Femeia: între întrebări şi noi ideologii

Astăzi din nou despre femeie şi libertate .Până unde merge libertatea femeii? Eistă sau nu există graniţe ale feminităţii? Cât mai rămâne din inocenţa şi puritatea ei în momentul în care intra cu forţă în lumea bărbaţilor? Sunt doar întrebări care probabil că ne scormonesc gândurile nouă femeilor, lor bărbaţilor şi care mi-au revenit azi pentru că se împlinesc 23 de ani de la trecerea în nefiinţă a celei care a deschis calea acestor întrebări: Simone de Beauvoir.

Simone de Beauvoir spunea despre femeie : „Iată ce caracterizează în chip fundamental femeia: ea este Celălalt în inima unei totalităţi ai cărei doi termeni sunt necesari unul celuilalt.” mai multe citate din Al doilea sex găsiţi într-un fragment aici. Iar la polul opus vă aduc un citat din Kierkegaard: „Ce nenorocire este să fii femeie! Şi totuşi, cea mai mare nenorocire pentru o femeie este să nu înţeleagă că este femeie.”
Şi mă întreb din nou de care parte a baricadei ne situăm în momentul în care suntem sincere cu noi, de care parte a baricadei ne situează ei când sunt sinceri? Dacă rămânem la stadiul de întrebare şi privim fotografiile lui Robert Doisneau născut la 14 aprilie 1912,

poate reuşim să conturăm o lume a femeii, eu am subliniat doar stadiile de dezvoltare :
Femeia în devenire – fetiţa şi grija maternă

Femeia în formare -adolescenta zglobie

Femeia şi dragostea

Femeia şi joaca

Femeia şi împlinirea sentimentală

Femeia mulaj-împletirea sufletelor şi trupurilor

Femeia şi singurătatea

În primul rând m-aş întreba şi v-aş întreba în care dintre fotografiile de mai sus vă regăsiţi sau vă regăsiţi jumătatea, în al doilea rând se formulează singură încă o întrebare: există în lumea aceasta fotografică acea diferenţiere despre care am pomenit mai sus, este femeia aici femeie raportată la sine sau raportată la celălalt?
Astăzi m-am afundat în întrebări, sunt întrebările care îmi bântuie lumea feminină fie ea virtuală, fie ea reală şi care sunt sigură că sub o formă sau alta o regăsesc şi în interiorul vostru. Răspunsurile noastre pot contura o altă lume, în care sexismul şi feminismul să nu existe şi în care femeia poate fi mândră că provine din coasta lui Adam, iar bărbatul poate fi recunoscător că ea este gâtul pe care se sprijină .
Ce ziceţi ne încumetăm să îi dăm forme virtuale?
Ca un mic prolog vă las un strop de Jean Ferrat în literele lui Louis Aragon:
„La femme est l’avenir de l’homme”:

„Schimbă-te în cuvinte, precum îţi zic.”(Nichita Stănescu)

La 31 martie 1933 se naşte Nichita Hristea Stănescu la Ploieşti, poet, scriitor şi eseist ales post-mortem membru al Academiei Române, cel care avea să spună despre el :

„Eu nu sunt altceva decât
o pată de sânge
care vorbeşte”. (Autoportret în Epica magna)
Despre Nichita se pot spune miliarde de cuvinte sau se poate asculta, prefer astăzi să-i las cuvintele să vorbească şi să tac.
Am să fac un mic pelerinaj prin poemele, fotografiile, interviurile şi cântecele care i-au preluat versurile.
Să fie acest drum în interiorul lui Nichita cadoul meu pentru ” cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial”, după cum îl numea Ştefan Augustin Doinaş, adăugând „Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanşa asupra poeţilor ei.”

Primãvara

Primejdii dulci alcatuind sub gene,
mi te ivesti istovitor de dulce
cu sinii bulbucati zvicnind sã culce
pe ei sarutul lutului, alene.

Te stingi încet din mine, iara
sub piept loveste-n caldarim o minge
si ziua pe trotuare se prelinge,
lasind în urma-i iz de primavara.

Alaturi de mocirlele uscate
ies pomii toti cu trunchiurile-n floare
Hei… zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam cite fete-s astazi deflorate?

Un orizont pierdut, cu buze rosii
saruta-n crestet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din departare
si mor în primavara ofticosii…(Artgotice)

Cãtre Galateea

Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile
si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau
ce cutremur au si ce culoare anume,
si mersul tau, si melancolia ta, si sprancenele tale,
si bluza ta, si inelul tau, si secunda
si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun în pietre
si mã rog de tine,
naste-mã.

Stiu tot ce e mai departe de tine,
atat de departe, incat nu mai exista aproape –
dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea…
si tot ce e dincolo de ele,
si atat de departe, incat nu mai are nici nume.
De aceea-mi indoi genunchiul si-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l ingana.
Si mã rog de tine,
naste-mã.

Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.
Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui
copacii – umbre de lemn ale vinelor tale,
raurile – miscatoare umbre ale sangelui tau,
si pietrele, pietrele – umbre de piatra ale genunchiului meu,
pe carc mi-I plec în fata ta si mã rog de tine,
naste-mã. Naste-mã. (Dreptul la timp)

Râsu’ plânsu’

Pleoapa cu dinti, cu lacrima manjita,
sare cazuta în bucate,
dovada ca nu pot trai numai acum
sunt amintirele mele, toate …

Dovada ca nu pot vedea fãrã martori
e copilaria, adolescenta mea,
dubland nefiinta acestei secunde
cu nefiinta ei de candva.

Ah, rasu’ plansu’
ah, rasu’ plansu’
mã bufneste când spun
secundei vechi putrezind în secunda
de-acum.

Ah, rasu’ plansu’
ah, rasu’ plansu’
în ochiul lucrurilor reci
si-n dintele lor muscator, ca si sceptrul
neinventatilor regi. (Necuvintele)

Poveste sentimentalã

Pe urma ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stateam la o margine-a orei,
tu – la cealalta,
ca doua toarte de amfora.
Numai cuvintele zburau intre noi,
inainte si inapoi.
Virtejul lor putea fi aproape zarit,
si deodata,
îmi lasam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pãmânt,
numai ca sã privesc iarba-nclinata
de caderea vreunui cuvint,
ca pe sub laba unui leu alergind.
Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,
inainte si inapoi,
si cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, intr-un virtej aproape vãzut,
structura materiei, de la-nceput. (O viziune a sentimentelor)

Tinerii

Se saruta, ah, se saruta, se saruta
tinerii pe strazi, în bistrouri, pe parapete,
se saruta intruna ca si cum ei insisi
n-ar fi decât niste terminatii
ale sarutului.
Se saruta, ah, se saruta printre masinile-n goana,
în statiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se saruta cu disperare,
cu violenta, ca si cum
la capatul sarutului, la sfirsitul sarutului, dupa sarut
n-ar urma decât batrinetea proscrisa
si moartea.
Se saruta, ah, se saruta tinerii subtiri
si indragostiti, Atât de subtiri, ca si cum
ar ignora existenta piinii pe lume.
Atât de indragostiti, ca si cum, ca si cum
ar ignora existenta insasi a lumii.
Se saruta, ah, se saruta ca si cum ar fi
în intuneric, în intunericul cel mai sigur,
ca si cum nu i-ar vedea nimeni,ca si cum
soarele ar urma sã rasara
luminos
abia
dupa ce gurile rupte de sarut si-nsingerate
n-ar mai fi în stare sã se sarute
decât cu dintii.

Lunã în câmp

Cu mana stânga ti-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormitilor gutui
si de-as putea sã-mi rup din ochii tai privirea,
vazduhul serii mi-ar parea caprui.

Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,
zvelti vanatori, în arcuitii lei
din goana calului, cum isi subtie arcul.
0, tinde-ti mana stânga catre ei

si stinge tu conturul lor de lemn subtire
pe care ramurile I-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au ratacit cu timpul, pe intins.

Eu te privesc în ochi si-n jur sã sterg copacii
In ochii tai cu luna mã rasfrang
… si ai putea, uitand, sã ne strivesti în gene
dar chipul ti-l intorn, pe bratul stâng. ( Sensul iubirii)

Lecţia despre cub

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze,
până când cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
– Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat! (Epica magna)

nichitastanescu

Nod 19

Ia cunostinta ca pot ucide,
ca pot zdrobi cu calcaiul capul suav
al stelei rasarinde si placide,
din pricina careia am devenit zugrav!

Ia cunostinta ca nu am mila de mine,
ca sangele meu mi-l amestec cu mestecenii!
Grabnic ti-aduc la cunostinta toate acestea!
Vezi ce faci! ( Noduri si semne)

Somnul cu fierãstraie-n el

Somnul cu fierastraie-n el
taie capetele cailor
si caii alearga nechezind cu sange,
ca niste mese rosii, fugite pe strazi,
de la cina cea de taina.

Si caii alearga, în aburii rosii
clatinand umbre. In sai, fantome.
Frunze se lipesc de gaturile lor
sau se prabusesc de-a dreptul în ele,
cum se prabuseste umbra copacului în fantani.

Aduceti galeti, aduceti cani mari de sticla,
aduceti cani si pahare.
Aduceti castile vechi ramase din razboi,
aduceti-i pe toti carora le lipseste un ochi,
sau în loc de brat au un loc liber,
care poate fi umplut.

Peste tot sange de cal decapitat
curge în voie, si
eu cel care-am vãzut primul
acestea
va vestesc ca am baut din el ...(Operele imperfecte)

Testament

Mã cirpesc cu vorbe, cu substantive,
îmi cos rana cu un verb.
Nobile paleative
de serv.

Iti scriu cu trupul meu viata
si mersul stelelor ti-l scriu.
Vocala cea mai lunga este ata
în care mortu-l cos, de viu.

Cãci trebuie sã dam si marturie,
altfel nimica n-ar mai fi,
în dulce scriere tirzie
tinind alãturi morti si vii.

Tu ombilic din care curge
vorbirea numai altor guri
fãrã sã stim unde ne duce
în care dalbe viituri.

Incit nu stim cine traieste –
cuvintul poate, poate trupul.
Zapada alba Doamne, poate,
sau urma-n ea, pe care o lasa lupul…(In dulcele stil clasic)

Starea de a fi ciresar

Ah, n-o så stie nimeni
gingasa pricinå a ciresului
profunda pricinå a stejarului
cauza ochilor mei.

Ah, n-o så stie nimeni
zburata pricinå a påsårilor
impietrita pricinå a pietrelor
cauza inimii mele.

Ah, n-o så stie nimeni
neagra pricinå a påmintului
curgåtoarea pricinå a riurilor
cauza sufletului meu.(Maretia frigului)

Poem
Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?…(O viziune a sentimentelor)

Închinare

Adolescenţii, bărbaţii, bătrânii
aspiraţia, rodnicia, împlinirea
vârste trecându-şi puterea, arborele
din cele opt ore – ale zilei de muncă.

Mai mulţi fii ai pământului ţării,
ce fericire!
Ei fac să răsară-n opt ore sfera
întreagă a Timpului! (Roşu vertical)

Noi

Noi suntem seminţe şi pământul e al nostru,
ştim cel mai bine locul şi patima şi rostul,
ştim cel mai bine legea şi mersul înainte,
suntem după nevoie şi lacrimă şi dinte.

Nu cerem nimănuia nimic, însă oricine
dacă el vrea-l numim şi prieten şi vecine.
Aici şi pâinea, sarea, noi a avem la masă,
căci ne-am făcut-o singuri, zidindu-ne o casă.

Nu zicem rău de nimeni, stăpâni peste pământ
Noi suntem în picioare, sub noi străbunii sunt.
De-aceea poate-n libertate să lucească,
deasupra noastră, universala boltă albastră.( Un pământ numit România )

A cumpăra un câine

A venit îngerul şi mi-a spus:
– Nu vrei să cumperi un câine?
Eu nu am fost în stare să-i răspund.
Cuvintele pe care i le-aş fi putut striga erau
lătrătoare.
– Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul, ţinând în braţe
inima mea
lătrătoare,
dând din stânga ca dintr-o coadă.
– Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul
în timp ce inima mea
dădea din sânge ca dintr-o coadă.( Belgradul în cinci prieteni )

Cum sa ma-nsurubez in aer?

Cum să mă-nşurubez în aer, pământule?
Cum să m-arăt din unghiul, al privirii,
gândule,
cu ce e mai puţin din mine dat pieirii?

Cum să m-arăt în trup pe care nu-l doresc,
neîntomnat şi-n azvârlire,
plin de verdeaţă şi regesc
şi armăsar păscând câmpii asire?

Cum să-ţi atârn de nară, logodit,
şi sângelui tău să îi fiu nutreţ?
Cum să mă spulber din dorul gândit?
Şi cum să-ţi fiu nepreţios, de preţ?

Poate fiind?
Sau, poate nefiind? (Starea confesiunii)

Nuntă marină

Burează cu lapți peste icre
aproape de țărm,
printre pietrele păroase
peștii dansează, dansează.
Să nu te azvârli în mare
noaptea aceasta!
Ea este oprită înotului.
Să ți lopețile drepte ca niște catarge
și fără de cântec împins din spate
de lună,
nevătămat vei ajunge în port. (postume-Cărțile Sibiline)

Aşa s-a schimbat Nichita în cuvinte …aşa ne învaţă pe noi să ne transformăm

dansul substitut al comunicării?

Dansul rămâne unul dintre punctele centrale în viaţa mea personală şi culturală, întotdeauna m-au atras dansurile, dansatorii şi atmosfera pe ringul cu mişcări sălbatice, cei care sunteţi prin preajmă aţi văzut posturile mele revin asupra dansului de câte ori am ocazia. Pentru mine dansul este în primul rând plăcere, în al doilea rând comunicare şi apoi eliberare.
Aş vorbi despre multe dansuri care mi-au furat clipa şi sufletul de-a lungul vieţii, îmi amintesc din copilărie am fost marcată de Bolero, de dansul lui John Travolta din Saturday night fever, de dansul din Dirty Dancing, Michael Jackson şi Madonna, de Paula Abdul şi de Freddie Mercury, MC Hammer şi multe altele, am vrut doar să dau câte un exemplu din fiecare registru. Apoi au început filmele şi baletul dar aici îmi trebuie un articol special să le aduc pe toate, am să amintesc doar in fugă tangourile din Scent of a woman şi Moulin rouge pe Baryshnikov în White Nights şi dansul piticului din Twin peaks despre care am scris zilele trecute.
Nu nu aniversăm astăzi niciun coregraf, nicio balerină, însă cei prezenţi încalendarul artistic de astăzi mi-au vorbit mie despre dans. E vorba de Sarah Vaughan ( n. 27 martie 1924), Maria Schnieder ( n. 27 martie 1952) şi Quentin Tarantino ( 1963).Dansurile lor sunt dansuri ieşite din tipare, sunt dansuri ciudate şi incitante, sparg canoanele coregrafice şi introduc sau continuă alte idei, dansurile acestea conţin tot ceea ce văd eu într-un dans: plăcere, comunicare, eliberare
Dansul şi melodia CAPRICIU, „Whatever Lola wants, Lola gets” în interpretarea lui Sarah Vaughan

Dansul AFRODISIAC, un ultim tango în Paris alături de actriţa Maria Schneider

Dansul PROVOCARE, concursul de dans din Pulp Fiction cu scenariul lui Quentin Tarantino

Dansul TRANSĂ, tot în Pulp Fiction

Dansul LUPTĂ cu aceeaşi Uma Thurman tot în scenariul lui Quentin Tarantino, dar de data aceasta în Kill Bill

Dansul SUCCES, satisfacţia din scena finală a filmului Four rooms cu şi de Quentin Tarantino

Dansul FATAL al Juliettei Lewis în rolul lui Mallory Knox din filmul Natural Born Killers adaptare a lui Oliver Stone după un scenariu al lui Quentin Tarantino

Pe cât de bizare toate aceste dansuri pe atât de comunicative, după mine poartă în ele tot mesajul ideatic al filmelor în cauză.
Oare cum ar fi dacă în anumite momente din viaţă ne-am exprima prin dans? Pentru că tot vorbisem cu Angela despre tăcere şi sinceritate, dansul le îmbină perfect pe amândouă.

7 trepte ale decăderii dragostei

Despre îndrăgostire am vorbit cu ceva zile în urmă, apoi am propus o discuţie despre sacru şi profan în cuplu afirmând că în ciuda sacralizării prin dragoste şi ritualuri de umanizare de conturare a vieţii în dragoste, cu dragoste şi spre dragoste, cuplul decade în profan, se destramă şi piere.
Astăzi cu ajutorul celor prezenţi în calendarul Galei, am să încerc să conturez această traiectorie din păcate decadentă.
1. Imediat după îndrăgostire, cuplul trece printr-o puternică relaţie formată dintr-o atracţie fizică, cerebrală şi emoţională, dragostea devenind pasiune care de multe ori poate semăna cu
Am adus din nou un fragment din „Şatra” filmul lui Emil Loteanu, pentru că îl consider unul dintre cele mai relevante filme în ceea ce priveşte pasiunea, pentru că înainte de subtilităţi etnice, de înfăţişare a vieţii boeme, de pledoarie a libertăţii „Tabor ukhodit vnebo” este un film despre pasiune.Scenariul este scris de Emil Loteanu după o nuvelă a lui Maxim Gorki

maxim_gorki

( pe care îl aniversăm astăzi), o primă nuvelă a sa publicată în ziarul „Kvkaz” în 1892 cu titlul „Makar Chudra”, cu această ocazie Alexei Maximovici Pechkov şi-a ales şi pseudonimul Gorki ( care înseamnă amar în rusă).Nuvela vorbeşte despre dragostea dintre Rada, femeia rebelă, liberă până în măduva oaselor pe care nimeni şi nimic nu o poate stăpâni şi Zobar, hoţul de cai un boem şi un spirit neîmblânzit, de pasiunea dintre ei şi urmările acesteia.
2.Pasiunea în momentul în care nu-şi mai este suficientă sie înseşi se transformă într-o relaţie carnală, în care se încearcă totul, în care imaginaţia nu are stavile, iar senzualitatea prinde forme diferite.Cred că cel mai explicit exemplu în acest domeniu îl găsim în cinematografie la Bernardo Bertolucci

bernardo-bertolucci

, care astăzi împlineşte 68 de ani.Multe din filmele lui Bertolucci mi-au rămas înscrise pe retina cinefilă, însă trei dintre ele parcă nu le pot despărţi.Au acelaşi fir roşu ce le leagă: sex, politică şi cinefilie.În plus ideea de bază pare a fi „there is no love, only proofs of love”, actriţele seamănă între ele Maria Schneider, Liv Taylor şi Eva Green sunt brunetele lui Bertolucci, scenele de sex sunt abundente vrând să expună parcă gândurile personajelor, să insiste asupra puterii relaţiei carnale în viaţă. În pofida scenelor explicite, sexul în scenele lui Bertolucci este considerat o modalitate de înţelegere a condiţiei umane, iată şi filmele despre care vorbeam:
a) Last tango in Paris
b) Stealing Beauty
c) The dreamers
Este vorba despre o perioadă în care simţurile sub orice formă se cuibăresc în imaginaţia cuplului sau invers, momente în care nu există frica de ridicol, în care dragostea e la un pas de nebunie, iar limitele par inexistente, atunci suntem capabili probabil de cele mai nesăbuite dar şi cele mai interesante experienţe de cuplu.
3) Încet acestea dispar şi se instalează rutina,

jerry-lewis

viaţa de cuplu este ca o scrisoare bătută la maşină de scris, amuzant ce e drept dacă ne amintim de interpretarea lui Jerry Lewis, care astăzi ajunge la vârsta de 83 de ani, şi care incă ne face să zâmbim
Rutina însă nu este aducătoare de zâmbete, la început aduce confortul împreună cu ea, dar apoi reacţionează ca rugina, încet încet ne distruge sufletul, dragostea.
4) Declinul iubirii este etapa următoare, iar cel mai bine ne vorbeşte despre el Sully Prudhomme, poet francez şi primul laureat al premiului Nobel în literatură în anul 1901, născut tot în data de 16 martie, în 1839

sully-prudhomme

DECLIN D’AMOUR

Dans le mortel soupir de l’automne, qui frôle
Au bord du lac les joncs frileux,
Passe un murmure éteint : c’est l’eau triste et
Le saule
Qui se parlent entre eux.
Le saule : ” je languis, vois ! Ma verdure tombe
Et jonche ton cristal glacé ;
Toi qui fus la compagne, aujourd’hui sois la tombe
De mon printemps passé. ”
Il dit. La feuille glisse et va jaunir l’eau brune.
L’eau répond : ” ô mon pâle amant,
Ne laisse pas ainsi tomber une par une
Tes feuilles lentement ;

” ce baiser me fait mal, autant, je te l’assure,
Que les coups des avirons lourds ;
Le frisson qu’il me donne est comme une blessure
Qui s’élargit toujours.
” ce n’est qu’un point d’ abord, puis un cercle qui
Tremble
Et qui grandit, multiplié ;
Et les fleurs de mes bords sentent toutes ensemble
Un sanglot à leur pied.
” que ce tressaillement rare et long me tourmente !
Pourquoi m’oublier peu à peu ?
Secoue en une fois, cruel, sur ton amante
Tous tes baisers d’adieu ! ”
5) După această cădere, sufletul e fărâmiţat şi durerea se instalează în toate mădularele, toate colţurile sufletului se închid în ele însele, nimeni ţi nimic pare să nu le mai atingă, aşa cum tot Sully Prudhomme ne spune în poemul său Le Vase brisé:

Le vase où meurt cette verveine
D’un coup d’éventail fut fêlé ;
Le coup dut l’effleurer à peine :
Aucun bruit ne l’a révélé.

Mais la légère meurtrissure,
Mordant le cristal chaque jour,
D’une marche invisible et sûre,
En a fait lentement le tour.

Son eau fraîche a fui goutte à goutte,
Le suc des fleurs s’est épuisé ;
Personne encore ne s’en doute,
N’y touchez pas, il est brisé.

Souvent aussi la main qu’on aime,
Effleurant le cœur, le meurtrit ;
Puis le cœur se fend de lui-même,
La fleur de son amour périt ;

Toujours intact aux yeux du monde,
Il sent croître et pleurer tout bas
Sa blessure fine et profonde ;
Il est brisé, n’y touchez pas.

6) În cele din urmă, răniţi ne găsim alinarea în muzică medităm, ne amintim de dragostea pierdută, iar unduirile inimii zdrobite par sunete triste de acordeon, mă gândesc la acordeonul lui Ramzan Paskayev, unul dintre cei mai talentaţi acordeonisti ceceni, aniversat tot astăzi
7) Se întâmplă adeseori să vrem să ne alinăm neîmplinirile în braţele primului venit, să vrem să uităm dragostea vieţii în sufletul altcuiva, încercăm să ne umplem viaţa cu iubire de orice natură care să acoperă golul lăsat şi rănile amorului trecut, în concluzie să începem o relaţie nouă cu toate riscurile pe care le implică.Această parte îmi aduce oarecum aminte de pianista lui Elfriede Jelinek, poate nu întâmplător, căci astăzi împlineşte 56 de ani Isabelle Huppert

isabelle-huppert

cea care a interpretat-o pe Erika Kosuth, personajul principal din romanul lureatei premiului Nobel din literatură în 2004, în filmul Pianista din 2001, în regia lui Michael Haneke. Chiar dacă evoluţia Erikăi nu era asemănătoare cu ceea ce am descris eu mai sus, la acest punct suita de evenimente din viaţa profesoarei de pian şi ultima treaptă a iubirii se pot întâlni, pentru că e vorba de fapt despre insucces, despre iubiri care sfârşesc urât cu scene de violenţă şi ignorare cu lipsă de suflet, de iubire şi de umanitate în care nu mai regăsim nimic din ceea ce a fost cândva frumos şi din care există riscul să ieşim cu traume mari, poate nu de natura celei prin care trece Erika şi care duce la sinucidere, însă cu dureri şi mai mari decât tristeţea unui suflet ciobit, mai bine spus cu un suflet făcut bucăţi şi care nu mai poate fi reconstituit, un puzzle sentimental fără soluţii.
Mă întreb dacă şi voi vedeţi tot aşa scara pe care coboară dragostea, pe care se profanizează sentimentul cel mai nobil….

7 semne ale îndrăgostelii

Vă amintiţi cum e prima săptămănă de îndrăgosteală? Zic eu prima săptămână, dar poate fi vorba de o lună sau un sfert de an :).
Eu una de fiecare dată cel puţin o săptămână sunt cu capul în nori, dulce ca o ciocolată, ochii îmi sunt strălucitori şi fără vârstă, sunt plină de replici ca un actor şi grăbită de fiecare dată să mai prind un zbor şi un sărut în plus pe secundă, am o pasăre în piept care ştie să scrie poeme şi toate sunt la superlativ.
Coincideţele îmi joacă feste se pare… când i-am adunat laolaltă pe cei aniversaţi sau comemoraţi astăzi a ieşit gândul despre momentul îndrăgostirii… v-aş lăsa să ghiciţi cine mi-a indus această stare şi cum… cei care vreţi opriţi-vă din citit aici, mergeţi în altă pagină şi lasaţi-mi gândul vostru ….

Cei care aţi continuat să citiţi am să vă spun acuşica cum e în lumea Galei când e îndrăgostită:

1. sunt cu capul în nori, vreau să cuceresc universul, în zbor îmi regăsesc forţa de a cuceri necunoscutul şi dorinţa de a trece dincolo de faţa văzută a universului interior, port în suflet o galaxie care se pregăteşte să renască
toate acestea mă fac să mă aseamăn oarecum lui Yuri Gagarin

yurigagarin

născut la 9 martie 1934 şi care la 12 Aprilie 1961, devine primul om în spaţiu, lansându-se pe orbită la bordul navei Vostok 3KA-2 (Vostok 1). Numele de cod pe care l-a purtat pe parcursul acestei misiuni a fost Kedr (Cedrul), pe parcursul zborului se pare că ar fi fluierat celebra melodie: „Pământul-mamă aude, pământul-mamă ştie” („Родина слышит, Родина знает”), un cântec patriotic compus de Dmitri Shostakovich în 1951, pe versurile lui Yevgeniy Dolmatovsky,
iar în momentul în care a văzut pământul ar fi exclamat: „Pământul e albastru … Ce frumuseţe; E uimitor”

2. dulce ca o ciocolată iar dulceaţa aceasta o modelez, din ea creez cadouri pentru cel drag şi fac cele mai îndrăzneţe declaraţii de dulcegărie exact ca Juliette Binoche

juliette_binoche

(născută la 9 martie 1968) în „Chocolat”
3.recit o grămadă de poezii ca un actor, le caut pe toate de dragoste şi le pun în suflet ca măsură a stării de galactic, apoi le recit cu inima plină de pasiune aşa cum numai Ion Caramitru (născut la 9 martie 1942) ştie să o facă, „La mulţi ani, maestre!”, să ne mai învăţaţi să iubim
4.cu replicile actoriceşti în braţe plină de lirism şi inspiraţie mă grăbesc să prind toate secundele propice iubirii, să prelungesc un sărut dincolo de scenă, dincolo de clişeu, dincolo de capătul nopţii cu speranţa că el nu este actorul grăbit
al Laurei Stoica, de la dispariţia căreia se împlinesc deja trei ani

5.am o pasăre în piept care ştie totul despre poezie şi care îmi împrumută aripile seara când vreau să zbor într-o lume imaginară, lumea în care ea vorbeşte despre mine şi eu vorbesc cu ea despre dragoste, pasărea aceasta îi aparţine lui Charles Bukowski (decedat la 9 martie 1994) şi se numeşte „Bluebird.”
Bluebird
by Charles Bukowski
there’s a bluebird in my heart that
wants to get out
but I’m too tough for him,
I say, stay in there, I’m not going
to let anybody see
you.
there’s a bluebird in my heart that
wants to get out
but I pur whiskey on him and inhale
cigarette smoke
and the whores and the bartenders
and the grocery clerks
never know that
he’s
in there.
there’s a bluebird in my heart that
wants to get out
but I’m too tough for him,
I say,
stay down, do you want to mess
me up?
you want to screw up the
works?
you want to blow my book sales in
Europe?
there’s a bluebird in my heart that
wants to get out
but I’m too clever, I only let him out
at night sometimes
when everybody’s asleep.
I say, I know that you’re there,
so don’t be
sad.
then I put him back,
but he’s singing a little
in there, I haven’t quite let him
die
and we sleep together like
that
with our
secret pact
and it’s nice enough to
make a man
weep, but I don’t
weep, do
you?

6. nu în ultimul rând toate sunt la superlativ, mă simt chez moi de parcă dragostea ar fi casa mea dintotdeauna şi aş cânta ca Bob Crosby, fratele lui Bing pe care îl omagiem astăzi, ( şi el a încetat din viaţă la 9 martie1993)

Way Back Home
by Bob Crosby And The Bobcats

The roads are the dustiest
The winds are the gustiest
The gates are the rustiest
The pies are the crustiest
The songs the lustiest
The friends the trustiest

Waaay back home (back home!)

The trees are the sappiest
The days are the nappiest
The dogs are the yappiest
The kids are the scrappiest
The jokes the snappiest
The folks the happiest

Waaay back home
Dont’ know why I left the homestead
I really must confess
I’m a weary exile
Singing my song of lone-li-ness

The grass is the springiest
The bees are the stingiest
The birds are the wingiest
The bells are the ringiest (the hearts…)
The hearts the singiest (the arms…)
The arms the clingiest

Waaay back home

(What about the sun?)
The sun’s the blaziest (and the fields?)
Field’s the daisiest (and the cows?
Cows the graziest (and the help?)
The help’s the laziest.
The boys (are the witiest)
The girls (are the prettiest)

Waaay back home

(The pigs are the snootiest)
(The owls are the hootiest)
The plants the fruitiest
Stars the shootiest
(The grins the funniest)
The smiles the sunniest

Waaay back home
Dont’ know why I left the homestead
I really must confess
I’m a weary exile
Singing my song of lone-li-ness

The food is the spreadiest
The wine is the headiest
The pals are the readiest
The gals are the steadiest
The love the liveliest
The life the loveliest

Waaay back (Waaay back)
Waaay back Home (No place like home)
Sweeeet home

7.şi toate împreună parcă seamănă cu titlul unui film în care a jucat Ornella Mutti,

ornella-mutti

care azi împlineşte 54 de ani, e vorba de „Innamorato Pazzo” cu Adriano Celentano
Acestea sunt simptomele după ce se instalează îndrăgosteala în inima Galei. Acum dacă v-am dezvăluit semnele dragostei galactice aştept şi simbolurile voastre.
Să vorbim despre cum se învârte cerul când suntem îndrăgostiţi şi despre ce culoare are noaptea.

UPDATE
ce putea fi mai potrivit decât o voce caldă şi o melo care mie îmi străpunge sufletul de fiecare dată, de la Teona mi-am permis să aduc o melodie în interpretarea ei şi a prietenilor, o melo de zile mari, de îndrăgosteli de neuitat

dedublări artistice

1.Dedublări şi furt de personalitate

Nu mi-au plăcut niciodată filmele violente, filmele în care imaginile centrale sunt cele ale unor persoane mutilate sau chiar ucise prin violenţă. Sunt capabilă să privesc ore în şir ciudăţenii, dar nu bătăi şi impulsivităţi sălbatice.
Totuşi sunt câteva filme la care le-am trecut cu vederea violenţa şi pe care am reuşit să le privesc în totalitate cu scenele bătăioase cu tot, printre ele se numără şi « Portocala mecanică » şi « Fight Club ». Am să vă amintesc de ultimul dintre ele printr-o secvenţă video, cea a celor opt reguli.
Nu mă opresc în mod aleatoriu asupra acestei scene, ci pentru ca este un lait motiv care revine pe parcursul filmului, nu întâmplătoar v-am adus aminte de acest film, ci pentru că filmul, în regia lui David Fincher, are la bază nuvela lui Chuck Palahniuk « Fight Club », o scriere despre o fraternitate secretă a unor tineri care se lovesc unul pe altul până ajung pe jumătate morţi în concursuri ilicite până ajung să evolueze într-un grup terorist. Şi pentru că secvenţa video se referea la regulile clubului am să citez pasaje din carte referitoare la aceste reguli aici, pentru moment citatele sunt în franceză fiind singura ediţie pe care am avut-o la îndemână , dar o să încerc să revin cu o traducere .
Ultima frază : « À l’époque, ma vie me donnait l’impression d’être trop complète, et peut-être qu’il nous faut tout démolir pour faire quelque chose de mieux de nous-mêmes. », este de altfel şi cheia spre interpretarea personajului principal Tyler Durden aka dedublările naratorului, precum şi intenţia autorului de a arăta feţele pe care le poate lua autodistrugerea începând de la o insomnie şi ajungând la sinucidere.
Iar cum astăzi e ziua lui Chuck Palahniuk

Chuck Palahniuk

să-i urăm « La mulţi ani ! » şi să-i citim nuvelele, iar pentru cei tentaţi să vadă un alt film care are la bază o scriere a sa, şi anume « Choke » le recomand cartea înaintea peliculei cinematografice în regia lui Clark Gregg, dacă sunt amatori de Palahniuk, căci scenariul filmului este net diferit de naraţiunea în sine.
Un cadou potrivit pentru sărbătorit mi s-ar părea o bucată muzicală a unui alt aniversat al zilei : Leo Delibes

leo delibes

şi mă gândeam la muzica din baletul « Coppelia ( Fata cu ochi de smalţ) » de Arthur Saint-Léon, cu un livret de Charles Nuitter, scris după povestea lui Hoffmann L’Homme au sable, care, zic eu, menţine ritmica de galop din Fight Club şi face aluzie şi la dedublări.

2. Senzualitate explicită vs senzualitate ascunsă

Alte sărbătorite ale zilei de 21 februarie îşi fac locul în calendarul Galei, două femei pătrunse de o senzualitate profundă, cea dintâi Anais Nin

anais-nin

a fost una dintre primele scriitoare care a deschis porţile literaturii erotice, cea de-a doua Nina Simone

nina_simone

cu senzualitatea vocii sale de neconfundat ne-a strecurat în suflete o muzică demnă de a ne cutremura simţurile.
Anais Nin a devenit celebră în urma jurnalului său intim pe care l-a început la unsprezece ani şi a continuat să scrie asiduu până la moarte, jurnal pe parcursul căriua descrie întâlniri amoroase artistice sau anlitice ca cele cu Henry Miller, Antonin Artaud, Edmund Wilson, Fuseau Vidal, James Agee.
Anais Nin este apreciată şi pentru pionieratul în scrierile erotice, fiind alături de Kate Chopin printre primele scriitoare care au atins acest subiect sensibil ţinând seama că vorbim despre anii ‘40. « Delta lui Venus » sau « Venus Erotica » a fost scrisă în condiţii de probleme financiare cu un dolar pagina, a fost considerată drept o scriere scandalos de explicită în care se pune accent pe bisexualitate feminină. O vară la Mallorca din « Delta lui Venus » este o scenă reprezentativă pentru această faţă erotică a literaturii lui Anais Nin, în varianta engleză se poate citi aici, şi am să adaug un fragment din Delta lui Venus în lectura unei actriţe surpriză.
Nina Simone nu mai are nevoie de prezentare, cred că fiecare dintre noi poate asocia senzualitatea cu timbrul ei vocal sau una dintre piesele ei cu amorul.
Am să las la alegere două dintre preferatele mele, sunt curioasă care vă atrage mai mult.Iar ca fapt divers aş aminti că numele ei adevărat a fost Eunice Kathleen Waymon, dar a ales pseudonimul de Nina datorită unui amant latino american care îi spunea niña iar Simone a fost ales ca un omagiu în cinstea Simonei Signoret.
3. Virilităţi neaşteptate : inovaţia în muzică şi teatru

Un alt personaj drag Galei s-a născut la 21 februarie, e vorba de Sacha Guitry

guitry_sacha

care afirma : « Je n’ai qu’une seule ambition : ne pas plaire à tout le monde. Plaire à tout le monde c’est plaire à n’importe qui. ».Această ambiţie Guitry atransformat-o în inovaţie. Noi reguli în teatru, noi reguli în cinematografie, nu a plăcut oricui, dar ce-i care îl admiră pe Guitry îl admiră tocmai pentru că nu este ca toţi ceilalţi, pentru că noutatea lui, umorul caustic face deliciul publicului, replicile sale în aparenţă misogine sunt o pelerină care ascunde predilecţia sa spre dragostea faţă de femei, fapt ce îl confirmă cele cinci căsnicii ale sale. Frazele sale misogine sunt o metodă de a se răzbuna contra infidelităţii, contra mariajului nereuşit.De altfel unul dintre cunoscuţii lui Guitry actor şi regizor la rândul lui afirma că acesta din urmă a fost nebun după femei în schimb ele nu au fost nebune după el . Aceasta va fi şi cauza replicilor sale misogine şi a falsei categorii la care este încadrat. Am amintit de misoginism pentru că adesea numele lui Sacha Guitry trimite în această zonă şi pentru că am vrut să fac trecerea lui de la misogin la personaj virilic. Dincolo de aceste portretizări Guitry a fost : comedian, dramaturg, regizor de teatru şi de film şi un mare scenarist. Numărul pieselor sale de teatru se ridică la o sută şi majoritatea au fost puse în scenă de el însuşi, iar filmele pe care le-a regizat sunt în jur de 33, în majoritatea având rol principal şisau de regizor . Guitry a avut o încredere în sine , în virilitatea şi forţa sa care ne este transmisă tocmai prin pluralitatea poziţiilor pe care le are în arta teatrală şi cinematografică, prin curajul de a accede spre noi dimensiuni şi forme artistice. Aici găsiţi un mic text al lui Sacha Guitry despre ceas, un text mai puţin cunoscut iar mai jos o scenă din ” L’acroche-cœur „ care să vă apropie de universul său.
O altă surpriză, un personaj aparte care cu chitara sa poate cuceri orice suflet este Andrés Segovia

Andrés Segovia

considerat cel mai important reprezentant al chitării clasice din secolul XX şi care e născut tot la data de 21 februarie.
Segovia a încercat să impună un stil în care flamenco şi repertoriul folcloric spaniol să fie îndepărtat cu desăvârşire şi care să abordeze partea clasică din muzică, nu numai că a reuşit cu brio, dar până şi iubitorii de flamenco printre care mă număr şi eu apreciază acest lucru, chitara lui Segovia şi-a găsit un loc în sufletul publicului filarmonicilor căci Segovia a dorit întotdeauna un loc în orchestră pentru chitară, de altfel acum chitara are posibilitatea abordării lui Bach spre exemplu.
Am încercat să fac trecerea cu ajutorul sărbătoriţilor/ aniversaţilor zilei de la dublă personalitate la personaje feminine şi masculine pline de senzualitate şi virilitate artistică, am să va las să alegeţi fiecare unul din personajele de mai sus pentru a reveni la dedublare. În pielea căruia dintre personajele amintite vă simţiţi împlinite visele şi ambiţiile ?

the man who gave his voice to the man who sold the world

„We passed upon the stair, we spoke in was and when
Although I wasn’t there, he said I was his friend
Which came as a surprise, I spoke into his eyes
I thought you died alone, a long long time ago

Oh no, not me
We never lost control
You’re face to face
With The Man Who Sold The World”

„The Man Who Sold The World” un cover după David Bowie, este una din piesele mele preferate, am postat această piesă având în vedere că interpretarea lui Kurt Cobain are ceva din atmosfera de transa, de levitatie, oarecum mistică, foarte potrivită astăzi când Kurt ar fi împlinit 43 de ani, …the man who gave his voice to the man who sold the world will lavitate in our memory forever

kurt cobain

get lucky

I’m better with my muscles
Than I am with my mouth
I worked the fairgrounds in the summer
And go pick fruit down south

And when I’m feel them chilly winds
Where the weather goes I follow
Pack up my traveling things go with the swallows

And I might get lucky now and then
You win some, you might get lucky now and then
You win some

I wake up every morning
Keep on eye on what I spent
Gotta think about eating
Gotta think about paying the rent

I always think it’s funny
It gets me everytime
I wonder about the happiness and money
Tell it to the breadline

But you might get lucky now and then
You win some, you might get lucky now and then
You win some

Now I’m rambling through this meadow happy as a man can be
Think I just lay me down under this old tree
On and on we go through this old world of shuffling
If you got a truffle dog, you can go truffling

But you might get lucky now and then
You win some, you might get lucky now and then
You win some

wish i was at home 4 christmas

Hey, Mr. Churchill comes over here
To say we’re doing splendidly.
But it’s very cold out here in the snow
Marching to and from the enemy.
Oh I say it’s tough, I have had enough,
Can you stop the cavalry?

I have had to fight almost every night,
Down throughout these centuries.
That is when I say, oh yes yet again,
Can you stop the cavalry?

Mary Bradley waits at home,
In the nuclear fallout zone.
Wish I could be dancing now,
In the arms of the girl I love.

Dub-i-dub-i-dum-dum
Dub-i-dub-i-dum
Dub-i-dum-dum-dub-i-dum
Dub-i-dub-i-dum
Dub-i-dub-i-dum-dum
Dub-i-dub-i-dum
Dub-i-dum-dum-dub-i-dum
Dub-i-dub-i-dum
Wish I was at home for Christmas.

Bang goes another bomb on another town
While the Czar and Jim have tea.
If I get home, live to tell the tale,
I’ll run for all presidencies.
If I get elected I’ll stop
I will stop the cavalry.

Dub-i-dub-i-dum-dum
Dub-i-dub-i-dum
Dub-i-dum-dum-dub-i-dum
Dub-i-dub-i-dum
Dub-i-dub-i-dum-dum
Dub-i-dub-i-dum
Dub-i-dum-dum-dub-i-dum
Dub-i-dub-i-dum
Wish I was at home for Christmas.

Wish I could be dancing now,
In the arms of the girl I love.
Mary Bradley waits at home,
She’s been waiting two years long.

Wish I was at home for Christmas.

Perle sarate de iubire… by Mela

Am descoperit cu TINE ca exista si lacrimi de bucurie. Le cunosteam doar pe cele de tristetze. Si azi realizez ca imensul meu noroc, mai degraba sansa vietii mele e de-a fi iubita de TINE. TU m-ai conturat, modelat, finisat, cum nimeni altcineva n-ar fi facut-o. Am renascut ca sa devin minunea TA.

Isabelle Boulay – Quelques Pleurs

Ti-amintesti cand te-am regasit adormit in acea camera bleu-turquoise?… Ti-am mangaiat fruntea si-am asteptat sa te trezesti. Prezentza mea neasteptata te-a tulburat, ti-ai deschis bratele si ochii ti s-au umezit. O perla sarata ti s-a prelins intre pleoape si gene, alunecand pe obraz, spre coltul buzelor. Eram incapabila sa rostesc ceva. Ti-am sorbit lacrima, m-ai cuprins si m-ai lipit de tine. Alte perle continuau sa curga. Te-am intrebat:
– de ce, Mon Amour?…
Vocea-ti blanda mi-a raspuns silabic:
– pentru ca te iubesc…

Orele ce-au urmat vor fi fost magice, chiar daca ne-au reamintit teama de lipsa unui viitor comun. Ziua aceea ni s-a parut interminabila. Stiam amandoi ca la sfarsitul ei, inainte de caderea noptii, va interveni despartirea. Am hotarat sa ignoram ecoul ei trist si sa ne bucuram de fiecare secunda impreuna. Nu indrazneam sa ne uitam la ceas. Telepatia dintre noi functiona perfect: doream sa „tragem” de timp, sa-l oprim, sa-l stapanim. Dar Cronos, tiran crud si sangeros ne devora fara mila c ape proprii sai copii. Bucuria reintalnirii s-a transformat in luciditate. Tacerile noastre nu mai constituiau acele marturisiri comune, ci un izvor de viitoare lacrimi. Un sirag de perle al carui sidef continea ultima-ti iubire.

Ai plecat. Absentza dureroasa si fidela m-a acoperit. Trebuie sa recunosc ca mi-e greu. Daca fac un singur pas, te vei departa si mai mult. Daca tresar si ma-nfior, o fractiune de secunda ma propulseaza la mii de ani-lumina fatza de tine. Exact acolo unde am prins radacini nemuritoare cu speranta ce-avea gust de ciocolata amaruie. E frustrant cum nu pot sa-mi alcatuiesc vorbele, mi se incurca in gand si-n suflet. Si totusi mi-a ramas privirea ta, zambetul tau, iubirea ta.

Pasesc, fara sa stiu spre ce orizonturi ma-ndrept, ca sa scap de „doar si poate”. Gandurile-mi zboara catre TINE. Vreau sa-mi imbat viata pana la ultimul strop! M-am sfaramat si-am revenit din lacrimile tale fara nici-o ezitare, indiferent de ce va urma, viitorul mi-e tot PREZENT. Trecutul s-a cutremurat dupa seismul din vara indiana, urmat de-un tsunami devastator. M-am reintors acolo unde te lasasem. Acelasi râu cu meandre grabite se strecoara printre salcii plangatoare si plopi. Acelasi soare incandescent isi scalda razele aurii in apa limpede.

O adiere brusca imi mangaie chipul. Inchid ochii si-ti simt ultimul sarut. Imaginea ta atat de prezenta se estompeaza incet, incet. E tarziu, sunt asteptata. Trebuie sa te parasesc, Mon Amour. Stiu ca UNDEVA existi si pentru mine. Numele tau e un amestec de vocale comune si de culori parfumate ce-mi revin de cate ori mi-e dor de tine. Gradina mea fermecata e plina de locuri feerice, magice, un paradis fara trecut.

Acolo te regasesc azi, acum, mereu.

Eric Clapton – Tears in heaven