Posts Tagged ‘carti’

h1

visul artelor galactice

05/07/2009

Pentru că astăzi se împlinesc 129 de ani de la naşterea lui Constantin Tănase, să ne oprim puţin asupra visului său, visul teatrului de revistă
O altă visătoare împlineşte astăzi 29 de ani, e vorba despre Eva Green protagonista din „The Dreamers” în regia lui Bertolucci, un film despre filme şi libertate asupra căruia am să revin cu altă ocazie, dar pe care vi-l recomand între timp:
Iar pentru că am ales scena traversării Luvrului, o scenă în care visătorii încearcă şi reuşesc să bată recordul protagoniştilor din filmul lui Jean-Luc Godard, „Bande à part”, 1964 şi pentru că Ana mi-a descoperit un site despre cititori imortalizaţi în fotografie şi pictură iată-l pe Jean-Luc GodardLa Chinoise în „La chinoise”. Şi dacă tot intrăm în visul de cititor iată încă două trei mostre de cititori învederaţi
Simone de Beauvoir by Gisèle Freund 1952
Gisèle Freund- Simone de Beauvoir
Gregory Colbert – „Ashes and snow”
gregory-colbert-ashes-and-snow-v
Vincent van Gogh – La lectrice de roman, 1888
die_romanleserin_2681
Picasso -La lectora, 1920
Picasso_La lectora, 1920
Allen Ginsberg

Allen Ginsberg
Pentru că suntem la reprezentarea cărţilor, după pictură şi fotografie pot urma tatuajele, iar săptămâna trecută Whitenoise ne prezenta un site cu tatuaje livreşti dintre care am ales
“I wanted you to see what real courage is, instead of getting the idea that courage is a man with a gun in his hand. It’s when you know you’re licked before you begin but you begin anyway and you see it through no matter what. You rarely win, but sometimes you do.”

– To Kill A Mockingbird by Harper Lee
tattoo-1 să visăm despre arta de a citi şi a vedea filme şi teatru.

h1

În căutarea autorului de luni

14/06/2009

Săptămâna trecută Ioan Andoni a lansat un concurs Fără premii, pentru că provocarea mi-a plăcut m-am gândit să înfiinţez o rubrică săptămânală menită să ne facă să căutăm în amintire, lecturile care ne-au marcat. Iată cum s-a născut În căutarea autorului de luni. Deşi aparent ar fi un concurs, pentru că lipsesc premiile, m-am gândit să-i spunem joc, un joc de recunoaştere a unui text. Dacă vă aţâţă spiritul ludic poftiţi şi declaraţi cui îi aparţine textul de mai jos şi din ce carte face parte.

Grupuri de oameni urcau şi coborau peste ruine, clătinându-se, orbiţi de praf, împiedicându-se în fiare şi bârne, strigându-se în neştire şi acoperindu-şi apoi repede gura cu palma, ridicând la răstimpuri amândouă braţele, însângerate, către cer.
Nu ştia de cât timp se afla acolo, îngenuncheată printre cărămizi, în mijlocul străzii. De mult nu mai vedea şi nu mai auzea nimic. îşi simţea doar câteodată gura foarte uscată şi încerca anevoie să înghită. Atunci parcă se deştepta şi, câteva clipe, zarva o copleşea din nou, revedea aceleaşi umbre agitându-se în pulbere şi descoperea lumânările stinse în faţa ei. Le reaprindea pe amândouă, apărându-le câtva timp cu palmele, până ce se stingeau din nou, fără ca ea să-şi dea seama.
Târziu, simţi că o trage cineva de braţ. Era un soldat, cu faţa plină de praf, şi … se ridică anevoie, culegându-şi dintre cărămizi lumânările stinse. Soldatul o conduse pe celălalt trotuar, în faţa unei case rămase în picioare. — N-avem apă! auzi strigând în urma ei. Voi să se aşeze pe trotuar, dar pretutindeni erau numai ţăndări de geamuri şi moloz. Soldatul dispăruse şi … se îndreptă spre ruine. Parcă începuse să se întunece. Pe o targa improvizată din scânduri se aflau câteva trupuri, pe jumătate acoperite cu o pătură. .. îşi făcu cruce şi trecu mai departe. Un camion cu soldaţi se oprise la intrarea străzii. …umblă aşa câtăva vreme, parcă ar fi căutat ceva, apoi se reîntoarse pe locul de unde plecase şi îngenunche din nou, printre cărămizi, şi reaprinse lumânările. Apoi, multă vreme, nu mai văzu nici nu mai auzi nimic.
Când, târziu, redeschise ochii, văzu că una din lumânări arsese aproape în întregime. Scoase din buzunar o altă lumânare, o aprinse, aprinse apoi şi pe cealaltă, care arsese numai pe jumătate, şi le ţinu pe amândouă între pumni, până ce simţi fierbinţeala flăcărilor. Atunci, ridicând brusc privirile, îl văzu de departe, înaintând împleticindu-se, în uniformă militară, dar fără chipiu, cu faţa murdară, cu o tăietură însângerându-i obrazul, cu ochii pe jumătate închişi, îl văzu apropiindu-se, încercând să-şi ducă mâna la frunte, dar renunţând şi rămânând cu palma deschisă, foarte aproape de cap, nemaiştiind ce să facă, până ce braţul începu să-i tremure şi atunci îl lăsă să cadă, neputincios. în clipa următoare îl văzu alergând spre ruine, împiedicându-se şi căzând. Dar se ridică repede şi porni mai departe, căţărându-se pe movila de cărămizi, ajungând până sus şi căzând din nou, şi continuând să înainteze în genunchi, cu amândouă mâinile răscolind printre cărămizi, până ce unul dintre soldaţi se urcă după el şi-l trase înapoi, în mijlocul străzii, susţinându-l de mijloc. Atunci … se ridică brusc, alergă spre el, îi prinse mâna şi i-o sărută.
— împărate! şopti ea.

(NB „…” înlocuieşte numele personajului)

h1

leapşa livrească III

14/06/2009

Pentru că am rămas restantă cu o leapşă primită de la Gina, astăzi am recuperat, e vorba de o leapşă livrească
1.Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecă?
Eliade şi Dostoievski
2. Din ce carte ai mai multe exemplare?
se întamplă să am mai multe, dar în limbi diferite, în aceeaşi limbă nu există cărţi în dublu exemplar la mine în bibliotecă, de obicei le fac cadou
3.De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost îndragostit(ă) în secret?
Catul Bogdan din „Lorelei” (Teodoreanu)
4. Ce carte ai citit cel mai des?
Noaptea de Sânzâiene – Eliade, Don Quijote- Cervantes
5.Care era cartea ta preferata la 10 ani?
Legendele Olimpului
Winnetou
Cuore- inimă de copil

6. Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
Coehlo – Vrăjitoarea din Portobello
7. Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?
Rushdie- Copiii din miez de noapte

8. Dacă ar trebui sa obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?
de obligat n-aş obliga pe nimeni, dar i-aş convinge să citească Biblia şi 1001 de nopţi
9.Cine crezi că ar trebui să câştige Premiul Nobel pentru Literatură?
Milan Kundera
10.Ce carte ţi-ar plăcea să vezi ecranizată?
Lorelei de Ionel Teodoreanu
11.Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un autor, o carte sau un personaj literar.
la o cafea cu Octavian Paler într-o gară
12. Care este cartea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?
Cartea de bucate
13. Care este cartea cea mai dificilă pe care ai citit-o?
Herman Hesse « Jocul cu mărgele de sticlă »
14. Preferi autori francezi sau ruşi?
ruşi
15. Shakespeare, Milton sau Chaucer?
Shakespeare
16.Ce te deranjeaza cel mai mult in activitatea lecturii?
întreruperile, lipsa de timp
17.Care este romanul tau favorit?
Don Quijote Cervantes
18.Scriitorul favorit?
Eliade şi Dostoievski
19. Joci ceva?
trivia
20.Povestiri scurte, schitze?
ambele
21.Non- ficţiune?
jurnale, istoria religiilor, filosofie
22. Ce scriitor crezi că este supraevaluat?
Le Clezio, Dan Brown, Coehlo
23. Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?
Biblia
24. Si acum ce citeşti?
Rubik- roman colectiv, Amelie Nothomb – Mercur, Kessel- Les coeurs purs
Dau mai departe leapşa către Călin Hera, Cristinutza, Florin, Flavius şi celor care trec pe-aici şi vor să ne împărtăşească gusturile lor literare.

h1

Ian McEvan „Câinii negri” – începutul trasformării lui Ian McAbre în Ian McLove

11/06/2009

Ian-McEwan-Cainii-negri Câştigător al premiului Man Booker Prize în 1998, Ian McEwan este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori britanici contemporani, iar cărţile sale sunt gustate la fel de mult precum cele ale lui Amelie Nothomb. Se poate spune că au acelaşi impact la public, o parte îi adoră, o parte îi condamnă pentru umorul lor negru şi pentru abordarea unei tematici mai puţin ortodoxe, însă continuă să scrie şi să atragă tot mai mulţi admiratori.

Mi-a căzut în mână zilele acestea « Câinii negri » şi pentru că universul nonconformist din celelallte trei romane ale sale pe care le-am citit m-a captivat, am fost bucuroasă de o nouă descoperire.

Cartea este împărţită în trei, în partea întâi îl găsim în Wiltshire în 1987 pe Jeremy, un orfan care trăieşte cu sora sa , cumnatul şi nepoţica într-o ambianţă familială tipic McEwan: tensiune, violenţe certuri, dezinteres faţă de minori, într-un cuvânt un univers deviant. Escapadele sale în casele prietenilor săi nu sunt decât o metodă de eliberare şi de apropriere a unui univers cald, parental în care Jeremy poate fi apreciat la adevărata sa valoare, o etapă tranzitorie de la copilăria în care îşi asumă rol patern prin ocrotirea nepoatei Sally şi viitorul în care se va interoga despre credinţe şi speranţe, despre fidelitate şi libertate de opinie în faţa unui cuplu mai puţin obişnuit, cel al socrilor săi Bernard şi June Tremaine.

Fascinat de personalitatea soacrei sale, June care-i împărtăşeşte trecutul, într-un azil în timp ce se luptă cu o leucemie, se hotăreşte să scrie amintirile acesteia într-o carte biografică « viaţa şi activitatea » cum o supranumeşte Bernard Tremaine, soţul eroinei.

June Tremaine în istorisirile sale evocă mariajul său la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, implicarea sa şi a soţului său în mişcarea comunistă şi luna lor de miere, o călătorie prin Italia pe parcursul căreia au participat ca voluntari în Crucea Roşie şi o călătorie în Franţa care le-a schimbat viaţa definitiv în urma unei întâlniri periculoase dintre June şi doi câini negri, echivalentă cu descoperirea existenţei lui Dumnezeu, în urma căreia June cade în misticism şi ajunge să trăiască singură în Larzac.” Am întâlnit răul şi l-am descoperit pe Dumnezeu.” ( „Câinii negri” editura Polirom 2006 în traducera lui Virgil Stanciu, pagina 75)

Aparent cuplul se menţine , June se ocupă de creşterea celor trei copii care fac drumuri dese între Franţa şi Anglia, de amenajarea unei stâne care devine cuibul de vacanţă al întregii familii şi a urmaşilor. Pentru că se deplasa tot mai rar la domiciliul său englez, June produce o ruptură în cuplu . „De cum am început să percepem lumea diferenţiat, am simţit că timpul ni se scurge printre degete şi n-am mai avut răbdare unul cu celălalt. Orice neînţelegere devenea o întrerupere a tot ceea ce ştiam că este posibil – şi în curând, totul s-a transformat într-un şir de întreruperi. Până la urmă, timpul chiar s-a terminat, dar amintirile au rămas acuzătoare, de aceea nu ne putem lăsa în pace unul pe celălalt.” ( „Câinii negri” editura Polirom 2006 în traducera lui Virgil Stanciu, pagina 73)

Intrigat de aceşti îndrăgostiţi care trăiesc separat, uniţi de aceleaşi idealuri la început şi totuşi atât de diferiţi în final, Jeremy încearcă să înţeleagă mecanismul iubirii.

Partea a doua se derulează după mărturisirile lui June şi constă confidenţele lui Bernard pe drumul spre Berlin, un Berlin al anului 1989 imediat după căderea zidului, o călătorie pe care Bernard şi ginerele său o fac în scop pur observator, dar care îi implică pe amândoi într-un conflict între germani şi un tânăr turc, menit să îi dezamăgească cu privire la viitorul acestei uniri a Germaniei, resimţită ca o întoarcere spre nazism. Bernard este decepţionat politic pentru a doua oară: dacă întâi comunismul s-a dovedit a fi altceva decât idealul lor de la sfârşit de război şi a părăsit partidul în 1956 după invazia Ungariei, acum asistând la căderea zidului Berlinului ( temă dezvolată mai pe larg în The Innocent (1990) ), această descătuşare de sub comunism a Germaniei de Est îl face să realizeze că eliberarea de sub marca rasismului şi a diferenţelor poate fi o recădere în opresiunea umanităţii, de data aceasta sub auspiciile democraţiei.

Partea a treia se desfăşoară în Polonia în 1981 şi în Franţa în 1989, trecutul înfăţişează momentul în care o cunoaşte şi o cucereşte pe Jenny viitoarea soţie, fiica lui June şi a lui Bernard, prezentul înfăţişează călătoria la stâna din St. Maurice de Navacelles unde află în întregime istoria câinilor negri.

Istoria acestor câini negri este flacăra menită să alimenteaze cartea cu mister, la un momet dat tindeam să cred că reuşeste să dizolve acest mister şi să pătrundă secretul celor doi, însă potrivit obiceiului lui McEwan rămânem în suspans, ceea ce ar putea dezvălui ruptura cuplului, întâlnirea cu acei câini negri nu este relatată decât în final şi chiar atunci nu pare a explica întreaga turnură de situaţie. Jeremy ajunge să înţeleagă simbolismul acestor câini şi rolul istoriei în viaţa cuplului, însă rămâne la stadiul de interogaţie. „N-am idee dacă trebuie să privim câinii negri ai lui June ca pe un simbol încărcat de semnificaţii, ca pe o figură de stil izbutită, ca pe o dovadă a credulităţii ei sau ca manifestarea unei puteri existente cu adevărat” ( „Câinii negri” editura Polirom 2006 în traducera lui Virgil Stanciu, pagina 21)

Pentru el întrebările şi misterele acestei istorii deschid căile spre cucerirea unor pseudo părinţi, reacţia sa este asemănătoare celei din adolescenţă când se refugia la părinţii prietenilor săi pentru a-şi construi universul necesar traversării vieţii cotidiene şi a primi iubire şi reuşea cu brio. Adult fiind, reiterează acest drum prin «cucerirea» socrilor săi , în special a lui June , ajungând să joace chiar rolul de fiu prin adopţie, fiind ultimul care a văzut-o înainte de moarte şi confidentul ei.

Romanul reuneşte teme obişnuite la McEwan şi pe care le regăsim şi la Julien Barnes sau la Irène Némirovsky : istoria şi efectul ei asupra vieţii individului, contrastul şi interferenţa dintre universal şi particular, subtilităţile atracţiilor şi respingerilor într-o relaţie de cuplu, mărturii despre tragedia provocată de război. În ciuda acestor puncte atractive, la nivel de intrigă versus climax putem rămâne dezamăgiţi. Motivul câinilor este un bun imbold spre o conversaţie interioară, un motiv de a discuta existenţa divină şi/ sau credinţa, teismul, după cum afirma Ian McEwan într-un interviu acordat lui Eric Schoeck coordonator al Capitola Book Café , în 16 Februarie 1998:” I don’t know where you stand on God. For me, I don’t find the statement obviously true. I find that life is rich, diverse, fabulous, and extraordinary, conceived without a god. Perhaps I’m continuing a conversation I had with myself in another novel,Black Dogs. I’m very interested in belief and faith.“, dar nu şi o satisfacţie pentru cei avizi de deznodământ tragic şi bizar obişnuit la McEwan.

Jeremy este imaginea autorului, el nu crede în nimic, nici în Dumnezeu asemeni lui June fiinţa spirituală, dotată cu o credinţă intuitivă şi comunicativitate cu natura care în urma întâlnirii cu câinii caută adevărurile ascunse ale universului, nici în umanism asemeni lui Bernard a cărui logică raţionalistă stătea exact la capătul opus filosofiei lui June. June crede în bine şi rău în timp ce Bernard crede în perfecţiunea umană dusă la infinit, iar singurul liant a două caractere diferite pare a fi iubirea, singura în care pare a avea încredere autorul .

Mă întreb dacă pentru McEwan câinii negri simbol al nazismului, al istoriei negre sunt un motiv de a arăta ce rol poate juca istoria asupra societăţii sau sunt doar un simbol folosit pentru a da frâu liber unei dizertaţii despre diferenţa de gândire şi de credinţă.
A crede orice, a fi neselectiv, este acelaşi lucru, după mine, cu a nu crede în absolut nimic. Eu unul nu ştiu dacă, la acest sfârşit de mileniu, civilizaţia noastrăeste blestemată de prea multă sau de prea puţină credinţă, dacă problemele sunt provocate de cei de teapa lui Bernard şi June sau de oameni ca mine. Mi-aş denatura însă, experienţa personală, dacă nu m-aş declara convins că iubirea are puterea de a transforma şi reabilita o viaţă” ( „Câinii negri” editura Polirom 2006 în traducera lui Virgil Stanciu, pagina 22)

Îm cele din urmă aveam de-a face cu un roman bazat pe divagaţiile memoristice ale naratorului, Jeremy alias Ian McEwan, un orfan fascinat de ideea de familie şi de părinţi care pe parcursul interogaţiilor caută să-şi înţeleagă propria identitate prin înţelegerea trecutului şi prin încercarea de a pătrunde, dincolo de zidul conjugal creat de diferenţele între bărbat şi femeie, în dragoste . Spusesem înainte că lipsa de intensitate a punctului culminant poate dezamăgi, pe întreg parcursul lecturii aşteptam ca acei câini negri să aibă o poveste în stil „Ian McAbre” cum fusese supranumit autorul ca urmare a violenţei, umorului negru şi a situaţiilor deviante ades întâlnite în „The Cement Garden”, „Amsterdam „ sau „First Love, Last Rites „. Toate aceste nuvele/ romane pătrund într-o zonă interzisă, insistând asupra răului care se ascunde sub masca cotidianului, abordează teme şocante( răpirea unui copil, crime, copilării marginale, fantasme sexuale bizare, excese, perversiuni şi interdicţii), toate capabile să creioneze o lume sordidă cu o stare de rău permanentă într-un ambalaj de tip thriller versus roman psihologic. Şi iată „Câinii negri”, a cărui introducere pare să nu depăşească aceste tipare, abordează condiţia umană total diferit, răul existent aici nu mai este unul care să distrugă în totalitate lumea, ci este depăşit prin bine, prin interogaţii, prin defulare, prin iubire. Romanul nu mai este un thriller, se transformă într-un discurs despre bine şi rău despre credinţă şi necredinţă, despre ziduri maritale care pot sau nu fi dărâmate cu ajutorul dragostei.

Până la urmă există un anticlimax la nivel narativ, dar şi un climax reuşit la nivel ideatic. Dezamăgirea este doar una legată de diferenţierea faţă de universul obişnuit al lui McEwan, însă satisfacţia de a descoperi o cu totul altă perspectivă mă face să-mi doresc să mai citesc şi alte cărţi semnate McEwan cu riscul să nu fie de tipul „Grădinii de ciment”, cea care m-a făcut să deschid a doua carte a autorului ş-apoi a treia.

Recomand cartea şi celor care caută umorul negru din operele autorului şi celor care detestă universul deviant creat de el, şi celor materialişti şi celor spirituali, suprize vor fi de ambele părţi, fiindcă ceea ce rămâne după ce închizi cartea seamănă izbitor de mult cu o concluzie a lui Octavian Paler: “Am avut norocul să aflu că dragostea este unicul adevăr important şi absolut, într-o viaţă care nu ne dă decât daruri relative.” (Convorbiri cu Octavian Paler) şi poate fi începutul trasformării lui Ian McAbre în Ian McLove.

h1

uman sau daimonic, Faust în calendarul de azi

06/06/2009

Calendarul Galei s-a deschis azi la Thomas Mann născut la 6 iunie 1875. Iar dacă e Mann să fie „Doctor Faustus”.doctor-faustus-rao
Romanul este biografia fictivă a unui muzician Adrian Leverkühn (1885-1940) povestită de Serenus Zeitblom . Leverkühn( cuvântul înseamnă viaţă curajoasă) este un muzician prestigios la începutul secolului XX, a cărui existenţă se modelează după mitul lui Faust, cel care îşi vinde sufletul diavolului în schimbul cunoaşterii. La fel Leverkühn posedat de demoni, îşi dezvoltă arta muzicală până în ziua în care acest lucru îi va fi fatal, prin analogie cu Fust schimbă cunoaşterea pe dragoste şi va sfârşi îmbolnăvindu-se de sifilis care îi produce şi moartea.
Se pare că pentru a scrie acest roman Mann a studiat muzicologia precum şi biografii ale unor mari compozitori ca Mozart, Beethoven, Berlioz, Hugo Wolf şi Alban Berg şi a luat legătura cu compozitori contemporani printre care Igor Stravinski, Arnold Schoenberg şi Hanns Eisler care l-au ajutat cu detalii muzicale. Contribuţia cea mai înseamnată a adus-o filosoful şi criticul muzical Theodor Adorno.
Serenus Zeitblom, singurul narator, pare a fi întruchiparea autorului după cum susţine Mann : « Zeitblom este o parodie a mea însumi, personalitatea lui Adrian e mai aproape de a mea decât am vrea sau am putea crede.»
Iată şi un fragment menit să ne introducă în atmosfera de călătorie muzicală :”Vedeţi, acuma îmi desfăşor mantia mea fermecată. Vă voi purta la Paris, la Bruxelles, Anvers, Veneţia, Copenhaga. Veţi fi primit cu un intens interes. Vă pun la dispoziţie cele mai bune orchestre, cei mai buni solişti. Veţi dirija La Phosphorescence, fragmente din Love’s Labour’s Lost, Simfonia cosmologică. Veţi acompania la pian liedu¬rile pe versuri de poeţi francezi şi englezi şi toată lumea va fi încântată că un german, un duşman de ieri, manifestă această largheţe de orizont în alegerea textelor sale — ce cosmopolitisme généreux et versatile ! Madame Maja de Strozzi Pecic, prietena mea, o croată, astăzi poate cea mai frumoasă voce de soprană de pe cele două emisfere, va socoti o cinste pentru ea să cânte lucrurile astea. Pentru partea instrumentală la imnurile pe versuri de Keats voi angaja Cvartetul Flonzaley din Geneva, sau Cvartetul Pro Arte din Bruxelles. Tot cel mai bun între cei buni — sunteţi mulţumit?” ( Th Mann Doctor Faustus, pag 287)
Apropo de acest periplu muzical şi filosofic am să vă las un fragment din Dansul Săbiilor, actul final din Gayane balet care evocă un vechi dans de război aparţinând lui Aram Khachaturian compozitor armenian, născut tot la data de 6 iunie(1903) şi a cărui operă a fost adânc influenţată de folclorul armean, iar această bucată o consider foarte aproape de lupta interioară a lui Leverkuhn.
Vorbind despre război trebuie să amintesc de To the war tabloul lui Konstantin Savitsky un alt aniversat al zilei de 6 iunie (născut în 1844).
Savitsky_na_voinu
Atmosfera din cele trei universuri amintite: cel literar al lui Th Mann, cel muzical al lui Aram Khachaturian şi cel pictural al lui Savitsky au în comun plurivalenţa, o mulţime de culori şi sentimente care invadează sufletul avid de cunoaştere, toate cele trei par scoase din lupta cu pactul faustian, rămâne de stabilit dacă este o cunoaştere şi o artă umană sau una daimonică

Voi pentru care optaţi?

h1

joaca de-a cărturarii

31/01/2009

Am primit o leapşă livrească de la Andi, intru în joc, mulţumesc de challenge şi o dau mai departe celor din blogroll şi cititorilor mei
1. Care este cea mai buna carte citita de tine?
greu de făcut un clasament, am lăsat această întrebare la sfârşit, aşa că ignorând răspunsurile date la întrebarea 13, optez pentru
Herman Hesse « Jocul cu mărgele de sticlă »
2. Ai facut cadou carti?
există categorii de oameni care ştiu că sunt interesaţi de cărţi acelora le dau în dar o carte sau uneori datorită distanţei mă limitez la a le-o recomanda şi există şi alte categorii cărora le fac cadou albume de artă
3. Care este viitorul literaturii?
Cred că literatura va exista atâta timp cât imaginaţia va exista, poate doar formele de lectură vor fi supuse unei anumite schimbări, am impresia că în ultima vreme cartea virtuală începe să se impună în faţa celei clasice
4. In ce limbi ai citit carti?
Română, , engleză, franceză şi italiană (la cea din urmă sunt novice încă)
5. Ce carti “celebre” nu ti-au placut?
Sunt contra-adepta cărţilor en vogue, nu citesc o carte pentru că i se face publicitate şi pentru că o citesc toţi oamenii, poate doar unii prieteni a căror gusturi livreşti mă impresionează să-mi poată recomanda o carte la modă, nu mă împac deloc cu Dan Brown şi Claude Levy
6. Ce tara a produs cea mai buna literatura?
Rusia, Franţa, România
7. Iei notite din cartile pe care le citesti?
în cele mai multe cazuri am fişe de lectură, bileţele cu citate sau semne de carte la pasaje care m-au impresionat sau mai nou notiţe în format word
8. Cam cate carti ai citit pana acum?
nu mi-a trecut prin cap să le număr niciodată, cele pe care le am eu, biblioteca părinţilor, biblioteca bunicilor, plus alte cărţi împrumutate de la prieteni şi biblioteci
9. Cu ce carti ai dormit in brate de plictiseala?
fără să amintesc tematica obligatorie din facultate, nu am reuşit să adorm cu o carte în braţe de plictiseală, în momentul în care nu-mi place o carte o pun deoparte şi încerc să revin asupra ei într-un alt moment când cred că am dispoziţia necesară, dacă nici a treia oară când încerc să o citesc nu găsesc nimic interesant e grav , dar căutând partea care să mă atrag, mi s-a întâmplat să mă plictisească Flaubert cu „L’education sentimentale”
10. Ce înseamnă cărţile pentru tine?
o lume în care alterego-ul meu se simte în largul lui
11. Care este cea mai scumpa carte pe care ai cumparat-o?
o enciclopedie Bordas în 8 volume « Mémoires de XXe siècle »
12. Care este cel mai tare final la o carte citita?
« Litera stacojie » Nathaniel Hawthorne, unul dintre finalurile care îmi vor rămâne adânc întipărite în minte

13. Care este cea mai influenta carte citita de tine?
Biblia şi Patericurile
Carol Lewis « Alice în ţara minunilor »
« O mie şi una de nopţi »
Cervantes « Don Quijote de la Mancha »

14 Care scriitor te-a influentat cel mai mult ?
greu de răspuns depinde în ce măsură m-a influenţat
Simone de Beauvoir, Dostoievski, Eliade, Paler, Teodoreanu, Kundera, Borges, Poe, Rilke…. sunt cam mulţi dar cu precădere Eliade
15. Cat de repede citesti o carte?
neglijez multe lucruri să termin o carte care-mi place
16. Poate literatura sa schimbe lumea?
poate să schimbe cititorii adică macar o parte din lume
….

  • cadran

    August 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • August 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031