Posts Tagged ‘fotografie’

h1

Femeia: între întrebări şi noi ideologii

14/04/2010

Astăzi din nou despre femeie şi libertate .Până unde merge libertatea femeii? Eistă sau nu există graniţe ale feminităţii? Cât mai rămâne din inocenţa şi puritatea ei în momentul în care intra cu forţă în lumea bărbaţilor? Sunt doar întrebări care probabil că ne scormonesc gândurile nouă femeilor, lor bărbaţilor şi care mi-au revenit azi pentru că se împlinesc 23 de ani de la trecerea în nefiinţă a celei care a deschis calea acestor întrebări: Simone de Beauvoir.
simone-de-beauvoir
Simone de Beauvoir spunea despre femeie : „Iată ce caracterizează în chip fundamental femeia: ea este Celălalt în inima unei totalităţi ai cărei doi termeni sunt necesari unul celuilalt.” mai multe citate din Al doilea sex găsiţi într-un fragment aici. Iar la polul opus vă aduc un citat din Kierkegaard: „Ce nenorocire este să fii femeie! Şi totuşi, cea mai mare nenorocire pentru o femeie este să nu înţeleagă că este femeie.”
Şi mă întreb din nou de care parte a baricadei ne situăm în momentul în care suntem sincere cu noi, de care parte a baricadei ne situează ei când sunt sinceri? Dacă rămânem la stadiul de întrebare şi privim fotografiile lui Robert Doisneau născut la 14 aprilie 1912,
robert_doisneau
poate reuşim să conturăm o lume a femeii, eu am subliniat doar stadiile de dezvoltare :
Femeia în devenire – fetiţa şi grija maternă
robert_doisneau_les_enfant_de_la_pl1
Femeia în formare -adolescenta zglobie
doisneau-azema
Femeia şi dragostea
doisneau-amour
Femeia şi joaca
robert_doisneau-danse
Femeia şi împlinirea sentimentală
doisneau-le-baiser
Femeia mulaj-împletirea sufletelor şi trupurilor
doisneau-mariage
Femeia şi singurătatea
doisneau-bar
În primul rând m-aş întreba şi v-aş întreba în care dintre fotografiile de mai sus vă regăsiţi sau vă regăsiţi jumătatea, în al doilea rând se formulează singură încă o întrebare: există în lumea aceasta fotografică acea diferenţiere despre care am pomenit mai sus, este femeia aici femeie raportată la sine sau raportată la celălalt?
Astăzi m-am afundat în întrebări, sunt întrebările care îmi bântuie lumea feminină fie ea virtuală, fie ea reală şi care sunt sigură că sub o formă sau alta o regăsesc şi în interiorul vostru. Răspunsurile noastre pot contura o altă lume, în care sexismul şi feminismul să nu existe şi în care femeia poate fi mândră că provine din coasta lui Adam, iar bărbatul poate fi recunoscător că ea este gâtul pe care se sprijină .
Ce ziceţi ne încumetăm să îi dăm forme virtuale?
Ca un mic prolog vă las un strop de Jean Ferrat în literele lui Louis Aragon:
„La femme est l’avenir de l’homme”:

Anunțuri
h1

de la piticot citire – cum se sărbătoreşte muzica

21/06/2009

Ieri şi astăzi a fost La Fete de la musique la noi, din oareşcare motive întemeiate n-am ajuns anul acesta în centrul Parisului, aşa că a trebuit să mă mulţumesc cu o sărbătoare a muzicii de cartier, mai precis pe malul canalului de l’Ourq.
Dar n-am regretat, am avut un pitic costumat şi mulţumit foc, încântat de: clownii care aruncau cu bomboane pentru că erau prea dulci, de oamenii pe picioroange care erau gata gata să cadă înainte de a atinge cerul,de plimbarea cu vaporul care a intrat la apă, de cei ce făceau pălării haioase din hârtie colorată fiindcă materialul e prea scump, de cei care îşi pictau feţele să nu-i recunoască piraţii, de alţii care înnodau baloane ca să se spargă mai repede, de acrobaţii care au fost în stare să-l captiveze 40 de minute şi cărora le spunea „bravo” la fiecare tzucahara, adică din minut în minut, de cei care zburau fără aripi, de bărcile de agrement care făceau gălăgie şi nu se puteau da mai încet, de oamenii care dansau pe ringul de dans plutitor fără să-l spargă, de clătite , îngheţate şi fructe cu nemiluita care făceau foame, de tunelul gonflabil, de jocuri ciudate din lemn şi piese de teatru în aer liber cu oameni care s-au ascuns sub mese de frica ploii, de muzica stil mami când dansează şi câte şi mai câte minunăţii de pestacol şi cavarnal. Aruncaţi şi voi o privire peste diaporamă dacă descrierea piticului v-a făcut curioşi

h1

fără culori

14/06/2009

fara culori
Mi s-a spus cândva, în cuvinte mult mai brodate şi mai palimpseste decât cele pe care le aleg eu acum, că se poate privi prin mine oricând. Cuvintele făceau parte dintr-o întrecere ludică aşa că nu le-am acordat atenţia cuvenită, însă îndată ce a luat sfârşit jocul, aluzia nu a încetat să mă obsedeze şi continuă şi în ziua de azi.
În mod normal transparenţa poate fi o trăsătură pozitivă, poate însemna sinceritate, open minded, toleranţă şi acceptare.Şi totuşi m-am simţit lezată, acea transparenţă văzută de alţii pentru mine poate fi un semn de fragilitate, poate fi o dezvăluire necondiţionată.Nu aş dori să îmi evidenţiez sentimentele, gândurile, senzaţiile oricui. Sunt tot timpul cu ochii pe o barieră invizibilă, aici ai mei, dincolo ceilalţi. Cei ai mei pot să mă citească, sunt mereu o carte deschisă, dincolo de barieră este un zid fotosensibil, pe care îmi place să-l decorez cu câte o piatră în plus după fiecare dezamăgire. Credeam eu că acest zid, nu numai, mă ajută să îmi păstrez intimitatea, dar şi să îmi menţină conştiinţa trează în faţa impulsivităţii native de care nu reuşesc să scap. Zidul meu era un fel de combinaţie între zidul Berlinului, cel chinezesc şi cel al plângerii: o stavilă între două lumi, o modalitate de apărare contra necunoscutului şi un motiv de dobito ergo sum cotidian. Uneori mi-e ciudă că l-am inventat şi vreau să-l dărâm, alteori sunt mândră de el ca de o bijuterie de familie şi-l înfrumuseţez lustruindu-i suprafeţele zgrumţuroase, alteori e intermediar în conversaţia mea cu Identitatea.
Cuvintele pe care le-am auzit mi-au transformat zidul în fereastră, apoi mi-am dat seama că şi fereastra are obloane şi lumea mea poate fi văzută ca un castel cu metereze rezistente. Dar cum varianta nu se mula pe afirmaţia interlocutorului meu, am transformat fereastra în oglindă, apoi plictisită de propria-mi imagine mă simţeam închisă într-un turn plin cu fotografii, în cele din urmă mi-am spus că trebuie să fie un zid de sticlă. Ceea ce eu ridic de ani pas cu pas e un puzzle de sticlă. Eu am senzaţia de delimitare a spaţiului personal, dar ceilalţi sunt un fel de voyeuristi care trec pe lângă zid şi aruncă o privire, o privire de diamant care riscă să decupeze puzzle-ul meu secundă de secundă.
Mi-am dorit atunci să fiu invizibilă sau opacă…..
Voi ce alegeţi opacul, invizibilitatea sau transparenţa?
Cei care se confruntă cu omul transparent şi vor să-l contureze sub orice formă artistică, fie ea plastică, fotografică sau literară (eseu, poezie, proză, teatru) Călin Hera îi aşteaptă la concursul său dedicat transparenţei. Pentru detalii şi înscriere, click aici.

h1

jucaţi-vă cu viaţa în alb-negru, 9 fotografii îşi aşteaptă povestea

05/04/2009

luxinvert by gala
pasi de zi by gala
poarta spre noapte by gala
scaune dupa ionescu by gala
apa vietii by gala
umbra lui by gala
umbra ei by gala
scara vietii by gala
porumbelul pacii by gala
Povestea vă aparţine să vină cuvintele

h1

18 martie, 19 gânduri muzicale şi fotografii cu şi despre Paris în 20 de paşi

18/03/2009

Astăzi a fost o primăvară adevărată la Paris, norocul meu a fost ca această zi plină de soare şi căldură să coincidă cu ziua mea liberă, aşa că am ieşit să simt pulsul metropolei, să simt cum îmi arde soarele faţa, să simt oamenii grăbiţi şi turiştii flămânzi cutremurând străzile, pieţele, să văd oraşul cum se îmbracă în verde şi cum îşi trimite prospeţimea în zâmbete pe feţele trecătorilor.
Surpriză: mai mult decât am văzut, am auzit cum bate inima Parisului.Am făcut câteva fotografii, însă fiecare e un cântec pentru mine:
1)La vie en rose

paris-en-rose

paris-en-rose



2) Sena cu dragoste
quais-des-seine

quais-des-seine



3) Cercurile Senei
seine-bw

seine-bw



4) L’amour en vol
en-vol

en-vol



5)Fântâna cu minuni
la-fontaine-des-merveilles

la-fontaine-des-merveilles



6) Două lumi în trei culori
deux-mondes-trois-couleurs

deux-mondes-trois-couleurs



7) La înălţimea Senei
en-hauteur

en-hauteur



8 ) Linii şi curbe
pied de la tour eiffel

pied de la tour eiffel



9) Clătite cu răvaşe
creparia-cu-poezie

creparia-cu-poezie



10) Dragoste, ziduri şi suflet
notre-damme-nuit-en-jour

notre-damme-nuit-en-jour



11) Jocuri şi copilării până în ceruri
les-traces-davions-cest-un-jeu-denfance

les-traces-davions-cest-un-jeu-denfance



12) Vise mov sub cerul Parisului
Je cherche ce bateau qui mene aux pays des reves

Je cherche ce bateau qui mene aux pays des reves



13) Sheakespeare cu praf de Paris
shakespeare-a-paris

shakespeare-a-paris



14) Două suflete înflorite pe Sena
les ames sur seine

les ames sur seine



15) Piramida cu surprize
piramida-cu-surprize

piramida-cu-surprize



16) De trei ori peste cap
la-tour-renversee

la-tour-renversee



17) Idila din vis sau din amintire
idila

idila



18)A venit primăvara cu flori pictate
jaidesfleurs

jaidesfleurs



19) Amour et Paris
paroles-pierres-et-leau

paroles-pierres-et-leau


h1

jocuri sau ritualuri?

07/03/2009

Adesea, se întâmplă să ajung la concluzia că nouă oamenilor şi femeilor în special ne plac jocurile.
Ne jucăm în copilărie de-a adulţii, iar când „creştem mari” ne jucăm de-a copilăria. Ne jucăm în dragoste, ne jucăm în artă, ne jucăm cu noi înşine pentru a ne cunoaşte mai bine. Ne jucăm cu prietenii şi cu cei care ne sunt potrivnici, uneori luăm joaca atât de mult în serios încât o transformăm în ritual. Mă întreb dacă transformând jocul îi adâncim sau îi tulburăm misterul. Unde ne oprim în joacă, până unde ne permitem să desfăşurăm misterul? Iar ritualul cât este rutină şi cât mai păstrează din misterul jocului?
Cei prezenţi în calendarul zilei de 7 martie au îndrăznit să meargă mai departe, lumea pe care au conturat-o poate fi artistic vorbind o joacă cum poate fi la fel de uşor un adevărat ritual artistic sau moral.

Mondrian

piet_mondrian

piet_mondrian

s-a jucat cu formele, cu umbrele şi culorile, iar rezultatul adesea se poate interpreta în diferite moduri. Dintre toate picturile sale m-a impresionat cel mai mult un copac, un copac care pare a fi însufleţit
mondrian-arbre

mondrian-arbre


Copacul face parte dintr-o serie ritualică de arbori desenată de Mondrian.

Ravel

maurice_ravel_

maurice_ravel_

a lăsat suntele, instrumentele să se joace între ele, le-a ghidat doar, le-a arătat calea.
Rezultatul se apropie de un ritual coregrafic, muzical şi sentimental care încet încet ne apropie de intrarea în subconştient şi de o deschidere spre comunicare.

Nicephore Niepce

niepce

niepce

la rândul lui s-a jucat cu imaginea, a încercat cu succes să reproducă ceea ce vedea în jurul său, datorită lui avem fotografia astăzi. Iată şi primul clişeu al său şi al istoriei fotografice
niepce-primul clişeu fotografic1826

niepce-primul clişeu fotografic1826

Stanley Kubrick

stanley_kubrick

stanley_kubrick

de la a cărui moarte se împlinesc astăzi zece ani, s-a jucat cu imaginile în cinematografie, s-a jucat regizând temeri şi sentimente, căutând perfecţiunea, inovaţia, esteticul.
Chiar dacă filmele sale au stârnit polemici şi li s-a reproşat latura pesimistă, rămâne un personaj care a contribuit la istoria cinematografiei şi care dincolo de şocul la prima vedere crează un univers liber, în care spectatorul poate interpreta creaţiile sale după bunul său plac şi simţ estetic.
Despre joc şi ritual cel mai bine ne vorbeşte în filmul său „Eyes wide shut” din care am să las o parte, balul mascat, rămânând să interpretăm noi cât este joacă şi cât ritual în acest univers.

Emily Pauline Johnson

emily-pauline-johnson

emily-pauline-johnson

a fost unul dintre cei mai populari şi de succes scriitori ai Canadei. Fiică a unui nativ Mohawk Native-Canadian, a folosit adesea numele său Mohawk „Tekahionwake”. La vârsta de 31 de ani a început să facă turul Canadei, să dea recitaluri de poezie în ţară. A fost primul poet nativ care a publicat în Canada. Pauline Johnson mândră de comoara moştenită de la poporul său a scris s-a jucat, a dat cuvintelor o formă prin care a creionat povestea tezaurului canadian nativ: „My aim, my joy, my pride is to sing the glories of my own people.”
Iată şi poemul ei cel mai cunoscut:

THE SONG MY PADDLE SINGS

West wind, blow from your prairie nest
Blow from the mountains, blow from the west.
The sail is idle, the sailor too;
O! wind of the west, we wait for you.
Blow, blow!
I have wooed you so,
But never a favour you bestow.
You rock your cradle the hills between,
But scorn to notice my white lateen.

I stow the sail, unship the mast:
I wooed you long but my wooing’s past;
My paddle will lull you into rest.
O! drowsy wind of the drowsy west,
Sleep, sleep,
By your mountain steep,
Or down where the prairie grasses sweep!
Now fold in slumber your laggard wings,
For soft is the song my paddle sings.

August is laughing across the sky,
Laughing while paddle, canoe and I,
Drift, drift,
Where the hills uplift
On either side of the current swift.

The river rolls in its rocky bed;
My paddle is plying its way ahead;
Dip, dip,
While the waters flip
In foam as over their breast we slip.

And oh, the river runs swifter now;
The eddies circle about my bow.
Swirl, swirl!
How the ripples curl
In many a dangerous pool awhirl!

And forward far the rapids roar,
Fretting their margin for evermore.
Dash, dash,
With a mighty crash,
They seethe, and boil, and bound, and splash.

Be strong, O paddle! be brave, canoe!
The reckless waves you must plunge into.
Reel, reel.
On your trembling keel,
But never a fear my craft will feel.

We’ve raced the rapid, we’re far ahead!
The river slips through its silent bed.
Sway, sway,
As the bubbles spray
And fall in tinkling tunes away.

And up on the hills against the sky,
A fir tree rocking its lullaby,
Swings, swings,
Its emerald wings,
Swelling the song that my paddle sings.

Dar încercările noastre de creaţie sunt un joc sau sunt un adevărat ritual prin care încercăm să comunicăm sau prin care ne dezbrăcăm de mistere?

h1

sunetele din spatele umbrelor se citesc în sentimente

02/03/2009

Acum daca tot am intrat în primăvară şi am împărţit cu mărţişoare sub toate formele, aş vrea să ne căutam motive de inspiraţie.
Asta pentru că văd o muzicalitate interioara între primăvară şi inspiraţie, dincolo de clasica revenire la viaţă a naturii, dincolo de înverzire şi de înnoire, primăvara poartă în buzunarul de la piept un penel şi o peniţă cu care ne desenează speranţele, iubirile, sufletul. E o creatoare jucăuşă, plină de muzică şi de imagini care ne trag de mâini până devin aripi.
Am putea să intrăm sub magia ei şi să devenim mici creatori. Vă aduc azi din calendarul Galei lumini şi umbre, sunete şi tăceri şi sunt curioasă unde ajungem dacă le îmbinăm şi le punem aripile noastre.
Unul dintre aniversaţii zilei este un fotograf drag mie, precursor al fotografiei color.
Ernst Haas

ernst_haas

ernst_haas

este vienezul pentru care „the art of seeing” nu este numai arta de a imortaliza, ci devine arta de a transmite un sentiment. Cunoscut ca fotograf al prizonierilor de război, al celebrităţilor şi al metropolelor, Haas ascunde în fiecare din clişeele sale un mesaj, o urmă din trăirea lui, sentimente.
Am încercat să mă joc asociând fotografii ale lui Haas cu muzica unor alţi aniversaţi ai zilei de 2 martie,( Dusty Springfield, Serge Gainsbourg, Jon Bon Jovi ) însă constrânsă fiind de calendar tentativele mele sunt limitate, am să vă îndemn pe voi să mergeţi mai departe, să vedem ce asocieri putem face între poezie, muzică şi fotografie.
1.culorile iubirii pot lăsa umbre
dark-sky-white-sands_ernst-haas

dark-sky-white-sands_ernst-haas


şi Serge Gainsbourg „Couleur Café”

2.blazoanele senzualităţii încă ne cutremură
marilyn-by-ernst-haas

marilyn-by-ernst-haas


şi Serge Gainsbourg -La javanaise

3.dacă îmi atingi sufletul să o faci aşa:
karajan-by-ernst-haas

karajan-by-ernst-haas


şi Dusty Springfield – Son Of A Preacher Man

4. o dragoste ieşită din şabloane
haas-snow-lovers

haas-snow-lovers


şi Serge Gainsbourg – „Bonnie & Clyde”

5. visul despre cum se ţine dragostea în braţe
gable-by-ernst-haas

gable-by-ernst-haas


şi Dusty Springfield „I Only Want To Be With You”

6. an de an tot mai aproape de locul unde se simte inima pulsând
montmartre-paris-ernst-haas

montmartre-paris-ernst-haas


şi Dusty Springfield – „Time After Time”

7.de fiecare dată te văd altfel
mirrors-london-haas

mirrors-london-haas


şi Jon Bon Jovi – All about loving you

Iar pentru că azi se împlinesc 104 ani de la naşterea lui Radu Gyr
radu-gyr

radu-gyr

am să închei cu un poem al său:

Dă-mi chipul tău

Da-mi chipul tau, granit senin,
da-mi duhul tau, senina iarba,
în ne’mpacatul meu destin
nici un tumult să nu mai fiarba!

Să nu mai spumege în piept,
sub indoieli ori sub blesteme,
nici cate-n pofta mea le-astept,
nici cate spaima mea le teme.

Vreau taina nestiintei reci
si-a nepasarii voastre, unde,
cu negrul zbor de lilieci,
nici o-ndoiala nu patrunde.

Granit, da-mi neclintirea din
dumnezeiasca-ti impietrire,
pentru-o lumina fără chin
si-o moarte fără rastignire!

Vreau, iarba,-nteleptiunea ta
de-a nu-ti aduce-n veci aminte,
vreau harul tau de-a infrunta
far-a privi nimic ‘nainte.

Să cresc în timp si infinit
din duhul tau, senina iarba,
din duhul tau, senin granit,
în fericirea voastra oarba.

Micul fragment din Radu Gyr face o perfectă trecrere de la fotografie şi muzică la literatură, pasaj bine venit căci gala artistelor continuă la aghiutza, astăzi fiind ziua scriitoarelor…

  • cadran

    Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031