Archive for the ‘ganduri de buzunar’ Category

h1

Daniel Glattauer- „Dragoste virtuala” sau suntem ceea ce citim

03/03/2012

Vrand sa rezilieze un abonament la o revista Emma Rothner, incurca adresa si trimite un mail unui necunoscut, unui anume Leo Leike .Acesta din urma, ii semnalizeaza eroarea, Emma se scuza si putin cate putin se isca un dialog intre ei doar prin mail. Cu timpul relatia se dezvolta, si cei doi se trezesc cu  o fascinatie deosebita unul fata de altul. Chiar daca decid  sa nu isi reveleze nimic din vietile lor incearca sa ghiceasca ce secret ascunde fiecare .

Din ce in ce mai atrasi unul fata de altul, Emmi si Leo amana momentul fatidic al intalnirii. Emmi este casatorita si Leo tocmai se straduieste sa-si revina dupa o mare deceptie in dragoste.

Intr-o zi se hotarasc sa  isi dea  intalnire intr-o cafenea plina ochi din oras impunandu-si o regula: trebuie sa se recunoasca unul pe celalalt fara a avea voie sa-si vorbeasca, urmand sa comenteze efectele acestui rendez vous ulterior pe mail.

Este o carte despre dialog, este o carte despre feeling-uri, o carte despre femeie si barbat, despre cum sa ghicesti personalitatea oamenilor din ceea ce spun, o carte despre fidelitate si o carte despre iubire, dar in primul rand citim o carte despre cuvant, despre efectele pe care acesta le poate avea asupra sentimentelor si a reactilor in viata.

Cei doi devin unul pentru celalalt un ecou, un ecou al vocii interioare care devine de neinlocuit

”Nu Emmi, nu sunteti o oarecare.Sunteti ca un ecou de-al meu, ecoul care ma insoteste in fiecare zi.Ati transformat monologul meu interior in dialog. Mi-ati imbogatit viata interioara.Puneti intrebari incommode, insistati, ma parodiati, va certati cu mine…..

mi-e frica sa pierd ecoul-Emmi.Vreau sa-l pastrez langa mine…Pentru mine a devenit un lucru de meinlocuit. Al dvs ,Leo”

Conversatiile lor se concentreaza in zona privata, desi evita pe cat posibil detaliile legate de relatiile fiecaruia sau de planul personal ( uneori mai fac rabat de la aceasta regula si dau detalii, Emmi despre sotul sau Bernhard, Leo despre relatia trecuta cu Marlene sau tentative de relatie cu Mia) cuvintele se concentreaza intr-un plan mult mai adanc al zonei private, avem senzatia ca sufletele sunt cele care dialogheaza in cazul lor. Cei doi ajung sa se cunoasca si sa se simta atat de bine, incat ne ducem cu gandul la de suflete pereche, doi oameni care nu s-au vazut deloc in viata, isi gasesc virtual o compatibilitate sufleteasca, fizica si psihica mult mai puternica decat orice alta relatie sau fosta relatie prin care trec sau au trecut.

Concluzia: dialogul-conversatia-cuvintele fac totul. Nu vom reusi niciodata sa ne cunoastem daca nu comunicam sufficient. Cartea aceasta, relatia dintre Leo si Emmi este o lectie de comunicare. Totul porneste de la cuvinte (sincere evident) se invarte in jurul lor si se poate sfarsi o data cu ele.

Asta nu inseamna ca dragostea se poate consuma in cuvinte, dar se poate intretine cu ele, poate sa creasca din ele, poate sa infloreasca asa.Tensiunea erotica insasi se acumuleaza din cuvinte.

“Sarut la fel cum scriu” spunea Leo, fiindca aici in relatia lor virtuala,  platonica dar extrem de profunda totul se raporteaza la cuvant, cel scris, cel citit. Cei doi se indragostesc unul de altul, mai bine zis fiecare de “portretul-robot” al celuilalt facut printr-o analiza a cuvintelor si isi traiesc virtual iubirea.

Povestea ma duce cu gandul la caligramele lui Apollinaire, asa ii vad pe Emma si pe Leo cu trup si suflet de cuvinte

E un fel de a spune (parafrazandu-l pe Nichita), suntem ceea ce citim, suntem ceea ce scriem.

Am sa va las sa descoperiti singuri daca iese sau nu din virtualitate iubirea celeor doi, am sa va las sa descoperiti dialogurile lor, care de altfel sunt un deliciu, o lectie de comunicare(ma repet cred) o lectie de iubire, o lectie de viata, o lectie de cunoastere de sine. Si va las de asemenea  sa judecati singuri cata infidelitate este in aceasta relatie, cata dragoste si cata “perversitate” sunt curioasa insa daca aceasta carte va schimba ceva in modul in care percepeti o relatie virtuala…

P.S. pentru cititorii de limba franceza

Anunțuri
h1

premiile lili

20/11/2010

De ce v-am chemat aseara la Gaudeamus la Tritonic?

S-a lansat volumul….cum care? Va spune Lucia Verona mai jos:
,,Volumul care cuprinde cele mai bune texte citite în festivalul de literatură Premiile Lili, ediţia I, 2009 are 10 autori. Unii au luat premii, alţii au fost foarte aproape de a le lua. Dar intenţia noastră nu a fost de a stabili ierarhii, ci de a descoperi autori talentaţi şi de a le oferi o şansă.

Iată-i, în ordinea în care apar în carte:
POEZIE
Alexandra-Emilia Bucur- marele premiu
Carmen Nicoară-premiu pentru poezie
Traian Rotărescu
Ştefan Alexandru Ciobanu
Octavian Perpelea
PROZĂ
Renata Carageani- premiul pentru proza din partea juriului bloggerilor
Mălina Aniţoaei-premiul pentru proza
Adrian Voicu – premiul pentru proza din partea juriului bloggerilor
Adrian Socaciu
DRAMATURGIE
Oana Stoica-Mujea -premiul pentru dramaturgie

Unii dintre ei au cîte un volum publicat, poate chiar mai multe. Alţii îşi vor vedea prima dată numele tipărit. Şi unii şi ceilalţi au emoţii.”

Pentru mine a fost o surpriza…. s-a nimerit sa fiu in Bucuresti la lansarea „Premiilor Lili”.
In sfarsit am vazut scris negru pe alba celuloza ceea ce nu avusem curajul sa vad in ani de zile.
A fost un sentiment ciudat la inceput. Ma ascundeam in spatele oamenilor veniti acolo cu drag, sa vada cine ce mai scrie, n-as fi vrut sa se stie ca sunt si eu acolo… cateva poeme pe un volum superb scos de Tritonic la initiativa Luciei Verona si a Stefaniei Cosovei, carora le multumesc pentru acest pas pe care l-am facut. Sper sa nu ma opresc aici, sa am curaj sa merg mai departe.
Pana la urma am avut o secunda de transa cand am pus mana pe carte, am deschis-o si am citit din poezia mea ca si cum as fi fost altcineva care citea pentru prima data. Apoi cuvant de cuvant ma regaseam. Si mai mare mi-a fost surpriza cand am gasit un poem pe care nu ma asteptam sa-l vad acolo…sper sa se mai bucure cineva impreuna cu mine cand il descopera.
Si sper sa va bucurati si voi daca dati peste volum prin librarii…lectura placuta.

h1

Dante şi infernul secolului XXI

30/05/2010

Pentru că astăzi se împlinesc 744 de ani de la naşterea lui Dante Aligheri, mă opresc puţin asupra Divinei Comedie şi a geografiei sale. Dante consideră Terra în mijlocul universului, iar în centrul pământului îl fixează pe diavol, pe Lucifer care atunci când a căzut din cer a format o groapă sub formă de pâlnie exact sub Ierusalim, această groapă constituind Infernul cu cele nouă cercuri ale sale, o cărare îngustă duce spre Purgatoriu, iar deasupra acestuia se află Edenul.
Abordez astăzi Infernul, urmând să mă ocup de celelalte două părţi cu altă ocazie. Prima parte conţine 33 de cânturi plus cântul introductiv:
„La mijlocul de drum al vieţii noastre
m-am fost găsit într-o pădure-adîncă:
pierdusem drumul drept prin văi sihastre.
Mi-e greu să povestesc de ea! Azi, încă,
gîndind la codru-acel, sălbatec foarte,
simt groaza iar din suflet cum mănîncă.
Amar a fost, îngemănat cu moarte…
Dar pîn’să spun de-a binelui aflare,
de alte lucruri voi vorbi în carte.
( Dante Alighieri
INFERNUL
Traducere de George Pruteanu
Ediţie digitală bilingvă)
Vrând să ia o ramură pentru sărbătoarea Floriilor, Dante se rătăceşte într-o pădure unde îl înconjurau o panteră, un leu şi o lupoaică. Însă o umbră îi vine în ajutor, poetul Virgiliu, trimis de Beatrice, iubita celui dintâi, şi care îl va conduce prin Infern, singura posibilitate de a ieşi din pădure.
Împreună coboară prin cele nouă cercuri concentrice,fiecare corespunzând unui păcat săvârşit de personaje istorice ale epocii sau persoane dispreţuite de Dante şi unei pedepse descrisă în ordine crescătoare.
Pe poarta de intrare se află inscripţia deja celebră: „Lasciate ogne speranza, voi ch’intrate” ( Lăsaţi orice speranţă voi cei ce intraţi) , în vestibul îi găsim pe indiferenţi şi laşi, alături de Papa Celestin al V-lea, aceştia sunt damnaţi să fie înţepaţi de muşte şi viespi la înfinit şi să calce pe un covor de viemi.
Primul cerc aparţine celor virtuoşi, dar care au trăit înainte de Hristos şi nu au fost botezaţi, îi vedem aici pe: Homer, Horaţiu, Ovidius, Marco Lucano, Aristotel, Socrate, Platon, Euclide, Ptolemeu, Avicena, Galenus şi Hipocrate care sunt etern frustraţi de a se bucura de faţa lui Dumnezeu.
Urmează necumpătaţii, cu cercul al doilea în care se găsesc cei ce iubesc luxul, impudicii şi cei morţi din cauza dragostei. Sunt păziţi de Minos, care hotărăşte şi locul în care îşi vor ispăşi pedepsele : Cleopatra, Semiramida, Elena din Troia, Tristan, Paolo şi Francesca da Rimini, aceştia fiind osândiţi să fie purtaţi de vânt pe malurile abisului.
În al treilea cerc întâlnim gurmanzii reprezentaţi printr-un concetăţean al lui Dante şi care sunt sub paza lui Cerber, ei sunt întinşi în noroi sub ploaie, la infinit. Urmează cercul avarilor şi al risipitorilor, păzit de Plutus, zeul grec al bunăstării, unde pedeapsa consta în a împinge o stâncă imensă la nesfârşit.
Al cincilea cerc, Styxul, este cercul destinat colericilor şi melancolicilor care sunt condamnaţi să se muşte între ei sau să fie înecaţi în noroi sub paza lui Phlegyas.
Urmează cetatea Dite, unde intrarea se dovedeşte dificilă, demonii, Meduza şi Furiile păzind cu străşnicie zidurile cetăţii, în schimb un mesager divin le va deschide poarta.
Al şaselea cerc este cel în care întâlnim ereticii, printre care şi Papa Anastase II susţinătorul arianismului.
Al şaptelea cerc este cel al violenţilor, acest cerc e împărţit în trei.
Există partea violenţilor contra semenilor, unde ucigaşii sunt chinuiţi de săgeţile a trei centauri (Pholus, Nessus şi Chiron) şi fierţi într-o mare de sânge.
Apoi cea a violenţilor contra lor înşişi, sinucigaşii, aceştia sunt transformaţi în arbori din care harpiile şi câinii negri muşcă cu nesaţ, printre aceştia se află şi Pierre des Vignes, Jacques de Saint-André.
La urmă se găsesc cei ce au comis violenţe împotriva lui Dumnezeu sau a firii: blasfemiatorii, printre care Capaneus cel fulgerat de Zeus.În acest cerc plouă cu foc, sufletele sunt imobilizate în nisip sau aleargă fără oprire.Tot aici găsim şi intelectuali ca Brunetto Latini (filosof şi orator) conselier şi mentor al lui Dante. Urmează sodomiţii printre care Guido Guerra, demnitar cunoscut în epoca lui Dante. Cu ajutorul unei funii reuşesc să fugă printr-un puţ înaintea de sosirea monstrului Geryon reprezentantul fraudei.
Următoarea oprire din al şaptelea cerc este cea în faţa uşuraticilor.Apoi se intră în al optulea cerc al mincinoşilor împărţit în 10 văi:
1. seducătorii unde îi întâlnim pe Iason şi pe Caccianemicom, un bolognez care a fost plătit să-i seducă sora.
2. linguşitorii printre care un alt cunoscut al lui Dante: Alessio Intermini de Lucques
3. simoniacii reprezentaţi prin Simon Magul şi Papa Nicolae al III-lea
4. vrăjitorii şi prezicătorii printre care Tiresias şi fiica sa
5. este locul celor ce iau şi dau mită
6. aparţine ipocriţilor reprezentaţi de Caiafa, judecătorul lui Hristos
7. hoţii printre care şi Vanni Fucci sufocat la infinit de şerpi
8. îi întâlneşte pe Ulise şi Diomede în locul destinat celor ce dau sfaturi
proaste
9. este pentru cei care învrăjbesc oamenii între ei, aceştia sunt toţi cu membre lipsă şi/ sau bucăţi de corp tăiate, aici apare Mosca cel care a pornit numeroase războaie în Florenţa
10.
a) alchimiştii printre care Griffolino şi Capocchio,
b) falsificatorii şi şarlatanii
– prefăcătorii ca Gianni Schicchi
– falsificatorii de bani ca Maestrul Adam
– mincinoşi ca Simon şi Putifar
Între cel de-al optulea şi cel de-al nouălea cerc se întâlnesc cu giganţi, iar Antaeus îi ajută să intre în al nouălea cerc.
Al nouălea cerc se întinde peste apele îngheţate ale Cocytus-ului, şi este cercul trădătorilor: trădători de oraş, de părinţi, ai gazdelor, ai binefăcătorilor. Aici îl întâlnim şi pe Lucifer îngropat în gheaţă până la piept, are trei capete, unul roşu de mânie, altul livid de neputiinţă şi altul negru de ignoranţă cele trei capete îi mestecă la infinit pe Iuda, Brutus şi Cassius.
Dincolo de mesajul religios şi politic, Divina comedie are şi un mesaj romantic şi unul fantastic.S-au făcut mai multe scenografii pornind de la scrierea de bază fiecare insistând pe una dintre aceste laturi. Am să vă prezint o satiră animată care pe mine m-a impresionat şi care se adaptează anilor 2000.
Este vorba tot de un Dante care împreună cu Vergiliu se plimbă printr-un iad tridimensional într-o călătorie la capătul lumii subpământene, unde viziunea grafică apocaliptică se îmbină cu epoca victoriană a teatrului de păpuşi,în care personaje contemporane ca preşedinţi, papi, femei cunoscute sau mai puţin cunoscute.
Filmul e regizat de Sandow Birk după un scenariu scris tot de el ca varianta la Infernul din Divina Comedie a lui Dante, la care a alăturat schiţe după gravurile lui Gustave Doré.
Actorii sunt păpuşi de hârtie făcute de mână şi efecte speciale sunt tot hand made :), vocea lui Virgilius aparţine lui James Cromwell, iar filmul a câştigat The Award of the Best Feature Film în 2007 la Laussane Underground Film Festival.
Am dat exemplu acestui film spre a vă stârni să citiţi Dante, fiindcă datorită contextului politic depăşit şi al personajelor publice necontemporane mulţi renunţă la lectura Divinei Comedii, însă vă asigur că îmbinând filmul şi lectura putem isca un joc al imaginaţiei în care să înlocuim personajele lui Dante cu figuri ale secolului nostru şi care să se înscrie în contextul acesta în care se discută tot mai mult apocalipsa în paralel cu politica.Iar ca element suplimentar vă precizez că filmuleţul îl aduce în vizor şi pe „geniul Carpaţilor” din anii ’80.

h1

Femeia: între întrebări şi noi ideologii

14/04/2010

Astăzi din nou despre femeie şi libertate .Până unde merge libertatea femeii? Eistă sau nu există graniţe ale feminităţii? Cât mai rămâne din inocenţa şi puritatea ei în momentul în care intra cu forţă în lumea bărbaţilor? Sunt doar întrebări care probabil că ne scormonesc gândurile nouă femeilor, lor bărbaţilor şi care mi-au revenit azi pentru că se împlinesc 23 de ani de la trecerea în nefiinţă a celei care a deschis calea acestor întrebări: Simone de Beauvoir.
simone-de-beauvoir
Simone de Beauvoir spunea despre femeie : „Iată ce caracterizează în chip fundamental femeia: ea este Celălalt în inima unei totalităţi ai cărei doi termeni sunt necesari unul celuilalt.” mai multe citate din Al doilea sex găsiţi într-un fragment aici. Iar la polul opus vă aduc un citat din Kierkegaard: „Ce nenorocire este să fii femeie! Şi totuşi, cea mai mare nenorocire pentru o femeie este să nu înţeleagă că este femeie.”
Şi mă întreb din nou de care parte a baricadei ne situăm în momentul în care suntem sincere cu noi, de care parte a baricadei ne situează ei când sunt sinceri? Dacă rămânem la stadiul de întrebare şi privim fotografiile lui Robert Doisneau născut la 14 aprilie 1912,
robert_doisneau
poate reuşim să conturăm o lume a femeii, eu am subliniat doar stadiile de dezvoltare :
Femeia în devenire – fetiţa şi grija maternă
robert_doisneau_les_enfant_de_la_pl1
Femeia în formare -adolescenta zglobie
doisneau-azema
Femeia şi dragostea
doisneau-amour
Femeia şi joaca
robert_doisneau-danse
Femeia şi împlinirea sentimentală
doisneau-le-baiser
Femeia mulaj-împletirea sufletelor şi trupurilor
doisneau-mariage
Femeia şi singurătatea
doisneau-bar
În primul rând m-aş întreba şi v-aş întreba în care dintre fotografiile de mai sus vă regăsiţi sau vă regăsiţi jumătatea, în al doilea rând se formulează singură încă o întrebare: există în lumea aceasta fotografică acea diferenţiere despre care am pomenit mai sus, este femeia aici femeie raportată la sine sau raportată la celălalt?
Astăzi m-am afundat în întrebări, sunt întrebările care îmi bântuie lumea feminină fie ea virtuală, fie ea reală şi care sunt sigură că sub o formă sau alta o regăsesc şi în interiorul vostru. Răspunsurile noastre pot contura o altă lume, în care sexismul şi feminismul să nu existe şi în care femeia poate fi mândră că provine din coasta lui Adam, iar bărbatul poate fi recunoscător că ea este gâtul pe care se sprijină .
Ce ziceţi ne încumetăm să îi dăm forme virtuale?
Ca un mic prolog vă las un strop de Jean Ferrat în literele lui Louis Aragon:
„La femme est l’avenir de l’homme”:

h1

7 trepte ale decăderii dragostei

16/03/2010

Despre îndrăgostire am vorbit cu ceva zile în urmă, apoi am propus o discuţie despre sacru şi profan în cuplu afirmând că în ciuda sacralizării prin dragoste şi ritualuri de umanizare de conturare a vieţii în dragoste, cu dragoste şi spre dragoste, cuplul decade în profan, se destramă şi piere.
Astăzi cu ajutorul celor prezenţi în calendarul Galei, am să încerc să conturez această traiectorie din păcate decadentă.
1. Imediat după îndrăgostire, cuplul trece printr-o puternică relaţie formată dintr-o atracţie fizică, cerebrală şi emoţională, dragostea devenind pasiune care de multe ori poate semăna cu
Am adus din nou un fragment din „Şatra” filmul lui Emil Loteanu, pentru că îl consider unul dintre cele mai relevante filme în ceea ce priveşte pasiunea, pentru că înainte de subtilităţi etnice, de înfăţişare a vieţii boeme, de pledoarie a libertăţii „Tabor ukhodit vnebo” este un film despre pasiune.Scenariul este scris de Emil Loteanu după o nuvelă a lui Maxim Gorki

maxim_gorki

maxim_gorki

( pe care îl aniversăm astăzi), o primă nuvelă a sa publicată în ziarul „Kvkaz” în 1892 cu titlul „Makar Chudra”, cu această ocazie Alexei Maximovici Pechkov şi-a ales şi pseudonimul Gorki ( care înseamnă amar în rusă).Nuvela vorbeşte despre dragostea dintre Rada, femeia rebelă, liberă până în măduva oaselor pe care nimeni şi nimic nu o poate stăpâni şi Zobar, hoţul de cai un boem şi un spirit neîmblânzit, de pasiunea dintre ei şi urmările acesteia.
2.Pasiunea în momentul în care nu-şi mai este suficientă sie înseşi se transformă într-o relaţie carnală, în care se încearcă totul, în care imaginaţia nu are stavile, iar senzualitatea prinde forme diferite.Cred că cel mai explicit exemplu în acest domeniu îl găsim în cinematografie la Bernardo Bertolucci
bernardo-bertolucci

bernardo-bertolucci

, care astăzi împlineşte 68 de ani.Multe din filmele lui Bertolucci mi-au rămas înscrise pe retina cinefilă, însă trei dintre ele parcă nu le pot despărţi.Au acelaşi fir roşu ce le leagă: sex, politică şi cinefilie.În plus ideea de bază pare a fi „there is no love, only proofs of love”, actriţele seamănă între ele Maria Schneider, Liv Taylor şi Eva Green sunt brunetele lui Bertolucci, scenele de sex sunt abundente vrând să expună parcă gândurile personajelor, să insiste asupra puterii relaţiei carnale în viaţă. În pofida scenelor explicite, sexul în scenele lui Bertolucci este considerat o modalitate de înţelegere a condiţiei umane, iată şi filmele despre care vorbeam:
a) Last tango in Paris
b) Stealing Beauty
c) The dreamers
Este vorba despre o perioadă în care simţurile sub orice formă se cuibăresc în imaginaţia cuplului sau invers, momente în care nu există frica de ridicol, în care dragostea e la un pas de nebunie, iar limitele par inexistente, atunci suntem capabili probabil de cele mai nesăbuite dar şi cele mai interesante experienţe de cuplu.
3) Încet acestea dispar şi se instalează rutina,
jerry-lewis

jerry-lewis

viaţa de cuplu este ca o scrisoare bătută la maşină de scris, amuzant ce e drept dacă ne amintim de interpretarea lui Jerry Lewis, care astăzi ajunge la vârsta de 83 de ani, şi care incă ne face să zâmbim
Rutina însă nu este aducătoare de zâmbete, la început aduce confortul împreună cu ea, dar apoi reacţionează ca rugina, încet încet ne distruge sufletul, dragostea.
4) Declinul iubirii este etapa următoare, iar cel mai bine ne vorbeşte despre el Sully Prudhomme, poet francez şi primul laureat al premiului Nobel în literatură în anul 1901, născut tot în data de 16 martie, în 1839
sully-prudhomme

sully-prudhomme


DECLIN D’AMOUR

Dans le mortel soupir de l’automne, qui frôle
Au bord du lac les joncs frileux,
Passe un murmure éteint : c’est l’eau triste et
Le saule
Qui se parlent entre eux.
Le saule : ” je languis, vois ! Ma verdure tombe
Et jonche ton cristal glacé ;
Toi qui fus la compagne, aujourd’hui sois la tombe
De mon printemps passé. ”
Il dit. La feuille glisse et va jaunir l’eau brune.
L’eau répond : ” ô mon pâle amant,
Ne laisse pas ainsi tomber une par une
Tes feuilles lentement ;

” ce baiser me fait mal, autant, je te l’assure,
Que les coups des avirons lourds ;
Le frisson qu’il me donne est comme une blessure
Qui s’élargit toujours.
” ce n’est qu’un point d’ abord, puis un cercle qui
Tremble
Et qui grandit, multiplié ;
Et les fleurs de mes bords sentent toutes ensemble
Un sanglot à leur pied.
” que ce tressaillement rare et long me tourmente !
Pourquoi m’oublier peu à peu ?
Secoue en une fois, cruel, sur ton amante
Tous tes baisers d’adieu ! ”
5) După această cădere, sufletul e fărâmiţat şi durerea se instalează în toate mădularele, toate colţurile sufletului se închid în ele însele, nimeni ţi nimic pare să nu le mai atingă, aşa cum tot Sully Prudhomme ne spune în poemul său Le Vase brisé:

Le vase où meurt cette verveine
D’un coup d’éventail fut fêlé ;
Le coup dut l’effleurer à peine :
Aucun bruit ne l’a révélé.

Mais la légère meurtrissure,
Mordant le cristal chaque jour,
D’une marche invisible et sûre,
En a fait lentement le tour.

Son eau fraîche a fui goutte à goutte,
Le suc des fleurs s’est épuisé ;
Personne encore ne s’en doute,
N’y touchez pas, il est brisé.

Souvent aussi la main qu’on aime,
Effleurant le cœur, le meurtrit ;
Puis le cœur se fend de lui-même,
La fleur de son amour périt ;

Toujours intact aux yeux du monde,
Il sent croître et pleurer tout bas
Sa blessure fine et profonde ;
Il est brisé, n’y touchez pas.

6) În cele din urmă, răniţi ne găsim alinarea în muzică medităm, ne amintim de dragostea pierdută, iar unduirile inimii zdrobite par sunete triste de acordeon, mă gândesc la acordeonul lui Ramzan Paskayev, unul dintre cei mai talentaţi acordeonisti ceceni, aniversat tot astăzi
7) Se întâmplă adeseori să vrem să ne alinăm neîmplinirile în braţele primului venit, să vrem să uităm dragostea vieţii în sufletul altcuiva, încercăm să ne umplem viaţa cu iubire de orice natură care să acoperă golul lăsat şi rănile amorului trecut, în concluzie să începem o relaţie nouă cu toate riscurile pe care le implică.Această parte îmi aduce oarecum aminte de pianista lui Elfriede Jelinek, poate nu întâmplător, căci astăzi împlineşte 56 de ani Isabelle Huppert

isabelle-huppert

isabelle-huppert

cea care a interpretat-o pe Erika Kosuth, personajul principal din romanul lureatei premiului Nobel din literatură în 2004, în filmul Pianista din 2001, în regia lui Michael Haneke. Chiar dacă evoluţia Erikăi nu era asemănătoare cu ceea ce am descris eu mai sus, la acest punct suita de evenimente din viaţa profesoarei de pian şi ultima treaptă a iubirii se pot întâlni, pentru că e vorba de fapt despre insucces, despre iubiri care sfârşesc urât cu scene de violenţă şi ignorare cu lipsă de suflet, de iubire şi de umanitate în care nu mai regăsim nimic din ceea ce a fost cândva frumos şi din care există riscul să ieşim cu traume mari, poate nu de natura celei prin care trece Erika şi care duce la sinucidere, însă cu dureri şi mai mari decât tristeţea unui suflet ciobit, mai bine spus cu un suflet făcut bucăţi şi care nu mai poate fi reconstituit, un puzzle sentimental fără soluţii.
Mă întreb dacă şi voi vedeţi tot aşa scara pe care coboară dragostea, pe care se profanizează sentimentul cel mai nobil….

h1

sacru si profan, un mister personal vs comuniune duală?

13/03/2010

Astăzi aş vrea să mă opresc asupra sacrului şi profanului reflectate în iubire, sacrul şi profanul văzute pas cu pas într-o relaţie de dragoste, într-un cuplu obişnuit.
Dragostea este privită adesea ca o comuniune a două persoane, o cumuniune a misterelor acestora, profanul unei relaţii de iubire prin însăşi contribuţia sa la comuniune la natura umană devine un act sacru.
Spunea Mircea Eliade, de la a cărui naştere se împlinesc astăzi 103 ani, ” a fi sau a deveni om înseamnă a fi religios” Am să-l las pe Eliade sa vă vorbească despre acest om religios.Nu înainte de a vă ruga să vă gândiţi vis a vis de ceea ce spunea, cum îmbinăm sacrul şi profanul într-o relaţie de cuplu, până unde este mister şi unde intervine ritualul.Oare ritualul este sacru, iar profanul este misterios?
Am putea spune că dragostea atâta timp cât nu este un ritual este mai tentantă, însă este cu adevărat dragoste? Misterul acesta al amorului al descoperirii celuilalt al comunicării cu el este profan ? Ritualul intervine numai în momentul adevăratei comuniuni, deci este o urmare a dragostei şi este un simbol al sacrului şi totuşi din ce cauză cele mai multe cupluri se despart după ce au ajuns să intre în ritualul iubirii?
Un şir de întrebări cărora cred că le putem da răspunsuri penetrante doar împreună şi poate comunicând despre sacru şi profan ne elucidăm enigmele proprii şi cele mistice.




În plus vă aduc fragmente din „Noaptea de sânziene”, preferata mea:
„— S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole, continuase el fără s-o privească. Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi…
— îmi pare rău că nu te pot urmări, vorbise ea târziu. Mi-ar fi plăcut să te pot înţelege…
— Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. Nu prea înţeleg cum s-ar putea deschide, dar aşa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Dar probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească…
— Nu înţeleg nimic, spusese ea. Nu înţeleg…”

h1

dedublări artistice

21/02/2010

1.Dedublări şi furt de personalitate

Nu mi-au plăcut niciodată filmele violente, filmele în care imaginile centrale sunt cele ale unor persoane mutilate sau chiar ucise prin violenţă. Sunt capabilă să privesc ore în şir ciudăţenii, dar nu bătăi şi impulsivităţi sălbatice.
Totuşi sunt câteva filme la care le-am trecut cu vederea violenţa şi pe care am reuşit să le privesc în totalitate cu scenele bătăioase cu tot, printre ele se numără şi « Portocala mecanică » şi « Fight Club ». Am să vă amintesc de ultimul dintre ele printr-o secvenţă video, cea a celor opt reguli.
Nu mă opresc în mod aleatoriu asupra acestei scene, ci pentru ca este un lait motiv care revine pe parcursul filmului, nu întâmplătoar v-am adus aminte de acest film, ci pentru că filmul, în regia lui David Fincher, are la bază nuvela lui Chuck Palahniuk « Fight Club », o scriere despre o fraternitate secretă a unor tineri care se lovesc unul pe altul până ajung pe jumătate morţi în concursuri ilicite până ajung să evolueze într-un grup terorist. Şi pentru că secvenţa video se referea la regulile clubului am să citez pasaje din carte referitoare la aceste reguli aici, pentru moment citatele sunt în franceză fiind singura ediţie pe care am avut-o la îndemână , dar o să încerc să revin cu o traducere .
Ultima frază : « À l’époque, ma vie me donnait l’impression d’être trop complète, et peut-être qu’il nous faut tout démolir pour faire quelque chose de mieux de nous-mêmes. », este de altfel şi cheia spre interpretarea personajului principal Tyler Durden aka dedublările naratorului, precum şi intenţia autorului de a arăta feţele pe care le poate lua autodistrugerea începând de la o insomnie şi ajungând la sinucidere.
Iar cum astăzi e ziua lui Chuck Palahniuk

Chuck Palahniuk

Chuck Palahniuk

să-i urăm « La mulţi ani ! » şi să-i citim nuvelele, iar pentru cei tentaţi să vadă un alt film care are la bază o scriere a sa, şi anume « Choke » le recomand cartea înaintea peliculei cinematografice în regia lui Clark Gregg, dacă sunt amatori de Palahniuk, căci scenariul filmului este net diferit de naraţiunea în sine.
Un cadou potrivit pentru sărbătorit mi s-ar părea o bucată muzicală a unui alt aniversat al zilei : Leo Delibes
leo delibes

leo delibes

şi mă gândeam la muzica din baletul « Coppelia ( Fata cu ochi de smalţ) » de Arthur Saint-Léon, cu un livret de Charles Nuitter, scris după povestea lui Hoffmann L’Homme au sable, care, zic eu, menţine ritmica de galop din Fight Club şi face aluzie şi la dedublări.

2. Senzualitate explicită vs senzualitate ascunsă

Alte sărbătorite ale zilei de 21 februarie îşi fac locul în calendarul Galei, două femei pătrunse de o senzualitate profundă, cea dintâi Anais Nin

anais-nin

anais-nin

a fost una dintre primele scriitoare care a deschis porţile literaturii erotice, cea de-a doua Nina Simone
nina_simone

nina_simone

cu senzualitatea vocii sale de neconfundat ne-a strecurat în suflete o muzică demnă de a ne cutremura simţurile.
Anais Nin a devenit celebră în urma jurnalului său intim pe care l-a început la unsprezece ani şi a continuat să scrie asiduu până la moarte, jurnal pe parcursul căriua descrie întâlniri amoroase artistice sau anlitice ca cele cu Henry Miller, Antonin Artaud, Edmund Wilson, Fuseau Vidal, James Agee.
Anais Nin este apreciată şi pentru pionieratul în scrierile erotice, fiind alături de Kate Chopin printre primele scriitoare care au atins acest subiect sensibil ţinând seama că vorbim despre anii ‘40. « Delta lui Venus » sau « Venus Erotica » a fost scrisă în condiţii de probleme financiare cu un dolar pagina, a fost considerată drept o scriere scandalos de explicită în care se pune accent pe bisexualitate feminină. O vară la Mallorca din « Delta lui Venus » este o scenă reprezentativă pentru această faţă erotică a literaturii lui Anais Nin, în varianta engleză se poate citi aici, şi am să adaug un fragment din Delta lui Venus în lectura unei actriţe surpriză.
Nina Simone nu mai are nevoie de prezentare, cred că fiecare dintre noi poate asocia senzualitatea cu timbrul ei vocal sau una dintre piesele ei cu amorul.
Am să las la alegere două dintre preferatele mele, sunt curioasă care vă atrage mai mult.Iar ca fapt divers aş aminti că numele ei adevărat a fost Eunice Kathleen Waymon, dar a ales pseudonimul de Nina datorită unui amant latino american care îi spunea niña iar Simone a fost ales ca un omagiu în cinstea Simonei Signoret.
3. Virilităţi neaşteptate : inovaţia în muzică şi teatru

Un alt personaj drag Galei s-a născut la 21 februarie, e vorba de Sacha Guitry

guitry_sacha

guitry_sacha

care afirma : « Je n’ai qu’une seule ambition : ne pas plaire à tout le monde. Plaire à tout le monde c’est plaire à n’importe qui. ».Această ambiţie Guitry atransformat-o în inovaţie. Noi reguli în teatru, noi reguli în cinematografie, nu a plăcut oricui, dar ce-i care îl admiră pe Guitry îl admiră tocmai pentru că nu este ca toţi ceilalţi, pentru că noutatea lui, umorul caustic face deliciul publicului, replicile sale în aparenţă misogine sunt o pelerină care ascunde predilecţia sa spre dragostea faţă de femei, fapt ce îl confirmă cele cinci căsnicii ale sale. Frazele sale misogine sunt o metodă de a se răzbuna contra infidelităţii, contra mariajului nereuşit.De altfel unul dintre cunoscuţii lui Guitry actor şi regizor la rândul lui afirma că acesta din urmă a fost nebun după femei în schimb ele nu au fost nebune după el . Aceasta va fi şi cauza replicilor sale misogine şi a falsei categorii la care este încadrat. Am amintit de misoginism pentru că adesea numele lui Sacha Guitry trimite în această zonă şi pentru că am vrut să fac trecerea lui de la misogin la personaj virilic. Dincolo de aceste portretizări Guitry a fost : comedian, dramaturg, regizor de teatru şi de film şi un mare scenarist. Numărul pieselor sale de teatru se ridică la o sută şi majoritatea au fost puse în scenă de el însuşi, iar filmele pe care le-a regizat sunt în jur de 33, în majoritatea având rol principal şisau de regizor . Guitry a avut o încredere în sine , în virilitatea şi forţa sa care ne este transmisă tocmai prin pluralitatea poziţiilor pe care le are în arta teatrală şi cinematografică, prin curajul de a accede spre noi dimensiuni şi forme artistice. Aici găsiţi un mic text al lui Sacha Guitry despre ceas, un text mai puţin cunoscut iar mai jos o scenă din ” L’acroche-cœur „ care să vă apropie de universul său.
O altă surpriză, un personaj aparte care cu chitara sa poate cuceri orice suflet este Andrés Segovia
Andrés Segovia

Andrés Segovia

considerat cel mai important reprezentant al chitării clasice din secolul XX şi care e născut tot la data de 21 februarie.
Segovia a încercat să impună un stil în care flamenco şi repertoriul folcloric spaniol să fie îndepărtat cu desăvârşire şi care să abordeze partea clasică din muzică, nu numai că a reuşit cu brio, dar până şi iubitorii de flamenco printre care mă număr şi eu apreciază acest lucru, chitara lui Segovia şi-a găsit un loc în sufletul publicului filarmonicilor căci Segovia a dorit întotdeauna un loc în orchestră pentru chitară, de altfel acum chitara are posibilitatea abordării lui Bach spre exemplu.
Am încercat să fac trecerea cu ajutorul sărbătoriţilor/ aniversaţilor zilei de la dublă personalitate la personaje feminine şi masculine pline de senzualitate şi virilitate artistică, am să va las să alegeţi fiecare unul din personajele de mai sus pentru a reveni la dedublare. În pielea căruia dintre personajele amintite vă simţiţi împlinite visele şi ambiţiile ?

  • cadran

    Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031