Archive for the ‘aniversări’ Category

h1

best music original score- ennio morricone

10/11/2009

enniomorricone08-7391891
Pentru ca astazi Ennio Morricone implineste 81 de ani, pentru ca este compozitorul de muzica de film cel mai galactic 🙂 , alegeti dupa pofta inimii dintre temele mele preferate si acordati un Oscar din suflet piesei care va incanta auzul si simturile…

Novecento -Bernardo Bertolucci

Chi Mai din Le Professionnel -Georges Lautner,

Mission To Mars -Brian de Palma
The Untouchables” Brian de Palma

Sacco & Vanzetti – Giuliano Montaldo

U-Turn Oliver Stone

The Good The Bad and The Ugly -Sergio Leone
A Fistful of Dollars – Sergio Leone

Once upon a time in the West- Sergio Leone

Cinema paradiso- Giuseppe Tornatore
The Legend of 1900- Giuseppe Tornatore

Once Upon a Time in America – Giuseppe Tornatore

Malena- Giuseppe Tornatore

Kill Bill Vol. 2 – Quentin Tarantino

Inglourious Basterds -Quentin Tarantino

h1

cu masca si fara masca….

08/11/2009

Cine e oare sarbatoritul zilei? 🙂

Zorro

Rocco

BB

Dalida

Romy

Sherley

Lola

Letitia

Monica

Simone

Cathrine

Nathalie

Mireille

Casanova

si fotografia preferata
Alain-Delon-Dior-Perier

h1

Glenn Frey – faţă verso

06/11/2009

Glenn Frey, unul dintre fondatorii grupului The Eagles implineste azi 61 de ani, mi-l amintesc asa
frey1

On a dark desert highway, cool wind in my hair
Warm smell of colitas, rising up through the air
Up ahead in the distance, I saw a shimmering light
My head grew heavy and my sight grew dim
I had to stop for the night
There she stood in the doorway;
I heard the mission bell
And I was thinking to myself,
?this could be heaven or this could be hell?
Then she lit up a candle and she showed me the way
There were voices down the corridor,
I thought I heard them say…

Welcome to the hotel california
Such a lovely place
Such a lovely face
Plenty of room at the hotel california
Any time of year, you can find it here

Her mind is tiffany-twisted, she got the mercedes bends
She got a lot of pretty, pretty boys, that she calls friends
How they dance in the courtyard, sweet summer sweat.
Some dance to remember, some dance to forget

So I called up the captain,
?please bring me my wine?
He said, ?we haven?t had that spirit here since nineteen sixty nine?
And still those voices are calling from far away,
Wake you up in the middle of the night
Just to hear them say…

Welcome to the hotel california
Such a lovely place
Such a lovely face
They livin? it up at the hotel california
What a nice surprise, bring your alibis

Mirrors on the ceiling,
The pink champagne on ice
And she said ?we are all just prisoners here, of our own device?
And in the master?s chambers,
They gathered for the feast
The stab it with their steely knives,
But they just can?t kill the beast

Last thing I remember, I was
Running for the door
I had to find the passage back
To the place I was before
?relax,? said the night man,
We are programmed to receive.
You can checkout any time you like,
But you can never leave!

sau asa
glenn frey

I felt it when the sun came up this morning
I knew I could not wait another day
Darling, there is something I must tell you
A distant voice is calling me away

Until we find a bridge across forever
Until this grand illusion brings us home
You and I will always be together
From this day on you`ll never walk alone

You`re a part of me, I`m a part of you
Wherever we may travel
Whatever we go through
Whatever time may take away
It cannot change the way we feel today
So hold me close and say you feel it too
You`re a part of me, and I`m a part of you

I can hear it when I stand beside the river
I can see it when I look up in the sky
I can feel it when I hear that lonesome highway
So many miles to go before I die

We can never know about tomorrow
Still we have to choose which way to go
You and I are standing at the crossroads
Darling, there is one thing you should know….

You`re a part of me, I`m a part of you
Wherever we may travel
Whatever we go through
Whatever time may take away
It cannot change the way we feel today
So hold me close and say you feel it too
You`re part of me, and I`m a part of you

I look at you your whole life stands before you
I look at me and I`m running out of time
Time has brought us here to share these moments
To look for something we may never find
Until we find a bridge across forever
Until this grand illusion brings us home
You and I will always be together
From this day on you`ll never walk alone

You`re a part of me, I`m a part of you
Wherever we may travel
Whatever we go through
Whatever time may take away
It cannot change the way we feel today
So hold me close and say you feel it too
You`re a part of me, and I`m a part of you

Voi, cum il preferati?

h1

30 octombrie- 1 noiembrie – Ezra Pound si tacerea venetiana in pasi de dans

30/10/2009

ezra pound by richard avedon
La 30 octombrie 1885 se nastea poetul Ezra Weston Loomis Pound, unul dintre promotorii modernismului in poezie si initiatorul imagismului, pentru a ne alatura stilului sau de viata din ultimii 11 ani, petrecuti sub juramantul tacerii la Venetia, am ales una din poeziile sale in care miscarea, dansul si imaginea iubitei vorbesc in numele sau. Putem sa-l celebram pe Pound timp de trei zile, fiindca la 1 noiembrie se implinesc 37 de ani de la trecerea sa in nefiinta. Haideti sa-l celebram in tacere, in dans, in poezie:

Mişcare de dans

de Ezra Pound
Ochi negri,
O, doamnă din visu-mi,
În sandale de fildeş,
Pereche nu ai între dănţuitoare,
Nu-s glezne mai iuţi.

Nu te-am aflat în corturi
Prin pestriţ întuneric
Şi nici la izvoare
Printre femei cu ulcioare
Braţele tale-lujeri sub coajă;
Chipul tău-râu de lumini.

Albi ca migdalele umerii tăi;
Crude, cojite, migdale.
Nu te păzesc eunuci;
Nici gratii de-aramă.

Peruzele-aurite şi-argint la tine-n culcuş.
Înfăşuratu-ţi-ai negru veşmânt cu altiţe de aur
O, Nathat-Ikanaie, „Trei-lângă-râu”.

Şipot prin trestii sânt mâinile tale asupră-mi;
Degetul, râu de răcoare.
Slugile tale-s albe ca prundul;
Alături ţi-e cântecul lor!

Pereche n-ai între dănţuitoare;
Nu-s glezne mai iuţi.

Dance Figure
by Ezra Pound

For the Marriage in Cana of Galilee

Dark-eyed,
O woman of my dreams,
Ivory sandalled,
There is none like thee among the dancers,
None with swift feet.
I have not found thee in the tents,
In the broken darkness.
I have not found thee at the well-head
Among the women with pitchers.
Thine arms are as a young sapling under the bark;
Thy face as a river with lights.

White as an almond are thy shoulders;
As new almonds stripped from the husk.
They guard thee not with eunuchs;
Not with bars of copper.

Gilt turquoise and silver are in the place of thy rest.
A brown robe, with threads of gold woven in
patterns, hast thou gathered about thee,
O Nathat-Ikanaie, ‘Tree-at-the-river’.

As a rillet among the sedge are thy hands upon me;
Thy fingers a frosted stream.

Thy maidens are white like pebbles;
Their music about thee!

There is none like thee among the dancers;
None with swift feet.

Si pentru ca Venetia e un poem al sufletului meu, adaug un mic fragment cu Ezra Pound in orasul gondolelor si al tacerilor care sa ne apropie universul sau liric

h1

„La multi ani, Elfriede Jelinek!” – “Pianista” – amprenta lui Schubert şi iniţiere

20/10/2009

pianista
Pentru ca astazi Elfriede Jelinek implineste 65 de ani, revin cu recenzia la „Pianista”, pentru a va motiva sa o cititi/recititi.

Laureată a premiului Nobel în literaură din anul 2004, Elfriede Jelinek este cunoscută în tagma scriitorilor LGBT şi de partea politicienilor austrieci de stânga şi provine dintr-o familie în care tatăl era ceh şi mama avea rădăcini româneşti şi germane.
La noi au apărut târziu romanele ei şi atunci graţiei traducerii de valoare făcută de Nora Iuga. Unul dintre cele mai importante romane este „Pianista”, ecranizată în 2001 de către Michael Hanecke, cu Isabelle Huppert în rolul principal .

Erika Kohut e o tânără (36 de ani) profesoară de pian la Conservatorul din Viena care duce o viaţă puritană, dedicată artei, pianului în special, sub auspiciile unei dictaturi matriarhale. Mama sa este cea care i-a ales drumul vieţii şi chiar dacă Erika n-a excelat în interpretare şi a ajuns doar o pianistă de valoare medie angajată ca profesoară, tot trebuie să se dedice artei, pentru aceasta făcând sacrificii după bunul plac al mamei. Viaţa pe care i-o impune înseamnă lipsa unei companii, lipsa oricărei plăceri, fără sex, fără modă, fără prietenie, doar pian şi dragoste maternă.
Oprimată de către propria-i mamă şi de lipsa de talent, profesoara se dovedeşte a fi călăul ascuns, ea fiind cea care punea în buzunarele elevilor talentaţi, sticlă pisată spre a le înlătura orice şansă de a reuşi ca muzicieni.
Erika duce o viaţă dublă şi nu în puţin timp ne vom pune problema dacă nu cumva este vorba de un borderline în acest roman. Între profesoara sobră, rece chiar, singură, îmbrăcată cu haine care să-i evidenţieze cât mai puţin apartenenţa la sexul frumos, şi voyeurista care după cursuri intra la peepshow sau la drive in X pentru a observa cuplurile sau fetele pline de senzualitate care îşi exhibau simţirile trupeşti este o diferenţă imensă, dar ele sunt porniri ale aceluiaşi personaj. Nu încetăm să ne întrebăm de unde provine această diferenţă şi unde va duce.
« O femeie nu vine aproape niciodată pe aici, dar Erika vrea să fie mereu un unicat…Doar în felul acesta poate ieşi în evidenţă . »

În ceea ce priveşte viitorul răspunsul, acesta vine prin intermediul unui elev care se îndrăgosteşte de ea, Walter Klemmer, un tânăr iubitor de muzică şi caiac, care nu ştie să piardă. Însă cu care Erika începe o relaţie întâi controlată în totalitate de ea, bazată pe voyeurism şi sadomasochism şi care reproduce la altă scală tipul de relaţie fiică- mamă dictator din casa Kohut. Mai apoi relaţia se transformă, dacă primul raport trupesc între cei doi s-a finalizat cu un viol psihic din partea Erikăi, un al treilea raport va fi de fapt un real viol din partea lui Walter, cel busculat de atitudinea morbidă a Erikăi şi de dorinţa ei de a fi torturată redată în scrisorile pline de fantezii sexuale cât mai masochiste, atfel situaţia ia o turnură tragică, Erika şi mama ei fiind tratate cu bestialitate. O ultimă scenă ne-o înfăţişează pe Erika confuză întâlnindu-se din întâmplare în public cu Walter şi reacţionând la indiferenţa lui cu o tentativă de sinucidere soldată cu o pată de sânge în dreptul inimii.

« Erika se înţeapă în umăr.Sângele ţâşneşte imediat…Cuţitul e vârât înapoi în poşetă…Din ea se prelinge sângele.Oamenii se uită la ea ….Erika ştie direcţia în care trebuie s-o ia.Merge acasă. »

Oare putem vorbi de un roman iniţiatic ? O iniţiere prin care un tânăr se serveşte de o formă incestuoasă de dragoste, cea a unui elev faţă de profesorul său, o dragoste imposibilă între două persoane de vârste diferite, în care elevul este atras de inaccesibilitatea profesoarei, de singurătatea sa, de autoritatea sa,
de îmbătrânirea ei precoce, de puritanismul ei, de începutul degradării sale.

« Are convingerea intimă că domnişoara Kohut este acea femeie pe care şi-o doreşte un tânăr pentru a fi iniţiat în viaţă »
« Erika se încovoaie, sângerând un pic, într-o poziţie embrionară şi opera de distrugere continuă…..Ea însăşi a vrut-o, atunci când şi-a dorit să devină stăpână pe el şi pe pasiunea lui. »

Dacă ar fi să privim romanul din punct de vedere al personajului masculin, lucrurile pot fi văzute astfel.
Erika nu este oare reprezentarea mamei lui Walter ? Cea care dă ordine şi
face caracterizări, cea care îşi impune autoritatea, să nu uităm că Walter nu este decât un adolescent care vrea să-şi facă intrarea în viaţa de adult. Pentru el subjugarea femeii autoritare nu înseamnă decât iniţierea în viaţa bărbatului, pentru el dragostea poate lua orice forme, dar poate fi ieşirea de sub auspiciul adolescenţei. Maltratând-o pe Erika, îşi maltratează de fapt slăbiciunea, recunoscând-o ca abjectă, alienată şi oribilă, rupe de fapt legătura pe care o avea cu figura maternă. Putem vorbi de tăierea cordonului ombilical pentru a doua oară, Walter intră în viaţa de bărbat călcând peste copilărie şi peste reguli.
E vorba de două atitudini diferite de percepere a universului matricial, cea a Erikăi care se întoarce la protecţia maternă şi cea a lui Walter care o distruge.
Pentru Walter parcursul Erikăi este cel al mamei, care este personajul feminin ideal al copilăriei, dar pe parcursul adolescenţei se dovedeşte a fi cea care ştie totul , cea care impune reguli, personaj feminin totalitar care se alterează , care se autodistruge sau se lasă distrusă. Parcursul Erikăi este unul de acest gen, iar Erika, o extensie a mamei, afişează dorinţa de a se lăsa distrusă pentru a elibera tânărul de sub egida matriarhală şi pentru a-i da satisfacţia de creator proprie vieţii adulte.

« O s-o înveţe să-şi iubească trupul, pe care acum şi-l neagă, sau măcar să şi-l accepte. O să-i arate plin de atenţie , tot ce-i trebuie pentru dragoste, iar la sfârşit, va trece la obiective şi probleme mai dificile, referitoare la enigma femeii. Eterna enigmă. Atunci va deveni el profesorul ei…şi când ea o să ştie exact cât e de tânără o va părăsi de dragul uneia şi mai tinere »

Într-o altă viziune, ar trebui să ţinem cont de personajul Erika. Un personaj extremist, pentru care excesele sunt sau metode de coerciţie exercitate de mama sa dictator, sau metode de dezlipire de universul matern, o curăţire ritualică dacă e să ţinem seama de automutilările pe care şi le provoacă .
« Când nu e nimeni acasă se taie singură intenţionat…Cu puţinele cunoştiinţe de anatomie şi cu mai puţin noroc, oţelul rece est aplicat acolo unde bănuieşte că trebuie să apară o gaură, şi împins înauntru. Acum se despică, transformarea o sperie şi sângele se prelinge. Nu simte nimic.O clipă, cele două jumătăţi de carne tăiată se privesc încremenite……de atâta sânge nu vede ce a tăiat de fapt. Era propriul ei trup, dar îi este înspăimântător de străin. »
Şi apoi mai e Schubert, cei ce au făcut pian, au simţit pe propria piele, realitatea sa muzicală ne confruntă cu abisul, cu absolutul. Un absolut după care Erika tânjeşte.
« Câtă nedreptate că acest Klemmer trăieşte şi nu studiază destul, în timp ce Schubert e mort. »
Erika se complace în abisurile sufletului său şi ale disciplinei germanice, (Mama i-a ordonat : Fără jumătăţi de măsură.Fără aproximaţii.) adesea la ea plăcerea şi necesitatea se confundă una cu alta, cântă la pian D960 a lui Schubert cu aceeaşi plăcere cu care merge la peepshow, între virtute şi perversiune, ea nu lasă loc decât corpului şi plăcerii .
Voyeurismul poate fi văzut ca urmare a intimităţii între pianist şi Schubert, ca o modalitate de a intra în sufletul compozitorului. Până la urmă pentru a înţelege pianista, trabuie să-l înţelegem pe Schubert, şi nu e singurul caz care se raportează la violenţe pe muzica lui Schubert, la fel e filmul „Death and the Maiden” de Roman Polanski, toate pornind probabil de la cvartetul D 810 Fata şi moartea scris de Schubert în 1824 .
« Nici Erika nu vrea decât să privească.Aici în această cabină cu ea nu se va întâmpla nimic. Nimic nu i se potriveşte dar ea se potriveşte perfect în această chilie.Erika este un aparat compact cu formă umană
….Erika priveşte cu atenţie.Nu ca să înveţe. În ea oricum nu se mişcă nimic.Cu toate astea, trebuie să se uite. Pentru plăcerea ei personală. »

La fel se întâmplă cu Schubert, cei care îl interpretează ştiu că există o intimitate profundă între pianist şi piesă, Schubert lasă impresia unui personaj care necesită protecţie, dragoste intimă. Am cunoscut o pianistă care spunea că nu poate interpreta Schubert decât în singurătate fiindcă el se ascunde într-un colţ al sufletului său foarte ascuns şi nu iese la iveală decât în intimitate, iar partitura fără prezenţa lui nu-i spune nimic, îi dă doar o dorinţă acerbă de a privi în chilia interioară.
Sado-masochismul poate oare fi legat de Schubert ? Adevărul e că Schubert ascunde o durere pe care pentru a o exprima, trebuie să o fi simţit sau să o simţi în momentul interpretării. Durerea aceasta poate fi una purificatoare, pianista lui Jelinek uneori îşi petrece timpul alături de lama de ras care atinge cele mai ascunse părţi ale corpului, tăiând în carne vie, la fel durerea ascunsă care trebuie simţită cântându-l pe Schubert elimină suferinţa .

« A doua zi îi mărturiseşte profesoarei că doar cel mai trist ciclu de lieduri al lui Schubert a reuşit să-i îndulcească starea în care căzusem iar, din cauza dumneavoastră, Erika.Ceva în sufletul meu vibra împreună cu Schubert, care atunci când a compus « Singurătate » trebuie să se fi simţit ca mine ieri.Am suferit, dacă pot spune astfel, în acelaşi ritm , Schubert şi puţinătatea mea. »
Dacă sunteţi pregătiţi să înfruntaţi o atmosferă care degajă o sexualitate perturbată, un regim dictatorial matern şi mult Schubert, vă invit să citiţi cartea, vă veţi convinge că Jelinek şi-a meritat Nobelul şi numai prin faptul că reuşeşte să contureze personaje puternice în situaţii deviante. Apoi aştept să-mi spuneţi pe care pistă porniţi feedback-ul lecturii: pe cel al muzicii sau cel al violenţei.

h1

BB by Mela

05/10/2009


Bon anniversaire, Brigitte!
Motto:”La France, c’est Brigitte Bardot, aussi…”

Brigitte Bardot…
O legenda franceza vie, un mit universal.

Generalul de Gaulle, cunoscut pentru seriozitate si lipsa de cel mai vag romantism, a afirmat ca BB a adus Frantei mai multa valuta decat celebra marca-auto „Renault”.

Sociologii sustin ca BB a bulversat, a rasturnat pur si simplu moravurile, obiceiurile, traditiile, mentalitatile si conceptiile franceze post-belice!
Considerata cea mai frumoasa femeie din lume, dupa disparitia altor 2 initiale celebre MM=Marilyn Monroe, BB va fi ramas un „sex-simbol” de-a lungul deceniilor. Pe 28/9/09, BB a implinit 75 ani si o expozitie i-a fost dedicata in regiunea pariziana, la Boulogne-Billancourt.

Peste 1000 fotografii, afise, secvente din filme si obiecte personale ce relateaza cariera acestei femeie libere sau „adorabila idioata”, potrivit unora… BB a pus o cruce definitiva pe cuvantul „cinema” si pe cariera ei la numai 39 ani, pentru a se consacra adevaratei, autenticei sale pasiuni: animalele. Nu ma voi eterniza asupra carierei sale cinematografice. A declarat ca „Ursul si papusa” ramane filmul ei preferat; turnat in 1969, cand avea deci 35 ani, rolul Féliciei(cea fericita!) i s-a parut cel mai apropiat de… Brigitte Bardot cea reala!

BB a inventat si un stil muzical, cu vocea-i inconfundabila, sexy, ca un murmur sau un suspin, ce e inca la moda…(ma gandesc la Vanessa Paradis). Prima melodie cantata de Brigitte se numea „Sidonie” si a fost banda originala a filmului „Vie privée”, in regia regretatului Louis Malle.

Dupa plaje de vis, scoici, crustacee, Harley, St-Tropez, Roger Vadim si Günther Sachs, dispret, presa si „paparazzi”, Dumnezeu-Vadim a creat FEMEIA, iar BB mitul unei „Galatee” moderne, bomba blonda, cu parul in vant, goala pe nisip, mangaiata de razele soarelui, exprimandu-si bucuria si placerea de-a trai fiecare clipa, intre scandal si candoare…

Din pdv muzical, BB ar fi putut ramane o simpla interpreta de melodii estivale, ce nu dureaza dacat o vara, DACA providentza nu i-ar fi scos in cale un genial muzician si „pygmalion”: Serge Gainsbourg, cel care a transformat-o intr-o icoana (quasi) rock’n roll, cu cizme pana la coapse, calarind acea motocicleta legendara-HD…

Datorita lui Serge, amazoana-BB va fi inregistrat cele mai minunate melodii, un sirag de perle pretioase, unele pe fond de „British pop”, ca: Bonnie and Clyde & Comic Strip.

DAR a refuzat categoric aparitia celebrului „je t’aime, moi non plus!” in versiunea sa originala, caci BB a trait o scurta si puternica pasiune cu Gainsbourg… Se zice ca povestile de dragoste-pasiune viscerala sunt sortite esecului si se termina adesea, lasand loc unei tristeti, unei nostalgii durabile. Va fi fost cazul lui Serge, care i-a dedicat:”Initials BB”, un fel de requiem pentru o iubire pierduta si… o epoca deja depasita.

La multi ani, Brigitte!

articol scris de Melanie

h1

melo de miercuri (restanţa de duminică)

02/09/2009

  • cadran

    August 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • August 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031