Astăzi doamna Eiffel împlineşte 120 de ani, cadoul pe care l-a primit din partea statului francez a fost un lifting după unii sau o nouă rochie după alţii este vorba de fapt despre a 19-a campanie de înnoire a feţei/corpului turnului Eiffel campanie care începe astăzi şi la care vor contribui 25 de oameni şi aproximativ 60 de tone de vopsea, timp de 18 luni. Turnul este protejat de oxidare de mai multe starturi de vopsea, pe parcursul anilor s-a schimbat de mai multe ori culoarea sa de la maro-roşiatic la galben ocru până la bronzul de astăzi care se numeşte „maron de turn Eiffel”, o combinaţie între culorile pământului şi ale apei care se asortează cu toate clădire şi cu cerul Parisului după cum subliniază Yves Camaret, director tehnic al monumentului
Turnul Eiffel a fost inaugurat în urmă cu 120 de ani cu ocazia expoziţiei universale de la Paris, pentru a celebra centenarul revoluţiei franceze, creatorul său este Gustave Eiffel, iar construcţia a durat 2 ani, 2 luni şi 5 zile. Înălţimea turnului a evoluat de la 312,27 m în 1889 cu un drapel până la 324 m în 2000 cu antenă. pentru mai multe detalii tehnice click aici
Turnul Eiffel este cel mai vizitant monument dintre cele care au intrarea cu plată din întrega lume, se pare că în 2008 a bătut recordul de frecvenţă ajungând la 6,9 milioane de vizitatori.
In plus de toate acestea s-a dovedit cel mai interesant şi inspirant model:
Robert Doisneau o vede aşa trambulina Parisului:
sau câmpul de biciclete
La Cavalerie du Champs de Mars
Marc Riboud găseşte un punct de echilibristică
André Boulze şi rochia de seară
Frank Horvat şi pantoful cu toc pregătit pentru doamnă
Jean-Michel Berts şi răscrucea de gânduri
iar eu l-am văzut aşa stând drept pe corpul hidrei
şi cu capul în nori
Iar Gina a văzut-o pe doamnă „Vedeta de la nastere! ”
Şi am să închei cu o melodie să ne plimbe prin Paris, cât mai aproape de „la dame de fer fidèle”
Astăzi e o zi pe care calendarul nu o poate duce, plină de galateni dragi, cel mai iubit şi mai iubit dintre ei Nichita Stănescu are o pagină specială aici.
Aşadar am să-i iau pe rând pe ceilalţi unindu-i în gând prin necuvintele lui Nichita.
„Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am ramas un pom singur.
El
un om singur.”
Şi fiecare trece prin celălalt, rămânând singuri şi totuşi împreună în sufletele noastre, prinzând rădăcini de copaci cu inimi. Rene Descartes, născut în 31 martie 1596, ne-a lăsat moştenire reflecţia carteziană şi al său „Cogito ergo sum” care se transformă în reţeta cunoaşterii universale .Un fragment din Discurs asupra metodei în franceză găsiţi aici
« Prêtez-moi seulement votre attention ; je vais vous conduire plus loin que vous ne pensez. En effet, c’est de ce doute universel que, comme d’un point fixe et immuable, j’ai résolu de dériver la connaissance de Dieu, de vous-même, et de tout ce que renferme le monde. » (Recherche de la vérité par les lumières naturelles) Tot astăzi s-a născut Franz Joseph Haydn, anul acesta este important în ceea ce-l priveşte fiindcă pe 31 mai aniversăm bicentenarul morţii sale.
Un fragment din Adagio du trio n°114 de Haydn pune necuvintele în armonii melodice şi forme de baryton.
În 1926 se năştea John Robert Fowles, unul dintre postmoderniştii englezi pe lângă care nu putem trece indiferenţi.Un fragment din Iubita locotenentului francezaici, un roman care se desfăşoară în Anglia secolului al xix-lea în jurul personajului Sarah Woodruff, o tânără abuzată de un marinar francez Varguennes, care apoi a părasit-o şi s-a întors în Franţa unde era căsătorit deja. Sarah rămâne un personaj ambiguu despre care ne întrebăm dacă a fost victimă cu adevărat sau povestea ei este creată special pentru a-l manipula pe Charles Smithson, cel care se dovedeşte a fi protectorul şi amantul său? Inedită la Fowles este continuarea, fiindcă ne propune trei deznodăminte diferite
lăsându-ne impresia că putem decide finalul romanului, dându-ne pentru un moment rolul de narator.
Aşa reuşim în cuvintele lui Fowles să îmbrăţişăm necuvintele noastre. În 1885 în Bulgaria se năştea Julius Mordecai Pincas supranumit Jules Pascin, pictor şi caricaturist bulgar a trăit cu precădere la Paris şi cunoscut pentru expresivitatea picturilor sale erotice atât de aproape de real dar melancolice în acelaşi timp.
Hermine_in_bed
Necuvintele lui Pascin sunt imagini, culori şi melancolii din lumea ascunsă a femeii de noapte. Tot astăzi în calendarul pe stil vechi îl găsim pe Johann Sebastian Bach ( născut 21 sau 31 martie în 1685) am să vă las o metamorfoză a necuvintelor lui Bach
din Prelude No. 6 in D Minor în interpretarea lui Edwin Fischer.
O altă schimbare ne-o propune Felice Leonardo Buscaglia, (născut în 31 martie 1924 ) autor şi „motivational speaker”, fost profesor la University of Southern California.
Leo Buscaglia a avut o contribuţie activă în ridicarea barierelor sociale şi mentale care inhibă exteriorizarea dragostei între oameni fie ea cea dintr-o familie, fie cea între necunoscuţi. Iată un fragment dintr-un discurs motivaţional al lui Buscaglia:
Metoda lui de a privi şi trăi dragostea este tot o metodă de a privi necuvintele, de a te îmbogăţi şi de a învăţa să iubeşti. Tot despre metamorfozarea dragostei şi de necuvintele din sacrificiul dragostei e vorba şi în Shogun, fimul lui în care rolul John Blackthorne (Anjin-san) îi este atribuit lui Richard Chamberlain un alt sărbătorit al zilei ( născut în 1934)
La 31 martie 1891 s-a născut şi Ion Pillat, din a cărui poezie tradiţionalistă amintesc:
Călătorire
Un călător grăbit cum se deşteaptă
Nedumerit, pe-a visurilor treaptă,
De care ţara astăzi are parte;
Şi stă buimac, şi nu mai ştie unde
A mai zărit odaie, jâlţ şi masă;
Şi, dureros, chiniutor l-apasă
Străinul ce-n oglinda lui pătrunde.
Aude-n gară trenurile grele,
Şi tot se-ntreabă cine o să plece.
Se pipăie, şi mâna lui e rece,
Şi calendaru-n zid îşi uită anul…
Şi tot mai dorm în miezul vieţii mele.
şi un Cântec de leagăn pe muzica Alinei Covaci :
La 31 martie 1914 se năştea poetul şi eseistul mexican, laureat al premiului Nobel în literatură din 1990, Octavio Paz.
Iată drept exemplu poezia sa Piedra del sol aici evocată ca poezie suprarealistă în discursul de prezentare al scriitorului la decernarea premiului Nobel sau o poezie de dragoste :
Îndrăgostiţii
Ei stau culcaţi în iarbă
un bărbat şi o fată
Mănâncă portocale, schimbă săruturi
aşa cum valurile schimbă spuma-ntre ele.
Ei stau culcaţi pe plajă
un bărbat şi o fată
Mănâncă lămâi, schimbă săruturi
aşa cum norii între ei îşi schimbă conturul.
Ei stau culcaţi în pământ
un bărbat şi o fată
Nu spun nimic şi nu se sărută
schimbă tăceri să rămână-n tăcere.
În toate exemplele de mai sus am simţit „necuvintele” sub o formă sau alta, forma de comunicare de dincolo de cuvinte, mai presus de cuvinte, care rămân ca rădăcinile unui copac înfipte în interiorul nostru şi care fac să crească în timp roadele.
Există un prag între iluzie şi vis pe care dacă încălecăm ne trezim în universul artei.
Se spune despre iluzie că este perceperea falsă care ne face să luăm aparenţa drept realitate, iar visul este o himeră, un ideal. Adeseori pentru a ne contura idealul trebuie să ne imaginăm, să visăm, iată ce spunea Karen Ravn :
“Only as high as I reach can I grow, only as far as I seek can I go, only as deep as I look can I see, only as much as I dream can I be.”Aşadar ţine de noi să împletim iluziile şi visele astfel încât idealul conturat să fie cât mai mare, măsura cu care visăm este măsura cu care vom crea şi vom da sens iluziilor.Guy de Maupassant afirma: „Les grands artistes sont ceux qui imposent à l’humanité leur illusion particulière.”
Dintre artiştii care au reuşit să-şi impună iluziile i-am ales pe cei născuţi astăzi.
statuie-miron-costin-iasi
Miron Costin( născut la 30 martie 1633) în poemul său Viaţa lumii vorbeşte despre viaţă ca iuluzie, păstrând ideea Eccleziastului „Vanitas Vanitatum et omnia Vanitas”. În această idee pentru Miron Costin viaţa este trecătoare, iar credinţa şi viaţa de după moarte este idealul care îi împlineşte visul, poemul îl găsiţiaici.
Vincent Van Gogh la rândul său a creat aceea iluzie a împlinirii în galbenul său încât noi am ajuns să ne lipim sufletul de această iluzie solară, arta lui Van Gogh nu mai este iluzie ea este realitatea care se perindă aşa prin faţa ochilor:
warren-beatty
Warren Beatty, un alt aniversat al zilei care astăzi împlineşte 72 de ani, ne vorbeşte prin rolul Bud din filmul Splendoare în iarbă din 1961 despre iluzia unei iubiri, despre resctricţii sexuale şi vise de dragoste pierdute în complezenţe sociale.Filmul a câştigat Oscarul în 1962 pentru scenariu, un scenariu scris de William Inge şi al cărui titlu a fost inspirat de poemul lui William Wordsworth Ode on Intimations of Immortality from Recollections of Early Childhood:
„What though the radiance which was once so bright
Be now for ever taken from my sight,
Though nothing can bring back the hour
Of splendour in the grass, of glory in the flower;
We will grieve not, rather find
Strength in what remains behind… ”
verlaine_www.sonoma.edu
Iluziile lui Paul Verlaine ( născut la 30 martie 1844) s-au transformat în versuri care au conturat simbolismul, iată un poem relevant:
COLLOQUE SENTIMENTAL
„Dans le vieux parc solitaire et glacé
Deux formes ont tout à l’heure passé.
Leurs yeux sont morts et leurs lèvres sont molles,
Et l’on entend à peine leurs paroles.
Dans le vieux parc solitaire et glacé
Deux spectres ont évoqué le passé.
– Te souvient-il de notre extase ancienne ?
– Pourquoi voulez-vous donc qu’il m’en souvienne ?
– Ton coeur bat-il toujours à mon seul nom ?
Toujours vois-tu mon âme en rêve ? – Non.
– Ah ! les beaux jours de bonheur indicible
Où nous joignions nos bouches ! – C’est possible.
– Qu’il était bleu, le ciel, et grand, l’espoir !
– L’espoir a fui, vaincu, vers le ciel noir.
Tels ils marchaient dans les avoines folles,
Et la nuit seule entendit leurs paroles.”
La Verlaine deja simbolul visului şi al iluziei se transformă în speranţă, în cuvânt.
eric_clapton
Eric Clapton ( n. 30 martie 1945) aduce iluzia frumuseţii în melodia:
tracy-chapman
Tracy Chapman care azi împlineşte 45 de ani, ne aduce iluzia prezenţei, a împăcării,a iubirii regăsite, în muzica ei tare dragă mie
Iar Norah Jones ne invită în iluzia unei iubiri :
care se poate continua cu povestea descoperirii de sine din filmul My Blueberry Nights , tot cu Norah Jones, care iată azi are 30 de ani
Am început cu viaţa ca iluzie şi sfârşesc cu iluzia şi visele care dau sens vieţii.Undeva la mijloc se găseşte şi adevărul, probabil fiecare dintre noi alegem varianta cea mai aproape de sufletul nostru şi de felul în care rezonăm vis-a-vis de imaginaţie, în funcţie de forma pe care o au visele noastre.Însă ceea ce este mai important şi am văzut în periplul prin calendarul de astăzi este că visul şi iluzia pot deveni artă, indiferent de rolul pe care îl joacă în mintea creatorului, iluzia exploatată îmbracă forme artistice.
Mi se făcuse dor…să-i iau în palme, să-i îndemn să zboare sau să înoate, să-i mângâi cu lacrimi şi să-i adulmec cu ocheade, să-i fardez puţin cu un sărut apoi să-i ascund în piept şi să suflu de trei ori să nu fugă norocul de a-i fi regăsit, să-i transform în etern şi transcendent…
Erau cei mai senzuali şi iubitori ochi în care am privit vreodată…..azi dimineaţă au sărit singuri din cutia cu amintiri şi mi-au cutremurat privirile şi ritmul cardiac, apoi s-au împrăştiat: o parte în cer, o parte în mare, o parte în lumină…
Am să refac drumul în căutarea tuturor pieselor acestui puzzle al privirilor din suflet.
dan-bitman-photobucket
Dimineaţa mi-o dă Holograf fiindcă azi 29 martie e ziua lui Dan Bitman
Dimineţile cu muzică şi gândurile în alb negru stau alături de mine şi mă fac să cânt şi să desenez privirile acelea mereu pe retină să le am în faţă.
vangelisrecentb-wwwvangelismovementscom
Culoarea mi-o dă memoria albastră a lui Vangelis, care azi împlineşte 66 de ani.
Memoria mea se trezeşte într-un vis despre mare şi răsărituri rupte direct din cordul deschis, cineva încearcă să o înveţe să zboare, dar se agaţă de fiecare dată între genele prea lungi şi prea pline de amintiri şi moare.
christophe_lambert_1wwwcinemotionsnet
Despre veşnicie îmi surâde Christophe Lambert, un alt aniversat al zilei, şi îmi vorbeşte despre Highlander:
Doar veşnicia sentimentului există, veşnicia şi omniprezenţa aparţin zeilor nu privirilor omeneşti, ochii rămân închişi undeva între zidurile impuse de dictatura cerebrală.
marcel_ayme(www.francite.ru)
Apoi Marcel Aymé, născut în 29 martie 1902 îmi şopteşte că exista un om care trecea prin ziduri undeva în Montmartre,
Le Passe-muraille în litere e aici, cel în imagini îi urmează
Cel adevărat rămâne de găsit la noapte când mă întorc în oniric, doar acolo ochii redevin calzi şi aproape, până atunci sunt pești risipiți pe toata suprafaţa închisă între ziduri şi care cântă aşa:
În 1888 se năştea la 28 martie la Ploieşti Alexandru Kiriţescu unul dintre cei mai de seamă continuatori ai lui Caragiale, un dramaturg cu un mare talent în a satiriza viaţa socială contemporană. Pe Kiriţescu majoritatea îl cunoaştem ca autor al „Gaiţelor”
Astăzi e şi ziua lui Mario Vargas LLosa
llosa
Pe numele său complet Jorge Mario Pedro Vargas Llosa, scriitorul peruvian astăzi împlineşte 73 de ani, amintesc că a scris romane, poezii teatru şi eseu politic, Mario Vargas Llosa este membru al Academiei regale spaniole, a primit Premiul Cervantes în 1994;
Am adus pentru cei ce vor să-şi amintească un fragment din Conversaţie la Catedralăaicim iar despre teatrul său las un video
Tot astăzi amintesc de Virginia Woolf,
virginia-woolf
născută la 28 martie 1941, numele ei înainte de căsătorie era Adeline Virginia Stephen, e considerată una dintre cele mai importante figuri în literatura engleză şi printre cei mai importanţi romancieri ai secolului XX.
Unul dintre cele mai importante romane Mrs. Dalloway ( care poate fi citit aici(1925) a fost adaptat cinematografic în 1997 în regia Marleenei Gorris
este un Romanul descrie o zi a Clarissei Dalloway, în Anglia de după războiul mondial şi ne confruntă cu o frescă londoneză în care se interferează probleme ale societăţii şi intimităţi, se pare că iniţial Virginia Woolf şi-a intitulat romanul The Hours ceea ce ne duce cu gândul la filmul cu acelaşi nume, după nuvela lui Michael Cunningham inspirată de Mrs. Dalloway în regia lui Stephen Daldry şi care ne prezintă fragmente din viaţa Virginiei Woolf
În final vreau să închei cu un portret al Virginie Woolf în interpretarea coregrafică a Majei Dobrila
.
Astăzi am vrut doar să vă amintesc câte un strop din fiecare aniversat astăzi drag Galei, vă las vouă comentariile şi ideile adiacente.
Ziua internaţională a teatrului a fost înfiinţată în 1961 în cadrul celui de-al nouălea congres modial al Institutului Internaţional de Teatru ( creat în 1948 la iniţiativa UNESCO este organismul cel mai important în domeniul artei de scenă ) la propunerea lui Arvi Kivimaa în numele Centrului Finlandez .
Din 1962 în fiecare an la data de 27 mars (dată care coincide cu deschiderea sezonului din 1962 a Teatrului Théâtre des Nations à Paris) se sărbătoreşte Ziua internaţională a teatrului , iar tradiţia cere ca o figură cunoscută din teatru sau o personalitate marcantă să scrie un mesaj referitor la teatru . Acest mesaj se numeşte Mesaj Internaţional e scris în câteva zeci de limbi şi se citeşte în faţa spectatorilor prezenţi la teatru în seara de 27 martie în toate colţurile lumii şi e difuzat de întreaga mass-medie .Şirul acestor mesaje a fost început de Jean Cocteau în 1962, iar anul acesta mesajul a fost scris de Augusto Boal,
_boal_augusto
cum eu am avut acces la el în franceză vi-l redau aşa, originalul este scris în portughezăm iar în cazul în care voi aveţi versiunea românească o aştept cu drag .
« Toutes les sociétés humaines sont spectaculaires dans leur quotidien et produisent des spectacles pour des occasions particulières. Elles sont spectaculaires en tant que mode d’organisation sociale, et produisent des spectacles comme celui que vous êtes venus voir.
Même si nous n’en avons pas conscience, les relations humaines sont structurées de façon théâtrale : l’utilisation de l’espace, le langage du corps, le choix des mots et la modulation de la voix, la confrontation des idées et des passions, tout ce que nous faisons sur les planches, nous le faisons dans notre vie : nous sommes le Théâtre !
Non seulement les noces et les funérailles sont des spectacles, mais le sont aussi les rituels quotidiens si familiers qu’ils n’affleurent pas à notre conscience. Non seulement les grandes pompes, mais aussi le café du matin et les bonjours échangés, les amours timides et les grands conflits passionnels, une séance du sénat ou une réunion diplomatique- tout est théâtre.
L’une des principales fonctions de notre art est de porter à notre conscience les spectacles de la vie quotidienne dont les acteurs sont également les spectateurs, dont la scène et le parterre se confondent. Nous sommes tous des artistes : en faisant du théâtre, nous apprenons à voir ce qui nous saute aux yeux, mais que nous sommes incapables de voir tant nous sommes seulement habitués à regarder. Ce qui nous est familier nous devient invisible : faire du théâtre, c’est éclairer la scène de notre vie quotidienne.
Au mois de septembre dernier, nous avons été surpris par une révélation théâtrale : nous qui pensions vivre dans un monde sûr, malgré les guerres, les génocides, les hécatombes et les tortures qui, certes, se déroulaient mais loin de nous dans des contrées lointaines et sauvages, nous qui vivions en sécurité avec notre argent placé dans une banque respectable ou dans les mains d’un honnête courtier en bourse, on nous a dit que cet argent n’existait pas, qu’il était virtuel, fiction de mauvais goût de quelques économistes qui eux n’étaient pas fictifs, ni sûrs, ni respectables. Tout cela n’était que du mauvais théâtre, une sombre intrigue dans laquelle quelques-uns gagnaient beaucoup et où beaucoup perdaient tout. Des politiciens des pays riches ont tenu des réunions secrètes d’où ils sont sortis avec des solutions magiques. Nous, victimes de leurs décisions, nous sommes restés spectateurs assis au dernier rang du balcon.
Il y a vingt ans, je montais Phèdre de Racine à Rio de Janeiro. Les décors étaient pauvres : des peaux de vache au sol, des bambous autour. Avant chaque représentation, je disais à mes acteurs : « la fiction que nous avons créée au jour le jour est finie. Quand vous aurez franchi ces bambous, aucun de vous n’aura le droit de mentir. Le Théâtre, c’est la Vérité Cachée ».
Quand nous regardons au-delà des apparences, nous voyons des oppresseurs et des opprimés, dans toutes les sociétés, les ethnies, les sexes, les classes et les castes ; nous voyons un monde injuste et cruel. Nous devons inventer un autre monde parce que nous savons qu’un autre monde est possible. Mais il nous appartient de le construire de nos mains en entrant en scène, sur les planches et dans notre vie.
Venez assister au spectacle qui va commencer; de retour chez vous, avec vos amis, jouez vos propres pièces et voyez ce que vous n’avez jamais pu voir : ce qui saute aux yeux. Le théâtre n’est pas seulement un événement, c’est un mode de vie !
Nous sommes tous des acteurs : être citoyen, ce n’est pas vivre en société, c’est la changer. »
Augusto Boal s-a născut în 1931 în Rio de Janeiro, Brazilia este director de teatru , scriitor şi politician. Deasemenea este fondatorul Teatro do Oprimido,( teatrul celor asupriţi) un teatru care a servit ala început ca o mişcare populară de educaţie populară.
El organizeză premiul festival internaţional al Théâtre de l’opprimé la Paris în 1981, iar apoi începe să se orienteze spre teatrul terapeuticm de altfel ultima sa carte ’Arc-en-ciel du désir. (La Découverte, 2002) vorbeşte exact despre această metodă de îmbinare a teatrului cu terapia.
Iată şi un fragment relevant din teatrul lui Augusto Boal
Aşadar lecţia pe care ne-a dat-o Boal în mesajul său sper să ne apropie de realitate fiindcă teatrul este un adevăr ascuns, iar noi de-a lungul existenţei ne regăsim ca participanţi, actori în societatea pe care avem datoria să o schimbăm .
În dragoste trebuie să alegem, adesea opţiunile le vedem ca două drumuri aşa cum ni le înfăţişează Robert Frost în poemul său The Road Not Taken
„Two roads diverged in a yellow wood,
And sorry I could not travel both
And be one traveler, long I stood
And looked down one as far as I could
To where it bent in the undergrowth;
Then took the other, as just as fair,
And having perhaps the better claim,
Because it was grassy and wanted wear;
Though as for that the passing there
Had worn them really about the same,
And both that morning equally lay
In leaves no step had trodden black.
Oh, I kept the first for another day!
Yet knowing how way leads on to way,
I doubted if I should ever come back.
I shall be telling this with a sigh
Somewhere ages and ages hence:
Two roads diverged in a wood, and
I took the one less traveled by,
And that has made all the difference.”
M-am oprit la Robert Frost fiindcă astăzi 26 martie se împlinesc 135 de ani de la naşterea sa.
În faţa celor două drumuri alegem apoi punem în balanţă binele şi rău uneori suntem atât de bucuroşi că am ales binele încât putem cânta împreună cu Aerosmith: Amazing
„I kept the right ones out
And let the wrong ones in
Had an angel of mercy to see me through all my sins
There were times in my life
When I was goin’ insane
Tryin’ to walk through
The pain
When I lost my grip
And I hit the floor
Yeah, I thought I could leave but couldn’t get out the door
I was so sick and tired
Of a livin’ a lie
I was wishin’ that I
Would die
That one last shot’s a Permanent Vacation
And how high can you fly with broken wings?
Life’s a journey not a destination
And I just can’t tell just what tomorrow brings
You have to learn to crawl
Before you learn to walk
But I just couldn’t listen to all that righteous talk
I was out on the street,
Just a tryin’ to survive
It’s Amazing
With the blink of an eye you finally see the light
It’s Amazing
When the moment arrives that you know you’ll be alright
It’s Amazing
And I’m sayin’ a prayer for the desperate hearts tonight” Amazing fiindcă era melodia care mi-a ţinut mie de cald pe la 16 ani şi pentru ca astăzi Steven Tyler, solistul grupului Aerosmith împlineşte 61 de ani.
Încântaţi de calea pe care am ales-o suntem capabili de sacrificii, chiar daca dragostea poate fi o boală nu vrem să ne vindecăm de ea ne spune Diana Ross:
„Ah
If theres a cure for this
I dont want it
Dont want it
If theres a remedy
Ill run from it
From it
Think about it all the time
Never let it out of my mind
cause I love you
Ive got the sweetest hangover
I dont wanna get over
Sweetest hangover
Yeah, I dont wanna get over
I dont wanna get
I dont wanna get…over
Ooh, I dont need no cure
I dont need no cure
I dont need no cure
Sweet lovin
Sweet, sweet, sweet, sweet love
Sweet, sweet love
Sweet, sweet, sweet, sweet love
Dont call a doctor
Dont call her momma
Dont call her preacher
No, I dont need it
I dont want it
Sweet love, I love you
Sweet love, need love
If theres a cure for this
I dont want it
I dont want it no
If theres a cure for this
I dont need it
Sweet, sweet, sweet, sweet love
Sweet, sweet, sweet, sweet love
Sweet, sweet, sweet, sweet love
Sweet, sweet, sweet, sweet love”
Diana Ross împlineşte astăzi 65 de ani
Apoi urmează declaraţiile de dragoste, dorinţele pot transforma luna de hârtie în lună adevărată şi adevărul ajunge să ne uimească prin frumuseţea lui:
„Little moon of paper
the sea will carry birds
and golden stars, the breeze
that they may caress your hair
kiss your hand
Little Moon of paper
mendacious sea-shore
if you believed me a little bit
all would be true
without your love
time passes by quickly
without your love
the world is smaller ”
aşa cum Melina Merkouri spune în Paper Moon un cântec compus de Manos Hadjidakis, pentru piesa Un tramvai numit dorinţă a lui Tennesse Williams (născut în 26 martie 1911)
Apoi ne întoarcem la drumuri căci dragostea poate continua aşa:
„Trop de souvenirs
L’écho de nos soupirs
Dans ces murs
C’est trop dur
D’oublier …
Ces nuits d’aventure
Où tu m’as vu sans armure
Et mon corps
Sur ton corps
J’en voudrais encore
Toi et moi
J’ai pas voulu croire
Qu’un jour ton amour
Ferait demi-tour
Un demi-tour
Avant de partir
Laisse-moi dormir
Tout contre toi
Avant de partir
Que je te respire
Une autre fois
Avant de te revoir
Je vivais sans histoire
Sans éclat
Sans blessure
Puis, tu m’as
Pris en filature
Et, planifié ma capture
Dans tes bras
Ce soir-là
J’en voulais encore
Toi et moi
J’ai pas voulu croire
Qu’un jour ton amour
Ferait demi-tour
Un demi-tour”
printr-o despărţire,ca în melodia Avant de partir a lui Roch Voisine (care împlineşte azi 46 de ani)
sau printr-o unire a destinelor şi o iubire mai mare după cum vedem în filmul Love Actually cu Keira Knightley în rolul miresei ,
Keira astăzi împlineşte 24 de ani şi sunt sigură că vă aduceţi aminte de ea din The pirates of the caribbean
Ieri 25 martie Alexandru Vakulovski a fost expulzat, Mihai Vakulovski ne povesteşte cum Sandu a ajuns „fratele său de dincolo de Prut la propriu”.
Lansez un apel către toţi iubitorii de liteartură, să ne unim să-l aducem pe Alexandru Vakulovski acasă, în casa unde a scris şi a îmbogăţit literatura română. Nu putem sta indiferenţi şi să privim cum din cauza birocraţiei, România îşi pierde scriitorii.
Vă las şi un mic fragment din romanul lui Alexandru Vakulovski „157 de trepte spre iad” pe site-ul revistei Tiuk, revista al cărei co-fondator este .
UPDATE
Pe site-ul http://www.rocultura.ro s-a publicat Scrisoare deschisă pentru fratele Alexandru adresată Domnului Preşedinte al României, Traian Băsescu, Domnului Ministru al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, Domnului Ministru al Culturii şi Cultelor, Theodor Paleologu, Domnului Ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, vă invit pe toţi cei care îl susţineţi pe Alexandru Vakulovski, să o semnaţi aici . UPDATE 30 martie
De aseară scrisoarea se află pe site-ul petiţiilor online, semnăturile se strângAICI UPDATE 6 aprilie
Petitia a fost semnată de peste 1000 de persoane şi va fi depusă marţi 7 aprilie ora 13 la Cotroceni, semnatarii petiţiei şi-au dat întâlnire la 12:45 pentru mai multe informaţii click aici
Am nimerit în calendarul zilei de 25 martie târziu, însă în momentul în care i-am descoperit pe cei aniversaţi astăzi am ştiut că nu pot să trec mai departe fără să vorbim despre femeie, despre nevoile ei
Elton John,
eltonjohn
care împlineşte azi 62 de ani, ne spune că femeia are nevoie de încredere, iar noi ştim că ea are nevoie şi de muzică
„Where have you been are you still on my side
Is that love or regret that I see in your eyes
How many years have we played out this game
Every time we come close the answer’s always the same
I guess some souls get restless under the skin
There’s a shortage by half of marrying men
I know that I love you but I love to be free
So tell me what do you want, yeah from a gypsy like me
I need a ring on my finger, champagne on ice
One man to show me the best part of life
Is that what you want
Yeah, that’s what I need
A home and a family makes sense for us
A solid foundation built out of trust
Do you think you can find that with someone like me
Two arms to hold you, one place to be
Are just some of the things that a woman needs
I’ve been shortchanged and cheated so many times
But you’re all that I’ve wanted for all of my life
I’ve searched for the reasons, known how I’ve felt
But what can I give you when I can’t trust myself”
Şi Ana Blandiana
ana_blandiana
care sărbătoreşte azi 67 de ani ştie să ne vorbească despre femeie, să ne spună că femeia are nevoie de luptă, o luptă pentru cuibul cu dragoste:
„Prin feminitate înţeleg capacitatea de a alege ceea ce e esenţial, de ceea ce nu e – a naşte şi a creşte copii, a te îngriji de mâncare, a vindeca rănile, într-un cuvânt a te zbate pentru a supravieţui; a ierta, în loc de a lovi, a te supune un timp pentru a învinge în timp, a înflori altiţe, blide, cântece. „(DE GENUL FEMININ)
Femeia are nevoie de dragoste
„Femeile fatale sunt fatale numai privite dinspre bărbaţii pe care nu-i iubesc, dar pe care nu-i resping totuşi dintr-un motiv sau altul (frică, milă, slăbiciune, interes). Din această nehotărâre rezultă o conduită contradictorie, ilogică, pe care bărbatul îndrăgostit – şi nesperând decât să nu fie obligat să-şi admită înfrângerea – o înveleşte într-un voal misterios, creând mitul femeii fatale. O fatalitate dedusă numai din lipsa de dragoste, din neatenţia şi indiferenţa care decurg din ea. Odată îndrăgostită, cea mai fatală femeie fatală devine o simplă îndrăgostită.
Această teorie a misterului provenind din neiubire poate fi înfricoşătoare dacă o lărgim la dimensiunile universului şi o aplicăm proniei, tot de genul feminin. „(FATALE)
Ana Blandiana este ea însăşi o femeie extraordinară a cărei simplitate îmbogăţeşte liricul şi sufletul nostru, un fragment din AUTOBIOGRAFIE ne spune că femeia are nevoie de carte:
„Am crescut, m-am format şi trăiesc într-un univers în care cărţile au fost întotdeauna mult mai importante decât fenomenele naturii. Este destui să mă gândesc cât din ceea ce ştiu se datorează cărţilor şi cât experienţei mele nemijlocite; câte dintre bucuriile mele vin dintre cărţi şi câte dintre frunze; câte dintre nenorocirile mele se datoresc fantasmelor şi câte gesturilor, faptelor; câţi dintre prietenii mei sunt personaje şi câţi sunt oameni în carne şi oase, ca să înţeleg că în viaţa mea verbul a citi a fost mult mai important decât verbul a trăi, atât de important încât – folosind un foarte mic artificiu poetic – mărturisesc că n-aş putea să mă imaginez trăind fără a citi, dar nu mi-ar fi deloc greu să mă închipui citind şi după moarte, înaintez printr-o lume încropită din cărţi, prin oraşe pavate cu volume şi odăi tencuite cu tomuri; sunt închisă între ziduri construite din incunabule, mă închin în catedrale înălţate din palimpseste şi în temple sprijinite pe papirusuri; rătăcesc prin păduri cu frunze de file, pe mări cu valuri de hârtie; lupt în arene rotunjite din opuri, sub un cer cusut din pergamente, pe un nisip măcinat din cuvinte; iubesc în infolii şi sufăr în manuscrise; un univers de biblioteci fără sfârşit m-a născut şi mă cuprinde în sine, şi mie îmi rămâne doar dreptul de a citi încă un cuvânt, încă un rând, încă o pagină, încă o operă, încă un raft, încă un perete… ”
Femeia are nevoie de simplitate, ne exemplifică tot Ana Blandiana :
în INSCRIPŢIE PE O GRĂMADA DE CIOBURI
„Nu-mi place să trăiesc între lucruri scumpe, valoarea materială a obiectelor mă înspăimântă. Ideea că n-am voie să scap din mână paharul, că ar fi o nenorocire să ciobesc farfurioara, că e de neiertat să pătez covorul o consider un atentat la libertatea mea nu numai de mişcare, ci şi de gândire. Faptul de a purta o podoabă pe care nu trebuie să o pierd, de a avea o haină de care trebuie să am grijă, de a stăpâni ceva ce mi-ar putea fi furat mi se pare intolerabil. Pentru că orice dependenţă de materie mi se pare de nesuportat, pentru că orice posesie este o dependenţă.
Ofensiva lucrurilor este atât de puternică şi de violentă, încât nici o precauţie nu mi se pare exagerată pentru a rămâne dincolo de graniţele stăpânirii lor. Ceea ce poate fi considerat o lipsă de gust este astfel numai o intransigenţă puţin fanatică, ceea ce poate semăna unei exagerate simplităţi este, dimpotrivă, complicaţia unui spirit încăpăţânat şi neliniştit de fragilitatea libertăţii sale.
Admir inestimabilele obiecte frumoase, în muzee, fără cea mai mică dorinţă de a le stăpâni, de a le avea, de a fi ale mele, fără nici o tentativă de a stabili între ele şi mine o altă legătură decât cea a privirii scurte şi admirative în treacăt.
Mă mulţumesc cu ulcele de pământ care se sparg uşor şi fără regrete, port podoabe pe care le rătăcesc şi le uit, trec printre lucruri, care nu au asupra mea nici un drept şi nici o legătură, cu singura grijă de a nu avea de pierdut decât lanţurile, cu singura obsesie că se pierd cu atât mai greu cu cât sunt mai scumpe. Şi arunc la gunoi făraşul cu cioburile care au prilejuit aceste gânduri, cu sentimentul încurajator că am mai sfărâmat o verigă…”
simone-signoret
Femeia are nevoie de comunicare şi mă opresc asupra unui fragment din filmul Corabia nebunilor cu Simone Signoret deoarece şi ea s-a născut tot în data de 25 martie(1921)
sarah-jessica-parker
Femeia are nevoie să ştie că este cea aleasă , „the one and lonley”, ne-o spune Carrie Bradshaw protagonista serialului „Sex and the city”, încarnată de Sarah Jessica Parker, care azi ajunge la vârsta de 42 de ani
bartok_bela
Femeia are nevoie de dans, simţim asta în acordurile dansurilor româneşti compuse de Bartok Bela ( născut la 25 martie 1881)
aretha_franklin
Dar cel mai mult femeia are nevoie să fie naturală, să se simtă ea insăşi, iubită şi admirată pentru ceea ce este şi reprezintă, iar despre asta aflăm de la Aretha Franklin, Lady Soul, care astăzi a împlinit 67 de ani, un simbol al femeii libere, talentate, prima femeie care a intrat în 1987 în Rock and Roll Hall of Fame, muzeul rock-ului din Cleveland, şi o găsim şi în The Women\'s Hall of Fame,
Voi de ce credeţi că mai are nevoie femeia, aş fi bucuroasă să avem răspunsuri de la ambele sexe ….
O privire jucăuşă prin calendarul de astăzi mi-a deschis pleoapele peste amintiri şi mi-a stârnit pofta de mister.Dacă e să vorbesc de mister prin prisma celor aniversaţi astăzi întâi de toate cad în copilărie. Şi pentru că acum câteva zile Lumsa ne întărâta memoria să scoată la iveală poveşti din cufărul cu amintiri şi fotografii din lada de zestre vin şi eu cu o poză dragă mie pentru a deschide mica incursiune în căutarea misterului
two
Bănuiesc că eram adâncită în căutări şi aici, poate tot misterul îl căutam, de altfel la vârsta aceea totul era mister, încă nu descoperisem nimic cu adevărat.
Mai târziu am găsit o bucată de mister numai bună să-mi stârnească pofta de căutare şi de lectură, pofta de călătorie şi de descoperiri în poveştile lui Jules Verne ( astăzi se împlinesc 104 ani de la moartea lui).
Încep să înţeleg acum pofta cu care citeam la vârstă foarte fragedă din cărţile sale şi nu mă săturam.Mă plimbam de la pământ la lună, în centrul pământului, pe sub mări, şi o luam din nou de la început cred că aşa a început să se sădească în mine sâmburele plin cu dorinţe de călătorii, de mistere şi de mitologii ascunse.
Iată şi o adaptare a lui Georges Méliès (1902) după romanul „De la pământ la Lună”
Şi hop! din lumea lui Verne în lumea celor 1001 de nopţi cu poveşti, în lumea lui Haroun al Rachid, căci şi el se înscrie în lista celor decedaţi astăzi (anul 809), în plus se ştie că cele mai multe din istorisirile Seherezadei au fost spuse la curtea califului Bagdadului.
calif-de-bagdad
Pentru mine seria poveştilor Seherezadei a fost unul din misterele de căpătâi ale copilăriei, atmosfera de poveste neterminată mi-a adâncit pofta de lectură îmi amintesc cum pe zi ce trecea eram tot mai prinsă în aerul oriental şi tot mai atrasă de Seherezada care rămâne şi în ziua de astăzi personajul feminin care m-a marcat profund, m-a învăţat cum se spun poveştile, cum să ne jucăm cu misterul şi cu sufletele.
Pentru că n-am la dispoziţie nici o bucăţică virtuală din poveştile Seherezadei am să las un film care să ne reamintească de curtea poveştilor:
Un alt mister care mi-a inundat copilăria a fost cel magic, început cu poveşti şi continuat cu o trusă de magician care mă transpunea în universul scenic al lui Harry Houdini (născut pe 24 martie 1874),
harryhoudini
el este cel care mi-a vorbit altfel despre lume, cel care mi-a şoptit că tot ceea ce ne înconjoară este un univers care conţine şi praf de magie dacă ştim să-l privim.
houdini_performing_water_torture_cell
Numărul care i-a adus faima lui Houdini „The Chinese Water Torture Cell” este probabil cel mai riscant şi interesant \" truc\" şi cel care stârneşte interesul încă şi în ziua de astăzi, în el privesc miturile cu ochii minţii, misterul nu mai îmi pare de nepătruns, iar dorurile copilăriei trec către speranţa maturităţii.În fond l-am văzut întotdeauna pe Houdini ca un copil care nu se teme de necunoscut şi care deţine cheile universului, cel care „om mare ” fiind n-a uitat să se joace.
Un ultim mister pe care îl aduc astăzi în faţa ochilor este cel cinematografic, fiindcă astăzi aniversăm 39 de ani de la naşterea actriţei Lara Flynn Boyle
lara_flynn_boyle
, iar pentru mine ea rămâne Donna Hayward din Twin Peaks, acesta e şi motivul pentru care astăzi o aduc aici în lista misterelor, pentru că Twin Peaks pentru mine este un cuumul de mistere care mi-a zdruncinat copilăria şi m-a învăţat să pun întrebări, am văzut serialul pentru prima dată când treceam din copilărie în adolescenţă şi chiar dacă l-am revăzut apoi cu nenumărate ocazii fiind unul din filmele lui David Lynch îndrăgite de mine, am flash-uri adânc lipite de memoria copilăriei, cum ar fi scena următoare
Misterele filmului au urzit în mintea mea de copil o profundă dorinţă de a merge mai departe, nu rareori mi s-a întâmplat să brodez mici istorisiri pe marginea filmului şi să creez o altă lume paralelă în care personajele se comportau şi mai bizar decât în film.
Şi pentru că m-am oprit la acest film nu pot să plec fără a aduce dansul piticului cel mai misterios punct din Twin Peaks
Port în mine atracţia faţă de mistere sub orice formă, îmi place să le pipăi, să le miros, să le gust, să mă joc cu ele să le transform şi să inventez altele, acestea fiind scrise mi-am devoalat chipul copilăriei cu misterle lui cu tot( recunosc aş fi mers mai departe mă limitez însă la aniversaţii zilei ) şi vă aştept pe voi să vorbiţi despre mistre care v-au marcat
cadoul pe care l-a primit din partea statului francez a fost un lifting după unii sau o nouă rochie după alţii este vorba de fapt despre a 19-a campanie de înnoire a feţei/corpului turnului Eiffel campanie care începe astăzi şi la care vor contribui 25 de oameni şi aproximativ 60 de tone de vopsea, timp de 18 luni. Turnul este protejat de oxidare de mai multe starturi de vopsea, pe parcursul anilor s-a schimbat de mai multe ori culoarea sa de la maro-roşiatic la galben ocru până la bronzul de astăzi care se numeşte „maron de turn Eiffel”, o combinaţie între culorile pământului şi ale apei care se asortează cu toate clădire şi cu cerul Parisului după cum subliniază Yves Camaret, director tehnic al monumentului
Înălţimea turnului a evoluat de la 312,27 m în 1889 cu un drapel până la 324 m în 2000 cu antenă. pentru mai multe detalii tehnice click aici
Tot despre metamorfozarea dragostei şi de necuvintele din sacrificiul dragostei e vorba şi în Shogun, fimul lui în care rolul John Blackthorne (Anjin-san) îi este atribuit lui Richard Chamberlain un alt sărbătorit al zilei ( născut în 1934)
Lemondegala 