Posts Tagged ‘verde’

h1

pds XI-dra cvasi

12/09/2009
Anunțuri
h1

holiday, my sweet green love

04/08/2009

De mâine Gala îşi ia rolul cel mai drag în serios, cel de „călătoreasă”. Iubirea mea de o viaţă întreagă îşi reintră din nou în drepturi. Merg să văd locuri pe care le-am visat sau să revăd locuri dragi. Îmi iau casa în spate, fiindcă nu sunt decât o mică ţestoasă atunci când plec în vacanţă, o ţestoasă plină de energie şi de poftă de viaţă. Bat stradă cu stradă, drum cu drum şi dau viaţă unui vis.

De fiecare data plec într-o lume verde unde oamenii sunt mici clowni cu nas de măr verde şi acrişor şi plutesc, în loc să meargă, pe un fel de nori înfrunziţi.
Pielea lor miroase a vară, iar mâinile sunt valuri zbuciumate gata-gata să prindă un strop din secunda pe care un Dumnezeu cu joben de un metru (verde evident) o scutură peste ei. Singura entitate decolorată în lumea lor e Gala. Gala păşeşte cu sfială pe străzile lumii verzi şi surâde. A surâde în lumea verde înseamnă a spune „te iubesc”. Un zâmbet, două, la al treilea deja am buzele verzi. Cu cât iubesc mai mult Ţara de vară cu atât mă colorez mai tare, la sfârşitul drumului sunt atât de verde încât nu mă mai deosebeşte nimeni de o tulpină de floarea soarelui. În păr îmi cresc stele pe post de frunze, iar inima începe să bată asurzitor ca un cântec de Phoenix. Încep să prind rădăcini, să mă pierd în ochii locuitorilor şi să vorbesc limba lor. Verde împărat îmi încredinţează cheia oraşului, o legumă hibrid nici praz, nici spanac, dar pe care dacă o atingi de trei ori te aduce din orice lume necolorată înapoi pe tărâmul verde. Îmi pun cheia la gât şi hălăduiesc prin visul meu de-a vacanţa.
O să-mi spuneţi că sunt copil şi inventez lumi din pânză de paianjen, poate, însă cam asta mi se întâmplă în orice voaiaj. Mintea mea copilăroasă şi sufletul îndrăgostit de cadenţa paşilor călători îşi pictează traseul în culori.

Ce vroiam să vă spun este că Lemondegala intră în vacanţă.

Asta nu înseamnă că vă părăsesc, înseamnă doar postări mai rare şi din alte colţuri ale lumii. Am să trec să vă văd de câte ori am ocazia fiindcă ştiu că îmi va fi dor de voi şi de postările voastre. Poate din când în când reuşesc să vă aduc puţin praf de pe drum şi urmele paşilor trubaduri şi „VERZI”.
Iar voi să fiţi „cuminţi” şi să profitaţi de vară, de soare, de lecturi bune şi filme surprinzătoare, de drumeţii de pomină şi scrieţi despre toate ca şi cum aţi creiona un tablou cu dragoste.
Şi pentru că nu ştiu să mărturisesc cât de mult iubesc „călătoritul”, altfel decât înverzit, îl las pe Cat Stevens să cânte:

h1

Frida Kahlo – visul colorat cu sentimente

06/07/2009

În urmă cu 102 ani se năştea în Mexic, Frida Kahlo. frida kahloFrida a pictat peste cincizeci de autoportrete, majoritatea fiind autobiografice. Frida Kahlo ne vorbeşte despre identitate, despre sine, despre trupul chinuit de-a lungul vieţii şi despre sufletul sângerând din dragoste, despre frumuseţe şi durere şi despre o eternă căutare a sincerităţii.

Şi pentru că ieri scrisesem despre visul artistic, iată şi unul dintre tablourile mele favorite, „Visul”:
frida kahlo- the dream
pe care vă poftesc să-l analizăm împreună.
Frida se visează într-un pat cu baldachin plutind printre nori, peste pat se vede o copie a scheletului confecţionat de ea pentru sărbătorile mexicane dinainte de Paşti. Scheletul ţine în braţe un buchet de flori ofilite. Artista e acoperită cu o pătură galbenă peste care se întinde o viţă de vie cu rădăcinile la picioare şi vârfurile în dreptul capului.
Am redat în cuvinte tabloul pentru a ne fi mai uşor, aş zice să ne oprim la câteva elemente: culorile, viţa, patul şi scheletul şi să vedem până unde prelungim fiecare acest vis.
Şi ca să ne jucăm puţin am să închei cu genialul tango prezent în filmul „Frida” în regia Juliei Taymor, din 2002, cu Salma Hayek în rolul principal. Un alt film la care voi reveni cu siguranţă şi pe care vi-l recomand, un film pe măsura tablourilor Fridei: colorat şi puternic,excesiv chiar, însă dincolo de aceste excese transpare sentimentul cu o forţă deosebită asemeni unui cântec sau unui tango:

h1

despre a îndrăzni în culori: alb, roşu sau verde

07/06/2009

Astăzi putem să-i urăm « La mulţi ani ! » lui Orhan Pamuk,orhan-pamuk laureat al premiului Nobel în literatură în anul 2006. Autor contestat în Turcia, primul scriitor care a condamnat public fatwa islamică lansată contra lui Salman Rushdie în 1989 şi cel care a recunoscut culpabilitatea Turciei în genocidele kurde şi armeniene. Pentru declaraţiile sale şi în special pentru romanul« Mă numesc Roşu», a primit nenumărate ameninţări cu moartea şi a fost chemat în faţa tribunalului în 2005, acţiuni care s-au reluat şi în anul în curs de către Înalta Curte de Appel.
zapada
Orhan Pamuk crează în „Zăpada” un personaj central interesant, Ka, un joc de litere între kar ( zăpadă în limba turcă) şi Kars oraşul din roman. Ka este un martor unei drame, un antieror de tpi kafkian care sperând că regăseşte drumurile creaţiei şi ale dragostei se trezeşte aruncat în abis de către viaţa sa de exil. Ka îşi trăieşte dramatismul făcând dragoste cu İpek sau apropiându-se de o trăire mistică aparte prin redactarea poemelor sale în timpul meditaţiei asupra simbolului fulgului de nea. Personajul ne rămâne în memorie datorită căii sale interioare dificile, satisfacţiilor de poet şi îndrăgostit dar şi prin imposibilitatea de a acţiona, prin destinul său tragic.Dar am să revin asupra acestui personaj cu o recenzie despre întreg romanul.
Paul Gauguin este născut şi el în data de 7 iunie 1848, alături de Paul Cézanne şi Vincent Van Gogh, se înscrie printre pictorii sfârşitului de secol XIX cu cea mai mare influenţă în secolul XX. Gauguin afirma « Vous connaissez depuis longtemps ce que j’ai voulu établir : le droit de tout oser.» iar coloristica sa este una îndrăzneaţă, temele sale sunt şi ele îndrăzneţe, a îmbinat misticismul cu creaţia cu îndrăznealăm culorile sale vii şi modelele tahitiene se vor impregna şi pe inima şi ochiul nostru cu o întrebare : care este culoarea misterului ? În Ta Matete( Azi nu vom merge la piaţă) întâlnim un Gauguin care se împotriveşte colonizării, care înfăţişează realitatea socială contemporană, un grup de prostituate înşirate ca la piaţă în stilul unei frize egiptene, dar care par a nu fi disponibile,aşezate ca într-un dans javanez, contrar obiceiurilor colonizatorilor care descurajau dansul şi încurajau vânzarea de orice naturăta_matete
De la albul zăpezii lui Pamuk la roşul şi galbenul lui Paul Gauguin îndrăzneala se ascunde într-un mister pe care mulţi dintre noi nu-l putem dezlega. Cât de mult să îndrăznim, la ce putem renunţa de dragul îndrăznelii?
Este şi capacitatea aceasta de a te avânta îmbibată într-un sânge de kamikaze. Mulţi dintre noi sunt în stare de sacrificii şi de despărţiri de dragul unui vis. Pamuk a părasit Turcia, este în Statele Unite, Gauguin e înmormântat în Insulele Marchize la Atuona. Îndrăzneala lor a însemnat îndepărtarea de casă, de ţară, aproprierea unui alt spaţiu, a unei alte culturi.
Despre acasă ne vorbeşte însă un alt aniversat al zilei Tom Jones (născut în 1952,la 7 iunie) în « Green green grass off home »

Ş-atunci unde să ne oprim acasă, unde iarba e încă verde sau pe tărâmuri visate unde putem îndrăzni în roşu, în alb?
Pentru că întrebarea este destul de subiectivă am să mă opresc aici, dar vă aştept pe voi să ne spuneţi:” cum vedeţi îndrăzneala? , cât se poate încerca în viaţă, în cultură ? şi dacă îndrăzneala are vreo legătură cu spaţiul locuit…”
.

  • cadran

    Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • Blog Stats

  • Categorii

  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031