Cei care aţi mai răsfoit blogul Galei, probabil v-aţi dat seama că am o atracţie pentru curtezane, m-au fascinat întotdeauna, nu exemplul lor de viaţă cât capacitatea de a trece prin dragoste şi prin feminitate ca un nor, fără să-şi modifice în mod vădit forma, însă riscând să provoace furtuni şi umbre, momente de tensiune sau momente de relaxare. Una dintre cele apropiate mie este Veronica Franco, despre care am mai amintit şi care în « Frumoasa Veneţiană » creează o lume aparte, în care poezia şi dragostea stau faţă în faţă.
A venit acum şi rândul unei curtezane pariziene, Lea de Lonval, personaj central în cartea « Chéri » scrisă de Colette în 1920 sau în filmul cu acelaşi nume după scenariul lui Christopher Hampton şi în regia lui Stephen Frears.
De la început vreau să subliniez că prefer cartea înaintea filmului, mă aşteptam de la Frears după „Dangerous Liasons” sau „Dirty pretty things” la un „Cheri” mult mai puternic, la o analiză psihologică mai profundă, m-am întâlnit însă cu o comedie de moravuri în care prestaţia actorilor este bună, însă nu de invidiat, cu la belle epoque conturată în jurul unui sentiment şi nu a unei stări în sine şi cu un scenariu destul de arid în ceea ce priveşte replicile ascuţite.
Sidonie Gabrielle Colette în schimb ne oferă un roman de boudoir impresionist de o înaltă calitate. Înaintea succesului cu Gigi, după experienţa unei căsnicii nereuşite, autoarea începe o carieră în music-hall (1906-1912), prezentând pantonime orientale în ţinute sugestive la teatrul Marigny, Moulin-Rouge şi Bataclan. Este o perioadă de scandal şi eliberare morală în care cunoaşte mai multe aventuri, unele dintre ele cu persoane de acelaşi sex cum ar fi Mathilde de Morny şi Nathalie Barney-Clifford supranumită „l’Amazone”. 
Este o perioadă fructuoasă din punct de vedere al scriiturii, Colette publică opere în care evocă universul music-hall-ului, dar în acelaşi timp fantezia sa o împinge pe drumul viitoarei cărţi „Chéri”, una dintre cărţile neinspirate din viaţa sa la modul direct deşi a trăit la 40 de ani o aventură cu Bertrand de Jouvenel, în vârstă de 17 ani, în viaţa căruia joacă rolul de iniţiatoare într-ale amorului şi care îi inspiră romaul „Le Blé en herbe”.
„Cheri” este de fapt o fantasmă devenită realitate, concepţia cărţii fiind antecedentă relaţiei cu Bertrand de Jouvenel. Cartea abundă în cuvinte care exprimă o senzualitate liberă şi împlinită, în revendicări ale plăcerii carnale şi a puterii femeii asupra bărbatului şi i-a adus autoarei un succes de scandal, critica şi cititorii s-au scandalizat în faţa poveştii de dragoste dintre o femeie demimondenă de 49 de ani, Lea de Lonval şi tânărul Fred Peloux, supranumit Cheri, de douăzeci.
Lea fostă curtezană, este mentorul şi amanta fiului unei foste curtezane cu care îşi joacă rolul de seducătoare, în pofida vârstei sale înaintate până când mama celui din urmă aranjează o căsătorie cu tânăra Edmée. Cei doi se despart pentru câteva luni, dar realizează că ceea ce au pierdut a fost de fapt cea mai mare dragoste a vieţii lor, Chéri se întoarce la Lea, însă regăsind o femeie marcată de ani o va părăsi din nou.
Romanul se desfăşoară pe două planuri, ambele aparţinând tematicii curtezanei : unul cel al riscului îndrăgostirii, al doilea cel al amprentei anilor asupra frumuseţii şi implicit al diferenţei de vârstă. Colette se alătură lui Duras şi Beauvoir prin curajul de a accentua forţa şi libertatea feminină, senzualitatea şi sexualitatea ei. Analiza ei psihologică e profundă, iar personajul central Lea, dincolo de puterea pe care i-o conferă statutul de curtezană, deţine secretul cunoaşterii de sine. Lea este capabilă să-şi recunoască neputiinţa în faţa anilor, să se retragă şi să-şi sacrifice dragostea în favoarea unei portretizări cât mai apropiate de realitate. Lea are capacitatea de a se autocontrola sau autodisciplina. Lea e hotărâtă, determinată, mândră de feminitatea cu care e înzestrată . Chiar dacă relaţia sa cu Chéri este semnul unei dorinţe ascunse de a rămâne tânără, forţa cu care îşi recunoşte vârsta şi îi redă libertatea celui pe care îl iubeşte este semnul inteligenţei. Colette reuşeşte să creioneze o femeie puternică, una cu care empatizează toate cititoarele feminine.
Filmul în schimb pune accentul pe jocul seducţiei, poate fiindcă Frears l-ar fi vrut un al doilea „Dangerous liasons”, poate fiindcă Michelle Pfeiffer la 51 de ani este încă o seducătoare, poate fiindcă ludicul este elementul care duce filmul în spate.
Cei doi îndrăgostiţi Cheri şi Nounoune cum o supranumise tânărul pe Lea intră într-un cerc vicios, se prefac indiferenţi, se apără, se ocolesc, se apropie, încearca apa cu degetul, se iubesc, se resping. Îşi ascund sau îşi dezvaluie sentimentele, dar cad singuri în plasa lor.Deşi la început ei cred că e vorba despre o relaţie pasageră, timpul, « the chemistry » si afinităţile reciproce le demonstrează că plăcerea carnală e depăşită de dragostea imposibilă dar dezirată.
Filmul se axează pe acest conflict dintre raţiune şi simţire, pe jocul seducţiei şi pe relaţia dintre cei doi amorezi. Ce m-a nemulţimit pe mine a fost faptul că am avut senzaţia unei diaporame şi nu a unui film, lipseau anumite elemente din construirea peliculei, replici mai pregnante, centrarea socială şi conturarea societăţii precum şi o analiză mult mai pronfundă a acestor lupte interioarem pe de-o parte Lea care se vrea încă femeie fatală şi nu vrea să îmbătrânească, pe de alta Chéri care nu vrea să devină bărbat şi se fereşte de responsabilităţi.
Rupert Friend şi Michelle Pfieffer, doi actori care şi în realitatate au o diferenţă de vârstă compatibilă cu filmul sunt sarea şi piperul, Rupert pe care l-am văzut în „The Libertine” în rolul lui Downs, este de o inocenţă şi o delicateţe potrivite caracterului portretizat, dar în acelaşi timp inspiră virilitate şi putere,iar Michelle Pfeiffer reia cu aceeaşi forţă din „Dangerous liasons” femeia fatală, femeia puternică .
Două caractere diferite care conturează un cuplu menit să ne facă să visăm, chiar dacă am trăit sau nu o situaţie asemănătoare, o dragoste imposibilă sau o chimie de o ansemenea anvergură, „Chéri” filmul ne transpune în pielea personajelor şi dincolo de lipsurile sale rămâne un film care merită văzut, iar „Chéri” cartea rămâne una dintre scrierile cele mai pregnante ale secolului trecut despre puterea femeii şi despre turbioanele dragostei .
Acum poftiţi si alegeţi din nou filmul sau cartea şi amintiţi-vă replica Leei « I’m probably making a fool of myself… but then again, why not? Life is short! “, replică atât de bine desprinsă din simţirea sa de curtezană.
ps promit să revin asupra curtezanelor, poate facem un top ten al lor 🙂
Lemondegala 