dedublări artistice

1.Dedublări şi furt de personalitate

Nu mi-au plăcut niciodată filmele violente, filmele în care imaginile centrale sunt cele ale unor persoane mutilate sau chiar ucise prin violenţă. Sunt capabilă să privesc ore în şir ciudăţenii, dar nu bătăi şi impulsivităţi sălbatice.
Totuşi sunt câteva filme la care le-am trecut cu vederea violenţa şi pe care am reuşit să le privesc în totalitate cu scenele bătăioase cu tot, printre ele se numără şi « Portocala mecanică » şi « Fight Club ». Am să vă amintesc de ultimul dintre ele printr-o secvenţă video, cea a celor opt reguli.
Nu mă opresc în mod aleatoriu asupra acestei scene, ci pentru ca este un lait motiv care revine pe parcursul filmului, nu întâmplătoar v-am adus aminte de acest film, ci pentru că filmul, în regia lui David Fincher, are la bază nuvela lui Chuck Palahniuk « Fight Club », o scriere despre o fraternitate secretă a unor tineri care se lovesc unul pe altul până ajung pe jumătate morţi în concursuri ilicite până ajung să evolueze într-un grup terorist. Şi pentru că secvenţa video se referea la regulile clubului am să citez pasaje din carte referitoare la aceste reguli aici, pentru moment citatele sunt în franceză fiind singura ediţie pe care am avut-o la îndemână , dar o să încerc să revin cu o traducere .
Ultima frază : « À l’époque, ma vie me donnait l’impression d’être trop complète, et peut-être qu’il nous faut tout démolir pour faire quelque chose de mieux de nous-mêmes. », este de altfel şi cheia spre interpretarea personajului principal Tyler Durden aka dedublările naratorului, precum şi intenţia autorului de a arăta feţele pe care le poate lua autodistrugerea începând de la o insomnie şi ajungând la sinucidere.
Iar cum astăzi e ziua lui Chuck Palahniuk

Chuck Palahniuk

să-i urăm « La mulţi ani ! » şi să-i citim nuvelele, iar pentru cei tentaţi să vadă un alt film care are la bază o scriere a sa, şi anume « Choke » le recomand cartea înaintea peliculei cinematografice în regia lui Clark Gregg, dacă sunt amatori de Palahniuk, căci scenariul filmului este net diferit de naraţiunea în sine.
Un cadou potrivit pentru sărbătorit mi s-ar părea o bucată muzicală a unui alt aniversat al zilei : Leo Delibes

leo delibes

şi mă gândeam la muzica din baletul « Coppelia ( Fata cu ochi de smalţ) » de Arthur Saint-Léon, cu un livret de Charles Nuitter, scris după povestea lui Hoffmann L’Homme au sable, care, zic eu, menţine ritmica de galop din Fight Club şi face aluzie şi la dedublări.

2. Senzualitate explicită vs senzualitate ascunsă

Alte sărbătorite ale zilei de 21 februarie îşi fac locul în calendarul Galei, două femei pătrunse de o senzualitate profundă, cea dintâi Anais Nin

anais-nin

a fost una dintre primele scriitoare care a deschis porţile literaturii erotice, cea de-a doua Nina Simone

nina_simone

cu senzualitatea vocii sale de neconfundat ne-a strecurat în suflete o muzică demnă de a ne cutremura simţurile.
Anais Nin a devenit celebră în urma jurnalului său intim pe care l-a început la unsprezece ani şi a continuat să scrie asiduu până la moarte, jurnal pe parcursul căriua descrie întâlniri amoroase artistice sau anlitice ca cele cu Henry Miller, Antonin Artaud, Edmund Wilson, Fuseau Vidal, James Agee.
Anais Nin este apreciată şi pentru pionieratul în scrierile erotice, fiind alături de Kate Chopin printre primele scriitoare care au atins acest subiect sensibil ţinând seama că vorbim despre anii ‘40. « Delta lui Venus » sau « Venus Erotica » a fost scrisă în condiţii de probleme financiare cu un dolar pagina, a fost considerată drept o scriere scandalos de explicită în care se pune accent pe bisexualitate feminină. O vară la Mallorca din « Delta lui Venus » este o scenă reprezentativă pentru această faţă erotică a literaturii lui Anais Nin, în varianta engleză se poate citi aici, şi am să adaug un fragment din Delta lui Venus în lectura unei actriţe surpriză.
Nina Simone nu mai are nevoie de prezentare, cred că fiecare dintre noi poate asocia senzualitatea cu timbrul ei vocal sau una dintre piesele ei cu amorul.
Am să las la alegere două dintre preferatele mele, sunt curioasă care vă atrage mai mult.Iar ca fapt divers aş aminti că numele ei adevărat a fost Eunice Kathleen Waymon, dar a ales pseudonimul de Nina datorită unui amant latino american care îi spunea niña iar Simone a fost ales ca un omagiu în cinstea Simonei Signoret.
3. Virilităţi neaşteptate : inovaţia în muzică şi teatru

Un alt personaj drag Galei s-a născut la 21 februarie, e vorba de Sacha Guitry

guitry_sacha

care afirma : « Je n’ai qu’une seule ambition : ne pas plaire à tout le monde. Plaire à tout le monde c’est plaire à n’importe qui. ».Această ambiţie Guitry atransformat-o în inovaţie. Noi reguli în teatru, noi reguli în cinematografie, nu a plăcut oricui, dar ce-i care îl admiră pe Guitry îl admiră tocmai pentru că nu este ca toţi ceilalţi, pentru că noutatea lui, umorul caustic face deliciul publicului, replicile sale în aparenţă misogine sunt o pelerină care ascunde predilecţia sa spre dragostea faţă de femei, fapt ce îl confirmă cele cinci căsnicii ale sale. Frazele sale misogine sunt o metodă de a se răzbuna contra infidelităţii, contra mariajului nereuşit.De altfel unul dintre cunoscuţii lui Guitry actor şi regizor la rândul lui afirma că acesta din urmă a fost nebun după femei în schimb ele nu au fost nebune după el . Aceasta va fi şi cauza replicilor sale misogine şi a falsei categorii la care este încadrat. Am amintit de misoginism pentru că adesea numele lui Sacha Guitry trimite în această zonă şi pentru că am vrut să fac trecerea lui de la misogin la personaj virilic. Dincolo de aceste portretizări Guitry a fost : comedian, dramaturg, regizor de teatru şi de film şi un mare scenarist. Numărul pieselor sale de teatru se ridică la o sută şi majoritatea au fost puse în scenă de el însuşi, iar filmele pe care le-a regizat sunt în jur de 33, în majoritatea având rol principal şisau de regizor . Guitry a avut o încredere în sine , în virilitatea şi forţa sa care ne este transmisă tocmai prin pluralitatea poziţiilor pe care le are în arta teatrală şi cinematografică, prin curajul de a accede spre noi dimensiuni şi forme artistice. Aici găsiţi un mic text al lui Sacha Guitry despre ceas, un text mai puţin cunoscut iar mai jos o scenă din ” L’acroche-cœur „ care să vă apropie de universul său.
O altă surpriză, un personaj aparte care cu chitara sa poate cuceri orice suflet este Andrés Segovia

Andrés Segovia

considerat cel mai important reprezentant al chitării clasice din secolul XX şi care e născut tot la data de 21 februarie.
Segovia a încercat să impună un stil în care flamenco şi repertoriul folcloric spaniol să fie îndepărtat cu desăvârşire şi care să abordeze partea clasică din muzică, nu numai că a reuşit cu brio, dar până şi iubitorii de flamenco printre care mă număr şi eu apreciază acest lucru, chitara lui Segovia şi-a găsit un loc în sufletul publicului filarmonicilor căci Segovia a dorit întotdeauna un loc în orchestră pentru chitară, de altfel acum chitara are posibilitatea abordării lui Bach spre exemplu.
Am încercat să fac trecerea cu ajutorul sărbătoriţilor/ aniversaţilor zilei de la dublă personalitate la personaje feminine şi masculine pline de senzualitate şi virilitate artistică, am să va las să alegeţi fiecare unul din personajele de mai sus pentru a reveni la dedublare. În pielea căruia dintre personajele amintite vă simţiţi împlinite visele şi ambiţiile ?

fasoane şi inovaţii teatrale

Nu doar că astăzi sunt aniversaţi/comemorati patru inovatori, dar coincidenţa face să fie inovatori într-ale teatrului, limbajului.
E vorba de Arthur Miller

arthur-miller

decedat la 10 februarie 2005, Bertolt Brecht

brecht

născut la 10 februarie 1898, Vsevolod Meyerhold

meyerhold

născut în 9/10 februarie 1874 şi Alexander Puskin

puskin

mort în 10 februarie 1837.
Puskin cunoscut ca inovator lingvistic a fost primul care a deschis Rusiei porţile limbii autohtone dând posibilitatea unui limbaj natural şi familiar în literatură .
De la Puskin reţinem în special lirica lui, Libertate face parte dintre poeziile dragi mie aşa că am să vă las câteva fragmente
Libertate, Odă, scrisă în 1817,în traducerea Ninei Cassian

Regină slabă a Cytherii,
Să-mi piei din ochi! Şi ieşi în faţă,
Tu, ce pe ţări cumplit îi sperii,
A libertăţii cîntăreaţă!
……………………
Arată-mi calea-acelui Gal
Cu-avînturile-i îndîrjite
Tu i-ai dat imnul trumfal
Prin aspre cumpene slăvite.
………………………………..
Spre moarte Ludovic urca.
Tăcut, norodu-n jur se strînge.
Şi capu-i dezgolit cădea
Pe eşafodul plin de sînge.
Tăcu şi legea şi popor.
Securea morţii va să cadă.
Şi purpura de-asupritor
Căzu pe Galia-ncătuşată.
…………………………….

Ca să rămân în cadrul teatrului, mă opresc cu gândul la Boris Godunov sub forma unei parţi din opera lui Modest Moussorgsky
De la pionieratul lui Puskin cu « vernacular speech » la pionieratul teatral nu e decât un drum, acela al imaginaţiei pe care ceilalţi trei omagiaţi ai zilei l-au făcut fiecare în parte spectaculos.
Bertolt Brecht se străduieşte să rupă iluzia în teatru îndemnând publicul şi actorul spre reflecţie, piesele lui devin astfel didactice . Teatrul său epic recadrează teatrul, iar actorul nu se mai identifică cu personajul pe care îl întruchipează , ci începe să reflecte asupra lui.
Sub influenţa expresionismului teatrul lui Brecht devine un mare spaţiu abisal unde actorii se detaşează de realitate pentru a o critica .În acest joc se creează o a doua scenă în prima în care personajele devin spectatori ai unei ficţiuni în prima ficţiune şi în care noi spectatorii ne întrebăm fiecare dacă nu suntem actorii sau personajele din mascarada creată în jurul nostru.
The Three Penny Opera e cunoscută prin reprezentarea de acest gen iar ca notă distinctivă în această piesă amintesc transformarea în musical . De altfel cunoscute sunt preluările reluate de Frank Sinatra Louis Armstrong sau Sammy Davis jr. ale baladei lui Mack the Knife
Al doilea inovator e Vsevolod Meyerhold care în anii ’30 montează piese între constructisim şi futurism punând în valoare o tehnică specială o modernizare a comediei dell’arte : biomecanics , un procedeu prin care Mayerhold aspiră la ideea de a da spectacolului exactitudinea geometrică a formei , facilitatea acrobatică şi vrea să menţină sportiv teatrul .
Această tehnică se bazează mult pe mimă, se inspiră din personaje ca arlechinul din comedia dell’arte şi din circ precum şi din teatrul actorilor ambulanţi.
Ultimul înscris în acest caré al inovatorilor , Arthur Miller a pus accentul pe emoţie : « You can’t make people see , unless you make them feel » spunea acesta din urmă .
Piesele sale descriu realitatea în detaliu, personajele sale devin mult mai importante decât acţiunea însăşi, scenele sunt familiale, se pune adesea problema moravurilor, a eticii, a relaţiilor interpersonale, fapt care joacă un rol asupra importanţei scopurilor acţiunii lor.
Miller stabileşte limite emoţionale care să creeze un alt fel de teatru, o implicare în rolul personajelor de natura morală, în această categorie se înscrie şi The crucible o alegorie a antimccarthismului care a fost ecranizată întâi cu un scenariu scris de Sartre, apoi cu screenplay-ul semnat chiar de autor cu referinţe la procesul vrăjitoarelor din Salem cu Simone Signoret si Yves Montand în rolurile principale în varianta din 1957 şi cu Daniel Day Lewis şi Winona Raider în varianta din 1993.
Creatorii şi inovatorii pot opta pentru diferite forme de reprezentare, mie îmi sunt dragi toate tehnicile încercate de ei, dar am o preferinţă aparte pentru Brecht.

28 martie şi cei dragi Galei

kiritescu

În 1888 se năştea la 28 martie la Ploieşti Alexandru Kiriţescu unul dintre cei mai de seamă continuatori ai lui Caragiale, un dramaturg cu un mare talent în a satiriza viaţa socială contemporană. Pe Kiriţescu majoritatea îl cunoaştem ca autor al „Gaiţelor”

Astăzi e şi ziua lui Mario Vargas LLosa

llosa

Pe numele său complet Jorge Mario Pedro Vargas Llosa, scriitorul peruvian astăzi împlineşte 73 de ani, amintesc că a scris romane, poezii teatru şi eseu politic, Mario Vargas Llosa este membru al Academiei regale spaniole, a primit Premiul Cervantes în 1994;

Am adus pentru cei ce vor să-şi amintească un fragment din Conversaţie la Catedrală aicim iar despre teatrul său las un video

Tot astăzi amintesc de Virginia Woolf,

virginia-woolf

născută la 28 martie 1941, numele ei înainte de căsătorie era Adeline Virginia Stephen, e considerată una dintre cele mai importante figuri în literatura engleză şi printre cei mai importanţi romancieri ai secolului XX.
Unul dintre cele mai importante romane Mrs. Dalloway ( care poate fi citit aici(1925) a fost adaptat cinematografic în 1997 în regia Marleenei Gorris
este un Romanul descrie o zi a Clarissei Dalloway, în Anglia de după războiul mondial şi ne confruntă cu o frescă londoneză în care se interferează probleme ale societăţii şi intimităţi, se pare că iniţial Virginia Woolf şi-a intitulat romanul The Hours ceea ce ne duce cu gândul la filmul cu acelaşi nume, după nuvela lui Michael Cunningham inspirată de Mrs. Dalloway în regia lui Stephen Daldry şi care ne prezintă fragmente din viaţa Virginiei Woolf

În final vreau să închei cu un portret al Virginie Woolf în interpretarea coregrafică a Majei Dobrila
.
Astăzi am vrut doar să vă amintesc câte un strop din fiecare aniversat astăzi drag Galei, vă las vouă comentariile şi ideile adiacente.

Ziua internaţională a teatrului, Mesajul internaţional al lui Augusto Boal: toţi suntem actori

theatre

Ziua internaţională a teatrului a fost înfiinţată în 1961 în cadrul celui de-al nouălea congres modial al Institutului Internaţional de Teatru ( creat în 1948 la iniţiativa UNESCO este organismul cel mai important în domeniul artei de scenă ) la propunerea lui Arvi Kivimaa în numele Centrului Finlandez .
Din 1962 în fiecare an la data de 27 mars (dată care coincide cu deschiderea sezonului din 1962 a Teatrului Théâtre des Nations à Paris) se sărbătoreşte Ziua internaţională a teatrului , iar tradiţia cere ca o figură cunoscută din teatru sau o personalitate marcantă să scrie un mesaj referitor la teatru . Acest mesaj se numeşte Mesaj Internaţional e scris în câteva zeci de limbi şi se citeşte în faţa spectatorilor prezenţi la teatru în seara de 27 martie în toate colţurile lumii şi e difuzat de întreaga mass-medie .Şirul acestor mesaje a fost început de Jean Cocteau în 1962, iar anul acesta mesajul a fost scris de Augusto Boal,

_boal_augusto

cum eu am avut acces la el în franceză vi-l redau aşa, originalul este scris în portughezăm iar în cazul în care voi aveţi versiunea românească o aştept cu drag .

« Toutes les sociétés humaines sont spectaculaires dans leur quotidien et produisent des spectacles pour des occasions particulières. Elles sont spectaculaires en tant que mode d’organisation sociale, et produisent des spectacles comme celui que vous êtes venus voir.

Même si nous n’en avons pas conscience, les relations humaines sont structurées de façon théâtrale : l’utilisation de l’espace, le langage du corps, le choix des mots et la modulation de la voix, la confrontation des idées et des passions, tout ce que nous faisons sur les planches, nous le faisons dans notre vie : nous sommes le Théâtre !

Non seulement les noces et les funérailles sont des spectacles, mais le sont aussi les rituels quotidiens si familiers qu’ils n’affleurent pas à notre conscience. Non seulement les grandes pompes, mais aussi le café du matin et les bonjours échangés, les amours timides et les grands conflits passionnels, une séance du sénat ou une réunion diplomatique- tout est théâtre.

L’une des principales fonctions de notre art est de porter à notre conscience les spectacles de la vie quotidienne dont les acteurs sont également les spectateurs, dont la scène et le parterre se confondent. Nous sommes tous des artistes : en faisant du théâtre, nous apprenons à voir ce qui nous saute aux yeux, mais que nous sommes incapables de voir tant nous sommes seulement habitués à regarder. Ce qui nous est familier nous devient invisible : faire du théâtre, c’est éclairer la scène de notre vie quotidienne.

Au mois de septembre dernier, nous avons été surpris par une révélation théâtrale : nous qui pensions vivre dans un monde sûr, malgré les guerres, les génocides, les hécatombes et les tortures qui, certes, se déroulaient mais loin de nous dans des contrées lointaines et sauvages, nous qui vivions en sécurité avec notre argent placé dans une banque respectable ou dans les mains d’un honnête courtier en bourse, on nous a dit que cet argent n’existait pas, qu’il était virtuel, fiction de mauvais goût de quelques économistes qui eux n’étaient pas fictifs, ni sûrs, ni respectables. Tout cela n’était que du mauvais théâtre, une sombre intrigue dans laquelle quelques-uns gagnaient beaucoup et où beaucoup perdaient tout. Des politiciens des pays riches ont tenu des réunions secrètes d’où ils sont sortis avec des solutions magiques. Nous, victimes de leurs décisions, nous sommes restés spectateurs assis au dernier rang du balcon.

Il y a vingt ans, je montais Phèdre de Racine à Rio de Janeiro. Les décors étaient pauvres : des peaux de vache au sol, des bambous autour. Avant chaque représentation, je disais à mes acteurs : « la fiction que nous avons créée au jour le jour est finie. Quand vous aurez franchi ces bambous, aucun de vous n’aura le droit de mentir. Le Théâtre, c’est la Vérité Cachée ».

Quand nous regardons au-delà des apparences, nous voyons des oppresseurs et des opprimés, dans toutes les sociétés, les ethnies, les sexes, les classes et les castes ; nous voyons un monde injuste et cruel. Nous devons inventer un autre monde parce que nous savons qu’un autre monde est possible. Mais il nous appartient de le construire de nos mains en entrant en scène, sur les planches et dans notre vie.

Venez assister au spectacle qui va commencer; de retour chez vous, avec vos amis, jouez vos propres pièces et voyez ce que vous n’avez jamais pu voir : ce qui saute aux yeux. Le théâtre n’est pas seulement un événement, c’est un mode de vie !

Nous sommes tous des acteurs : être citoyen, ce n’est pas vivre en société, c’est la changer. »

Augusto Boal s-a născut în 1931 în Rio de Janeiro, Brazilia este director de teatru , scriitor şi politician. Deasemenea este fondatorul Teatro do Oprimido,( teatrul celor asupriţi) un teatru care a servit ala început ca o mişcare populară de educaţie populară.
El organizeză premiul festival internaţional al Théâtre de l’opprimé la Paris în 1981, iar apoi începe să se orienteze spre teatrul terapeuticm de altfel ultima sa carte ’Arc-en-ciel du désir. (La Découverte, 2002) vorbeşte exact despre această metodă de îmbinare a teatrului cu terapia.
Iată şi un fragment relevant din teatrul lui Augusto Boal

Aşadar lecţia pe care ne-a dat-o Boal în mesajul său sper să ne apropie de realitate fiindcă teatrul este un adevăr ascuns, iar noi de-a lungul existenţei ne regăsim ca participanţi, actori în societatea pe care avem datoria să o schimbăm .