ochiul sau pumnul cinematografic?

O continuare la ideea de ieri despre libertate si inovatori, astăzi 11 februarie, se împlinesc 62 de ani de la decesul lui Sergei Eisenstein unul dintre regizorii pe care nu putem să-i uităm.

sergei eisenstein

Colaborator al lui Meyerhold a insistat pentru schimbare, în teatru şi mai târziu în arta cinematografică. El este cel care a introdus teoria montajului de atracţie prin care combină reacţiile emotive cu filmări din unghiuri specifice, cu imagini de mulţime în mişcare, reuşind astfel o anume manipulare a spectatorului şi obţinând adevărate metafore cinematografice, exemplar este în acest sens „Crucişătorul Potemkin”.
O altă trăsătură a regizorului Eisenstein : refuza să lucreze cu actori profesionişti, castingurile lui efectuându-se între oameni de clasă socială apropiată cu cea a personajului. În plus credea că filmul nu necesita un scenariu, că la masa montajului se crează personajele şi intrigile, montajul fiind un element a posteriori
Întâlnim în filmele lui simboluri peste simboluri, spre exemplu în „Octombrie” regăsim simboluri religioase care se înlănţuie pentru a sublinia ideea comună a religiilor sau numeroase medalii şi decoraţii pentru a defini statul, în „Ivan cel groaznic” întâlnim ochiul ca simbol al adevărului, icoane reprezentantele bisericii ruse, soarele şi luna ca elemente complementare, iar personajele sunt asociate animalelor. Eisenstein se joacă împreună cu umbrele şi culorile în centrul simbolisticii. Imaginile din film sunt alb- negre pentru a trasa dualitatea caracterelor, iar culoarea din sfârşitul filmului rupe bariera dintre bine şi rău.
Arta lui Sergei Eisenstein constă într-un limbaj cu totul diferit de ceea ce existase până atunci, o colaborare între montaj, ritm, utilizarea culorii împreună cu alegerea luminozităţii. Cinematografia lui nu mai este doar film, ea cuprinde fotografie, filosofie, poezie şi artă picturală , această tehnică fiind una de tip «cine – poing » opusă celei lui Vertov « cine-oeil » după cum o definesc criticii.
Vertov (încă o coincidenţă, azi 12 februarie se împlinesc 55 de ani de la trecerea lui în nefiinţă),

vertov

a fost un alt avangardist rus. Colaborator al lui Eisenstein, împreună au încercat o analiză a realităţii prin camera de filmat.
Dziga Vertov a creat un nou limbaj cinematografic, autonom, eliberat de literatură şi teatru. A refuzat categoric modelul clasic al filmului bazat pe intrigă, considerând că „drama cinematografică este opiumul poporului”.
Asemeni lui Brecht foloseşte tehnica punerii în abis, planurile sale principale sunt dedicate portretelor. Asociază fotogramele imaginilor reale, înfăţişează regizorul în plin proces creator creând astfel un joc de imagini şi emoţii vizuale cu aceste elemete.
Vertov îşi suţine teoria cinematografică, „sunt un ochi, un ochi mecanic care arată lumea cum doar el însuşi poate să o vadă…vă descopăr lumea pe care n-o cunoaşteţi”,

ochiul vertov

în plan practic, mai cu seamă în „ Omul cu camera de filmat”, un film realizat în 1929, despre Moscova, care face parte din seria filmelor despre metropole realizate între anii
’20 –‘50, film în care lumea este într-un continuu dialog cu camera de filmat, oraşul şi oamenii descoperindu-se şi analizându-se reciproc.
Arta lui Vertov „cine-oeil”, un ochi care observă şi metaforizează lumea şi arta lui Eisenstein „cine-poing”, pumnul care îşi croieşte drum prin cunştiinţa privitorului şi care trebuie să pătrundă minţile până la victoria finală sunt două metode complementare de „subjugare” artistică şi raţională : o hipnoză optică a lui Vertov care face introducerea spre controlul cerebral intenţionat de Eisenstein.
Rămâne oare să alegem noi cum vrem să fim „înrobiţi”, cu „ochiul” sau cu „pumnul” ?