Posts Tagged ‘poezie contemporană’

h1

pană de lumină

21/06/2015

Pentru că în curând urmează să ne întâlnim în Cluj la Bookfest și la o cină ludico-poetică vă deschid apetitul cu o felie din jocurile galei

image

pană de lumină
autonomia fumului de țigară
pus în așteptare
2h și 23 de minute
jocuri (de )colorat (e )

prea puțin să dai viață unei păsări de noapte
numarătoarea inversă începe

AMR o viață și o aripă descusută
cui pe cui se scoate
pene de lumi fără curent în zbor
lecția (de )colaj numărul 9
construim inimi – pe(ne) văzute

image

h1

Direct pe masa voastra din bucataria Galei

10/06/2015

imagePoezia e calda inca, desenele lasa urme de carbune pe degete, se mai aude in fundal cum tremura ton cu ton emotiile si carticica e numai buna de rontatit pe dintii din fata. Doritorii de poeme, lumini si umbre pe paine pot sa-si contruiasca ludic micul dejun sau cina gustand pagina cu pagina
Pe cei din Cluj ii invit sa stea prin preajma sa primeasca o invitatie pentru luna viitoare la o degustare in direct

h1

Ne vedem la Bookfest

22/05/2015

imageMaine la orele 19 trecute fix, la Bookfest, pavilionul C1 la etaj, in Cinematograful de arta, editura Eikon va lansa volumul meu de debut.

Invitati: Lucia Verona, Razvan Krivach

Moderator si amfitrion Valentin Ajder

Va astept la o joaca de-a emotiile prin cuvinte, imagini si muzica

h1

pds 4 cu riduri

11/07/2009

nora-iuga

nora-iuga

Nora Iuga
Fetiţa cu o mie de riduri

7

ce curios, ce curios, am descoperit, închipuieşte-ţi, îi spuneam,
că două pătrate egale fac împreună un dreptunghi, eram
foarte mândră şi el râdea şi râdea. şi ce dacă e la mintea
cocoşului, e descoperirea mea. handicapul meu de a nu
vedea ce văd alţii sau de a vedea după ce ei au uitat, a făcut
din mine un descoperitor perpetuu. dacă ai şti tu, îi spu-
neam, de câte ori urlu eu „pământ!” ca exploratorul singu-
ratec când vede la orizont pata compactă…şi sunt iar nouă şi
lumea e la început.

23

era o fată Matilda care-şi cosea inimile iubiţilor în tivul
fustei; dar ce fac fetele noi, poetele de la capătul podului,
ce-şi cos ele în tivul fustei lor, în orice caz un alt fel de carne.

71

ningea fără oprire. wăpada îmi astupa toate găurile. o morsă
albă şi foarte grasă mă acoperea. nu puteam să ies decât prin
creştetul capului pe uşa aia mascată; la fontanelă peretele
era friabil, se opintea puţin cum se opinteşte capacul unui
canal. pe acolo trebuia să iasă aerul sferic. dilatarea încetase,
intrasem în munci şi nu durea, nu durea deloc. cineva trecea
o batistă printr-un inel. vedeam cerul. dacă ştiam asta mai
demult frica mea ar fi fost cântec de leagăn.

96
încă simt în cuibul genunchilor puii de dropie. sug acolo în
somn. aşteaptă să crească odată cu apele, voia asta e promisă
ca dimineaţa şi de neoprit. numai Beroza ştie ce fac luncile
alea bezmetice când vine fluxul. când eu cad şi mă ridic şi iar
cad şi vorbesc singură.

h1

ziua cu poezie

08/07/2009

Serban-FoartaCel mai frumos lucru despre el l-a scris, într-o pagină de corespondenţă, Cioran: „Şerban Foarţă s’est attaqué à l’impossible et a réussi grâce à son talent et aux vertus poétiques de la langue roumaine. Notre peuple a tout raté, sauf graiul. Graiul îi permite şi lui Şerban Foarţă să ne încânte cu originalitatea sa. Pentru că împlineşte azi 67 de ani, să-i urăm: „La mulţi ani !” şi să ne delectăm cu o lirică de o muzicalitate specială, iată câteva dintre poemele mele preferate, le aştept pe ale voastre.

OMBRA DEL BACIO

Ia-i amprenta gurii pe o foaie:
fură-i, dacă poţi, decalcul roşu
fără grositudine, nici umbra, –
urma unor buze într-o doară,
a surâs timid, întredeschise
pe hârtii ce nu-i întorc sărutul.
Fură-i, ca o cambie-n alb, sărutul
care ca,-n ierbarul vechi, o foaie
a unei abia întredeschise
roze, la nevreme şi-ntr-o doară,
va păli, iar din atâta roşu
va ramâne, veşteda, o umbră.
Nu-i răpi trandafiria umbră
pe când doarme dusă, iar sărutul
dat în vis nu pare să o doară
nici cât, adiind-o vag, o foaie
palidă, cu frontispiciu roşu,
a unei bucoavne-ntredeschise.
Nu-i lua urma gurii-ntredeschise
nici atunci când ea-şi va şterge,-n umbră,
la oglindă, buzele de roşu
într-un umed şerveţel, – o foaie
care nu-i solicită sărutul
hărăzit hârtiei într-o doară.
Cere-i ca epistola,-ntr-o doară
scrisă, când ferestre-ntredeschise
fac să frisoneze alba foaie
adumbrită doar de propria-ţi umbră,
s-o contrasemneze cu sărutul
neepistolar, al ei, în roşu.
Roag-o s-o pecetluie în roşu, –
ca atunci când sieşi, într-o doară,
îsi sărută gura, iar sărutul
îi ramâne scris pe-ntredeschise
geamuri, ce-i păstrează vaga umbră
nu mai mult decât opaca foaie…
Roşul gurii ei întredeschise
într-o doară, – cere-i-l ca umbra
pe o foaie-n freamăt cum sărutul.

*

îşi împletea părul cu o măiestrie tăcută
pletele ei coborau ca nişte rădăcini otrăvitoare în stradă
umpleau trotuarul îl perforau (blocau traficul) se făceau nevăzute
era cunoscută în oraş i se spunea Frumoasa Întunecată
bărbaţii încercaseră mult timp să urce la etajul ei interzis
se întorceau cu poveşti stranii despre reptile unsuroase şi fluturi carnivori
acum se mulţumeau să privească din tranşee umbroase
apărea o singură dată în cea mai fierbinte noapte a anului
deschidea fereastra plete albastre se revărsau încolăcite în afară
silueta ei translucidă mângâia încordarea oraşului
părul i se răspândea lipicios prin ierburi prin ascunzători
înmiresma până a doua zi străzile cu ape proaspete

*

REGRET

Vine Grete,-n galben emulsiv, de aspectul unei vinegrete. Vin egretele: se desprimăvărează. Vinegretele au câte două roţi (şi tracţiune, ca şi rikşele, umană). Se-aud pe sus, dar nu apar, egrete. Ce abătută pare Grete,-n galben stins! „În parc, regretele plâng iar…” Plâng oare, Grete, streşinile noastre? Un timp de igrasie şi de lacrimi: oţet roz-galben stins cu untdelemn. Pe vremuri, ne ungeam cu vinegrete, bronzându-ne, până târziu, la soare. Un soare roşu,-n cerul ca un geam. Unsoare cu boia, pe pâine. Bem vin. Egretele au cate doua aripi. Revin egretele de peste mare. Vinegretele sunt niste trăsurici, cu două roţi şi cu un singur loc. Termenul vine, Grete, din vinaigrier, adică oţetar. Nu pomul, omul cu acelaşi nume, ce fabrică oţet, nu umbră. Vinegreta se mai cheamă vinograd. Bem vin. Ograda e un arhaism actual. Miroase a ogradă strada udă. Revine Grete în sufragerie. Revin egretele: e după echinocţiu. Încet-încet, râsurile se-nvoaltă. Vinegretele erau nişte trăsuri; trase de oameni, nu de cai, ca rikşele, în allegretto. Măsuri de 2/4,-n allegretto. Bem vin, vin negru: un vinaigre, asta bem. Înmuiem coji de pâine-n vinegreta: oţet roz-galben stins cu untdelemn.
Revin egretele; Floriile sunt mâine.
(Mai e puţin şi soarele,-n amonte, oliv, livid, vidat de combustibil, va pâlpâi pe moarte, a regret. Noroc că mai avem oloi de candelă, – care, aprinsă, o să se roage-n contul nostru.)
Din debara sau pod, revine Grete, cu un turban grena-spre-negru, cu egreta. Regretă ca s-a demodat. E regretabil, zic, dar să n-ai grijă: revin egretele la modă. Revin egretele; s-a desprimăvărat. Găteşte-te de sărbătoare, îmbracă-te-n mătasea-broaştei: tu eşti, acum, la chose en soi(e). Şi trece-ţi pieptenul prin păr; electrizează-l. Va scânteia, cu sunet sec, în întuneric. Fenomenul luminos, de care-i vorba, se va fi chemat, cândva, egreta…
Revin egretele, vag albe,-n asfinţit. Vinegretele pălesc în olivieră. Vinegretele au tras la scară. Vinegretele, ca doua balansoare. În parc, regretele; şi-n galben-soare, Grete.

  • cadran

    August 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • August 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031