Posts Tagged ‘poemul de sambata’

h1

PDS XII- omul suspendat

03/10/2009

Omul suspendat

de Cassian Maria Spiridon

îşi numără degetele
împarte firele calde de păr
numără partea de viaţă
în care se leagănă
socoteşte rezistenţa la rupere a lanţului
prea subţire pentru carnea şi oasele trupului
secătuieşte gura speranţei

omul suspendat
asumând existenţa
calculează următorul pas
în despovărare

prin miulţimea de fapte
ca-ntotdeauna absolut oarecare
se desprinde aerul greu al deriziunii
în care vorbele nu-şi mai au căutare
nu-şi mai au înţeles

numără, împarte
omul golit de cuvinte
se numără

din volumul Arta nostalgiei (Poeme cuantice) Cartea Românească 1997

h1

pds X si melo de duminica

06/09/2009

Grădinarul (47, 48)

de Rabindranath Tagore

„De vrei, voi înceta să mai cânt. De privirea mea face mereu să-ţi zvâcnească inima, voi întoarce privirea de la tine. De te cutremuri la întâlnirea mea, mă voi depărta din calea paşilor tăi. De fiinţa-mi te stinghereşte – atunci când flori îşi împletesc degetele tale – voi fugi din grădina-ţi singuratică. De apa pârâiaşului tău e neliniştită la trecerea corăbiei mele, nu voi mai vâsli spre ţărmul tău.
……

Dezleagă-mă de lanţurile tale fermecate, iubita mea.
Nu, nu turna seva sărutului tău în mine.
Nori grei de balsam adormitor îmi copleşesc inima.
Deschide larg porţile tale şi fă loc soarelui dimineţii.
Învăluit în cutele mângâierilor tale mă simt una cu tine.
Dezlegă-mă de vrăjile tale şi redă-mi toată bărbăţia.
Numai atunci îţi voi putea închina o inimă neîncătuşată.”

h1

Pds VII- boris vian

01/08/2009

A La Pêche Des Coeurs …
Boris Vian

A la pêche des coeurs, je ne veux plus aller
Je ne veux plus, ma mère
Y en a trop de douleur quand l’amour s’envoler
Et laisser pauvre gars qui pleure

Ma cocotte elle est partie
Avec un vilain bonhomme
Je suis seul toute la nuit
Pas possible de faire un somme

A la pêche des coeurs, je ne veux plus aller
Je ne veux plus, ma mère
Y en a fini de bonheur quand l’amour s’envoler
Et laisser larmes amères

Au bistro d’oncle Fernand
C’est l’calypso qui commence
Je vais passer un instant
Mais je resterai sur mon banc

A la pêche des coeurs, je voulais plus aller
Seigneur la belle fille
Elle a les lèvres roug’ et des grands yeux qui brillent
Je crois pas que je la connais

Voulez-vous danser, mam’zelle
Pour consoler un pauvre homme
Mais monsieur je suis pucelle
Mamoiselle, soyez bonne

A la pêche des coeurs, je voulais plus aller
Mais vous êtes très jolie
Et si je vous le dis ce n’est pas un péché
C’est la vérité, ma mie

Suivez-moi sous les palmiers
Mon Dieu quelle jolie robe
Il vaudrait mieux l’enlever
Pour ne pas risquer d’la gâter

A la pêche des coeurs, je ne veux plus aller
Mais dites-moi, friponne
Où vous avez trouvé ces beaux petits tétés
Et ce corps qui s’abandonne

Donnez un baiser, ma mie
Pour faire plaisir au pauvre homme
Restons là toute la nuit
Ma douleur elle est partie

A la pêche des coeurs, je ne veux plus aller
Car j’ai fait bien belle prise
Elle vient d’enlever sa petite chemise
Et je vais me régaler…

Et je vais me régaler…
Et je vais me régaler…

La java des bombes atomiques
Boris Vian

Mon oncle un fameux bricoleur faisait en amateur
Des bombes atomiques
Sans avoir jamais rien appris c’était un vrai génie
Question travaux pratiques
Il s’enfermait toute la journée au fond de son atelier
Pour faire des expériences
Et le soir il rentrait chez nous et nous mettait en transe
En nous racontant tout

Pour fabriquer une bombe A mes enfants croyez-moi
C’est vraiment de la tarte
La question du détonateur se résout en un quart d’heure
C’est de celles qu’on écarte
En ce qui concerne la bombe H c’est pas beaucoup plus vache
Mais une chose me tourmente
C’est que celles de ma fabrication n’ont qu’un rayon d’action
De trois mètres cinquante
Y a quelque chose qui cloche là-dedans
J’y retourne immédiatement

Il a bossé pendant des jours
Tâchant avec amour d’améliorer le modèle
Quand il déjeunait avec nous
Il avalait d’un coup sa soupe au vermicelle
On voyait à son air féroce qu’il tombait sur un os
Mais on n’osait rien dire
Et pis un soir pendant le repas v’là tonton qui soupire
Et qui s’écrie comme ça

A mesure que je deviens vieux je m’en aperçois mieux
J’ai le cerveau qui flanche
Soyons sérieux disons le mot c’est même plus un cerveau
C’est comme de la sauce blanche
Voilà des mois et des années que j’essaye d’augmenter
La portée de ma bombe
Et je n’me suis pas rendu compte que la seule chose qui compte
C’est l’endroit où c’qu’elle tombe
Y a quelque chose qui cloche là-dedans,
J’y retourne immédiatement

Sachant proche le résultat tous les grands chefs d’Etat
Lui ont rendu visite
Il les reçut et s’excusa de ce que sa cagna
Etait aussi petite
Mais sitôt qu’ils sont tous entrés il les a enfermés
En disant soyez sages
Et, quand la bombe a explosé de tous ces personnages
Il n’en est rien resté

Tonton devant ce résultat ne se dégonfla pas
Et joua les andouilles
Au Tribunal on l’a traîné et devant les jurés
Le voilà qui bafouille
Messieurs c’est un hasard affreux mais je jure devant Dieu
En mon âme et conscience
Qu’en détruisant tous ces tordus je suis bien convaincu
D’avoir servi la France

On était dans l’embarras
Alors on le condamna et puis on l’amnistia
Et le pays reconnaissant
L’élu immédiatement
Chef du gouvernement

h1

pds VI

25/07/2009

Lucian Vasilescuhaznaua fericirii

Lucian Vasilescu

am obosit. înot prin viaţa asta de-o vreme.
oraşul clipoceşte din semafoare feeric.
caut lumină în întuneric.

caut un loc unde oamenii ştiu
că nu-i nici devreme, şi nici târziu;
că are să fie tot ce-a mai fost
că-i vreme destulă, dar nu are rost.

în locul acelaunde au stat şi-au băut
toţi acei care te-au cunoscut.
apoi în viaţă s-au prăbuşit,
cum începutul e prăvale-n sfârşit.

acolo mă duc de unde cale de-ntors nu mai este
acolo unde se-ngână una şi aceeaşi poveste:

aproape sărută pe gură cuvântul departe,
cuvântul viaţă îmbrăţişează cuvântul moarte,
niciodată e frate bun cu mereu,
dumnezeu e o salbă de litere la gâtul tău.

am obosit. înot prin viaţa asta de-o vreme.
oraşul clipoceşte din semafoare feeric.
aproape-am ajuns: doar tu eşti lumină,
în întuneric.

*
* *

am închis ochii şi-am ascultat şipotul tramvaielor pe şine.
mă chirceam de fericire şi-mi părea că sunt proprietarul
acelei seri sublime.

uite, hai să întoarcem cuvintele cu faţa în jos. să le amestecăm. tu alege-ţi unul, altul iau şi eu. unul o să ia şi bunul dumnezeu.
să facem trei lumi, aici pe pământ. câte una din fiecare cuvânt.

una cu cer, alta cu stele, cealaltă cu soare. una cu verde, alta cu roşu, alta cu mare. una cu flori, alta albastră, alta c-un drum. pe care tot ce trece se preface-n scrum.

lumea câştigătoare. lumea de-acum.

Despre Lucian Vasilescu un articol semnat Nichita Danilov aici

h1

pds v cu janis joplin

18/07/2009

VALERIU MIRCEA POPA

câteva scrisori către Janis Joplin

ar trebui să înlocuiesc numele acestui oraş
cu un simplu număr care înseamnă pustiu
poate deşertăciune
ce părere ai despre asta Janis Joplin
o să zgâriem puţin suprafaţa mării
şi vom găsi acolo un blues despre bani
despre pescarul de arici undeva sus
aruncându-şi plasele în apă
apoi scoţându-le aproape goale
oricum fără noi.
*
noaptea trecută am băut iarăşi
cu o femeie necunoscută
alcoolul acela abject numit desperados
un amestec de cruzime
şi diamant
adică o şi mai mare cruzime
într-o pivniţă
într-un joc de cuburi
nimeni nu devine matur
oamenii obosesc doar pe măsură ce trece timpul
ar trebui să-ţi înlocuiesc numele
ceea ce n-ar fi mare lucru
ca şi cum pentru a semnifica planeta Saturn
i-ai spune Rosetti chiar Lăbuş
un câine vagabond căruia copiii îi legaseră
împreujurul gâtului
nenumărate pastile de algocalmin
înşirate pe o aţă roşie

*
poate că dragostea este un drog
ce nu se mai jupoaie niciodată de pe creier
ce părere ai despre asta Janis Joplin
un bărbat şi o femeie dansau îmbrăţişaţi
fiecare privind întunericul
peste umărul celuilalt
important este să nu trivializăm replicile
a şoptit unul dintre ei
poate chiar eu însumi
o banalitate
un tavan pictat de Chagall
evreul acela rus care se încăpăţâna să trăiască
deasupra pământului
sunete fabuloase
din trupul unei viori de plastilină
*
uneori jocurile pot fi cinstite
dar asta se întâmplă destul de rar
oricum spre dimineaţă petrecerea se sfârşeşte
şi musafirii părăsesc insula
aşează în furcă receptorul telefonului
acum după 27 de ani ar fi timpul
să nu mă mai gândesc la nimic albastru
nici măcar la un Marcedes
un fel de scoică în care te poţi ascunde
apăsând până la refuz pedala acceleraţiei
*
ar trebui să schimb caseta să înlocuiesc acest blues
cu o înşiruire de pietricele
ceea ce ar fi cam acelaşi lucru
dragostea mea cenuşăreasă a sunetelor
cred că atunci de mult
n-ai calculat bine elicopterul cu portocale
nu mai opreşte aici

h1

pds 4 cu riduri

11/07/2009

nora-iuga

nora-iuga

Nora Iuga
Fetiţa cu o mie de riduri

7

ce curios, ce curios, am descoperit, închipuieşte-ţi, îi spuneam,
că două pătrate egale fac împreună un dreptunghi, eram
foarte mândră şi el râdea şi râdea. şi ce dacă e la mintea
cocoşului, e descoperirea mea. handicapul meu de a nu
vedea ce văd alţii sau de a vedea după ce ei au uitat, a făcut
din mine un descoperitor perpetuu. dacă ai şti tu, îi spu-
neam, de câte ori urlu eu „pământ!” ca exploratorul singu-
ratec când vede la orizont pata compactă…şi sunt iar nouă şi
lumea e la început.

23

era o fată Matilda care-şi cosea inimile iubiţilor în tivul
fustei; dar ce fac fetele noi, poetele de la capătul podului,
ce-şi cos ele în tivul fustei lor, în orice caz un alt fel de carne.

71

ningea fără oprire. wăpada îmi astupa toate găurile. o morsă
albă şi foarte grasă mă acoperea. nu puteam să ies decât prin
creştetul capului pe uşa aia mascată; la fontanelă peretele
era friabil, se opintea puţin cum se opinteşte capacul unui
canal. pe acolo trebuia să iasă aerul sferic. dilatarea încetase,
intrasem în munci şi nu durea, nu durea deloc. cineva trecea
o batistă printr-un inel. vedeam cerul. dacă ştiam asta mai
demult frica mea ar fi fost cântec de leagăn.

96
încă simt în cuibul genunchilor puii de dropie. sug acolo în
somn. aşteaptă să crească odată cu apele, voia asta e promisă
ca dimineaţa şi de neoprit. numai Beroza ştie ce fac luncile
alea bezmetice când vine fluxul. când eu cad şi mă ridic şi iar
cad şi vorbesc singură.

h1

PDS 3 (cu protozoare )

04/07/2009

Instruction from on high
by Benjamin Pryor

Be a euglena in the darkness, whipping your tail,
or a paramecium of pygmy hairs, rowing in the unseen.
Expect less from the world. Always assume.
Have the sort of under-glance
that is nearly without conscience,
the eyes of a dog digging a backyard hole.
You will be surprised at the divinity
of the commonplace. Oaf, juvenile, egoist.
Be unafraid—be an uncouth dummy
with something naïve to prove.
Concentrate on the middle distance,
beyond presence or gaze.
Death’s crystalline irony will be
a mother greater than precarious life,
the rusted tin can cradling the orchid.
The original is the tingling of a tooth.

A la hora en que no duermo

de María Eugenia Caseiro

„Que nadie me mire a las tres de la mañana”
Jaime Sabines

A la hora descocida, cruda difícil
en que el ojo descubre otras regiones
no quiero me vislumbre
(traviesa providencia una mujer
de grito atornillado)
desenredar pergaminos.

Paramecio, crisálida,
polilla animal
(plata columpiándose
de su barbilla)
latiendo

Que nadie avizore
mi contar la brevedad
engendrar figuras
lanzarlas al jardín
como reyes de estopa.

A la hora en que no duermo
creo centauros, grifos
guillotinas, abridores…
y hay miedo
en el menguante cercenado
por la mancha de lumbre
detrás de mis pestañas.

Sunt un om viu

de Nichita Stanescu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise – şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui…
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi…

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.

Şi un supliment, pentru că îmi place poeta cubaneză María Eugenia Caseiro şi pentru că am găsit-o alături de scriitorul şi pictorul spaniol Ramón Fernández Palmeral, un alt pictor care se înscrie în categoria cei mai iubiţi dintre galateni, voila:

  • cadran

    August 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • August 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031