h1

Andrea Hedeș despre „Structuri pentru demolat gala”

10/12/2015

Aceasta este critica doamnei Andrea Hedeș la volumul meu de debut „Structuri pentru demolat gala” aparută în” Luceafărul de dimineață” în 28 noiembrie 2015 și pe blogul dânsei mărturisindu-vă că am avut emoții când am citit-o și la final am rămas cu gura căscată . oare chiar așa să fie ?🙂 Îi mulțumesc doamnei Andrea Hedeș pentru părerea critică extrem de profundă și pertinentă și pentru apreciere și sper să ne întâlnim cu toții la o nouă lansare în curând

Carmen Nicoară – Structuri pentru demolat Gala

                             Cronică nouă! De citit în Revista  Luceafărul de Dimineață  sau mai jos:

„Fericiri de tăcut la colț”

Andrea Hedeș

Carmen Nicoară a absolvit Facultatea de Litere la Cluj. A debutat literar în Revista Gândirea, serie nouă, în anul 1994. Pe ruta Cluj-Napoca – Paris își poartă cuvintele din care se alcătuiesc poeziile cuprinse în volumul de debut Structuri pentru demolat gala, 125 de pagini, publicat la Editura Eikon, București, 2015, volum ilustrat de Răzvan Krivach, cu o postfață semnată de Lucia Verona.
Structuri pentru demolat gala, așadar… Gala? Cine este gala? Alter ego-ul care, așa cum surprinde Lucia Verona, îi permite poetei „să se dedubleze, să se demoleze, să se reconstruiască fără încetare”. De altfel, gala este o entitate bine coagulată și coerentă în spațiul virtual, desenând o lume proprie, „le monde gala”, și care acum, iată, își face debutul și „pe hârtie”. Cum între lumea galei și cartea sa există un evantai de clar-obscururi pline de sens (fotografie, eseu, cronică de film), dar care nu se regăsesc în poezie, volumul fiind doar un element din această captivantă și originală structură modulară a personajului creat, ar fi fost interesantă o punte de legătură între aceste componente pentru cititorul nefamiliarizat și credem că, în acest sens, scrisoare de introducere în lumea galei ar fi fost o prezență fericită în volum. Iată un fragment din aceasta: „la mine dimineţile sunt fierbinţi de cafea şi miros a tabac, sunt foarte zgârcită la vedere, nu stau cuminte pe raft, nici nu adun mult praf pe tălpi. După-amiezile merg şi eu la terapeut cu mailurile despre mine după mine, desfac mărturisirile în patru vânturi şi scad din procentaje asemănărilor, mă plâng şi eu ca orice fetiţă cu chibrituri de singurătate şi de crăciun ş-apoi mă joc cu blitzul, cu creionul pe hârtie în căutare de colaje de amor. şi vă mai spun că am puse deoparte în lada de zestre, o blană de ursă mare sub picioare pentru când dansez cu mr cohen, şi-o osie de car mare în piept să pot topi orele în carusel cu dali. serile sunt ale mele, nu le-mpart cu nimeni, le mai agăţ în cui, le mai răsfăţ, le mai afum cu amintiri, le mai îmbăt cu orgolii, iar la sfârşit le parfumez cu ce-mi stă la-ndemână. îmi fac meseria de păpuşă şi seduc. acum că v-am mai dumirit cum e la mine, îmi aduc aminte că viaţa bate carnetul de bal, mai scot o mască, mai pun un voal, torn ş-un pahar de amor de la rece: să bem! să bem pentru păpuşi, pentru jurnale, pentru temeri şi vise care dau noaptea în foc. să bem ş-apoi cuvântul!ˮ.
Volumul de debut al lui Carmen Nicoară este volumul în care poeta construiește o lume pentru a o demola. Gala este o lume în sine, o lume a femeii-păpușă de porțelan, ridicată din temerile, visele, aritmiile, extazul și chircirile ei. O lume delicată, ridicată cu determinare și cumințenie de furnică, un ținut în care doar alter ego-ul unei poete ar putea viețui. Acestui efort demiurgic i se răspunde cu dragoste. O dragoste care se desface în nenumărate structuri pentru demolat gala, pentru demolat lumea ei. Carmen Nicoară pare să vorbească, în poemele sale, nu despre bărbați care vin de pe Marte și femei care vin de pe Venus, ci despre bărbați și femei ca părți gemene ale întregului androgin, dar care eșuează în a (se) recunoaște, a accepta și a reîndeplini, printr-un act de curaj, întregul, absolutul ființei umane. De aceea, actul magic al întâlnirii a ceea ce par a fi două flăcări gemene se dovedește a fi un pustiitor început al sfârșitului. Posibilitatea unei lumi perfecte, sub zodia echilibrului yin-yang este spulberată. Ceea ce se realizează sub efectul de diabolon este un Turn al lui Babel, semn al izgonirii din grădina parfumată a iubirii, semn al pierderii limbajului iubirii, semn al decrepitudinii cuvintelor: „aș vrea să-ți pot vorbi în toate limbile lumii/ sau măcar într-una pe care s-o știm amândoi/ limbă de dragoste/ limbă de noapte/ despre un fel de dor” (gloanțe oarbe de vorbit). În această construcție fără sens, femeia devine un spectacol al jocului cu măști, duritatea ocultând fragilul, tăișul cuvintelor vindecând rănile. Bărbatul devine puternic prin absență, prin refuz, prin negare, prin evadare, cu toate acestea, rămășițele lumii sunt și rămășițele sale.
În acest peisaj dezolant, al alienării, chipurile și vocile galei cântă, se roagă, plâng, se joacă sub vălurile poeziei. Lumea galei, gala însăși, destructurate, își pierd coloana vertebrală, se subțiază, se fluidizează. Piatra și cărbunele își găsesc răspunsul în apă. Lumea prăbușită a galei devine un ocean de emoții, acum, totul curge: „femeia-apă,/ femeia-aripă/ femeia de ceară/ nu-mi cere să fiu nici măcar o umbră de granit” (structuri pentru destrămat munții). Lexicul migrează, din registrul arhitectonic în cel acvatic, într-o metaforă a deluviului, a pierderii structurii, a energiei feminine ca stihie primordială în care gala e condamnată la o existență de tip Lorelei. Această sugestie e menținută și prin trecerea de la poemele cu trimiteri pariziene la cele pictând Veneția: „port veneția cu mine în vis/ mirosul ei de ambră și tăcere trece peste ochii mei/ îmi cutremură pielea/ − o gondolă sortită alunecării pe sub puntea dorințelor și suspinelor (…) la apropierea de apă/ cascade și torente de carne și sânge se fac punți și drumuri de cântec// tălpile mele pot să înoate în golf cu aripi dorsale de sirenă (…)” (geometrii dizgrațioase) și, de asemenea, punctând aceste transmutări la niveluri tot mai subtile ale construcției poetice.
Structuri pentru demolat gala, volumul lui Carmen Nicoară, este un singur, însingurat și lung poem, un jurnal despre păpuși, iubire, seducție și măști, un cântec de dragoste în care acorduri delicate se îmbină cu lovitura demolatoare a unui cuvânt de adio. Cu siguranță, un volum de debut remarcabil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • cadran

    Decembrie 2015
    L M M M V S D
    « Iun    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Decembrie 2015
    L M M M V S D
    « Iun    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • %d blogeri au apreciat asta: