Japonia Melei

Irasshaimase!=Bun-venit!

Înainte de a saluta, japonezii te întâmpină cu „Bun-venit!”

În mai puţin de doi ani, am avut şansa de-a mă afla în Nihon-Japonia de două ori şi sper să mai ajung şi a treia oară. „Jamais deux sans trois!” Imposibil a relata despre o ţară, un popor, cultura şi civilizaţia niponă în câteva fraze. Deci, un foarte scurt rezumat şi câteva imagini, triate din peste 1000!!!

Ţara Soarelui-răsare, arhipelag situat în Extremul-Orient, e format din insule atât de diferite, încât s-ar putea numi „arhipelagul cu o mie de chipuri”. Un meleag de contraste şi extreme: sakura-cireşi în floare şi mari centre industriale, pieţe pescăreşti populare şi distributoare automatice super-sofisticate, kimonouri-curcubeu şi costume europene sobre.

După ce-ai călătorit cu TGV-ul în Franţa, vrei să testezi şi shinkansen-ul(TGV-ul japonez)… Te urci la Tokyo şi o porneşti spre plajele din sud, de-abia ai timp să vezi defilând rapid prin faţa ochilor peisaje diverse, amestecate, presărate cu orezării şi Fujiyama(numit respectuos Fuji-san de catre autohtoni) undeva, pe fundal, rămas în urmă!

Deodată, zăreşti un şirag de insule şi insuliţe ce înconjoară aceast ţinut magic, dintre care mini-arhipelagul Okinawa, cu plajele sale de nisip alb şi bariera de corali.

Dincolo de cele două megapole Tokyo si Osaka, vitrine uriaşe ale puterii economice şi tehnologice japoneze, se „ascund” mici oraşe şi sate unde tradiţiile seculare continuă să dăinuie.

Templele shintoiste, mănăstirile-zen, castelele samurailor păstrează încă nenumărate comori vizibile şi tangibile din epoca medievală.

Acea perioadă îndepărtată în care japonezii trăiau izolaţi de restul lumii, ceea ce nu i-a împiedicat să devină artişti autentici, extrem de talentaţi, ale căror activităţi se continuă în prezent: caligrafia, ikebana(arta florală), ceremonia servirii ceaiului sau portul kimonoului. Acestea sunt mai mult decât un mod de viaţă ancestral: Japonia le-a transformat într-un „modus vivendi”, reuşind să îmbine quasi-perfect tradiţiile cu modernitatea.

Al doilea război mondial a lăsat Japonia într-o stare inimaginabilă de mizerie, de îndoială, de pesimism şi de disperare. Bombardamentele americane au distrus majoritatea oraşelor, nu numai Hiroshima si Nagasaki. Kyoto, vechea capitală imperială, a fost salvat(ă) datorită intervenţiei unui istoric şi profesor francez de literatură japoneză de la Sorbona, care l-a implorat literalmente pe Roosevelt să cruţe acest oraş ce face parte din patrimoniul universal-UNESCO.

Ruga i-a fost ascultată: Nagasaki a fost „sacrificat” in locul minunatului Kyoto…

Un european care cunoaşte cât de cât istoria acestei ţări nu-şi poate imagina, la faţa locului, ca acum 50-60 de ani japonezii au îndurat foametea! Cu muncă, tenacitate şi perseverenţă acest popor şi-a reconstruit ţara într-o manieră de-a dreptul impresionanată, spectaculară. Miracolul economic din ultimii 40-45 de ani a facut ca Japonia să devină a doua putere economică mondială. Dar ca peste tot, dupa dezvoltare şi creştere economică vertiginoasă, a apărut şi recesiunea. „Dragonul japonez” a cunoscut deja o criză economică serioasă în anii ’90 ce-a durat până în 2000. Încă o dată, Phoenix-Nihon şi insularii săi au renăscut din propria cenuşă! Istoria se repetă şi-n prezent cu actuala criză economică mondială: Japonia zăreşte deja lumina la capătul tunelului, ceea ce nu-i de mirare, deoarece Honshu si Hokkaido comunică între ele prin cel mai lung tunel feroviar submarin din lume de 54 kms!

Japonia şi produsele sale au „invadat” planeta, totul se exportă: cinema, mangas, telefoane mobile, gastronomie.

Mulţi sociologi susţin că recenta cultură japoneză se afla în concurenţă permanentă cu cea americană pe tot continentul asiatic. Cine-ar fi crezut asta după înfrângerea Japoniei de catre USA în 1945?!…

Japonia vulcanică şi seismică, la propriu şi la figurat, uimeşte, încântă, fascinează orice vizitator străin…

Arigato, sayonara, mata ne!
Mulţumesc, la revedere şi pe curând!

şi viaţa…e cea mai frumoasă artă

„Viaţa poate fi considerată o artă” (Henry Havelock Ellis)
O plimbare artistică în universul celor aniversaţi astăzi cred că ar putea să ne întărească această afirmaţie. Asta pentru că astăzi vreau să vorbim despre viaţă.Despre viaţă cu bune şi rele, despre viaţă cu vise ori coşmaruri, despre viaţa ca artă pendulând între frumos şi urât.
Am să încep cu muzica, oare vă aduceţi aminte această melodie?

Astăzi e ziua lui Mircea Vintilă şi am ales această melodie pe versurile lui Adrian Păunescu în deschiderea unei pseudo disertaţii despre viaţă.Am să aleg câteva versuri pentru a-mi continua ideea:
„Timpul vieţii ni-i scurt
Hai să-l facem curat
….
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune şi mai rele,
bune – rele
Şi-nchisori şi libertate
Ş-am putea, şi nu se poate
Şi noroi şi stele

Lumea-i plină de răni
Şi de doctori docenţi
Şi de măşti şi de vămi
Şi de mari inocenţi.
Fiindcă naşteţi copii
Apăraţii luptând
Doborâţi monştrii vii,
Ce în veac de vecii
Dolii pun pe pământ.

Unii iau alţii fac
Unii dorm alţii sunt
Între înger şi drac,

Pe pământ avem de toate
Şi mai bune şi mai rele,
bune – rele
Şi-nchisori şi libertate
Ş-am putea, şi nu se poate
Şi ruină şi cetate,
Genii mari şi frunţi tembele,
Vânt ce stă şi vânt ce bate,
Şi martiri, dar şi lichele,
Nedreptate şi dreptate
Ş-am putea şi nu se poate
Şi noroi şi stele”
Una dintre picturile naive ale unei pictoriţe românce sărbătorite astăzi, Camelia Ciobanu ne adânceşte şi mai mult în acest mister al visului vieţii

alegorie-camelia-ciobanu

Un alt exemplu ar putea fi cugetările lui Julien Sorel din romanul Roşu şi negru al lui Stendhal( Henri Beyle, pe numele său aedvărat decedat la 23 martie 1842 la Paris), cugetări despre realitatea vieţii crudă şi visul său de a deveni Napoleon, câteva din cuvintele sale le găsiţiaici
Însă cel mai relevant exemplu l-am găsit la Akira Kurosawa, cel mai cunoscut regizor japonez care astăzi ar fi împlinit astăzi 99 de ani. Născut într-o familie de samurai, Kurosawa ne va aduce cel mai impresionat film în această categorie, Cei şapte samurai este filmul care i-a asigurat cunoaşterea în întreaga lume, eu vreau să mă opresc astăzi asupra unei alte capodopere relaizată la 80 de ani, socotit oarecum filmul său testament.
Yume ( Visele) este un film care vorbeşte despre viaţă în 8 vise, unele dintre ele sunt reverii, altele utopii, altele coşmaruri, dar luate pas cu pas fiecare reprezintă o etapă a vieţii cu bune şi rele, cu mituri şi fantasme .
1. Raze de soare prin ploaie
este un vis despre copilărie, un vis în care povestea se pierde în mit şi mitul în fantasticul copilăriei, există vechi mituri japoneze conform cărora vulpile pot lua forme umane şi au inteligenţă magică, fără a vă dezvălui prea multe din acest vis vreau să vă spun că e vorba despre un băieţel care asistă la momentul magic al unei nunţi de kitsune (vulpe în japoneză)

2. Livada cu piersici
vine în continuarea primului vis combinând copilăria şi mitul în frumuseţea naturii şi a sărbătorii Hina Matsuri, sărbătorirea primăverii în Japonia, o sărbătoare a păpuşilor, care aminteşte şi de teatrul japonez kabuki, rolul păpuşii în Japonia fiind acela de a proteja de spiritele malefice.
În acest vis eroul, tot un băieţel, pare a fi iniţiat în arta privirii femeii deoarece păpuşile prind viaţă şi-i răsplătesc dragostea faţă de floarea de piersic printr-un dans pe muzica tradiţională Gagaku, această incursiune e deschiderea căii spre adolescenţă în care copilul începe să suprindă frumuseţea înconjurătoare

3. Viscolul
al treilea vis vorbeşte despre iubire, despre femeie, un alpinist prins într-o furtună de zăpadă se confruntă cu apariţia unei femei-fantomă care poate fi Yuki-onna din miturile japoneze înfăţişarea iernii, simbolul feminin văzută atât ca o frumuseţe tandră cât şi ca o ameninţare pentru muritori, uneori e blândă şi iertătoare alteori îngheaţă totul dintr-o privire asemenea iernii

4.Tunelul
este primul din seria de trei vise urâte care apar în film, este un coşmar despre război, despre imposibilitatea de a recupera vieţile pierdute, despre graniţa dintre viaţă şi moarte.Kurosawa înfăţişează un ofiţer care se întoarce din război şi se confruntă cu realitatea crudă, aceea de a descoperi că întreg plutonul său era mort. Apare aici câinele de război, acel dog of war al lui Shakespeare, simbol al destrucţiei totale şi ireversibile adusă de război, ori poate însuşi Hundminen, câinele care detona tancurile germane, o bombă vie şi evident şi Cerber câinele care păzea porţile infernului

5. Corbii
acest vis corespunde unei perioade a vieţii în care suntem în căutarea frumuseţii, a idolului, a modelului, a perfecţiunii. Fragmentul redă peripeţiile unui tânăr în interiorul tablourilor lui Van Gogh, până la întâlnirea cu el chiar în Câmp de grâu şi corbi

wheatfield-with-crows-van-gogh

Discuţia dintre cei doi este una despre viaţa-artă şi arta-viaţă, despre sacrificiu şi împliniri

6.Muntele Fuji în roşu
al doilea coşmar poate şi cel mai înfiorător înfăţişează pesimismul cel mai crud şi fără speranţe, o catastrofă nucleară de mare anvergură distruge Tokyo împreună cu locuitorii săi, Kurosawa îşi identifică visul cu cele mai mare temeri ale sale şi anume că omul se poate distruge, că descoperirile nucleare sunt o neşansă în plus aduse omenirii

7.Demonul plângăcios
este ultimul coşmar din film şi face trecerea dintre muntele Fuji în roşu care vorbea despre moarte şi distrugere spre ultimul vis care vorbeşte despre nemurire.
Demonul plângăcios înfăţişează o imagine apocaliptică, post apocaliptică mai bine zis, o reluare a unei fabule budiste cu acelaşi nume. Întâlnirea dintre oni (demon) şi om are rolul de a contura atmosfera de sfârşitul lumii şi de durere de a provoca puternice regrete faţă de holocaustul autoprovocat

8.Oraşul morilor de apă
ultimul vis este o utopie, un tânăr ajunge într-un oraş feeric, unde s-a renunţat la tehnică şi modernitate şi toţi trăiesc în frumuseţea simplităţii, în această lume feerică întâlneşte un bătrân înţelept care îi vorbeşte despre posibiliatea de a alege spiritualiatatea.
Acest vis este o alegorie a împăcării cu viaţa, a raiului, a vieţii de dincolo de viaţă, a mântuirii sau a acceptării.
Înmormântarea din final pare o nuntă, trecerea în cealaltă existenţă fiind un motiv de bucurie

Am învăţat din visele lui Kurosawa că viaţa cu bune şi rele merită iubită, dar mai presus de toate trebuie preţuită.
Viaţa e un melanj de dorinţe şi împliniri, de temeri şi insuccese, sau cum spunea Maica Tereza: „Viaţa este o provocare ce trebuie acceptată, o bucurie ce trebuie meritată, o aventură care trebuie intreprinsă” (Poemele unei vieţi)
Şi închei mai optimist tot cu un cântec al lui Mircea Vintilă care vorbeşte despre frumuseţe şi care mie una îmi dă o poftă teribilă să trăiesc, să cânt şi să văd viaţa drept artă