Archive for the ‘clisee cu glas’ Category

h1

Femeia: între întrebări şi noi ideologii

14/04/2010

Astăzi din nou despre femeie şi libertate .Până unde merge libertatea femeii? Eistă sau nu există graniţe ale feminităţii? Cât mai rămâne din inocenţa şi puritatea ei în momentul în care intra cu forţă în lumea bărbaţilor? Sunt doar întrebări care probabil că ne scormonesc gândurile nouă femeilor, lor bărbaţilor şi care mi-au revenit azi pentru că se împlinesc 23 de ani de la trecerea în nefiinţă a celei care a deschis calea acestor întrebări: Simone de Beauvoir.
simone-de-beauvoir
Simone de Beauvoir spunea despre femeie : „Iată ce caracterizează în chip fundamental femeia: ea este Celălalt în inima unei totalităţi ai cărei doi termeni sunt necesari unul celuilalt.” mai multe citate din Al doilea sex găsiţi într-un fragment aici. Iar la polul opus vă aduc un citat din Kierkegaard: „Ce nenorocire este să fii femeie! Şi totuşi, cea mai mare nenorocire pentru o femeie este să nu înţeleagă că este femeie.”
Şi mă întreb din nou de care parte a baricadei ne situăm în momentul în care suntem sincere cu noi, de care parte a baricadei ne situează ei când sunt sinceri? Dacă rămânem la stadiul de întrebare şi privim fotografiile lui Robert Doisneau născut la 14 aprilie 1912,
robert_doisneau
poate reuşim să conturăm o lume a femeii, eu am subliniat doar stadiile de dezvoltare :
Femeia în devenire – fetiţa şi grija maternă
robert_doisneau_les_enfant_de_la_pl1
Femeia în formare -adolescenta zglobie
doisneau-azema
Femeia şi dragostea
doisneau-amour
Femeia şi joaca
robert_doisneau-danse
Femeia şi împlinirea sentimentală
doisneau-le-baiser
Femeia mulaj-împletirea sufletelor şi trupurilor
doisneau-mariage
Femeia şi singurătatea
doisneau-bar
În primul rând m-aş întreba şi v-aş întreba în care dintre fotografiile de mai sus vă regăsiţi sau vă regăsiţi jumătatea, în al doilea rând se formulează singură încă o întrebare: există în lumea aceasta fotografică acea diferenţiere despre care am pomenit mai sus, este femeia aici femeie raportată la sine sau raportată la celălalt?
Astăzi m-am afundat în întrebări, sunt întrebările care îmi bântuie lumea feminină fie ea virtuală, fie ea reală şi care sunt sigură că sub o formă sau alta o regăsesc şi în interiorul vostru. Răspunsurile noastre pot contura o altă lume, în care sexismul şi feminismul să nu existe şi în care femeia poate fi mândră că provine din coasta lui Adam, iar bărbatul poate fi recunoscător că ea este gâtul pe care se sprijină .
Ce ziceţi ne încumetăm să îi dăm forme virtuale?
Ca un mic prolog vă las un strop de Jean Ferrat în literele lui Louis Aragon:
„La femme est l’avenir de l’homme”:

Anunțuri
h1

„Schimbă-te în cuvinte, precum îţi zic.”(Nichita Stănescu)

31/03/2010

nichita-stanescu
La 31 martie 1933 se naşte Nichita Hristea Stănescu la Ploieşti, poet, scriitor şi eseist ales post-mortem membru al Academiei Române, cel care avea să spună despre el :

„Eu nu sunt altceva decât
o pată de sânge
care vorbeşte”. (Autoportret în Epica magna)
Despre Nichita se pot spune miliarde de cuvinte sau se poate asculta, prefer astăzi să-i las cuvintele să vorbească şi să tac.
Am să fac un mic pelerinaj prin poemele, fotografiile, interviurile şi cântecele care i-au preluat versurile.
Să fie acest drum în interiorul lui Nichita cadoul meu pentru ” cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial”, după cum îl numea Ştefan Augustin Doinaş, adăugând „Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanşa asupra poeţilor ei.”
stanescu
Primãvara

Primejdii dulci alcatuind sub gene,
mi te ivesti istovitor de dulce
cu sinii bulbucati zvicnind sã culce
pe ei sarutul lutului, alene.

Te stingi încet din mine, iara
sub piept loveste-n caldarim o minge
si ziua pe trotuare se prelinge,
lasind în urma-i iz de primavara.

Alaturi de mocirlele uscate
ies pomii toti cu trunchiurile-n floare
Hei… zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam cite fete-s astazi deflorate?

Un orizont pierdut, cu buze rosii
saruta-n crestet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din departare
si mor în primavara ofticosii…(Artgotice)

Cãtre Galateea

Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile
si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau
ce cutremur au si ce culoare anume,
si mersul tau, si melancolia ta, si sprancenele tale,
si bluza ta, si inelul tau, si secunda
si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun în pietre
si mã rog de tine,
naste-mã.

Stiu tot ce e mai departe de tine,
atat de departe, incat nu mai exista aproape –
dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea…
si tot ce e dincolo de ele,
si atat de departe, incat nu mai are nici nume.
De aceea-mi indoi genunchiul si-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l ingana.
Si mã rog de tine,
naste-mã.

Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.
Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui
copacii – umbre de lemn ale vinelor tale,
raurile – miscatoare umbre ale sangelui tau,
si pietrele, pietrele – umbre de piatra ale genunchiului meu,
pe carc mi-I plec în fata ta si mã rog de tine,
naste-mã. Naste-mã. (Dreptul la timp)

Râsu’ plânsu’

Pleoapa cu dinti, cu lacrima manjita,
sare cazuta în bucate,
dovada ca nu pot trai numai acum
sunt amintirele mele, toate …

Dovada ca nu pot vedea fãrã martori
e copilaria, adolescenta mea,
dubland nefiinta acestei secunde
cu nefiinta ei de candva.

Ah, rasu’ plansu’
ah, rasu’ plansu’
mã bufneste când spun
secundei vechi putrezind în secunda
de-acum.

Ah, rasu’ plansu’
ah, rasu’ plansu’
în ochiul lucrurilor reci
si-n dintele lor muscator, ca si sceptrul
neinventatilor regi. (Necuvintele)

Poveste sentimentalã

Pe urma ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stateam la o margine-a orei,
tu – la cealalta,
ca doua toarte de amfora.
Numai cuvintele zburau intre noi,
inainte si inapoi.
Virtejul lor putea fi aproape zarit,
si deodata,
îmi lasam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pãmânt,
numai ca sã privesc iarba-nclinata
de caderea vreunui cuvint,
ca pe sub laba unui leu alergind.
Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,
inainte si inapoi,
si cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, intr-un virtej aproape vãzut,
structura materiei, de la-nceput. (O viziune a sentimentelor)

Tinerii

Se saruta, ah, se saruta, se saruta
tinerii pe strazi, în bistrouri, pe parapete,
se saruta intruna ca si cum ei insisi
n-ar fi decât niste terminatii
ale sarutului.
Se saruta, ah, se saruta printre masinile-n goana,
în statiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se saruta cu disperare,
cu violenta, ca si cum
la capatul sarutului, la sfirsitul sarutului, dupa sarut
n-ar urma decât batrinetea proscrisa
si moartea.
Se saruta, ah, se saruta tinerii subtiri
si indragostiti, Atât de subtiri, ca si cum
ar ignora existenta piinii pe lume.
Atât de indragostiti, ca si cum, ca si cum
ar ignora existenta insasi a lumii.
Se saruta, ah, se saruta ca si cum ar fi
în intuneric, în intunericul cel mai sigur,
ca si cum nu i-ar vedea nimeni,ca si cum
soarele ar urma sã rasara
luminos
abia
dupa ce gurile rupte de sarut si-nsingerate
n-ar mai fi în stare sã se sarute
decât cu dintii.

nichita
Lunã în câmp

Cu mana stânga ti-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormitilor gutui
si de-as putea sã-mi rup din ochii tai privirea,
vazduhul serii mi-ar parea caprui.

Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,
zvelti vanatori, în arcuitii lei
din goana calului, cum isi subtie arcul.
0, tinde-ti mana stânga catre ei

si stinge tu conturul lor de lemn subtire
pe care ramurile I-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au ratacit cu timpul, pe intins.

Eu te privesc în ochi si-n jur sã sterg copacii
In ochii tai cu luna mã rasfrang
… si ai putea, uitand, sã ne strivesti în gene
dar chipul ti-l intorn, pe bratul stâng. ( Sensul iubirii)

nichita_stanescuLecţia despre cub

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze,
până când cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
– Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat! (Epica magna)

nichitastanescu

nichitastanescu

Nod 19

Ia cunostinta ca pot ucide,
ca pot zdrobi cu calcaiul capul suav
al stelei rasarinde si placide,
din pricina careia am devenit zugrav!

Ia cunostinta ca nu am mila de mine,
ca sangele meu mi-l amestec cu mestecenii!
Grabnic ti-aduc la cunostinta toate acestea!
Vezi ce faci! ( Noduri si semne)

Somnul cu fierãstraie-n el

Somnul cu fierastraie-n el
taie capetele cailor
si caii alearga nechezind cu sange,
ca niste mese rosii, fugite pe strazi,
de la cina cea de taina.

Si caii alearga, în aburii rosii
clatinand umbre. In sai, fantome.
Frunze se lipesc de gaturile lor
sau se prabusesc de-a dreptul în ele,
cum se prabuseste umbra copacului în fantani.

Aduceti galeti, aduceti cani mari de sticla,
aduceti cani si pahare.
Aduceti castile vechi ramase din razboi,
aduceti-i pe toti carora le lipseste un ochi,
sau în loc de brat au un loc liber,
care poate fi umplut.

Peste tot sange de cal decapitat
curge în voie, si
eu cel care-am vãzut primul
acestea
va vestesc ca am baut din el ...(Operele imperfecte)

nichitasTestament

Mã cirpesc cu vorbe, cu substantive,
îmi cos rana cu un verb.
Nobile paleative
de serv.

Iti scriu cu trupul meu viata
si mersul stelelor ti-l scriu.
Vocala cea mai lunga este ata
în care mortu-l cos, de viu.

Cãci trebuie sã dam si marturie,
altfel nimica n-ar mai fi,
în dulce scriere tirzie
tinind alãturi morti si vii.

Tu ombilic din care curge
vorbirea numai altor guri
fãrã sã stim unde ne duce
în care dalbe viituri.

Incit nu stim cine traieste –
cuvintul poate, poate trupul.
Zapada alba Doamne, poate,
sau urma-n ea, pe care o lasa lupul…(In dulcele stil clasic)

Starea de a fi ciresar

Ah, n-o så stie nimeni
gingasa pricinå a ciresului
profunda pricinå a stejarului
cauza ochilor mei.

Ah, n-o så stie nimeni
zburata pricinå a påsårilor
impietrita pricinå a pietrelor
cauza inimii mele.

Ah, n-o så stie nimeni
neagra pricinå a påmintului
curgåtoarea pricinå a riurilor
cauza sufletului meu.(Maretia frigului)

Poem
Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?…(O viziune a sentimentelor)

Închinare

Adolescenţii, bărbaţii, bătrânii
aspiraţia, rodnicia, împlinirea
vârste trecându-şi puterea, arborele
din cele opt ore – ale zilei de muncă.

Mai mulţi fii ai pământului ţării,
ce fericire!
Ei fac să răsară-n opt ore sfera
întreagă a Timpului! (Roşu vertical)

Noi

Noi suntem seminţe şi pământul e al nostru,
ştim cel mai bine locul şi patima şi rostul,
ştim cel mai bine legea şi mersul înainte,
suntem după nevoie şi lacrimă şi dinte.

Nu cerem nimănuia nimic, însă oricine
dacă el vrea-l numim şi prieten şi vecine.
Aici şi pâinea, sarea, noi a avem la masă,
căci ne-am făcut-o singuri, zidindu-ne o casă.

Nu zicem rău de nimeni, stăpâni peste pământ
Noi suntem în picioare, sub noi străbunii sunt.
De-aceea poate-n libertate să lucească,
deasupra noastră, universala boltă albastră.( Un pământ numit România )

A cumpăra un câine

A venit îngerul şi mi-a spus:
– Nu vrei să cumperi un câine?
Eu nu am fost în stare să-i răspund.
Cuvintele pe care i le-aş fi putut striga erau
lătrătoare.
– Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul, ţinând în braţe
inima mea
lătrătoare,
dând din stânga ca dintr-o coadă.
– Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul
în timp ce inima mea
dădea din sânge ca dintr-o coadă.( Belgradul în cinci prieteni )

Cum sa ma-nsurubez in aer?

Cum să mă-nşurubez în aer, pământule?
Cum să m-arăt din unghiul, al privirii,
gândule,
cu ce e mai puţin din mine dat pieirii?

Cum să m-arăt în trup pe care nu-l doresc,
neîntomnat şi-n azvârlire,
plin de verdeaţă şi regesc
şi armăsar păscând câmpii asire?

Cum să-ţi atârn de nară, logodit,
şi sângelui tău să îi fiu nutreţ?
Cum să mă spulber din dorul gândit?
Şi cum să-ţi fiu nepreţios, de preţ?

Poate fiind?
Sau, poate nefiind? (Starea confesiunii)

nichita_stanescu_1
Nuntă marină

Burează cu lapți peste icre
aproape de țărm,
printre pietrele păroase
peștii dansează, dansează.
Să nu te azvârli în mare
noaptea aceasta!
Ea este oprită înotului.
Să ți lopețile drepte ca niște catarge
și fără de cântec împins din spate
de lună,
nevătămat vei ajunge în port. (postume-Cărțile Sibiline)

Aşa s-a schimbat Nichita în cuvinte …aşa ne învaţă pe noi să ne transformăm

h1

Anais Nin şi cunoaşterea sinelui -”Senzualitatea este o forţă secretă a corpului meu”

24/11/2009

Dacă vreţi să vă descoperiţi citiţi-o pe Anais Nin . Dacă vreţi să redescoperiţi Femeia citiţi-o pe Anais Nin…..

Jurnalele lui Anais Nin au făcut obiectul diferitor rumori şi speculaţii.
Henry Miller afirma că jurnalele ei îşi pot găsi locul alături de scrierile lui Proust, Sfantul Augustin sau Abelard
Vis –a – vis de acestea Anais Nin declara „ mon discours dans le journal est naturel…ce que je produis aileurs est un condense, le mythe, le poeme”

Jurnalul lui Nin nu este un simplu jurnal, este o călătorie în viaţa de zi cu zi în căutarea Femeii, a femeii simbolice şi a celei reale, una care oscilează între acţiune şi contemplare, angajamente şi grijă de sine, sentiment şi raţiune, vis şi realitate.

Anais se declară sensibilă la spirit şi calităţi umane, la nevoile pe care le poate satisface.
Asemeni personajelor sale ( vezi Sabina din „Une espionne dans la maison damour”), Anais se dedică în întregime rolurilor,celor pe care crede că ceilalţi le aşteaptă din partea ei: fiica, soţia, artista, femeia boemă, prietena, protectoarea etc.O mărturie a sa vine în sprijinul acestei afirmaţii:
„Il y eut toujours en moi deux femmes, au moins, un femme perdue et desesperee qui sentait qu’elle se noyait, une autre qui entrait dans une situation comme elle serait montee sur scene, dissimulant ses vraies emotions parce qu’elles n’etaient que faiblesse, impuissance, desespoir, pour presenter au monde un sourire, de l’ardeur, de la curiosite, de l’enthousiasme, de l’interet.”
Astfel că în timp ce lumea era fascinata de o Anais veselă, inteligentă, misterioasă, cealaltă Anais timidă, nesigură, detaşată şi naivă se ascundea şi striga în paginile jurnalului, devenit un drog, o posibilitate de vis, un talisman.

„Henry şi June” este un colaj de fragmente din jurnalele autoarei, referitoare la momentul cunoaşterii lui Henry Miller, moment care înseamnă totodată descoperirea erotismului său , a unei psihologiii sexuale şi de amor care va fi de altfel şi atracţia principală a scrierilor sale şi forţa care o va afirma ca scriitoare, dar şi ca femeie.

Anais porneşte de la afirmaţia:”Senzualitatea este o forţă secretă a corpului meu.” care o va ghida de-a lungul vieţii, a jurnalului său şi al afirmării literare şi în special în relaţia cu Henry Miller şi construieşte o poveste de dragoste şi o psihologie de viaţă foarte nebişnuită anilor ’30, dar care a influenţat apoi generaţii întregi de femei .

“Henry şi June” este în primul rând o carte pentru cei care îl citesc pe Miller, sunt captivaţi de forţa sa creatoare, de pofta de viaţă şi de sinceritatea crudă, pentru cei care sunt cuceriţi de senzualitatea lui Nin, de feminitatea sa debordantă amestecată cu o forţă sexuală inimaginabilă cu 70 de ani în urmă dar şi pentru cei care n-au citit încă nici Miller, nici Nin, dar care vor citi cu siguranţă după acest intro în viaţa şi scrierile lor.

Povestea lor de dragoste se desfăşoară în paralel cu descoperirea senzualităţii lui Nin şi a tandreţii lui Miller, a capacităţii lor de a se iubi, a face dragoste şi literatură în acelaşi timp.
Momentul în care se întâlnesc cei doi este de fapt momentul în care două imaginaţii se vor intersecta, două forţe care pot prefigura Bărbatul perfect şi Femeia perfectă:
„L-am cunoscut pe Henry Miller…am văzut un bărbat care îmi plăcea. În scrierile sale este flamboiant, viril, animalic, magnific. E un bărbat pe care viaţa îl îmbată. E ca mine
Are un cap interesant cu accente puternice date de ochii negri, părul negru, pielea măslinie, gura şi nările senzuale, un profil frumos.Arată ca un spaniol…Pare sensibil, uşor de rănit”

Anais e cucerita de literatura lui Miller şi încet va fi cucerită de personalitatea şi virilitatea sa:„Mă aţâţă. Mă muşcă de ureche şi mă sărută, îmi place ferocitatea lui.Mă aruncă pe pricepută a braţelor, dar dorinţa lui mă sperie, mă respinge
….
Răspund imaginaţiei sale cu a mea
…..
Îmi place forţa lui, forţa lui întunecată, distrugătoare, neînfricată, cathartică”

În acelaşi timp însă va fi cucerită de soţia acestuia June Mainsfield, a cărei apariţie, îi stârneşte porniri lesbiene, dar mai presus personalitaea sa protectoare:„O faţă izbitor de albă, ochi arzători. June Mansfield…cea mai frumoasă femeie din lume. Frumuseţea ei îi aducea pe tavă dramele şi evenimentele. Iubeam delicateţea care îmi apăruse în vorbele ei mândria disproporţionată. Îi lipseşte sâmburele siguranţei de sine, tânjeşte cu nesaţ după admiraţie…Păr blond, faţa palidă, sprâncene demonic arcuite, un surâs crud şi o gropiţă dezarmantă. Perfidă, infinit dezirabilă, atrăgându-mă spre ea ca spre moarte.”

Anais se va lupta interior cu dragostea sa pentru Henry şi cea pentru June, ele iubirile se vor lupta între ele, vor încerca să se detroneze, să se stăpânească, ajungând într-un final să se completeze:
„Henry nu mă poate face s-o iubesc mai puţin, dar mă poate chinui, făcând-o pe ea să pară mai ireală, mai imaterială, demonstrând că nu există June, ci doar o imagine inventată de noi, de mintea lui Henry şi poezia mea”

Completările acestea sunt posibile atât în jurnal cât şi în psihanaliză. Cele două fiinţe ale lui Anais îşi fac pe rând dreptate cu ajutorul instinctelor dezvăluite în scriere şi şedinţe de terapie:
„Scriitorii fac dragoste cu orice vor
Adevărul este că numai aşa pot trăi în două direcţii diferite. Am nevoie de două vieţi. Am două fiinţe
Henry mi-a trezit adevăratele instincte”
Iar momentul culminat când „Muntele de cuvinte s-a predat… literatura a căzut” şi Henry este cucerit coincide cu descoperirea femeii Anais. Iese la iveală Femeia ca principiu, femeia puternică, deşi în aparenţă fragilă, frivolă şi instinctuală. Femeia aceasta este cea care se cunoaşte pe sine, îşi cunoaşte dorinţele, senzualitaea şi dă frâu liber imaginaţiei, puterii sexuale şi iubirilor.
„Ne gustăm unul altuia pielea.cadem împreună în lumea noastră sălbatică. Mă muşcă.Îmi face oasele să trosnească…Dorinţele noastre se dezlănţuie.Trupurile sunt în convulsii
Trupul lui are un fel anume de a-l excita pe-al meu de a-i raspunde. Când mă gândesc la el îmi vine să îmi desfac picioarele.”

Anais este capabilă să iubească, descoperindu-şi dorinţele şi forţa de dăruire, descoperă totodată şi un anume haos interior, o prăpastie între puterea de a iubi şi cea de a se iubi pe sine, de a se lăsa iubită. Are nevoie să iubească, dar necesităţile sexuale nu-i permit să urmeze un singur drum.
„Nu m-am dăruit niciodată întru totul, dar asta mi se pare imposibil când văd cum mă supun nobleţei şi perfecţiunii lui Hugo, senzualităţii lui Henry, frumuseţii lui Eduardo
Sentimentele mele sunt într-un haos pe care nu-l pot limpezi
Vreau să fiu iubită…”
Ceea ce îi descoperă Henry Miller o „orgie literară”, este o modalitate de a împăca femeile, cele două femei din interiorul lui Anais , o mulţumeşte şi pe Anais senzuala şi pe Anais scriitoarea.
Discuţiile noastre sunt minunate intermezzouri, nu dueluri, ci rapide iluminari reciproce:”Eu ştiu să dau sens gândurilor lui vagi.El le dezvoltă pe ale mele.Îl aprind. El mă face să curg”

Şi totuşi Anais nu se simte atât de împlinită de această relaţie, chiar dacă i se dedică aproape în totalitate, există un minus:
„E în Henry o lipsă de sentiment care se trădează prin accentul pe care îl pune pe sex şi discuţii” şi care o va îndemna să se orinteze şi spre alte descoperiri: spre tandreţea lui Hugo, frumuseţea lui Eduardo şi ajutorul psihologului Allendy ţinând seama de faptul că
„Ceea ce vrea un bărbat e să creadă că o femeie îl poate iubi atât de mult încât n-o va interesa nici un alt bărbat”şi realizând că împlinirea poate s-o simtă doar alături de toţi, pentru ca ei să-i satisfacă personalităţile fiecare în parte „Mi se pare că în momentul ăsta sunt binecuvântată cu trei bărbaţi minunaţi şi absolut capabilă să-i iubesc pe toţi trei”

Dragostea, sexul sunt pentru Anais cunoaştere de sine, a-şi descoperi personalităţile, interesele sexuale, senzualitatea, capacitatea de iubire şi dăruire, puterea de a-i atrage pe ceilalţi, de a-i subjuga şi îmbrăţişa cu sufletul şi trupul ei înseamnă pentru Anais o călătorie spre noi universuri, un voaiaj mult mai valoros decât cel de pe lună chiar, fiindcă sinele este un labirint pe culoarele căruia întâlnim şi minotauri şi tezei interiori capabili să ne uimească, să ne extazieze în faţa unei dintre cele mai râvnite comori : eul interior.
„Nous allons sur la lune.C’est ne pas tres loin.L’homme peut aller tellment loin en lui-meme”

Povestea triunghiului Anais, Henry şi June a fost ecranizată în regia lui Phillip Kaufman, cu Fred Ward, Maria de Medeiros şi Uma Thurman în distribuţia principală, în 1990, un film în care imaginea vine să completeze aportul lui Anais Nin în emanciparea femeii, un film cu raiting special NC 17 un fel de inlocuitor al R-ului acordat filmelor cu scene explicite şi sau violenţă, raiting care vine să sublinieze diferenţa între un film erotic şi unul al cărui scop principal nu este atracţia erotică, ci erotismul este doar un prilej de autodescoperire.

Şi pentru a intra şi mai mult în sufletul lui Anais Nin vă propun să ascultaţi o melo dragă mie şi care vorbeşte despre relaţia dintre Anais şi Henry în Parisul anilor 30 la Clichy

„Paris Quatorze avril
Ma vie Est un exil
J’envie tes jours tranquilles
A Clichy

Henry Volcan velours
Bandit Au souffle court
J’écris La nuit, le jour
Tout mon amour Mon amour
Là dans mon journal

Anaïs Nin
A le diable au cœur
La douleur assassine
Anaïs Nin Anaïs
Infiniment féminine

Anaïs Nin
A le diable au cœur
La douleur assassine
Anaïs Nin Anaïs
Miller

J’ai fui Le bruit des villes
La pluie Est un exil
Elle coule des jours tranquilles
A Clichy

Henry J’ai le cœur lourd
Du gris Qui nous entoure
Je crie Depuis toujours
Tout mon amour Mon amour
Là dans mon journal

R

J’ai froid Le temps d’un taxi
Et me voilà Contre toi
Henry Attends-moi
Je te suis
Peu m’importe si Parfois
La nuit nous trahit
Enfer ou paradis
Apprends-moi l’interdit L’interdit

R…»

Femeilor Anais le sugerează să o citească cu sufletul şi trupul, « puneţi-vă o mască, masca de feminitate primordială, de Femeie la modul absolut, trăiţi-i senzualitatea pe scoarţă de jurnal, pe cord de amor, pe trup fierbinte, vă veţi descoperi voi înşivă, fantasmele voastre, dragostea care musteşte în voi pentru viaţă, faţă de voi înşivă, vă veţi lăsa purtate de eul vostru eliberat undeva spre ţara interzisă descoperind că adevărata voastră vocaţie este aceea de a vă cunoaşte. « Cognosce te ipsum » va deveni un fel de cheie care deschide porţile templului spre orgasmului interior ( intelectual, sexual şi sufletesc). », pare a spune Anais
Iar bărbaţilor le impune un fel de motto: « eliberaţi femeia şi ea vi se va dărui întru totul » asemeni Phytiei.
Anais Nin ne descoperă că adevărata cunoaştere de sine ne transformă în preotese în templul lui Appolon. Suntem toate nişte Phytii râvnite şi adulate, suntem templul din Delphi el însuşi, centrul universului prin revelaţia sinelui .

h1

Chéri de Colette / Chéri by Frears

13/08/2009

Cei care aţi mai răsfoit blogul Galei, probabil v-aţi dat seama că am o atracţie pentru curtezane, m-au fascinat întotdeauna, nu exemplul lor de viaţă cât capacitatea de a trece prin dragoste şi prin feminitate ca un nor, fără să-şi modifice în mod vădit forma, însă riscând să provoace furtuni şi umbre, momente de tensiune sau momente de relaxare. Una dintre cele apropiate mie este Veronica Franco, despre care am mai amintit şi care în « Frumoasa Veneţiană » creează o lume aparte, în care poezia şi dragostea stau faţă în faţă.

A venit acum şi rândul unei curtezane pariziene, Lea de Lonval, personaj central în cartea « Chéri » scrisă de Colette în 1920 sau în filmul cu acelaşi nume după scenariul lui Christopher Hampton şi în regia lui Stephen Frears.

De la început vreau să subliniez că prefer cartea înaintea filmului, mă aşteptam de la Frears după „Dangerous Liasons” sau „Dirty pretty things” la un „Cheri” mult mai puternic, la o analiză psihologică mai profundă, m-am întâlnit însă cu o comedie de moravuri în care prestaţia actorilor este bună, însă nu de invidiat, cu la belle epoque conturată în jurul unui sentiment şi nu a unei stări în sine şi cu un scenariu destul de arid în ceea ce priveşte replicile ascuţite.

Sidonie Gabrielle Colette în schimb ne oferă un roman de boudoir impresionist de o înaltă calitate. Înaintea succesului cu Gigi, după experienţa unei căsnicii nereuşite, autoarea începe o carieră în music-hall (1906-1912), prezentând pantonime orientale în ţinute sugestive la teatrul Marigny, Moulin-Rouge şi Bataclan. Este o perioadă de scandal şi eliberare morală în care cunoaşte mai multe aventuri, unele dintre ele cu persoane de acelaşi sex cum ar fi Mathilde de Morny şi Nathalie Barney-Clifford supranumită „l’Amazone”.
Este o perioadă fructuoasă din punct de vedere al scriiturii, Colette publică opere în care evocă universul music-hall-ului, dar în acelaşi timp fantezia sa o împinge pe drumul viitoarei cărţi „Chéri”, una dintre cărţile neinspirate din viaţa sa la modul direct deşi a trăit la 40 de ani o aventură cu Bertrand de Jouvenel, în vârstă de 17 ani, în viaţa căruia joacă rolul de iniţiatoare într-ale amorului şi care îi inspiră romaul „Le Blé en herbe”.

„Cheri” este de fapt o fantasmă devenită realitate, concepţia cărţii fiind antecedentă relaţiei cu Bertrand de Jouvenel. Cartea abundă în cuvinte care exprimă o senzualitate liberă şi împlinită, în revendicări ale plăcerii carnale şi a puterii femeii asupra bărbatului şi i-a adus autoarei un succes de scandal, critica şi cititorii s-au scandalizat în faţa poveştii de dragoste dintre o femeie demimondenă de 49 de ani, Lea de Lonval şi tânărul Fred Peloux, supranumit Cheri, de douăzeci.

Lea fostă curtezană, este mentorul şi amanta fiului unei foste curtezane cu care îşi joacă rolul de seducătoare, în pofida vârstei sale înaintate până când mama celui din urmă aranjează o căsătorie cu tânăra Edmée. Cei doi se despart pentru câteva luni, dar realizează că ceea ce au pierdut a fost de fapt cea mai mare dragoste a vieţii lor, Chéri se întoarce la Lea, însă regăsind o femeie marcată de ani o va părăsi din nou.
Romanul se desfăşoară pe două planuri, ambele aparţinând tematicii curtezanei : unul cel al riscului îndrăgostirii, al doilea cel al amprentei anilor asupra frumuseţii şi implicit al diferenţei de vârstă. Colette se alătură lui Duras şi Beauvoir prin curajul de a accentua forţa şi libertatea feminină, senzualitatea şi sexualitatea ei. Analiza ei psihologică e profundă, iar personajul central Lea, dincolo de puterea pe care i-o conferă statutul de curtezană, deţine secretul cunoaşterii de sine. Lea este capabilă să-şi recunoască neputiinţa în faţa anilor, să se retragă şi să-şi sacrifice dragostea în favoarea unei portretizări cât mai apropiate de realitate. Lea are capacitatea de a se autocontrola sau autodisciplina. Lea e hotărâtă, determinată, mândră de feminitatea cu care e înzestrată . Chiar dacă relaţia sa cu Chéri este semnul unei dorinţe ascunse de a rămâne tânără, forţa cu care îşi recunoşte vârsta şi îi redă libertatea celui pe care îl iubeşte este semnul inteligenţei. Colette reuşeşte să creioneze o femeie puternică, una cu care empatizează toate cititoarele feminine.

Filmul în schimb pune accentul pe jocul seducţiei, poate fiindcă Frears l-ar fi vrut un al doilea „Dangerous liasons”, poate fiindcă Michelle Pfeiffer la 51 de ani este încă o seducătoare, poate fiindcă ludicul este elementul care duce filmul în spate.

Cei doi îndrăgostiţi Cheri şi Nounoune cum o supranumise tânărul pe Lea intră într-un cerc vicios, se prefac indiferenţi, se apără, se ocolesc, se apropie, încearca apa cu degetul, se iubesc, se resping. Îşi ascund sau îşi dezvaluie sentimentele, dar cad singuri în plasa lor.Deşi la început ei cred că e vorba despre o relaţie pasageră, timpul, « the chemistry » si afinităţile reciproce le demonstrează că plăcerea carnală e depăşită de dragostea imposibilă dar dezirată.

Filmul se axează pe acest conflict dintre raţiune şi simţire, pe jocul seducţiei şi pe relaţia dintre cei doi amorezi. Ce m-a nemulţimit pe mine a fost faptul că am avut senzaţia unei diaporame şi nu a unui film, lipseau anumite elemente din construirea peliculei, replici mai pregnante, centrarea socială şi conturarea societăţii precum şi o analiză mult mai pronfundă a acestor lupte interioarem pe de-o parte Lea care se vrea încă femeie fatală şi nu vrea să îmbătrânească, pe de alta Chéri care nu vrea să devină bărbat şi se fereşte de responsabilităţi.

Rupert Friend şi Michelle Pfieffer, doi actori care şi în realitatate au o diferenţă de vârstă compatibilă cu filmul sunt sarea şi piperul, Rupert pe care l-am văzut în „The Libertine” în rolul lui Downs, este de o inocenţă şi o delicateţe potrivite caracterului portretizat, dar în acelaşi timp inspiră virilitate şi putere,iar Michelle Pfeiffer reia cu aceeaşi forţă din „Dangerous liasons” femeia fatală, femeia puternică .

Două caractere diferite care conturează un cuplu menit să ne facă să visăm, chiar dacă am trăit sau nu o situaţie asemănătoare, o dragoste imposibilă sau o chimie de o ansemenea anvergură, „Chéri” filmul ne transpune în pielea personajelor şi dincolo de lipsurile sale rămâne un film care merită văzut, iar „Chéri” cartea rămâne una dintre scrierile cele mai pregnante ale secolului trecut despre puterea femeii şi despre turbioanele dragostei .

Acum poftiţi si alegeţi din nou filmul sau cartea şi amintiţi-vă replica Leei « I’m probably making a fool of myself… but then again, why not? Life is short! “, replică atât de bine desprinsă din simţirea sa de curtezană.

ps promit să revin asupra curtezanelor, poate facem un top ten al lor 🙂

h1

best kiss

17/07/2009

Fiindcă am prelungit discuţia  în ceea ce priveşte sărutul lui Klimt, m-am gândit să ne jucăm. Să organizăm un concurs în urma căruia să decidem care este „sărutul săruturilor”: în filme, în sculptură, în pictură, în fotografie, în muzică şi în literatură.
Ce ziceţi, vă surâde ideea?
Sparg eu gheaţa!

Pictură
Klimt cu „Sărutul”
The_Kiss,_1907-klimt
Sculptură
Brâncuşi
Brâncuşi
Film
The english patient : sărutul dintre Almásy şi Katharine:

Muzică:
Pearl Jam
Literatură:
Pierre de Ronsard

Maîtresse, embrasse-moi, baise-moi, serre-moi

Recueil : Sonnets pour Hélène

„Maîtresse, embrasse-moi, baise-moi, serre-moi,
Haleine contre haleine, échauffe-moi la vie,
Mille et mille baisers donne-moi je te prie,
Amour veut tout sans nombre, amour n’a point de loi.

Baise et rebaise-moi ; belle bouche pourquoi
Te gardes-tu là-bas, quand tu seras blêmie,
A baiser (de Pluton ou la femme ou l’amie),
N’ayant plus ni couleur, ni rien semblable à toi ?

En vivant presse-moi de tes lèvres de roses,
Bégaie, en me baisant, à lèvres demi-closes
Mille mots tronçonnés, mourant entre mes bras.

Je mourrai dans les tiens, puis, toi ressuscitée,
Je ressusciterai ; allons ainsi là-bas,
Le jour, tant soit-il court, vaut mieux que la nuitée.”
Fotografie:
Robert Doisneau Le Baiser de l’Hotel de Ville
doisneau-Le Baiser de l’Hotel de Ville
Vă aştept!

h1

Berenice Abbott – new york-ul pe tavă

17/07/2009

bereniceabbott1921 by manray
Berenice Abbott, una dintre fotografele de valoare ale Americii s-a născut la 17 iulie 1898, a ajuns la New York unde frecventează Greenwich Village şi cercurile sale de artişti ajung în compania unor artişti ca Man Ray, Marcel Duchamp. Mai târziu la Paris lucrează în atelierul lui Brâncuşi.
A făcut nenumărate încercări în pictură, dans, teatru şi sculptură, s-a oprit la fotografie. Sunt cunoscutele portretele sale făcute unor personalităţi ca Breton , Joycejoycebybereniceabbott
dar şi pentru proiectul său Changing New York :
Night View-1932
night-view-1932
Seventh Avenue- looking south from 35th street 5 decembre-1935
seventh-avenue-looking-south-from-35th-street-dec-5-1935

El at Columbus Avenue and Broardway-1935
el-at-columbus-avenue-and-broardway-1935
Tempo of the City: Fifth Avenue and 44Th Street. May 13, 1938
Tempo of the City Fifth Avenue and 44Th Street. May 13, 1938
Şi pentru ca atmosfera să fie completă am adus muzica de rigoare:

Când am să ajung la New York primul lucru pe care îl voi face e să ascult Sinatra şi să mă uit la fotografiile lui Abbott, aşa mi-am pus în gând, rămâne doar de stabilit când voi ajunge.
Voi? Ce aşteptaţi de la New York?

h1

Turtă dulce în paşi de dans

16/07/2009

ginger_rogers_01
Astăzi sunt deja 98 de ani de când s-a născut Virginia Katherine McMath, alias Ginger Rogers.
Îmi aduc aminte de copilărie întotdeauna m-am întrebat de ce numele ei seamănă cu turta dulce(ginger bred) şi îmi imaginam că îi plăceau dulciurile, că s-a născut în apropiere de un cuptor, că-i plăcea să fugă prin pădure, până mi-am adus aminte de vorba din poveste: „ba mai bine stai să-ţi cânt” şi turtiţa cânta iepuraşului, lupului, ursului, pădurii. De atunci Ginger pentru mine a fost turtiţa dansatoare şi încercam să o imit. Întotdeauna mi-am dorit să dansez ca ea, dar greu de „mânuit” piciorul atât de frumos, greu de imitat dansul ei, mai ales cel din Roberta (William A. Seiter 1935):

  • cadran

    Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031