Posts Tagged ‘Frida Kahlo’

h1

Frida -pasiune şi podul dintre inimi

26/07/2009

Frida Kahlo, importantă pictoriţă mexicană, soţia lui Diego Riviera, unul dintre cei mai celebri artişti ai Mexicului, comunist apropiat de Trotski (a cărui amantă a fost Frida ), rănită în urma unui accident la 18 ani, a rămas cu sechele în tot corpul care au durat toată viaţa şi pe care le-a înlăturat-o doar cu tablourile sale pline de durere şi oroare, adesea confundate cu umorul negru, prin viaţa şi atitudinea sa ea este unul dintre cele mai interesante personaje de roman sau de film.

Frida era doar o biografie, trebuia să prindă viaţă. Se simţea necesitatea integrării sale într-un film în care realitatea istorică şi psihologică să urmărească un scenariu mai puţin academic, o poveste care să reflecte pasiunea şi dinamismul care o caracterizau pe Frida. Şi iată momentul, Salma Hayek se zbate pentru un film omagiu în cinstea compatrioatei sale, o adaptare a cărţii „Frida” de Hayden Herrera Scenariul a fost rescris de Edward Norton, iar Julie Taymor (cunoscută ca regizor în „Titus”, 1999) a semnat regia filmului.
Frida e conturată ca o femeie a secolului său, pictoriţă implicată artistic, politic, sentimental, un simbol perfect al Mexicului anilor ’30, fiica unui fotograf germano-maghiar şi a unei metise, cunoscută ca fiind femeia cu sprâncenele groase şi apropiate, cu urme de mustaţă, cu o coloană vertebrală ruptă şi încorsetată, dar cu sufletul fierbinte care se apropie de realitate prin picturile sale. Ele sunt cele care vorbesc despre ea, pentru a înţelege-o pe Frida trebuie să-i privim opera, în special cele 70 de autoportrete. Reprezentările fiecărei părţi din corpul său vorbesc despre violenţă, despre onirism, despre masochism şi narcisism totodată. Frida a fost o rebelă, dar înainte de toate a fost o femeie frumoasă şi indestructibilă care prin arta ei ne-a dezvăluit parcă reţeta supravieţuirii şi a depăşirii realităţii prin vis, prin artă cu o sinceritate tranşantă, dar şi intimă fapt care ne-o apropie şi mai mult.
Frida spune desprea ea, confesându-se lui Trotski: „sunt un mozaic”, şi într-adevăr aceasta este esenţa filmului şi a adevăratei Fridei Kahlo, Frida e un mozaic, picturile sale, autoportretele, viaţa, pasiunile aşezate bucată cu bucată ne conturează interiorul ei.Ba chiar aş merge mai departe să spun că Frida este un mozaic al paşilor de dans, că este un tango senzual, năvalnic, impertinetm dar ireproşabil, dramatic, dar învingător.

Salma Hayek reuşeşte să încarneze o adevărată Frida Kahlo, ea este cea care se transformă într-un Atlas în acest film şi-l poartă pe umeri, ea este cea care îi dă carne şi sânge trupului Fridei conturat până acum doar în culori şi cuvinte, nu e de neglijat nici rolul lui Alfredo Molina, perfect în pielea lui Diego Rivera, artistul preferat al regimului, dar comunist convins şi rebel, pictează la comanda fiului lui Rockefeller o frescă murală pe care o împodobeşte cu portretele lui Lenin, Marx şi Engels, îndrăgostit de Frida la nebunie, cu toată ca a înşelat-o tot timpul. Sunt sigură că oricine a văzut filmul n-a ignorat scena primului sărut dintre cei doi care îşi jurau prietenie pe viaţă fără implicaţii sexuale .

Diego, o întâlneşte pe Frida în 1928, trei ani după accident, avea 42 de ani, iar ea 21, însă o atracţie irezistibilă se iscă între ei şi pasiunea amândurora pentru viaţă îi uneşte. Cei doi se căsătoresc căzând de acord asupra infidelităţii lui Diego, cu condiţia păstrării loialităţii pentru Frida. De altfel şi Frida are reputate relaţii extramaritale cu Josephine Baker şi Leon Trotski, refugiat în Mexic şi găzduit de familia Kahlo…
Legătura dintre cei doi (Frida – Trotski ) este de altfel foarte bine redată în film, fără a insista psihologic asupra ei, cum nu se insistă nici asupra procesului creaţiei, asupra trăirilor care duc la săvârşirea tablourilor sale sau asupra convingerilor politice.
Filmul înainte de toate ne înfăţişează viaţa care era în Frida, în opoziţie cu tablourile sale dureroase şi cu aluzie la moarte. Frida, femeia puternică plină de poftă de viaţă, Frida cea capabilă de dragoste, Frida amanta, Frida dansând, Frida tânjind după Mexic, iată Frida cu care ne întâlnim în film. Renumite sunt sceneele care o înfăţişează vivace, scena tangoului, scena de dragoste cu Trotski, scena tăierii părului. Frida din acest film ne insuflă forţă, feminitate, dăruire, sacrificiu.

Dincolo de prestaţia Salmei Hayek am rămas după film cu superbele peisaje mexicane, printre care şi scena de la piramidele de la Teotihuacan, unde Trotski se bucură de simplul fapt că se află acolo, precum şi de lirismul muzical al peliculei.

Dincolo de toate aş fi dansat în continuu şi aş fi pus mâna pe o pensulă să o pictez pe Frida, vrei nu vrei te îndrăgosteşti de ea după acest film.

Şi pentru că data trecută când am vorbit de Frida, aici am lăsat un tablou drag mie, am să vă spun că filmul se încheie cu o disoluţie a acestui tablou în cer/vis , tabloul ia foc, simbol al morţii Fridei care afirma în 1946:” I hope the exit is joyful and I hope never to return.”
Şi mi-a mai rămas îm minte dialogul Fridei despre relaţia sa cu Diego:
“-Frida, why do you and Diego have separate houses?

-Because we are two different people, but our love makes us into one.
That’s why we have the bridge.

-So, you mean, the bridge is your love?

-Yeah. That’s a good way to put it.

-Then why is it such a small bridge?”

Asta aşa ca să vă dau de gândit la inima Fridei : “ Să fie oare dragostea într-adevăr o punte sau un drum de pietre?”

Anunțuri
h1

Frida Kahlo – visul colorat cu sentimente

06/07/2009

În urmă cu 102 ani se năştea în Mexic, Frida Kahlo. frida kahloFrida a pictat peste cincizeci de autoportrete, majoritatea fiind autobiografice. Frida Kahlo ne vorbeşte despre identitate, despre sine, despre trupul chinuit de-a lungul vieţii şi despre sufletul sângerând din dragoste, despre frumuseţe şi durere şi despre o eternă căutare a sincerităţii.

Şi pentru că ieri scrisesem despre visul artistic, iată şi unul dintre tablourile mele favorite, „Visul”:
frida kahlo- the dream
pe care vă poftesc să-l analizăm împreună.
Frida se visează într-un pat cu baldachin plutind printre nori, peste pat se vede o copie a scheletului confecţionat de ea pentru sărbătorile mexicane dinainte de Paşti. Scheletul ţine în braţe un buchet de flori ofilite. Artista e acoperită cu o pătură galbenă peste care se întinde o viţă de vie cu rădăcinile la picioare şi vârfurile în dreptul capului.
Am redat în cuvinte tabloul pentru a ne fi mai uşor, aş zice să ne oprim la câteva elemente: culorile, viţa, patul şi scheletul şi să vedem până unde prelungim fiecare acest vis.
Şi ca să ne jucăm puţin am să închei cu genialul tango prezent în filmul „Frida” în regia Juliei Taymor, din 2002, cu Salma Hayek în rolul principal. Un alt film la care voi reveni cu siguranţă şi pe care vi-l recomand, un film pe măsura tablourilor Fridei: colorat şi puternic,excesiv chiar, însă dincolo de aceste excese transpare sentimentul cu o forţă deosebită asemeni unui cântec sau unui tango:

  • cadran

    Ianuarie 2018
    L M M M V S D
    « Ian    
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    293031  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Ianuarie 2018
    L M M M V S D
    « Ian    
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    293031