h1

Oscar- 84 ani

26/02/2012

Predictiile mele pentru oscarurile acestui an:

Cel mai bun film The Artist– Thomas Langmann
Cea mai bună regie Hugo Martin Scorsese
Cel mai bun actor principal Jean Dujardin-The Artist
Cel mai bun actor în rol secundar Max von Sydow-Extremely Loud & Incredibly Close
Cea mai bună actriţă principală Meryl Streep-The Iron Lady
Cea mai bună actriţă in rol secundar Octavia Spencer The Help
Cel mai bun scenariu adaptat Hugo John Logan
Cel mai bun scenariu original Midnight in Paris-Woody Allen
Cea mai bună animaţie Puss in Boots Chris Miller
Cea mai bună scenografie The Artist-Laurence Bennett, Robert Gould
Cea mai bună imagine Hugo-Robert Richardson
Cele mai bune costume Hugo Sandy Powell
Cel mai bun film străin Une séparation {Jodaeiye Nader az Simin} De Asghar Farhadi -Iran
Cel mai bun machiaj Albert Nobbs-Martial Corneville, Lynn Johnston, Matthew W. Mungle
Cea mai bună coloană sonoră Hugo-Howard Shore
Cel mai bun cântec original Rio-Sergio Mendes, Carlinhos Brown, Siedah Garrett
Cele mai bune efecte vizuale Hugo Tom Fleischman, John Midgley

Voi ce spuneti?

h1

premiile lili

20/11/2010

De ce v-am chemat aseara la Gaudeamus la Tritonic?

S-a lansat volumul….cum care? Va spune Lucia Verona mai jos:
,,Volumul care cuprinde cele mai bune texte citite în festivalul de literatură Premiile Lili, ediţia I, 2009 are 10 autori. Unii au luat premii, alţii au fost foarte aproape de a le lua. Dar intenţia noastră nu a fost de a stabili ierarhii, ci de a descoperi autori talentaţi şi de a le oferi o şansă.

Iată-i, în ordinea în care apar în carte:
POEZIE
Alexandra-Emilia Bucur- marele premiu
Carmen Nicoară-premiu pentru poezie
Traian Rotărescu
Ştefan Alexandru Ciobanu
Octavian Perpelea
PROZĂ
Renata Carageani- premiul pentru proza din partea juriului bloggerilor
Mălina Aniţoaei-premiul pentru proza
Adrian Voicu – premiul pentru proza din partea juriului bloggerilor
Adrian Socaciu
DRAMATURGIE
Oana Stoica-Mujea -premiul pentru dramaturgie

Unii dintre ei au cîte un volum publicat, poate chiar mai multe. Alţii îşi vor vedea prima dată numele tipărit. Şi unii şi ceilalţi au emoţii.”

Pentru mine a fost o surpriza…. s-a nimerit sa fiu in Bucuresti la lansarea „Premiilor Lili”.
In sfarsit am vazut scris negru pe alba celuloza ceea ce nu avusem curajul sa vad in ani de zile.
A fost un sentiment ciudat la inceput. Ma ascundeam in spatele oamenilor veniti acolo cu drag, sa vada cine ce mai scrie, n-as fi vrut sa se stie ca sunt si eu acolo… cateva poeme pe un volum superb scos de Tritonic la initiativa Luciei Verona si a Stefaniei Cosovei, carora le multumesc pentru acest pas pe care l-am facut. Sper sa nu ma opresc aici, sa am curaj sa merg mai departe.
Pana la urma am avut o secunda de transa cand am pus mana pe carte, am deschis-o si am citit din poezia mea ca si cum as fi fost altcineva care citea pentru prima data. Apoi cuvant de cuvant ma regaseam. Si mai mare mi-a fost surpriza cand am gasit un poem pe care nu ma asteptam sa-l vad acolo…sper sa se mai bucure cineva impreuna cu mine cand il descopera.
Si sper sa va bucurati si voi daca dati peste volum prin librarii…lectura placuta.

h1

gaudeamus

19/11/2010

Cine vine deseara la Gaudeamus? haideti la Tritonic 🙂
http://luciaverona.blogspot.com/2010/11/gaudeamus-sa-ne-bucuram.html

h1

Chestionarul lui Proust-joaca de-a oracolul

24/06/2010

Cred că mi s-a făcut dor de copilărie şi de jocuri. Vă aduceţi aminte de oracole… ? Am avut cu duiumul în adolescenţă. Ne distram copios completând în orele de geografie sau de istorie, în pauză sau acasă seara şi evident căutam cu nesaţ răspunsurile „unora” dintre noi. Mi-am adus aminte de curând de chestionarul lui Proust, foarte apropiat de stilul întrebărilor din oracole, dar destul de stufos încât să poată creiona un fel de test de personalitate şi m-am gândit că n-ar strica să ne cunoaştem mai bine sau să ne jucăm…..Chestionarul îl aveţi în faţa ochilor ….răspunsurile lui Proust de asemenea…ale unei invitate surpriză……..urmează ale mele şi ale voastre…sper

1. Principala mea trăsătură
2. Calitatea pe care doresc să o întîlnesc la un bărbat
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie
4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei
5. Principalul meu defect
6. Îndeletnicirea mea preferată
7. Fericirea pe care mi-o visez
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire
9. Locul unde aş vrea să trăiesc
10. Culoarea mea preferată
11. Floarea care-mi place
12. Pasărea mea preferată
13. Prozatorii mei preferaţi
14. Poeţii mei preferaţi
15. Eroii mei preferaţi din literatură
16. Eroinele mele preferate din literatură
17. Compozitorii mei preferaţi
18. Pictorii mei preferaţi
19. Eroii mei preferaţi din viaţa reală
20. Ce urăsc cel mai mult
21. Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere
22. Cum aş vrea să mor
23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă
24. Deviza mea

„Marcel Proust par lui-męme.”

„Principala trăsătură a caracterului meu: Nevoia de a fi iubit şi, mai precis, nevoia de a fi mângâiat şi răsfăţat, mai mult chiar decât nevoia de a fi admirat

Calitatea pe care o prefer la un bărbat: Însuşirile bărbăteşti şi directeţea camaraderească.

Calitatea pe care o prefer la o femeie: Farmecele feminine.
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Faptul că sunt tandri cu mine, dacă persoana lor e suficient de sofisticată pentru a da un preţ mare tandreţei lor

Principalul meu defect: : Să nu ştiu, să nu pot să vreau.

Ocupaţia mea preferată: Să iubesc.

Visul meu de fericire: Mi-e teamă că nu e destul de înalt, nu îndrăzesc să-l spun, mi-e teamă că-l voi distruge spunându-l.

Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Să nu le fi cunoscut pe mama şi bunica.

Ce-aţi vrea să fiţi? Eu însumi, aşa cum m-ar vrea oamenii pe care-i admir.

Ţara în care-aş vrea să trăiesc: Aceea în care lucrurile pe care le vreau s-ar realiza ca prin farmec şi unde tandreţea e întotdeauna împărtăşită.

Culoarea preferată: Frumuseţea nu se află în culori, ci în armonia lor.

Floarea preferată: : A ei, şi apoi, toate.

Pasărea preferată: Rândunica

Prozatorii mei preferaţi: Astăzi Anatole France şi Pierre Loti
Poeţii mei preferaţi: Baudelaire şi Alfred de Vigny

Eroul meu preferat: Hamlet.

Eroina mea preferată: Bérénice.

Compozitorii preferaţi: Beethoven, Wagner, Schumann.

Pictorii preferaţi: Leonardo da Vinci, Rembrandt.

Eroii din viaţa reală: Darlu, Boutroux.

Eroinele din istorie: Cleopatra

Băutura şi mâncarea preferate:Proust nu răspunde.

Numele preferat: N-am decât unul deodată
Ce detest cel mai mult: Ceea ce e rău în mine.

Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Nu sunt suficient de instruit ca să răspund.

Fapta militară pe care-o admir cel mai mult: Voluntariatul meu.

Darul natural pe care-aş vrea să-l am: Voinţa şi seducţiile.

Cum aş vrea să mor: Mai bun – şi iubit.

Starea de spirit actuală Plictiseala de a mă fi gândit la mine pentru a răspunde la toate aceste întrebări.

Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă Cele pe care le înţeleg.

Deviza mea Mi-ar fi prea frică să nu-mi poarte ghinion!”

Şi o adaptare a chestionarului la care răspunde una din actriţele mele preferate Meryl Streep:

E rândul nostru acum…Cine sparge gheaţa?

h1

„Blindness” sau cum să privim corect- in memoriam Saramago, „ochiul liric” prin excelenţă

19/06/2010


După succesul pe care l-a obţinut Saramago cu „Eseu despre orbire”, mulţi regizori, producători şi scenarişti s-au înghesuit să cumpere drepturile de ecranizare de la Jose Saramago, acesta a fost însă foarte decis să nu permită o versiune audio-viazuală a cărţii sale deoarece declara ziarului New York Times Magazine, în 2007: “I always resisted (giving up rights to the Blindness), because it’s a violent book about social degradation . . . and I didn’t want it to fall into the wrong hands.”

Şi totuşi Niv Fichman şi Don McKellar reuşesc să-l înduplece pe Saramago şi în regia lui Fernando Meirelles dau naştere filmului “Blindness”.

Conştient de faptul că Saramago este greu de transpus într-un film („I knew that that the tone of Saramago’s book would be very hard to achieve on film”) scenaristul McKellar, crede că filmul trebuie să se abată de la drumul luat de Saramago şi se bazează pe faptul că publicul poate dezvolta o relaţie voyeuristică vis-à-vis de personajele nevăzătoare, fiind în acelaşi rol în care se găseşte şi personajul principal the Doctor’s Wife :”Like the Doctor’s Wife, the audience is watching people and that calls into question the humanity of observing and not acting, which becomes a major theme of the film”

Cam asta se întâmplă într-adevăr, pe tot parcursul filmului m-am întrebat de ce Julianne Moore, cea care întruchipează the Doctor’s Wife, nu acţionează, de ce îi ia atât de mult timp să schimbe lucrurile, de ce nu ia atitudine, şi răspunsul cred că vine singur: pentru că nu este decât un om, iar un om are temerile sale, instinctual de conservare îi spune adeseori să se pună la adapost şi să nu se dezvăluie decât în condiţii de maximă încredere, şi că rolul de observator poate fi extrem de uman dacă ştii într-adevăr să vezi.

O epidemie se abate asupra oamenilor, întâi asupra unei persoane, asupra unui oraş, a ţării întregi. Rând pe rând oamenii orbesc, de la o clipă la alta văd alb în faţa ochilor. Pentru că se dovedeşte că orbirea este contagioasă, cei atinşi de boală sunt închişi într-un azil, fără nici un drept de contact cu lumea exterioară, în condiţii precare de trai, dar maxime de securitate. Dacă primii locuitori ai azilului au şansa de a descoperi mici trucuri pentru a supravieţui, acest fapt se datorează singurului personaj neatins de epidemie the Doctor’s Wife.

Cu cât comunitatea se măreşte cu atât mai multe probleme apar în cadrul ei. Dacă la început se reduceau la lipsa medicamentelor, la lipsa curăţeniei şi la lipsa de comunicare, încet apar problrme de autoritate. Personajul supranumit Bartender se impune ca rege al comunităţii, confiscă toată mâncarea şi decide să o vândă contra bijuteriilor sau a oricăror obiecte de valoare, iar când acestea sunt epuizate, femeile vor fi cele care cu trupul lor plătesc hrana.

Toate până în ziua în care the Doctor’s Wife se hotărăşte să intervină şi scapă comunitatea de sub dictatura bartenderului, îi ajută să descopere că ieşirea din azil a devenit posibilă. Ieşirea din azil înseamnă descoperirea ravagiilor lăsate de infestarea generală : o degradare a umanităţii, o luptă pentru supravieţuire din care grupul format în jurul doctorului şi a soţiei sale ( the First Blind Man and his Wife, the Woman With Dark Glasses, Boy, the Man with the Black Eye Patch, the Doctor), o mică familie, reuşeşte să iasă, să realizeze “dezorbirea” prin comunicare, încredere şi păstrarea umanităţii şi a dragostei.

E un fel de a evidenţia credinţa de care e nevoie pemtru a ieşi din Purgatoriu. Cei care scapă din infernul azilului trec prin purgatoriul oraşului decăzut. Trecerea de aceste trepte, care ne duc cu gândul la Dante, e asigurată de încredere şi de ei înşişi.

Pe mine m-a atras vocea şi căldura personajului the Doctor (Mark Ruffalo) şi am încercat să privesc filmul din punctul său de vedere, doctorul îşi dă seama că nu este cine crede că este, că soţia sa nu este soţia pe care a crezut că o are, că aparenţele înşeală şi nu numai, că niciodată nu cunoaştem îndeajuns nici pe cel de lângă noi, nici pe noi înşine, că sunt momente în care decădem şi că cei mai puternici ne ridică, iar cei mai puternici sunt jumătatea noastră.
Un alt personaj bine redat, negativ de data a acesta, este the King of Ward Three/ the Bartender, rol încredinţat lui Gael García Bernal, genial în interpretarea sa şi în transpunerea totală în rolul cel mai controversat din film.
În schimb Julianne Moore mi s-a părut neimplicată, pierdută şi rece, parcă nu-şi intra în pielea personajului, deşi rolul său este cel al unei femei pierdute între teama de a nu se contamina, teama de a-şi asuma rolul unui conducător şi cel al unui educator şi grija maternă pentru soţul ei, la un moment dat aş fi aşteptet mai multă dăruire.

Şi apoi nu uit sarea şi piperul filmului, the Man with the Black Eye Patch(Danny Glover), cel care ne permite accesul la sufletul poveştii: „For me, it was like having the novelist as part of the cast,” spunea Meirelles. Un pacient al doctorului, pe jumătate orb, cel care înţelege cel mai bine ce înseamnă orbirea, cel care povesteşte ce se întâmplase afară după primele semne de orbire, cel care adduce în faţa ascultătorului avione care se prăbuşesc, accidente rutiere şi măsuri de securitate care duc la declinul societăţii. Pe măsură ce istoria înaintează el devine vocea auctorială aşa cum îşi dorise Meirelles.

Reacţia oamenilor la orbirea generală este cheia acestui film, modul în care personajele ştiu să iasă din situaţia limită şi să-şi depăşească temerile şi frustrările poate schimba lumea, poate crea o nouă modalitate de înţelegere a ei şi de construire/reconstruire .

Deşi nu se ridică la nivelul lui «Cidade de Deus», un alt film semnat Meirelles, « Blindness » rămâne un film care merită văzut şi care ne pune o suită de întrebări legate de modul în care ştim sau nu să convieţuim, să comunicăm şi să colaborăm pe drumul plin de serpentine al secolului prezent unul al indiferenţei.
Şi să nu uităm, după cum spunea Meirelles: “is really about learning to see.” şi mai ales să privim în textele lui Saramago, singurul care ar putea ajunge la statutul de deţinător al „privirii universale”, poate de dincolo de noi, de unde este el acum vede mult mai clar paşii noştri nesiguri din intuneric si ne mai trimite cate un cuvant sa ne scoată la lumină…

h1

Dante şi infernul secolului XXI

30/05/2010

Pentru că astăzi se împlinesc 744 de ani de la naşterea lui Dante Aligheri, mă opresc puţin asupra Divinei Comedie şi a geografiei sale. Dante consideră Terra în mijlocul universului, iar în centrul pământului îl fixează pe diavol, pe Lucifer care atunci când a căzut din cer a format o groapă sub formă de pâlnie exact sub Ierusalim, această groapă constituind Infernul cu cele nouă cercuri ale sale, o cărare îngustă duce spre Purgatoriu, iar deasupra acestuia se află Edenul.
Abordez astăzi Infernul, urmând să mă ocup de celelalte două părţi cu altă ocazie. Prima parte conţine 33 de cânturi plus cântul introductiv:
„La mijlocul de drum al vieţii noastre
m-am fost găsit într-o pădure-adîncă:
pierdusem drumul drept prin văi sihastre.
Mi-e greu să povestesc de ea! Azi, încă,
gîndind la codru-acel, sălbatec foarte,
simt groaza iar din suflet cum mănîncă.
Amar a fost, îngemănat cu moarte…
Dar pîn’să spun de-a binelui aflare,
de alte lucruri voi vorbi în carte.
( Dante Alighieri
INFERNUL
Traducere de George Pruteanu
Ediţie digitală bilingvă)
Vrând să ia o ramură pentru sărbătoarea Floriilor, Dante se rătăceşte într-o pădure unde îl înconjurau o panteră, un leu şi o lupoaică. Însă o umbră îi vine în ajutor, poetul Virgiliu, trimis de Beatrice, iubita celui dintâi, şi care îl va conduce prin Infern, singura posibilitate de a ieşi din pădure.
Împreună coboară prin cele nouă cercuri concentrice,fiecare corespunzând unui păcat săvârşit de personaje istorice ale epocii sau persoane dispreţuite de Dante şi unei pedepse descrisă în ordine crescătoare.
Pe poarta de intrare se află inscripţia deja celebră: „Lasciate ogne speranza, voi ch’intrate” ( Lăsaţi orice speranţă voi cei ce intraţi) , în vestibul îi găsim pe indiferenţi şi laşi, alături de Papa Celestin al V-lea, aceştia sunt damnaţi să fie înţepaţi de muşte şi viespi la înfinit şi să calce pe un covor de viemi.
Primul cerc aparţine celor virtuoşi, dar care au trăit înainte de Hristos şi nu au fost botezaţi, îi vedem aici pe: Homer, Horaţiu, Ovidius, Marco Lucano, Aristotel, Socrate, Platon, Euclide, Ptolemeu, Avicena, Galenus şi Hipocrate care sunt etern frustraţi de a se bucura de faţa lui Dumnezeu.
Urmează necumpătaţii, cu cercul al doilea în care se găsesc cei ce iubesc luxul, impudicii şi cei morţi din cauza dragostei. Sunt păziţi de Minos, care hotărăşte şi locul în care îşi vor ispăşi pedepsele : Cleopatra, Semiramida, Elena din Troia, Tristan, Paolo şi Francesca da Rimini, aceştia fiind osândiţi să fie purtaţi de vânt pe malurile abisului.
În al treilea cerc întâlnim gurmanzii reprezentaţi printr-un concetăţean al lui Dante şi care sunt sub paza lui Cerber, ei sunt întinşi în noroi sub ploaie, la infinit. Urmează cercul avarilor şi al risipitorilor, păzit de Plutus, zeul grec al bunăstării, unde pedeapsa consta în a împinge o stâncă imensă la nesfârşit.
Al cincilea cerc, Styxul, este cercul destinat colericilor şi melancolicilor care sunt condamnaţi să se muşte între ei sau să fie înecaţi în noroi sub paza lui Phlegyas.
Urmează cetatea Dite, unde intrarea se dovedeşte dificilă, demonii, Meduza şi Furiile păzind cu străşnicie zidurile cetăţii, în schimb un mesager divin le va deschide poarta.
Al şaselea cerc este cel în care întâlnim ereticii, printre care şi Papa Anastase II susţinătorul arianismului.
Al şaptelea cerc este cel al violenţilor, acest cerc e împărţit în trei.
Există partea violenţilor contra semenilor, unde ucigaşii sunt chinuiţi de săgeţile a trei centauri (Pholus, Nessus şi Chiron) şi fierţi într-o mare de sânge.
Apoi cea a violenţilor contra lor înşişi, sinucigaşii, aceştia sunt transformaţi în arbori din care harpiile şi câinii negri muşcă cu nesaţ, printre aceştia se află şi Pierre des Vignes, Jacques de Saint-André.
La urmă se găsesc cei ce au comis violenţe împotriva lui Dumnezeu sau a firii: blasfemiatorii, printre care Capaneus cel fulgerat de Zeus.În acest cerc plouă cu foc, sufletele sunt imobilizate în nisip sau aleargă fără oprire.Tot aici găsim şi intelectuali ca Brunetto Latini (filosof şi orator) conselier şi mentor al lui Dante. Urmează sodomiţii printre care Guido Guerra, demnitar cunoscut în epoca lui Dante. Cu ajutorul unei funii reuşesc să fugă printr-un puţ înaintea de sosirea monstrului Geryon reprezentantul fraudei.
Următoarea oprire din al şaptelea cerc este cea în faţa uşuraticilor.Apoi se intră în al optulea cerc al mincinoşilor împărţit în 10 văi:
1. seducătorii unde îi întâlnim pe Iason şi pe Caccianemicom, un bolognez care a fost plătit să-i seducă sora.
2. linguşitorii printre care un alt cunoscut al lui Dante: Alessio Intermini de Lucques
3. simoniacii reprezentaţi prin Simon Magul şi Papa Nicolae al III-lea
4. vrăjitorii şi prezicătorii printre care Tiresias şi fiica sa
5. este locul celor ce iau şi dau mită
6. aparţine ipocriţilor reprezentaţi de Caiafa, judecătorul lui Hristos
7. hoţii printre care şi Vanni Fucci sufocat la infinit de şerpi
8. îi întâlneşte pe Ulise şi Diomede în locul destinat celor ce dau sfaturi
proaste
9. este pentru cei care învrăjbesc oamenii între ei, aceştia sunt toţi cu membre lipsă şi/ sau bucăţi de corp tăiate, aici apare Mosca cel care a pornit numeroase războaie în Florenţa
10.
a) alchimiştii printre care Griffolino şi Capocchio,
b) falsificatorii şi şarlatanii
– prefăcătorii ca Gianni Schicchi
– falsificatorii de bani ca Maestrul Adam
– mincinoşi ca Simon şi Putifar
Între cel de-al optulea şi cel de-al nouălea cerc se întâlnesc cu giganţi, iar Antaeus îi ajută să intre în al nouălea cerc.
Al nouălea cerc se întinde peste apele îngheţate ale Cocytus-ului, şi este cercul trădătorilor: trădători de oraş, de părinţi, ai gazdelor, ai binefăcătorilor. Aici îl întâlnim şi pe Lucifer îngropat în gheaţă până la piept, are trei capete, unul roşu de mânie, altul livid de neputiinţă şi altul negru de ignoranţă cele trei capete îi mestecă la infinit pe Iuda, Brutus şi Cassius.
Dincolo de mesajul religios şi politic, Divina comedie are şi un mesaj romantic şi unul fantastic.S-au făcut mai multe scenografii pornind de la scrierea de bază fiecare insistând pe una dintre aceste laturi. Am să vă prezint o satiră animată care pe mine m-a impresionat şi care se adaptează anilor 2000.
Este vorba tot de un Dante care împreună cu Vergiliu se plimbă printr-un iad tridimensional într-o călătorie la capătul lumii subpământene, unde viziunea grafică apocaliptică se îmbină cu epoca victoriană a teatrului de păpuşi,în care personaje contemporane ca preşedinţi, papi, femei cunoscute sau mai puţin cunoscute.
Filmul e regizat de Sandow Birk după un scenariu scris tot de el ca varianta la Infernul din Divina Comedie a lui Dante, la care a alăturat schiţe după gravurile lui Gustave Doré.
Actorii sunt păpuşi de hârtie făcute de mână şi efecte speciale sunt tot hand made :), vocea lui Virgilius aparţine lui James Cromwell, iar filmul a câştigat The Award of the Best Feature Film în 2007 la Laussane Underground Film Festival.
Am dat exemplu acestui film spre a vă stârni să citiţi Dante, fiindcă datorită contextului politic depăşit şi al personajelor publice necontemporane mulţi renunţă la lectura Divinei Comedii, însă vă asigur că îmbinând filmul şi lectura putem isca un joc al imaginaţiei în care să înlocuim personajele lui Dante cu figuri ale secolului nostru şi care să se înscrie în contextul acesta în care se discută tot mai mult apocalipsa în paralel cu politica.Iar ca element suplimentar vă precizez că filmuleţul îl aduce în vizor şi pe „geniul Carpaţilor” din anii ’80.

h1

Femeia: între întrebări şi noi ideologii

14/04/2010

Astăzi din nou despre femeie şi libertate .Până unde merge libertatea femeii? Eistă sau nu există graniţe ale feminităţii? Cât mai rămâne din inocenţa şi puritatea ei în momentul în care intra cu forţă în lumea bărbaţilor? Sunt doar întrebări care probabil că ne scormonesc gândurile nouă femeilor, lor bărbaţilor şi care mi-au revenit azi pentru că se împlinesc 23 de ani de la trecerea în nefiinţă a celei care a deschis calea acestor întrebări: Simone de Beauvoir.
simone-de-beauvoir
Simone de Beauvoir spunea despre femeie : „Iată ce caracterizează în chip fundamental femeia: ea este Celălalt în inima unei totalităţi ai cărei doi termeni sunt necesari unul celuilalt.” mai multe citate din Al doilea sex găsiţi într-un fragment aici. Iar la polul opus vă aduc un citat din Kierkegaard: „Ce nenorocire este să fii femeie! Şi totuşi, cea mai mare nenorocire pentru o femeie este să nu înţeleagă că este femeie.”
Şi mă întreb din nou de care parte a baricadei ne situăm în momentul în care suntem sincere cu noi, de care parte a baricadei ne situează ei când sunt sinceri? Dacă rămânem la stadiul de întrebare şi privim fotografiile lui Robert Doisneau născut la 14 aprilie 1912,
robert_doisneau
poate reuşim să conturăm o lume a femeii, eu am subliniat doar stadiile de dezvoltare :
Femeia în devenire – fetiţa şi grija maternă
robert_doisneau_les_enfant_de_la_pl1
Femeia în formare -adolescenta zglobie
doisneau-azema
Femeia şi dragostea
doisneau-amour
Femeia şi joaca
robert_doisneau-danse
Femeia şi împlinirea sentimentală
doisneau-le-baiser
Femeia mulaj-împletirea sufletelor şi trupurilor
doisneau-mariage
Femeia şi singurătatea
doisneau-bar
În primul rând m-aş întreba şi v-aş întreba în care dintre fotografiile de mai sus vă regăsiţi sau vă regăsiţi jumătatea, în al doilea rând se formulează singură încă o întrebare: există în lumea aceasta fotografică acea diferenţiere despre care am pomenit mai sus, este femeia aici femeie raportată la sine sau raportată la celălalt?
Astăzi m-am afundat în întrebări, sunt întrebările care îmi bântuie lumea feminină fie ea virtuală, fie ea reală şi care sunt sigură că sub o formă sau alta o regăsesc şi în interiorul vostru. Răspunsurile noastre pot contura o altă lume, în care sexismul şi feminismul să nu existe şi în care femeia poate fi mândră că provine din coasta lui Adam, iar bărbatul poate fi recunoscător că ea este gâtul pe care se sprijină .
Ce ziceţi ne încumetăm să îi dăm forme virtuale?
Ca un mic prolog vă las un strop de Jean Ferrat în literele lui Louis Aragon:
„La femme est l’avenir de l’homme”:

  • cadran

    Iunie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    2627282930  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Iunie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    2627282930