Posts Tagged ‘Robert Downey Jr’

h1

The soloist

15/07/2009


În 2005 ziaristul Steve Lopez de la Los Angeles Times îl întâlneşte pe Nathaniel Ayers, un homeless de culoare care cântă la o vioară cu două corzi şi care fusese un tânăr talentat violoncelist.
Filmul lui Joe Wright este inspirat din cartea lui Steve Lopez, ziaristul din LA, personaj real ca şi Nathaniel Ayers de altfel.
N-am să povestesc filmul, care apare doar in septembrie in Europa, vă las să descoperiţi singuri firul narativ. Dar nu mă pot abţine de la a vă spune că Wright reuşeşte să creeze cu ajutorul lui Jamie Foxx şi al lui Robert Downey Jr.(unul dintre actorii foarte dragi mie) o peliculă de calitate în care prietenia trece de orice piedici rasiale, sociale, fizice şi chiar mentale, căci schizofrenia lui Ayers nu-l opreşte pe Lopez din dorinţa de a-l ajuta să-şi îndeplinească visul de a cânta pe scenă şi să se regăsească în universul muzical unde totul pare să aibă alte valori şi unde la mare cinste este capacitatea de a te dedica trup şi suflet.
Lopez afirmă la un moment dat vorbind despre Ayers: „n-am iubit niciodată nimic aşa cum iubeşte acest om muzica”. Acest citat poate cuprinde tot subiectul filmului. Un film despre dăruire, muzică şi depăşirea barierelor.
Există o bucată muzicală în film, la repetiţia filarmonicii, în care uşor putem intra în pielea lui Ayers şi realmente să simţim muzica. În film senzaţia e redată printr-o explozie de culori, concentraţi-vă bine şi veţi vedea cum prinde contur undeva în interiorul vostru şi nu de mirare ar fi să vă simţiţi plini de forţă şi să tânjiţi după prieteni la sfârşitul acestui film, cum nu de mirare ar fi nici să vă daţi seama că vă place Bach şi Beethoven la nebunie.

Reclame
h1

vis vs memorie

04/04/2009

V-aţi gândit vreodată cum am arăta fără vise şi memorii? Ştiţi că după ultimele cercetări somnul ocupă a treia parte din viaţă, iar visul nocturn a doisprezecea parte din existenţa oamenilor, dacă am considera şi reveria diurnă visul constituie parte a fiinţei noastre, memoriile sunt nu doar trecutul nostru ci subiect de reverie adeseori aici se întrepătrund memoriile şi visele, iar libertatea lor constă în faptul că voinţa nu le poate schimba.Memoriile aparţin trecutului aşadar le luăm ca pe stări de fapt putem să le adorăm sau să fim dezgustaţi de ele însă nimic nu le poate schimba în afară de vis,însă visul la rândul lui este şi el o parte necontrolabilă , în magia nocturnă voinţa şi responsabilitatea subiectului nu au nici o putere fiindcă visul este spontan şi necontrolat, iar subiectul îl percepe pe durata desfăşurării ca o realitate în afara imaginaţiei.Pascal dădea un exemplu în acest sens, o paralelă între un rege care se visează 12 ore pe noapte meşteşugar şi un meşteşugar care se visează 12 ore pe noapte rege şi care sunt comparabili ca nivel de fericire fiindcă parte din viaţa lor o petrec visând ceea ce nu sunt , Jung continua ideea spunând că în vis realitatea se eclipsează iar sentimentul de identitate se dizolvă, şi totuşi visul ne revelează informaţii preţioase despe noi înşine, el este oglinda în care ne vedem cel mai bine.
Acest lucru mă trimite la concluzia că identificările alese de noi conştient sau in subconştient sunt cele care ne definesc. Şi pentru că visele şi identificările se reduc la simboluri, aş spune viaţa e făcută din simboluri.
În această idee suntem actori buni care ne îmbrăcăm cu diferite personaje în vis şi în memorie, iar prezentul fără acestea ar fi vid, un robot sau o marionetă.
Şi pentru că cei prezenţi în calendarul de astăzi sunt iubitori ai visului aş să vă prezint visul şi memoria şi din punctul lor de vedere.
Am să încep cu Andrei Tarkovski, născut în 4 aprilie 1932, care în The Mirroir şi în Nostalghia a văzut în vis exact ceea ce spuneam înainte o oglindă în care eul nostru interior e cel mai bine reprezentat, visele sale sunt un amestec de memorie cu dorinţă:

şi

Între vis şi memorie se situează şi scenariile filmelor lui Marguerite Duras scriitoare franceză născută Marguerite Germaine Marie Donnadieu, la 4 aprilie 1914, L’amant romanul autobiografic care a obţinut premiul Goncourt şi a fost adaptat cinematografic de Jean-Jacques Annaud în 1992, vorbeşte despre adolescenţa autoarei în Indochinam şemoriile se împletesc cu imaginaţia, iar acest fapt o ajută pe scriitoare să dea o formă fetiţei de 15 ani care stătea ascunsă în trecut

şi Hiroshima mon amour în care se vorbeţte despre o actriţă care vrea să facă un film despre boma atomică la Hiroshima unde întâlneşte un japonez care îi devine amant şi confident, căruia îi povesteşte memoriile unei iubiri imposibile cu un soldat german în timpul celui de-al doilea război mondial:

Garry Moore născut şi el la 4 aprilie 1952 ştie să îmbine visul şi memoria în muzica:

De asemenea mă opresc în viaţa şi filmele tumultuoase ale lui Robert Downey Jr care astăzi împlineşte 44 de ani şi găsesc visul:

şi memoria combinată cu reveria:

Revin la ideea iniţială: fără vise şi memorii suntem goi, ca să fim noi înşine trebuie să le acceptăm şi înţelege pe fiecare în parte şi împreună în imaginaţie.
Viaţa e un vis, viaţa e un film, viaţa e o carte, viaţa e o scenă, viaţa e artă şi dacă ştim s-o trăim viaţa e un cântec aşa cum vedem în animaţia lui Aiden Gibbons, din 2005 pe muzica lui Yann Tiersen din filmul Le fabuleux destin d’Amelie Poulain [2001]

  • cadran

    Aprilie 2018
    L M M M V S D
    « Ian    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    30  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Aprilie 2018
    L M M M V S D
    « Ian    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    30