„curs de androginie galactică”

Cu o lună în urmă, vi-l adusesem pe Klimt cu sărutul său şi susţineam la un moment dat că unirea celor doi în sărutul perfect îmi aminteşte de androgin, astăzi aş vrea să vorbim de androginism şi de raportul anima-animus.

Iniţial androginul reprezenta doar un aspect antropomorfic al eului cosmic întâlnit în cosmogonii şi eshatologii, punctele alfa şi omega în care se situează plenitidinea unităţii fundamentale, unde contrariile se confruntă.
Androginul este adeseori reprezentat ca o fiinţă dublă având în acelaşi timp atributele celor două sexe încă unite, dar pe punctul de a se separa. El este simbolul nediferenţierii originare, al ambivalenţei, aromonizării şi contopirii contrariilor(coincidentia opositorum), totalităţii, autarhiei, plenitudinii şi unităţii divine.

Mitul androginului conţine simbolul despărţirii sexelor şi implicit destinaţia căutării jumătăţilor(descoperirea iubirii unice şi totale), sugerând primatul dragostei faţă de toate celelalte preocupări umane şi prevestind parţial esenţa teoretică a psihanalizei.

Vorbind de psihanaliză, Jung în « Personalitate şi transfer » aminteşte de dualitatea anima-animus. După el „persona“ desemnează ab-origine masca purtată de actor „este o mască a psihicului colectiv, o mască ce simulează individualitatea făcându-i pe ceilalţi şi pe individul însuşi să creadă în individualizare, în vreme ce ea rămâne totuşi un rol recitat de către psihicul colectiv »
Rolul personei este acela de a ascunde caracterul adevărat al individului, de a produce o falsă impresie în faţa celuilalt. Înapoia măştii ia naştere viaţa particulară. Anima, respectiv animus înfruntă persona. Niciun bărbat nu este în întregime doar masculin, fără a conţine ceva feminin. Refularea trăsăturilor feminine este considerată a fi o virtute a bărbatului, însă această refulare duce la acumularea revendicării în inconştient. Imago-ul feminin devine la fel de firesc un receptaculuum al acestei revendicări, motiv pentru care bărbatul va ceda în opţiunea erotică ispitei de a obţine femeia care corespunde cel mai bine caracterului particular al feminităţii sale inconştiente. Astfel devine uşor de înţeles ceea ce vroia să spună Rider Haggard când vorbea despre « she who must be obyed », aceasta pentru că întreaga fiinţă bărbătească presupune prezenţa atât fizică cât şi spirituală a femeii.

Spre diferenţă de anima care produce capricii, animus provoacă opinii. Opiniile dictate de animus au caracterul unor convingeri solide, greu de clătinat, astfel concepute ca şi cum ar fi existenţe, ele nu sunt gândite, ci deja în întregime prezente. Animus se personifică asemenea animei în ipostaza unui bărbat. O femeie posedată de animus este în pericol de a-şi pierde feminitatea, persoana sa feminină adaptată, la fel ca şi bărbatul care riscă efeminarea.
Înfrângerea animei, respectiv animus-ului este practic imposibilă. Calea ideală care trebuie urmată pentru a evita efeminarea, respectiv pierderea feminităţii, este regăsirea femeii corespondente animei şi a bărbatului corespondent animus-ului. Această regăsire reformează androginul. De asta spuneam la Klimt de androgin, fiindcă sărutul lor, uniunea lor, părea atât de puternic încât ducea cu gândul la mularea unui trup-suflet peste celălat, deveniseră unul, androginul care fuseseră înainte, ab origine. Dragostea adevărată include această întoarcere, un regressus ad uterum, prin care cei doi se regăsesc şi se reinventează unul în funcţie de celălalt, unirea lor fiind echivalentă cu naşterea unei noi persoane, fără masca – persona, fără refulări, şi afirmând o cunoaştere de sine de invidiat.
Şi pentru că vorbim despre asta haideţi să ne luăm inima-n dinţi şi să recunoaştem câţi dintre noi sunt convinşi că au alături jumătatea perfectă, jumătatea pe care au căutat-o toată viaţa şi în care îşi regăsesc anima / animus-ul, câţi dintre noi ne simţim « androgini » în viaţa de cuplu. Iar dacă ne numărăm printre cei care trăiesc dragostea absolută, cum şi de ce ştim că aceasta e « the one and lonley », la ce o raportăm, există comparaţii sau totul ţine de chemistry şi nu de raţiune ?

în căutarea autorului de luni VIII

Unchiul Neagu şi fiii lui aşteaptă schimbul ziua şi noaptea şi, cu puţin înainte de a se descărca marfa, îşi vînd locurile bune altora care pot să-şi permită luxul de a nu avea răbdare să aştepte. Pe urmă, încep din nou cu aşteptatul din ultimul rînd.
În străinătate eşti scutit de aşteptare.
Aici, ca să faci tîrguieli, n-ai nevoie de timp, doar de bani.

La piaţă, nu trebuie să stai niciodată la rînd, dimpotrivă, eşti tratat ca o persoană importantă, şi se spune chiar şi mulţumesc cînd cumperi ceva.

Oamenii au aici dinţi sănătoşi pentru că pot să cumpere oricînd carne proaspătă.

Acasă pînă şi copiii au dinţi stricaţi pentru că organismul le suge vitaminele.

În fiecare nou oraş, primul lucru pe care îl facem mama şi cu mine este să mergem la piaţă ca să cumpărăm carne proaspătă şi ouă.

La taraba cu peşte mă uit la peştii vii, dar mama nu cumpără aproape niciodată peşte pentru că mie mi-e greaţă. Rareori îli cumpără unul pentru ea şi găteşte din el ciorbă de peşte. La masă mi se face mereu frică de clipa cînd prinde capul peştelui între degete şi îl suge. De fiecare dată nu-mi pot lua privirea, deşi mi se face rău.

CEL MAI MULT ÎMI PLACE SĂ MĂNÎNC

Mămăligă cu sare şi unt
Supă de găină.
Vată de zahăr.
Pui fript cu usturoi.
Unt.
Pîine neagră cu roşii, ceapă şi ulei de floarea soarelui.
Chifltele.
Crep cu dulceaţă.
Piftie de porc cu usturoi.
Pui cu roşii, cartofi piure şi ceapă prăjită.
Ciocolată albă fără nuci.
Orez cu lapte cu stafide şi scoţişoară.
Salată de vinete cu maioneză.
Untură cu jumări.
Ardei umpluţi cu iaurt şi mămăligă.
Salam unguresc.
Mere coapte în aluat.
Varză cu carne de porc.
Sîngerete.
Colivă pentru morţi, ornată cu bomboane.
Struguri cu franzelă.
Catraveţi cu sare.
Salam cu usturoi.
Mămăligă caldă cu lapte rece.
Sărmăluţe în foi de viţă.
Acadele.
Gulaş cu ceapă crudă
Mămăligă cu brînză de capră.
Franzelă cu unt şi zahăr.
Migdale prăjite.
Ciungam cu surprize.

Cel mai mult îmi place ceapa crudă cînd o trivesc cu pumnul. Atunci inima îi iese afară.
Portocalele nu-mi plac, deşi în ţara mea nu se găsesc decît de Crăciun.

Tatei îi plac cel mai mult jumările de ouă cu roşii în ele.