Anais Nin şi cunoaşterea sinelui -”Senzualitatea este o forţă secretă a corpului meu”

Dacă vreţi să vă descoperiţi citiţi-o pe Anais Nin . Dacă vreţi să redescoperiţi Femeia citiţi-o pe Anais Nin…..

Jurnalele lui Anais Nin au făcut obiectul diferitor rumori şi speculaţii.
Henry Miller afirma că jurnalele ei îşi pot găsi locul alături de scrierile lui Proust, Sfantul Augustin sau Abelard
Vis –a – vis de acestea Anais Nin declara „ mon discours dans le journal est naturel…ce que je produis aileurs est un condense, le mythe, le poeme”

Jurnalul lui Nin nu este un simplu jurnal, este o călătorie în viaţa de zi cu zi în căutarea Femeii, a femeii simbolice şi a celei reale, una care oscilează între acţiune şi contemplare, angajamente şi grijă de sine, sentiment şi raţiune, vis şi realitate.

Anais se declară sensibilă la spirit şi calităţi umane, la nevoile pe care le poate satisface.
Asemeni personajelor sale ( vezi Sabina din „Une espionne dans la maison damour”), Anais se dedică în întregime rolurilor,celor pe care crede că ceilalţi le aşteaptă din partea ei: fiica, soţia, artista, femeia boemă, prietena, protectoarea etc.O mărturie a sa vine în sprijinul acestei afirmaţii:
„Il y eut toujours en moi deux femmes, au moins, un femme perdue et desesperee qui sentait qu’elle se noyait, une autre qui entrait dans une situation comme elle serait montee sur scene, dissimulant ses vraies emotions parce qu’elles n’etaient que faiblesse, impuissance, desespoir, pour presenter au monde un sourire, de l’ardeur, de la curiosite, de l’enthousiasme, de l’interet.”
Astfel că în timp ce lumea era fascinata de o Anais veselă, inteligentă, misterioasă, cealaltă Anais timidă, nesigură, detaşată şi naivă se ascundea şi striga în paginile jurnalului, devenit un drog, o posibilitate de vis, un talisman.

„Henry şi June” este un colaj de fragmente din jurnalele autoarei, referitoare la momentul cunoaşterii lui Henry Miller, moment care înseamnă totodată descoperirea erotismului său , a unei psihologiii sexuale şi de amor care va fi de altfel şi atracţia principală a scrierilor sale şi forţa care o va afirma ca scriitoare, dar şi ca femeie.

Anais porneşte de la afirmaţia:”Senzualitatea este o forţă secretă a corpului meu.” care o va ghida de-a lungul vieţii, a jurnalului său şi al afirmării literare şi în special în relaţia cu Henry Miller şi construieşte o poveste de dragoste şi o psihologie de viaţă foarte nebişnuită anilor ’30, dar care a influenţat apoi generaţii întregi de femei .

“Henry şi June” este în primul rând o carte pentru cei care îl citesc pe Miller, sunt captivaţi de forţa sa creatoare, de pofta de viaţă şi de sinceritatea crudă, pentru cei care sunt cuceriţi de senzualitatea lui Nin, de feminitatea sa debordantă amestecată cu o forţă sexuală inimaginabilă cu 70 de ani în urmă dar şi pentru cei care n-au citit încă nici Miller, nici Nin, dar care vor citi cu siguranţă după acest intro în viaţa şi scrierile lor.

Povestea lor de dragoste se desfăşoară în paralel cu descoperirea senzualităţii lui Nin şi a tandreţii lui Miller, a capacităţii lor de a se iubi, a face dragoste şi literatură în acelaşi timp.
Momentul în care se întâlnesc cei doi este de fapt momentul în care două imaginaţii se vor intersecta, două forţe care pot prefigura Bărbatul perfect şi Femeia perfectă:
„L-am cunoscut pe Henry Miller…am văzut un bărbat care îmi plăcea. În scrierile sale este flamboiant, viril, animalic, magnific. E un bărbat pe care viaţa îl îmbată. E ca mine
Are un cap interesant cu accente puternice date de ochii negri, părul negru, pielea măslinie, gura şi nările senzuale, un profil frumos.Arată ca un spaniol…Pare sensibil, uşor de rănit”

Anais e cucerita de literatura lui Miller şi încet va fi cucerită de personalitatea şi virilitatea sa:„Mă aţâţă. Mă muşcă de ureche şi mă sărută, îmi place ferocitatea lui.Mă aruncă pe pricepută a braţelor, dar dorinţa lui mă sperie, mă respinge
….
Răspund imaginaţiei sale cu a mea
…..
Îmi place forţa lui, forţa lui întunecată, distrugătoare, neînfricată, cathartică”

În acelaşi timp însă va fi cucerită de soţia acestuia June Mainsfield, a cărei apariţie, îi stârneşte porniri lesbiene, dar mai presus personalitaea sa protectoare:„O faţă izbitor de albă, ochi arzători. June Mansfield…cea mai frumoasă femeie din lume. Frumuseţea ei îi aducea pe tavă dramele şi evenimentele. Iubeam delicateţea care îmi apăruse în vorbele ei mândria disproporţionată. Îi lipseşte sâmburele siguranţei de sine, tânjeşte cu nesaţ după admiraţie…Păr blond, faţa palidă, sprâncene demonic arcuite, un surâs crud şi o gropiţă dezarmantă. Perfidă, infinit dezirabilă, atrăgându-mă spre ea ca spre moarte.”

Anais se va lupta interior cu dragostea sa pentru Henry şi cea pentru June, ele iubirile se vor lupta între ele, vor încerca să se detroneze, să se stăpânească, ajungând într-un final să se completeze:
„Henry nu mă poate face s-o iubesc mai puţin, dar mă poate chinui, făcând-o pe ea să pară mai ireală, mai imaterială, demonstrând că nu există June, ci doar o imagine inventată de noi, de mintea lui Henry şi poezia mea”

Completările acestea sunt posibile atât în jurnal cât şi în psihanaliză. Cele două fiinţe ale lui Anais îşi fac pe rând dreptate cu ajutorul instinctelor dezvăluite în scriere şi şedinţe de terapie:
„Scriitorii fac dragoste cu orice vor
Adevărul este că numai aşa pot trăi în două direcţii diferite. Am nevoie de două vieţi. Am două fiinţe
Henry mi-a trezit adevăratele instincte”
Iar momentul culminat când „Muntele de cuvinte s-a predat… literatura a căzut” şi Henry este cucerit coincide cu descoperirea femeii Anais. Iese la iveală Femeia ca principiu, femeia puternică, deşi în aparenţă fragilă, frivolă şi instinctuală. Femeia aceasta este cea care se cunoaşte pe sine, îşi cunoaşte dorinţele, senzualitaea şi dă frâu liber imaginaţiei, puterii sexuale şi iubirilor.
„Ne gustăm unul altuia pielea.cadem împreună în lumea noastră sălbatică. Mă muşcă.Îmi face oasele să trosnească…Dorinţele noastre se dezlănţuie.Trupurile sunt în convulsii
Trupul lui are un fel anume de a-l excita pe-al meu de a-i raspunde. Când mă gândesc la el îmi vine să îmi desfac picioarele.”

Anais este capabilă să iubească, descoperindu-şi dorinţele şi forţa de dăruire, descoperă totodată şi un anume haos interior, o prăpastie între puterea de a iubi şi cea de a se iubi pe sine, de a se lăsa iubită. Are nevoie să iubească, dar necesităţile sexuale nu-i permit să urmeze un singur drum.
„Nu m-am dăruit niciodată întru totul, dar asta mi se pare imposibil când văd cum mă supun nobleţei şi perfecţiunii lui Hugo, senzualităţii lui Henry, frumuseţii lui Eduardo
Sentimentele mele sunt într-un haos pe care nu-l pot limpezi
Vreau să fiu iubită…”
Ceea ce îi descoperă Henry Miller o „orgie literară”, este o modalitate de a împăca femeile, cele două femei din interiorul lui Anais , o mulţumeşte şi pe Anais senzuala şi pe Anais scriitoarea.
Discuţiile noastre sunt minunate intermezzouri, nu dueluri, ci rapide iluminari reciproce:”Eu ştiu să dau sens gândurilor lui vagi.El le dezvoltă pe ale mele.Îl aprind. El mă face să curg”

Şi totuşi Anais nu se simte atât de împlinită de această relaţie, chiar dacă i se dedică aproape în totalitate, există un minus:
„E în Henry o lipsă de sentiment care se trădează prin accentul pe care îl pune pe sex şi discuţii” şi care o va îndemna să se orinteze şi spre alte descoperiri: spre tandreţea lui Hugo, frumuseţea lui Eduardo şi ajutorul psihologului Allendy ţinând seama de faptul că
„Ceea ce vrea un bărbat e să creadă că o femeie îl poate iubi atât de mult încât n-o va interesa nici un alt bărbat”şi realizând că împlinirea poate s-o simtă doar alături de toţi, pentru ca ei să-i satisfacă personalităţile fiecare în parte „Mi se pare că în momentul ăsta sunt binecuvântată cu trei bărbaţi minunaţi şi absolut capabilă să-i iubesc pe toţi trei”

Dragostea, sexul sunt pentru Anais cunoaştere de sine, a-şi descoperi personalităţile, interesele sexuale, senzualitatea, capacitatea de iubire şi dăruire, puterea de a-i atrage pe ceilalţi, de a-i subjuga şi îmbrăţişa cu sufletul şi trupul ei înseamnă pentru Anais o călătorie spre noi universuri, un voaiaj mult mai valoros decât cel de pe lună chiar, fiindcă sinele este un labirint pe culoarele căruia întâlnim şi minotauri şi tezei interiori capabili să ne uimească, să ne extazieze în faţa unei dintre cele mai râvnite comori : eul interior.
„Nous allons sur la lune.C’est ne pas tres loin.L’homme peut aller tellment loin en lui-meme”

Povestea triunghiului Anais, Henry şi June a fost ecranizată în regia lui Phillip Kaufman, cu Fred Ward, Maria de Medeiros şi Uma Thurman în distribuţia principală, în 1990, un film în care imaginea vine să completeze aportul lui Anais Nin în emanciparea femeii, un film cu raiting special NC 17 un fel de inlocuitor al R-ului acordat filmelor cu scene explicite şi sau violenţă, raiting care vine să sublinieze diferenţa între un film erotic şi unul al cărui scop principal nu este atracţia erotică, ci erotismul este doar un prilej de autodescoperire.

Şi pentru a intra şi mai mult în sufletul lui Anais Nin vă propun să ascultaţi o melo dragă mie şi care vorbeşte despre relaţia dintre Anais şi Henry în Parisul anilor 30 la Clichy

„Paris Quatorze avril
Ma vie Est un exil
J’envie tes jours tranquilles
A Clichy

Henry Volcan velours
Bandit Au souffle court
J’écris La nuit, le jour
Tout mon amour Mon amour
Là dans mon journal

Anaïs Nin
A le diable au cœur
La douleur assassine
Anaïs Nin Anaïs
Infiniment féminine

Anaïs Nin
A le diable au cœur
La douleur assassine
Anaïs Nin Anaïs
Miller

J’ai fui Le bruit des villes
La pluie Est un exil
Elle coule des jours tranquilles
A Clichy

Henry J’ai le cœur lourd
Du gris Qui nous entoure
Je crie Depuis toujours
Tout mon amour Mon amour
Là dans mon journal

R

J’ai froid Le temps d’un taxi
Et me voilà Contre toi
Henry Attends-moi
Je te suis
Peu m’importe si Parfois
La nuit nous trahit
Enfer ou paradis
Apprends-moi l’interdit L’interdit

R…»

Femeilor Anais le sugerează să o citească cu sufletul şi trupul, « puneţi-vă o mască, masca de feminitate primordială, de Femeie la modul absolut, trăiţi-i senzualitatea pe scoarţă de jurnal, pe cord de amor, pe trup fierbinte, vă veţi descoperi voi înşivă, fantasmele voastre, dragostea care musteşte în voi pentru viaţă, faţă de voi înşivă, vă veţi lăsa purtate de eul vostru eliberat undeva spre ţara interzisă descoperind că adevărata voastră vocaţie este aceea de a vă cunoaşte. « Cognosce te ipsum » va deveni un fel de cheie care deschide porţile templului spre orgasmului interior ( intelectual, sexual şi sufletesc). », pare a spune Anais
Iar bărbaţilor le impune un fel de motto: « eliberaţi femeia şi ea vi se va dărui întru totul » asemeni Phytiei.
Anais Nin ne descoperă că adevărata cunoaştere de sine ne transformă în preotese în templul lui Appolon. Suntem toate nişte Phytii râvnite şi adulate, suntem templul din Delphi el însuşi, centrul universului prin revelaţia sinelui .