celelalte cuvinte. M-am intalnit acolo cu Allbe si Profu, asa ca, cu toata frica… Am fumat ceva, combinand cu vodca si bere. Dupa ce ne-am luat doza, concertul ni s-a parut extraordinar, am inceput sa sarim, sa dansam, chiar alaturi de noi incepuse o bataie, picioare, pumni in bot, dupa ritmul muzicii, pe noi ne durea in cot, noi eram cu problemele noastre, de fapt fara, eram in muzica, in halucinatiile noastre frumoase din care nimic nu ne-ar fi putut scoate. Cand am obosit un pic, am mai fumat o data, cred ca fumasem nu mai putin de vreo patru ori atunci, asa ca eram absolut toti varza, de abia mergeam, semanand probabil cu niste fantome. Mai luasem si niste bere si ni se facuse foame – prabila na havcu, cum spun baietii, asa ca am mancat pana ni s-a facut rau paine cu untura si ceapa. Allbe a iesit fara sa ne previna, am iesit si noi, era afara, ii era rau, vroia sa borasca, asa ca am plecat.

Cand am ajuns in camin era spre dimineata si incepuse sa ma lase. Am adormit si m-am trezit de lovituri de bulan in usa. Asa deci. Imediat. M-am spalat pe fata, apoi le-am deschis. Actele. Apoi controlul. Se vedea ca se asteptau sa gaseasca ceva, erau dezamagiti. Si-au cerut scuze de deranj si au plecat, eu am mers la baie, am luat pachetul cu travca de la gramada de gunoi, mi-am facut o tigara si apoi m-am culcat sa privesc filme cu desene animate. Au fost faine, foarte vesele, eu eram in rolul unui ciobanas pe care doi pidari au vrut sa-l futa, sa-i ia oile, da’ ciobanasu’ chema pe baietii sai si le lua iarba pidarilor, plus o pizdeala buna, ca sa stie.

Cand m-am trezit, am baut o cafea, fumat tigara, imbracat si coborat. Un telefon. Nashului. Asa ca nu i-am mai vazut niciodata pe Ion si Istvan. Nu stiu unde sunt, daca mai sunt. Nici nu ma intereseaza. Am incredere in Nash. Moarte si pizdeala pidarilor si gavniucilor, muie.

9. Calugarul si moartea

Sa-ti povestesc despre moarte, despre sinucidere. Despre viata pana la 90 de ani. Despre prietenie. Despre lasitate. Despre nebunie. Despre…

Veneam de la scoala, stateam atunci in caminele liceului de transporturi din cartierul Gheorghieni. Eram plictisit, satural de locul asta scarbos, plin cu mecle imbecile (intr-o dimineata Allbe mi-a zis cand treceam pe langa liceul ala de transporturi cu curtea plina de liceeni: uite, cata lume si toti sunt cretini). Din fata veneau doi tipi obisnuiti, in sensul ca obisnuiti pentru acele locuri, fluturand din maini si cu sepci. Unu’ era in blugi maro si camasa kaki de militar, cu sapca rosie, iar celalalt se misca lent, radea cu glas de rusoi. M-au strigat. M-am mirat, i-am privit mai atent in timp ce se apropiau de mine. Parca imi era ceva cunoscut in figura aluia cu camasa kaki.

Ce faci, bai Yo, fugi de mine? Baston? Ne-am cuprins, nu ne mai vazusem de vreo jumatate de an. Ce faci, ba? Doar acum incepe sesiunea! Mi-am bagat picioarele. M-am saturat. Am mers pana la mine, am baut o cafea si dupa aia desigur in Pub. Celalalt era Tolstoi, un baiat simpatic, ingerul pazitor al lui Baston in ultima vreme, cum aveam sa inteleg mai tarziu. Mesele nu sunt de sticla?, m-a intrebat el. Nu, de ce? Baston in ultima vreme strica cu capul tot ce e pe masa cand se imbata. Nu, nu-s de sticla. De lemn. Patru halbe, a zis Allbe, nu, opt, a comandat Tolstoi. O sa se rasufle, comandam mai tarziu. Nu se rasufla. Cand a fost adusa piva, cei doi le-au sorbit pana la fund dintr-odata. Am urmat si noi exemplul lor. Peste vreo ora jumate eram crita. Baston incepuse sa bata cu capul in masa si sa planga, iar Tolstoi statea infumurat. Cere-ti scuze, ba Tolstoi, ii zicea Baston. Esti un psih, ba Baston, nu-mi cer scuze. Baston mai da un cap in masa. Si asta a mai fost un motiv de baut. Apoi s-au impacat – inca un motiv. Asa ca am mers pe la trei spre camin, atunci cand se inchidea Pub-ul. Pe drum dansuri, tipete, era sa se ia niste gabori de noi ca nu le-a placut ca loveam cu picioarele un cos de gunoi. Chiar langa strada Artelor si Beethoven. Dar am sters-o repede.

A doua zi aceeasi poveste. A treia aflasem ca niste pizdiuci se vaibesc tot timpul de niste patani de-ai nostri, asa ca Baston si-a luat un instrument si am mers la aia. Erau numai cativa, doar unul din aia pe care ii cautam. Au fost repede linistiti, desi la inceput erau dispusi sa jongleze cu limbajul ala al lor de cacat. Au spus poezii baietii, le-am facut niste poze, tare misto a fost. O poza era cu aia mimand o echipa de fotbal. Baston a cantat, apoi i-a pus ca cante si pe aia in cor. Chiar le-a oferit si bere. Apoi a inceput interogatoriul. Dupa cateva palme Baston i-a aratat inculpatului aparatul de tortura, daca nu va raspunde si nu va fi baiat cuminte: un fel de ciocanas (asta-i de dat in cap) care avea incluse un fel de cutit brut (asta-i pentru masele) si unul mai subtire (asta-i pentru ochi). Nu-l stiusem in ipostaza asta pe Baston, asa ca am ramas cu gura cascata. Nu a fost nevoie sa mai rugam o data inculpatul, isi facuse efect instrumentul si privirea calma, anormal de calma si sadica a lui Baston. Ne-am inteles perfect. A doua zi urma sa mai facem o vizita, sa ne aduca cate o bere.
Dar a doua zi nu mai era nimeni, apoi am gasit pe cineva, faceam ancheta cand a aparut o echipa care nu incapea in camera. La inceput am dat si noi in stanga si-n dreapta, dar pana la urma ne-au imobilizat ca nu ne mai puteam nici macar misca, atatia erau. Ochi umflati, buze sparte etc. Nasol. O echipa din Hasdeu a zis ca vine sa facem un show, dar era prea tarziu. Grasii (caci erau majoritatea anormal de grasi) au disparut.

Peste inca vreo cateva luni Baston iarasi m-a vizitat. De data asta era si mai rau. Nu-l mai vazusem niciodata inainte asa de decazut moral. Nu stia ce sa faca cu el. Venise cu Nik, care semana cu un killer, cred ca si era. A stat cateva zile si am mai baut, vorbea tot timpul asa, ca unul care isi iese din minti.

L-am mai intalnit o data, arata foarte bine, am crezut ca i-a trecut, dar mai tarziu am auzit ca s-a calugarit. L-am vazut si asa, adica in haine de alea, negre, de calugar, ii sta bine. S-a mai linistit. E acelasi. Baston e numai unul. Desi i se schimba numele. E absolut acelasi, doar ca si-a gasit linistea pe care toti o cauta, dar pe care de obicei o gasim la capat de drum, asta poate e lasitate, poate nu, e greu sa te gandesti la asa ceva, mai ales cand ti-a fost sau iti este prieten. Cred ca initial a vrut sa se sinucida, o sinucidere lenta in manastire. Apoi in singuratatea si nebunia lui l-a gasit pe Dumnezeu. Cine vorbeste acum cu el ca si cu un calugar din filme primeste raspunsuri corespunzatoare. Dar e acelasi. Bateti si vi se va deschide – Baston a batut cu capul in masa pana i s-a deschis.

10. Sa moara Dana

Sa moara Dana – vorba preferata a lui Bobdylán. Sa moara Dana, daca azi nu ma fac muci, sa moara Dana, daca azi nu ma fut, etc., etc. Hai sa-ti povestesc despre el. Am trecut prin multe cu el – stii ca-mi esti cel mai bun prieten, mi-a zis odata dupa o cearta stupida, puteam sa-ti trag un scaun in cap, puteam sa merg la gabori, nu te inteleg, zau ca nu te inteleg.

Bobdylán ma surprindea uneori cu fraze ciudate, foarte ciudate, ii ceream explicatii si el ma intreba, de ce, ba, nu mai tii minte ce zici? – e vorba ta. Adevarul e ca mi-a fost un prieten bun, stiam ca oricand pot merge la el la o cafea, asa cand eram distrus, Bobdylán putea sa ma amuze, inseamna foarte mult acest lucru, era uneori cam cretin, dar la urma urmei cine nu este. Eu recunosc intotdeauna ca sunt cretin si imbecil. Dar nu oricine poate sa-mi spuna acest lucru, nu. Bobdylán putea sa fie foarte cretin uneori, ceea ce putea sa-mi placa sau sa ma enerveze, dar uneori era singurul care ma intelegea cu adevarat, de-aia mi-e dor de el, da, de ce sa nu recunosc? Ma intelegeam adesea stand de vorba cu el, nu, nu asa cum credeti, am vorbit cu el foarte rar serios, cand era sa ne batem, pur si simplu vorbeam aiurea impreuna, dar aveam un fel de alfabet al nostru, uneori cand eram mai multi la vreo gluma de-a noastra radeam doar noi, ceilalti uitandu-se la noi ca la idioti.

Bobdylán ma si stresa uneori, fiindca venea si el la mine distrus, trebuia sa stam de vorba, sa-l linistesc si uneori dupa ce-l linisteam, treceam eu in starea lui de stres. Asa am intrat odata intr-un geam de doi metri dupa o discutie cu el. Asa am mai picat cateva examene, dar nu ma supar, desi e un cretin si cum am mai spus-o, mi-e dor de el. Bobdylán fuma mult, dar nu-si lua tigari niciodata. Ca un semn al respectului, Bobdylán imi cumpara uneori tigari, fie si la bucata, plus cateva beri cand eram lefter. Zicea ca ar fi misto sa stam intr-o camera si eu eram de acord cu el. Ar fi fost haios. Sa moara Dana daca nu. Dana e fosta colega de banca de la scoala a lui Bobdylán. Sa moara!

Intr-o seara in camera de la camin am organizat, de fapt nu am organizat, asa a fost sa fie, fumasem cateva tigari de hasis, am vrut sa mai continuam si am mai luat niste vodca si bere. Chef. Numai ca eu nu mai tin minte cum imi pierdusem cheful. Vorbeam cu Bobdylán, ii spuneam ca toti sunt ratati, indiferent ce au facut, ce vor face si ce au vrut sa faca. Fiindca tot timpul pierdem, pierdem prieteni, iubite, din greutate, din minte, pierdem viata, moartea, timpul, si chiar daca am castigat ceva ce ne-am dorit foarte mult, ni se rupe, fiindca pierderile lasa locuri goale, care mai tarziu nu se vor mai acoperi niciodata, niciodata, G, ma intelegi? Suntem niste locuri goale, suntem o gaura din tricolor, o gaura adanca in piept, nu avem macar curajul sa ne sinucidem, suntem nimicuri, toti, ceea ce facem nu este niciodata de-ajuns, de ce nu terminam odata, de ce nu ne sinucidem? De ce continuam sa mergem dintr-un cacat in altul nerecunoscand miile, miliardele noastre de esecuri, de ce bagam in fata lucrusoarele, mici lucrusoare care nici macar nu se pot tine in golurile noastre, suntem toti niste ratati, niste cacaturi, Bobdyláne, nu stiu cum putem fi asa, dar altceva nu putem fi, asa ca intr-un fel nu avem dreptul sa ne batem joc de sinucigasi, ei s-au golit dintr-odata, nu au asteptat sa li se mareasca gaura din piept pana sa le ia locul, pana cad ca niste caramizi, asta suntem toti, Bobdyláne, niste caramizi de cacat, cadem la rand, nu facem nimic, doar iluzii, stii ca nu sunt romantic, da’ tot ce facem e cacat, mai bine e sa nu faci nimic, dar absolut nimic, ce vei pierde? Ceea ce n-ai avut niciodata, ceea ce n-o sa ai, hai zi lucruri, Bobdyláne, pe care merita sa le faci, nu cred ca imi vei zice politician, nu, profesor? Sa te transformi in ceea de ce radeai odata tu, sa moara de ras elevii, studentii, de ramasitele tale mintale, dar sa taca in prezenta ta ca nu cumva sa-i pici, sa te salute, dar in sinea lor sa te dispretuiasca, sa zica in sinea lor dupa ce te-au salutat cretin batran, sau cacat de caine, sau clasicul ‘zda ma-tii, asta? In fine, poti deveni un profesor bun, nu neg asta, dar niciodata nu stim ce se intampla in sufletele acestor oameni, care de obicei sunt neglijati total in universitati, cuvantul lor este 0, fiindca toti pierd, absolut toti pierd, chiar acum cand iti vorbesc si tu si eu pierdem ceva, crede-ma, Bobdyláne, m-am zaibit, nu mai vreau sa pierd nimic, asa ca nu mai vreau in viata mea sa fac ceva, de aia mi-e simpatic Maradona, si-a bagat pula in tot si a plecat in Cuba si se drogheaza, ce conteaza ca a fost cel mai mare fotbalist, intelegi, ce folos daca nu vrea, n-are el chef sa dea interviuri, vrea liniste ca fiecare, dar nimeni nu intelege acest lucru, toti il fut ca nu vrea sa dea interviuri ca… pula mea… si dus a fost Maradona in insula Nirvanei, Cuba, cine n-are frica de Fidel Castro sa mearga si sa-i ceara un interviu, sau Salinger, sau… sunt mii de exemple, Bobdyláne, doar singur stii, ceea ce facem noi e nimic, de-aia ma duc eu regulat in nirvana, de aia ma droghez ca porcu’, de-aia mi se rupe, nu invinuiesc pe nimeni de nimic, chiar daca sunt toti un cacat, un mare cacat, Bobdyláne, nu merita de facut nimic, nu merita sa fii nimic, poate sa te sinucizi, dar si asta e un rahat, desi poate e mai bine decat sa traiesti ca pula, sa imbatranesti, sa-ti puna capacul, sa te arunce intr-o groapa si sa te manance viermii, Bobdyláne, poate e mai bine sa te sinucizi, poate da.

Eram intr-un soi de transa in care intru de altfel destul de des, dar il hipnotizasem pe Bobdylán, care de data aceasta era serios, il gruzisem, ma gruzisem si eu, Bobdylán nu mai facea glume, era serios. Am mai baut ceva si am iesit din camera, nu mai puteam suporta atmosfera, am luat-o aiurea pe Piezisa, apoi prin Parcul Central, pe langa lac, apoi spre Somes, am ajuns pe pod, am stat asa fara nici un gand, eram gol, absolut gol, fara nici un gand, priveam doar apa extraordinara care imi parea vie, bestiala, vroiam sa ma arunc in rau, simteam nevoia, un fel de eliberare, desi nu gandeam, mai mult simteam frumusetea apei si dorinta de a ma uita in ea. Eram aplecat deasupra raului, cuprins de muzica lui, cand Bobdylán a pus mana pe umarul meu, m-am intors, mi-a zambit, ce faci? iata, vroiam sa ma arunc. Tu? Eu ma plimbam. Hai, te arunci? Dupa care am izbucnit ambii in ras, am mers la gara, era spre dimineata, toate barurile inchise, asa ca am mers la gara, am mancat cate un hot-dog, am baut cateva beri si ne-am intors in camin. Sa moara Dana, daca nu a fost asa!

Sau cum se imbata Bobdylán si nu se obosea sa articuleze nici un cuvant, dar urland tot timpul aaaaaaAAAAAAAAAAAAAAAA! AAAAAAA! Ceea ce te facea sa mori de ras sau te irita la un moment dat. Uite-asa era Bobdylán, prietenul meu. Caine, imi zicea el adesea, ne facem azi varza? il luam si pe Fane Babanu, pe Sorel, pe Brandy si ne facem varza, ce zici? O.K., ziceam si ne faceam varza. Sau ne matoleam asa amandoi in Nico pana dimineata cand oamenii normali sunt mahmuri si vin la prima bere. Atunci noi mergeam la bancomate sa mai scoatem ceva bani sa-i mai bem. Cretin a fost Bobdylán asta. A fost fiindca intr-o zi s-a evaporat. A disparut. Ca si cum nici nu ar fi existat. Pe unde-o fi acum, prin Sicilia? Daca ar trebui sa ucid pentru cineva, as ucide, zicea Bobdylán. Daca ar trebui sa vand droguri, as vinde. Numai nu in Romania. Si dus a fost. Cretinul dracului. Sa moara Dana daca nu ne intalnim prin Columbia sau Cuba! Tu ce zici? Unde ai disparut?

11. Un sandwich

Te poti droga cu absolut orice. Prietenul meu Kerouac se drogheaza cu sandwichuri, cu placinte, pateuri, hot-doguri, hamburgeri etc. Toti il considera un nebun, sau cel putin dus de pe fix. Ce face Kerouac ca toti sa-l priveasca cu suspiciune?

Mie mi-e mila de Kerouac. Este atat de timid, saracul. Si foarte singur. Seamana cu un gandac de bucatarie salvat prin minune dupa ce semenii lui au fost sprayati. De-aia incearca sa manance tot, toate placintele si sandwichurile. E o chestie de timp. Sprayul pana la urma il va prinde si pe el, va manca si el din acele seminte otravite, de-aia e foarte singur si trist. Este atat de bun Kerouac si atat de deplasat. Mi se pare ciudat ca cineva sa fie suparat pe el.

Si totusi sunt atatia suparati pe el, ca nu le-a intors cartile, datoriile, atatea altele. Dar Kerouac, cred, nu face lucrurile astea intentionat, pur si simplu e foarte singur, ii trebuie un sandwich si nimic altceva. Poate o bere. Dar se lasa de atatea ori de baut. Caci prietenia, galagia de la betie e falsa, totul e extrem de fals in capul lui Kerouac, de-aia vrea sa scape. Dar falsitatea il cauta, il loveste, se vede pe el fals si vrea sa se sinucida, nu mai stie unde sa fuga, peste tot a fost, nicaieri nu a scapat de sine, peste tot a dat de obsesiile sale, peste tot gandaci, sobolani, fluturi, flori galbene.

Vorbesti despre el ca si cum i-ai cunoaste toate gandurile si simturile. Un drogat, am in vedere unul care stie sa se drogheze, simte durerea, bucuria, simte atmosfera care macina. Cu Kerouac te gruzesti daca nu-l prinzi in jocul tau, sa stii ca poate fi foarte vesel si asta e cel mai amuzant, cel mai haios si mai sincer ras. Mi-a placut intotdeauna de el, desi uneori fluturii lui ma intristau.

Si Kerouac nu se drogheaza?

Ba da. Cu sandwichuri.

Cum asa?

Pai, nu l-ai vazut cum mananca un sandwich, zici ca a uitat tot, de existenta lui, de lume. El e sandwich atunci. Traieste gustul, timpul in care mananca. Aceasta uitare mi se pare un drog. Daca l-ai droga pa bune pe Kerouac, cred ca n-ar avea nimic. Poate ti-ar cere un sandwich.

Unde e el acum? Nu zicea ca mai trece pe aici?

Ba da, dar e bine daca el ar sti unde e. El urmareste doar jocul gandacilor lui din piept, la altceva nu e atent, nu ca nu ar vrea, dar nu poate, uneori am impresia ca daca i-as rupe un deget (sunt des tentat) i-ar curge toti gandacii, fluturii si sobolanii afara.

Dar ce-ar ramane atunci din el? Il stiu dintotdeauna cu ganganiile astea. Ce-ar ramane?

Un sandwich.

12. Again in sky

Hai sa tragem un fum, mi-a zis Bobdylán. Are Buru ceva. Nu-l cunosteam atunci pe Buru. Il mai vazusem de cateva ori, dar abia daca schimbasem cateva cuvinte. Cand am aparut cu Bobdylán langa orarul studentilor straini din anul pregatitor – arabi, greci, albanezi si basarabeni – langa Buru era si Fane Babanu. Fumezi, m-a intrebat Buru. Da. Am mers dupa facultate, alaturi de foisorul din spate si am fumat doua tigari. Deja incepusem sa ne intelegem bine. Altfel ne-am fi gruzit si ar fi iesit un rahat din toata treaba asta. Mergem la cursuri, Bobdyláne? Sigur, in Pub.

Pe drum discutam cu Buru despre palma imaginara ce urca pe ceafa, parca te mangaie, desi e rece. Cum culorile incep sa fie vii, cum o parte a creierului amorteste si alta prinde viata. Ti-a placut, m-a intrebat Buru, nu a fost asa de slaba? A fost misto, i-am raspuns. In Music Pub am comandat toti cola, doar Fane Babanu bere, parca, zicea ca nu da bani el pe tot felul de sucuri. Niste studenti obositi de scoala care au terminat orele. Asa trebuie sa fi aratat. Priveam fascinati pozele de pe zidurile pubului, desi le mai vazusem de atatea ori: jazzisti negri, tarani, case, castele, figuri ciudate. incepusem sa descoperim in poze alte poze, fiecare cu versiunea sa, de ziceai ca acele poze sunt o imensa papusa ruseasca in care incap o gramada de papusi.

Fane Babanu era tacut, asculta muzica si privea peretii. Bobdylán zicea ca nu are nimic si incerca sa-l gruzeasca pe Fane. Lasa-ma in pace, ba, asa imi place mie cand fumez, nu am halucinatii, nu rad prea mult, dar mi-e bine, foarte bine, e un fel de moleseala foarte placuta, prind gustul starii. Am pus brusc mana pe piciorul lui Bobdylán si el a sarit ca ars, nu te-a luat? – de ce sari atunci? Toti radeam, chiar si Bobdylán, care continua sa se jure ca nu are nimic si sa priveasca banuitor la toti care treceau pe langa noi.

Buru isi puse casca si asculta o caseta de-a lui. Parea dus departe, fara nici o dorinta de intoarcere. Din cand in cand ridica capul si ne zambea. Il mai speriam din cand in cand pe Bobdylán, spre hazul tuturor.

Eu ma gandeam la dragostea mea, la literatura, de fapt in capul meu atunci era literatura, la muzica foarte faina din pub. Nu vroiam sa plec nicaieri, nu vroiam sa ma intorc nicaieri. Acelasi lucru probabil simteau si baietii, fiecare cufundat in linistea, in visele lui. Simteam cum o rana mare incurabila s-a cicatrizat, a trecut, a amortit, dar mai simteam acum cicatricea si stiam ca nu poate dura mult, ca imediat pielea va plesni, va aparea iarasi sange, durere. Atat.

Eram fiecare in gaoacea lui. Un inceput. Mai tarziu aveam sa ne largim gaoacele, sa incapem toti, dar deocamdata asa a fost. Nu ne cunosteam suficient de bine pentru a lasa halucinatiile sa circule libere. Chelneritele treceau pe langa noi ca prin filmele lui Tarantino. Pletosi, concerte, fum de tigara fac din acest Pub un refugiu ideal, un loc unde te doare in cot de toate si de toti, un paradis al ingerilor cazuti, ce tot spun? Un loc ideal pentru narcomani. Asta am vrut sa spun. Nu pot suporta alcoolicii, dar aici, desi sunt multi beti, e bine. Te simti ca acasa, drogat in ultimul hal, la televizor. incepe Patru camere. Mai tragi un fum, te simti O.K., mori de ras, desi, sinceri sa fim, nu-ti vei aminti maine nimic, absolut nimic. Dar asa e mai bine . Il vei mai privi o data, apoi inca o data, inca… inca… inca… Memoria e un starv, o vaca nebuna in agonie ce te scutura, te loveste de pereti. Mori, vaca! Sa facem acelasi lucru de o mie, un miliard de ori, daca ne place. Mai trag un fum si o iau de la capat. Un tunel intunecos, eu circul cu masina prin el. Din tunel vad doar peretii luminati de aproape de farurile masinii mele. Viteza, bucurie, culoare.
Ce-mi trebuie altceva? Doar masina sa nu se opreasca niciodata. Sa intru si iar sa intru in acest tunel intunecat al mintii mele cu masina si sa fac lumina. In a cata zi a fost lumina? Nu conteaza.

Bobdylán, Buru, Fane Babanu si eu la aceeasi masa. Se apropie Ted si ne intreaba: ce doriti, domnilor?

Poftim?

Ce doriti, domnilor?

Poftim?

Ce doriti, domnilor?

Poftim?

Ce doriti, domnilor?

Poftim?

Ce doriti, domnilor?

Poftim?

Ce doriti, domnilor?

Poftim?

Ce doriti, domnilor?

………………………………………………………………………

13. Du-te dracului!

Ca m-am saturat de tine, esti intr-adevar un cretin, mama dracului de drogat imputit, un porc, un nesimtit, un badaran, o conserva careia i-a trecut termenul, un blea, un vagabond, un shit, un fucking shit, ce faci tu de fapt, ce faci, ba, iti bati joc, te amuzi, lucrezi, i? Fuck you!

Esti trist, esti gruzit, ce-i cu tine de fapt? Mai fumeaza o tigara de travca, mai ia un pumn de pastile si tai-o! Sa-ti fie bine, sa-ti fie haios!

Taie-ti capacul craniului si fa-ti scrumiera, bate-ti cuie in picioare, scoate-ti ochii si viseaza mai colorat, fa din degetele tale chiftele si din ficat pateu, creierul da-l la porci ca nu e bun de nimic, e toxic, ba, pula, ma auzi, in pizda ma-tii, cu tine vorbesc, ma auzi? Cacat ce esti tu, curva ordinara!
Baga-ti limba in priza, fa din matele tale imputite spanzuratoare, carnea ta da-o la fotbal, sa fie ucisa pana va ramane doar gunoi, praf de cacat, iar scalpul – cos de mizerie.

Iar gandurile tale idioate, sentimentele tale pe care singur nu dai un parai, ce sa faci cu ele, ba, pula? Zi tu, ba. Ce sa faci? Vezi cumva pe cineva care sa aiba nevoie de ele? Nu esti bun nici macar de muzeu, esti total expirat, esti mai putin decat un avort, mai putin decat sperma imprastiata pe podea. Ce sentimente ai tu, zi, ti-e cumva foame puisor, ti-a caca? Sau ganduri? Te trezesti, bei cafeaua, fumezi tigara si ce gandesti, cacatule? Gandesti cleiul imputit din gura, de-aia bei cafea, ca sa nu-ti simti gustul tau personal de imputitura. Apoi ce mai gandesti? Sa tragi un joint ca e greu asa, nu? Si apoi, a, da, apoi pa ganduri, ca incepe arta, nu? Arta de cacat, ba, drogatule, lada de gunoi ce esti, du-te dracului!

Acum lasa-ma pe mine sa vorbesc, uita-te la mine si asculta, fantoma pizdii ma-tii. Ti se opreste, ba, odata moara sau iti fut o bara in cap si te arunc pe fereastra, asculta aici alcoolic cretin, vrei sa dai lectii acum, vrei sa ma educi? Educ-o pe ma-ta, ba, sa faca avort cand te simte, de fapt, da, e prea tarziu, te-a cacat, e tarziu, e prea tarziu, trage apa la buda. Ce alegi: 1) te impusc in cap, 2) mori singur, 3) te sinucizi, te ajut eu, daca vrei, iti spun cateva metode sigure. Cam atat am avut de spus, de fapt, de raspuns, daca te bagi in seama, zi repede, n-am timp de pierdut cu pensionarii, tre’ sa-mi iau doza, da’ pe tine asta nu te intereseaza, deci zi 1), 2) sau 3), hai repede, sa terminam odata daca tot insisti, castrat fraier, hai sa-ti arat eu arta!

14. Romania

Soare, nisip, coca-cola, plictiseala dulceaga, asta era imaginea mea despre Romania cand in sfarsit visul meu se implinea: Romania! Plecam prin transfer la facultate in Romania! Ah, ce imagini de vis aveam atunci despre Romania! Tara a visurilor mele. Fusesem numai o data in Eforie, la mare, cand terminam 11 clase, si imaginea Romaniei se infrumuseta din ce in ce mai tare: literatura, libertate, fericire, nu mint, asa vedeam eu Romania atunci. Mai auzisem si de tigani care iti intorc buzunarele daca nu in tren, atunci sigur pe peron, de procentul destul de mare al celor infectati de sida, despre atatea altele care mi se pareau total aberante.

Iata-ma in trenul ce ma ducea impreuna cu cea mai mare parte a studentilor basarabeni din acel an care veneau in Romania. Cateva ore lungi in Ungheni, apoi iasi, iata-ma facand cunostinta cu simpaticul meu prieten Cipi, care a terminat aici liceul. La Cluj? Ce bine, si eu! Trebuia sa asteptam vreo sapte-zece ore, tocmai scapasem trenul. Hai sa-ti arat orasul! Hai!

Iata-ne langa universitate, iata-ne pe langa parcul ala lung caruia nu-i mai tin minte numele, iata-ne intr-un bar band cate o cola, cafea, apoi mai departe aiurea pe strazi, numai nu in acea gara, care nu mi s-a parut a avea o imagine estetica, o imagine a unui loc unde poti astepta cateva ore.

Incercam sa compar acest oras cu Chisinaul, nu stiam ce sa cred, comparam parcul cu parcul Stefan cel Mare, sediile universitatii pe care le vedeam aici cu cele de acasa. Nu mi se parea urat, din contra, fain, dar incepeam sa simt un dor de orasul meu, de prietenii veniti in ultima zi sa ma vada, numai ca eu nu mai eram acolo, de strazile abia luminate ale Chisinaului, dor de verdele halucinant de peste tot, orasul meu extrem de verde ramanea in urma, simteam cum ma indepartez si de prietenii mei, acele ore din iasi parca incercau sa ma faca sa ma mai gandesc, dar nu, vreau in Romania, in aceasta tara minunata a visurilor mele. Chiar in Cluj, cu cat mai departe de acasa – cu atat mai bine, cu atat mai usor de suportat lipsa celor dragi, daca stii ca sunt departe, prea departe, imposibil sa reactioneze cand te gandesti la ei.

Iata-ne cu Cipi mancand pe strada sandwichuri si cautand alt bar pentru a mai bea o cafea ca sa nu adormim. Am gasit. Iar pe drumuri. Apoi la gara. Apoi in tren. Apoi Cipi imi zice sa ne cautam un compartiment gol, gasim, adormim, peste vreo patru ore intra in compartiment niste personaje nu tocmai frumos mirositoare, ni se face rau la stomac, iesim, mergem in compartimentul nostru unde viitorii colegi de la Cluj dorm, dar pe noi nu prea ne intereseaza, ii trezim, ne fac loc si noua si adormim. Aici e Clujul?

Coboram repede, neavand habar ca trenul sta mai mult aici. Nu ne asteapta nimeni, spre deosebire de colegii care au ramas in iasi. incepe panica, spre amuzamentul lui Cipi si al meu. Alearga speriati, iau taxiuri, unii mergand la facultate (e sambata), altii la camine.

Mergem si noi la camine, nu ne asteapta nimeni aici, in sfarsit o administratoare mai inimoasa ne da cateva camere pana luni. Eu cu Cipi mergem sa cautam facultatile noastre. Un oras vechi, impresie de film sa vezi prima oara Clujul. Mai ales daca vii din RM. Din orasul viu, energicul si raul Chisinau, fata de dulcele mosnegel romano-maghiar. Da, crezusem ca va trebui sa invat maghiara pentru a ma descurca in acest oras cu toate bancile vopsite in tricolor. La gara, auzeam numai vorba maghiara, probabil din cauza ca pleca un tren spre Budapesta, dar nu m-am gandit la asta.

O fata plangea nestiind ce sa faca, am dus-o la camin. Cipi isi vazuse numele pe lista de cazare. Am gasit niste studenti basarabeni in caminul facultatii de drept. Au zis ca putem sta pana ne descurcam cu toate actele, cu cazarea. Erau simpatici, karatisti sau asa ceva, dar ne-au aratat o perspectiva a Clujului la care nu ne asteptasem.

Ce cautati, bai baieti, in orasul asta? La litere, drept, sunteti nebuni! O sa va strice zilele profii astia, stiti cat iubesc basarabenii? I-ar pica pe toti. Mai ales la drept si la litere. Eu sa fiu in locul vostru m-as transfera acum in alt oras, numai nu aici.

Primele zile in Cluj. Dupa vreo saptamana reusisem sa ma cazez. Sa ma gazez. Singur, deocamdata, intr-o camera. La liceul de transporturi. Miros de cacat, presimtiri de cacat. Era doar inceputul drumului. O poveste urmuziana. Povestea silei si a renuntarii. Povestea atrofierii simturilor, a deceptiilor. O poveste despre degradare si presimtirea mortii la numai un pas. A insuficientei aerului in facultatea de litere, a naduselii din unele sali de curs. A te simti o vita proasta in fata geniului de profesor. Cultivarea sentimentului de inferioritate: 1) student in fata gavniucilor de profesori 2) baiete, nu esti cumva basarabean? Am observat, am observat. Mai cere carti de la colegi, mai invata limba romana etc., etc.

Fuck you zic privind in urma, fuck you! Tuturor profesorilor care nu fac (fuck you!) diferenta intre paranoia (suntem desigur cea mai buna facultate de litere din tara, aia de la Bucuresti e clar sub nivelul nostru) si prostie. Da’ cate glume proaste am auzit! Stiti cum fac profesorii cate un cacat de gluma si toti rad in sila, sa nu se supere profesorul.

M-au bagat cretinii in anul pregatitor, toti cei veniti la litere trebuia sa faca anul pregatitor. Nu conteaza daca ai mai facut vreun an de facultate in RM, trebe sa invatati limba romana, no, sa va acomodati. Acomodarea pulii! Am invatat sa beau bere in Pub si sa-mi caut si eu ceva de facut, ca la facultate sa-l citesc a opta oara pe Sadoveanu, sa geografia, istoria, cata istorie, domnilor, sa invat ca sa ma lasati odata in pace? Borasc!

Asta a fost inceputul fericit. Asta este inceputul spulberarii visului cu Romania, o baba ramolita care cica vrea sa se dea la Europa si la NATO. Romania din visele mele! Nu am asteptat sa ma primeasca cu bratele deschise, dar nici nu imi inchipuiam ca ceva, cineva vrea atat de mult sa fie violata, fututa, nu ma asteptam, zau.

Asa am inceput sa nu mai iau notite, sa nu mai scriu in caietelul meu, ci direct pe pereti, ziduri, lifturi. Am obosit sa tot visez si m-am dus la cinematograf. Sa privesc Fight club, sau poate un film de Tarantino, intelegi?

15. Bobdylán

Servus, Bobdyláne!
Uite ca mi-am amintit de tine. De fapt nici nu te uitasem. Ti-am mai scris o data, am fost cam epuizat in ultima vreme, de-aia numai atat. Nici macar nu stiu daca tu mi-ai scris sau nu. Aveai adresa la care mi-am uitat parola. S-ar putea sa-mi fi scris pe ea. Dar s-ar putea sa nu-mi fi scris. Cine stie ce e in capul tau, draga Bobdylán?

Unde esti tu acum, prin Sicilia? Ai reusit pana la urma sa-ti bagi picioarele in Romania asta. De unde esti tu probabil te doare in cot de ce se intampla aici. Mai bei o vodca, mai fumezi si asa trece doru’. Sau Doru, sau Dan. Cum vrei tu. Cum e apa acolo in mare? inca nu te-ai saturat de apa? Stiu ca tare iti mai placea! Apa cu gustul patriei si al sentimentelor legate de ea.

Bobdyláne, imi aminteam zilele astea de tine. Ca nimeni nu poate inlocui zambetul tau cretin. Imi aminteam de zilele frumoase si nu numai. Dar si zilele urate deveneau pana la urma frumoase, nu? Cu o vodca, o bere, niste cartofi prajiti, la tine. Sau o iarba. Desi imi ziceai din cand in cand sa las ritmul ala ca o sa innebunesc. Ce mai conteaza, innebunesti sau nu? iti schimbi doar punctul de vedere, devii brusc fericit. Asa ca-n filme.

Ai tot vrut sa vezi Chisinaul, dar n-am mai reusit. Poate ca la anul. Sau ne vedem in Sicilia? Esti cumva mare pistolar acuma? Sau esti pacifist? Sau te doare capul? Sau? Am auzit ca ai o gagica misto cu cercel in nas si cu blugii varza. Probabil ti-i dor totusi de Romania! De aia ti-ai gasit asa gagica misto!

Bobdyláne, nu fi rau cu italienii. Ca-s neam de latini si ei. Imi cam pute a muzica latino toata treaba asta. Mai tragi din cand in cand cate un fum pentru Romania? Sa stii, nu-i frumos sa-ti uiti patria. Mai faci cate un aaaaaaaAAAAAAAAA de ala frumos cand te imbeti? Frumos mai cantai Bobdyláne!

Plecarea ta imi aminteste de ziua aia cand am fumat la tine cu Fane Babanu un joint, apoi am urcat cu inca o tigara in XVi, ca aveam cas acolo. Cum pe drum am vazut cativa gabori cu un prieten de-al nostru intre ei. Chiar ne-am salutat. Apoi am intrat in camera, tu te gruzisesi rau de tot, cand am vrut sa fumam te-ai speriat si mai tare si ai fugit acasa. Atunci eu cu Babanu am pus o caseta cu Cypress Hill si am dansat si am ras pana spre dimineata. Stii, atunci mai radeam si de tine, ca ce pierdusesi, nu ai putut sa astepti un pic. Mi-am amintit asta numai asa, ca sa te necajesc un pic.

Bobdyláne, ai grija de tine si mai scrie-i lui Yo. Dar nu pe adresa aia in care nu pot intra. Nu, Bobdyláne, zau, ca nu stiu ce se intampla. Poate ca ar trebui sa merg acum la Somes. Desi mi-i o sila de tot. M-am saturat de toate locurile, de toate gandurile mele. Mai scrie si tu, porcule, poate ai sa ma faci sa rad, asa cum faceai odata.

Sau ca la cenaclul ala, mai tii minte? Tare scarbosi mai suntem si noi uneori, asta trebuie sa recunosti. O.K. – cam atat am avut de spus, vorba cantecului, mai mult nu ma enerva ca te plesnesc. Transmite un pusi pentru Sicilia din partea mea. Si pentru aia cu blugii varza si cu cercel in nas.

PaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!

16. Pasare

Unul dintre refugiile mele preferate era la Ski si la Oedip. Sentimentul linistii, al pacii. Ski ras pe cap si Oedip pletos – ambii foarte veseli, dar afirmau cu mana pe inima ca viata e un lucru de cacat, pa bune, cacat.

Oedip vorbea mai tot timpul la telefon, bea bere si privea tavanul. Zicea ca nu poate sa-i inteleaga pa multi care alearga dupa bani, se screm saracii, desi nu au ce face cu banii. Nu mai simti gustul lor cand ai prea multi. Cacat, iata, zicea el, eu sa am de parizer, paine, bere si vodca, ca altceva chiar nu-mi trebuie. Uite si la sportivii astia, saracii, ce alearga, nu e mai bine asa ca mine, sa stau toata ziua in pat, mananc paine cu parizer, citesc ProSport, daca sunt mahmur, beau bere si apa minerala, daca nu – vodca. Asta viata, nu sa alerg ca un cretin sau sa sar cu curu’ in nisip!

Ski se scarpina in cap si spunea ca odata o sa-si bage si el pula in toate. Paula, mai zicea, ca sa i se adreseze frumos. Ski nu stia daca e misto sa bei bere si sa mananci parizer cu paine. El ar fi mancat mai bine o ciocolata sau, nu stiu ce, ceva dulce sau carne, cu chestia cu mancarea era total de acord, dar cu sportul nu, zicea ca e misto sa alergi.

Si eu eram de acord cu ei, da, viata e un cacat. Poate sa tragi un fum e misto. Si sa dansezi cu Oedip si Ski si dupa asta sa mananci, sa bei (eu un suc mai bine) si sa dormi. Da, cred ca asta e cel mai misto.

Comunicarea este caracteristica progresului – motiva Oedip lungile lui convorbiri telefonice. Sincer sa spun, mie nu-mi prea place sa vorbesc, sa discut, mai bine beau o bere, dar la telefon e alta treaba, nu se compara. De pilda, poti sa razi in timp ce vorbesti cu cineva serios. Sau sa zici du-te-n pula dupa ce inchizi. E super. Sau sa-l suni la cinci dimineata pe Cartarescu (daca ai reusit sa-i gasesti numarul) si sa-l intrebi: ba, Mircea, ba, ce e cu Orbitorul asta al tau? Ce tot scrii acolo, te-ai dilit, nu e serios, Mircea, nu e serios! iata, asta e progresul stiintei, asta postmodernitate!

Ski: nu, progresul stiintei e computerul, ba, internetul, vorbesti cu cine vrei, citesti ce vrei, ce intelegi tu? Tu sa te joci la acolade, sau cum ii mai zice si carti, habar nu ai, ba! iti radiezi doar creierul cu celularul tau.
Apoi faceau niste cartofi prajiti, sau sandwichuri cu parizer si pace.

Dupa care Ski la computer, Oedip la celular, eu in buda sa trag un fum pentru Dumnezeu, ca le-a facut pe toate simple si frumoase.

Si femeile, mai intrebam eu, da, cu femeile e frumos, zicea Oedip, dar transpiri, nu prea ai cu cine vorbi, mai bine e totusi cu telefonul. Ba cu femeile e asa cum spunea Al Pacino, zicea Ski, e ca ciocolata, satisfactia mancarii, ai mancat si ai uitat.

Ordine, postmodernitate: Oedip vorbeste, Ski scrie, eu fumez la buda. Apoi ne transformam toti trei in pasari si zburam deasupra unui cacat rotitor.

17. O pijama murdara de sange

Atunci l-am vazut pe Sobo mai trist ca niciodata. Era dimineata, dar noi ne simteam deja foarte naspa. Hai la o bere, a zis Pipi. Am mers in crasma cea mai apropiata. Ne simteam foarte prost in dimineata aia luminoasa, calda, verde din cartierul Rascani, alaturi de sectia de politie.

Ne-am luat bere si ne-am asezat jos pe ciment. Am inceput sa tremur si Sobo mi-a propus scurta lui. Am refuzat tinand cont ca lui Sobo totdeauna i-e frig, ca, desi se imbraca cu o suta de tricouri, pulovere, scurte, oricum i-e frig. Si Pipi tremura si spunea ca simte ca se sufoca. Ne-am ridicat si ne-am asezat pe scari langa iesire.

Sobo ne-a spus ca s-a terminat cu prietenul lui care luase o supradoza si de vreo saptamana sta la reanimare. Ne tot ruga sa-i aducem ceva pastile macar, orice, ca nu mai poate. Cineva i-a dus o punga si un clei Moment. La autopsie plamanii ii erau intariti de la cleiul uscat. Creierul i se desfacuse, se faramitase, asa ca i-au pus in loc, in craniul gol, o pijama murdara de sange. Hai sa mergem undeva sa fumam, le-am zis si am luat-o pe strazile verzi, frumoase ale Chisinaului. Ce fain e, a zis Sobo chiar cand traversam podul. Eu tineam in mana stanga din buzunarul scurtei o tigara de marijuana. Viitorul e in mainile tale, ba. Ziua incepuse prost, dar se va termina bine, se pare.

18. Ski,

Cred ca ai dreptate, toti sunt tampiti, cum ti-ai facut tu geanta si ai plecat la razboi, asa imi vine si mie acum, Ski, sa fac ceva numai sa uit de mine si de tot. Sau ca si Kerouac sa sar dintr-un tren in altul, poate, poate mi-oi gasi linistea. Unul vorbeste numai in versuri, altul in proza, altul se teme sa stea in casa, altul afara, altul de parinti, unuia ii plac filmele indiene, altuia telenovelele, altuia sotia celuilalt, altuia ii place ma-sa, altuia tat-su, toti sunt tampiti si nu am simtit niciodata mai bine asta ca acum.

Am iesit din troleu mort, am mers la Buru, nu l-am gasit acasa. Am mers la Fane Babanu – nici el. Allbe era plecat, am mers la un film si cand m-am intors acasa Bob isi facea programul pentru a doua zi: ora sase trezirea, sase si cinci spalatul dintilor etc., etc.

In fiecare zi Bob isi face programul pentru a doua zi, dureaza cateva ore, dar nu conteaza, oricum nu il respecta, principalul e sa fie facut. Apoi meditatia, iarasi cateva ore cu intrebari fundamentale: merita sa traiesti, merita sa te sinucizi, merita sa te futi, daca da, atunci cum? Si dupa asta vreo trei ore plimbarea si ce nu scrie in program: pe drum toate placintariile si chioscurile ce au ciocolata sunt vizitate. Copil ce nu a stat in camin, care crede ca totul trebuie sa fie gandit, totul trebuie sa fie ordonat, chiar daca nu-i prea place sa faca ordine. Ar trebui ca toti sa stea macar un pic in caminul XVi, sa le stea in gat orice gand in stilul cum sa-mi inving timiditatea sau de cate ori trebuie sa te futi pe saptamana.

Cacat timiditate, cacat program, in XVi e un adevarat cartier, nu dupa blocuri unde stau fraierii si o bat in cap. Piezisa e cartier, domnule, o strada de vreo suta de metri plina cu baruri si internet café-uri. E o adevarata experienta sa treci pe acolo: unul boraste, altul se pisa, alti douazeci se bat, basarabenii cu regbistii, apoi fac alianta si-i fut pe ceilalti, curve, de fapt tot studente flamande, jegosi si indurerati. Spuma societatii – studentii – viitorul tarii, treci pe aici si vei vedea cum arata.

De Olimp nu mai vorbesc – caminul XVi, cu zeul, portarul ala gras, se zice ca e puscarias, care se plimba cu un cutit de taiat porci noaptea pe coridoare. Dragoste? Fa pe cineva sa te iubeasca. invit-o in XVi, daca chiar te va iubi (cam greu) vei vedea pe fata ei tristetea, deznadejdea, lehamitea, decaderea. iata experiente. Nici un program nu-ti va da ceea ce vei simti aici.

Si decaderea, Doamne, decaderea, sa privesti cum cel mai bun prieten al tau isi pierde zambetul, apoi coboara tot mai jos, pe Piezisa in baruri, cum sta mai mult acolo, cum incepe sa i se rupa de toate. Daca ii vei zice sa se opreasca, vei primi un ranjet batjocoritor si o intrebare: ce drept ai tu, ba, sa-mi spui mie ce sa fac?

Hotarat lucru, toti sunt tampiti, narcomani, alcoolici, gurmanzi, psihopati, telenovelisti, manelisti, literati, muzicanti etc., toti.

Daca vrei sa fugi undeva, nu ai unde, daca vrei sa te sinucizi, vor scrie maine ziarele ca ti s-a rupt funia, ca ai mancat prea mult.

Dar te deprinzi, te obisnuiesti cu toate si culmea, incepe sa-ti placa, incepi sa te complaci in starea ta imbecila, cretina, incepe sa-ti placa sa urli la fereastra cand se stinge lumina: muie portarului, administratoarei, muie celor de la cinci… incepe sa-ti placa mizeria de pe coridoare, din camere, din sufletul tau expirat, te deprinzi cu toate, devii huligan, betiv, te doare in pix de societate, mori de ras cand auzi de NATO.

Fuck off!
Ski, unde sa mai fugi, unde sa te refugiezi, cand nici macar sinuciderea nu e treaba ta personala?

Rezumat: toti sunt idioti si tampiti.

Concluzia: mai trag un fum de marijuana pentru aviatori.

Cerul cade ca un lighean de plastic, gol, in cap.

19. Cine cumpara paine?

O zi obisnuita din viata mea. Trezeste-te, Yo, sa facem dezinfectarea. Din robinete curge apa galbena urat mirositoare. Nici chiar fierberea ei nu ar face-o mai buna. Daca faci ceai, gustul ceaiului va fi in al doilea plan, in primul – gustul de apa statuta imputita cu mortaciuni. Apa minerala? Nu gasesti acum pe Piezisa, se cumpara toata, dintr-odata. Pana la sfarsitul anului poate vom repara filtrele de apa. Acum hai la dezinfectare. Allbe scoate o vodca, toarna doua pahare. Noroc, noroc. Ce bine e sa te tratezi. Noroc.

Terminam vodca, simtim gadilarea gatului, a plamanilor. Misto. Scoatem si un bulibuleator, punem pe capacul lui ceva travca, la fund niste apa rece, ca fumul sa fie mai bun si uuuuuuuuuuuuu – inspiratia, numeri pana la sase si hoooooooo – expiratia. Brusc totul devine vesel, lichid, mai tragem cateva fumuri intr-o veselie si apoi ne apucam de discutat un roman de Lawrence Durrell. Nu, in stare normala nu am fi reusit sa dezlegam toate enigmele din Tunc. Asa da, asa e alta treaba, e ceva sa intri in starea celui care l-a scris. De-aia critica e intotdeauna in urma literaturii (cu mici exceptii), niciodata nu poti simti ce a simtit, ce n-a simtit cel care l-a scris. iar scrisul e, probabil, o transa cu mai multe nivele, ceva asemanator cu efectul hasisului, cel putin asa mi se pare cand citesc. iar cititul e cea mai mare zabava atunci cand esti rupt si incepi sa te intorci. Poti sta o ora la o propozitie, intorcand-o in toate felurile, incercandu-i toate variantele de sens, imaginandu-ti-o in muzica, desenata. Pe bune, e ceva bestial uneori. Cititul in stare normala asa ca sa adormi mai usor e rahat, e total altceva. Cartea nu reprezinta atunci pentru tine decat niste hartie, ca un ziar, pe care il rasfoiesti, ti se face somn si adormi. in schimb, atunci cand esti drogat, cartea e o poarta spre alta realitate, o alta perspectiva, e ceva inimaginabil. E un cult, nu e o bucata de carton, hartie, ci e o oglinda prin care poti trece. Te fura, te farmeca, iti da voie sa te misti cum vrei tu. Rahat internetul si jocurile. Dar in starea aia nu poti citi carti proaste. Tampite, da, e ceva genial si in tampenie, dar carti proaste nu poti pur si simplu citi – cartea risca sa fie trantita de perete, risca sa fie aruncata pe fereastra. Cartile care au fost scrise pentru ca autorul vroia sa o faca si el pe scriitorul se recunosc foarte usor, ii recunosti lecturile, obsesiile de cacat si atat. Vrei sa dai foc atunci la toate cartile si sa bati autorul.

Dupa o discutie de cateva ore reusisem sa cadem de acord cu Allbe asupra cartii. Ne simteam ambii multumiti, asa ca am pus niste muzica. Pe ferestre zburau sticle, era in sesiune, toti arunca sticle, borcane, cursuri, tot ce-ti cade in mana in XVi in timpul sesiunii. Cand intri in camin in perioada asta trebuie sa fii atent, altfel risti sa te duca Urgenta, risti ca greierasul sa se dileasca.

Venise si Scrof si Hipp. V-am prins! a zis Hipp, din prag. Narcomanii si alcoolicii dracului, a mai remarcat Scrof. Ce intelegeti voi din medicina? – a facut Allbe dispretuitor cu mana spre ei. Dezinfectarea, ba, scopuri terapeutice!

Hai sa ne dezinfectam si noi un pic atunci, a propus Hipp si toti am cazut de acord. Trebuie sa avem grija de sanatatea noastra, ce dracu’. Scrof a scos si el o vodca, asa ca dezinfectarea a fost ideala. Ii urmaream cum incep sa zambeasca dupa primul fum, in timp ce Allbe serios, apoi tinandu-se de burta, schimba o caseta. Fumul din bulibuleator parca era ceva viu, la inspiratie se umplea sticla apoi ce mai ramanea se ridica usor spre capac. Hasisul amestecat cu tutun mocnea. Ochii incepeau sa straluceasca. Cerul era tot mai aproape. Scarile pana la parter pareau o adevarata prapastie de aici de la etajul zece. Norii de fum de la Ursus intrau pe fereastra in camera si ne umpleau narile cu gust de bere, drojdie de bere.

Am inceput sa jucam carti, apoi prabilo na havcu – adica ni se trezise o foame de narcomani adevarati. A mai durat cateva ore pana cand Scrof a pierdut partida si a trebuit sa coboare dupa paine si inghetata.

Intre timp noi repede i-am gasit caietul lui Scrof si am inceput sa-i citim compunerile. Era un adevarat show, nimic nu ne putea mai bine amuza decat compunerile lui Scrof. O compunere stiu ca se intitula Tinerii din Republica Moldova. inceputul era cam asa: “toti tinerii din Republica Moldova sunt narcomani, iar fetele sunt curve. Pentru a-si face rost de bani pentru droguri, tinerii fura si fac trafic de arme si droguri. Banditismul e foarte mare in Republica Moldova. Fetele nu vad in fata nici un viitor, din cauza asta toate sunt curve, toate se prostitueaza pentru cat de putini bani.” As fi vrut sa fi pastrat acel caiet, dar Scrof s-a prins de ce radeam noi si l-a rupt. Asa ca acum radem doar cand ne amintim de compunerile lui haioase, sumbre si vesele.

Inainte de a se intoarce Scrof au mai venit si Fane Babanu si Teoctist. Spre hazul nostru, Teoctist a facut o tumba si apoi sfoara, iar Babanu a scos de la spate un borcan de gem, asa ca noi ca vampirii am sarit la dulce in timp ce Fane si Teoctist la bulibuleator. S-a intors si Scrof cu painea si inghetata, asa ca masa a mai continuat un pic. Apoi am ascultat muzica tinandu-ne de burti, ca de fiecare data exagerasem cu mancarea, ne era acum tare huiovo.

Apoi jocuri de carti, cu porunci, Teoctist se plimba mimand mersul politailor, in timp ce noi ne tineam de usa sa nu cadem de atata ras, iar Scrof dansa break.

Afara se facea noapte deja, eu zaceam rupt intr-un pat savurandu-mi halucinatiile cu desene animate, cu zburatul printre nori, abia auzindu-l pe Teoctist care era acum radio, pe unda lui era un interviu cu domnul Scrof, un mare businessman

20. Mestere,

Vrei sa ma zidesti in rahatul tau de castel halucinatoriu? Ti-ai construit balauri, nori, carti, toate de fum si acum vrei sa ma inchizi si pe mine acolo. Nu merge, mestere, baga-ti acolo rahatul tau, baga-te pe tine. M-am saturat de culorile tale, de aberatiile tale, nu a mai ramas de fapt nimic din tine, nimic. Esti doar fum, de boratura, de resturi, te crezi acum marele creator? Hyperion, ba, sau Luciafarul, ce esti tu, ba?

Si eu, ce-s eu? Cine-s nici nu ma incumet sa te intreb. Jertfa? Pe dracu’! Zideste-ti un drogat atunci, nu pe mine. Sunt vie, desi cred ca nu prea intelegi acum. Cand incepi sa-ti revii esti nervos, tremuri in ultimul hal si urli la mine. Apoi te droghezi si pa! Pa griji, pa realitate, ca eu ma duc la balauri. Du-te, ba, unde vrei, dar pe mine sa ma lasi in pace. Gata. Nu te mai incurc, fa ce vrei, drogheaza-te, imbata-te, sari in cap de la etaj daca vrei, nu ma intereseaza. Fara mine. Nu am chef sa te mai vad asa niciodata.

Mestere, sa stii ca halucinatiile tale sunt toate de rahat, sunt creaturile unui creier mort, in descompunere, jertfe iti trebuie? Pe mine, nu. Pune-ti acolo o curva de drogata ca si tine, pune un bulibuleator, un caine mort ca are creierul mai viu decat tine, esti un neputincios, mestere, gandeste-te un pic la asta, nu esti in stare sa faci nimic, esti varza, e pizdet cu tine, vorba ta.

Nu te mai suport, te urasc, urasc ziua in care te-am vazut, urasc timpul in care am fost alaturi de tine. Totul se strica, se naruie in jurul tau. Uita-te la tine, uita-te la prietenii tai. Ce se Intampla cu voi. Sunteti cadavre, nimicuri. Esti nimic, mestere. Ma mir cum de te-am putut suporta, ma mir ca am stat langa tine cand erai drogat. Esti bolnav, bolnav incurabil. Tot ce atingi strici, murdaresti. Lucrurile tale se strica toate pe rand. Uita-te la tine: de-abia poti merge, de-abia respiri. Castele zici, da, da, castele, biserici, biserici din injuraturi vrei sa faci tu, din cacat. Degraba nu ai sa fii in stare nici macar sa vorbesti, sa te misti, uita-te din cand in cand si in oglinda, mestere, nu numai in halucinatiile tale. Acolo da, probabil esti strasnic, tare puternic si tare destept. Atunci construieste-ti rahaturile singur, ramai in halucinatiile tale, inchide-ti cu totul ferestrele realitatii, dar pe mine lasa-ma afara, nu am nevoie de un neputincios drogat, pus pe mari batalii cu misterele. Misterele tale, mestere, sunt fum, tu esti fum, asa ca, moarte buna, mestere! Moarte colorata! Zideste-ti idioteniile tale, nu pe mine.

21. La pescuit

Cu capul amortit, plin de nori, esti numai bun de mers la pescuit. Nu asa, in oras, ci undeva departe, de unde nu se aud masinile si zgomotul civilizatiei. Undeva departe, cum ar fi la vreo doua ore de Cluj spre Oradea. La Somes. O apa curata, doar golul tau si zgomotul apei. Si nici un peste. Dar cine are nevoie de peste? Una e sa vii la pescuit si alta e sa prinzi peste.

Buru mai incerca, poate prinde ceva in timp ce eu cu Bobdylán alergam pe pietre. Ziceam ca suntem in preistorie, alaturi nici un om, nici o schimbare ce dovedeste ca suntem In secolul XX sau XXI. Am gasit un peste mort si i l-am dus lui Buru. Inseamna ca e totusi ceva peste aici si a mai incercat. Bobdylán povestea ceva despre gagici, ca una tare il mai vrea, da’ pe el il doare-n paispe si tot asa ca sa nu taca, linistea sa nu ne frustreze prea tare. Glasurile ne erau duse de ape cat mai departe, ca o demonstratie ca nu suntem stapani pe vorbele noastre, ca aici suntem doar niste furnici, poate mai putin si ca nimeni si nimic nu are nevoie de civilizatia noastra.

Ne simteam toti foarte bine, aici, departe chiar de soarele ce incerca sa ajunga printre crengi. Civilizatie – cacat, ce inseamna fata de o ora aici, cand cu picioarele goale sau in ghete alergi pe pietrele slefuite de rau. O singuratate buna, vindecatoare te apara din toate partile. Poti sa tipi cat de tare vrei, linistea oricum va fi mai puternica. Poti sa urci in cel mai Inalt copac sa citesti poezii de-ale lui Eminescu, sau Fratii Jderi, degeaba, murmurul apei, mirosul de crengi si frunze uscate va fi mai puternic. Poti sa citesti pasteluri de-ale lui Alecsandri, nu faci decat sa pierzi timpul.

Mai bine sa sari pe pietre, sa nu gandesti nimic, iar daca gandesti ceva, gandurile sunt ca vantul, nu te opresti asupra lor, ci mergi mai departe, mai departe, sari de pe o piatra pe alta, te ajuta si crengile ce se lasa deasupra raului. Muzica o poti lasa acasa, nu ai nevoie, aici nu exista nimic Inregistrat, nimeni niciodata nu si-a scris nici macar numele cu cutitul pe vreun copac, nu a avut putere.

Buru s-a plimbat si el pe pietre si cand a obosit s-a catarat pe un pietroi mare de unde se juca cu undita, desi ne declarase ca sigur nu e nici un peste, ca am venit prea tarziu.
Bobdylán sarea intr-o directie, eu in alta. Aveam noroc de rau, ca altfel cred ca ne-am fi ratacit. Daca as fi putut mi-as fi luat un pietroi de asta mare slefuit de apa. Ar fi stat In casa mai bine decat orice opera de arta. Decat un tablou cu un peisaj, mai bine o frunza de acolo, o frunza reala.

Si cum alergam asa brusc piciorul mi-a alunecat de pe un pietroi si am cazut in apa. Era rece. Baietii m-au ajutat sa ies, dardaiam cu hainele ude pe mine, m-am dezbracat si asa gol am mers pana la cabana, peste vreo trei-patru kilometri. Bobdylán a deschis o vodca si asa am alungat raceala. Eram toti foarte obositi, nu ne mai lua ameteala vodcii, dar nici nu aveam nevoie, eram rupti de oboseala, cu un sentiment d’-ala straniu de tacere benefica.

Cand ne-a trezit soarele, ne-am simtit asa ca si cum am fi noi-nouti.

22. Spre Germania sau altundeva

Kopkil ia un scaun, sare pe el si cauta pe dulap. Gaseste o bancnota de o suta de dolari americani, o baga in buzunar, sare jos, isi ia rucsacul si iese din casa.

Isi schimba banii si ia un autobuz spre Budapesta. Poate ca reusesc, cine stie, poate ca tot ce fac acum e corect, e mai bine asa. Cine stie la ce se vor gandi ei. Pana vor observa si disparitia banilor. Atunci vor pricepe. Scoala – cacat, tata crede ca daca termin scoala va fi ca-n filme, timp pierdut, labareala.

Trece granita fara mari probleme, zice ca merge la un prieten, vreo saptamana va sta, nu, nu stie maghiara, dar prietenul lui e originar din Ardeal, stie el romana, asa ca nici o problema. Coboara in Budapesta. Nici un cuvant pe care sa-l inteleaga. Nimic. Se descurca prin semne ca sa-si cumpere niste sandwichuri si porneste aiurea pe strazi, nu, e prea aproape, trebuie mai departe. Orasul nu se mai termina, desi e seara, ce dracu’ ma fac acum, gandeste. Mai merge pana gaseste un parculet. Se culca acolo pe niste frunze.

Se trezeste dimineata cu dureri de cap si spinare. Se ridica si merge mai departe. Hainele i se lipesc de transpiratie, il dor picioarele. Nu, nu ma intorc. iese din oras si merge pe o autostrada. Poate ca il ia vreun camion. Dar nu il ia nimeni. Merge, merge mai departe, ce bine ca mi-am luat mai multe sandwichuri gandeste si isi scoate unul.

Nu mai gandeste, e prea obosit, ceea ce stie el ca trebuie sa faca e sa mearga, sa mearga cat mai departe, odata tot va ajunge. N-are cum sa nu ajunga. Trebuie sa ajunga doar.

Apoi se face iar noapte, i se face somn. Se culca pe iarba si adoarme. La inceput doarme mort, apoi viseaza. Viseaza ca a ajuns, ca gata, e la capatul drumului. Sta intr-un bar cu niste prieteni si vorbeste despre casa. Ar fi timpul sa ne intoarcem poate, zice unul, da, cred ca da, zice altul. Apoi se viseaza intr-un tren. Dormind.

Controlorul ii cere biletul. Apoi il intreaba de unde e. El povesteste. Romania! A, Hagi, Dracula, e adevarat cu Dracula asta?

Apoi pe vapor, unde e? Nu prea isi da seama, simte doar ca ii este frig, ca vantul umed il zgaraie. Aude cum cineva susoteste. Priveste in jur. intuneric. Toti dorm. Si totusi se aude ceva, e sigur ca aude ceva. Si imediat simte cum e lovit in coaste, cum cineva il musca de gat. Ce dracu’ sa fie, reuseste sa se intrebe si-si pierde cunostinta. Se trezeste. Un politai il loveste dragastos cu bulanul in coaste. Altul rade alaturi. Ii zic ceva, dar el nu intelege nimic, a, sunt in Ungaria, isi aminteste in timp ce politistii il imping in masina. Da, Romania, raspunde cand e intrebat de unul ceva. Da.

23. Totul merge ca pe roate

Cand se termina hasisul, travca, totul merge ca pe roate. Caleosa – sau rotile – le sunt un inlocuitor bun. Rotile sunt tablete. Doamne, ce te mai poti trata, ce combinatii poti face! De pilda, cand eram la Ski, intram in buda nervos si ieseam foarte vorbaret, vesel. Secretul era un pumn de pastile cu un gat de apa. Peste vreo zece minute iti simti deja sangele pulsand, iti simti energia, vrei sa alergi, sa tipi, esti in extaz.

Chiar, ce mai radeam la Trainspoting! Sunt bune medicamentele. E misto sa ai grija de tine si sa te tratezi cand trebuie. Cand enumera personajul ala din film pastilele pe care le incercase si noi ne tavaleam de ras, ca le incercasem cam pe toate, ceea ce spunea se referea parca la noi, in timp ce ceilalti priveau filmul ca pe ceva SF.

De arta drogatului mai tine si vizionarea filmelor. Cand intri direct pe ecran, cand nu mai deosebesti imaginile halucinatiilor proprii si imaginile de pe ecran. Cand te sperii de incepi sa tremuri sau razi ca cretinul. Atunci imagini, atunci sunet.

Initial incepusem sa iau pastile cand nu mai aveam iarba. Apoi le-am prins gustul. Stiu ca am fost tare entuziasmat atunci cand am luat prima doza. Saream de bucurie si ziceam ca nu se compara cu iarba. Nu e chiar asa, dar momentul efectului pune in umbra orice altceva. Tramal, Tramadol, Codeina, Efedrina, Glutetimid, batranul Diazepam, Demetrin,… pentru bunica, da, pentru bunica, ziceam la farmacie. Apoi luam, inghiteam pastilele si ma duceam la bunica. In ceruri.

Pierdeam pur si simplu notiunea timpului. imi luam pastilele si pa! memorie, pa! timp. S-a intamplat sa ma trezesc dupa vreo doua saptamani si sa-mi dau seama ca nu tin minte nimic din ce s-a intamplat, absolut nimic. Era doar un gol in creier, o pata, cel putin stiam ca nu am fost agresiv, drogurile nu sunt ca alcoolul, ele nu te provoaca sa-ti bati aproapele, din contra – vrei sa faci numai bine, in special la pastile dispare si acea banuiala, paranoia de narcoman.

Jucam atunci carti cate vreo trei zile, poate mai mult. Un pumn de pastile combinate, niste apa, suc si tigari, tot de ce aveam nevoie. Ti se pare ca incepi sa-ti revii, nu-i bai, mai bea, nene, o cana de apa! Apa te arunca inapoi in acea stare de ameteala, de beatitudine. Eram toti prieteni si ne doream doar binele. Doamne, ce de-a lucruri bune faci cand iei pastile! Nu intamplator sunt farmacii non-stop, nu degeaba cu o mica minciuna iti poti lua din farmacie un bilet in rai.

Cel mai nasol lucru, nu zic ca neplacut, cand esti rupt e mancarimea. Incepe sa te manance pielea si daca ceilalti nu-ti trag mainile, risti sa te scarpini pana la sange, pana ce unghiile ti se umplu de piele si sange inchegat. Am patit-o de cateva ori, cand imi reveneam nu era tocmai placut. Dar mai iei o doza si trece, totul trece. Ce e val ca valul trece, cum ziceau aia de la Mafia, nu? In public e mai nasol cu scarpinatul, nu poti totusi sa gasesti o scuza pentru ca te scarpini tot timpul. Dar timpurile astea sunt pline de atatea boli, asa ca ce e, domnule, de mirare daca am alergie, de pilda, tre’ sa merg la doctor sa-mi dea ceva pastile.

Mi s-a intamplat sa merg odata la un examen, cursul imi placea, mai mult sau mai putin, dupa vreo patru zile de transa vesela. Tremuram tot, beam apa si ameteam din nou, beam cafea – acelasi lucru, era ingrozitor, cand am auzit subiectele mi-am dat seama ca nu mai pot scrie, ca imi tremura mainile ca naiba si capul refuza sa gandeasca. Am mai incercat atunci sa scriu, dar degeaba, faceam doar linioare, dupa care mi-am lasat un pic capul pe banca, m-am ridicat si am iesit.

Cel mai bine e in tren. Cand trebuie sa mergi undeva, sa faci un lung drum, unica salvare sunt rotile. Nici nu simti cum trece timpul. inca o tigara, un gat de apa si iarasi esti pe spate. iata ce inseamna fericirea. Si daca aici ea nu exista in mod normal, eu mi-am adus-o artificial. Dar artificialitatea noastra e mai normala decat toate rahaturile care se intampla in jur. De-aia, revenirea la realitate este din ce in ce mai grea. Te trezesti ca nu vrei sa mai fii cu picioarele pe pamant, nu mai vrei sa faci parte din aceasta societate de cacat. Mai tragi un fum sau iei un pumn de pastile si pa. Ceea ce se intampla in interiorul meu schimba si exteriorul. Cel putin pentru mine. Asa, ma simt ca-n filme.

Stau intins in pat, nu mai sunt in stare sa privesc ceva, culorile de pe pleoape sunt prea puternice, halucinatiile m-au cotropit, si aud parca o bataie in usa. Yo, ce faci? E Fane Babanu si Bobdylán. iar dormi sau inca nu te-ai trezit? Ma cheama la o bere. Nu vreau, baieti, azi nu beau alcool. Hai, Yo, ce-i cu tine? Sunt racit, am luat niste pastile.

Pana la urma m-au convins sa vin macar la un suc. Am coborat cu greu. Tot vorbind aiurea si razand. Ai fumat ? m-au intrebat ei. Nu.

In bar le-am spus de ce nu beau alcool. Ar fi catastrofal. As bori pana mi-as da duhul. Mai bine un suc. Mi-am aprins o tigara si am baut un gat de cola. Pizdos. Imediat am simtit cum creierul ma elibereaza, ma lasa. Foarte bine. Pleoapele mi-erau foarte grele, asa ca Bobdylán sau Fane Babanu trebuia sa ma trezeasca ca sa scrumez, sa nu-mi ard pantalonii de trening. imi povesteau mai tarziu (fiindca singur nu-mi amintesc nimic) ca am tot adormit, o data cu capul pe spate, o data cu degetul in nas si de mai multe ori cu tigara in gura. De data aia exagerasem. Fane, ca sa-mi fie mai bine, imi tot comanda cola si cafea, poate ma trezesc, habar n-avea ca din contra, ma pocnea in cap fiecare gat de ceva si fumul de tigara. Cand m-am dus la buda, m-am pomenit cu Bobdylán cautandu-ma, credea ca am adormit si aici. Dar eu pur si simplu nu ma puteam pisa. Trebuia sa astept uneori vreo cinspe minute pana reuseam. Asta e defectul rotilor, desi cinspe minute in starea aia e o clipa.

Lor nu le-a prea placut ideea cu pastilele. Au zis ca iarba, hasisul e alta treaba, e misto, stii cum aratai tu, Yo? – erai varza-varza, o tineai cu aberatiile pana capul iti cadea intr-o parte. Chelnerita se si speriase si nu intelegea nimic, iti dai seama, cineva bea cafea si suc si e din ce in ce mai rupt, unde ai mai vazut asa ceva, nu, eu nu vreau asa ceva, mi-a fost de-ajuns ca te-am vazut pe tine. Nu prea ma credeau ca de fapt e fain, ca ai niste halucinatii super, esti foarte sincer si binevoitor. Oricum, eu imi gasisem inlocuitor, pana m-am trezit ca nu pot sta mai mult de o saptamana fara, chiar daca fumez iarba, simt o nevoie chinuitoare de a bea pastile. Atunci am inteles ca e mai grav, ca deveneam dependent in cel mai bun caz, iar in cel mai rau si cel mai adevarat – devenisem deja. Dar nu mai conta. Nu ma mai interesa. Nu ma mai interesa absolut nimic. Mai bine asa. Cand aveam chef sau stiam ca am sa beau vreo bere, nu mai luam pastile, fumam travca cu alcool, cand nu – tablete, mai si fumam, dar nu tin minte efectul, as vrea sa-mi amintesc, nu pot, stiu ca da, de mai multe ori fumasem cand luasem si tablete, dar nu tin minte nimic. Probabil a fost bine. intotdeauna toate se termina cu bine.
Viata asta imi aminteste de o barca ce pluteste pe un rau in care cativa indivizi stau lesinati. Acesti indivizi suntem noi. Cu totii. iar deasupra raului, deasupra campiilor si padurilor cu iarba ce vegheaza acest rau, soarele si luna ca o combinatie perfecta de tablete.

Sau ca o bicicleta, doar totul merge ca pe roate, nu?

24. Dragostea mea,

Zilele astea mi-am amintit de tine. De tine cea reala. Fiindca oricum erai cu mine, in halucinatiile mele. Cand imi reveneam un pic si imi aminteam de tine, mi se facea rau. Fiindca atunci realizam ca tu, cea reala, nu esti aici langa mine. Ca ai ramas doar in visele mele. Atunci repede ma Intorceam la starea aia care mi te aducea. Erai frumoasa, foarte frumoasa. Toate culorile se roteau in jurul tau, dorind parca sa fie cat mai aproape de tine.

Dar zilele astea am incercat sa raman in realitatea asta, a voastra. Mi-a fost extrem de rau, nu mai intelegeam nimic, tremuram, creierul meu parca nu mai vroia sa gandeasca si sa-mi lamureasca ceva. Am simtit atunci, acum, nevoia de a te vedea. Chiar daca inchid ochii si te vad in realitatea asta a mea. Simt ca imi lipsesti mult, dar incerc sa ma adaptez noilor reguli ale jocului. Poate ca as fi dezamagit daca ai fi acum alaturi, poate ca ti-as spune ca esti mai frumoasa in visele mele, dar asta nu conteaza acum, simt ca Innebunesc cand existenta ta e numai In mine, nu si in realitatea asta, a voastra.

Tocmai ascultam un album de Nautilus Pompilius. NAU – cum li se mai zice. La sfarsitul albumului era o piesa care nu aparea si pe coperta. Nu stiu ce cauta in album, probabil ca e o completare a casetei. Nu-i stiu nici macar denumirea. Hai ca ti-o traduc, daca tot e vorba de ea:

daca tu vrei sa ma iubesti
iubeste si umbra mea
deschide-i usa ta
las-o in casa
subtirea lunga neagra creatura
s-a lipit de picioarele mele
ea uraste lumina
dar fara ea nu poate exista

daca vrei – fa-mi alba umbra mea
daca poti – fa-mi alba umbra mea
oare cine? cine In afara de tine?
oare cine? cine daca nu tu?

daca vrei sa ma iubesti
pregateste pentru ea sange
toate cuvintele ei sunt minciuni
dar acestea sunt cuvintele mele

de la lungile convorbiri de noapte
spre dimineata doare capul
lacrimile cad in ceai
dar ceaiul e amar fara lacrimi

daca vrei – fa-mi alba umbra mea
daca poti – fa-mi alba umbra mea
oare cine? cine in afara de tine?
oare cine? cine daca nu tu?

Astea sunt cuvintele. Traducerea, de fapt. Nu cred ca traducerea e foarte buna. Oricum, cam asta e. As vrea sa o ascultam impreuna, da, cred ca asta am vrut sa-ti spun. Si ca mi-e dor de tine. Nu stiu daca ma intelegi. Mi-e foarte greu sa vorbesc acum, mi-e greu sa respir. Aerul asta are efecte ciudate.

As vrea acum sa ies afara si sa ma arunc in zapada. Nu conteaza daca e iarna sau nu, dar as vrea acum sa ies afara si sa ma arunc in zapada. Zapada sa se lipeasca de mine si eu sa ma rotesc mai departe pana as deveni un bot de zapada. Peste munti, dealuri. Poate asta m-ar ajuta. Poate ca nu. Sa ma incalzesc acolo in mijlocul zapezii. Apoi sa explodez.

25. Hop, baietii pe strada vorbesc in hip-hop

Ma intalnisem cu Fane Babanu dupa ce nu ne vazusem de cateva luni. Am mers in Colegium, barul de sub poalele caminului XVI, care s-a mai numit si Karaoke candva, si dracu’ mai stie cum. Apoi Colegium s-a inchis si am mers in cel mai apropiat, deschis non-stop bar, Nera.

A doua zi el avea examen, eu parca nu, sau nu aveam de gand sa ma duc. Fane a zis ca se descurca el cumva, asa ca nu ne-am sinchisit sa bem bere pana dimineata. Era deja vreo trei, alaturi se iscase o mica cearta, sticle sparte, scaune rupte, boturi manjite cu sange. Noi ne vedeam de berea si de discutiile noastre.

Cum deja eram beti, nu mai puteam discuta normal, incepusem sa vorbim despre tot felul de rahaturi. El spunea tare ca adevarata poezie, muzica, e hip-hopul, iar eu radeam si ii ziceam stai, dom’le, ca-i rockul. Ambii am fost de acord ca nu merita totusi sa ne batem. Desi am discutat despre asta cateva ore.

La sfarsit, cand nu mai eram in stare sa mai vorbim si sa bem, am mers la camin. Dupa aceasta intalnire Fane Babanu incepuse sa-mi aduca tot felul de casete cu hip-hop, poate-poate ma razgandesc. Asculta, Yo, si eu am fost rocker, stii ce plete aveam, ascultam Led Zeppelin si Anathema si multe altele si acum mai ascult, dar trebuie sa asculti, iti zic eu ca merita sa le asculti, pe bune, daca nu-ti place – foarte bine, e treaba ta. Atunci am inceput sa descopar ca mai este un hip-hop, care nu e nici pe departe cel mediatizat, ca e total altceva. La inceput mi-a placut Cypress Hill. M-am mirat ca mi-a placut, dar asta e, am pus caseta alaturi de Sepultura, Marilyn Manson, Tiamat, Sex Pistols si Zoopark. Se mai intampla, se mai intampla, am zis. Apoi mi-au placut si altele. Chiar si romanesti: Metadon, printre ele.

La o ora a profesorului la care faceam ce puteam ca sa nu lipsesc cumva vreodata, intr-o ciudata paranteza, cum obisnuia sa faca spre marea mea satisfactie, caci intra intr-un fel de transa, vorbea despre ceea ce nu programase, a spus ca, da, cred, ca hip-hopul, cultura aceasta de cartier, va deveni ceva important, uitati-va de exemplu la poezia lui Geo Dumitrescu, care era total anti-culturala, sau cel putin asa credeau el si altii. Hip-hopul, subcultura de cartier ar putea sa devina candva o cultura importanta.

Buru a fost atunci rautacios, zicandu-mi ca nu stie daca profesorul ar mai avea aceeasi parere dupa o intalnire cu baietii de cartier. M-a mirat acceptarea aceasta, era intre varsta mea si cea a profesorului o diferenta destul de mare, dar uite ca el a acceptat ceea ce eu inca nu reuseam sa fac.

Apoi am inceput sa ascult mai atent versurile. Unele erau foarte bune. O poezie adevarata, nu de-aia de care esti obligat sa citesti pentru cursuri, de-aia moarta. O poezie a realitatii imediate, necenzurate, de aia foarte dureroasa. O.K. – nu am zis ca toata, nu e asa, cum nici toate versurile din rock nu mi se par geniale.

Nu, nici pe departe nu sunt foarte bune toate textele alea din rap, din hardcore, din hip-hop, dar sa nu uitam ca majoritatea cartilor de poezie scrise de “profesionisti” sunt de fapt cacat, un mare cacat, as spune ca sunt pentru copii, dar e o greseala a-i crede pe copii imbecilii care inghit totul, nici pe departe nu e asa, de aia adorm repede cand le citesti porcarii.

I-am dat dreptate lui Fane Babanu. Le-am dat dreptate baietilor care picteaza gardurile si peretii blocurilor.

Ascult Eminem si ascult Marilyn Manson. O parte din lucruri trebuie spuse pe fata, asa cum sunt ele. Cand incepi sa-ti cauti alte cuvinte, “mai frumoase”, realizezi ca nu spui nimic din ceea ce crezi, din ceea ce ai vrut sa spui initial.
Fiindca realitatea in care traim noi acum, aici, nu se poate exprima printr-un poftim, noapte buna, pofta mare. E o lasitate. Un ‘zda ma-tii.
Realitatea asta se exprima prin sugi pula! si pizda ma-tii!
Asculta-ti cinci minute gandurile si ai sa vezi ca am dreptate.

26. Un fum pentru prietenie

Printr-o placuta intamplare pe peron i-am intalnit pe Scrof si Allbe. Mai era cu ei o gagica, n-o stiam, semana cu o puicuta de-aia care danseaza manele, dar e de acord sa rabde si Ozzy Osburne, daca asa vor patanii. Ne-am cuprins si ne-am carat bagajele intr-un compartiment. Aveau si ei bilete pentru compartimentul meu. Baietii erau veseli, Allbe mi-a zis ca arat foarte bine, eu i-am multumit spunandu-i ca arata ingrozitor, tot felul de formule de politete de-aia idioata, care apare cand se intalnesc niste prieteni care nu s-au vazut de mult timp.

Am mai povestit tampenii si apoi am coborat din tren sa cumparam suc. M-am trezit la intrarea unui bloc. Baietii au scos o tigara. Incercam atunci sa ma las. Pentru intalnire, ba, pentru prieteni. Prietenia s-a dovedit a fi destul de tare. Radeam clatinandu-ne si tinandu-ne de burti.

Uitasem sa luam suc.

Am mai stat de povesti in compartiment, razand tot timpul, apoi cand fumam cu Allbe in coridor, am hotarat ca lui Scrof nu i-ar strica o mica gruzeala. Asa ca le-am spus lui Scrof si gagicii ca mergem dupa suc, Scrof a vrut sa vina si el, dar noi, nu, nu, nu, coboram noi, venim imediat, luam chiar de aici de pe peron.

Mai era inca vreo ora pana la pornirea trenului, asa ca am mers cu Allbe direct intr-un bar. Am baut cate o halba amuzandu-ne de Scrof, care ne injura probabil In gand si care se gruzea, sigur, In compartiment.

Era foarte cald. Iarba facea raceala berii si mai savuroasa. Am mai spus bancuri, ni l-am imaginat pe Scrof acolo in compartiment – mare si trist. Ni l-am imaginat tot iesind din compartiment, uitandu-se pe geam daca venim sau nu.

Vorbeste politicos cu gagica aia acum, ea e vorbareata, Scrof probabil deja se balbaie, nu mai stie cum sa lege cuvintele. Ii transpira curu’ si se gandeste la suc si la suca de alaturi, la cat de cretini suntem noi ca l-am lasat asa pe mititelu’, in asa primejdie de a se gruzi definitiv.

Ne-am uitat la ceas, era timpul, asa ca am luat repede un suc si am alergat la tren. Tocmai pornea. Pidarilor – ne-a zis Scrof, ceea ce ne-a amuzat si mai rau. Tormoz – i-am raspuns noi, la care s-a amuzat si el un pic.

Seara numai incepea – narcomanilor – ne-a zis tipa. Dupa care in plina viteza a trenului am iesit in coridor si toti patru am fumat pentru prietenie. Deodata v-am prins, a zis gagica dupa ce a tras un fum. Da’ noi ne gruzeam, a mai zis Scrof. Blea!

Peste cateva zile, intr-un apartament, descoperisem un nou tip de bulibuleator. O sticla de plastic cu fundul taiat, bagat in apa si deasupra, la capac, iarba. Aprindeai un chibrit, ridicai sticla in sus, pana ramanea doar un pic in apa si astfel intra fumul in ea. Apoi scoteai capacul si puneai gura. Inspirai tot fumul. Apoi iarasi si iarasi. Pana te trezeai in ceruri. Sau in cercuri. Aura de fum a ingerilor.

Eu deja le combinam bine cu pastilele. Ma trezeam prin baruri rupt, inconjurat de gagici si prieteni care la intrebari le explicau ca sunt foarte, foarte obosit, ca nu am dormit cateva zile din cauza examenelor s.a.m.d. Ma simteam ca o reptila iarna, cu creierul amortit, cu mici blituri, incercari de a constientiza ceva, apoi caderea. O cadere lunga in vis, in sunete, in culori. Uneori incercam sa ma concentrez asupra vreunui banc, dar degeaba, imediat, imediat mi se parea mie ca ridicam capul de pe masa, priveam ceasul, uneori trecuse doar vreun minut, alteori vreo ora. Nu stiu de unde apareau atunci tot felu’ de tipe, probabil ne vedeau asa rupti si se simteau in siguranta. Incercau chiar sentimente materne fata de noi, Incercau sa aiba grija. Noi ne sorbeam sucul, berea, mai fumam, pana ne trezeam dracu’ stie unde. Nebanuite sunt caile tale, Doamne! Acele zile cand ma trezeam cu vreo una peste mine, fete de-alea care daca vorbesti normal iti spun ca doar dupa casatorie, ca tu vei fi primul, apoi, hai o data, bine, da, nu prea stiu ca n-am mai luat-o pana acum in gura.

Care apoi vor sa te apere intotdeauna de ceva, nu-i bai daca nu au de ce. Care se folosesc de tine ca de un obiect, un vibrator, apoi vor sa te Insufleteasca, sa te faca cel mai bun, cel mai elegant etc., sa te casatoreasca cu ele, sa-ti faca copii s.a. Cacat. Curvele dracului. Daca-ti trebuie s-o sugi, suge-mi-o, dar nu incerca sa ma umanizezi dupa aia. Nu incerca sa transformi broasca in printesa. Probabil ca tipul asta de femei vizioneaza multe seriale si cred ca viata are multe intorsaturi spectaculoase, ca cel rau va fi pedepsit iar binele va invinge, ce pula mea!

Mi-au provocat intotdeauna o mare scarba, mi-au amintit de cacat amestecat cu ciocolata. Libertatea mea este numai a mea, daca te las alaturi nu inseamna ca nu mai sunt liber, ci ca ma doare in cur, sau pur si simplu sunt plictisit pentru a mai face ceva.

Acele zile in interiorul bulibuleatorului. De unde totul aparea altfel, mai isteric, mai colorat, mai fara nici o logica. Si ochii prea obositi pentru a privi prin sticla. Ochii ce se inchideau si priveau undeva departe. Departe de oameni, departe de simple sentimente, de ganduri. Departe este aici in interior. De unde izvoraste durerea, dar si uitarea. Dar curva de memorie chinuie. Dimineata cand te trezesti esti aproape intors cu totul in realitatea asta si vezi ca nu aici ti-e locul, ca aici e locul doar pentru durere, pentru sinucidere. Curva de memorie intotdeauna ne fute, oricat de puternici ne-am crede. Diminetile alea chinuitoare in care nu stiam cum sa-mi iau doza, mai repede sa uit, sa rad. Cand soarele deranjeaza, linistea macina, iar galagia te stoarce. Vrei sa uiti si nu poti. Vrei sa-ti amintesti si nu poti. Uite-asa. Realitatea asta opaca, imbatranita, pizda asta de realitate are nevoie de senzatii tari care s-o trezeasca din amorteala ei puturoasa. Realitatea asta ca o telenovela. iar prietenii sunt ca tine. Nu-i privi in ochi atunci cand se trezesc. Vei vedea durerea, mizeria insuportabila, vei vedea dezgustul si scarba. Nu-i intreba nimic. Cel mai bine e sa nu faci nimic. Niciodata. Atunci nu pierzi nimic. Niciodata. Munca e pentru sclavi. Munca e o metoda prin care realitatea ne fute. Deschis. Mai bine mori, mai bine nu te nasti, hai ba, mai bine bei o bere, fumezi o tigara. De ce nu consideram arta o munca? Fiindca ne face placere, iar munca, nu.

Fiindca vreau sa ucid pe cineva, fiindca afara e soare, incepe sa se incalzeasca, copacii infloresc, fiindca vreau sa ma sinucid, fiindca vodca ucide raceala, fiindca si cartile ard, fiindca viata e extraordinar de frumoasa si interesanta, eu sunt frumos si interesant, dar sunt un cretin, fiindca dragostea, fiindca elevilor le place sa-si impuste colegii si profesorii, fiindca eu am dat foc casei in care dormeau parintii mei, fiindca atunci cand adorm ma deranjeaza tantarii, fiindca ma latra cainii, fiindca iarba incepe sa iasa de sub pamant, fiindca am fost lovit cu o sticla in cap, apoi cu o bara, fiindca pe cer sunt nori, fiindca Eminescu a murit, fiindca zidurile sunt pline cu sugi pula si nu cu Eminescu poetul nostru national, fiindca picioarele nu te duc acolo unde vrei, iar capul sare ca o minge pe asfalt, fiindca vorbim in rima, fiindca nu suna bine ceea ce vorbim, fiindca nu ne place cum suntem, ne place intotdeauna altceva, altcineva, fiindca e misto sa pescuiesti, e misto sa-i ucizi dracului pe toti odata, e frumos sa desenezi, sunt bune prajiturile, fiindca Dumnezeu si-a scris, si-a terminat cartea si nimeni nu i-a dat nici un premiu, macar de la U.S. din Moldova, fiindca sunt tanar si nu vreau sa mai fac nimic, poate o formatie, fiindca Björk crede ca si chitara e inutila in timpul nostru, fiindca nu ma satur niciodata de somn, fiindca mi s-au rupt ciorapii, fiindca imi transpira corpul, fiindca ma cac, ma pis, fiindca trebuie sa platesti, platesti insutit si nimeni nu da un parai pe mine, fiindca ma dor ochii, unul a si cedat deja, capul e prea greu si viata mi se pare prea frumoasa, fiindca tata imi zicea da-le in bot la toti, nu te lasa, fiindca mama imi zicea sa nu bat fetele, sa nu le chinui, fiindca obosesc foarte repede, ma enervez, ma bucur, sar si urlu, fiindca e de-abia dimineata si deja m-am saturat, fiindca seara e departe, fiindca trebuie sa mananci, sa bei si sa te droghezi, fiindca cacatul pute, fiindca m-am nascut In Uniunea Sovietica, fiindca Lenin a murit, fiindca Stalin era narcoman, fiindca putrezesti, te imputi, daca te ard, oricum pute, fiindca pasarea zboara, dar se si impute si se mananca, cainele e prietenul omului, fiindca exista muzica si exista discoteci, fiindca exista DJ, fiindca iarna apa e prea rece, iar berea vara e calda, casele au garduri, fiindca e iubita sotia aproapelui, totul este a tuturor, dar eu trebuie sa fur, fiindca imi strang bani pentru un pistol, Buru rupe tot ce deseneaza, toti sunt tampiti, fiindca se naste si se moare, dar mai ales se Impute, fiindca dimineata trebuie sa te trezesti, trebuie sa bei o cafea, iarba este verde iar cerul albastru, fiindca nu mai am motocicleta, fiindca rotile se sparg, fiindca caderea e dureroasa, fiindca trebuie sa te razi, sa te tunzi, fiindca transpiri cand te futi, fiindca e lene, fiindca e scarba, fiindca trebuie sa scrii scrisori, fiindca exista avioane, fiindca avioanele mai cad, dar sunt si explodate, creta de la tabla se termina, calciul e foarte bun pentru alergie, iar vitamina C pentru raceala, fiindca trebuie sa incepi, dar trebuie sa si termini si apoi sa te stergi, caseta trebuie intoarsa, cartofii prajiti si sarmalele fierte, fiindca dimineata soarele rasare iar seara nu, fiindca vine menstruatia, o data pe luna, dar poate mai des, fiindca e bine sa mori pentru patrie, trebuie duse flori la morminte, dar si la iubita, ceasul merge numai inainte nu si in parti, cresc unghiile, apoi se umplu cu negru, fiindca suntem creati dupa chipul si asemanarea Lui, fiindca Salman Rushdie, dar si Trotki, fiindca stelele sunt albe, fiindca se mananca peste, dar si rechini, si balene, si gaini, si oua, fiindca memoria trebuie sa ne fie vesnic vie, fiindca avem numai doua maini si doua picioare, fiindca exista televizoare color, dar si alb-negru, fiindca visele colorate caracterizeaza persoanele cu psihicul la pamant, fiindca se spanzura numai cate unul intr-un lat, fiindca la toba trebuie sa lovesti repede, fiindca pisica papa randunele, iar cutu’ papa pisica, fiindca exista prietenie, dragoste, fiindca la mort trebuie sa plangi si la nunta sa te Imbeti si sa razi, fiindca nu se mai termina odata, fiindca guma sterge creionul, fiindca e seceta, inundatii, fiindca baiatul si fata mea e o valoare, fiindca pisica poate fi alba, dar si neagra, fiindca la razboi se moare, iar moarea e buna la mahmureala, fiindca pusca este cu o teava, dar si cu doua, fiindca ultimul cartus se pastreaza intotdeauna pentru sine, fiindca sunt cutite pentru fructe, fiindca daca-ti trag una peste bot iti curg mucii, fiindca exista electricitate, dar si scaun electric, fiindca exista nu, exista da, fiindca nu exista, fiindca exista, fiindca nu exista, fiindca exista, fiindca nu exista, fiindca exista, chitara bas, Romania vrea sa intre in NATO, patlagica se strica, painea se face clei, cand ucizi un tantar curge sange, fiindca se citeste de la stanga si nu de la dreapta, fiindca exista carti dar si nu exista carti, capul doare, dar si se taie, fiindca poti fugi, fiindca mare, munte, cutremure, fiindca intotdeauna coca-cola, fiindca aeroplan, fiindca foaie verde, fiindca busuioc de la Moldova, tu sugi pula eu bat toba, fiindca se cade, fiindca soarele poate fi rosu, fiindca ochii pot fi rosii, fiindca apa se bea, dar si se fierbe, fiindca marea are sare, fiindca sunt lacrimi, dar si de bucurie, casele se vopsesc in verde, dar si in albastru-galben-rosu, fiindca Paris, dar si Galati, si Orhei si New-York, febra aftoasa si boala vacii nebune, fiindca eternitate, fiindca uneori cerul e albastru si transparent, fiindca.

27. Turn-on

Spre marea noastra surprindere, Bobdylán incepuse sa scrie poezie. Despre orice, nu conta, important era ca scria. Despre filme, personaje de filme, despre camine, dragoste, futai, tot ce-i trecea prin cap. Spunea ca nu stie daca e ceva bun sau ceva, asa, aiurea. Nu facea diferenta dintre ceva ce mie imi placea mult si ceva ce nu-mi placea deloc. Spunea ca habar nu are de ce o poezie e buna si alta nu. Dar ii placea ca scria. Isi gasise si el un hobby. Ce sa faca ca sa nu se plictiseasca. Scria despre tatele nemaipomenite ale unei prietene care venise la el, iar dimineata cand s-a trezit si isi aranja sutienul toti cei din camera au ramas paralizati de asa priveliste, despre masturbare, despre cartofi prajiti la ora 12 noaptea, despre nebunie si despre tot ce vrei si ce nu vrei.

Isi intrase in rol, asa ca intr-o zi m-am pomenit invitat de el la un cenaclu, unde avea sa citeasca. Mai veneau si Buru si Fane Babanul. Spectacolul, adica cenaclul, trebuia sa fie la un scriitor-geniu provincial. Mai veneau si Artistii si altii. Am mers tinand cont ca Bobdylán mi-a zis ca va fi vesel, vor fi sucuri si bautura.

Am ajuns, am facut cunostinta cu starul, ne-a mai povestit tot felul de tampenii la care noi, ha, ha, ha, trebuia sa radem, a adus cafea, vin, asa ca eu cu Fane Babanu ne simteam excelent, iar Bobdylán era un pic nerabdator sa citeasca si el odata si sa scape. Buru privea niste reviste.

Apoi Bobdylán a citit. Sunt publicabile o parte, a zis starul si le-a facut o analiza de doi bani, asa cum se face la scoala, probabil ne credea debili, tot incerca sa explice cacaturi spre hazul si jalea noastra. Bobdylán asculta cu gura cascata, parca nu-i venea sa creada ce aude, care Arghezi dom’le, care Cosbuc dom’le, care Goga, ba, parca vroiau sa tipe ochii lui, dar tacea, trebuia sa se poarte frumos.

Toti ii intrau in voie starului, asa ca i-am facut lui Fane semn si am iesit. A mai iesit in urma noastra Bobdylán. Am mers intr-un loc mai dubios si am tras acolo o iarba, Bobdylán incepea deja sa rada de ce auzise, noi cu Fane si mai tare, si ne-am intors. Starul povestea ceva despre Dracula, o tema tocmai potrivita, asa ca Fane si cu mine nu am mai rezistat, am ras ca tampitii acolo, nemaiputandu-ne controla. Bobdylán ne-a zis mai tarziu ca el isi muscase limba pana la sange ca sa nu rada. Ceilalti au dat din umeri, ce sa le faci, sunt incontrolabili astia mai tineri si ne-au lasat in pace.

Starul tot abera de la o tema la alta, toate foarte haioase: vampiri, vrajitoare, draci s.a.m.d. Trebuia sa bem vin si cafea ca sa fim ocupati cu ceva, sa nu mai radem atata. Oricum, nu tinea mult. Fara sa radem. Starul trecuse la tema familiei, despre importanta fiecarui membru, despre relatiile umane, despre cat de pizdosi sunt romanii. Nu stiu, probabil ii placea ca radeam asa, nu arata suparat, din contra, credea probabil ca spunea ceva haios.

Asa ca noi nu ne-am sinchisit, am ras in voie pana am iesit. Artistii ne-au ignorat. Nu intrau in cercul lor de interes cacaturile noastre de rasuri stupide. Bobdylán isi eliberase si el rasul. Afara era foarte misto, o placere sa tot razi, asa ca prostii, ca aia care nu au niciodata nici o grija, ca aia carora li se zice resturile societatii, junkyi societatii. A fost o seara reusita. Dar Bobdylán nu stia daca vrea sa mai citeasca ceva undeva. Lasa ba, ca e interesant, mai afli si tu ce ai vrut sa spui dac-ai uitat – ne amuzam noi.

Mai tarziu ma imprietenisem cu cativa dintre Artisti. Erau baieti de treaba, doar ca seriozitatea aia academica pe care le-a impus-o scoala ii cam strica. In rest erau simpatici. Dostoievski – reusea sa para interesat de exterior, in acelasi timp facand ceea ce vrea el, Roman cu lungile lui monoloage despre mancare, despre cum si cat trebuie sa manance un prozator. Raspunsul lui era: mult, un prozator trebuie sa manance cat mai mult, trebuie sa aiba stomac de prozator. Emin care a scris cel mai bun poem care ar putea exista si dupa asta s-a lasat de scris, si Lord care e in aparenta tot timpul multumit si bine dispus, numai ca in realitate nu e chiar asa. Toti sunt haiosi iar vina seriozitatii si-o spala regulat, macar o data pe saptamana cu zeci de litri de bere, palinca, vodca, vin. Si li se iarta. Totul se iarta.

28. F,

Ma gandesc ce rost are, pe bune, ce rost au toate. Nu vreau sa fiu rautacios, dar de ce? De ce sa te trezesti dimineata la opt si sa vii seara acasa la noua. Intre timp mananci in fuga, esti in realitate, dar in care? A altora. Intotdeauna in realitatea altora. Niciodata in a ta, proprie, nu te traiesti niciodata pe tine insuti. Nu ai timp. O fuga continua. La sfarsit – nimic. De ce sa nu faci acest salt direct. Direct la nimic. Pentru aceasta viata de cacat. Bucuria, fericirea, utopii. Bucuria de a te intalni cu prietenii care sunt si ei distrusi, de serviciu, de sotie, de sot, de alte rahaturi, intotdeauna prea mult. Niciodata nimic. Niciodata acea liniste, niciodata acea eliberare a creierului, cand te simti, te simti pur si simplu pe tine si nimic altceva. Suntem fascinati de prietenie, de dragoste, fiindca nu intelegem cum altcineva ne poate simti, se poate bucura de noi, cand noi nu facem acelasi lucru cu noi insine niciodata.

Cand te voi vedea data viitoare, te vei bucura, ca de obicei, imi vei spune ca esti grabit, ne vom intalni seara. Seara vom bea o bere, ne vom imbata, vom vorbi tot felul de cacaturi si dimineata eu voi pleca. Ma gandesc la prietenii mei. Unii din Moldova, altii din Romania, altii de mai departe. Sunt lucruri care tin de interiorul nostru. Interiorul nostru e peste tot. Ne neglijam prietenii, ne neglijam pe noi insine. Vrem sa ramanem, cum spunea odata Kopkil, o galeata de cacat. Toti sunt niste galeti de cacat. Cel mai bun lucru e sa ne desertam, de dorit in aproapele nostru.

Fa ceva ca sa tina altii minte, bucuria maxima – impusca pe cineva in cap. Spala-ti mainile cu sangele lui. Intra intr-o biserica si da-i foc. Incearca sa te simti, fa ceva. Am obosit. Poate ca ar trebui sa fac astea. Sau sa fumez o iarba. Nu stiu, iarba iti da acel sentiment de eliberare, de pace. Cand nu te mai intereseaza ce se intampla in jurul tau. Nici de tine nu te interesezi, dar iti simti existenta, simti ca e frumoasa, acele culori, acea fascinatie a urcarii in ceruri, a vitezei, a incalcarii tuturor regulilor. In acele clipe crezi ca Dumnezeu exista, ca toate au un rost.

Nu stiu. Acest rost se pierde imediat dupa trezire. Simti ca devii o galeata de cacat si pentru a-ti veni in fire simti nevoia de a iesi iarasi din aceasta realitate, prin pastile, prin iarba, hasis, nu conteaza ce. Sau prin durere. Prin durerea pe care o produci. Un glonte, un cutit, un harlet, atunci te eliberezi odata cu lovitura. Cu caderea celuilalt. Apoi iarasi intoarcerea, iarasi acel sentiment de cacat. F, as vrea sa bem o bere si sa radem. Fara iarba. Vreau sa incerc sa ma simt bine fara ea. Sa vad daca se poate. Nu stiu. Creierul meu refuza sa ma asculte. Tremur tot, F, mi-e rau. Mi se pare ca nu am sa reusesc sa ma bucur. Poate niciodata. Si mi-e sila de tot, de mine inclusiv.

Daca inchid ochii, pleoapele ma duc in ceruri, ma duc departe. In acea absenta minunata. Sub o cascada de apa, in unica cadere care nu provoaca durere. Probabil creierul refuza sa reactioneze normal, refuza sa inteleaga, vrea eliberarea, linistea. Nu stiu daca e posibil. Asa ca-mi inchid ochii. Mai bine inchid ochii.

Toate astea se aseamana cu un bumerang. Un bumerang pe care il arunc, sunt bucuros de zborul lui, uit de mine, traiesc zborul, apoi bumerangul se Intoarce, se apropie, e langa mine, ma loveste sec in cap. Asa sunt aceste calatorii. Ceea ce ti se da, mai tarziu ti se va lua.

Ochii care iti aduc toate aceste lucruri minunate, la intoarcere sunt rosii, tulburati. Fericirea care aduce dupa ea neputinta, cedarea. Raul fizic si cel psihic. Gata! Sa uit toate rahaturile astea. M-am saturat, ma Inabus, imi vine sa iau pe cineva de gat, vreun profesor paranoic, vreun idiot de portar care te intreaba cine esti, nevrand sa te lase sa intrii in camin, vreun scriitoras de povesti frumoase si poezii cu patru randurele si multe sentimente. Sau pe pizda aia cu aere de Dostoievski de la facultate de care mi-e si scarba sa-mi amintesc. Sunt atatia pe care i-as strange de gat, i-as impusca dracului, incat poate m-as simti vinovat daca nu as avea o anumita ordine.

Da, F, ce zici, lasa dracului lucrul ala al tau si hai sa facem o lista. Sa incepem cu asta. Lista si dup-aia ordinea, in Ch-au putem gasi aproape gratis instrumente pentru scos creierii imbecililor. Sa le scoatem creierii la toti imbecilii ce ne-au stat vreodata in cale, hai sa curatam dracului odata drumul de namol. Hai sa facem ceva pentru noi. Hai sa ne gandim un pic la noi. Hai sa-i punem si pe altii pe ganduri. Nu mai pot suporta, mi se rupe de ce se intampla in jurul meu, dar mi-e sila de ce se intampla cu mine. Daca vreau sa fac ceva trebuie sa trec peste cadavre, hai sa trecem peste cadavre.

Hai sa ne mai amintim o data de vremurile bune. Dup’aia mai vedem. Dup’aia poate uitam. Scrie-mi.

29. Groovy

Yo, mi-ai zis despre visul tau cu cartea. Cel mai ciudat e ca profesorul nostru a si scris poezie. Cartea ta, cartea din vis poate chiar exista. Cum era? Pacat ca nu tii minte detalii. Am visat si eu de multe ori carti. Straniu ca aceste carti sunt mai faine decat in realitate. Realitatea cenzureaza tot. Chiar si cei mai curajosi nu spun tot. Este ceva de care le e frica. Cuvantul scris fascineaza, dar si sperie.

Ce crezi, cartile astea exista? Nu te uita la mine ca la un nebun, eu sincer nu stiu, cred ca ar putea exista. Carti existente, dar nescrise. Asa cum citim la computer, cum ascultam textele din muzica, cum o buna parte din viata e literatura, de ce nu ar fi si aceste carti reale? Cartile care vin in vis. Poate pot fi citite doar in vis.

Literele lor te farmeca, te fura. Sunt cu mult mai vii, mai colorate chiar decat cele de la computer. Iti dau senzatia ca sunt scrise chiar atunci cand le citesti. Mirosul lor e mai puternic decat al manuscriselor sau al cartilor noi. Yo, eu cred ca exista si e minunat ca e asa.

Fiindca exista lucruri pe care le banuim, dar pe care nu le putem explica, sunt o multime de astfel de lucruri. Altfel ar fi mai neinteresant, ar fi ca o poveste proasta care nu poate gasi alt sfarsit decat cel fericit.

Odata fumasem cu un bun prieten de-al meu, ne simteam prea bine pentru a sta in vreun bar si acasa, asa ca am mers la o plimbare. Afara era foarte fain, nu ne mai puteam opri. Cu incetul, cu rasete si alergari, am ajuns la capatul orasului. Se facuse deja seara. Periferia orasului nu ne prea fascina, dar acolo ne-am dat seama ca suntem epuizati. Asa ca ne-am cautat un loc pentru odihna. Am mers la peretele unui bloc, ne-am rezemat cu spinarile de el si cred ca am stat asa vreo ora.

Inchisesem ochii si la inceput am vazut o combinatie de culori care se schimba continuu, apoi niste sunete de-abia perceptibile. Apoi sunetele au devenit din ce in ce mai puternice, iar culorile mai clare. Vedeam un indian puternic, care parea de-o vesnicie. Canta la o toba inalta, de piele. Mainile lui erau parca vrajite, ziceai ca face un ritual magic, nu canta pur si simplu. Fata ii era colorata cu vopsele, ceea ce vazusem in visul meu. Avea parul lung, cu cateva pene in el.

Totul parea concentrat in cantecul lui, nimic nu era mai important. Tot ce stiam eu, tot ce se intampla in jur parea fara nici o importanta. Doar sunetele tobei si miscarile mainilor. Totul se reducea la asta. Si era suficient, mai suficient decat orice altceva.

Apoi brusc s-a oprit. Si eu m-am trezit. Eram inca vrajit de ceea ce vazusem si auzisem. Capul era concentrat acolo, nu in realitatea in care m-am trezit.

Stii ce am visat eu? m-a intrebat prietenul. Si mi-a descris ceea ce vazusem si eu. Indianul vopsit cu ochii inchisi. Mainile lui si muzica. Culoarea muzicii. Mi s-a parut o halucinatie aceasta dezvaluire a prietenului. Nu mai intelegeam nimic. Cealalta realitate in care ma duceam eu era vazuta si de el.

De asta te intreb, Yo, oare cartile, ceea ce zicem noi ca e halucinatie si vis, nu exista, nu sunt reale?

Am iesit ambii la balcon si am privit orasul. Magazinele de vizavi, benzinaria, troleele ce se miscau sub noi ca niste gandaci. Apoi a trecut un camion ce mergea foarte lent iar in el vreo cinspe baieti care cantau la tobe. Camionul nu se mai vedea dar noi mai auzeam zgomotul tobelor si al aparatului de sudura din camion. Totul parea atat de frumos si linistitor.

3 comentarii

  1. […] Vakulovski căruia îi urăm La mulţi ani! , căci împlineste 31 de ani azi, în Pizdet, unde limbajul lincenţiosdevine măsura de liberate, de înlătuare a graniţelor şi de exprimare a revoltei, apropo de […]


  2. Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe.


  3. Fantastic points altogether, you simply won a new reader. What would you recommend in regards to your post that you made a few days in the past? Any sure?



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • cadran

    Decembrie 2016
    L M M M V S D
    « Dec    
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    262728293031  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Decembrie 2016
    L M M M V S D
    « Dec    
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    262728293031  
  • %d blogeri au apreciat asta: