Archive for the ‘aerocolecţii’ Category

h1

7 semne ale îndrăgostelii

09/03/2010

Vă amintiţi cum e prima săptămănă de îndrăgosteală? Zic eu prima săptămână, dar poate fi vorba de o lună sau un sfert de an :).
Eu una de fiecare dată cel puţin o săptămână sunt cu capul în nori, dulce ca o ciocolată, ochii îmi sunt strălucitori şi fără vârstă, sunt plină de replici ca un actor şi grăbită de fiecare dată să mai prind un zbor şi un sărut în plus pe secundă, am o pasăre în piept care ştie să scrie poeme şi toate sunt la superlativ.
Coincideţele îmi joacă feste se pare… când i-am adunat laolaltă pe cei aniversaţi sau comemoraţi astăzi a ieşit gândul despre momentul îndrăgostirii… v-aş lăsa să ghiciţi cine mi-a indus această stare şi cum… cei care vreţi opriţi-vă din citit aici, mergeţi în altă pagină şi lasaţi-mi gândul vostru ….

Cei care aţi continuat să citiţi am să vă spun acuşica cum e în lumea Galei când e îndrăgostită:

1. sunt cu capul în nori, vreau să cuceresc universul, în zbor îmi regăsesc forţa de a cuceri necunoscutul şi dorinţa de a trece dincolo de faţa văzută a universului interior, port în suflet o galaxie care se pregăteşte să renască
toate acestea mă fac să mă aseamăn oarecum lui Yuri Gagarin

yurigagarin

yurigagarin

născut la 9 martie 1934 şi care la 12 Aprilie 1961, devine primul om în spaţiu, lansându-se pe orbită la bordul navei Vostok 3KA-2 (Vostok 1). Numele de cod pe care l-a purtat pe parcursul acestei misiuni a fost Kedr (Cedrul), pe parcursul zborului se pare că ar fi fluierat celebra melodie: „Pământul-mamă aude, pământul-mamă ştie” („Родина слышит, Родина знает”), un cântec patriotic compus de Dmitri Shostakovich în 1951, pe versurile lui Yevgeniy Dolmatovsky,
iar în momentul în care a văzut pământul ar fi exclamat: „Pământul e albastru … Ce frumuseţe; E uimitor”

2. dulce ca o ciocolată iar dulceaţa aceasta o modelez, din ea creez cadouri pentru cel drag şi fac cele mai îndrăzneţe declaraţii de dulcegărie exact ca Juliette Binoche

juliette_binoche

juliette_binoche

(născută la 9 martie 1968) în „Chocolat”
3.recit o grămadă de poezii ca un actor, le caut pe toate de dragoste şi le pun în suflet ca măsură a stării de galactic, apoi le recit cu inima plină de pasiune aşa cum numai Ion Caramitru (născut la 9 martie 1942) ştie să o facă, „La mulţi ani, maestre!”, să ne mai învăţaţi să iubim
4.cu replicile actoriceşti în braţe plină de lirism şi inspiraţie mă grăbesc să prind toate secundele propice iubirii, să prelungesc un sărut dincolo de scenă, dincolo de clişeu, dincolo de capătul nopţii cu speranţa că el nu este actorul grăbit
al Laurei Stoica, de la dispariţia căreia se împlinesc deja trei ani

5.am o pasăre în piept care ştie totul despre poezie şi care îmi împrumută aripile seara când vreau să zbor într-o lume imaginară, lumea în care ea vorbeşte despre mine şi eu vorbesc cu ea despre dragoste, pasărea aceasta îi aparţine lui Charles Bukowski (decedat la 9 martie 1994) şi se numeşte „Bluebird.”
Bluebird
by Charles Bukowski
there’s a bluebird in my heart that
wants to get out
but I’m too tough for him,
I say, stay in there, I’m not going
to let anybody see
you.
there’s a bluebird in my heart that
wants to get out
but I pur whiskey on him and inhale
cigarette smoke
and the whores and the bartenders
and the grocery clerks
never know that
he’s
in there.
there’s a bluebird in my heart that
wants to get out
but I’m too tough for him,
I say,
stay down, do you want to mess
me up?
you want to screw up the
works?
you want to blow my book sales in
Europe?
there’s a bluebird in my heart that
wants to get out
but I’m too clever, I only let him out
at night sometimes
when everybody’s asleep.
I say, I know that you’re there,
so don’t be
sad.
then I put him back,
but he’s singing a little
in there, I haven’t quite let him
die
and we sleep together like
that
with our
secret pact
and it’s nice enough to
make a man
weep, but I don’t
weep, do
you?

6. nu în ultimul rând toate sunt la superlativ, mă simt chez moi de parcă dragostea ar fi casa mea dintotdeauna şi aş cânta ca Bob Crosby, fratele lui Bing pe care îl omagiem astăzi, ( şi el a încetat din viaţă la 9 martie1993)

Way Back Home
by Bob Crosby And The Bobcats

The roads are the dustiest
The winds are the gustiest
The gates are the rustiest
The pies are the crustiest
The songs the lustiest
The friends the trustiest

Waaay back home (back home!)

The trees are the sappiest
The days are the nappiest
The dogs are the yappiest
The kids are the scrappiest
The jokes the snappiest
The folks the happiest

Waaay back home
Dont’ know why I left the homestead
I really must confess
I’m a weary exile
Singing my song of lone-li-ness

The grass is the springiest
The bees are the stingiest
The birds are the wingiest
The bells are the ringiest (the hearts…)
The hearts the singiest (the arms…)
The arms the clingiest

Waaay back home

(What about the sun?)
The sun’s the blaziest (and the fields?)
Field’s the daisiest (and the cows?
Cows the graziest (and the help?)
The help’s the laziest.
The boys (are the witiest)
The girls (are the prettiest)

Waaay back home

(The pigs are the snootiest)
(The owls are the hootiest)
The plants the fruitiest
Stars the shootiest
(The grins the funniest)
The smiles the sunniest

Waaay back home
Dont’ know why I left the homestead
I really must confess
I’m a weary exile
Singing my song of lone-li-ness

The food is the spreadiest
The wine is the headiest
The pals are the readiest
The gals are the steadiest
The love the liveliest
The life the loveliest

Waaay back (Waaay back)
Waaay back Home (No place like home)
Sweeeet home

7.şi toate împreună parcă seamănă cu titlul unui film în care a jucat Ornella Mutti,

ornella-mutti

ornella-mutti

care azi împlineşte 54 de ani, e vorba de „Innamorato Pazzo” cu Adriano Celentano
Acestea sunt simptomele după ce se instalează îndrăgosteala în inima Galei. Acum dacă v-am dezvăluit semnele dragostei galactice aştept şi simbolurile voastre.
Să vorbim despre cum se învârte cerul când suntem îndrăgostiţi şi despre ce culoare are noaptea.

UPDATE
ce putea fi mai potrivit decât o voce caldă şi o melo care mie îmi străpunge sufletul de fiecare dată, de la Teona mi-am permis să aduc o melodie în interpretarea ei şi a prietenilor, o melo de zile mari, de îndrăgosteli de neuitat

h1

maestra şi zborul

10/03/2009

Astăzi nu vreau să vorbesc…astăzi vreau să-mi citesc, să vă citesc,

bulgakov

bulgakov

o bucăţică dintr-o lume aparte în care universul se conturează din silabe melodice, din gânduri cutremurătoare şi din mistere, din zboruri malefice pline de fantezie.
Cu 69 de ani în urmă se stingea din viaţă la Moscova un geniu, Mihail Bulgakov, iar 26 de ani după ajunge la noi un crâmpei de fantezie şi de forţă narativă cum rar se întâlnesc în istoria literaturii.E vorba desigur despre „Maestrul şi Margareta”.N-am să mă lansez în comentarii şi concluzii, aş să vă las pe voi, vreau doar să vă aduc în faţa ochilor mici fragmente din cartea a doua, despre Margareta şi zborul ei.
„Vino cu mine, cititorule! Cine ţi-a spus că nu există pe lume dragoste adevărată, devotată, dragoste veşnică? Să i se taie mincinosului limba lui ticăloasă!
Vino cu mine, cititorul meu, numai cu mine, şi am să-ţi arăt o asemenea dragoste!
Da! Maestrul se înşela, când la spital, în ceasul acela tîrziu de după miezul nopţii, îi spunea lui Ivan că ea l-a uitat. Era cu neputinţă. Nu, ea nu-l uitase.
……………………
Dar de îndată ce zăpada murdară de pe trotuare şi de pe străzi se luă, de îndată ce pe fereastră intră prima adiere a vîntului de primăvară, jilav şi neliniştitor, Margareta Nikolaevna începu să tânjească şi mai mult decât în timpul iernii. Plângea deseori pe-ascuns, ceasuri în şir, amarnic. Nu ştia pe cine iubeşte: un om viu sau unul mort? Şi pe măsură ce zilele treceau pline de disperare, mai cu seamă când afară se lăsa bezna nopţii, o chinuia tot mai des gândul că dragostea ei o leagă de un mort.
Trebuia să-l uite sau să moară. Nu putea să mai continue o viaţă ca aceasta! Nu, nu putea! Trebuia să-l uite cu orice preţ, da, să-l uite! Dar el nu se lăsa uitat, asta era durerea ei!
……………………
Visul pe care-l avusese în noaptea aceea Margareta fusese într-adevăr neobişnuit. Trebuie spus că în timpul chinurilor ei sufleteşti din iarna ce trecuse, nu-l visase niciodată pe maestru. Noaptea, el o lăsa în pace; numai ziua ea se chinuia cumplit, în noaptea asta însă îl visase.
Se făcea că se află într-o regiune cu totul necunoscută, tristă, posomorâtă sub cerul înnourat al unui început de primăvară. Sus — cerul acela cu nori miţoşi, grăbiţi, iar mai jos, dedesubtul norilor — un pîlc de ciori de cîmp zburând mut. O punte mică şi strâmbă, sub ea un râuleţ tulbure de primăvară. Copaci amărâţi, aproape golaşi. Un plop tremurător, singuratic, iar mai departe, printre copaci, la capătul unei grădini, o construcţie mică din bârne, o bucătărie, sau o baie de aburi, sau naiba mai ştie ce!

Totul în jur era fără viaţă şi atât de trist, încât parcă te trăgea să te spânzuri de plopul ăsta tremurător, lângă podeţ, în jur nici o pală de vânt, norii total nemişcaţi şi nici un suflet de om. Da, iată un loc de iad pentru un om viu!
Şi iată, închipuiţi-vă, uşa clădirii din bârne se dă de perete şi apare el. E destul de departe, dar Margareta îl vede desluşit. Nu se poate dumiri cu ce este îmbrăcat, dar îşi dă seama că e în zdrenţe. Are părul vâlvoi, e nebărbierit. Ochii lui bolnavi sunt plini de nelinişte. O cheamă, îi face semn cu mâna să se apropie. Înecându-se în văzduhul fără viaţă ce o învăluie, Margareta fuge spre el pe terenul accidentat şi se trezeşte.
„Visul acesta poate să însemne una din două, îşi spunea Margareta Nikolaevna, sau a murit şi m-a chemat, ceea ce ar însemna că a venit să mă ia şi am să mor în curând, iar asta ar fi foarte bine, căci atunci s-ar termina chinul meu, sau trăieşte, şi atunci visul poate să însemne că vrea să-mi aduc aminte de el! Vrea să spună că ne vom mai vedea… Da, ne vom revedea curând de tot!”………….
în aceeaşi stare de surescitare, Margareta se îmbrăcă, încercînd să se convingă că, în esenţă, totul se potriveşte cum nu se poate mai bine şi că asemenea clipe trebuie să ştii să le prinzi şi să profiţi de ele
…………………
Sunt invizibilă şi liberă! Sînt invizibilă şi liberă!…
Zburând pe deasupra ulicioarei ei, Margareta nimeri într-alta ce o tăia pe prima în unghi drept. Străbătu într-o clipă această ulicioară lungă, peticită, cârpită, cu casele într-o rână, cu uşa strâmbă a găzăriei în care petrolul se vindea cu măsura, iar insecticidul în flacoane, învăţând cu acest prilej că liberă fiind, şi invizibilă, şi, oricât de mare i-ar fi plăcerea, trebuie să fie cât de cât rezonabilă. Era gata-gata să se lovească mortal de un felinar vechi şi strâmb din colţul străzii, şi nu izbuti decât printr-o minune să frâneze în ultima clipă. După ce-l ocoli, strînse mai tare coada periei şi-şi continuă zborul, mai încetinit, atentă la cablurile electrice şi la firmele care atârnau de-a curmezişul trotuarelor.
A treia ulicioară dădea direct spre Arbat. Aici, Margareta învăţă să-şi conducă peria în mod magistral, dându-şi seama că vehiculul ei e sensibil la cea mai uşoară atingere a mâinilor şi a picioarelor şi că, zburând deasupra oraşului, trebuie să fie cu ochii în patru şi să nu se dezlănţuie. Afară de asta, chiar pe când străbătea spaţiul pe deasupra primei ulicioare, şi-a dat seama că trecătorii n-o vedeau zburând. Nimeni nu-şi sucea capul, nimeni nu striga: „Uite, uite!” Nimeni nu se dădea în lături speriat, nu ţipa, nu leşina; nimeni nu izbucnea într-un râs dement.
Margareta zbura neauzit, foarte încet şi jos, cam la nivelul etajului al doilea. Dar, cu tot zborul lent, chiar la intrarea în Arbatul cu luminile lui orbitoare, nu-şi calculă bine mişcarea şi se lovi cu umărul de un disc luminos pe care era desenată o săgeată. Accidentul ăsta o supără foc. Se dădu îndărăt pe peria ei ascultătoare, zbură în lături şi apoi, năpustindu-se deodată asupra discului, îl făcu ţăndări cu coada periei. Se auzi zăngănitul cioburilor, trecătorii săriră într-o parte, de undeva se desluşi un fluierat, şi Margareta, săvârşind această năzbâtie, izbucni în hohote de râs.
„Pe Arbat trebuie să fiu mai prevăzătoare, îşi zise ea. Pe aici e o adevărată harababură, aşa încât te descurci greu.”

Spunând aceasta, începu să se strecoare printre cabluri. Sub ea pluteau acoperişurile troleibuzelor, ale autobuzelor şi ale turismelor, în timp ce pe trotuare, după cum i se părea de sus, pluteau râuri de şepci. Şi din ele se desprindeau pârâiaşe, ce se vărsau în gurile de foc ale magazinelor luminate în noapte.
„O, ce talmeş-balmeş! gândi furioasă Margareta, aici nici nu poţi să te întorci.”
Tăie Arbatul, se ridică mai sus, cam la înălţimea etajului trei, şi, trecând pe lângă clădirea din colţ a teatrului cu luminile lui orbitoare, pluti într-o ulicioară îngustă cu două rânduri de case înalte.
…………………
… nu mai rămăsese decât o văpaie trandafirie. în clipa următoare se stinse şi aceasta, şi Margareta se pomeni singură cu luna, care alerga deasupra ei, în stânga. Părul îi era de mult vâlvoi, în timp ce lumina lunii îi scălda şuierând trupul gol. Văzînd cum undeva, jos, două şiruri de lumini răzleţe se contopesc în două dâre neîntrerupte de foc, ca apoi să dispară cu repeziciune, Margareta îşi dădu seama că zboară cu o viteză fantastică şi o uimi faptul că nu se înăbuşă.
în clipele următoare, jos, departe, în întunericul negru al pămîntului, se aprinse o nouă văpaie de lumină electrică, repezindu-se sub picioarele ei, ca în secunda următoare să pornească a se învîrti în chip fantastic, ca o elice, şi să se prăbuşească în beznă. Alte câteva clipe şi fenomenul se repetă.”
(MIHAIL BULGAKOV Maestrul şi Margareta
Traducere din rusă de NATALIA RADOVICI)
Iar alături o versiune scurtă de animaţie, altfel de „Maestrul şi Margareta”, o versiune rusească animată în regia Svetlanei Petrova şi Nataliei Berezovaya în care fantasticul contureză o lume de creion
În plus asociez zborul Margaretei cu ritmul acesta:
o piesă a lui Neneh Cherry care împlineşte azi 45 de ani, deşi vorbeşte despre altceva ca linie melodică mi se pare propice zborului, iar ca senzualitate potrivită Margaretei.
Voi cum vedeţi zborul Margaretei?

h1

idealuri de la pământ la lună

06/03/2009

Fiecare dintre noi avem un ideal, un vis care trebuie împlinit la un moment dat în această viaţă.Unii dintre noi reuşesc să-şi atingă visul în tinereţe, apoi îl transformă într-altul mai mare, alţii ajung la ideal doar la bătrâneţe, alţii se luptă cu morile de vânt şi poate nu reuşesc să-şi ducă la bun sfârşit lupta şi să-şi atingă dorinţele cele mai puternice.
Eistein spunea :
” Idealurile care mi-au luminat calea şi din când în când mi-au dat curaj reînnoit de a întâmpina viaţa cu voioşie, au fost bunătatea, frumuseţea şi adevarul.”
Iată şi câteva din idealurilor celor prezenţi în calendarul zilei de 6 martie

1.”Sufletul meu nu poate găsi o scară către Rai decât prin frumuseţea pământului.” spunea Michelangelo Buonarroti (6 martie 1475- 18 februarie 1564) şi în căutările sale ne-a făcut părtaşi perfecţiunii în pictură, desen, sculptură şi arhitectură, poezie.
2.Maria Blanchard

Maria-Blanchard

Maria-Blanchard

pictoriţă spaniolă care a abordat cubismul într-o manieră originală, definind locul figurii umane în cubismul clasic
maria-blanchard-la-espanola

maria-blanchard-la-espanola


3.Gabriel Garcia Marquez,
gabriel-garcia-marquez

gabriel-garcia-marquez

, împlineşte azi 82 de ani, romancier şi nuvelist columbian, laureat al premiului Nobel pentru literatură, în anul 1982 .
Am să vă las un fragment din „Dragoste în timpul holerei”, romanul care stă şi la baza filmului „Love in The Time of Cholera”
„Într o seară, a intrat la Hanul lui don Sancho, un restaurant de lux de pe vremea spaniolilor, şi s-a aşezat în colţul cel mai îndepărtat, aşa cum făcea de obicei când venea să ciugulească la repezeală câte ceva. Deodată, a zărit-o în oglinda cea mare de pe peretele din fund pe Fermina Daza, cu soţul ei şi cu încă două familii, aşezată la masă în aşa fel încât el o putea privi reflectată în toată splendoarea. Fără să bănuiască nimic, lipsită cu totul de apărare, conducea conversaţia cu un farmec şi cu o veselie care scânteiau ca un foc de artificii, iar frumuseţea ei părea şi mai strălucitoare sub uriaşele policandre de cristal: Alice trecuse din nou de partea cealaltă a oglinzii.
Florentino Ariza a privit-o în voie, cu răsuflarea tăiată, a văzut-o mâncând, a văzut-o abia gustând din paharul cu vin, a văzut-o glumind cu cel de-al patrulea don Sancho al spiţei, a trăit un crâmpei de viaţă alături de ea, de la masa lui solitară, şi mai bine de un ceas s-a plimbat, fără să fie văzut, în spaţiul interzis al intimităţii ei. A mai băut patru ceşti de cafea, ca să-şi omoare timpul, până când a văzut-o plecând împreună cu tot grupul. Au trecut atât de aproape de el, încât i-a simţit mirosul printre rafalele de parfum împrăştiate de ceilalţi.
Din seara aceea, aproape un an de zile l-a tot bătut la cap pe proprietarul restaurantului să-i vândă oglinda, oferindu-i în schimb bani sau favoruri, orice şi-ar fi dorit în viaţă. N-a fost deloc uşor, pentru că bătrânul don Sancho credea cu adevărat că rama aceea minunată, cioplită de ebenişti vienezi, era, după câte se povestea, perechea geamănă a celei care aparţinuse Mariei Antoneta şi care dispăruse fără urmă: două bijuterii unice. Când a cedat într-un sfârşit, Florentino Ariza a atârnat oglinda în salon, dar nu pentru că ar fi vrut să admire desăvârşita frumuseţe a ramei, ci ca să poată privi spaţiul interior, care, timp de două ore, fusese ocupat de imaginea atât de îndrăgită.

……….
— Şi până când dracu’ credeţi că o să ne putem fâţâi de colo colo? îl întrebă.
Florentino Ariza avea răspunsul pregătit de cincizeci şi trei de ani, şapte luni şi unsprezece zile cu nopţile lor.
— Toată viaţa, spuse.”
4.Valentina Terechkova

Valentina Terechkova

Valentina Terechkova

prima femeie cosmonaut din istorie, cea mai tânără dintre cele care au cucerit spaţiul şi unica femeie care a zburat neînsoţită în spaţiu.
La bordul navei Vostok 6 a efectuat 48 de orbite în jurul pământului în 70 de ore şi 41 minute, din 16 juin 1963 la 12 h 30 până în 19 juin 1963 la 11 h 11.
Ca fapt divers: un crater de pe lună poartă numele ei, grupul de muzică electronică Komputer i-a dedicat o melodie:

5.David Gilmour

david gilmour

david gilmour

chitarist şi voce în grupul Pink Floyd dar îndrăgit şi în albumele sau concertele solo
6.Julio Bocca,
Julio Bocca

Julio Bocca

unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai baletului secolului XX şi cel mai de seamă reprezentant al dansului argentinian
Julio Bocca este considerat cel mai bun balerin în rolul lui Don Quijote
Oare idealurile noastre nu sunt demne de menţionat? Fiecare ne dorim ceva cu ardoare în viaţă, poate suntem la un pas de a le atinge, poate suntem un Don Quijote în lupta cu morile de vânt, dar orice ideal înalţă spiritul uman şi ne aduce mai aproape de perfecţiune. Câţi dintre noi, am putea vorbi cu sufletul deschis despre visele noastre?

  • cadran

    August 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • August 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031