7 trepte ale decăderii dragostei

Despre îndrăgostire am vorbit cu ceva zile în urmă, apoi am propus o discuţie despre sacru şi profan în cuplu afirmând că în ciuda sacralizării prin dragoste şi ritualuri de umanizare de conturare a vieţii în dragoste, cu dragoste şi spre dragoste, cuplul decade în profan, se destramă şi piere.
Astăzi cu ajutorul celor prezenţi în calendarul Galei, am să încerc să conturez această traiectorie din păcate decadentă.
1. Imediat după îndrăgostire, cuplul trece printr-o puternică relaţie formată dintr-o atracţie fizică, cerebrală şi emoţională, dragostea devenind pasiune care de multe ori poate semăna cu
Am adus din nou un fragment din „Şatra” filmul lui Emil Loteanu, pentru că îl consider unul dintre cele mai relevante filme în ceea ce priveşte pasiunea, pentru că înainte de subtilităţi etnice, de înfăţişare a vieţii boeme, de pledoarie a libertăţii „Tabor ukhodit vnebo” este un film despre pasiune.Scenariul este scris de Emil Loteanu după o nuvelă a lui Maxim Gorki

maxim_gorki

( pe care îl aniversăm astăzi), o primă nuvelă a sa publicată în ziarul „Kvkaz” în 1892 cu titlul „Makar Chudra”, cu această ocazie Alexei Maximovici Pechkov şi-a ales şi pseudonimul Gorki ( care înseamnă amar în rusă).Nuvela vorbeşte despre dragostea dintre Rada, femeia rebelă, liberă până în măduva oaselor pe care nimeni şi nimic nu o poate stăpâni şi Zobar, hoţul de cai un boem şi un spirit neîmblânzit, de pasiunea dintre ei şi urmările acesteia.
2.Pasiunea în momentul în care nu-şi mai este suficientă sie înseşi se transformă într-o relaţie carnală, în care se încearcă totul, în care imaginaţia nu are stavile, iar senzualitatea prinde forme diferite.Cred că cel mai explicit exemplu în acest domeniu îl găsim în cinematografie la Bernardo Bertolucci

bernardo-bertolucci

, care astăzi împlineşte 68 de ani.Multe din filmele lui Bertolucci mi-au rămas înscrise pe retina cinefilă, însă trei dintre ele parcă nu le pot despărţi.Au acelaşi fir roşu ce le leagă: sex, politică şi cinefilie.În plus ideea de bază pare a fi „there is no love, only proofs of love”, actriţele seamănă între ele Maria Schneider, Liv Taylor şi Eva Green sunt brunetele lui Bertolucci, scenele de sex sunt abundente vrând să expună parcă gândurile personajelor, să insiste asupra puterii relaţiei carnale în viaţă. În pofida scenelor explicite, sexul în scenele lui Bertolucci este considerat o modalitate de înţelegere a condiţiei umane, iată şi filmele despre care vorbeam:
a) Last tango in Paris
b) Stealing Beauty
c) The dreamers
Este vorba despre o perioadă în care simţurile sub orice formă se cuibăresc în imaginaţia cuplului sau invers, momente în care nu există frica de ridicol, în care dragostea e la un pas de nebunie, iar limitele par inexistente, atunci suntem capabili probabil de cele mai nesăbuite dar şi cele mai interesante experienţe de cuplu.
3) Încet acestea dispar şi se instalează rutina,

jerry-lewis

viaţa de cuplu este ca o scrisoare bătută la maşină de scris, amuzant ce e drept dacă ne amintim de interpretarea lui Jerry Lewis, care astăzi ajunge la vârsta de 83 de ani, şi care incă ne face să zâmbim
Rutina însă nu este aducătoare de zâmbete, la început aduce confortul împreună cu ea, dar apoi reacţionează ca rugina, încet încet ne distruge sufletul, dragostea.
4) Declinul iubirii este etapa următoare, iar cel mai bine ne vorbeşte despre el Sully Prudhomme, poet francez şi primul laureat al premiului Nobel în literatură în anul 1901, născut tot în data de 16 martie, în 1839

sully-prudhomme

DECLIN D’AMOUR

Dans le mortel soupir de l’automne, qui frôle
Au bord du lac les joncs frileux,
Passe un murmure éteint : c’est l’eau triste et
Le saule
Qui se parlent entre eux.
Le saule : ” je languis, vois ! Ma verdure tombe
Et jonche ton cristal glacé ;
Toi qui fus la compagne, aujourd’hui sois la tombe
De mon printemps passé. ”
Il dit. La feuille glisse et va jaunir l’eau brune.
L’eau répond : ” ô mon pâle amant,
Ne laisse pas ainsi tomber une par une
Tes feuilles lentement ;

” ce baiser me fait mal, autant, je te l’assure,
Que les coups des avirons lourds ;
Le frisson qu’il me donne est comme une blessure
Qui s’élargit toujours.
” ce n’est qu’un point d’ abord, puis un cercle qui
Tremble
Et qui grandit, multiplié ;
Et les fleurs de mes bords sentent toutes ensemble
Un sanglot à leur pied.
” que ce tressaillement rare et long me tourmente !
Pourquoi m’oublier peu à peu ?
Secoue en une fois, cruel, sur ton amante
Tous tes baisers d’adieu ! ”
5) După această cădere, sufletul e fărâmiţat şi durerea se instalează în toate mădularele, toate colţurile sufletului se închid în ele însele, nimeni ţi nimic pare să nu le mai atingă, aşa cum tot Sully Prudhomme ne spune în poemul său Le Vase brisé:

Le vase où meurt cette verveine
D’un coup d’éventail fut fêlé ;
Le coup dut l’effleurer à peine :
Aucun bruit ne l’a révélé.

Mais la légère meurtrissure,
Mordant le cristal chaque jour,
D’une marche invisible et sûre,
En a fait lentement le tour.

Son eau fraîche a fui goutte à goutte,
Le suc des fleurs s’est épuisé ;
Personne encore ne s’en doute,
N’y touchez pas, il est brisé.

Souvent aussi la main qu’on aime,
Effleurant le cœur, le meurtrit ;
Puis le cœur se fend de lui-même,
La fleur de son amour périt ;

Toujours intact aux yeux du monde,
Il sent croître et pleurer tout bas
Sa blessure fine et profonde ;
Il est brisé, n’y touchez pas.

6) În cele din urmă, răniţi ne găsim alinarea în muzică medităm, ne amintim de dragostea pierdută, iar unduirile inimii zdrobite par sunete triste de acordeon, mă gândesc la acordeonul lui Ramzan Paskayev, unul dintre cei mai talentaţi acordeonisti ceceni, aniversat tot astăzi
7) Se întâmplă adeseori să vrem să ne alinăm neîmplinirile în braţele primului venit, să vrem să uităm dragostea vieţii în sufletul altcuiva, încercăm să ne umplem viaţa cu iubire de orice natură care să acoperă golul lăsat şi rănile amorului trecut, în concluzie să începem o relaţie nouă cu toate riscurile pe care le implică.Această parte îmi aduce oarecum aminte de pianista lui Elfriede Jelinek, poate nu întâmplător, căci astăzi împlineşte 56 de ani Isabelle Huppert

isabelle-huppert

cea care a interpretat-o pe Erika Kosuth, personajul principal din romanul lureatei premiului Nobel din literatură în 2004, în filmul Pianista din 2001, în regia lui Michael Haneke. Chiar dacă evoluţia Erikăi nu era asemănătoare cu ceea ce am descris eu mai sus, la acest punct suita de evenimente din viaţa profesoarei de pian şi ultima treaptă a iubirii se pot întâlni, pentru că e vorba de fapt despre insucces, despre iubiri care sfârşesc urât cu scene de violenţă şi ignorare cu lipsă de suflet, de iubire şi de umanitate în care nu mai regăsim nimic din ceea ce a fost cândva frumos şi din care există riscul să ieşim cu traume mari, poate nu de natura celei prin care trece Erika şi care duce la sinucidere, însă cu dureri şi mai mari decât tristeţea unui suflet ciobit, mai bine spus cu un suflet făcut bucăţi şi care nu mai poate fi reconstituit, un puzzle sentimental fără soluţii.
Mă întreb dacă şi voi vedeţi tot aşa scara pe care coboară dragostea, pe care se profanizează sentimentul cel mai nobil….