Posts Tagged ‘vis’

h1

libertatea este un vis despre zbor cu îngerul vultur

04/02/2010

A vorbi despre copilărie uneori poate fi frustrant, alteori poate fi o mărturisire care ne eliberează şi ne dă aripi. Scriam în articolul precedent despre două din cărţile copilăriei mele, momente în care mă înalţ şi în care sunt mai aproape de ceea ce iubesc, astăzi mi se perindă prin faţa pupilelor alte spectre de culori copilăreşti care mă aduceau cândva în al nouălea cer.
Iubesc norii, îmi place să-i privesc cu gândul şi cu inima, să las imaginaţia să plutească în cârdăşie cu aglomeraţia de puf şi zăpadă, să caut dincolo de realitate şi să văd câte simfonii picturale se pot ascunde în cer.
Îmi imaginam adeseori vulturi care se ascund dincolo de ei şi care la cea mai mică mişcare vor zbura trăgând ploaia cu ei în munţi, îmi imaginam că-i prind de picioare ca pe-un zmeu şi ei mă învaţă să zbor, să trec peste lume cu puterea unui vis, să alerg prin cer până reuşesc să aflu secretul norilor.
Una dintre primele cărţi pe care le-am citit a fost « Legendele Olimpului » de Alexandru Mitru, iar mitul meu preferat era acela al lui Dedal şi Icar,

carlo saraceni - the fall of icar

carlo saraceni - the fall of icar

aşa că nu e de mirare că visam să zbor, n-am înţeles niciodată prea bine cum avuseseră curajul să încerce să zboare cu aripi confecţionate din pene şi ceară, soluţia mea era să fiu iniţiată de un vultur, dar nu conta prea mult că nu era logic ceea ce făcuseră eroii mitologici, pentru mine important era gustul avântului spre alte dimensiuni misterioase şi gata-gata de atacul contra jocului cu păpuşi.
Mai târziu, când am făcut primul zbor cu un elicopter care a survolat Clujul timp de o jumătate de oră, am crezut că trăiesc aventura vieţii mele, că am reuşit să gust din ambrozia ascunsă în cer şi am pus degetul pe carnea norilor care mă mângâia cu sânge de vultur şi care îmi poseda imaginaţia cu pene şi ceară moderne. Am rămas cu o mare dragoste de zbor şi în ziua de astăzi, mi se pare una dintre cele mai palpabile modalităţi de a-mi hrăni pofta de aventură şi de a evada din pielea de adult. Graţie zborurilor lowcost îmi satisfac această plăcere tainică de multe ori pe an şi mă întorc adesea în visul de copil.
Uneori transform zborurile reale în zboruri peste micile mele plăceri, peste marile mele dorinţe. Iubesc Saint Louis-ul,
Saint Louis

Saint Louis

chiar dacă nu l-am văzut niciodată, printre norii mei onirici se perindă adesea o arcadă peste Mississippi şi Missouri care îmi aminteşte cât de cutremurător e să fii cu capul în nori. Sunt îndrăgostită de fotografia lui Peter Lindbergh de lumea lui, a femeilor din clişeele alb-negre, libere şi misterioase ca vulturii.
Dacă le adun la un loc pe toate, aceştia sunt norii de vis de la 30 de ani.
Vis peste vis şi mister alături de mister, se întâlnesc toate în magia pe care a exercitat-o asupra mea un vultur din norii anilor ’20 alături de al său Spirit of Saint Louis, cine altul decât Charles Lindbergh.
Charles Lindbergh

Charles Lindbergh


Am făcut atâta drum prin copilăria şi afinităţile mele aviatice să înţeleg de unde vine dragostea faţă de The Lone Eagle
Charles Lindbergh

Charles Lindbergh

.
Charles Lindbergh ar fi avut astăzi 108 ani, aşa că mă opresc după cum mi-e obiceiul, să fac un tur de recunoaştere a primului pilot care a zburat fără oprire de la New York la Paris, la bordul avionului construit special pentru această încercare, cu numele de The spirit of Saint Louis
Spirit of St Louis Flying Over the Eiffel Tower

Spirit of St Louis Flying Over the Eiffel Tower

(în 20 mai 1927 a decolat de pe Roosevelt Airfield, Garden City (Long Island), New York iar 33 de ore şi 30 de minute mai târziu ateriza pe Le Bourget Aerodrome în Paris).
Lindbergh l-a întrecut pe Icar, a ştiut să fie şi înţelept şi vultur după cum susţine într-un articol din Life magazine în 1967 : « The human future depends on our ability to combine the knowledge of science with the wisdom of wildness ».Şi-a asumat riscul de a trece Atlanticul singur, cu gândul de a câştiga Orteig Prize în valoare de 25.000 de $.A reuşit în ceea ce alţi şase piloţi au eşuat şi mai presus de toate a intrat în istorie, a stârnit admiraţia unei lumi întregi şi a ajuns să fie considerat ca cel ce a adus America mai aproape de europeni. Din visul lui de vultur a făcut un vis general care a apropiat oamenii şi a adus bucurie în sufletul celor care până atunci nu credeau prea mult în aviaţie.Mulţimea la privit ca pe un înger trimis de divinitate să-i înveţe că a te apropia de stele înseamnă a te apropia de umanitate (la Paris o masă de oameni estimată la aproximativ 15.000 de suflete l-au purtat pe braţe, iar vânătorii de suveniruri l-au „jumulit de penele moderne” pe The Spirit of Saint Louis).
Publicându-şi memoriile acestui zbor în cartea „The Spirit of Saint Louis”, Lindbergh câştigă în 1954 premiul Pulitzer pentru cea mai bună autobiografie non-fiction, el rămâne îngerul vultur care a unit continentele şi care a entuziasmat americanii într-atât încât i-au dedicat şi un dans the lindy hop.
Spre sfârşitul vieţii s-a retras în insula Maui din Hawaii, unde a şi murit în 1974, a fost îngropat în apropierea unei biserici, mormântul lui constând într-o simplă piatră pe care e gravat versetul 9 din Psalmul 139 : ” If I take the wings of the morning, and dwell in the uttermost parts of the sea” („Şi dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării…… acolo mîna Ta mă va conduce şi dreapta Ta mă va ţine Psalmul 139:9, 10 )
În lumea mea Charles Lindbergh ţine în mâini cutiuţa cu minuni a copilăriei şi maturităţii căci în personalitatea lui şi în visul lui de Icar se ascund o parte din iubirile mele, dorinţa de a locui la marginea mării şi de a zbura deasupra valurilor, mereu printre nori.

h1

Frida Kahlo – visul colorat cu sentimente

06/07/2009

În urmă cu 102 ani se năştea în Mexic, Frida Kahlo. frida kahloFrida a pictat peste cincizeci de autoportrete, majoritatea fiind autobiografice. Frida Kahlo ne vorbeşte despre identitate, despre sine, despre trupul chinuit de-a lungul vieţii şi despre sufletul sângerând din dragoste, despre frumuseţe şi durere şi despre o eternă căutare a sincerităţii.

Şi pentru că ieri scrisesem despre visul artistic, iată şi unul dintre tablourile mele favorite, „Visul”:
frida kahlo- the dream
pe care vă poftesc să-l analizăm împreună.
Frida se visează într-un pat cu baldachin plutind printre nori, peste pat se vede o copie a scheletului confecţionat de ea pentru sărbătorile mexicane dinainte de Paşti. Scheletul ţine în braţe un buchet de flori ofilite. Artista e acoperită cu o pătură galbenă peste care se întinde o viţă de vie cu rădăcinile la picioare şi vârfurile în dreptul capului.
Am redat în cuvinte tabloul pentru a ne fi mai uşor, aş zice să ne oprim la câteva elemente: culorile, viţa, patul şi scheletul şi să vedem până unde prelungim fiecare acest vis.
Şi ca să ne jucăm puţin am să închei cu genialul tango prezent în filmul „Frida” în regia Juliei Taymor, din 2002, cu Salma Hayek în rolul principal. Un alt film la care voi reveni cu siguranţă şi pe care vi-l recomand, un film pe măsura tablourilor Fridei: colorat şi puternic,excesiv chiar, însă dincolo de aceste excese transpare sentimentul cu o forţă deosebită asemeni unui cântec sau unui tango:

h1

noaptea în care am devenit gala sânzâiana

24/06/2009

La noapte ştiu că am să-mi amintesc din nou. O fetişcană de cinci ani pentru care orice era prilej de poveste şi orice poveste ascundea un mister, o gâlmă de om cu capul în nori căzută în munţii Apuseni la o mătuşă, ameţită cu vise şi istorisiri cu iz proaspăt de măr într-o zi de 24 iunie. Am să ascult din nou poveştile unchieşul Gheorghe despre duhuri şi strigoi care pleacă la horă numai în această noapte, care trec prin staul şi înfioară bietele animale cu răsuflarea lor şi pofta de viaţă. Am să alerg din nou prin câmpul acela galben cu arome îmbătătoare şi am să vreau să ascund mirosul în mânecă să nu mai ştie nimeni de le, doar fetiţa cu fustă verde şi cu picioare flexibile. Am să împletesc din nou cununi de aur şi spicele lor îmi vor mângâia din nou tălpile puse pe fugă. Cununa va zbura pe casă ca şi atunci cu fâlfâit de pasăre măiastră şi-mi va duce gândul spre alte lumi în care melcii ştiu să vorbească şi omizile sunt confidentele mele. Seara am să mă ascund în pod să văd câte fete coboară din lună şi care dintre ele e mai frumoasă. Dacă adorm ştiu sigur că mă va trezi un cântec, acela care ştie să învârtă mâinile şi tălpile în cerc şi să vorbească despre dansul cu flori şi despre Drăgan cel ce fură privirile pierdute şi le subjugă pentru totdeauna. Am să mă trezesc cu acelaşi sentiment că m-au furat ielele şi mi-au schimbat sângele cu suc de sânzâiene. Însă voi şti că a fost cea mai palpitantă joacă de-a iubirea, de-a femeia şi de-a dansul. Pentru că atunci când am aruncat prima cunună pe casă am ştiut că acolo mi-am cuibărit primul vis, prima joacă lirică şi primul mister, aşteptam noaptea ascunsă în fân să văd dacă nu vin ielele sânzâiene să-mi ia coroniţa, vroiam să le văd cum dansează goale şi cum fură minţile bărbaţilor, vroiam să intru în hora lor şi să dansez până devin una cu ele, până rămâne din mine doar dansul sălbatic şi dorinţa de a deveni parte cu misterul de a deveni o iană sânzâiană.
Visul a prins forme lirice şi şi-a scris povestea aici:
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
şi aici în lumea lirică a Galei

h1

drumuri şi căderi

18/05/2009

De undeva dintre norii mult prea trişti să mai poată fi numiți zăpadă, în lumea piticilor, mi-am îndreptat privirile spre la terre ferme şi o bucată de fier mi-a lovit pupilele, atât de familiară şi totuşi prea rece să-mi emoţioneze dorurile.te bw Credeam cu nepăsare metalică într-o prăbuşire a păsării din adâncul fiinţei mele în atmosfera de home sweet home, care îmi va reîmprospăta respiraţia de zburătoare pariziană de la Tour Eiffel la Quais de la Seine şi care mă va făcea să uit gurile de rai şi picioarele de plai, însă efectul Eiffel a fost la fel de cald precum materia sa.
Călcând pămantul de acasă îmi doream să-l văd surpându-se, alunecând cu zgomot asurzitor spre tunelul minunilor Alicei, în lumea căreia aş putea găsi labirinturi şi treceri secrete spre Apuseni.
Îmi imaginam în jurul meu maşinării precum un cub rubik care mai de care mai colorate care ştiau să cutremure pământul şi să scoată la iveală portiţe din ce în ce mai mici şi mai ascunse care să mă ducă înapoi, departe de luminile şi formele cu sentimente demne de modele de feronerie.prabusire
Apoi mi s-a făcut teamă, imaginaţia mea a prins forme reale în apropiere, clădirea de vis a vis a îmbătrânit, cei o sută de ani ai pietrei care se lăsa atinsă de mii de paşi au răbufnit,clădirea dădea semne de trecere în neant.
S-a prăbuşit casa scărilor şi plafonul de la primul etaj, pompierii au evacuat clădirea, oamenii ieşeau pe geamul locatarilor de la parter,visul meu s-a transformat într-o catastrofă, betoanele s-au surpat cu zgomot de maşinării necruţătoare, şi nici urmă de tuneluri ascunse care să ducă în lumea minunăţiilor, doar lacrimi şi disperare, începuturi de drumuri care dor, călătorii spre niciunde, case fără de suflet, praf de fier şi cărămidă care mirosea a durere şi a carne plânsă, a oameni fără de casă…Photo0613
Trezită din visul meu şi din călătorie, m-am bucurat să fiu acasă, am îndepărtat cu dosul palmei gândul de ducă şi joaca de-a Alice, şi am respirat uşurată home sweet home, Rubik a mai mişcat o piesă şi faţeta verde era completă acum.
Scara care trecea visul în realitate era plină de culoare şi caldă, net diferită de cea salvatoare parcă desprinsă din doamna de fier a Parisului.

h1

vis vs memorie

04/04/2009

V-aţi gândit vreodată cum am arăta fără vise şi memorii? Ştiţi că după ultimele cercetări somnul ocupă a treia parte din viaţă, iar visul nocturn a doisprezecea parte din existenţa oamenilor, dacă am considera şi reveria diurnă visul constituie parte a fiinţei noastre, memoriile sunt nu doar trecutul nostru ci subiect de reverie adeseori aici se întrepătrund memoriile şi visele, iar libertatea lor constă în faptul că voinţa nu le poate schimba.Memoriile aparţin trecutului aşadar le luăm ca pe stări de fapt putem să le adorăm sau să fim dezgustaţi de ele însă nimic nu le poate schimba în afară de vis,însă visul la rândul lui este şi el o parte necontrolabilă , în magia nocturnă voinţa şi responsabilitatea subiectului nu au nici o putere fiindcă visul este spontan şi necontrolat, iar subiectul îl percepe pe durata desfăşurării ca o realitate în afara imaginaţiei.Pascal dădea un exemplu în acest sens, o paralelă între un rege care se visează 12 ore pe noapte meşteşugar şi un meşteşugar care se visează 12 ore pe noapte rege şi care sunt comparabili ca nivel de fericire fiindcă parte din viaţa lor o petrec visând ceea ce nu sunt , Jung continua ideea spunând că în vis realitatea se eclipsează iar sentimentul de identitate se dizolvă, şi totuşi visul ne revelează informaţii preţioase despe noi înşine, el este oglinda în care ne vedem cel mai bine.
Acest lucru mă trimite la concluzia că identificările alese de noi conştient sau in subconştient sunt cele care ne definesc. Şi pentru că visele şi identificările se reduc la simboluri, aş spune viaţa e făcută din simboluri.
În această idee suntem actori buni care ne îmbrăcăm cu diferite personaje în vis şi în memorie, iar prezentul fără acestea ar fi vid, un robot sau o marionetă.
Şi pentru că cei prezenţi în calendarul de astăzi sunt iubitori ai visului aş să vă prezint visul şi memoria şi din punctul lor de vedere.
Am să încep cu Andrei Tarkovski, născut în 4 aprilie 1932, care în The Mirroir şi în Nostalghia a văzut în vis exact ceea ce spuneam înainte o oglindă în care eul nostru interior e cel mai bine reprezentat, visele sale sunt un amestec de memorie cu dorinţă:

şi

Între vis şi memorie se situează şi scenariile filmelor lui Marguerite Duras scriitoare franceză născută Marguerite Germaine Marie Donnadieu, la 4 aprilie 1914, L’amant romanul autobiografic care a obţinut premiul Goncourt şi a fost adaptat cinematografic de Jean-Jacques Annaud în 1992, vorbeşte despre adolescenţa autoarei în Indochinam şemoriile se împletesc cu imaginaţia, iar acest fapt o ajută pe scriitoare să dea o formă fetiţei de 15 ani care stătea ascunsă în trecut

şi Hiroshima mon amour în care se vorbeţte despre o actriţă care vrea să facă un film despre boma atomică la Hiroshima unde întâlneşte un japonez care îi devine amant şi confident, căruia îi povesteşte memoriile unei iubiri imposibile cu un soldat german în timpul celui de-al doilea război mondial:

Garry Moore născut şi el la 4 aprilie 1952 ştie să îmbine visul şi memoria în muzica:

De asemenea mă opresc în viaţa şi filmele tumultuoase ale lui Robert Downey Jr care astăzi împlineşte 44 de ani şi găsesc visul:

şi memoria combinată cu reveria:

Revin la ideea iniţială: fără vise şi memorii suntem goi, ca să fim noi înşine trebuie să le acceptăm şi înţelege pe fiecare în parte şi împreună în imaginaţie.
Viaţa e un vis, viaţa e un film, viaţa e o carte, viaţa e o scenă, viaţa e artă şi dacă ştim s-o trăim viaţa e un cântec aşa cum vedem în animaţia lui Aiden Gibbons, din 2005 pe muzica lui Yann Tiersen din filmul Le fabuleux destin d’Amelie Poulain [2001]

h1

pragul dintre iluzie şi vis…drumul spre artă

30/03/2009

Există un prag între iluzie şi vis pe care dacă încălecăm ne trezim în universul artei.
Se spune despre iluzie că este perceperea falsă care ne face să luăm aparenţa drept realitate, iar visul este o himeră, un ideal. Adeseori pentru a ne contura idealul trebuie să ne imaginăm, să visăm, iată ce spunea Karen Ravn :
“Only as high as I reach can I grow, only as far as I seek can I go, only as deep as I look can I see, only as much as I dream can I be.”Aşadar ţine de noi să împletim iluziile şi visele astfel încât idealul conturat să fie cât mai mare, măsura cu care visăm este măsura cu care vom crea şi vom da sens iluziilor.Guy de Maupassant afirma: „Les grands artistes sont ceux qui imposent à l’humanité leur illusion particulière.”
Dintre artiştii care au reuşit să-şi impună iluziile i-am ales pe cei născuţi astăzi.

statuie-miron-costin-iasi

statuie-miron-costin-iasi

Miron Costin( născut la 30 martie 1633) în poemul său Viaţa lumii vorbeşte despre viaţă ca iuluzie, păstrând ideea Eccleziastului „Vanitas Vanitatum et omnia Vanitas”. În această idee pentru Miron Costin viaţa este trecătoare, iar credinţa şi viaţa de după moarte este idealul care îi împlineşte visul, poemul îl găsiţiaici.
autoportrait_de_vincent_van_gogh-commonswikimediaorg

autoportrait_de_vincent_van_gogh-commonswikimediaorg

Vincent Van Gogh la rândul său a creat aceea iluzie a împlinirii în galbenul său încât noi am ajuns să ne lipim sufletul de această iluzie solară, arta lui Van Gogh nu mai este iluzie ea este realitatea care se perindă aşa prin faţa ochilor:

warren-beatty

warren-beatty


Warren Beatty, un alt aniversat al zilei care astăzi împlineşte 72 de ani, ne vorbeşte prin rolul Bud din filmul Splendoare în iarbă din 1961 despre iluzia unei iubiri, despre resctricţii sexuale şi vise de dragoste pierdute în complezenţe sociale.Filmul a câştigat Oscarul în 1962 pentru scenariu, un scenariu scris de William Inge şi al cărui titlu a fost inspirat de poemul lui William Wordsworth Ode on Intimations of Immortality from Recollections of Early Childhood:
„What though the radiance which was once so bright
Be now for ever taken from my sight,
Though nothing can bring back the hour
Of splendour in the grass, of glory in the flower;
We will grieve not, rather find
Strength in what remains behind… ”

 	verlaine_www.sonoma.edu

verlaine_www.sonoma.edu

Iluziile lui Paul Verlaine ( născut la 30 martie 1844) s-au transformat în versuri care au conturat simbolismul, iată un poem relevant:
COLLOQUE SENTIMENTAL
„Dans le vieux parc solitaire et glacé
Deux formes ont tout à l’heure passé.

Leurs yeux sont morts et leurs lèvres sont molles,
Et l’on entend à peine leurs paroles.

Dans le vieux parc solitaire et glacé
Deux spectres ont évoqué le passé.

– Te souvient-il de notre extase ancienne ?
– Pourquoi voulez-vous donc qu’il m’en souvienne ?

– Ton coeur bat-il toujours à mon seul nom ?
Toujours vois-tu mon âme en rêve ? – Non.

– Ah ! les beaux jours de bonheur indicible
Où nous joignions nos bouches ! – C’est possible.

– Qu’il était bleu, le ciel, et grand, l’espoir !
– L’espoir a fui, vaincu, vers le ciel noir.

Tels ils marchaient dans les avoines folles,
Et la nuit seule entendit leurs paroles.”
La Verlaine deja simbolul visului şi al iluziei se transformă în speranţă, în cuvânt.

eric_clapton

eric_clapton

Eric Clapton ( n. 30 martie 1945) aduce iluzia frumuseţii în melodia:

tracy-chapman

tracy-chapman

Tracy Chapman care azi împlineşte 45 de ani, ne aduce iluzia prezenţei, a împăcării,a iubirii regăsite, în muzica ei tare dragă mie

Iar Norah Jones ne invită în iluzia unei iubiri :

care se poate continua cu povestea descoperirii de sine din filmul My Blueberry Nights , tot cu Norah Jones, care iată azi are 30 de ani

Am început cu viaţa ca iluzie şi sfârşesc cu iluzia şi visele care dau sens vieţii.Undeva la mijloc se găseşte şi adevărul, probabil fiecare dintre noi alegem varianta cea mai aproape de sufletul nostru şi de felul în care rezonăm vis-a-vis de imaginaţie, în funcţie de forma pe care o au visele noastre.Însă ceea ce este mai important şi am văzut în periplul prin calendarul de astăzi este că visul şi iluzia pot deveni artă, indiferent de rolul pe care îl joacă în mintea creatorului, iluzia exploatată îmbracă forme artistice.

h1

şi viaţa…e cea mai frumoasă artă

23/03/2009

„Viaţa poate fi considerată o artă” (Henry Havelock Ellis)
O plimbare artistică în universul celor aniversaţi astăzi cred că ar putea să ne întărească această afirmaţie. Asta pentru că astăzi vreau să vorbim despre viaţă.Despre viaţă cu bune şi rele, despre viaţă cu vise ori coşmaruri, despre viaţa ca artă pendulând între frumos şi urât.
Am să încep cu muzica, oare vă aduceţi aminte această melodie?

Astăzi e ziua lui Mircea Vintilă şi am ales această melodie pe versurile lui Adrian Păunescu în deschiderea unei pseudo disertaţii despre viaţă.Am să aleg câteva versuri pentru a-mi continua ideea:
„Timpul vieţii ni-i scurt
Hai să-l facem curat
….
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune şi mai rele,
bune – rele
Şi-nchisori şi libertate
Ş-am putea, şi nu se poate
Şi noroi şi stele

Lumea-i plină de răni
Şi de doctori docenţi
Şi de măşti şi de vămi
Şi de mari inocenţi.
Fiindcă naşteţi copii
Apăraţii luptând
Doborâţi monştrii vii,
Ce în veac de vecii
Dolii pun pe pământ.

Unii iau alţii fac
Unii dorm alţii sunt
Între înger şi drac,

Pe pământ avem de toate
Şi mai bune şi mai rele,
bune – rele
Şi-nchisori şi libertate
Ş-am putea, şi nu se poate
Şi ruină şi cetate,
Genii mari şi frunţi tembele,
Vânt ce stă şi vânt ce bate,
Şi martiri, dar şi lichele,
Nedreptate şi dreptate
Ş-am putea şi nu se poate
Şi noroi şi stele”
Una dintre picturile naive ale unei pictoriţe românce sărbătorite astăzi, Camelia Ciobanu ne adânceşte şi mai mult în acest mister al visului vieţii

alegorie-camelia-ciobanu

alegorie-camelia-ciobanu


Un alt exemplu ar putea fi cugetările lui Julien Sorel din romanul Roşu şi negru al lui Stendhal( Henri Beyle, pe numele său aedvărat decedat la 23 martie 1842 la Paris), cugetări despre realitatea vieţii crudă şi visul său de a deveni Napoleon, câteva din cuvintele sale le găsiţiaici
Însă cel mai relevant exemplu l-am găsit la Akira Kurosawa, cel mai cunoscut regizor japonez care astăzi ar fi împlinit astăzi 99 de ani. Născut într-o familie de samurai, Kurosawa ne va aduce cel mai impresionat film în această categorie, Cei şapte samurai este filmul care i-a asigurat cunoaşterea în întreaga lume, eu vreau să mă opresc astăzi asupra unei alte capodopere relaizată la 80 de ani, socotit oarecum filmul său testament.
Yume ( Visele) este un film care vorbeşte despre viaţă în 8 vise, unele dintre ele sunt reverii, altele utopii, altele coşmaruri, dar luate pas cu pas fiecare reprezintă o etapă a vieţii cu bune şi rele, cu mituri şi fantasme .
1. Raze de soare prin ploaie
este un vis despre copilărie, un vis în care povestea se pierde în mit şi mitul în fantasticul copilăriei, există vechi mituri japoneze conform cărora vulpile pot lua forme umane şi au inteligenţă magică, fără a vă dezvălui prea multe din acest vis vreau să vă spun că e vorba despre un băieţel care asistă la momentul magic al unei nunţi de kitsune (vulpe în japoneză)

2. Livada cu piersici
vine în continuarea primului vis combinând copilăria şi mitul în frumuseţea naturii şi a sărbătorii Hina Matsuri, sărbătorirea primăverii în Japonia, o sărbătoare a păpuşilor, care aminteşte şi de teatrul japonez kabuki, rolul păpuşii în Japonia fiind acela de a proteja de spiritele malefice.
În acest vis eroul, tot un băieţel, pare a fi iniţiat în arta privirii femeii deoarece păpuşile prind viaţă şi-i răsplătesc dragostea faţă de floarea de piersic printr-un dans pe muzica tradiţională Gagaku, această incursiune e deschiderea căii spre adolescenţă în care copilul începe să suprindă frumuseţea înconjurătoare

3. Viscolul
al treilea vis vorbeşte despre iubire, despre femeie, un alpinist prins într-o furtună de zăpadă se confruntă cu apariţia unei femei-fantomă care poate fi Yuki-onna din miturile japoneze înfăţişarea iernii, simbolul feminin văzută atât ca o frumuseţe tandră cât şi ca o ameninţare pentru muritori, uneori e blândă şi iertătoare alteori îngheaţă totul dintr-o privire asemenea iernii

4.Tunelul
este primul din seria de trei vise urâte care apar în film, este un coşmar despre război, despre imposibilitatea de a recupera vieţile pierdute, despre graniţa dintre viaţă şi moarte.Kurosawa înfăţişează un ofiţer care se întoarce din război şi se confruntă cu realitatea crudă, aceea de a descoperi că întreg plutonul său era mort. Apare aici câinele de război, acel dog of war al lui Shakespeare, simbol al destrucţiei totale şi ireversibile adusă de război, ori poate însuşi Hundminen, câinele care detona tancurile germane, o bombă vie şi evident şi Cerber câinele care păzea porţile infernului

5. Corbii
acest vis corespunde unei perioade a vieţii în care suntem în căutarea frumuseţii, a idolului, a modelului, a perfecţiunii. Fragmentul redă peripeţiile unui tânăr în interiorul tablourilor lui Van Gogh, până la întâlnirea cu el chiar în Câmp de grâu şi corbi
wheatfield-with-crows-van-gogh

wheatfield-with-crows-van-gogh


Discuţia dintre cei doi este una despre viaţa-artă şi arta-viaţă, despre sacrificiu şi împliniri

6.Muntele Fuji în roşu
al doilea coşmar poate şi cel mai înfiorător înfăţişează pesimismul cel mai crud şi fără speranţe, o catastrofă nucleară de mare anvergură distruge Tokyo împreună cu locuitorii săi, Kurosawa îşi identifică visul cu cele mai mare temeri ale sale şi anume că omul se poate distruge, că descoperirile nucleare sunt o neşansă în plus aduse omenirii

7.Demonul plângăcios
este ultimul coşmar din film şi face trecerea dintre muntele Fuji în roşu care vorbea despre moarte şi distrugere spre ultimul vis care vorbeşte despre nemurire.
Demonul plângăcios înfăţişează o imagine apocaliptică, post apocaliptică mai bine zis, o reluare a unei fabule budiste cu acelaşi nume. Întâlnirea dintre oni (demon) şi om are rolul de a contura atmosfera de sfârşitul lumii şi de durere de a provoca puternice regrete faţă de holocaustul autoprovocat

8.Oraşul morilor de apă
ultimul vis este o utopie, un tânăr ajunge într-un oraş feeric, unde s-a renunţat la tehnică şi modernitate şi toţi trăiesc în frumuseţea simplităţii, în această lume feerică întâlneşte un bătrân înţelept care îi vorbeşte despre posibiliatea de a alege spiritualiatatea.
Acest vis este o alegorie a împăcării cu viaţa, a raiului, a vieţii de dincolo de viaţă, a mântuirii sau a acceptării.
Înmormântarea din final pare o nuntă, trecerea în cealaltă existenţă fiind un motiv de bucurie

Am învăţat din visele lui Kurosawa că viaţa cu bune şi rele merită iubită, dar mai presus de toate trebuie preţuită.
Viaţa e un melanj de dorinţe şi împliniri, de temeri şi insuccese, sau cum spunea Maica Tereza: „Viaţa este o provocare ce trebuie acceptată, o bucurie ce trebuie meritată, o aventură care trebuie intreprinsă” (Poemele unei vieţi)
Şi închei mai optimist tot cu un cântec al lui Mircea Vintilă care vorbeşte despre frumuseţe şi care mie una îmi dă o poftă teribilă să trăiesc, să cânt şi să văd viaţa drept artă

  • cadran

    August 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • August 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031