Posts Tagged ‘anais nin’

h1

dedublări artistice

21/02/2010

1.Dedublări şi furt de personalitate

Nu mi-au plăcut niciodată filmele violente, filmele în care imaginile centrale sunt cele ale unor persoane mutilate sau chiar ucise prin violenţă. Sunt capabilă să privesc ore în şir ciudăţenii, dar nu bătăi şi impulsivităţi sălbatice.
Totuşi sunt câteva filme la care le-am trecut cu vederea violenţa şi pe care am reuşit să le privesc în totalitate cu scenele bătăioase cu tot, printre ele se numără şi « Portocala mecanică » şi « Fight Club ». Am să vă amintesc de ultimul dintre ele printr-o secvenţă video, cea a celor opt reguli.
Nu mă opresc în mod aleatoriu asupra acestei scene, ci pentru ca este un lait motiv care revine pe parcursul filmului, nu întâmplătoar v-am adus aminte de acest film, ci pentru că filmul, în regia lui David Fincher, are la bază nuvela lui Chuck Palahniuk « Fight Club », o scriere despre o fraternitate secretă a unor tineri care se lovesc unul pe altul până ajung pe jumătate morţi în concursuri ilicite până ajung să evolueze într-un grup terorist. Şi pentru că secvenţa video se referea la regulile clubului am să citez pasaje din carte referitoare la aceste reguli aici, pentru moment citatele sunt în franceză fiind singura ediţie pe care am avut-o la îndemână , dar o să încerc să revin cu o traducere .
Ultima frază : « À l’époque, ma vie me donnait l’impression d’être trop complète, et peut-être qu’il nous faut tout démolir pour faire quelque chose de mieux de nous-mêmes. », este de altfel şi cheia spre interpretarea personajului principal Tyler Durden aka dedublările naratorului, precum şi intenţia autorului de a arăta feţele pe care le poate lua autodistrugerea începând de la o insomnie şi ajungând la sinucidere.
Iar cum astăzi e ziua lui Chuck Palahniuk

Chuck Palahniuk

Chuck Palahniuk

să-i urăm « La mulţi ani ! » şi să-i citim nuvelele, iar pentru cei tentaţi să vadă un alt film care are la bază o scriere a sa, şi anume « Choke » le recomand cartea înaintea peliculei cinematografice în regia lui Clark Gregg, dacă sunt amatori de Palahniuk, căci scenariul filmului este net diferit de naraţiunea în sine.
Un cadou potrivit pentru sărbătorit mi s-ar părea o bucată muzicală a unui alt aniversat al zilei : Leo Delibes
leo delibes

leo delibes

şi mă gândeam la muzica din baletul « Coppelia ( Fata cu ochi de smalţ) » de Arthur Saint-Léon, cu un livret de Charles Nuitter, scris după povestea lui Hoffmann L’Homme au sable, care, zic eu, menţine ritmica de galop din Fight Club şi face aluzie şi la dedublări.

2. Senzualitate explicită vs senzualitate ascunsă

Alte sărbătorite ale zilei de 21 februarie îşi fac locul în calendarul Galei, două femei pătrunse de o senzualitate profundă, cea dintâi Anais Nin

anais-nin

anais-nin

a fost una dintre primele scriitoare care a deschis porţile literaturii erotice, cea de-a doua Nina Simone
nina_simone

nina_simone

cu senzualitatea vocii sale de neconfundat ne-a strecurat în suflete o muzică demnă de a ne cutremura simţurile.
Anais Nin a devenit celebră în urma jurnalului său intim pe care l-a început la unsprezece ani şi a continuat să scrie asiduu până la moarte, jurnal pe parcursul căriua descrie întâlniri amoroase artistice sau anlitice ca cele cu Henry Miller, Antonin Artaud, Edmund Wilson, Fuseau Vidal, James Agee.
Anais Nin este apreciată şi pentru pionieratul în scrierile erotice, fiind alături de Kate Chopin printre primele scriitoare care au atins acest subiect sensibil ţinând seama că vorbim despre anii ‘40. « Delta lui Venus » sau « Venus Erotica » a fost scrisă în condiţii de probleme financiare cu un dolar pagina, a fost considerată drept o scriere scandalos de explicită în care se pune accent pe bisexualitate feminină. O vară la Mallorca din « Delta lui Venus » este o scenă reprezentativă pentru această faţă erotică a literaturii lui Anais Nin, în varianta engleză se poate citi aici, şi am să adaug un fragment din Delta lui Venus în lectura unei actriţe surpriză.
Nina Simone nu mai are nevoie de prezentare, cred că fiecare dintre noi poate asocia senzualitatea cu timbrul ei vocal sau una dintre piesele ei cu amorul.
Am să las la alegere două dintre preferatele mele, sunt curioasă care vă atrage mai mult.Iar ca fapt divers aş aminti că numele ei adevărat a fost Eunice Kathleen Waymon, dar a ales pseudonimul de Nina datorită unui amant latino american care îi spunea niña iar Simone a fost ales ca un omagiu în cinstea Simonei Signoret.
3. Virilităţi neaşteptate : inovaţia în muzică şi teatru

Un alt personaj drag Galei s-a născut la 21 februarie, e vorba de Sacha Guitry

guitry_sacha

guitry_sacha

care afirma : « Je n’ai qu’une seule ambition : ne pas plaire à tout le monde. Plaire à tout le monde c’est plaire à n’importe qui. ».Această ambiţie Guitry atransformat-o în inovaţie. Noi reguli în teatru, noi reguli în cinematografie, nu a plăcut oricui, dar ce-i care îl admiră pe Guitry îl admiră tocmai pentru că nu este ca toţi ceilalţi, pentru că noutatea lui, umorul caustic face deliciul publicului, replicile sale în aparenţă misogine sunt o pelerină care ascunde predilecţia sa spre dragostea faţă de femei, fapt ce îl confirmă cele cinci căsnicii ale sale. Frazele sale misogine sunt o metodă de a se răzbuna contra infidelităţii, contra mariajului nereuşit.De altfel unul dintre cunoscuţii lui Guitry actor şi regizor la rândul lui afirma că acesta din urmă a fost nebun după femei în schimb ele nu au fost nebune după el . Aceasta va fi şi cauza replicilor sale misogine şi a falsei categorii la care este încadrat. Am amintit de misoginism pentru că adesea numele lui Sacha Guitry trimite în această zonă şi pentru că am vrut să fac trecerea lui de la misogin la personaj virilic. Dincolo de aceste portretizări Guitry a fost : comedian, dramaturg, regizor de teatru şi de film şi un mare scenarist. Numărul pieselor sale de teatru se ridică la o sută şi majoritatea au fost puse în scenă de el însuşi, iar filmele pe care le-a regizat sunt în jur de 33, în majoritatea având rol principal şisau de regizor . Guitry a avut o încredere în sine , în virilitatea şi forţa sa care ne este transmisă tocmai prin pluralitatea poziţiilor pe care le are în arta teatrală şi cinematografică, prin curajul de a accede spre noi dimensiuni şi forme artistice. Aici găsiţi un mic text al lui Sacha Guitry despre ceas, un text mai puţin cunoscut iar mai jos o scenă din ” L’acroche-cœur „ care să vă apropie de universul său.
O altă surpriză, un personaj aparte care cu chitara sa poate cuceri orice suflet este Andrés Segovia
Andrés Segovia

Andrés Segovia

considerat cel mai important reprezentant al chitării clasice din secolul XX şi care e născut tot la data de 21 februarie.
Segovia a încercat să impună un stil în care flamenco şi repertoriul folcloric spaniol să fie îndepărtat cu desăvârşire şi care să abordeze partea clasică din muzică, nu numai că a reuşit cu brio, dar până şi iubitorii de flamenco printre care mă număr şi eu apreciază acest lucru, chitara lui Segovia şi-a găsit un loc în sufletul publicului filarmonicilor căci Segovia a dorit întotdeauna un loc în orchestră pentru chitară, de altfel acum chitara are posibilitatea abordării lui Bach spre exemplu.
Am încercat să fac trecerea cu ajutorul sărbătoriţilor/ aniversaţilor zilei de la dublă personalitate la personaje feminine şi masculine pline de senzualitate şi virilitate artistică, am să va las să alegeţi fiecare unul din personajele de mai sus pentru a reveni la dedublare. În pielea căruia dintre personajele amintite vă simţiţi împlinite visele şi ambiţiile ?

h1

Anais Nin şi cunoaşterea sinelui -”Senzualitatea este o forţă secretă a corpului meu”

24/11/2009

Dacă vreţi să vă descoperiţi citiţi-o pe Anais Nin . Dacă vreţi să redescoperiţi Femeia citiţi-o pe Anais Nin…..

Jurnalele lui Anais Nin au făcut obiectul diferitor rumori şi speculaţii.
Henry Miller afirma că jurnalele ei îşi pot găsi locul alături de scrierile lui Proust, Sfantul Augustin sau Abelard
Vis –a – vis de acestea Anais Nin declara „ mon discours dans le journal est naturel…ce que je produis aileurs est un condense, le mythe, le poeme”

Jurnalul lui Nin nu este un simplu jurnal, este o călătorie în viaţa de zi cu zi în căutarea Femeii, a femeii simbolice şi a celei reale, una care oscilează între acţiune şi contemplare, angajamente şi grijă de sine, sentiment şi raţiune, vis şi realitate.

Anais se declară sensibilă la spirit şi calităţi umane, la nevoile pe care le poate satisface.
Asemeni personajelor sale ( vezi Sabina din „Une espionne dans la maison damour”), Anais se dedică în întregime rolurilor,celor pe care crede că ceilalţi le aşteaptă din partea ei: fiica, soţia, artista, femeia boemă, prietena, protectoarea etc.O mărturie a sa vine în sprijinul acestei afirmaţii:
„Il y eut toujours en moi deux femmes, au moins, un femme perdue et desesperee qui sentait qu’elle se noyait, une autre qui entrait dans une situation comme elle serait montee sur scene, dissimulant ses vraies emotions parce qu’elles n’etaient que faiblesse, impuissance, desespoir, pour presenter au monde un sourire, de l’ardeur, de la curiosite, de l’enthousiasme, de l’interet.”
Astfel că în timp ce lumea era fascinata de o Anais veselă, inteligentă, misterioasă, cealaltă Anais timidă, nesigură, detaşată şi naivă se ascundea şi striga în paginile jurnalului, devenit un drog, o posibilitate de vis, un talisman.

„Henry şi June” este un colaj de fragmente din jurnalele autoarei, referitoare la momentul cunoaşterii lui Henry Miller, moment care înseamnă totodată descoperirea erotismului său , a unei psihologiii sexuale şi de amor care va fi de altfel şi atracţia principală a scrierilor sale şi forţa care o va afirma ca scriitoare, dar şi ca femeie.

Anais porneşte de la afirmaţia:”Senzualitatea este o forţă secretă a corpului meu.” care o va ghida de-a lungul vieţii, a jurnalului său şi al afirmării literare şi în special în relaţia cu Henry Miller şi construieşte o poveste de dragoste şi o psihologie de viaţă foarte nebişnuită anilor ’30, dar care a influenţat apoi generaţii întregi de femei .

“Henry şi June” este în primul rând o carte pentru cei care îl citesc pe Miller, sunt captivaţi de forţa sa creatoare, de pofta de viaţă şi de sinceritatea crudă, pentru cei care sunt cuceriţi de senzualitatea lui Nin, de feminitatea sa debordantă amestecată cu o forţă sexuală inimaginabilă cu 70 de ani în urmă dar şi pentru cei care n-au citit încă nici Miller, nici Nin, dar care vor citi cu siguranţă după acest intro în viaţa şi scrierile lor.

Povestea lor de dragoste se desfăşoară în paralel cu descoperirea senzualităţii lui Nin şi a tandreţii lui Miller, a capacităţii lor de a se iubi, a face dragoste şi literatură în acelaşi timp.
Momentul în care se întâlnesc cei doi este de fapt momentul în care două imaginaţii se vor intersecta, două forţe care pot prefigura Bărbatul perfect şi Femeia perfectă:
„L-am cunoscut pe Henry Miller…am văzut un bărbat care îmi plăcea. În scrierile sale este flamboiant, viril, animalic, magnific. E un bărbat pe care viaţa îl îmbată. E ca mine
Are un cap interesant cu accente puternice date de ochii negri, părul negru, pielea măslinie, gura şi nările senzuale, un profil frumos.Arată ca un spaniol…Pare sensibil, uşor de rănit”

Anais e cucerita de literatura lui Miller şi încet va fi cucerită de personalitatea şi virilitatea sa:„Mă aţâţă. Mă muşcă de ureche şi mă sărută, îmi place ferocitatea lui.Mă aruncă pe pricepută a braţelor, dar dorinţa lui mă sperie, mă respinge
….
Răspund imaginaţiei sale cu a mea
…..
Îmi place forţa lui, forţa lui întunecată, distrugătoare, neînfricată, cathartică”

În acelaşi timp însă va fi cucerită de soţia acestuia June Mainsfield, a cărei apariţie, îi stârneşte porniri lesbiene, dar mai presus personalitaea sa protectoare:„O faţă izbitor de albă, ochi arzători. June Mansfield…cea mai frumoasă femeie din lume. Frumuseţea ei îi aducea pe tavă dramele şi evenimentele. Iubeam delicateţea care îmi apăruse în vorbele ei mândria disproporţionată. Îi lipseşte sâmburele siguranţei de sine, tânjeşte cu nesaţ după admiraţie…Păr blond, faţa palidă, sprâncene demonic arcuite, un surâs crud şi o gropiţă dezarmantă. Perfidă, infinit dezirabilă, atrăgându-mă spre ea ca spre moarte.”

Anais se va lupta interior cu dragostea sa pentru Henry şi cea pentru June, ele iubirile se vor lupta între ele, vor încerca să se detroneze, să se stăpânească, ajungând într-un final să se completeze:
„Henry nu mă poate face s-o iubesc mai puţin, dar mă poate chinui, făcând-o pe ea să pară mai ireală, mai imaterială, demonstrând că nu există June, ci doar o imagine inventată de noi, de mintea lui Henry şi poezia mea”

Completările acestea sunt posibile atât în jurnal cât şi în psihanaliză. Cele două fiinţe ale lui Anais îşi fac pe rând dreptate cu ajutorul instinctelor dezvăluite în scriere şi şedinţe de terapie:
„Scriitorii fac dragoste cu orice vor
Adevărul este că numai aşa pot trăi în două direcţii diferite. Am nevoie de două vieţi. Am două fiinţe
Henry mi-a trezit adevăratele instincte”
Iar momentul culminat când „Muntele de cuvinte s-a predat… literatura a căzut” şi Henry este cucerit coincide cu descoperirea femeii Anais. Iese la iveală Femeia ca principiu, femeia puternică, deşi în aparenţă fragilă, frivolă şi instinctuală. Femeia aceasta este cea care se cunoaşte pe sine, îşi cunoaşte dorinţele, senzualitaea şi dă frâu liber imaginaţiei, puterii sexuale şi iubirilor.
„Ne gustăm unul altuia pielea.cadem împreună în lumea noastră sălbatică. Mă muşcă.Îmi face oasele să trosnească…Dorinţele noastre se dezlănţuie.Trupurile sunt în convulsii
Trupul lui are un fel anume de a-l excita pe-al meu de a-i raspunde. Când mă gândesc la el îmi vine să îmi desfac picioarele.”

Anais este capabilă să iubească, descoperindu-şi dorinţele şi forţa de dăruire, descoperă totodată şi un anume haos interior, o prăpastie între puterea de a iubi şi cea de a se iubi pe sine, de a se lăsa iubită. Are nevoie să iubească, dar necesităţile sexuale nu-i permit să urmeze un singur drum.
„Nu m-am dăruit niciodată întru totul, dar asta mi se pare imposibil când văd cum mă supun nobleţei şi perfecţiunii lui Hugo, senzualităţii lui Henry, frumuseţii lui Eduardo
Sentimentele mele sunt într-un haos pe care nu-l pot limpezi
Vreau să fiu iubită…”
Ceea ce îi descoperă Henry Miller o „orgie literară”, este o modalitate de a împăca femeile, cele două femei din interiorul lui Anais , o mulţumeşte şi pe Anais senzuala şi pe Anais scriitoarea.
Discuţiile noastre sunt minunate intermezzouri, nu dueluri, ci rapide iluminari reciproce:”Eu ştiu să dau sens gândurilor lui vagi.El le dezvoltă pe ale mele.Îl aprind. El mă face să curg”

Şi totuşi Anais nu se simte atât de împlinită de această relaţie, chiar dacă i se dedică aproape în totalitate, există un minus:
„E în Henry o lipsă de sentiment care se trădează prin accentul pe care îl pune pe sex şi discuţii” şi care o va îndemna să se orinteze şi spre alte descoperiri: spre tandreţea lui Hugo, frumuseţea lui Eduardo şi ajutorul psihologului Allendy ţinând seama de faptul că
„Ceea ce vrea un bărbat e să creadă că o femeie îl poate iubi atât de mult încât n-o va interesa nici un alt bărbat”şi realizând că împlinirea poate s-o simtă doar alături de toţi, pentru ca ei să-i satisfacă personalităţile fiecare în parte „Mi se pare că în momentul ăsta sunt binecuvântată cu trei bărbaţi minunaţi şi absolut capabilă să-i iubesc pe toţi trei”

Dragostea, sexul sunt pentru Anais cunoaştere de sine, a-şi descoperi personalităţile, interesele sexuale, senzualitatea, capacitatea de iubire şi dăruire, puterea de a-i atrage pe ceilalţi, de a-i subjuga şi îmbrăţişa cu sufletul şi trupul ei înseamnă pentru Anais o călătorie spre noi universuri, un voaiaj mult mai valoros decât cel de pe lună chiar, fiindcă sinele este un labirint pe culoarele căruia întâlnim şi minotauri şi tezei interiori capabili să ne uimească, să ne extazieze în faţa unei dintre cele mai râvnite comori : eul interior.
„Nous allons sur la lune.C’est ne pas tres loin.L’homme peut aller tellment loin en lui-meme”

Povestea triunghiului Anais, Henry şi June a fost ecranizată în regia lui Phillip Kaufman, cu Fred Ward, Maria de Medeiros şi Uma Thurman în distribuţia principală, în 1990, un film în care imaginea vine să completeze aportul lui Anais Nin în emanciparea femeii, un film cu raiting special NC 17 un fel de inlocuitor al R-ului acordat filmelor cu scene explicite şi sau violenţă, raiting care vine să sublinieze diferenţa între un film erotic şi unul al cărui scop principal nu este atracţia erotică, ci erotismul este doar un prilej de autodescoperire.

Şi pentru a intra şi mai mult în sufletul lui Anais Nin vă propun să ascultaţi o melo dragă mie şi care vorbeşte despre relaţia dintre Anais şi Henry în Parisul anilor 30 la Clichy

„Paris Quatorze avril
Ma vie Est un exil
J’envie tes jours tranquilles
A Clichy

Henry Volcan velours
Bandit Au souffle court
J’écris La nuit, le jour
Tout mon amour Mon amour
Là dans mon journal

Anaïs Nin
A le diable au cœur
La douleur assassine
Anaïs Nin Anaïs
Infiniment féminine

Anaïs Nin
A le diable au cœur
La douleur assassine
Anaïs Nin Anaïs
Miller

J’ai fui Le bruit des villes
La pluie Est un exil
Elle coule des jours tranquilles
A Clichy

Henry J’ai le cœur lourd
Du gris Qui nous entoure
Je crie Depuis toujours
Tout mon amour Mon amour
Là dans mon journal

R

J’ai froid Le temps d’un taxi
Et me voilà Contre toi
Henry Attends-moi
Je te suis
Peu m’importe si Parfois
La nuit nous trahit
Enfer ou paradis
Apprends-moi l’interdit L’interdit

R…»

Femeilor Anais le sugerează să o citească cu sufletul şi trupul, « puneţi-vă o mască, masca de feminitate primordială, de Femeie la modul absolut, trăiţi-i senzualitatea pe scoarţă de jurnal, pe cord de amor, pe trup fierbinte, vă veţi descoperi voi înşivă, fantasmele voastre, dragostea care musteşte în voi pentru viaţă, faţă de voi înşivă, vă veţi lăsa purtate de eul vostru eliberat undeva spre ţara interzisă descoperind că adevărata voastră vocaţie este aceea de a vă cunoaşte. « Cognosce te ipsum » va deveni un fel de cheie care deschide porţile templului spre orgasmului interior ( intelectual, sexual şi sufletesc). », pare a spune Anais
Iar bărbaţilor le impune un fel de motto: « eliberaţi femeia şi ea vi se va dărui întru totul » asemeni Phytiei.
Anais Nin ne descoperă că adevărata cunoaştere de sine ne transformă în preotese în templul lui Appolon. Suntem toate nişte Phytii râvnite şi adulate, suntem templul din Delphi el însuşi, centrul universului prin revelaţia sinelui .

h1

estetica erotica

09/04/2009

ansambluIeri am ajuns în sfârşit la Muzeul Erotismului, sunt de atâţia ani în Paris şi am tot amânat această vizită. Nu mă gândeam neapărat că am să scriu despre asta, aveam câteva poze care meritau văzute şi m-aş fi limitat la postarea lor. Se întâmplă însă acum după ce s-au aşezat imaginile în cutia mea craniană şi au ieşit impresiile la suprafaţă să-mi dau seama că am rămas cu nişte întrebări cu nişte senzaţii despre frumos care rămân suspendate în aer şi pe care aş dori să le discut cu voi.În plus plimbându-mă prin calendarul de astăzi am găsit motive care mă fac să-mi doresc să discut despreeros o estetică a eroticii, o estetică a sexului, o estetică a obscenităţii, fiindcă undeva la mijloc se situează şi muzeului erotismului din Paris.
Trebuie să încep prin a mărturisi că nu sunt o mare consumatoare de literatură şi operă erotică, în afară de Anais Nin, câteva nuduri din renascentism, fotografii vintage cu femeile secolului xx şi părţi din kamasutra, nu mă atrage arta erotică, ceea ce m-a atras întotdeauna a fost nu sexualitatea clară, ci sugerarea ei,incitatus
Apreciez un pasaj dintr-o carte care descrie scene de amor în cât mai puţine detalii, însă care produce o reacţie puternică, la fel prefer nudurile voalate care nu dezvăluie tot corpul uman, misterul mi se pare mult mai senzual decât corpul însuşi. Poate de aici provin şi întrebările mele. Nu e vorba de frustrare, nu e vorba de indignare, nu e vorba de libertate şi /sau libertinaj, de preconcepţii şi inhibiţii etc. , ci pur şi simplu e o chestiune de gust. Admiraţia mea se raportează la mister, un mister situat între experienţa erotică si experienţa estetică, ambele asemănătoare căci se raporteaza la dorinţă, la plăcere, la frumuseţe,

frumoasa adormită

frumoasa adormită


Experienţa estetică din relaţia erotică ne arată prezenţa celuilalt prin senzaţii, prin frumuseţe, prin expresie, efectele fiind o comunicare şi o cucerire, fiindcă suntem impresionaţi emoţionaţi şi ne place spunea Xavier Lacroix în Le corps et l’esprit,. Astfel devenim receptivi la prezenţa estetică a celuilalt, deschizându-ne în faţa persoanei sale şi înspre alteritate într-o mişcare ciclică: a obţine plăcere şi a dărui plăcere fapt ce implică prezenţa unei alte persoane, deci necesită o relaţie.
eros vechi
Dacă în vremea lui François Rabelais pe care îl aduc aici, pentru că azi se împlinesc 456 de ani de la moartea lui, această relaţie erotică era privită aşa: ca pe un act păcătos, dar vitejesc, o măsură a omului de viaţă, bărbăţie şi puterem bine evidenţiată în pasajul acestadin Gargantua şi Pantagruel , Charles Baudelaire, un alt aniversat al zilei, calcă încet şi cu pudoare încă pe terenul amorului :

Podoabele

Iubita era goală, şi după-a mea dorinţă
Asupra ei păstrase sonorele podoabe,
Purtându-le cu-un aer semeţ, de biruinţă,
Ce-l au, în zile bune, a’ maurilor roabe.

Risipa de metaluri şi pietre, ce se-mbină
Şi-n scânteieri de raze tresar în joc şi cântă,
Îngemănarea-aceasta de sunet şi lumină
Privirea mi-o vrăjeşte şi inima mi-o-ncântă.

Culcată între perne, ea se lasă-ndrăgită
Şi surâdea, plăcându-i cum se-nalţă s-o scalde
Iubirea mea tăcută, ca marea liniştită
Când vrea să prindă ţărmul în braţele ei calde.

Mă urmărea cu ochii tigroaicei îmblânzite,
Şi încercând alene atrăgătoare poze,
Dădea candoare pură lascivelor ispite
Şi-un farmec nou acestor trupeşti metamorfoze.

Şi umerii, şi braţul, şi pulpele rotunde,
Mi se-mbiau privirii cu luciul lor de piele;
În mlădierea lină a lebedei pe unde,
Şi pântecul, şi sânii – ciorchinii viei mele –

M-ademeneau mai dulce ca îngerii pierzării,
Smulgându-mi bietul suflet din liniştea adâncă,
Unde-l lăsasem singur, pe-o culme a uitării,
Să doarmă în cristalul palatului din stâncă.

Mi se părea că-n voie, un meşter desenase
Pe trunchiul Antiopiei un bust ca de băiat,
Şi mijlocul, pe şolduri, uşor i-l subţiase…
Ce splendid era fardul pe chipul ei bronzat!

– Apoi cu-ncetul lampa se stinse, şi-n odaie
Zăream numai căminul cum flacara-şi răsfrânge,
Iar focul, trimiţându-şi suspinul în văpaie,
Tot trupul ei de ambră i-l îmbăia în sânge.
viziune
Comparaţia şi podoabele fiind modalitate de comunicare în aria erotică, intrăm în les annees folles în care libertatea începe să prindă aripi şi iată Camil Petrescu, de la a cărui naştere se împlinesc 115 ani, în Patul lui Procust intră deja pe terenul liricităţii erotice mult mai lasciv şi tehnic, dar totuşi analiza sa rămâne una psihologico-estetică fără a trece pragul obscenităţii unde s-au încumentat mulţi.emilia
De altfel pornografia a început să se dezvolte încă din acea perioadă, filmele mute pornografice fiind o dovadă în acest sens, iar mai târziu în anii ’50 Hugh Hafner a cărui aniversare e astăzi înfiinţează Playboy prin care se eliberează sexualitatea şi se scoate la vedere, însă de atunci sexualitatea s-a schimbat ne-o spune chiar Hugh Hafner însuşi:
Se ajunge la folosirea cuvintelor care desemnează organele sexuale drept invective; drept o formulă de revoltă cum vedem la Alexandru Vakulovski căruia îi urăm La mulţi ani! , căci împlineste 31 de ani azi, în Pizdet, unde limbajul lincenţiosdevine măsura de liberate, de înlătuare a graniţelor şi de exprimare a revoltei, apropo de înlăturare a graniţelor sperăm în rezolvarea petiţiei pentru cetăţenia lui Vakulovski, mai multe detalii aici
Eu am căutat erotismul inocent la muzeu, însă mare mi-a fost şocul văzând că e minim acest erotism ascuns care lasă omul să ghicească să facă sforţări pentru a interactiona cu obiectul dezirat.
Sexualitate este adusă pe tavă ca Veronica Franco in Veneţia secolului XV atât de dezvelită încât se ajunge la un hommo eroticus plictisit pentru care expunerea organelor sexuale nu mai reprezintă nimic şi care consideră arta de a face dragoste o banaliate cotidiană asemănătoare acţiunii de a manca, dormi etc, este de fapt o inestetică a erotismului care sparge tipare, dar care totodată ridică barierele trupeşti într-o asemenea măsură încât riscam să pierdem estetica intimă cea mai frumoasă, propria nostră măsura a artei de a face dragoste.
phallus sculpture
În epoca primitivă şi antichitate sexualitatea era o formă de sacralitate, de ridicare la statutul divin prin legătura strictă a sexualităţii cu procrearea, al fertilităţii, fapt întărit de cultele falice.

Kamasutra este un alt element prezent la muzeu, tablourile expuse combină sfaturi şi cuvinte din ghidul erotic indian cu desenele cunoscute:
kamasutra
Fotografiile din anii ’30 care dau un alt înţeles nudului au fost pentru mine atracţia muzeului, voluptoase, dar deloc lascive modelele din fotografiile les anees folles alb-negru îşi păstrează inocenţa, privirile şi gesturile lor nu sunt obscene, duioşia lor vorbeşte de arta de a face dragoste, de arta de a poza nud şi de estetica erotismului.
Picturi moderne în care eroticul frizează cu pornograficul sau în care eros este doar sugerat se înghesuie una după alta sub penelul unui pictor anonim:
bucati
mistery

Am să închei periplul cu un fragment din Maria Luisa Lombardo care spunea în Erotica Magna:
„diferenţa (…) dintre textul pornografic şi cel erotic este elementul estetizant, depăşirea materialităţii (sau, mai degrabă a animalităţii) în favoarea momentului contemplării estetice. În acelaşi moment se creează o scară de valori, pe baza căreia pornografia se identifică des cu prostul gust şi kitsch-ul, în timp ce erotismul defineşte exaltarea frumuseţii corpului şi a sexului”.
Voi unde fixaţi diferenţa şi ce tip de erotism vă atrage?
Credeţi că piesa lui Andre Manoukian, un alt aniversat al zilei de 9 aprilie poate fi muzică erotică?

  • cadran

    Iunie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    2627282930  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Iunie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    2627282930