23 iunie – imaginaţii în acorduri lirice

Astăzi mă opresc asupra unui fior liric din poezia Annei Ahmatova (Anna Andreïevna Gorenko ) născută la 23 iunie 1889, al cărei univers poetic nu poate să ne lase indiferent nici în ziua de astăzi, melancolia şi durerea poeziei sale se răsfrânge ca o înserare peste sufletele noatre şi ne face să rezonăm cu « l’Âme de l’Âge d’Argent » cum a fost supranumită una dintre cele mai mari poete ruse ale secolului XX.
Iată aşadar fragmente în franceză din capodopera sa Requiem:
Requiem (extraits)
2
Paisible coule le Don
la lune entre dans la maison
la lune entre sans façons,
elle voit une ombre dans la maison.
Cette femme est malade,
cette femme est solitaire.
Le mari mort, le fils est en prison
Priez à mon attention.
3
Non, ce n’est pas moi, c’est une autre qui souffre.
Moi, je ne pourrai pas. Ce qui est arrivé,
qu’un drap noir recouvre le recouvre,
et qu’on emporte les flambeaux…
La nuit.
5
Depuis dix-huit mois je hurle : reviens !
reviens à la maison.
Je rampe aux pieds des assassins,
mon effroi, mon garçon.
Tout s’embrouille sans rémission
et je ne sais plus trop
qui est un fauve qui est un homme,
Quand viendra le bourreau.
Il n’y a que des fleurs qui fanent,
l’odeur d’encens, des pas qui mènent
ailleurs, vers le néant.
Et sans répit me dévisage,
et de mort brandit le présage
une étoile géante.
(1939)

A LA MORT
Tôt ou tard tu viendras- pourquoi pas maintenant ?
Je suis en grand malheur et je t’appelle.
ma lumière est éteinte, mon portrait est béant –
Pour toi si simple et si belle.
Tu peux prendre la forme qui te convient :
flèche empoisonnée, trouant le vide,
bandit, assomme-moi sur le chemin.
Emporte-moi fièvre typhoïde.
Ou bien encore – ta belle invention,
pour tous, à en vomir, banale ;
Qu’un képi bleu entre dans ma maison,
guidé par le concierge pâle.
Tout m’est égal. Ienisseï bouillonnant,
L’étoile polaire brille sur moi.
Et l’éclat bleu des yeux que j’aime tant
se voile d’un ultime effroi.
(19 août 1939 Leningrad)

Şi încă două momente lirice:

Pe lună nouă, într-o seară …

Pe lună nouă, într-o seară,
M-a părăsit iubitul. Şi …?
” O, dansatoarea mea pe sfoară,
Cam cât vei supravieţui? ”

Eu i-am raspuns că nu mă doare
Şi că-i mai bine pentru noi,
Dar să m-aline nu-s în stare
Nici cele patru cape noi.

Un gol adânc sub paşi se cască,
Acelaşi gol în suflet simt …
Mi-admir umbrela chinezească,
Pantofii proaspăt daţi cu-argint.

În sală – vechea veselie,
Surâde gura mea oricui.
Dar inima, ea ştie, ştie,
Că-n loja cincea, nimeni nu-i …

Cântecul ultimei întâlniri

Stă pieptu-mi gata să se frângă,
Fără putere, îngheţat,
Mânuşa pentru mâna stângă
Pe mâna dreapta-am îmbrăcat.

Că sui un munte, îmi păruse,
Şi treptele erau doar trei …
” Hai, mori cu mine ! ” toamna-mi spune
Ţinându-mi calea sub un tei.

” Ursitele mi-au fost haine,
Şi mă-nşelara zi de zi … ”
Răspuns-am tristă : ” Şi pe mine !
Cu tine-odată voi muri „.

Aceasta-i ultima cântare.
Priveam spre casa de cândva –
Gălbuie şi nepăsătoare
Lumina-n dormitor ardea.

Şi pentru că vorbim de Anna Ahmatova iată şi modul în care o vedea Amadeo Modigliani:


Şi pentru ca fiorul liric să ne cuprindă în totalitate aş alătura acestui univers un acord desprins din sufletul unui trubadur de valoare, cel al unui alt aniversat al zilei, Yann Tiersen care astăzi împlineşte 39 de ani. Pe Tiersen cei mai mulţi îl cunoaştem din coloana sonoră a filmului “Le fabuleux destin d’Amelie Poulain” iar pentru că am găsit muzica lui de vis alăturată unei animaţii create de Aiden Gibbons, în 2005 vă invit în universul amintirilor:

sau în concertul absolut magnific din 2001

Sunt acorduri menite să ne poarte prin copilărie, să ne deschidă tărâmuri în care imaginaţia este cer şi pământ, în care curcubeul alcătuit din note muzicale e o scară pe care putem urca şi coborî în voie într-o joacă de-a descoperirea colţului nostru de fericire. Apoi putem striga : fericirea e un acord sau o vocală care te face să tremuri.