îşi numără degetele
împarte firele calde de păr
numără partea de viaţă
în care se leagănă
socoteşte rezistenţa la rupere a lanţului
prea subţire pentru carnea şi oasele trupului
secătuieşte gura speranţei
omul suspendat
asumând existenţa
calculează următorul pas
în despovărare
prin miulţimea de fapte
ca-ntotdeauna absolut oarecare
se desprinde aerul greu al deriziunii
în care vorbele nu-şi mai au căutare
nu-şi mai au înţeles
numără, împarte
omul golit de cuvinte
se numără
din volumul Arta nostalgiei (Poeme cuantice) Cartea Românească 1997
„De vrei, voi înceta să mai cânt. De privirea mea face mereu să-ţi zvâcnească inima, voi întoarce privirea de la tine. De te cutremuri la întâlnirea mea, mă voi depărta din calea paşilor tăi. De fiinţa-mi te stinghereşte – atunci când flori îşi împletesc degetele tale – voi fugi din grădina-ţi singuratică. De apa pârâiaşului tău e neliniştită la trecerea corăbiei mele, nu voi mai vâsli spre ţărmul tău.
……
Dezleagă-mă de lanţurile tale fermecate, iubita mea.
Nu, nu turna seva sărutului tău în mine.
Nori grei de balsam adormitor îmi copleşesc inima.
Deschide larg porţile tale şi fă loc soarelui dimineţii.
Învăluit în cutele mângâierilor tale mă simt una cu tine.
Dezlegă-mă de vrăjile tale şi redă-mi toată bărbăţia.
Numai atunci îţi voi putea închina o inimă neîncătuşată.”
Inceste de citron
Lemon incest
Je t’aime t’aime je t’aime plus que tout
Papapappa
Naïve comme une toile du Nierdoi Sseaurou
Tes baisers sont si doux
Inceste de citron
Lemon incest
Je t’aime t’aime je t’aime plus que tout
Papapappa
L’amour que nous n’f’rons jamais ensemble
Est le plus beau le plus violent
Le plus pur le plus enivrant
Exquise esquisse
Délicieuse enfant
Ma chair et mon sang
Oh mon bébé mon âme
L’amour que nous n’f’rons jamais ensemble
Est le plus beau le plus violent
Le plus pur le plus enivrant
Exquise esquisse
Délicieuse enfant
Ma chair et mon sang
Oh mon bébé mon âme
Inceste de citron
Lemon incest
Je t’aime t’aime je t’aime plus que tout
Papapappa
nu sunt o mâncătoare de om dar pe tine te-aş mânca
iubeşte-mă de trei patru cinci şase şapte opt nouă zece
prăpăd peste prăpăd în noaptea de zahăr
s-a strâns în mine poftă de măcel şi de fărădelege
carne şi nu os şlefuit
femeia e mieluşeaua cu năpastă
noir pe cerul gurii
dacă eu nu îţi mai sunt nimic
nici tu nu îmi mai eşti nimic
muşcă-ţi limba
jar şi măcel
buze pe buze piept pe piept coapse pe coapse
nu fugi sărbătoreşte atât cât a mai rămas
nici cei mai iubiţi dintre iubiţi nu ar putea să scape de mâhnire
atât mai este din noapte un păr de gheaţă şi calea pentru pradă
voi face tot ce îmi vei cere şi voi făgădui tot ceea ce vei pofti
chiar dacă inima de jucărie este
preafericit cel care poate să te atingă şi să te miroase
carnea bărbatului e o pernă din pene de struţ
câtă mizerie în vorbele tale şi o uşurătate de păsări
pielea ta e aspră precum aceea a bivolului pe nil
femeia tuciurie caută şi nu găseşte
ea nu-l găseşte nici pe acela care dă aripi păsărilor
dreaptă ca litera alef stau cu ocara pe sprâncene
dreaptă ca litera alef tu m-ai făcut să văd moartea la două degete de ochi
mieluşea iepuriţă scoică genune
mă voi îndulci şi săra
vina e numai a grumazului prins în laţ
ca o maimulţă chioară cu şapte porţi de intrare şi două de ieşire
la început nu a fost cuvântul ci pielea
cât despre inimă ea e mereu în stânga
dar cel care o păzeşte e ficatul încuiat în dreapta
destupă chiupurile cu băuturi sparge tot ce se poate sparge
găseşte-te doar pe tine într-o dimineaţă
trupul se cuvine spălat ca pe veşmânt să nu se afle vreo pată
limpezite gândurile întors chipul
nu mă folosesc de slăbiciunea cărnii nimănui
nici chiar a mâncătorilor de bărbaţi
vreau să calc femeieşte
balsamuri prafuri alifii buruieni
părul meu e mai negru ca despărţirea de iubiţi
iar când e împletit în trei se văd trei nopţi deodată
purpura vinului săbiile pântecul pieptul acrişor
sunt panteră din neamul panterelor
neacoperită de nimic altceva afară de pielea mea
parfumat şi îmbrăţişat e bărbatul
noir.
noir (2)
rochia cu clopoţei am îmbrăcat-o pentru tine
mi-am atins aluniţele noir împotriva deochiului
femeia e născută dintr-o coastă răsucită
degeaba n-am fost niciodată soră cu leoaicele din pustie
inimile mele n-au primit daruri decât ca să se împlinească
moartea a cântat prin ochii ei smoliţi
noaptea a ars cu negreala ei
m-am făcut iatagan de păr şi am muşcat lăsând rană
cu susur de brăţări apoi de iasomie
sunt panteră din neamul panterelor
aceasta doar cel care dă aripi păsărilor o ştie
la cântecul de ziuă al cocoşului
femeia de soi se cuvine să plătească-ntreit ceea ce a iubit
ea-l caută pe regele penelor îl aiureşte cu pântecele şi dinţii
mosc negru adăposteşte în ea
istoria pielii e plină de slavă
iar marginile îndulcirii şi ale celor preasărate se năpustesc ca furnicile
eu ştiu ce-nseamnă chemările din sprâncene
uciderile din gene şoldurile înaintaşe
mi-am spălat părul cu vin şi nisip apoi l-am tăiat
beat şi înjunghiat e bărbatul
noir.
A la pêche des coeurs, je ne veux plus aller
Je ne veux plus, ma mère
Y en a trop de douleur quand l’amour s’envoler
Et laisser pauvre gars qui pleure
Ma cocotte elle est partie
Avec un vilain bonhomme
Je suis seul toute la nuit
Pas possible de faire un somme
A la pêche des coeurs, je ne veux plus aller
Je ne veux plus, ma mère
Y en a fini de bonheur quand l’amour s’envoler
Et laisser larmes amères
Au bistro d’oncle Fernand
C’est l’calypso qui commence
Je vais passer un instant
Mais je resterai sur mon banc
A la pêche des coeurs, je voulais plus aller
Seigneur la belle fille
Elle a les lèvres roug’ et des grands yeux qui brillent
Je crois pas que je la connais
Voulez-vous danser, mam’zelle
Pour consoler un pauvre homme
Mais monsieur je suis pucelle
Mamoiselle, soyez bonne
A la pêche des coeurs, je voulais plus aller
Mais vous êtes très jolie
Et si je vous le dis ce n’est pas un péché
C’est la vérité, ma mie
Suivez-moi sous les palmiers
Mon Dieu quelle jolie robe
Il vaudrait mieux l’enlever
Pour ne pas risquer d’la gâter
A la pêche des coeurs, je ne veux plus aller
Mais dites-moi, friponne
Où vous avez trouvé ces beaux petits tétés
Et ce corps qui s’abandonne
Donnez un baiser, ma mie
Pour faire plaisir au pauvre homme
Restons là toute la nuit
Ma douleur elle est partie
A la pêche des coeurs, je ne veux plus aller
Car j’ai fait bien belle prise
Elle vient d’enlever sa petite chemise
Et je vais me régaler…
Et je vais me régaler…
Et je vais me régaler…
La java des bombes atomiques
Boris Vian
Mon oncle un fameux bricoleur faisait en amateur
Des bombes atomiques
Sans avoir jamais rien appris c’était un vrai génie
Question travaux pratiques
Il s’enfermait toute la journée au fond de son atelier
Pour faire des expériences
Et le soir il rentrait chez nous et nous mettait en transe
En nous racontant tout
Pour fabriquer une bombe A mes enfants croyez-moi
C’est vraiment de la tarte
La question du détonateur se résout en un quart d’heure
C’est de celles qu’on écarte
En ce qui concerne la bombe H c’est pas beaucoup plus vache
Mais une chose me tourmente
C’est que celles de ma fabrication n’ont qu’un rayon d’action
De trois mètres cinquante
Y a quelque chose qui cloche là-dedans
J’y retourne immédiatement
Il a bossé pendant des jours
Tâchant avec amour d’améliorer le modèle
Quand il déjeunait avec nous
Il avalait d’un coup sa soupe au vermicelle
On voyait à son air féroce qu’il tombait sur un os
Mais on n’osait rien dire
Et pis un soir pendant le repas v’là tonton qui soupire
Et qui s’écrie comme ça
A mesure que je deviens vieux je m’en aperçois mieux
J’ai le cerveau qui flanche
Soyons sérieux disons le mot c’est même plus un cerveau
C’est comme de la sauce blanche
Voilà des mois et des années que j’essaye d’augmenter
La portée de ma bombe
Et je n’me suis pas rendu compte que la seule chose qui compte
C’est l’endroit où c’qu’elle tombe
Y a quelque chose qui cloche là-dedans,
J’y retourne immédiatement
Sachant proche le résultat tous les grands chefs d’Etat
Lui ont rendu visite
Il les reçut et s’excusa de ce que sa cagna
Etait aussi petite
Mais sitôt qu’ils sont tous entrés il les a enfermés
En disant soyez sages
Et, quand la bombe a explosé de tous ces personnages
Il n’en est rien resté
Tonton devant ce résultat ne se dégonfla pas
Et joua les andouilles
Au Tribunal on l’a traîné et devant les jurés
Le voilà qui bafouille
Messieurs c’est un hasard affreux mais je jure devant Dieu
En mon âme et conscience
Qu’en détruisant tous ces tordus je suis bien convaincu
D’avoir servi la France
On était dans l’embarras
Alors on le condamna et puis on l’amnistia
Et le pays reconnaissant
L’élu immédiatement
Chef du gouvernement
am obosit. înot prin viaţa asta de-o vreme.
oraşul clipoceşte din semafoare feeric.
caut lumină în întuneric.
caut un loc unde oamenii ştiu
că nu-i nici devreme, şi nici târziu;
că are să fie tot ce-a mai fost
că-i vreme destulă, dar nu are rost.
în locul acelaunde au stat şi-au băut
toţi acei care te-au cunoscut.
apoi în viaţă s-au prăbuşit,
cum începutul e prăvale-n sfârşit.
acolo mă duc de unde cale de-ntors nu mai este
acolo unde se-ngână una şi aceeaşi poveste:
aproape sărută pe gură cuvântul departe,
cuvântul viaţă îmbrăţişează cuvântul moarte,
niciodată e frate bun cu mereu,
dumnezeu e o salbă de litere la gâtul tău.
am obosit. înot prin viaţa asta de-o vreme.
oraşul clipoceşte din semafoare feeric.
aproape-am ajuns: doar tu eşti lumină,
în întuneric.
*
* *
am închis ochii şi-am ascultat şipotul tramvaielor pe şine.
mă chirceam de fericire şi-mi părea că sunt proprietarul
acelei seri sublime.
uite, hai să întoarcem cuvintele cu faţa în jos. să le amestecăm. tu alege-ţi unul, altul iau şi eu. unul o să ia şi bunul dumnezeu.
să facem trei lumi, aici pe pământ. câte una din fiecare cuvânt.
una cu cer, alta cu stele, cealaltă cu soare. una cu verde, alta cu roşu, alta cu mare. una cu flori, alta albastră, alta c-un drum. pe care tot ce trece se preface-n scrum.
lumea câştigătoare. lumea de-acum.
Despre Lucian Vasilescu un articol semnat Nichita Danilov aici
ar trebui să înlocuiesc numele acestui oraş
cu un simplu număr care înseamnă pustiu
poate deşertăciune
ce părere ai despre asta Janis Joplin
o să zgâriem puţin suprafaţa mării
şi vom găsi acolo un blues despre bani
despre pescarul de arici undeva sus
aruncându-şi plasele în apă
apoi scoţându-le aproape goale
oricum fără noi.
*
noaptea trecută am băut iarăşi
cu o femeie necunoscută
alcoolul acela abject numit desperados
un amestec de cruzime
şi diamant
adică o şi mai mare cruzime
într-o pivniţă
într-un joc de cuburi
nimeni nu devine matur
oamenii obosesc doar pe măsură ce trece timpul
ar trebui să-ţi înlocuiesc numele
ceea ce n-ar fi mare lucru
ca şi cum pentru a semnifica planeta Saturn
i-ai spune Rosetti chiar Lăbuş
un câine vagabond căruia copiii îi legaseră
împreujurul gâtului
nenumărate pastile de algocalmin
înşirate pe o aţă roşie
*
poate că dragostea este un drog
ce nu se mai jupoaie niciodată de pe creier
ce părere ai despre asta Janis Joplin
un bărbat şi o femeie dansau îmbrăţişaţi
fiecare privind întunericul
peste umărul celuilalt
important este să nu trivializăm replicile
a şoptit unul dintre ei
poate chiar eu însumi
o banalitate
un tavan pictat de Chagall
evreul acela rus care se încăpăţâna să trăiască
deasupra pământului
sunete fabuloase
din trupul unei viori de plastilină
*
uneori jocurile pot fi cinstite
dar asta se întâmplă destul de rar
oricum spre dimineaţă petrecerea se sfârşeşte
şi musafirii părăsesc insula
aşează în furcă receptorul telefonului
acum după 27 de ani ar fi timpul
să nu mă mai gândesc la nimic albastru
nici măcar la un Marcedes
un fel de scoică în care te poţi ascunde
apăsând până la refuz pedala acceleraţiei
*
ar trebui să schimb caseta să înlocuiesc acest blues
cu o înşiruire de pietricele
ceea ce ar fi cam acelaşi lucru
dragostea mea cenuşăreasă a sunetelor
cred că atunci de mult
n-ai calculat bine elicopterul cu portocale
nu mai opreşte aici
ce curios, ce curios, am descoperit, închipuieşte-ţi, îi spuneam,
că două pătrate egale fac împreună un dreptunghi, eram
foarte mândră şi el râdea şi râdea. şi ce dacă e la mintea
cocoşului, e descoperirea mea. handicapul meu de a nu
vedea ce văd alţii sau de a vedea după ce ei au uitat, a făcut
din mine un descoperitor perpetuu. dacă ai şti tu, îi spu-
neam, de câte ori urlu eu „pământ!” ca exploratorul singu-
ratec când vede la orizont pata compactă…şi sunt iar nouă şi
lumea e la început.
23
era o fată Matilda care-şi cosea inimile iubiţilor în tivul
fustei; dar ce fac fetele noi, poetele de la capătul podului,
ce-şi cos ele în tivul fustei lor, în orice caz un alt fel de carne.
71
ningea fără oprire. wăpada îmi astupa toate găurile. o morsă
albă şi foarte grasă mă acoperea. nu puteam să ies decât prin
creştetul capului pe uşa aia mascată; la fontanelă peretele
era friabil, se opintea puţin cum se opinteşte capacul unui
canal. pe acolo trebuia să iasă aerul sferic. dilatarea încetase,
intrasem în munci şi nu durea, nu durea deloc. cineva trecea
o batistă printr-un inel. vedeam cerul. dacă ştiam asta mai
demult frica mea ar fi fost cântec de leagăn.
96
încă simt în cuibul genunchilor puii de dropie. sug acolo în
somn. aşteaptă să crească odată cu apele, voia asta e promisă
ca dimineaţa şi de neoprit. numai Beroza ştie ce fac luncile
alea bezmetice când vine fluxul. când eu cad şi mă ridic şi iar
cad şi vorbesc singură.
haznaua fericirii 
Lemondegala 