De mâine Gala îşi ia rolul cel mai drag în serios, cel de „călătoreasă”. Iubirea mea de o viaţă întreagă îşi reintră din nou în drepturi. Merg să văd locuri pe care le-am visat sau să revăd locuri dragi. Îmi iau casa în spate, fiindcă nu sunt decât o mică ţestoasă atunci când plec în vacanţă, o ţestoasă plină de energie şi de poftă de viaţă. Bat stradă cu stradă, drum cu drum şi dau viaţă unui vis.
De fiecare data plec într-o lume verde unde oamenii sunt mici clowni cu nas de măr verde şi acrişor şi plutesc, în loc să meargă, pe un fel de nori înfrunziţi.
Pielea lor miroase a vară, iar mâinile sunt valuri zbuciumate gata-gata să prindă un strop din secunda pe care un Dumnezeu cu joben de un metru (verde evident) o scutură peste ei. Singura entitate decolorată în lumea lor e Gala. Gala păşeşte cu sfială pe străzile lumii verzi şi surâde. A surâde în lumea verde înseamnă a spune „te iubesc”. Un zâmbet, două, la al treilea deja am buzele verzi. Cu cât iubesc mai mult Ţara de vară cu atât mă colorez mai tare, la sfârşitul drumului sunt atât de verde încât nu mă mai deosebeşte nimeni de o tulpină de floarea soarelui. În păr îmi cresc stele pe post de frunze, iar inima începe să bată asurzitor ca un cântec de Phoenix. Încep să prind rădăcini, să mă pierd în ochii locuitorilor şi să vorbesc limba lor. Verde împărat îmi încredinţează cheia oraşului, o legumă hibrid nici praz, nici spanac, dar pe care dacă o atingi de trei ori te aduce din orice lume necolorată înapoi pe tărâmul verde. Îmi pun cheia la gât şi hălăduiesc prin visul meu de-a vacanţa.
O să-mi spuneţi că sunt copil şi inventez lumi din pânză de paianjen, poate, însă cam asta mi se întâmplă în orice voaiaj. Mintea mea copilăroasă şi sufletul îndrăgostit de cadenţa paşilor călători îşi pictează traseul în culori.
Ce vroiam să vă spun este că Lemondegala intră în vacanţă.
Asta nu înseamnă că vă părăsesc, înseamnă doar postări mai rare şi din alte colţuri ale lumii. Am să trec să vă văd de câte ori am ocazia fiindcă ştiu că îmi va fi dor de voi şi de postările voastre. Poate din când în când reuşesc să vă aduc puţin praf de pe drum şi urmele paşilor trubaduri şi „VERZI”.
Iar voi să fiţi „cuminţi” şi să profitaţi de vară, de soare, de lecturi bune şi filme surprinzătoare, de drumeţii de pomină şi scrieţi despre toate ca şi cum aţi creiona un tablou cu dragoste.
Şi pentru că nu ştiu să mărturisesc cât de mult iubesc „călătoritul”, altfel decât înverzit, îl las pe Cat Stevens să cânte:
Lemondegala 