Posts Tagged ‘Jung’

h1

„curs de androginie galactică”

17/08/2009

Cu o lună în urmă, vi-l adusesem pe Klimt cu sărutul său şi susţineam la un moment dat că unirea celor doi în sărutul perfect îmi aminteşte de androgin, astăzi aş vrea să vorbim de androginism şi de raportul anima-animus.

Iniţial androginul reprezenta doar un aspect antropomorfic al eului cosmic întâlnit în cosmogonii şi eshatologii, punctele alfa şi omega în care se situează plenitidinea unităţii fundamentale, unde contrariile se confruntă.
Androginul este adeseori reprezentat ca o fiinţă dublă având în acelaşi timp atributele celor două sexe încă unite, dar pe punctul de a se separa. El este simbolul nediferenţierii originare, al ambivalenţei, aromonizării şi contopirii contrariilor(coincidentia opositorum), totalităţii, autarhiei, plenitudinii şi unităţii divine.

Mitul androginului conţine simbolul despărţirii sexelor şi implicit destinaţia căutării jumătăţilor(descoperirea iubirii unice şi totale), sugerând primatul dragostei faţă de toate celelalte preocupări umane şi prevestind parţial esenţa teoretică a psihanalizei.

Vorbind de psihanaliză, Jung în « Personalitate şi transfer » aminteşte de dualitatea anima-animus. După el „persona“ desemnează ab-origine masca purtată de actor „este o mască a psihicului colectiv, o mască ce simulează individualitatea făcându-i pe ceilalţi şi pe individul însuşi să creadă în individualizare, în vreme ce ea rămâne totuşi un rol recitat de către psihicul colectiv »
Rolul personei este acela de a ascunde caracterul adevărat al individului, de a produce o falsă impresie în faţa celuilalt. Înapoia măştii ia naştere viaţa particulară. Anima, respectiv animus înfruntă persona. Niciun bărbat nu este în întregime doar masculin, fără a conţine ceva feminin. Refularea trăsăturilor feminine este considerată a fi o virtute a bărbatului, însă această refulare duce la acumularea revendicării în inconştient. Imago-ul feminin devine la fel de firesc un receptaculuum al acestei revendicări, motiv pentru care bărbatul va ceda în opţiunea erotică ispitei de a obţine femeia care corespunde cel mai bine caracterului particular al feminităţii sale inconştiente. Astfel devine uşor de înţeles ceea ce vroia să spună Rider Haggard când vorbea despre « she who must be obyed », aceasta pentru că întreaga fiinţă bărbătească presupune prezenţa atât fizică cât şi spirituală a femeii.

Spre diferenţă de anima care produce capricii, animus provoacă opinii. Opiniile dictate de animus au caracterul unor convingeri solide, greu de clătinat, astfel concepute ca şi cum ar fi existenţe, ele nu sunt gândite, ci deja în întregime prezente. Animus se personifică asemenea animei în ipostaza unui bărbat. O femeie posedată de animus este în pericol de a-şi pierde feminitatea, persoana sa feminină adaptată, la fel ca şi bărbatul care riscă efeminarea.
Înfrângerea animei, respectiv animus-ului este practic imposibilă. Calea ideală care trebuie urmată pentru a evita efeminarea, respectiv pierderea feminităţii, este regăsirea femeii corespondente animei şi a bărbatului corespondent animus-ului. Această regăsire reformează androginul. De asta spuneam la Klimt de androgin, fiindcă sărutul lor, uniunea lor, părea atât de puternic încât ducea cu gândul la mularea unui trup-suflet peste celălat, deveniseră unul, androginul care fuseseră înainte, ab origine. Dragostea adevărată include această întoarcere, un regressus ad uterum, prin care cei doi se regăsesc şi se reinventează unul în funcţie de celălalt, unirea lor fiind echivalentă cu naşterea unei noi persoane, fără masca – persona, fără refulări, şi afirmând o cunoaştere de sine de invidiat.
Şi pentru că vorbim despre asta haideţi să ne luăm inima-n dinţi şi să recunoaştem câţi dintre noi sunt convinşi că au alături jumătatea perfectă, jumătatea pe care au căutat-o toată viaţa şi în care îşi regăsesc anima / animus-ul, câţi dintre noi ne simţim « androgini » în viaţa de cuplu. Iar dacă ne numărăm printre cei care trăiesc dragostea absolută, cum şi de ce ştim că aceasta e « the one and lonley », la ce o raportăm, există comparaţii sau totul ţine de chemistry şi nu de raţiune ?

Anunțuri
h1

26 iulie: concurs-cuvinte de scos din cutia Pandorei

26/07/2009

Am nimerit din nou o zi plină în calendarul Galei, aşa că am ales câte un cuvânt de la fiecare aniversat, sper să vă placă.
-de la Jung asumarea sinelui:
„Soyez ce que vous avez toujours été!”
-de la Bernard Shaw zâmbetul, din adaptarea cinematografică a piesei sale „Pygmalion”, celebrul musical „My Fair Lady”:

-de la Kubrick misterul din „Eyes wide Shut” şi scena mea preferată:

-de la Kevin Spacey splendoarea din „American Beauty”:

-de la Mick Jagger piesa mea de suflet şi dragostea:

„Angie, angie, when will those clouds all disappear?
Angie, angie, where will it lead us from here?
With no loving in our souls and no money in our coats
You cant say were satisfied
But angie, angie, you cant say we never tried
Angie, youre beautiful, but aint it time we said good-bye?
Angie, I still love you, remember all those nights we cried?
All the dreams we held so close seemed to all go up in smoke
Let me whisper in your ear:
Angie, angie, where will it lead us from here?
Oh, angie, dont you weep, all your kisses still taste sweet
I hate that sadness in your eyes
But angie, angie, aint it time we said good-bye?
With no loving in our souls and no money in our coats
You cant say were satisfied
But angie, I still love you, baby
Evrywhere I look I see your eyes
There aint a woman that comes close to you
Come on baby, dry your eyes
But angie, angie, aint it good to be alive?
Angie, angie, they cant say we never tried”

Acum vă propun să luaţi cuvintele şi să le daţi o formă artistică, încercăm un poem ?
Cuvintele:
eu
zâmbet
mister
splendoare
dragoste
(se acceptă şi sinonime)
Ne jucăm, facem încă o zi de poezie, aşa că vă aştept creaţiile cu nerăbdare, apoi decidem împreună la sfârşit care poem e cel mai reuşit şi poate îl recompensăm virtual pe autor/autoare;

h1

vis vs memorie

04/04/2009

V-aţi gândit vreodată cum am arăta fără vise şi memorii? Ştiţi că după ultimele cercetări somnul ocupă a treia parte din viaţă, iar visul nocturn a doisprezecea parte din existenţa oamenilor, dacă am considera şi reveria diurnă visul constituie parte a fiinţei noastre, memoriile sunt nu doar trecutul nostru ci subiect de reverie adeseori aici se întrepătrund memoriile şi visele, iar libertatea lor constă în faptul că voinţa nu le poate schimba.Memoriile aparţin trecutului aşadar le luăm ca pe stări de fapt putem să le adorăm sau să fim dezgustaţi de ele însă nimic nu le poate schimba în afară de vis,însă visul la rândul lui este şi el o parte necontrolabilă , în magia nocturnă voinţa şi responsabilitatea subiectului nu au nici o putere fiindcă visul este spontan şi necontrolat, iar subiectul îl percepe pe durata desfăşurării ca o realitate în afara imaginaţiei.Pascal dădea un exemplu în acest sens, o paralelă între un rege care se visează 12 ore pe noapte meşteşugar şi un meşteşugar care se visează 12 ore pe noapte rege şi care sunt comparabili ca nivel de fericire fiindcă parte din viaţa lor o petrec visând ceea ce nu sunt , Jung continua ideea spunând că în vis realitatea se eclipsează iar sentimentul de identitate se dizolvă, şi totuşi visul ne revelează informaţii preţioase despe noi înşine, el este oglinda în care ne vedem cel mai bine.
Acest lucru mă trimite la concluzia că identificările alese de noi conştient sau in subconştient sunt cele care ne definesc. Şi pentru că visele şi identificările se reduc la simboluri, aş spune viaţa e făcută din simboluri.
În această idee suntem actori buni care ne îmbrăcăm cu diferite personaje în vis şi în memorie, iar prezentul fără acestea ar fi vid, un robot sau o marionetă.
Şi pentru că cei prezenţi în calendarul de astăzi sunt iubitori ai visului aş să vă prezint visul şi memoria şi din punctul lor de vedere.
Am să încep cu Andrei Tarkovski, născut în 4 aprilie 1932, care în The Mirroir şi în Nostalghia a văzut în vis exact ceea ce spuneam înainte o oglindă în care eul nostru interior e cel mai bine reprezentat, visele sale sunt un amestec de memorie cu dorinţă:

şi

Între vis şi memorie se situează şi scenariile filmelor lui Marguerite Duras scriitoare franceză născută Marguerite Germaine Marie Donnadieu, la 4 aprilie 1914, L’amant romanul autobiografic care a obţinut premiul Goncourt şi a fost adaptat cinematografic de Jean-Jacques Annaud în 1992, vorbeşte despre adolescenţa autoarei în Indochinam şemoriile se împletesc cu imaginaţia, iar acest fapt o ajută pe scriitoare să dea o formă fetiţei de 15 ani care stătea ascunsă în trecut

şi Hiroshima mon amour în care se vorbeţte despre o actriţă care vrea să facă un film despre boma atomică la Hiroshima unde întâlneşte un japonez care îi devine amant şi confident, căruia îi povesteşte memoriile unei iubiri imposibile cu un soldat german în timpul celui de-al doilea război mondial:

Garry Moore născut şi el la 4 aprilie 1952 ştie să îmbine visul şi memoria în muzica:

De asemenea mă opresc în viaţa şi filmele tumultuoase ale lui Robert Downey Jr care astăzi împlineşte 44 de ani şi găsesc visul:

şi memoria combinată cu reveria:

Revin la ideea iniţială: fără vise şi memorii suntem goi, ca să fim noi înşine trebuie să le acceptăm şi înţelege pe fiecare în parte şi împreună în imaginaţie.
Viaţa e un vis, viaţa e un film, viaţa e o carte, viaţa e o scenă, viaţa e artă şi dacă ştim s-o trăim viaţa e un cântec aşa cum vedem în animaţia lui Aiden Gibbons, din 2005 pe muzica lui Yann Tiersen din filmul Le fabuleux destin d’Amelie Poulain [2001]

  • cadran

    Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031