Posts Tagged ‘praf de stele’

h1

The fountain by Darren Aronofsky – salturi în realități paralele sau cum să fii una cu Orion

03/01/2017

merkaba

                   The fountain este unul dintre puținele filme vizionate de mine de mai multe ori, un film la care tot pregătesc o cronică de vreo 10 ani încoace. De fiecare dată am abordat teme diferite, în fiecare început mă legam de câte un simbol sau de un leitmotiv diferit și nu am dus niciunul dintre aceste proiecte la capăt deoarece de fiecare dată mi se părea prea puțin. Astăzi m-am decis să abordez cea mai complicată interpretare a filmului și simt că în cele din urmă am ajuns să rezolv rubik-ul (Darren Aronofsky spunea despre film că este un cub rubik cu care trebuie să ne jucăm până îi găsim soluția)

Pentru mine filmul a fost o adevărată lecție de spiritualitate și metafizică, dincolo de istorie, de lupta pentru imortalitate, de lecția de iubire și de atingere a idealurilor, un film călăuză, un film care poate răspunde la întrebarea primordială – Care este rolul nostru aici?

Psihologic filmul ne învață cum să ne depășim fricile ( frica de moarte, frica de a fi părăsiți, frica de a nu ne atinge țelul, frica de a ne asuma neputința ).

Spiritual este un compendium eclectic cu rădăcini în relegia mayașă, dar care apelează la creștinism, budism, mitologie egipteană, metafizică și new age, geometrie sacră, numerologie, hermeneutică și nu în ultimul rând alchimie. Pentru mine este o religie în sine, o revelație a adevăratei spiritualități umane și a adevărurilor care sunt ascunse în toate din cele de mai sus și care doar puse cap la cap pot revela adevărul absolut despre imortalitatea noastră.

Nu am să insist pe narațiunea în sine, nici pe jocul actorilor foarte bine pus la punct (Hugh Jackman și Rachel Weisz ) în speranța că ați văzut filmul sau cel puțin această poveste vă v-a intriga destul de mult încât să vreți să îl vedeți.

V-aș ruga să închideți ochii preț de 2 secunde, să inspirați adânc și cele două secunde cât țineți aerul în piept să nu vă gândiți la nimic, apoi expirați ușor pe gură.

Nu, nu e un exercițiu de respirație, nici un început de meditație, doar un exercițiu de golire a minții….Acum imaginați-vă că tot ce știm despre timp este o iluzie, că timpul nu este liniar așa cum am fost învățați, este circular așa cum credeau printre alții și mayașii …pornim de aici dezbateri despre fântâna lui Aronofsky.

 

De ce fântână ? ne întrebăm …

Fântâna  este cea care conține apa vieții, cea care la rândul ei asigură imortalitatea și iar ne întoarcem la timp, ce altceva decât timpul circular ne poate inspira imortalitatea ?  Exact aspectul de cerc este cel care ne rezolvă cubul rubik. Veți vedea în film lecția de geometrie sacră, avem triunghiul pentru trecut, pătratul pentru prezent și cercul pentru viitor. Toate laolaltă sunt necesare pentru a desena Merkabah, vehiculul de lumină divină menit să ne ducă la adevărul absolut, să ne unească trupurile și spiritele, dar revenim la merkabah mai târziu.

Pentru moment suntem în căutarea apei vieții, care conform credințelor din toată lumea se află în arborele vieții. Leitmotivul filmului este acest arbore, cel care face legătura dintre pământ și Xibalba,  lumea morților la mayași, nebula în care se dizolvă totul la sfârșitul filmului, Orion sau Calea Lactee văzută ca Ceiba- arborele vieții .

Personajul central al filmului este în căutarea arborelui vieții în toate cele trei avataruri ale sale. În fiecare dintre întruchipări personajul principal (Tomas, Tommy sau Tom) este urmărit de frica de moarte, spre deosebire de Isabela/ Izzi care au acceptat cursul vieții. Isabela-regina caută arborele vieții nu doar pentru a elibera Spania, ci pentru a elibera omul de inconștiența sa, pentru a reda omenirii întregi libertatea absolută, ea se eliberează prin dorința aceasta a ei și poate percepe ca Izzi povestea în poveste a fiecăruia dintre personaje, acceptarea morții ca poartă înspre nemurire, înspre recunoașterea țelului uman.

Descoperirea arborelui vieții înseamnă descoperirea nemuririi, descoperirea continuității, a ciclicității.

Isabela îi dă lui Tomas un inel, menit să fie purtat când și-a îndeplinit misiunea, deși în parcursul lui acesta descoperă arborele vieții, nu descoperă și secretul lui, astfel pierde inelul, același inel pierdut îl întâlnim la Tommy, în momentul în care disperat asistă la moartea lui Izzi, dar același inel îl va regăsi Tom ( astro Tom, corpul astral al lui Tommy) în momentul în care acceptă moartea copacului și înțelege că moartea este calea spre nemurire.

Elementele de cerc revin în film, dar cele mai concludente sunt cercurile pe care și le tatuează astro Tom pe mâini ,asemănătoare inelelor din copac, reprezentând anii petrecuți în bula spațială, nava spațială în care acesta plutește este rotundă asemeni unui balon de săpun, asemeni unei celule chiar.

Momentul revelației este momentul descoperirii continuității, a timpului circular și odată cu acesta al realităților paralele. Cele trei momente trecut, prezent, viitor nu sunt decât realități paralele, alese de personajul principal în funcție de conștiința lui.

Tomas vede viața ca pe o datorie față de regină, dar se blochează acolo, nu înțelege mesajul transmis de luptătorul mayaș (the death is the way to the awe) . I se mai dă o șansă la intrevenția lui astro Tom să găsească arborele vieții, dar nu înțelege circularitatea, esența nemuririi și moare cu spaimă foarte mare fără să perceapă uniunea lui cu pământul, cu arborele, cu tot ceea ce există, datorită înverșunării sale în a căuta esența vieții trece într-un univers paralel ca Tommy, care la rândul lui vede viața ca pe o luptă contra bolii, se ridică totuși mai sus, ca stare vibrațională, prin iubirea față de Izzi, dar se blochează din cauza neacceptării și a fricii de moarte, totuși dragostea îl ajută să treacă în alt univers, unde înțelege rolul său în lume – creeează, menține viața copacului, călătorește spre Orion, dar până nu înțelege congruența Isabela/Izzi nu scapă de frică de moarte, nu înțelege avatarurile lui, nu poate călători voluntar între realități paralele, nu se poate dizolva în univers.

Aronofsky spunea că a vrut să creeze un basm psihedelic, l-a creat. Eu aș merge mai departe chiar spunând că este un basm alchimic. Totul în acest film este despre transformări, despre cum transformăm întunericul în aur și aurul în lumină ( de altfel Aronofsky folosește culorile pentru a evidenția aceste momente, se vede prezența culorilor aurii în scenele intermediare și luminozitatea crescută în scenele care vorbesc despre iluminare în sine), despre cum transformăm emoțiile, sentimentele noastre astfel încât să descoperim El Iksirul, despre cum în momentul în care bem din el iksir devenim una cu nebula, una cu universul, praf de stele, iar aceste transformări se fac prin salturi între realități paralele.

Salturile între realitățile paralele le facem secundă de secundă în funcție de alegerile noastre, dar salturile conștiente sunt cele care produc nemurire, cele care ne descoperă sensul vieții, cele care generează concluziile pe care am venit să le căutăm.

Alegerile pe care le facem conștienți de rolul nostru, de nemurirea ascunsă în noi diferă total de alegerile făcute inconștienți, astfel astro Tom în momentul în care e conștient că timpul este circular, că el este primul om (tatăl primordial Hun Hunahpu) și ultimul om totodată, în momentul în care își dă seama că imortalitatea se obține, nu prin menținerea în viață a arborelui vieții, ci prin înțelegerea simbolismului lui, în momentul în care în padmasana meditează și își accesează ochiul minții- ajna chakra, poate atinge meditația supremă- Merkabah, acel vehicul de lumină și dragoste prin care poate face salturi conștiente, menite să îi schimbe starea vibrațională, să îi schimbe trecutul, atunci reușește să se dizolve în spațiu, să fie una cu Orion, să fie una cu Xibalba, să fie floarea vieții…

Și totuși Xibalba, ce e cu Xibalba?

În mitologia mayașă, Xibalba era lumea întunecată, a zeilor morții în care Hun Hunahpu, tatăl primordial, este decapitat, iar arborele vieții este cel care face legătura între cele trei lumi, lumea întunecată, lumea pâmântului și lumea din ceruri. Xibalba este văzută în film ca Orion, Orion este văzut de mayași ca o reprezentare a arborelui vieții. Cele trei stele din centura Orion (Anilam, Saliph și Rigel) sunt cheia către Xibalba, punctele care se încadrează în orificiile pumnalului folosit la deschiderea peșterii, astfel centrul lui Orion încadrează perfect Xibalba .

În viziunea lui astro Tom, Xibalba este Orion în sine, iar momentul în care explodează și moare aceasta va da naștere altor stele, moartea unei galaxii înseamnă nașterea altor stele și aceasta este suprema transformare, din praf de stele se creează alte stele, tatăl primordial este una cu ultimul om, timpul este circular, iar adevărul absolut este prezentul, universul acesta este construit dintr-o infinitate de realități paralele concomitente, iar noi alegem în care dintre ele trăim acest Read the rest of this entry ?

  • cadran

    Iunie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    2627282930  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Iunie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    2627282930