Trenuleţul Skamionda şi vagoanele lui de sidef spre lumea visurilor de cleştar

a fost o data ……
o invitaţie de la un mecanic de locomotivă cu aburi, proprietar în orăşelul « Mine Însumi », invitaţia chema toţi iubitorii de sidefiu în gara of mă fiecare cu vagoanele sale, cei care respiră sidefiul nopţii şi-au vopsit vagoanele cu voie bună şi dragoste şi au plecat în căutarea locomotivei aburinde, cei care poartă pe limbă gustul sidefului au îmbrăcat vagoanele în crinoline şi au plecat în goana mare să întregească trenul, cei care au peniţa de sidef au pus vagoanelor diamante de dor şi prietenie de douăşpatru de carate şi au dat vagoanelor un imbold din cele mai adâncuri gânduri de ducă spre calea ferată unde locomotiva dialoga cu sufletele vagoanelor în dialect sidefiu.
Priveam cum creşte trenul ca altele în zece lumi, cum îşi asortează culorile în cuvinte şi înaintează falnic ca un Orient Express, râvneam la el ca un moşneag la trenul său de lemn pierdut în cufărul amintirilor din copilărie.
Când a sosit telegrama credeam că e o veste de la sufletul meu uitat pe coclauri, despre cum alunecă locomotiva ca un vers peste ţări şi oraşe…
Era invitaţia…de emoţie mi-am pierdut glasul şi privirile de gală, însă auzeam încă şuieratul cald şi plin de avânt al trenului deja kilometric, am împrumutat un vagon pe care
l-am vopsit aşa

poemul matriţă. la patru mâini
de IOANA CRÃCIUNESCU & DAN MIRCEA CIPARIU

doi oameni îşi mâncau proiecte (din gură-n gură)
la Restaurant
vagoane de dormit
în spate
vagoane de trezit
în faţă
inima mea blochează
lexicul
orarul de întâlniri şi de plecări ale suferinţei
inima mea, un vagon cu cartuşe de limbaj
din encefal

El era mereu preocupat
de ceea ce iese din el
Eu priveam cum
creşte trecerea
trenului prin câmpul nepăsător de săpat
atacul inimii împotriva celor ce te fac să suferi
atacul inimii împotriva
gândirii categoriale
sunt inima mea legată
în reţele de oglinzi

Oglinzile în adâncimea lor
sunt nişte blide
cu supă suptă
de buze setoase
care nu se privesc
în oglinzi

inima mea nu mai e ce a fost
inima mea nu va mai fi
ceea ce ar fi putut fi
oglindă de leprozerie şi biciuiri
oglindă cu ieşire la mare!
În orice dialog
Marea ocupă plajă şi dig
prin izbire!
− are o voinţă compusă din două stări!
eu îi sunt starea a doua…
stau în mine însumi
ca în tine însuţi
dig cu adevăruri relative
şi surprize ce n-au ce căuta în biografia subiectivă

Actul intrării în biografie
este un
viol dulce
infernal
dulcele îmi face
rău la ficat –
biografia îmi pare o Ucraină-n război
oricum ar fi
INTRĂ! –
daţi-mi biografia şi stelele
de început şi sfârşit
nu văd lumini
şi nici proprietari
de singurătate şi har

intermediar între sânge şi
Final
gata de război
şi de intrare într-un mausoleu
Iată sumarul obiectelor
pe care clipa ţi le poate
oferi:
gloanţele din piept
ale acelui mort
fără merit nimerit
din greşeală în ţeava intereselor tale
vorba vecinului:
„o jigodie
ăştia trebuie
scoşi afară…”

Te faci tristă poveste
În orice vagon
de restaurant –
cu doi lăcătuşi de revizie
când e vorba să
fi rupt
de clasa I
stai rupt…
am fost un bătrân precoce
fără căderi în viaţă
şi în lexic
am fost o trestie gânditoare
aşteptând certitudini şi valuri

între negru de fum
şi fabrica de tuş
toţi îşi râd prezentul
de
“Cerneală
Simpatică!”
„n-o să trăiţi prea mult
din poem / din poezie”
− ne spune vocea unui lovit
de litere şi semne

“mi-e frică de viaţa normală
şi de stelele căzătoare”
“mi-e frică de
cerneala simpatică”
Domn Şef!
Comanda nu e la mine
− muzica e tristă
şi nu o aud decât în urechile
morţilor…
Morţii nu-i
place
să aibã poveşti
cu afonii

am aşteptat un cuvânt de iertare
şi n-am primit nimic
nici timp, nici geografii
scriu pe ritmul unei căutări
de vocabular izbăvit
rechinul din poem muşcă
rechinul din vis

O crescătorie de rechini
la piept
seamănă cu o simfonie
la un singur
instrument:
FIERĂSTRĂU
laptele lor desigur
e
muzical…

călătorim şi singurătatea ne e la braţ
cu vagonul doi blocat
de uşi triste şi grase
singurătatea dă drumul la amintiri
şi la gheaţă
singurătatea e un mamifer
ce face prin gări
prin vagoane
Am de gând să-mi
amestec amintirile
tale
cu căderea în
TURISM
a vecinilor!

20 august 2008, între Bucureşti şi Mediaş, în vagonul restaurant.

carnaval-concurs de măşti Ziua îndrăgostiţilor de artă

Aţi citit remember-urile galei legate de Valentine’s Day, probabil aţi văzut şi wishlist-ul în care visa Veneţia şi mai mult ca sigur aţi aflat despre carnaval.
Nu sunt exact fan ziua îndrăgostiţilor, pentru mine 14 februarie are mai mult tangenţă cu sărbătoarea mult visată carnavalul de la Veneţia.
Şi cum nici anul acesta nu am norocul de a mă găsi în Italia, nici măcar şansa de a organiza un carnaval parizian, am decis să deschid un carnaval bloggăresc.
Pentru asta am nevoie de prezenţa şi dorinţa voastră a prietenilor, cititorilor şi trecătorilor.Cum bănuiesc că majoritatea veţi sărbători astăzi ziua îndrăgostiţilor vă anunţ că acest carnaval bloggăresc va dura două zile.
Intrarea este liberă, intră cine vrea şi iese cine nu mai poate.
Ţinuta obligatorie: mască, pelerină şi nickname ( vă rog să aveţi grijă în alegerea pe care o faceţi să nu amintiţi de numele real sau username-ul de blog)
Ora de deschidere este 12 PM /14 februarie ora de închidere ora 0 /16 februarie (GMT+1).
Vom avea mâncare şi băutură la alegere, muzica de asemenea, dedicaţii muzicale pentru toate costumele şi nu în ultimul rând un concurs pentru cea mai bună mască.

masque-venise

Cel mai impresionant personaj va primi drept premiu un film la alegere din colecţia galei trimis prin mail în format rar şi 3 cărţi poştale pariziene trimise la domiciliu dacă înmânarea personală nu este posibilă.
După cum spune şi titlul e vorba de carnavalul îndrăgostiţilor de artă deci vă propun să decretăm tema principală: cele 7 arte.
Vă aştept pe toţi iubitori de carnaval, iubitori de artă, iubitori de dragoste, iubitori de ziua de azi să facem un altfel de Saint Valentine cu jumătatea sau fără jumătatea pereche însă cu multă dragoste şi bună dispoziţie

UPDATE
Cele Şapte arte:
1. arhitectura
2. sculptura
3. pictura
4. muzica
5. dansul
6. poezia
7. cinematografia
Măştile:

1.Il medico della peste

il medico-della-pesta

o mască inventată în momentul epidemiei de ciumă pentru a proteja medicii de microbi, astfel nasul măştii era umplut cu „herbes de Provence”, mască a fost utilizată mai târziu în teatru pentru a ridiculiza, personajul având discursuri pline de grandilocvenţă.
2.Veronica Franco

veronica franco

la curtigiana onesta, curtezană plină de cultură şi stil, dar care făcea comerţ cu şarmul său.A fost amanta regelui Henry III al Franţei, poetă şi una dintre cele mai faimoase curtezane veneţiene, istorisirile neoficiale spun despre ea ca ar fi fost purtată la petreceri pe tăvi imense de argint pe care se odihnea toată splendoarea nudului său, iar în „Dangerous Beauty ” în duelul poetic afirmă: „I confess I ** divinely those who love… and well opine me.”

3.Anne Boleyn

anne boleyn

marchiză de Pembroke, regină consoartă a Angliei şi mamă a Elisebeth-ei I mai târziu, a fost decapitată pentru înaltă trădare şi adulter, dar devine ulterior unul dintre martirii protestanţi .

4.Orangina

lulu orangina

pasărea cu cioc de portocală care ne prepară salata de fructe
5. veneziana

veneziana

ne aduce bucăţi melancolice din Veneţia şi actori îndrăgiţi în suflete

6.Contesa de Bathory

erszebet bathory

contesa sângeroasă care se înfățițează rar, dar sângeros cu umerii goi de primăvară a lui Boticelli şi spune despre sine: „nu mănânc ciocolată – doar fetitze tinere și naive ca și dragostea.
ah, și câte un bărbat brunet de două ori pe săptămână. ”

7. Minotaurul

le minotaure

creatură fabuloasă jumătate om jumătate taur, închis în labirintul lui Minos, a fost ucis de Tezeu cu ajutorul unei săbii magice dată de Ariadna.

8.Casanova

casanova

un veneţian în toată puterea cuvântului, care a jucat mai multe roluri: impostor, erudit, scriitor, escroc, magician,spion, diplomat şi aventurier, a fost cunoscut ca simbol al seductorului; şi-a sfârşit viaţa ca bibliotecar în Boemia nu înainte de a-şi redacta memoriile.

dedublări şi pregătiri de carnaval

De multe ori mi se întâmplă să adun coincidenţele lalolaltă ca
într-un dicteu automat şi să-mi construiesc ziua pe baza lor, de aici şi revenirea la aniversarea zilei, de aici unele poeme „suprarealiste”, de aici starea mea de spirit. Poate că sună ciudat pentru unii, poate par scăpată din altă epocă pentru alţii, dar nu-mi place să programez nici ceea ce scriu seara, nici ceea ce voi face mâine, cu mici excepţii în ceea ce priveşte programul cotidian, că doar nici Gala nu e numai Gala şi uneori mama eroină intră pe făgaş şi dictează ordinea de zi, alteori alte personaje închise în pielea de nonpământeană îşi fac simţită prezenţa( după aceste dezvăluiri nu mai par scăpată din altă epocă, ci direct de la spitalul Voila şi reiese clar că nu mă înţeleg cu dedublările mele), cel mai bine vă explică poetul Dan Mircea Cipariu care e situaţia cu dedublările, nu ale Galei, ci ale Mariei în a sa „sunt eu maria petrarca rilke. adevarata biografie a mariei dante spinoza” carte apărută în urma experimentului de scriere creativă şi art-therapy de la Spitalul de Psihiatrie-Voila pe care v-o recomand cu mare tremur liric ca find una din experienţele lirice capabile să te facă să zbori din literatură în prezent, din prezent în psihologie, din psihologie în grafică, datorită lucrărilor de artă ale lui lui Mihai Zgondoiu în colaborare cu locuitorii „biografiei subiective”), încă un semn de deviant-speech din partea mea, dar o recomandare nu strică niciodată.
Înapoi la oile mele… şirul coincidenţelor zilei de azi (9 februarie ) a început cu un cadou livresc şi a sfârşit-o tot cu un cadou, meloman de astă dată.
O persoană dragă mie m-a fericit astăzi cu L’idiot de Dostoievsky

idiotul

tocmai bine fiindcă nu l-am citit în altă limbă decât cea în care ştiu să mă afund cel mai bine şi să ies la suprafaţă ca un scafandru împlinit şi împăcat cu sine după scufundările în Marea Roşie

thewalk

(îmi spunea mie cineva, căci eu nu mă îndeletnicesc cu sea diving, despre scufundările în această mare, că marchează pe viaţă şi îţi dau sentimentul că l-ai prins de-un picior pe Dumnezeu, iarăşi deviază Gala… cineva să o tragă înapoi !)
Pe când mă bucuram eu de Dostoievsky al meu,

dostoievsky

violet şi antic şi mă gândeam la cum vor suna cuvintele şi tăcerile lui Mişkin în franceză, realizez că tocmai se împlinesc (faceţi calculul din 1881 până azi ) atâţia ani de la moartea marelui D. Şi asta nu e suficient, vrând să pun cartea în bibliotecă (căci Gala-gazdă nu-mi permitea să citesc) văd că nimeresc lângă Les aventures de Mr Pickwick de Charles Dickens

dickens

a cărui aniversare ar fi fost acu două zile, doar că atunci nu scrisem nici un articol, deci bun moment să-l omagiez aici alături de Dostoievsky, mai ales că Mişkin şi Pickwick sunt două caractere hristice, aş zice, care se aseamănă şi completează prin încercare de a-l continua pe Don Quijote şi de a contura înfăţişarea omului sublim.
Din opoziţia lui Mişkin faţă de lume şi din tăcerile sale am desprins şi eu învăţătura care se cade : aceea de a nu răspunde uneori spre a nu fi părtaş la relele lumii, dacă reuşesc sau nu asta numai „Gospodi” o ştie. Cert este că ieri am jucat rolul celei care nu cuvântă, cu mască şi fără mască.
De ce cu mască ? Cei ce aţi citit lista de dorinţe a Galei ştiţi că vrea la carnavalul de la Veneţia ( din păcate cred că se va transfera pe wishlist-ul de anul viitor din cauze de criză şi conflicte cu Gala-mama eroină) acum chiar râdeţi…. ştiu că am plecat de la cadou şi am ajuns la carnaval dar sincer au legătură între ele…cel puţin în delirul galactic .
Ultimul cadou de care am avut parte a fost un recital la pianina

pianina

proprietatea familionului, achiziţionată la insistenţele Galei din brocantele parisiene şi care şi-a găsit un loc de cinste în restaurant.
Am avut o pianistă care ne-a delectat cum a ştiut ea mai bine şi chiar dacă pianina e cu dichis, a ieşit un moment meloman foarte plăcut, pentru Gala a făcut trecerea de la muzical la „onirical”, căci imediat mi-a zburat gândul la măşti şi la Veneţia.
Am ascultat Kreisleriana lui Schumannşi mi-am regăsit muţenia căci m-am gândit la Moreta,

la moreta

masca mută foarte dragă mie, o mască ovală de velur purtată de femei, în special în vizitele la mănăstire şi care se ţinea cu ajutorul dinţilor.

A urmat apoi Schubert cu serenada sa, care mie îmi povestea despre La Bauta,

La bauta

masca albă pentru ieşirile la teatru şi care modifica tonul vocii făcând imposibilă identificarea purtătorului.

La cererea mea am avut şi Mozart Rondo alla turca care pentru mine a fost sunetul corespunzător cu Il Pantalone

Il pantalone

masca neagră a neguţătorului nervos şi agitat în continuă mişcare.

Piano concerto no 2 Rachmaninov-Kissin mi-a desenat Brighella,

brighella

masca de culoare cărămizie reprezentând carecterul cel mai problematic din comedia
dell’ arte, cel capabil de orice pentru a-şi procura bani, cinic şi dulceag totodată.

Iar Libiamo din Traviata lui Verdi mi-a povestit despre Arlechino/ Arlechina

arlecchino

măşti negre alăturate unor costume foarte colorate, vesele şi înşelătoare în acelaşi timp.

Asta a fost călătoria mea reverică spre carnaval şi împlinirea zilei, toate coincidenţele s-au unit : Idiotul cu tăcerea lui şi fuga de năravurile lumii găsindu-şi locul în pianul cu măşti din lumea Galei, iar dedublările Mariei s-au aciuiat pe rând în îmbinarea viselor galice.
De tristeţe că nu merg la Veneţia s-ar putea să organizez un carnaval parizian la mine în bătătură, sper să nu îmi fie stelele potrivnice, dacă nu, poate organizăm un carnaval bloggăresc ce ziceţi vă tentează ?
Între timp vă lansez o provocare:
încercaţi un dicteu automat să zicem de 15
rânduri /gânduri care să vă contureze propriul delir.
Trimit provocarea pe post de leapşă la Andi, Corina, Angela, Cristinutza, v2v, Lorin şi cine se mai învârte pe aici şi e tentat; aştept cu nerăbdare reacţiile voastre poate facem primul pas spre carnavalul delirurilor .