Posts Tagged ‘muzică’

h1

dedublări artistice

21/02/2010

1.Dedublări şi furt de personalitate

Nu mi-au plăcut niciodată filmele violente, filmele în care imaginile centrale sunt cele ale unor persoane mutilate sau chiar ucise prin violenţă. Sunt capabilă să privesc ore în şir ciudăţenii, dar nu bătăi şi impulsivităţi sălbatice.
Totuşi sunt câteva filme la care le-am trecut cu vederea violenţa şi pe care am reuşit să le privesc în totalitate cu scenele bătăioase cu tot, printre ele se numără şi « Portocala mecanică » şi « Fight Club ». Am să vă amintesc de ultimul dintre ele printr-o secvenţă video, cea a celor opt reguli.
Nu mă opresc în mod aleatoriu asupra acestei scene, ci pentru ca este un lait motiv care revine pe parcursul filmului, nu întâmplătoar v-am adus aminte de acest film, ci pentru că filmul, în regia lui David Fincher, are la bază nuvela lui Chuck Palahniuk « Fight Club », o scriere despre o fraternitate secretă a unor tineri care se lovesc unul pe altul până ajung pe jumătate morţi în concursuri ilicite până ajung să evolueze într-un grup terorist. Şi pentru că secvenţa video se referea la regulile clubului am să citez pasaje din carte referitoare la aceste reguli aici, pentru moment citatele sunt în franceză fiind singura ediţie pe care am avut-o la îndemână , dar o să încerc să revin cu o traducere .
Ultima frază : « À l’époque, ma vie me donnait l’impression d’être trop complète, et peut-être qu’il nous faut tout démolir pour faire quelque chose de mieux de nous-mêmes. », este de altfel şi cheia spre interpretarea personajului principal Tyler Durden aka dedublările naratorului, precum şi intenţia autorului de a arăta feţele pe care le poate lua autodistrugerea începând de la o insomnie şi ajungând la sinucidere.
Iar cum astăzi e ziua lui Chuck Palahniuk

Chuck Palahniuk

Chuck Palahniuk

să-i urăm « La mulţi ani ! » şi să-i citim nuvelele, iar pentru cei tentaţi să vadă un alt film care are la bază o scriere a sa, şi anume « Choke » le recomand cartea înaintea peliculei cinematografice în regia lui Clark Gregg, dacă sunt amatori de Palahniuk, căci scenariul filmului este net diferit de naraţiunea în sine.
Un cadou potrivit pentru sărbătorit mi s-ar părea o bucată muzicală a unui alt aniversat al zilei : Leo Delibes
leo delibes

leo delibes

şi mă gândeam la muzica din baletul « Coppelia ( Fata cu ochi de smalţ) » de Arthur Saint-Léon, cu un livret de Charles Nuitter, scris după povestea lui Hoffmann L’Homme au sable, care, zic eu, menţine ritmica de galop din Fight Club şi face aluzie şi la dedublări.

2. Senzualitate explicită vs senzualitate ascunsă

Alte sărbătorite ale zilei de 21 februarie îşi fac locul în calendarul Galei, două femei pătrunse de o senzualitate profundă, cea dintâi Anais Nin

anais-nin

anais-nin

a fost una dintre primele scriitoare care a deschis porţile literaturii erotice, cea de-a doua Nina Simone
nina_simone

nina_simone

cu senzualitatea vocii sale de neconfundat ne-a strecurat în suflete o muzică demnă de a ne cutremura simţurile.
Anais Nin a devenit celebră în urma jurnalului său intim pe care l-a început la unsprezece ani şi a continuat să scrie asiduu până la moarte, jurnal pe parcursul căriua descrie întâlniri amoroase artistice sau anlitice ca cele cu Henry Miller, Antonin Artaud, Edmund Wilson, Fuseau Vidal, James Agee.
Anais Nin este apreciată şi pentru pionieratul în scrierile erotice, fiind alături de Kate Chopin printre primele scriitoare care au atins acest subiect sensibil ţinând seama că vorbim despre anii ‘40. « Delta lui Venus » sau « Venus Erotica » a fost scrisă în condiţii de probleme financiare cu un dolar pagina, a fost considerată drept o scriere scandalos de explicită în care se pune accent pe bisexualitate feminină. O vară la Mallorca din « Delta lui Venus » este o scenă reprezentativă pentru această faţă erotică a literaturii lui Anais Nin, în varianta engleză se poate citi aici, şi am să adaug un fragment din Delta lui Venus în lectura unei actriţe surpriză.
Nina Simone nu mai are nevoie de prezentare, cred că fiecare dintre noi poate asocia senzualitatea cu timbrul ei vocal sau una dintre piesele ei cu amorul.
Am să las la alegere două dintre preferatele mele, sunt curioasă care vă atrage mai mult.Iar ca fapt divers aş aminti că numele ei adevărat a fost Eunice Kathleen Waymon, dar a ales pseudonimul de Nina datorită unui amant latino american care îi spunea niña iar Simone a fost ales ca un omagiu în cinstea Simonei Signoret.
3. Virilităţi neaşteptate : inovaţia în muzică şi teatru

Un alt personaj drag Galei s-a născut la 21 februarie, e vorba de Sacha Guitry

guitry_sacha

guitry_sacha

care afirma : « Je n’ai qu’une seule ambition : ne pas plaire à tout le monde. Plaire à tout le monde c’est plaire à n’importe qui. ».Această ambiţie Guitry atransformat-o în inovaţie. Noi reguli în teatru, noi reguli în cinematografie, nu a plăcut oricui, dar ce-i care îl admiră pe Guitry îl admiră tocmai pentru că nu este ca toţi ceilalţi, pentru că noutatea lui, umorul caustic face deliciul publicului, replicile sale în aparenţă misogine sunt o pelerină care ascunde predilecţia sa spre dragostea faţă de femei, fapt ce îl confirmă cele cinci căsnicii ale sale. Frazele sale misogine sunt o metodă de a se răzbuna contra infidelităţii, contra mariajului nereuşit.De altfel unul dintre cunoscuţii lui Guitry actor şi regizor la rândul lui afirma că acesta din urmă a fost nebun după femei în schimb ele nu au fost nebune după el . Aceasta va fi şi cauza replicilor sale misogine şi a falsei categorii la care este încadrat. Am amintit de misoginism pentru că adesea numele lui Sacha Guitry trimite în această zonă şi pentru că am vrut să fac trecerea lui de la misogin la personaj virilic. Dincolo de aceste portretizări Guitry a fost : comedian, dramaturg, regizor de teatru şi de film şi un mare scenarist. Numărul pieselor sale de teatru se ridică la o sută şi majoritatea au fost puse în scenă de el însuşi, iar filmele pe care le-a regizat sunt în jur de 33, în majoritatea având rol principal şisau de regizor . Guitry a avut o încredere în sine , în virilitatea şi forţa sa care ne este transmisă tocmai prin pluralitatea poziţiilor pe care le are în arta teatrală şi cinematografică, prin curajul de a accede spre noi dimensiuni şi forme artistice. Aici găsiţi un mic text al lui Sacha Guitry despre ceas, un text mai puţin cunoscut iar mai jos o scenă din ” L’acroche-cœur „ care să vă apropie de universul său.
O altă surpriză, un personaj aparte care cu chitara sa poate cuceri orice suflet este Andrés Segovia
Andrés Segovia

Andrés Segovia

considerat cel mai important reprezentant al chitării clasice din secolul XX şi care e născut tot la data de 21 februarie.
Segovia a încercat să impună un stil în care flamenco şi repertoriul folcloric spaniol să fie îndepărtat cu desăvârşire şi care să abordeze partea clasică din muzică, nu numai că a reuşit cu brio, dar până şi iubitorii de flamenco printre care mă număr şi eu apreciază acest lucru, chitara lui Segovia şi-a găsit un loc în sufletul publicului filarmonicilor căci Segovia a dorit întotdeauna un loc în orchestră pentru chitară, de altfel acum chitara are posibilitatea abordării lui Bach spre exemplu.
Am încercat să fac trecerea cu ajutorul sărbătoriţilor/ aniversaţilor zilei de la dublă personalitate la personaje feminine şi masculine pline de senzualitate şi virilitate artistică, am să va las să alegeţi fiecare unul din personajele de mai sus pentru a reveni la dedublare. În pielea căruia dintre personajele amintite vă simţiţi împlinite visele şi ambiţiile ?

h1

the man who gave his voice to the man who sold the world

20/02/2010


„We passed upon the stair, we spoke in was and when
Although I wasn’t there, he said I was his friend
Which came as a surprise, I spoke into his eyes
I thought you died alone, a long long time ago

Oh no, not me
We never lost control
You’re face to face
With The Man Who Sold The World”

„The Man Who Sold The World” un cover după David Bowie, este una din piesele mele preferate, am postat această piesă având în vedere că interpretarea lui Kurt Cobain are ceva din atmosfera de transa, de levitatie, oarecum mistică, foarte potrivită astăzi când Kurt ar fi împlinit 43 de ani, …the man who gave his voice to the man who sold the world will lavitate in our memory forever

kurt cobain

kurt cobain

h1

23 iunie – imaginaţii în acorduri lirice

23/06/2009

Astăzi mă opresc asupra unui fior liric din poezia Annei Ahmatova (Anna Andreïevna Gorenko ) născută la 23 iunie 1889,anna_akhmatova_1924- al cărei univers poetic nu poate să ne lase indiferent nici în ziua de astăzi, melancolia şi durerea poeziei sale se răsfrânge ca o înserare peste sufletele noatre şi ne face să rezonăm cu « l’Âme de l’Âge d’Argent » cum a fost supranumită una dintre cele mai mari poete ruse ale secolului XX.
Iată aşadar fragmente în franceză din capodopera sa Requiem:
Requiem (extraits)
2
Paisible coule le Don
la lune entre dans la maison
la lune entre sans façons,
elle voit une ombre dans la maison.
Cette femme est malade,
cette femme est solitaire.
Le mari mort, le fils est en prison
Priez à mon attention.
3
Non, ce n’est pas moi, c’est une autre qui souffre.
Moi, je ne pourrai pas. Ce qui est arrivé,
qu’un drap noir recouvre le recouvre,
et qu’on emporte les flambeaux…
La nuit.
5
Depuis dix-huit mois je hurle : reviens !
reviens à la maison.
Je rampe aux pieds des assassins,
mon effroi, mon garçon.
Tout s’embrouille sans rémission
et je ne sais plus trop
qui est un fauve qui est un homme,
Quand viendra le bourreau.
Il n’y a que des fleurs qui fanent,
l’odeur d’encens, des pas qui mènent
ailleurs, vers le néant.
Et sans répit me dévisage,
et de mort brandit le présage
une étoile géante.
(1939)

A LA MORT
Tôt ou tard tu viendras- pourquoi pas maintenant ?
Je suis en grand malheur et je t’appelle.
ma lumière est éteinte, mon portrait est béant –
Pour toi si simple et si belle.
Tu peux prendre la forme qui te convient :
flèche empoisonnée, trouant le vide,
bandit, assomme-moi sur le chemin.
Emporte-moi fièvre typhoïde.
Ou bien encore – ta belle invention,
pour tous, à en vomir, banale ;
Qu’un képi bleu entre dans ma maison,
guidé par le concierge pâle.
Tout m’est égal. Ienisseï bouillonnant,
L’étoile polaire brille sur moi.
Et l’éclat bleu des yeux que j’aime tant
se voile d’un ultime effroi.
(19 août 1939 Leningrad)

Şi încă două momente lirice:

Pe lună nouă, într-o seară …

Pe lună nouă, într-o seară,
M-a părăsit iubitul. Şi …?
” O, dansatoarea mea pe sfoară,
Cam cât vei supravieţui? ”

Eu i-am raspuns că nu mă doare
Şi că-i mai bine pentru noi,
Dar să m-aline nu-s în stare
Nici cele patru cape noi.

Un gol adânc sub paşi se cască,
Acelaşi gol în suflet simt …
Mi-admir umbrela chinezească,
Pantofii proaspăt daţi cu-argint.

În sală – vechea veselie,
Surâde gura mea oricui.
Dar inima, ea ştie, ştie,
Că-n loja cincea, nimeni nu-i …

Cântecul ultimei întâlniri

Stă pieptu-mi gata să se frângă,
Fără putere, îngheţat,
Mânuşa pentru mâna stângă
Pe mâna dreapta-am îmbrăcat.

Că sui un munte, îmi păruse,
Şi treptele erau doar trei …
” Hai, mori cu mine ! ” toamna-mi spune
Ţinându-mi calea sub un tei.

” Ursitele mi-au fost haine,
Şi mă-nşelara zi de zi … ”
Răspuns-am tristă : ” Şi pe mine !
Cu tine-odată voi muri „.

Aceasta-i ultima cântare.
Priveam spre casa de cândva –
Gălbuie şi nepăsătoare
Lumina-n dormitor ardea.

Şi pentru că vorbim de Anna Ahmatova iată şi modul în care o vedea Amadeo Modigliani:
modigliani-ahmatova
modigliani-Anna Ahmatova nude
Şi pentru ca fiorul liric să ne cuprindă în totalitate aş alătura acestui univers un acord desprins din sufletul unui trubadur de valoare, cel al unui alt aniversat al zilei, Yann Tiersen yann-tiersen by  Laurent Orseau care astăzi împlineşte 39 de ani. Pe Tiersen cei mai mulţi îl cunoaştem din coloana sonoră a filmului “Le fabuleux destin d’Amelie Poulain” iar pentru că am găsit muzica lui de vis alăturată unei animaţii create de Aiden Gibbons, în 2005 vă invit în universul amintirilor:

sau în concertul absolut magnific din 2001

Sunt acorduri menite să ne poarte prin copilărie, să ne deschidă tărâmuri în care imaginaţia este cer şi pământ, în care curcubeul alcătuit din note muzicale e o scară pe care putem urca şi coborî în voie într-o joacă de-a descoperirea colţului nostru de fericire. Apoi putem striga : fericirea e un acord sau o vocală care te face să tremuri.

h1

uman sau daimonic, Faust în calendarul de azi

06/06/2009

Calendarul Galei s-a deschis azi la Thomas Mann născut la 6 iunie 1875. Iar dacă e Mann să fie „Doctor Faustus”.doctor-faustus-rao
Romanul este biografia fictivă a unui muzician Adrian Leverkühn (1885-1940) povestită de Serenus Zeitblom . Leverkühn( cuvântul înseamnă viaţă curajoasă) este un muzician prestigios la începutul secolului XX, a cărui existenţă se modelează după mitul lui Faust, cel care îşi vinde sufletul diavolului în schimbul cunoaşterii. La fel Leverkühn posedat de demoni, îşi dezvoltă arta muzicală până în ziua în care acest lucru îi va fi fatal, prin analogie cu Fust schimbă cunoaşterea pe dragoste şi va sfârşi îmbolnăvindu-se de sifilis care îi produce şi moartea.
Se pare că pentru a scrie acest roman Mann a studiat muzicologia precum şi biografii ale unor mari compozitori ca Mozart, Beethoven, Berlioz, Hugo Wolf şi Alban Berg şi a luat legătura cu compozitori contemporani printre care Igor Stravinski, Arnold Schoenberg şi Hanns Eisler care l-au ajutat cu detalii muzicale. Contribuţia cea mai înseamnată a adus-o filosoful şi criticul muzical Theodor Adorno.
Serenus Zeitblom, singurul narator, pare a fi întruchiparea autorului după cum susţine Mann : « Zeitblom este o parodie a mea însumi, personalitatea lui Adrian e mai aproape de a mea decât am vrea sau am putea crede.»
Iată şi un fragment menit să ne introducă în atmosfera de călătorie muzicală :”Vedeţi, acuma îmi desfăşor mantia mea fermecată. Vă voi purta la Paris, la Bruxelles, Anvers, Veneţia, Copenhaga. Veţi fi primit cu un intens interes. Vă pun la dispoziţie cele mai bune orchestre, cei mai buni solişti. Veţi dirija La Phosphorescence, fragmente din Love’s Labour’s Lost, Simfonia cosmologică. Veţi acompania la pian liedu¬rile pe versuri de poeţi francezi şi englezi şi toată lumea va fi încântată că un german, un duşman de ieri, manifestă această largheţe de orizont în alegerea textelor sale — ce cosmopolitisme généreux et versatile ! Madame Maja de Strozzi Pecic, prietena mea, o croată, astăzi poate cea mai frumoasă voce de soprană de pe cele două emisfere, va socoti o cinste pentru ea să cânte lucrurile astea. Pentru partea instrumentală la imnurile pe versuri de Keats voi angaja Cvartetul Flonzaley din Geneva, sau Cvartetul Pro Arte din Bruxelles. Tot cel mai bun între cei buni — sunteţi mulţumit?” ( Th Mann Doctor Faustus, pag 287)
Apropo de acest periplu muzical şi filosofic am să vă las un fragment din Dansul Săbiilor, actul final din Gayane balet care evocă un vechi dans de război aparţinând lui Aram Khachaturian compozitor armenian, născut tot la data de 6 iunie(1903) şi a cărui operă a fost adânc influenţată de folclorul armean, iar această bucată o consider foarte aproape de lupta interioară a lui Leverkuhn.
Vorbind despre război trebuie să amintesc de To the war tabloul lui Konstantin Savitsky un alt aniversat al zilei de 6 iunie (născut în 1844).
Savitsky_na_voinu
Atmosfera din cele trei universuri amintite: cel literar al lui Th Mann, cel muzical al lui Aram Khachaturian şi cel pictural al lui Savitsky au în comun plurivalenţa, o mulţime de culori şi sentimente care invadează sufletul avid de cunoaştere, toate cele trei par scoase din lupta cu pactul faustian, rămâne de stabilit dacă este o cunoaştere şi o artă umană sau una daimonică

Voi pentru care optaţi?

h1

Cântec despre om la sfârşit de mai

31/05/2009

Din calendarul zilei am desprins astăzi pentru voi o poezie şi un cântec, aproape de sufletul Galei, pe care le consider în acelaşi registru, cel al înălţării umane, o metaforă despre femeie şi una despre bărbat care pot să ne dea o altă viziune asupra naturii şi a celor de lângă noi.
Walt Whitman şi al său „Cântec despre mine însumi” poate să ne descopere cât de aproape suntem de simplitatea ierbii, dar şi de frumuseţea sa:
„E cineva fericit când se naşte?
Mă grăbesc să-i informez şi pe ea şi pe el
că la fel de fericit e unul care moare
şi eu ştiu asta

Eu trec pragul morţii cu cel care pleacă
şi-l trec înapoi cu noul născut la prima scăldătoare
eu nu-s doar acela cuprins între pălărie şi ghete
Şi observ felurite lucruri, nu-s două la fel
şi fiecare-i bun în felul său,
Pământul bun şi bunele stele şi toate
cele bune din sateliţii lor.

Eu nu sunt pământ, nici satelit al
vreunui pământ,
Eu sunt ortacul şi tovarăşul neamurilor
toate la fel de nepătrunse şi nemuritoare ca mine,
(Ele nu ştiu cât sunt, dar eu ştiu)

Fiecare soi e pentru sine şi-al său, pentru mine
şi-ai mei sunt masculinul şi femininul,
Pentru mine sunt cei ce-au fost băieţi şi
iubesc femei,
Pentru mine bărbatul semeţ care simte
cât de tare ustură rana insultei,
Pentru mine ibovnica şi fata bătrână,
pentru mine mamele şi mamele mamelor,
Pentru mine buzele care-au surâs şi ochii
care au plâns,
Pentru mine copiii şi cei ce fac copii.

Dezbrăcaţi-vă! nu sunteţi vinovaţi în ochii mei,
nici dispreţuiţi, nici daţi la rebut,
Văd prin mătase şi prin bumbac
dacă sunteţi voi sau nu sunteţi,
Vă dau târcoale, tenace, neobosit şi receptiv,
şi nu mă pot smulge de-aici.”
Versiunea engleză şi textul integral se găseşte aici

Îi urez „La mulţi ani!” lui Nicu Alifantis, unul dintre preferaţii mei şi vă las în compania muzicii sale : ” Dacă tu ai dispărea” una din piesele compuse pe versurile lui Adrian Păunescu şi cea mai aproape de universul meu.
Aşa a învăţat Gala să păşească…

|

h1

a woman needs…

25/03/2009

Am nimerit în calendarul zilei de 25 martie târziu, însă în momentul în care i-am descoperit pe cei aniversaţi astăzi am ştiut că nu pot să trec mai departe fără să vorbim despre femeie, despre nevoile ei

Elton John,

eltonjohn

eltonjohn

care împlineşte azi 62 de ani, ne spune că femeia are nevoie de încredere, iar noi ştim că ea are nevoie şi de muzică

„Where have you been are you still on my side
Is that love or regret that I see in your eyes
How many years have we played out this game
Every time we come close the answer’s always the same

I guess some souls get restless under the skin
There’s a shortage by half of marrying men
I know that I love you but I love to be free
So tell me what do you want, yeah from a gypsy like me

I need a ring on my finger, champagne on ice
One man to show me the best part of life
Is that what you want
Yeah, that’s what I need

A home and a family makes sense for us
A solid foundation built out of trust
Do you think you can find that with someone like me
Two arms to hold you, one place to be
Are just some of the things that a woman needs

I’ve been shortchanged and cheated so many times
But you’re all that I’ve wanted for all of my life
I’ve searched for the reasons, known how I’ve felt
But what can I give you when I can’t trust myself”

Şi Ana Blandiana

ana_blandiana

ana_blandiana

care sărbătoreşte azi 67 de ani ştie să ne vorbească despre femeie, să ne spună că femeia are nevoie de luptă, o luptă pentru cuibul cu dragoste:

„Prin feminitate înţeleg capacitatea de a alege ceea ce e esenţial, de ceea ce nu e – a naşte şi a creşte copii, a te îngriji de mâncare, a vindeca rănile, într-un cuvânt a te zbate pentru a supravieţui; a ierta, în loc de a lovi, a te supune un timp pentru a învinge în timp, a înflori altiţe, blide, cântece. „(DE GENUL FEMININ)
Femeia are nevoie de dragoste

„Femeile fatale sunt fatale numai privite dinspre bărbaţii pe care nu-i iubesc, dar pe care nu-i resping totuşi dintr-un motiv sau altul (frică, milă, slăbiciune, interes). Din această nehotărâre rezultă o conduită contradictorie, ilogică, pe care bărbatul îndrăgostit – şi nesperând decât să nu fie obligat să-şi admită înfrângerea – o înveleşte într-un voal misterios, creând mitul femeii fatale. O fatalitate dedusă numai din lipsa de dragoste, din neatenţia şi indiferenţa care decurg din ea. Odată îndrăgostită, cea mai fatală femeie fatală devine o simplă îndrăgostită.
Această teorie a misterului provenind din neiubire poate fi înfricoşătoare dacă o lărgim la dimensiunile universului şi o aplicăm proniei, tot de genul feminin. „(FATALE)
Ana Blandiana este ea însăşi o femeie extraordinară a cărei simplitate îmbogăţeşte liricul şi sufletul nostru, un fragment din AUTOBIOGRAFIE ne spune că femeia are nevoie de carte:
„Am crescut, m-am format şi trăiesc într-un univers în care cărţile au fost întotdeauna mult mai importante decât fenomenele naturii. Este destui să mă gândesc cât din ceea ce ştiu se datorează cărţilor şi cât experienţei mele nemijlocite; câte dintre bucuriile mele vin dintre cărţi şi câte dintre frunze; câte dintre nenorocirile mele se datoresc fantasmelor şi câte gesturilor, faptelor; câţi dintre prietenii mei sunt personaje şi câţi sunt oameni în carne şi oase, ca să înţeleg că în viaţa mea verbul a citi a fost mult mai important decât verbul a trăi, atât de important încât – folosind un foarte mic artificiu poetic – mărturisesc că n-aş putea să mă imaginez trăind fără a citi, dar nu mi-ar fi deloc greu să mă închipui citind şi după moarte, înaintez printr-o lume încropită din cărţi, prin oraşe pavate cu volume şi odăi tencuite cu tomuri; sunt închisă între ziduri construite din incunabule, mă închin în catedrale înălţate din palimpseste şi în temple sprijinite pe papirusuri; rătăcesc prin păduri cu frunze de file, pe mări cu valuri de hârtie; lupt în arene rotunjite din opuri, sub un cer cusut din pergamente, pe un nisip măcinat din cuvinte; iubesc în infolii şi sufăr în manuscrise; un univers de biblioteci fără sfârşit m-a născut şi mă cuprinde în sine, şi mie îmi rămâne doar dreptul de a citi încă un cuvânt, încă un rând, încă o pagină, încă o operă, încă un raft, încă un perete… ”

Femeia are nevoie de simplitate, ne exemplifică tot Ana Blandiana :
în INSCRIPŢIE PE O GRĂMADA DE CIOBURI

„Nu-mi place să trăiesc între lucruri scumpe, valoarea materială a obiectelor mă înspăimântă. Ideea că n-am voie să scap din mână paharul, că ar fi o nenorocire să ciobesc farfurioara, că e de neiertat să pătez covorul o consider un atentat la libertatea mea nu numai de mişcare, ci şi de gândire. Faptul de a purta o podoabă pe care nu trebuie să o pierd, de a avea o haină de care trebuie să am grijă, de a stăpâni ceva ce mi-ar putea fi furat mi se pare intolerabil. Pentru că orice dependenţă de materie mi se pare de nesuportat, pentru că orice posesie este o dependenţă.
Ofensiva lucrurilor este atât de puternică şi de violentă, încât nici o precauţie nu mi se pare exagerată pentru a rămâne dincolo de graniţele stăpânirii lor. Ceea ce poate fi considerat o lipsă de gust este astfel numai o intransigenţă puţin fanatică, ceea ce poate semăna unei exagerate simplităţi este, dimpotrivă, complicaţia unui spirit încăpăţânat şi neliniştit de fragilitatea libertăţii sale.
Admir inestimabilele obiecte frumoase, în muzee, fără cea mai mică dorinţă de a le stăpâni, de a le avea, de a fi ale mele, fără nici o tentativă de a stabili între ele şi mine o altă legătură decât cea a privirii scurte şi admirative în treacăt.
Mă mulţumesc cu ulcele de pământ care se sparg uşor şi fără regrete, port podoabe pe care le rătăcesc şi le uit, trec printre lucruri, care nu au asupra mea nici un drept şi nici o legătură, cu singura grijă de a nu avea de pierdut decât lanţurile, cu singura obsesie că se pierd cu atât mai greu cu cât sunt mai scumpe. Şi arunc la gunoi făraşul cu cioburile care au prilejuit aceste gânduri, cu sentimentul încurajator că am mai sfărâmat o verigă…”

simone-signoret

simone-signoret

Femeia are nevoie de comunicare şi mă opresc asupra unui fragment din filmul Corabia nebunilor cu Simone Signoret deoarece şi ea s-a născut tot în data de 25 martie(1921)

sarah-jessica-parker

sarah-jessica-parker

Femeia are nevoie să ştie că este cea aleasă , „the one and lonley”, ne-o spune Carrie Bradshaw protagonista serialului „Sex and the city”, încarnată de Sarah Jessica Parker, care azi ajunge la vârsta de 42 de ani

bartok_bela

bartok_bela

Femeia are nevoie de dans, simţim asta în acordurile dansurilor româneşti compuse de Bartok Bela ( născut la 25 martie 1881)

aretha_franklin

aretha_franklin

Dar cel mai mult femeia are nevoie să fie naturală, să se simtă ea insăşi, iubită şi admirată pentru ceea ce este şi reprezintă, iar despre asta aflăm de la Aretha Franklin, Lady Soul, care astăzi a împlinit 67 de ani, un simbol al femeii libere, talentate, prima femeie care a intrat în 1987 în Rock and Roll Hall of Fame, muzeul rock-ului din Cleveland, şi o găsim şi în The Women\'s Hall of Fame,

Voi de ce credeţi că mai are nevoie femeia, aş fi bucuroasă să avem răspunsuri de la ambele sexe ….

h1

chiar şi noi putem fi o orchestră

05/03/2009

„Cu privire la muzică, ştii ce-mi vine în minte? Fiecare din noi e un instrument, fiecare suflet are sunetul lui. Aşa, de pildă, unii au o vioară… alţii un pian discordat… alţii o mandolină… unii castaniete… celălalt un cimpoi, un trombon, o chitară… Alţii gramofoane, adică sunt veseli, trişti sau sensibili, numai pe plăcile altora; mai sunt şi fluiere, piculine, sunt şi ţiuitori de moşi… Închipuieşte-ţi un suflet care ar suna ca toba mare! Sunt şi harfe minunate ca sufletul tău, Alina…! Al meu are două instrumente, fireşte două. Am statornicit că trăiesc dublu: un fluier duios, care cântă în mijlocul naturii, cântă o doină simplă, molcomă, armonitoare… şi când sunt între oameni, o orchestră complicată, dureroasă, tumultoasă. Să porţi mereu, sau aproape mereu o orchestră în tine, e obositor, nu e aşa, amica mea? Sunt şi zile când cântă divina armonie a vreunui solo minunat… sunt şi astfel de zile- puţine, rare. Mi-aduc aminte de unele… Ce proastă sunt azi… îmi vine să plâng fără pricină… Am aşa zile fluide. Dar tu? Ce întrebare! Tu nu, tu eşti cuminte.”
(Femeia în faţa oglinzii -fragment
de Hortensia Papadat Bengescu )
V-am adus în faţa ochilor un fragment al Hortensiei Papadat Bengescu

Hortensia_Papadat_Bengescu

Hortensia_Papadat_Bengescu

pentru că azi se împlinesc 54 de ani de la trecerea ei în nefiinţă şi pentru că ieri am vorbit despre muzică şi dragostem am insitat asupra unei posibile inspiraţii care să creeze punşi între noi, iar astăzi fragmentul din „Femeia in faţa oglinzii” vine ca o completare suntem o orchestră întreagă am putea să ne punem de acord, am putea să facem împreună serile minunatem poate ne lipseşte curajul, timpul, verva, poate suntem doar la început de drum şi cu timpul această orchestră ar putea da roade, ar putea trăi în comuniune.
sergei_prokofiev

sergei_prokofiev


Pentru a-mi continua calendarul şi ideea de comunicare am să aduc alături un fragment din Sergei Prokofiev „Sinfonia concertante” pentru că este unul din aniversaţii zilei şi pentru că orchestra noastră o văd aşa:

Dacă tot îl amintesc de Prokofiev trebuie să las un parfum din Romeo şi Julieta, şi anume Dance of the Knights în coregrafia lui Kenneth MacMillan

Iar cu gândul la tipul de amor dintre Romeo şi Julieta, am să cobor în versurile unei scriitoare dragi mie de la a cărei moarte azi se împlinesc 43 de ani, e vorba de Anna Akhmatova
Anna_Akhmatova

Anna_Akhmatova

şi de Song of the Last Meeting (1911)

„My breast grew helplessly cold,
But my steps were light.
I pulled the glove from my left hand
Mistakenly onto my right.
It seemed there were so many steps,
But I knew there were only three!
Amidst the maples an autumn whisper
Pleaded: „Die with me!
I’m led astray by evil
Fate, so black and so untrue.”
I answered: „I, too, dear one!
I, too, will die with you…”
This is a song of the final meeting.
I glanced at the house’s dark frame.
Only bedroom candles burning
With an indifferent yellow flame.”
Am să mai adaug o poezie aproape de sufletul Galei
Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată
” Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată
Nici dulce vin, nici apă de izvor.
Săruturi n-om schimba în zori;o dată
Nu vom privi amurgu-odihnitor.

Ţi-e aer soarele, şi mie luna,
Dar dragostea ce-o respirăm e una.

Un altul mă-nfăşoară-n gingăşie.
Cu rîsul ei, o alta te-a legat.
Dar spaima ta îmi aparţine mie
Şi tu de boala mea eşti vinovat.
Mai dese întîlniri nu vom avea,
Căci liniştea ni-e dată doar aşa.

Suflarea mea în stihul tău e trează
Doar glasul tău răsună-n stihul meu.
O, e un rug de care nu cutează
Nici om să se atingă, şi nici zeu.
Şi dacă-ai şti acum, ce dragi îmi sînt.
Aceste buze cu miros de vînt. ”

iar mirosul de vânt îl aduc prin armoniile muzicale din : Toccata lui Prokofiev
Rămâne să ne întrebăm dacă orchestra poate atinge stadiul de comuniune, şi dacă dragostea despre care scrie Anna Akhmatova o încadrăm la categoria désir sau la categoria douleur…
UPDATE
daca Hortensia Papadat Bengescu spunea ca suntem o orchestra , Octavian Paler afirma că suntem un cântec:
“Noi suntem ca un cântec,nu credeţi?Un cântec nu se poate cânta niciodata de la sfârşit la început.Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.Pe parcurs,în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată,îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi,oricât l-ai amâna.Încerci să lungeşti puţin notele,dar asta nu dă cântecul înapoi,nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp.Amâni doar sfârşitul.Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă.Ca orice cântec are un sfârşit.Oricât ar fi de frumoasă o melodie,vine o clipă când ea e acoperită de tăcere.Când tăcerea e mai puternică decât muzica”(Viaţa pe un peron)
Până la urmă o orchestră fiecare cu melodia proprie?

  • cadran

    August 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • August 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031