Posts Tagged ‘comunicare’

h1

a woman needs…

25/03/2009

Am nimerit în calendarul zilei de 25 martie târziu, însă în momentul în care i-am descoperit pe cei aniversaţi astăzi am ştiut că nu pot să trec mai departe fără să vorbim despre femeie, despre nevoile ei

Elton John,

eltonjohn

eltonjohn

care împlineşte azi 62 de ani, ne spune că femeia are nevoie de încredere, iar noi ştim că ea are nevoie şi de muzică

„Where have you been are you still on my side
Is that love or regret that I see in your eyes
How many years have we played out this game
Every time we come close the answer’s always the same

I guess some souls get restless under the skin
There’s a shortage by half of marrying men
I know that I love you but I love to be free
So tell me what do you want, yeah from a gypsy like me

I need a ring on my finger, champagne on ice
One man to show me the best part of life
Is that what you want
Yeah, that’s what I need

A home and a family makes sense for us
A solid foundation built out of trust
Do you think you can find that with someone like me
Two arms to hold you, one place to be
Are just some of the things that a woman needs

I’ve been shortchanged and cheated so many times
But you’re all that I’ve wanted for all of my life
I’ve searched for the reasons, known how I’ve felt
But what can I give you when I can’t trust myself”

Şi Ana Blandiana

ana_blandiana

ana_blandiana

care sărbătoreşte azi 67 de ani ştie să ne vorbească despre femeie, să ne spună că femeia are nevoie de luptă, o luptă pentru cuibul cu dragoste:

„Prin feminitate înţeleg capacitatea de a alege ceea ce e esenţial, de ceea ce nu e – a naşte şi a creşte copii, a te îngriji de mâncare, a vindeca rănile, într-un cuvânt a te zbate pentru a supravieţui; a ierta, în loc de a lovi, a te supune un timp pentru a învinge în timp, a înflori altiţe, blide, cântece. „(DE GENUL FEMININ)
Femeia are nevoie de dragoste

„Femeile fatale sunt fatale numai privite dinspre bărbaţii pe care nu-i iubesc, dar pe care nu-i resping totuşi dintr-un motiv sau altul (frică, milă, slăbiciune, interes). Din această nehotărâre rezultă o conduită contradictorie, ilogică, pe care bărbatul îndrăgostit – şi nesperând decât să nu fie obligat să-şi admită înfrângerea – o înveleşte într-un voal misterios, creând mitul femeii fatale. O fatalitate dedusă numai din lipsa de dragoste, din neatenţia şi indiferenţa care decurg din ea. Odată îndrăgostită, cea mai fatală femeie fatală devine o simplă îndrăgostită.
Această teorie a misterului provenind din neiubire poate fi înfricoşătoare dacă o lărgim la dimensiunile universului şi o aplicăm proniei, tot de genul feminin. „(FATALE)
Ana Blandiana este ea însăşi o femeie extraordinară a cărei simplitate îmbogăţeşte liricul şi sufletul nostru, un fragment din AUTOBIOGRAFIE ne spune că femeia are nevoie de carte:
„Am crescut, m-am format şi trăiesc într-un univers în care cărţile au fost întotdeauna mult mai importante decât fenomenele naturii. Este destui să mă gândesc cât din ceea ce ştiu se datorează cărţilor şi cât experienţei mele nemijlocite; câte dintre bucuriile mele vin dintre cărţi şi câte dintre frunze; câte dintre nenorocirile mele se datoresc fantasmelor şi câte gesturilor, faptelor; câţi dintre prietenii mei sunt personaje şi câţi sunt oameni în carne şi oase, ca să înţeleg că în viaţa mea verbul a citi a fost mult mai important decât verbul a trăi, atât de important încât – folosind un foarte mic artificiu poetic – mărturisesc că n-aş putea să mă imaginez trăind fără a citi, dar nu mi-ar fi deloc greu să mă închipui citind şi după moarte, înaintez printr-o lume încropită din cărţi, prin oraşe pavate cu volume şi odăi tencuite cu tomuri; sunt închisă între ziduri construite din incunabule, mă închin în catedrale înălţate din palimpseste şi în temple sprijinite pe papirusuri; rătăcesc prin păduri cu frunze de file, pe mări cu valuri de hârtie; lupt în arene rotunjite din opuri, sub un cer cusut din pergamente, pe un nisip măcinat din cuvinte; iubesc în infolii şi sufăr în manuscrise; un univers de biblioteci fără sfârşit m-a născut şi mă cuprinde în sine, şi mie îmi rămâne doar dreptul de a citi încă un cuvânt, încă un rând, încă o pagină, încă o operă, încă un raft, încă un perete… ”

Femeia are nevoie de simplitate, ne exemplifică tot Ana Blandiana :
în INSCRIPŢIE PE O GRĂMADA DE CIOBURI

„Nu-mi place să trăiesc între lucruri scumpe, valoarea materială a obiectelor mă înspăimântă. Ideea că n-am voie să scap din mână paharul, că ar fi o nenorocire să ciobesc farfurioara, că e de neiertat să pătez covorul o consider un atentat la libertatea mea nu numai de mişcare, ci şi de gândire. Faptul de a purta o podoabă pe care nu trebuie să o pierd, de a avea o haină de care trebuie să am grijă, de a stăpâni ceva ce mi-ar putea fi furat mi se pare intolerabil. Pentru că orice dependenţă de materie mi se pare de nesuportat, pentru că orice posesie este o dependenţă.
Ofensiva lucrurilor este atât de puternică şi de violentă, încât nici o precauţie nu mi se pare exagerată pentru a rămâne dincolo de graniţele stăpânirii lor. Ceea ce poate fi considerat o lipsă de gust este astfel numai o intransigenţă puţin fanatică, ceea ce poate semăna unei exagerate simplităţi este, dimpotrivă, complicaţia unui spirit încăpăţânat şi neliniştit de fragilitatea libertăţii sale.
Admir inestimabilele obiecte frumoase, în muzee, fără cea mai mică dorinţă de a le stăpâni, de a le avea, de a fi ale mele, fără nici o tentativă de a stabili între ele şi mine o altă legătură decât cea a privirii scurte şi admirative în treacăt.
Mă mulţumesc cu ulcele de pământ care se sparg uşor şi fără regrete, port podoabe pe care le rătăcesc şi le uit, trec printre lucruri, care nu au asupra mea nici un drept şi nici o legătură, cu singura grijă de a nu avea de pierdut decât lanţurile, cu singura obsesie că se pierd cu atât mai greu cu cât sunt mai scumpe. Şi arunc la gunoi făraşul cu cioburile care au prilejuit aceste gânduri, cu sentimentul încurajator că am mai sfărâmat o verigă…”

simone-signoret

simone-signoret

Femeia are nevoie de comunicare şi mă opresc asupra unui fragment din filmul Corabia nebunilor cu Simone Signoret deoarece şi ea s-a născut tot în data de 25 martie(1921)

sarah-jessica-parker

sarah-jessica-parker

Femeia are nevoie să ştie că este cea aleasă , „the one and lonley”, ne-o spune Carrie Bradshaw protagonista serialului „Sex and the city”, încarnată de Sarah Jessica Parker, care azi ajunge la vârsta de 42 de ani

bartok_bela

bartok_bela

Femeia are nevoie de dans, simţim asta în acordurile dansurilor româneşti compuse de Bartok Bela ( născut la 25 martie 1881)

aretha_franklin

aretha_franklin

Dar cel mai mult femeia are nevoie să fie naturală, să se simtă ea insăşi, iubită şi admirată pentru ceea ce este şi reprezintă, iar despre asta aflăm de la Aretha Franklin, Lady Soul, care astăzi a împlinit 67 de ani, un simbol al femeii libere, talentate, prima femeie care a intrat în 1987 în Rock and Roll Hall of Fame, muzeul rock-ului din Cleveland, şi o găsim şi în The Women\'s Hall of Fame,

Voi de ce credeţi că mai are nevoie femeia, aş fi bucuroasă să avem răspunsuri de la ambele sexe ….

h1

jocuri sau ritualuri?

07/03/2009

Adesea, se întâmplă să ajung la concluzia că nouă oamenilor şi femeilor în special ne plac jocurile.
Ne jucăm în copilărie de-a adulţii, iar când „creştem mari” ne jucăm de-a copilăria. Ne jucăm în dragoste, ne jucăm în artă, ne jucăm cu noi înşine pentru a ne cunoaşte mai bine. Ne jucăm cu prietenii şi cu cei care ne sunt potrivnici, uneori luăm joaca atât de mult în serios încât o transformăm în ritual. Mă întreb dacă transformând jocul îi adâncim sau îi tulburăm misterul. Unde ne oprim în joacă, până unde ne permitem să desfăşurăm misterul? Iar ritualul cât este rutină şi cât mai păstrează din misterul jocului?
Cei prezenţi în calendarul zilei de 7 martie au îndrăznit să meargă mai departe, lumea pe care au conturat-o poate fi artistic vorbind o joacă cum poate fi la fel de uşor un adevărat ritual artistic sau moral.

Mondrian

piet_mondrian

piet_mondrian

s-a jucat cu formele, cu umbrele şi culorile, iar rezultatul adesea se poate interpreta în diferite moduri. Dintre toate picturile sale m-a impresionat cel mai mult un copac, un copac care pare a fi însufleţit
mondrian-arbre

mondrian-arbre


Copacul face parte dintr-o serie ritualică de arbori desenată de Mondrian.

Ravel

maurice_ravel_

maurice_ravel_

a lăsat suntele, instrumentele să se joace între ele, le-a ghidat doar, le-a arătat calea.
Rezultatul se apropie de un ritual coregrafic, muzical şi sentimental care încet încet ne apropie de intrarea în subconştient şi de o deschidere spre comunicare.

Nicephore Niepce

niepce

niepce

la rândul lui s-a jucat cu imaginea, a încercat cu succes să reproducă ceea ce vedea în jurul său, datorită lui avem fotografia astăzi. Iată şi primul clişeu al său şi al istoriei fotografice
niepce-primul clişeu fotografic1826

niepce-primul clişeu fotografic1826

Stanley Kubrick

stanley_kubrick

stanley_kubrick

de la a cărui moarte se împlinesc astăzi zece ani, s-a jucat cu imaginile în cinematografie, s-a jucat regizând temeri şi sentimente, căutând perfecţiunea, inovaţia, esteticul.
Chiar dacă filmele sale au stârnit polemici şi li s-a reproşat latura pesimistă, rămâne un personaj care a contribuit la istoria cinematografiei şi care dincolo de şocul la prima vedere crează un univers liber, în care spectatorul poate interpreta creaţiile sale după bunul său plac şi simţ estetic.
Despre joc şi ritual cel mai bine ne vorbeşte în filmul său „Eyes wide shut” din care am să las o parte, balul mascat, rămânând să interpretăm noi cât este joacă şi cât ritual în acest univers.

Emily Pauline Johnson

emily-pauline-johnson

emily-pauline-johnson

a fost unul dintre cei mai populari şi de succes scriitori ai Canadei. Fiică a unui nativ Mohawk Native-Canadian, a folosit adesea numele său Mohawk „Tekahionwake”. La vârsta de 31 de ani a început să facă turul Canadei, să dea recitaluri de poezie în ţară. A fost primul poet nativ care a publicat în Canada. Pauline Johnson mândră de comoara moştenită de la poporul său a scris s-a jucat, a dat cuvintelor o formă prin care a creionat povestea tezaurului canadian nativ: „My aim, my joy, my pride is to sing the glories of my own people.”
Iată şi poemul ei cel mai cunoscut:

THE SONG MY PADDLE SINGS

West wind, blow from your prairie nest
Blow from the mountains, blow from the west.
The sail is idle, the sailor too;
O! wind of the west, we wait for you.
Blow, blow!
I have wooed you so,
But never a favour you bestow.
You rock your cradle the hills between,
But scorn to notice my white lateen.

I stow the sail, unship the mast:
I wooed you long but my wooing’s past;
My paddle will lull you into rest.
O! drowsy wind of the drowsy west,
Sleep, sleep,
By your mountain steep,
Or down where the prairie grasses sweep!
Now fold in slumber your laggard wings,
For soft is the song my paddle sings.

August is laughing across the sky,
Laughing while paddle, canoe and I,
Drift, drift,
Where the hills uplift
On either side of the current swift.

The river rolls in its rocky bed;
My paddle is plying its way ahead;
Dip, dip,
While the waters flip
In foam as over their breast we slip.

And oh, the river runs swifter now;
The eddies circle about my bow.
Swirl, swirl!
How the ripples curl
In many a dangerous pool awhirl!

And forward far the rapids roar,
Fretting their margin for evermore.
Dash, dash,
With a mighty crash,
They seethe, and boil, and bound, and splash.

Be strong, O paddle! be brave, canoe!
The reckless waves you must plunge into.
Reel, reel.
On your trembling keel,
But never a fear my craft will feel.

We’ve raced the rapid, we’re far ahead!
The river slips through its silent bed.
Sway, sway,
As the bubbles spray
And fall in tinkling tunes away.

And up on the hills against the sky,
A fir tree rocking its lullaby,
Swings, swings,
Its emerald wings,
Swelling the song that my paddle sings.

Dar încercările noastre de creaţie sunt un joc sau sunt un adevărat ritual prin care încercăm să comunicăm sau prin care ne dezbrăcăm de mistere?

h1

inspiraţie, muzică şi dragoste

04/03/2009

Oare cum ne dezvăluim mai bine în faţa celorlalţi? Cum putem comunica indirect adevărata natură a sufletului nostru, micile noastre pasiuni şi secrete, ceea ce ne hrăneşte setea de cunoaştere şi ceea ce ne mângâie sufletul? Calendarul de astazi este unul muzical, muzica este o modalitate de comunicare indirectă, putem să transmitem o particică din noi prin muzică, cum la fel de bine putem face asta prin pictură sau fotografie, prin artă în general. În momentul în care acestea se alătura unele altora, şi sunt folosite ca schimb de idei şi sentimente comunicarea se transformă în comuniune. În această idee aş vrea să continuăm experimentul legat de inspiraţie din postul cu fotografiile lui Haas, din din 2 martie, dar de data asta am să vă las doar muzica, aştept gândul vostru legat de melodia respectivă sau asocieri cu picturi, fotografii, poezii pentru a vedea până unde putem împinge inspiraţia şi cât de mult reuşim să cumunicăm sau dacă intrăm în comuniune artistică.
Aniversaţii zilei de astăzi sunt :
Antonio Vivaldi, Nikolaï Rimski-Korsakov, Chris Rea, Umberto Tozzi
Eu am să îi clasez în două măsuri sentimentale:
1.anotimpul iubirii
-soarele de primăvară al lui Rimski-Korsakov

-vara lui Chris Rea

-inima tomnatică a lui Umberto Tozzi

-iarna cu mască a lui Vivaldi

2. femeia
-Şeherezada lui Rimski-Korsakov

-armonia albastră a lui Chris Rea
-mandolina caldă a lui Vivaldi
-idealul lui Umberto Tozzi

acum rămâne să aduceţi voi gândul care prinde aripi din muzica lor.

  • cadran

    Iunie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    2627282930  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Iunie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    2627282930